De fiecare dată când scriu despre ceva ce-am văzut la televizor, este imposibil să nu apară acei cetățeni care vor amenda drastic, superior și arogant, insolența de mă uita la televizor. Și nu e glumă, absolut de fiecare dată este imposibil să nu apară măcar doi-trei.

Ei bine, despre cetățenii ăștia vom povesti azi, pentru c-am constatat că sunt de două feluri.

Primul fel. Cei care „nu se mai uită la televizor de X ani”. Unde X este o variabilă care poate avea orice valoare de la 5 la 25 de ani. Dar niciodată mai mica de 5, că altfel e de căcat să te lauzi.

Trebuie să admit, totuși, că printre ăștia există și cei care se mai uită din când în când la tv, dar exclusiv pe canale de genul Mezzo, ArteTV și Discovery. Lucru pe care, desigur, îl veți afla și tu și jumătate de planetă în secunda doi. Că nu se face să te uiți pe Mezzo fără să știe toată lumea cât de fiert pă cultură ești tu.

Al doilea fel și cel mai periculos. Sunt cei care te vor anunța ritos, aproape le simți scârba în taste, că ei nu mai au televizor în casă de pe vremea când la bunicile lor încă nu umblaseră flăcăii din sat.

Desigur, te vor anunța fără să-i întrebi și fără să aibă nimeni nevoie de această informație, motiv pentru care mie-mi place să-i numesc „veganii pixelilor”. Nu de alta, dar exact la fel procedează și confrații lor de suferință, veganii vegani.

Ce? Să nu-mi spuneți că n-ați auzit niciodată un vegan care anunță într-un grup că „el a renunțat la carne de doi ani”, deși discuția era despre aselenizare, că nu vă cred. De altfel, eu sunt convins că 99% dintre vegani devin vegani dintr-un singur motiv: să se poată lăuda cu asta. Ei, tot așa și cu veganii pixelilor.

Iar aici vine nedumerirea mea. Dacă pe cei de la primul fel mai pot să-i înțeleg, până la urmă fiecare se uită la tv la ce-i face plăcere, p-ăștia, pe veganii pixelilor, să mor io dacă pot să-i înțeleg.

Care este explicația pentru care n-ai avea televizor în casă?  Mai ales acum, în vremurile noastre. Cu 15-20 de ani în urmă aș fi înțeles perfect de ce să nu ai. Adică pe vremea când televizoarele aveau un singur scop: să te uiți la emisiunile diverselor canale tv. Or dacă tu nu te uiți, ce naiba să faci cu ditamai obiectul inutil în casă? Că nu merită să-l păstrezi doar pentru peștele ăla de sticlă sau pentru pescarul chinez.

Dar azi, prieteni, în zilele noastre, care e motivația pentru care n-ai mai avea televizor în casă? Ok, înțeleg că nu te uiți la emisiunile diverselor televiziuni, dar nici măcar la filme, la seriale, la stand-up, la meciuri, la ceva, la orice, nu te uiți?

Pentru că indiferent la ce-ți place ție să te uiți, în zilele noastre tehnologia îți permite s-o faci pe un tv mișto, cu ecran mare, la rezoluții la care nici nu puteai să visezi acum câțiva ani. Poți să rulezi orice aplicație de streaming, poți sa te uiți pe YouTube, aproape că nu există ceva ce să nu se poată vedea și pe tv în zilele noastre.

Și-atunci de ce să nu ai televizor în casă? Vă zic eu de ce: doar ca să te poți lăuda cu asta. Exact ca veganii ăilalți.

Da, știu, o să vină imediat și explicația: „dar eu mă uit la laptop și se vede foarte bine”. Fraților, nu știu voi, dar eu, între să mă uit pe laptop la un film, la un meci, la un serial sau să nu mă uit deloc, voi alege mereu a doua variantă.

De ce, de ce m-aș chinui cu un ecran mic și meschin, când mă pot uita la un film aproape în condiții de cinema? De ce să fac asta, DE CE? Și nu numai la filme, mă pot uita la ORICE vrea mușchiul meu, lejer, relaxat, de pe fotoliu.

Cam asta am avut de zis. Acum sunt extrem de curios dacă există cineva pe-aici capabil să-mi explice de ce-aș alege să n-am televizor în casă?