Articol scris de Iulia.
…
La final de an eram chitită să scriu un articol așa, mai pe profunzime, pe retrospective și rezoluții (mai ales că Vasilescu e fiert pă rezoluții și d-astea), dar mi-a trecut destul de repede.
În primul rând pentru că, în mare parte, v-am povestit p-aici cam tot ce mi s-a întâmplat anul ăsta, indiferent c-ați întrebat sau nu. Mai cu bune, mai cu rele, le-am pus aici pe tavă pentru voi și ați fost grozavi tot timpul. Lucru pentru care trebuie să vă mulțumesc din tot suflețelul meu mic și negru.
Și-n al doilea rând pentru că am zis c-ar fi mai bine să încheiem anul așa cum l-am început, pe zâmbete și hăhăială. Așa că o să vă povestesc cum am făcut eu o frumoasă plimbare într-o seară de decembrie.
Mai precis, în 21 decembrie anul curent. Era vreo 7 seara și mi-am dat brusc seama că ne lipsește ceva din casă. Pentru că sunt senilă, în momentul ăsta nu mai știu nici să mă tai ce anume era acel „ceva”, dar înclin să cred că era ceva gen lapte sau alte chestii d-astea esențiale necesare juniorului. Care era plecat în vilegiatură la bunici în ziua aia.
Nfine, n-are a face ce naiba ne lipsea din casă, cert e că am decis că trebuie musai să trag o fugă până la mega-ul sătesc, să procur respectiva chestie. Dat fiind faptul că mega sătesc, am zis că nu mă mai obosesc să mă înțolesc și d-astea, așa că, fix în trelingul în care mă aflam în casă, m-am pornit spre magazin. A, ș-am mai tras o jacă pe mine, că totuși e decembrie.
Numai că, ce să vezi, socoteala de acasă, ca întotdeauna, nu se pupă cu aia de pe drumul spre târg, că nu plecasem bine de la domiciliul conjugal când mă sună chiar el, preaminunatul și unicul meu soț. Care mă anunță că avem o problemă. Și anume că a dat nush ce molimă peste peștii din acvariu (că uitai să vă spui, mai nou avem și pești; da asta e o istorioară pentru altă ocazie). Și dacă a lovit molima peștii, trebe tratați, și încă urgent. Dar el, distinsul soț, apucase să bea deja o juma de bere. Așa că supunem discuției – ce facem: mă duc io după leac pentru animalele vertebrate acvatice, sau merge el? Evident, a doua variantă nu putea intra în discuție. Așa că zic că mă duc eu, că ce să și fac?
Mă opresc la mega-ul sătesc, tocmesc de acolo târguielile necesare și dau să pornesc mai departe. Moment în care mă izbește în moalele capului o revelație. Roz bombon. Fix precum crocșii mei (dada, ăia pe care-i vedeți în poză), cu care plecasem eu încălțată de acasă, ca o zână ce mă aflu. Că atâta m-a dus capu, na, să plec de acasă în crocși. Fake, evident, că doar nu-s vun magnat, să-mi iau d-ăia originali.
Acu, că fusesem până la magazinul comunal în crocși nu era neapărat o tragedie, mi s-a mai întâmplat și, dată fiind localizarea respectivului magazin, nici nu eram vreo imagine ieșită din comun sau atrăgătoare de atenție. Problema intervenea abia acum, când mă vedeam nevoită nu să mă întorc acasă, așa cum plănuisem, ci să ies în lume, de-adevăratelea, că magazinul de pești e oleacă mai încolo, în oraș, la civilizație. M-am urcat în mașină și am stat câteva clipe pe gânduri. Să mă întorc înapoi acasă, numai ca să-mi schimb mergătorii, nu prea merita, că pierdeam vremea și se apropia rapid ceasul la care urma să aducă ai mei copilul acasă, pentru a fi preluat spre nanificare. Să plec în lume încălțată-n crocși roz bombon și îmbrăcată-n trelingul de casă, nu prea îmi surâdea. Dar până la urmă am decis că aia e, n-o fi foc. Deci am pornit la drum.
N-am apucat să ies bine din parcarea magazinului că mașina mea a scos un piuit d-ăla de te zgârie pe creieri și a aprins în bord feștila aia pe care o urăște visceral orice șofer – aia sub formă de pompă de combustibil.
Super, îmi zic în sinea mea. Fix ce-mi lipsea, să mai trebuiască acu să și alimentez. Deja bubuiam de bucurie și încântare în suflet. În mod normal, mie-mi place să trăiesc periculos și, de obicei, ignor cu mare seninătate lampa aia din bord și ajung la peco cam pe când autonomia mașinii tinde spre minus 10 kilometri. Dar în seara aia, cumva, nu prea aveam chef de experimente d-astea, că era și frig afară, magazinul de pești era la vreo 5 km de unde mă aflam eu, plus drumul înapoi spre casă… Mi-am făcut rapid socoteala și am concluzionat că nu prea merită riscul.
Tot norocul e că fix pe drumul spre magazinul de pești și alte animale e și un peco. Peco la care, de cele mai multe ori, e omor și călcare în picioare. Și, bineînțeles, nici seara asta nu făcea excepție. Mno, da ce să și fac în situația dată? M-am pus frumos la coadă la o pompă oarecare și am așteptat cuminte. Între timp, m-a sunat prietena mea Andre. Numai bine, ne-am apucat să trăncănim. Și am trăncănit despre una, am trăncănit despre alta și am ajuns, la un moment dat, să trăncănim și despre câini. Că aia e, când trăiești cu ei în casă, fac parte din conversațiile cotidiene.
Iar conversația în cauză era legată de unul dintre câinii lor, care are o problemă de sănătate, care îi provoacă, scuzați-mi franceza, incontinență fecală. Adică, pe românește, câinele face caca pe el fără să își dea seama. Iar oamenii sunt disperați, unu la mână că nu e deloc plăcut când se întâmplă asta și doi la mână pentru că nu-i dau de cap problemei, că veterinarii se scarpină în cap a nedumerire, dau tratamente, dar nimic nu pare să funcționeze.
E, și acum vă rog să vă închipuiți următorul scenariu: mandea, în treling, crocși roz bombon căptușiți, șosete cu Moși și reni și, coincidență absolut neintenționată, giacă fix la fel de roz bombon precum crocșii, dar și cu niscai dungi negre, precum trelingul – de ziceai c-am făcut-o intenționat, io fiind leșinată după asorteuri vestimentare – tropăind prin peco, vorbind la telefon (în căști, ca să fie cât mai mare probabilitatea ca ăi din jur să mă creadă complet dilie, că vorbesc singură) despre un câine care face caca pe el.
