Partea bună este că ieri am condus BMW i4 M50 Gran Coupé și Hyundai Ioniq 5. Partea mai puțin bună (ca să folosesc un eufemism elegant pentru „partea cea mai nasoală”) este că atunci când conduci două mașini în aceeași zi, nu apuci să te saturi de niciuna.
Iar în cazul concret al celor două menționate mai sus, nu numai că n-am apucat să mă satur de ele, dar aș fi vrut să nu se mai termine ziua niciodată. Stați că le iau pe rând și-o să înțelegeți imediat de ce.
Așadar, în prima parte a zilei am condus BMW i4 M50 Gran Coupé.
Imediat cum m-am urcat la volanul ei, mi-am dat seama că mașina asta are o singură problemă, dar, din nefericire, e una mare și insurmontabilă, e fără leac, cum s-ar zice în popor.
Problema acestei mașini este că dacă în tine zace măcar o urmă de cocalar, dacă ai pe interior un coclete în stare latentă, ei bine, odată ce te-ai urcat la volanul ei, bombardierul interior, the inner redneck, cu siguranță se va activa și va crește ca un cozonac în care a scăpat soacră-ta prea multă drojdie. Nu are cum să nu se întâmple asta când simte cei 544 de cai putere și tot cuplul ăla instant de 795 Nm la o simplă apăsate de pedală. Cam asta ar fi singura problemă lui BMW i4 M50 Gran Coupé.
Lăsând gluma la o parte (trebuia să fac precizarea că e o glumă, c-am sesizat că în ultima vreme oamenii iau ad litteram ce citesc pe internet), nu știu ce să vă povestesc despre mașina asta, habar nu am ce dotări are, nu m-a interesat absolut nimic în afară de reprizele de accelerație senzaționale și de modul fabulos în care ieși cu ea din viraje, cu pedala la fund.
Pentru mașina asta, producătorii declară o autonomie de 520 de kilometri. Probabil că este reală sau pe aproape de realitate, dar este imposibil s-o obții cu BMW i4 pentru că șoferului îi este imposibil să meargă „la consum” cu ea. Sau, uite, ca să nu generalizez, o să spun că MIE mi-ar fi imposibil să scot vreodată autonomia asta pentru simplul motiv că n-aș putea să mă satur vreodată de modul în care accelerează când o treci în modul sport.
Vă zic, dacă aveți vreodată ocazia să testați mașina asta, chiar și în varianta fără două motoare cum e cea pe care o avem noi, să nu stați nicio clipă pe gânduri. Iar dacă aveți puterea financiară să vă cumpărați o mașină de genul ăsta, sfatul meu e s-o aveți printre opțiuni.
În doua parte a zilei, am mers cu Hyundai Ioniq 5.
O să încep prin a vă spune că pe lângă că e mișto și futuristă la exterior, Ioniq 5 are de departe cel mai mișto interior dintre toate mașinile pe care le avem în tur. E aerisit, e luminos, e simplu și frumos, e exact așa cum vrei să fie mașina cu care îți faci zi de zi treaba. Nu, n-am nicio îndoială când spun că e de departe cel mai frumos interior dintre toate cele opt.
Pe lângă asta, mașina pe care o avem în tur are două motoare care produc împreună 305 cai putere și un cuplu de 605 Nm, adică mult peste decent. Ok, e limpede că nu-ți oferă senzațiile pe care le trăiești în BMW i4, dar în niciun caz nu este lentă, dimpotrivă, este mult mai sprintenă decât mă așteptam.
Când am văzut în fișa mașinii că producătorul declară că ajunge de la 0 la 100 km/h în 5,2 secunde, chiar am încercat niște reprize de accelerație și am simțit-o plină de zvâc. Pe scurt, în niciun caz nu este o mașină lentă sau de care să te rogi să accelereze.
Dar cel mai tare m-au uimit la Hyundai Ioniq 5 autonomia și cât de eficientă este pe recuperarea energiei. Mașina asta a avut ieri un consum mediu de 16.1 kWh la suta de kilometri, în condițiile în care, tot ieri, au condus-o patru oameni, fiecare cu stilul lui de condus.
Consum mediu de 16.1 kWh/100 km înseamnă o autonomie reală de 434,80 kilometri, adică exact cât cea declarată de producător. Repet, asta în condițiile în care a fost condusă și forjată de patru oameni. Vă dați seama cam cum ar arăta autonomia cu un singur șofer care știe cum s-o conducă astfel încât să scoată maximum de la ea? Ar arăta absolut senzațional, vă spun eu.
Cam atât după penultima zi a turului. Bonus, vă las niște poze din dronă, de la Conacul Archia, absolut senzaționale.
Parteneri ROCHARGE:
➡️ Vitesco Technologies, producător de tehnologie pentru mașini electrice.