Probabil că am atras niscai priviri piezișe, da nici că mi-a păsat, că eram prea preocupată de conversația telefonică în care eram implicată. Așa că am pus gaz, am plătit, am cerut chiar și bon cu decont și-am luat ș-un pachet de ciungă, să fie și mi-am văzut mai departe de drum.
Bineînțeles, ca să fie treaba treabă, magazinul dedicat animalelor de companie este fix în incinta unui mare mol dă la noi dân oraș. Adicătelea locul unde se adună, la orele șase-șapte seara, toată floarea corporatistă ieșită de pe plantație, toată hipstărimea și toate beșinile ieșite la ștrase să-și prezinte ultimele țoale și mașini. Și în peisajul ăsta, apar și io, ca o floare roz de plastic într-o glastră de cleștar.
Ajung la mol, intru plină de optimism în parcare și în secunda doi mi se înmoaie genunchii. Pentru că îmi dau seama că probabil cel puțin 50% din populația orașului era în același loc cu mine (ăilalți 50% erau probabil la celălalt mol din oraș). Bănene, omor, furnicar, jale mare și durere. Nu că nu găseai un loc de parcare, nu era loc să arunci un capăt de ac cu gămălie în parcarea aia. Puhoi de oameni, mașini, cărucioare de cumpărături, care burdușite până la refuz, care goale, abandonate alandala pe te miri unde.
Păi binebine, da io ce mă fac acu? Că mie-mi trebe leac pentru poasoni. Așa că ce naiba să fac? Încep să dau de nebună ture prin parcare, doar-doar oi avea baftă și și-o îndrepta capra aia de Zână a Parcărilor nețărmurita-i milostivenie asupra mea și mi-o deschide calea spre un loc de parcare liber. Ceea ce, după vreo 7 minute, s-a și întâmplat. Pot estima cele 7 minute destul de bine întrucât mi-am aprins o țigară și cam atât îmi ia să o fumez și, numai bine, nici nu se răcise bine mucu-n scrumieră că, să vezi minune, ochesc un cetățean care taman ieșea de pe locul de parcare. Mă reped ca o hienă pe locul proaspăt eliberat, îndes mașina, pornesc spre magazin.
Evident, Zâna Parcărilor mi-a făcut favorul, da nici chiar ăl mai mare favor posibil. Adică de găsit loc de parcare am găsit io, da oleacă mai la cucuruz, așa. Practic, aproape de ieșirea din parcare. Ce mai, dacă era un pic mai încolo deja aș fi fost în alt cartier. Da ce mai contează, parcarea de dar nu se caută la distanța față de magazin, așa că mi-am luat ființa și am purces la drum.
Am traversat doi kilometri de parcare, am fentat vreo trei bălți și am ajuns într-un final la pomul lăudat. Ăsta, pardon, magazinu vieții. Acu, probabil că v-ați gândi că într-o seară de decembrie, cu câteva zile rămase până la Crăciun, lumea e năvălită puhoi prin supermarketuri și altele asemenea, nu la magazinul de animale. Dar v-ați înșela amarnic. Pentru că, la fel ca în restul orașului, și acolo era călcare în picioare.
Diverși cetățeni, care mai de care mai la patru ace, la costume și paltoane, dame gătite și tencuite cum se cuvine, copii îmbrăcați în hăinuțele ăle bune, de ieșit în oraș, chirăind printre adulți plictisiți, dar măcar îmbrăcați frumos. Și io. Ca nuca-n perete. Ca curca la bal. Printre toți ăia, împopoțonați și parfumați și dichisiți.
Caut din ochi unul dintre băieții care se ocupă de raionul de pești. Ioc. Ziceai că îi înghițise pământul pe toți. Mă mai învârt oleacă p-acolo, dau de o duduie îmbrăcată în tricou cu emblema magazinului. O făptură mică și delicată, la vo patruj de kile, așa, un metru ș-un zâmbet înălțime, toată un zâmbet și o amabilitate, cu o voce din aia de șoricel, machiată delicat, cu unghiuțe impecabile. O rog să-mi indice locul în care aș putea găsi un coleg priceput la pești. Bănene, și unde nu se ridică asta mica odată pe vârfurile piciorușelor ei mărimea 32 și nu răcnește cât o țineau bojocii, pe-un ton care ar fi făcut invidios orice maistru de șantier: „Alineeeeeeeeeeeeeeeee! Treci mă, aici, că are doamna nevoie de ajutor!” Jur că au vibrat acvariile cu tot cu peștii din ele când a strigat asta. Singura ființă așa mică și care poate face zgomot atât de disproporționat de mare cu făptura lui pe care am mai întâlnit-o eu e fi-miu.
Dar, ce să vezi, strigătul de amazoană al domnișoarei a funcționat, că, din pământ, din piatră seacă, a apărut Alin. L-am văzut că se uită oleacă chiorâș la imaginea generală reprezentată de ființa mea, dar, cu profesionalism absolut, m-a întrebat care-i baiul, i-am explicat, mi-a dat leacul, mi-a zis ce și cum să facem, am plecat să plătesc.
Ajung la casă. În fața mea, o damă bine, frumos înțolită, însoțită de un domn la fel de bine, aveau în coș vreo 7568 de conserve și pliculețe și crănțănele și alte alea pentru pisici. D-alea scumpele, da? Nu Kitiket și Uiscas și mizerii d-astea de duzină. D-alea bunele, de scria cu Gurme și Delicat și așa pă ele. Dau să mă pun în urma dânșilor la coadă, cu umilul meu pachețel de medicamente pentru pești. Băi și nu știu cum fac, cum dreg, dar reușesc cumva să ating unul din omniprezentele rafturi de lângă casă, pe care tronau frumos nenumărate cutii și cutiuțe cu recompense pentru căței, pisici, peruși, țestoase și dracu mai știe ce lighioane, care, după contactul cu delicata mea persoană, s-au împrăștiat cam în toate cele patru mări și patru zări, însoțite, evident, de tot zgomotul aferent.
Normal, tot magazinul încremenește o secundă, toate privirile se îndreaptă spre mine, încremenesc și eu preț de o clipă, după care îmi revin și mă apuc să adun toate goangele de pe jos. Mai apar din neant vreo doi cetățeni angajați ai magazinului, îmi cer scuze, ei îmi explică amabili că e în regulă, să mă duc să plătesc, se ocupă ei de strâns.
Doamna și domnul cei distinși, aflați în fața mea la coadă se uită unul la altul, se uită apoi cu milă vădită la mine, așa, cam cum te uiți la unul d-ăla evident sărăcuț cu duhul, după care mă invită în fața lor, că ei au multe cumpărături și eu numai un singur produs.
Cu ultima fărâmă de demnitate rămasă le mulțumesc, scot telefonul din buzunarul trelingului, plătesc leacul peștilor și mă îndrept în viteză spre ușă, rugându-mă în sinea mea să nu mai provoc vreun dezastru până ajung înapoi acasă.
Cam atât de la mine pe anul ăsta, să ne regăsim cu toții sănătoși și voioși la anu’, tot acilea, pe tarlaua lui Miai!
Dacă te-ai crezut în Walmartu’ din Texas, io ce să-ți fac. Tu macar ai avut budigăii pe tine, că ăia merg direct în chiloți și portjartier.
🤣🤣🤣
Comentariu beton!76
🤣🤣🤣🤣🤣
Băi, să știi că io chiar sunt curioasă, oare chiar sunt adevărate pozele alea de prin Walmarturi?
Poate e cineva de prin State aici să ne spună.
Iau notițe pentru turele viitoare, dacă e 🤣
Comentariu beton!32
@(altă)Iulia La cât îs ăia de duși cu pluta pe Rio Grande, nu mă miră deloc. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!18
@Iulia, nu stiu cum este la texani (sper sa aflu peste vreo doi ani), dar aici in orasele mai mici ai ocazia sa vezi indivizi in sort si desculti, sau mamici cu copii in pijamale, deci nu este ceva iesit din comun. Dupa cum iti prezinti „ambalajul” in care erai (treling, crocsi, si alte alea, alea, nimeni nu s-ar fi uitat la tine urat.😀
De multe ori mi se intampla sa fiu pe afara, intr-un sort, tricou si slapi, si sa ma roage jumatatea sa merg la supermarket sa cumpar ceva. Iau cheile de la tiriboanta si „pe cai”! In primii ani dupa ce am ajuns pe aceste meleaguri, mi s-ar fi parut ceva de neimaginat, dar acum nici nu bag de seama. 🙄😂
Comentariu beton!34
@Emil, bine de știut, mă încadrez în peisaj, dacă oi ajunge vreodată p-acolo 😂
@Iulia, da, asa-mi amintesc de acu’ peste dooj de ani ca se umbla prin Wallmart in micul orasel de pe granita dintre Georgia si Alabama, unde m-a plimbat soarta pentru vreo noua luni; io eram la virsta aia in care nu ieseam din casa netencuita, nepieptanata, neaia, neailalta…si imensa mi-a fost mirarea sa vad numa’ slapi, bermude si tricoaie sleampete, nu conteaza ce sex aveau purtatorii; acu’ ca am intrat si io in rindul lumii cu 5 in fata, mi se rupe, dar pe atunci 🙂 🙂
Comentariu beton!40
@Teodora, mulțumesc pentru lămurire.
Deci aș fi fost un american tradițional 😂
Comentariu beton!19
testimoniez șî io; cetățean în capot (am scris bine, că ăla nu era halat!), da’ în județu’ california, și nu în ualmart ci în uălgrins (la farmacie); da’ fatala mi-a dat-o un texan, noaptea, în fața hotelului de lîngă aeroportul din ielei, unde ieșisem să (f.t.-le muma-n… cu blocurile lor fără balcoane!) fumez; cetățeanul, de o vîrstă incertă, da’ sigur putea cumpăra alcool în mod legal pe cînd Pele era la juniori, avea următoarele dotări: in picioare ciocate, pe cap pălărie, la curea, în dreapta, un cuțîtoi gen macetă iar în stînga o butelie de O2 cu furtunele și masca aferentă atîrnîndu-i de gît; și mai avea cetățeanul texan, atîrnîndu-i la braț, una bucată mulatră, genul nepoată foaaarte bine crescută, if you know what I mean; și mă întreabă:
– tinere, știi vreo crîșmă p’aci? aș bea un uischi…
Comentariu beton!63
Păi și cum să nu faci, bre, o poză la așa apariție? 🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!15
am uitat să spun și că avea aproximativ statura și greutatea fetei din povestea ta…🤣
poze? în iuiesei? la uamini? numersi!
Comentariu beton!25
Io am dat o fugă în Lidl să îi iau un sac cu nisip lui Gheruță, nu vrea să își expulzeze digestia în din ăla siliconic, vrea să se kake în din ăla de săraci, și când mă duceam spre raftul cu pricina, bă nene, trei cărucioare cu peste 5-6 saci de nisip în ele. Acu ori ăia au o echipă de fotbal de pisici ori se face economie la apă în casa aia și se kakă umanii în el ori urmează vreo apocalipsă pisicească. Dacă mai erau încă cinci ca ăștia, rămânea Gheruță fără opțiuni? Rămânea. Exista riscul să se kake pe covorul care a costat prea mulți bani pentru rolul pe care îl are? Exista. Ați văzut pisică să se kake pe ea? Eu nu.
Felicitări Iulia pentru constanță și pentru substanță, indiferent ce se spune nu lăsa condeiul în sertar.
Lista o să apară în prima duminică de după anul nou, pentru că încă lucrez la ea. Vă urez toate cele bune!
Comentariu beton!88
Păi Gheruță nu iese afară să facă pipi-caca?
Ca sălbatecii?
Comentariu beton!59
Băi, am uitat ce era extrem de important. Pentru toți cei care, nu, nu e BiUGi, au fost alături de mine în anul care a trecut, care au citit scremerile mele, de multe ori patetice, VĂ MULȚUMESC ȘI MĂ ÎNCLIN.
Comentariu beton!83
@Floare de Colț, mulțumesc pentru aprecieri și ține și tu sus munca bună! 🤘
@Mihai, mâța noastră își petrece cam 90% din timp în aer liber, da tot are litieră indoors, că seara vine la umplut matzu și apoi, peste noapte, tre să golească undeva rezervoru…
Comentariu beton!30
@Edelweiss: și noi alături de tine și tu alături de noi, cu metale cu tot. 😎
Comentariu beton!22
Probabil, ăla cu cei 5-6 saci de nisip, avea de turnat vreo șapă prin casă și n-a știut de unde să-i ia.