➡️ BT Leasing – Green Partner al ROCHARGE.
➡️ Michelin
➡️ Autonom – partener de mobilitate modernă.
➡️ Server Config – partener tehnic.
➡️ Renovatio e-charge – cea mai vastă rețea de stații de încărcare din România.
➡️ MOON România – stații de încărcare ultrarapide de până la 300 de kW.
➡️ MOL România – cu stațiile din rețeaua proprie.
➡️ Enel X Way – pune la dispoziție rețeaua de stații.
➡️ Euronews România – partener media al evenimentului.
După cum ai lăudat Meștermobilul, eu zic că te mai cheamă și altă dată! Dar arată superb Ionică!
Păi deja sunt la al treilea tur cu Meșter, iar la celelalte două n-a fost și mașina lui.
Altfel, partea mișto la tururile astea este că poți să scrii ce vrei tu despre mașini. Iar eu exact asta am făcut. 😉
Auziți, mașinile ăstea e scumpe ? 544CP…
E cam scumpe, ce-i drept.
Intreb și eu off-topic dar pun preț pe părerea unuia care chiar se pricepe. Am posibilitatea să cumpăr, cu livrare imediată, aspect important în ziua de azi, un Renault Zoe. Foarte bine accesorizată. Prețul ar fi 27.000. Cu toate rablele și TVA inclus.Merită? Are ceva probleme?
Mulțumesc anticipat.
Păi și întrebarea care este? Dacă să-l iei sau nu?
Eu zic că întrebarea sunt chiar două.
Șef, n-am timp de ghicitori. Dacă vrei să știi ceva, întreabă.
Scuze. Eu am pus două întrebări. La mine în text apar. Merită? Și dacă are ceva probleme? Întreb asta pentru ca este deja o mașină care circulă de câțiva ani. Multzam.
Prima întrebare la care trebuie să-mi răspunzi tu, ca să te pot sfătui, este: la ce o să folosești mașina asta? Că dacă o iei ca să te duci cu ea la muncă și peentru scurte drumuri prin oraș, răspunsul este da. Ia-o, e bun prețul și mai ai si livrare imediată, din stoc.
Dacă o să-mi zici că ca fi mașina cu care vrei să pelci și în concedii sau la drumuri mai lungi, răspunsul meu este NU. Eu nu mi-aș mai lua acum o mașină care are o tehnologie de zece ani. Da, înțeleg motivația prețului mai mic, dar o vei lua și când vei vedea că nu-ți este suficientă pentru ce vrei tu să faci cu ea, n-o să te mai intereseze deloc c-a avut cel mai bun preț.
Mulțumesc. O iau exclusiv pentru oraș. Ar trebui să vând o Honda Civic pentru asta și mi-e teamă să nu fac o prostie. E destul de nouă, 2017, impecabilă, și, practic ar fi un moft. Dar si preturile mașinilor la mâna a 2 a au luat-o razna. Adică mi se oferă 18.000 pe Civic. Oricum, m-ai pus pe gânduri cu tehnologia mai veche. Desi, Zoe fiind în continuare o mașină apreciata, ăsta poate fi chiar un argument pozitiv.
Stai la casă?
Nu stau la casa. La bloc. Bucuresti. Dar am parcare subterana și priza este la….1 m de mașină! Da, m-am interesat de povestea cu curentul. Voi trece la Hidroelectrica care nu are limita de consum. Adică ai același preț și dacă treci pragul de 250 KW. Sunt, cât de cât, atent la toate detaliile. Recunosc că mai degrabă e o chestie emoțională. Honda Civic este excelentă. Dar parcă m-a pus pe gânduri oferta pe care am primit-o. În același timp, orice maisina nouă, decentă ca pret, vine peste un an. Iar cu Zoe au rămas pe stoc pentru ca e varianta de top ca accesorizare și, implicit ca preț.
Mulțumesc pentru răbdare.
Vorba unui prieten drag, spusă în cel mai apreciativ mod cu putință: „Fantastic!”. Este incredibil de frumos, ce poveste! Şi mă refer la întreaga experiență. Felicitări! Şi mult succes în continuare!
❤️
mă așteptam la mai mult entuziasm din partea ta, avînd în vedere ce ai condus da’ probabil te pîndește renou ăla căruia i-ai jurat lăv forevă; btw, aștept cu interes topul de final…
dacă la beamveu pot înțelege (na, n-oi fi avut tricou polo, să-i ridici guleru’… te știe lumea de blogăr serios…), la mașina lu’ meșter (aia chiar e a lui, pe persoană fizică cum ar veni, nu?) mă așteptam să scrii un bildungsroman, că merită;
oricum, faptul că ionică a reușit să te impresioneze după ce ai coborît din BMW spune totul despre mașina asta despre care un coleg din tur (sorry da’ nu mai rețin cine) a spus că, pe lîngă supertehnologie, dă impresia de „acasă”;
haigata, nu te mai urăsc așa de tare, că de luni te întorci la muncă…
Comentariu beton!19
Nu aveam cum să fiu mai entuziasmat de atât după ce m-am dat jos din i4.
my point exactly; ai venit dintr-o supervacanță cu mare, kite surfing, distracție și adrenalină în confortul căminului propriu… is not excitement but you feel good.