Comentariu beton!36
@Edel, am o prietenă care are 10 pisici. toate alivănite din vecini sau aruncate peste gard de săteni (dacă i-a trebuit să se mute la sat din București). plus un câine, tot așa, rămas bonus de la vecin.
da’ ele ies afară, ca sălbaticii, pt rezolvarea problemelor excretorii.
Comentariu beton!12
Veselie pana in ultima zi a anului asta !
Lasa Iulia ca nu papucii il fac pe om ! Drept dovada,intolitii din fata ta, au fost ok .
Hai sa fim sanatosi cu totii,la anul si la multi ani !
Comentariu beton!30
Să ne fie cu veselie și anul viitor! 🤗
Comentariu beton!17
Auzi? Zi si mie ce cuvinte-cheie sa bag daca vreau sa te vad pe Youtube sau ceva? Ca sigur-sigur s-a gasit careva in tot Mallul ala sa scoata telefonul si sa filmeze uraganul roz.
Cred ca „roz”, „crocs”, „uragan” ar fi suficient, nu?
Comentariu beton!32
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Tu caută și dacă găsești, lași un link acilea, ok? Că mie mi-e oleacă teamă 😂
Comentariu beton!18
bagă și pet-shop, mall, brașov, medicament pt pești, raft darâmat de client. 🙂 pt mai multă precizie. 🙂
dacă nu găsești nici așa, înseamnă la @(altă)Iulia a trecut complet neobservată. 🙂
Doamna Iulia, am ras, ca de obicei, cu lacrimi! Multumiri lui Mihai ca va aduce pe aici, prin gradina dumisale, iar in fata dvs, spun: JOS PALARIA! Un nou an, cat mai bun, tuturor, cu sanatate si liniste! LA MULTI ANI!
P.S. : pupam si patrupezii!
Comentariu beton!27
Mai ușor cu doamna pe scări, da? 🤣
La mulți ani și de la noi! 🥳
Comentariu beton!13
Ai un haz nebun, vorba aceea! Hai să trăiești, să mai tot scrii d’astea faine!
Un An Nou minunat, Iulia!
P.S. În caz că nu le ai cu moda, îți spun eu care sunt fiartă la rândul meu pe asorteli samd: treling, bocanci și jacă este ultimul răcnet de ieșit „până jos la magazin”! Dacă se poate să te și întâlnești cu toți vecinii din scară, bașca și câțiva din celelalte scări, e perfect! Să crape fierea în toți când văd cât de bine stau toate pe tine și cât de elegant prinde bocancul o parte din pantalon, restul fluturând în urma ta, mai ceva ca o eșarfă din cea mai fină mătase.
Dă-le în sărăcie de baiuri, noi să fim sănătoși și să avem cel mai extraordinar An Nou! La mulți ani la toată lumea!
Comentariu beton!29
Sora mea de feșăn și asortare! 🤗
Fix asa! Atunci se intampla sa ma intalnesc cu toaaata lumea, in niciun caz cand reusesc si eu sa arat a om. Merg dupa principiul ca zambetul e cel mai frumos accesoriu😅
Comentariu beton!16
Țin minte că am văzut odată o doamnă în trening plușat mov, șlapi din ăia pufoși și perle la gât. Mi-a rămas mult timp pe retină. Așa cum probabil le-ai rămas și tu ălora. Ca să nu te simți singură. 😛
Comentariu beton!36
Ahahahahaha, cum ar fi fost asta, să am ș-un colier, ceva? Bine, jaca fiind închisă până sub nas, că deh, frig, nu s-ar fi văzut, dar am notat ideea pentru mai la primăvară, așa 🤣
Comentariu beton!20
Ahahahaha, superb! Mulțumesc pentru doza de râs de sâmbătă dimineață.
Pari fugită de acasă în crocși :)))) Am așteptat cu suspans momentul în care te întâlnești cu cineva cunoscut, well, next time 🤣
Multă sănătate peștiucilor, pisicilor, câinilor și bipezilor din dotare. Să aveți un an grozav de bun și să vă bucurați unii de alții forevăr.
Comentariu beton!20
Nu era prea tragic dacă mă întâlneam cu vreun cunoscut, că mă cam știu toți ce-mi poate pielea 😂
La mulți ani și ție! 🤗
Iulia, you made my day!!! 😁 Am râs non stop de la început la final, am vizualizat tot filmul întâmplării și, pentru ca râdeam de nebună de una singura, s-a sesizat soțul din dotare și i-am povestit și lui. Am mai tras o tura de râsete. Mi-am adus aminte cum am plecat eu sa cumpăr o nimicură de-asta esențială, înălțată în hunterii de grădinărit, de s-a oripilat maica-mea când m-a văzut, ca doar „ce zice lumea?” Ei, iaca, nu ma interesează ce zice lumea! Mi-am tras un jet de apa cu furtunul, ca să nu scot cizmele în lume chiar cu noroiul pe ele și am ieșit plina de demnitate. Evident ca m-am întâlnit cu tot orașul în scurta mea incursiune. Vaaai, ce cizme interesante! ! Nu-i asa?!
P.S. Totul sta în atitudine! 😉
P.P.S. Iulia, ești geniala! Abia aștept sa râd și anul următor!
Comentariu beton!26
Aoleu, păi tu ești pe feșăn tare, dacă umbli cu hunterșii în grădină. Io-i scot la ștrase când ploo cu clăbuci și tre să recuperez odrasla de la grădi 🤭
Mă bucur că v-am amuzat, să treceți cu veselie în noul an!
Am crocși și nu știam. Eu le zic gumari
Comentariu beton!21
Păi nu d-asta sunt eu aici, să vă îndrum pe calea feșănului cum se cuvine? 🤭
Comentariu beton!23
Probabil, ăla cu cei 5-6 saci de nisip, avea de turnat vreo șapă prin casă și n-a știut de unde să-i ia.
Știm și cunoaștem. Probabilitatea de a da nas in nas cu niscaiva persoane înțolite la marele fix crește exponențial cu cât ești îmbrăcat mai original. 🪅In altă ordine de idei, regret că nu se face un top al blogurilor în funcție de hăhăiala generată de articole și comentarii, că am avea bucuria să ieșim pe primul loc.🥇🏆 Așa că mulțam Iulia, și la multi ani cu sănătate și mult umor!
Comentariu beton!18
🤗🥰
Multumim pentru inca o doza buna de veselie, Iulia! Asa terminam anul bine-dispusi si stii tu ce se zice – asa il incepi si pe urmatorul!
La multi ani si sanatate familionului si sa ne incanti si in 2023 sambetele!
Păi aia m-am gândit, să terminăm așa cum am început 😁
Să ne reîntâlnim cu toții aici și peste dooj de ani! 🥳
Comentariu beton!14
mie-mi place macsim cum se strîmbă jumătatea mea mai bună: așa ai fost în oraș?!!!!
mai acu’ vreo 10-11 ani (sper să nu citească azi, că are de făcut tira mi su!) aveam un treling pătat cu decorativă și cu care mă îmbrăcam special sîmbăta, în vederea tunderii de iarbă (sanchi); de fapt io știam că mă trimite, numai pînă aici, jos -stăm pe deal- să iau ceva;
ieri am fost la servis, bocanci și treling, evidentămo; doar că după, n-am mai avut timp să trec p’acasă, așa că am mers și la mani-pedi (să nu vă aud!) tot așea…
azi am dășchis selgrosu’ și lidălu’, same outfit, că apoi am avut de spălat mașina, la fise, și doar nu-s nebun, să-mi pun sacou…
#hailamulțeanlatoțievribazii
Comentariu beton!35
Ești rudă cu distinsul meu soț. Outfitul de sâmbătă (vara) constă, de obicei, dintr-un maio pătat de lichid dintr-un spray d-ăla de pană pentru anvelope și nădragi așa plini de găuri încât singura chestie care îi mai ține laolaltă e pronia cerească, că altă explicație n-am.
Iarna trece la trelingul cu pete de diverse alte suptstanțe, hanoracu’ ăl mai rănțuit și o vestă groasă peste.
Diferența e că ăsta nu părăsește incinta așa nici să-l tai. Un domn, nu ca nevastă-sa 🤣
Lamulțean cu bine, unchiu!
Comentariu beton!21
Ei, in crocsi nu m-am dus la supermatket, dar am daramat un sfert de palet cu vin alb… ca asa sunt eu mai impiedicata🤣 si n-am vazut ca Ghitza pusese paletul stramb. Va dati seama cum puțea in magazin. Si pentru ca se facuse dintr-o data aglomeratie la casa, s-a mai deschis o casa la care fix Ghitza vine sa imi scaneze produsele. Si eu rosie ca racul, bâlbâind frânturi de scuze….😂😂😂.
La multi ani oameni buni si sa ne auzim si in 2023🙂
Comentariu beton!19
M-ai luat la faza cu vinul 🤣
La mulți ani! 🥳
Fii.miu ,adolescent la acea vreme, se văcsuia pe față cu o cremă cu argila, sa usuce ce creștea pe acolo în perioada adolescentei. Asa cum nu te observa ei pe tine(copiii), asa nu l-am observat eu pe el când i-am pus lista de cumparaturi în brațe. Așa a mers la cumpărături. A spus că i s-a părut ciudat că se uita lumea la el lung și nu își dădea seama de ce a devenit așa de popular peste noapte. Vânzătoarea cel puțin, se uita când spre el, când spre Security. Recunosc că și eu am fost șocată când a sunat la ușă și am deschis ușa și mi-apărut chipul ăla plin de mâl pe față.
LMA asa cum ii doriți să fie, LMA și celor care îmi erau dragi dar care nu mai scriu pe aici.Mihai,la cât mai mulți ani de blogging.
Comentariu beton!38
Pff, asta e nimic. O să vă povestesc odată cum am umblat eu pe străzi cu ochelari, țăcălie și mustață pictate cu markerul negru pe mutră 🙄
Comentariu beton!20
@(alta) Iulia, chiar te provoc să o povestești pe aia cu markerul 😊
Comentariu beton!19
Io mă duc în pijamalele în care am dormit și stau cu ele non stop, lucrez, de toate, până la magazin. Mai plec și cu mașina. Stau și eu într-un sat, și tot se mai uită câte unul chiorâș la mine prin magazin că vin îmbrăcată ca ultimul om. Poate am mai și vreo bluziță sau pantaloni cu făină sau ceva pe ele, pe care le acopăr cu vreo haină sau bluză mai lungă. Să vezi când mă duc la Mall în hăinuțe de astea lălăi de purtat pe acasă și intru în Sephora să îmi iau finețuri. Acolo e puhoi de lume și nu ies în evidență :)) Sau nu observ eu că s prea ocupată să mă uit la rujuri
Comentariu beton!16
Aoleu, și nu se uită cruciș la tine duduile de la Sephora? Că la noi sunt înțepate tare, dragele de ele.
M-am dus și eu la un moment dat să iau ceva pentru mama, nu mai știu ce, dar știu că mă rugase să merg să îi iau, că ea nu apucă și știu că era ceva scump al naibii. Eu eram în hanorac și blugi plus niscai teneși, dar la cum s-au uitat la mine, aș fi putut fi foarte bine și în capot de diftină.
După ce m-au văzut cu ce produse vin la casă, jur că s-au întrebat unele pe altele din priviri dacă oi avea bani să plătesc 🙄
Comentariu beton!23
@Iulia, dacă intru în Swarovski sau Sabrini, deși acolo’s îmbrăcată decent, se uită. Și eu mă gândesc că ele nu își permit să își ia ce vând acolo, da figuri au. Mă simt ca în Pretty woman în cazurile astea :))
Comentariu beton!20
Păi mna, privitul clienților cu superioritate și ușoară greață nu costă nimic, norocu lor 🙄
Comentariu beton!15
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣 Atât pot să „zic”!!
Doamne, ce îmi place să te citesc! Să te țină Bărbosu
(vorba bossului) sănătoasă și să mai scrii, să ne descretesti frunțile!