“kite surfing,” Am citit kile, n-am idee de ce.
Dupa cum ai descris Mercedes si BMW poti intelege doar ca ei chiar stiu sa faca masini indiferent daca sunt cu motoare termince sau electrice, raman acolo sus, isi mentin renumele care si l-au obtinut.
Ps. Pe cand ai testat BMW a disparut @JT 🤔
Comentariu beton!14
JT e la test drive :P.
Comentariu beton!13
Aci-s, aci-s.
Da, am făcut un test drive cu 2022 BMW 760li V12. Frumos, dar rămân la dizelaru’ meu. 😎
Sunt curios o parere mai detailata despre Hyundai Ionica 5, legata despre materiale comfort si senzatia din interior. Stiu ca e cel mai economic, dar este si cel mai bine facut?
Nu știu dacă este CEL mai bine făcut, dar cu siguranță este foarte bine făcut. Nu există nimic plăsticos, comenzile sunt puse exact unde ai nevoie de ele, e bine tare de tot.
Eu simt că aș fi subiectivă dacă aș comenta ceva legat de ”bestiile” pe care le-ai testat ieri.
De când conduc Hyundai, m-am îndrăgostit de marca asta, iar BMW este marca visurilor mele.
Nu-mi rămâne decât să sper că într-o zi o să-mi permit una din cele prezentate.
Mihai, acu’ dupa ce ai condus si Ioniq si EV6, mai tii minte care ti-a placut mai mult?
Ca au am testat doar EV6 din cele doua, si deja mi-a placut maxim…
10x
În Kia sunt fix acum.
Io în ev6 mai am fix un deget sa ating cu capul tavanul, cu scaunul dat la maxim în jos. Tre sa merg cu trapa deschisa :))
Da, așa am zis si eu de Ionică. Aerisită, spațioasă și “infigăreață”cănd e cazul. Mișto experiența!
Pardon ce zisarati de BMW , aha , merci …. drop the mic !
Bai stimabililor cu minutze rosii , cine iesi pe locul 1 ???
Mie mi-a plăcut mult descrierea făcută lui Ioniq la călătoria în Grecia a lui Meşter. După ce am citit şi impresiile tale, pare exact genul de electrică ce mi-aş lua. Odată, cândva..
Boss, problema BMW-ului nu e, de fapt, o problemă, e un lucru specific mărcii. Am cunoscut câțiva indvizi (de unul chiar am mai povestit pe aici) care s-au schimbat destul de mult după ce au devenit proprietari de BMW…
Nu pot decât să îți dau dreptate, dacă ai o urnă de coca în tine, marca asta scoate tot ce se poate din ea.
Revenind la discuția despre mașini, mi-ar plăcea să știu ceva mai multe detalii despre motorizarea de pe BMW-ul ăsta. Știe cu drifturile? 😁
Are două motoare, unul față, unul spate, restul am cam zis în articol. Zi tu exact ce te interesează, să mă uit pe fișa.
Lucian M: știe cu drift-urile, da-i păcat de cauciucuri. 😎
Mda, exact cum m-așteptam. 🤭
N-avea cum să nu te impresioneze BMW.
Nu-ș ce să zic de cocălăreală, că la mine n-o ieșit nimic, deși 750d al meu are doar 400 cai-putere și cuplul de 760 Nm.
Pe autostradă-mi place să-i dau să urle turbinele-n ea (4 la număr) doar în zilele de sărbătoare căci doar atunci e pustie, iar în boxe-mi cântă BUG Mafia – 40 kmh. 😎
P.S. Am menționat de câteva ori că-n oraș mă-nvârt c-un Opel Astra 1.4 benzină, iar ăla n-are cocălăreală-n el nici cât jegu’ de sub unghiile lu’ Salam/Guță/etc. 🤣🤣🤣
Adică tu o scoți pe asistentă la restaurant în oraș cu opelu ăla de săraci? Pfff 🙂
Exact. Uneori chiar cu Ford Fiesta 1.5 tdci (adică mașina ei). 🤣🤣🤣
Ea n-are treabă cu viteza și plăcerea condusului, așa că merg singur cu bemveu’. 😎
Io în ev6 mai am fix un deget sa ating cu capul tavanul, cu scaunul dat la maxim în jos. Tre sa merg cu trapa deschisa :))