La mulți ani tuturor!!🥂🎉
🤗🥰
Fericito.😁
Altii nu au asa o viata usoara. Eu am acasa una bucata sotie careia soarta si youtubul i-a scos in cale acu’ cativa ani un guru al asortarii, un budha al nuantelor si formelor, un dumnezeu care saptamanal vine cu cate un tabel sapat in piatra al legilor elegantei. 😭
De atunci viata mea e un calvar. Adio tricouri negre cu mesajele pe care vroiam sa le transmit lumii de genul „Zombies eat brains, don’t worry, your safe”, adio trelinguri comode, bun venit color block si bluze bagate in pantaloni. 😢
Tocmai ce a plecat sa trimita un colet cu un hanorac M65 pe care mi l-a vandut pe Vinted, ca cica aduce mai mult a cort de campanie decat haina. 🤣
Asta a fost cel kaki, cel negru isi asteapta randul. 😢
Asa ca bucura-te de libertate si fa-ti de cap…cat mai poti. Ca nu stii in ce cotlon ascuns al netului pandeste o varianta masculina a lu’ Mademoiselle M, si in curand o sa-l vezi pe domnul Fritz comandand costume trois pièces in tweed englezesc si cuprins de o subita dorinta de a aranja dulapul tau de haine. 😈😈
Hai ca ma retrag in bucatarie, am de prestat ceva ceapa caramelizata, filet mignon cu crusta de zataar si pere in sirop cu sos de ciocolata. 😁
Comentariu beton!35
Pare sincer rău pentru matale, suferințele tale ie și ale noastre 😂
Eh, nu mai poti tu de suferintele mele….sau si tu esti surghiunita in bucatarie? 🤣
Desi, cand ma gandesc la imaginea de bomboana roz vorbind de una singura de caini cu diaree intr-o statie de benzina….🤣🤣…singura chestie ce bate asta e tipul pe langa care am trecut pe autostrada, calare pe un scooter, imbracat doar intr-o casca. Cu o mana conducea scooterul, cealalta…te las sa ghicesti cam cu ce era ocupata. Si nu, nu scria mesaje pe telefon. 😂
@Nemo, ar fi interesant să ajung pe căile ăstea, dar improbabil. Oricât aș încerca sa fiu îmbrăcat impecabil, cumva nu reușesc decât să îl scot pe „im” din „impecabil”. 😆
Citind raspunsul tau, cu „ajuns pe caile astea”, pentru o secunda mi-am inchipuit ca la urmatoarea iesire cu motorul vei purta si tu doar casca…🤣
Nah, asta e, trebuie sa ne impacam cu ideea ca nu vom arata veci pururi ca un lord, cu toata stradania noastra si a jumatatilor mai bune de langa noi. 😁
@Nemo, departe nu am fost nici de asta. Există pe marele youtube o filmare cu mine pe motor cu cască, rochie (scurtuță) și cizme. Pot să spun doar că la 160+ dor oleacă muștele 🙂
Ps. Faceam și cu mâna… la mașini
Unde prin „scurtuță” se va înțelege că era cu bucepșii la vedere și îi cam flutura… ahem… rochia, să zicem 🙄
Nu tre sa ajungi tomnai in texași ca să fii normală in peisaj. Poți, liniștită, ieși echipată așa in Norvegia. Dacă ești pe fașioneală, vei fi dezamăgită că nu te bagă nimeni în seamă.
Câteva egzemple, rendom, că ne-apuca revelionu’:
Aici se merge la magazinul satesc in ciorapi, sau in picioarele goale, dacă plouă.
La ședința cu părinții se vine direct din grajd de la cai, că patrupedele respective nu au litieră. Eventual, se cere scuze pentru miros, dar nu e obligatoriu.
E feșiăn la copii la scoală să se vină in salopete, arată ca ești implicat in muncă, ai banii tăi, poți fi jmeker.
Când e vorba de mers la sport:alergat, ski, biciclețeală sau moto se schimbă treaba și se potriveste numa cu HH sau alte mărci autohtone.
PS: sper ca după saint jon să scăpăm de lamulțanusurile astea gratuite😘
@OldJohn Amu’ chiar cu balega pe încălțări, mai dă-o-ncolo. E nesimțire crasă. Io l-aș fi trimis acasă să se spele.
@JT, căpitanu OCD disapproves, este? 😂
Numărul cailor deținuți pă persoană fizică îți conferă un anumit statut social. E foarte costisitor să întreții unul, dar sunt care au 5 sau mai mulți.
@JT era vorba numai de miros, pentru ca la intrarea in școală, ca și in oricare altă casă, treci la ținuta cu șosete, de cele mai multe ori găurite, hu kers!
@(altă)Iulia: generalu’ OCD i-ar fi băgat cizmele pe gât. Cu ciorapi cu tot. 🤣🤣🤣
🤣🤣🤣
Iulia, te „asortai” si cu belgienii, nu numai cu americanii: pantaloni de pijama bagati in sosete si tras un parpalac pe deasupra, sau cu palton, trei fulare la gat, doo pe cap si in picioare papuci de plastic( fara sosete)…zilnic spun ca nu ma mai mira nimic si de fiecare data ma insel…Hai,lamultzean si multa inspiratie in #douazecidouashtrei
Comentariu beton!20
E clar, sunt cetățean european și am dreptul să ies în crocși din casă când vreau io 💪😂
Comentariu beton!18
La Mulți Ani, dragă Iulia! Mulțumesc pentru articole și hâhâiala aferentă! Noi stăm la „granița” cu Ferentangeles 😁 și tu n-ai fi ieșit (mult) în evidență. P’acilea e moda cu halate de baie fluffy și papucei pufoși pe piciorul gol, pe orice vreme. Zic că nu s-or mai găsi „capoate” ca pe vremea mamailor noastre, deși acum halatele de baie pe-afară sunt purtate și de generațiile tinere 😆
Astia din istelei m-au uimit când l-am vazut pe primul in șosete albe la buda de la capatul holului 😁
Povestești cu o savoare rară!
Am și eu una despre o plimbare, nuj dacă am mai povestit-o pe acilea.
Când eram tinerel (cred că avea loc a doua reformă agrară), mă scoate peticul (viitoarea soție preferată, că, nu-i așa? fiecare sac își are peticul) la o plimbare prin Küstenge, că merge la nuj ce doctor, să se caute de ceva șuruburi slăbite.
Ajungem, se caută (răstimp în care am băgat în foale cam la un pac de mahoarcă), toate șuruburile la locul lor, hai cătinel spre Gară, de unde să luăm ceva transportator către satul unde locuim (mă rog, suburbii, cum ar spune îmbuibații dintre voi).
Băi, dar era vară, soare, frumos, luminos, ce mai, cântă sufletul în noi! Așa că, purcedem perpedes, nu înainte ca preafrumoasa mea inchizitoare să scoată ochelarii de soare din sacul de îi spunea poșetă și să îi așeze pe ochi.
Precizare ce se dovedește importantă: vara aceea, în vacanță studențească, arasem plajele de la Eforie sat, de dimineață până seara, așa că ambii eram bronzați precum anumiți conlocuitori specialiști în muzică, tingiri și buzunare.
Bun. Pe jos. Ținându-ne de mână. Ea rochiță vaporoasă, eu cămeșă de oraș, fără șosete în șlapi, ce mai, apariție! Bașca ne mai și oprim la fântâna arteziană de la Casa de Cultură, să ne răcorim, să privim lumea cum ne admiră, că nu degeaba suntem tineri, frumoși, bronzați și modești!
La primul semafor, trecere de pietoni, așteptăm verdele. Și realizez că prea se uită la noi cam fiecare șofer. Eu, în gândul meu singur: „băi, dar ce ne admiră lumea! Eu, înalt, cu cămeșă de oraș, bronzați, ia uite și ce fată frumoasă am lângă mine!” Ea, în gândul ei, la fel de singur: „he! Ce bine îmi stă bronzată, cum se uită toți la mine! Mă cam strică lălăul ăsta de lângă, dar pare băiat bun”.
Și uite așa, cu selfestimul crescut, ne continuăm drumul. La următorul semafor, cel de la parcul Gării, la fel, se uita lumea la noi ca la camioane străine. „Băi, dar chiar suntem frumoși, prea ne admiră lumea!”
Eu mergeam deja cu pieptul mai umflat, mă vedeam ca un pui de spartan, a mea cred că se gândea deja să mă lase, la așa succes, ce să mai, eram îmbătați de preafrumusețea noastră!
Traversăm intersecția, ajungem în parc, din vorbă în vorbă, tot de mână, mă întorc către ea să spun nuj ce bazaconii și mă blochez! Oamenibuni, pe vremea aceea aveam mai mulți neuroni, însă aproape toți s-au blocat, au rămas în serviciu doar doi, cei mai imbecili, care au dat comanda „râzi!”
Eu, lipsit astfel de sinapse viabile, am început să râd, dar nu oricum, ci homeric, la scară istorică! Cu lacrimi și muci!
Ea, blocată, mă întreabă îngrijorată: „Ce, am ceva în păr?” – atunci am căzut în genunchi și am dat-o în grohăieli, nu mai puteam respira!
Nu, nu avea nimic în păr, ci avea lipsă o lentilă de la ochelarii de soare, arăta ca un pirat cu petic pe ochi!
Iacătă cât de frumoși eram!
Iulia, să tot scrii, că o faci bine de tot, diminețile de sâmbătă sunt mai bune de când te citesc.
Și mulțumiri preașefului de blog pentru că ne îngăduie șă ne binedispui!
La mulțean tuturor! Sănătoși să fim, ca restul cumpărăm!
Comentariu beton!39
🤣🤣🤣🤣🤣
Foarte tare( amuzanta) ca întotdeauna de altfel. Multumesc Iulia și multumesc Mihai pentru ca o găzduiești.
La multi ani! Fie ca
Fieca și la matale 😁
Jajajaja este că mai sunt și alți ca mine. Acu 17 ani de la grădiniță fug sa iau pîine si vinzatoarea mă întreabă dacă e obicei in tara mea,mă uit ciudat la ea și nu știu la ce se referă așa că femeia îmi zice să mă uit în oglindă. Cînd mă uit văd că am uitat să mă șterg pe față cînd am plecat de la grădiniță și aveam un obraz colorat negru și unu alb de la petrecere
O dată la 5 dimineață îl las la tren pe soțul și cum sa aprins becul la motorină cobor că o divă in pijamalele mele de 101dalmatieni și bocanci să alimenteze. Ce să faci la toți se mai întâmplă
La mulți ani
Pățăști 🤣
(alta)Iulia ești faină fato, continuă! Te-am găsit și pe blogul tău și-mi place tare.
Eu mi-am luat pe Vinted niște cizme de cauciuc pt grădina și deja au fost plimbate prin Orășelul sat in care stau dar și la o receptie la primărie asortate cu o rochie elegantă. Mi se rupsese tocul la conduri și mi-am sunat jumătatea să-mi aducă de schimb cizmulițele de oraș. Și mi-a adus gumarii de grădină că pe aia i-a văzut. Am fost piesă cu rochița mea fluflu și gumarii 😁
Eh noi sa fim sănătoși și sa ne citim și la anul cu rezoluții sau fără!
Va pup pe toți! Hai LMA!
Comentariu beton!17
Ahahahahaha, pun pariu că și al meu ar fi făcut fix la fel dacă îi ceream mergători de schimb 🤣
Am râs cu lacrimi ca de obicei 😀 savuroasă povestire!
Pe moment nu-mi vine nicio amintire legată de vreo întâmplare vestimentară, în schimb o să vă povestesc despre cum am făcut deliciul unor aeroporturi şi avioane.
Deci se făcea că era anul 2010, luna lui iulie, iar eu mă pregăteam pentru marea întoarcere acasă după cele 5 luni de bursă Erasmus în Lituania. Cu o tonă de bagaje, greu de gestionat de firava-mi făptură de patruj’ de kile îmbrăcată. Ca atare am cerut ajutor pentru a transporta calabalâcul de la cămin la gară, în tren spre capitală şi de la gara centrală la aeroport. Inițial trebuia să mă ajute un admirator de-al meu, rezident cardiolog din Turcia care venise pentru un stagiu în acelaşi oraş. Însă din cauza repetatelor întârzieri la raportul de dimineață nu-i fusese permisă învoirea pentru a mă însoți în călătorie. Aşa că m-a ajutat o colegă studentă de la secția engleză, originară din Iran, la fel de forțoasă ca mine 😀 Cel mai greu era de ajuns de la cămin la gară cu troleele „stomatologice” cum le spuneam eu, model sovietic ante-1990, fără suspensii funcționale şi care luau fiecare groapă din plin. Ca să ne descurcăm mai uşor în acest mijloc de transport, au venit cu noi la gară 2 studenți din Egipt, pentru care bagajele mele erau ca un fulg şi care dădeau la o parte fără probleme călătorii căscați ce stăteau în dreptul uşii fără să coboare. La gară au urcat bagajele în tren, ne-am luat la revedere şi uite-aşa am pornit la drum. În gara centrală din Vilnius ne-am împărțit bagajele şi am căutat peronul de unde pleacă trenul de aeroport, asta după ce stătusem la coadă la bilete. L-am prins în ultimul moment, după ce alergaserăm pe nişte multe scări, că nu era lift. Noroc că de la stație la clădirea aeroportului era..
Şi iată-ne în fața ghişeului de check-in, cu un troller XXL, o geantă de voiaj lungă şi grea, un rucsac burduşit, poşeta mea imensă cu acte, telefon şi pietre de moară, plus cireaşa de pe tort: o pungă cu buchetul de orhidee primit la petrecerea de adio, care stătea înfăşurat în şervețele umede. Tipa de la ghişeu s-a uitat la întregul atelaj şi a întrebat „2 persons, right?”. „No, just me”. Văzându-mă aşa plăpândă şi subnutrită (nu degeaba ziceau unii Erasmus marasmus) şi-a făcut milă de mine şi nu m-a taxat pentru cele câteva (mai multe..) kilograme în plus.
Bun, scăpasem de ce era mai greu..mă urc în primul avion (schimbam la Viena) cu rucsacul, poşeta şi orhideea vieții. Primele 2 au încăput sus, floarea a stat sub scaun. Ca treaba să fie treabă ajungem cu întârziere. Plus control de paşapoarte, schimbat poarta de îmbarcare spre București cu ultima de la capătul unui lung coridor..noroc că verificarea bagajelor de mână era în dreptul porţii. Privirea celor de la scanner: priceless. Mai ales când am pus floarea pe bandă şi au început şi glumele, că semințele sunt bune pentru nu-mai-rețin-ce, aşa că a înflorit şi traficul 😀
În final am ajuns cu bine pe Otopeni, unde colac peste pupăză cineva era să plece cu trollerul meu (marcă destul de obişnuită fiind promoție la o anumită benzinărie ce trebuie boicotată 😜), ignorând şnurul roşu de identificare.
Dar totul e bine când se termină cu bine, când atâtea națiuni conlucrează pentru a ajunge victorios la destinație ❤
Orhideele au rezistat cam o lună, timp în care mi-am recăpătat şi eu kilogramele pierdute. Iar spiritul de aventură nu l-am pierdut niciodată 😊
Comentariu beton!20
Ahahahahaha, am făcut și eu o d-asta la un moment dat, de am ajuns în aeroport precum nea Mărin, de nu mă vedeam de sub papornițe. Însă eu am reușit performanța să pierd avionul 🙄
Vai de mine, trecea anul și nu știam că târâiții ăia de-i port eu prin curte se cheamă crocși. Dau un colăcel pentru o poză cu târâiți de firmă, că mintea mea nu și-ii poate închipui! În rest, dragă doamnă Iulia, vă doresc mulți ani frumoși cu inspirație și haz. Vă citesc cu drag, chiar dacă nu las urme pe aici! 🙂 Un an mai bun tuturor!
Mi-e o lene existențială să caut acu pe gugle, dar să știi că ăia originali arată fix la fel, numa că au prețuri din 3 cifre 🙄
@La mulți ani, @(altă) Iulia și la toată lumea pe aici!
ps. să ne spui când vă luați hamsteri, peruși și broască țestoasă. 🙂
Totul e posibil, mai puțin perușii, că nu se împacă cu fobia noastră comună de zburătoare 😁
😂😂😂 se întâmplă chestii, la tine n-a fost chiar grea, după ce am citit articolul tău și am râs zdravăn, a trebuit să ies urgent din casă spre zona Radu Vodă și ce să vezi, dintr-o casă din zonă iese un iel frumușel dealtfel dar îmbrăcat ca-n povești: papuci pufoși, halat de casă asortat și dă să traverseze spre Mega când o pală de vânt buclucașă îi desface halatul și rămâne omu’ în toată splendoarea 😂 Am râs cu zgomot și apoi i-am povestit jumătății mele bune despre articolul tău, ne-am oprit în mijlocul străzii și am râs ca nebunii ( oameni bătrâni, vorb’aia) fabulos sfârșit de an.
Comentariu beton!16
Am leșinat 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Cre’că avea pe cineva căzut la pat grav de tot și rămăsese fără muniție 😂
La mulți aaani! Să fie un an bun și pentru umanii și pentru patrupezii familiei ‘mneavoastră! 💖 auch, și pentru peștișori, sper că i-ai botezat (pus nume/porecle)
La mulți ani și ❤️.
Peștii nu i-am botezat încă, nu mă atașez emoțional de ei deocamdată, că unii mai pleacă pe eternele plaiuri ale vânătorii (cică e ceva uzual până când nimerești „combinația” optimă) 😁
(altă) Iulia, să-ţi dea Dumnezeu sănătate ani mulţ de aici încolo! Să nu-ţi piară umorul că mi-au râs şi fălcile şi limba cu mucii pe bărbie cu tot! Vasilică tată, te-a adoptat o minunăţie de femeie cu un condei muiat tot timpul în călimara cu umor!
La mulţi ani vouă, cititorilor şi celor care răspundeţi! Dar şi Picassoilor care tot pictează mânuţe roşii, au şi ei rolul lor!
Comentariu beton!12
Mulțumesc pentru apreciere, dar Bazil m-a cam adoptat pe mine, că dacă nu era el, să-mi dea curaj și un locșor la el în casă, toate aiurelile din capul meu n-ar fi ajuns niciodată la voi 😊
Și încheiem anul cu hohote !
Mulțumim @(alta) Iulia!
An Nou cu sănătate și numai bucurii!
La mulți ani!
Lamulțean! 🥳
Pentru ca locuiesc în Brașov mi-o și imaginez pe Iulia pe la Mall, pe unde se perinda oamenii aia dichisiti bine și căutând cadouri în ultima clipa.
Ah, bun, atunci pot să fiu mai precisă, că știi despre ce vorbesc – mă dusesem la animacsu de la Coresi 😁💃
M-am trezit in hypermarket, dupa ore de forfota printre raioane, ca nu ma dor picioarele. Cand am privit in jos, surpriza: eram in papucii de casa cu purcelusi. Patzasti. Macar am luat tot ce aveam nevoie… edit, ca am uitat de multumesc pentru hohote si fie ca 🤗