Ieri n-am făcut decât să mă plimb pe străzi, prin Bratislava vreo 10 ore. Să trăiască ăia 16 kilometri de-i mergeam io zilnic, acasă, că pe măsură ce mergeam mă miram de ce nu mă doare nimic. Am ajuns seara în cameră proaspăt ca un bebeluș.

Poze prea multe n-am făcut, că ori nu-mi plăceau unghiurile, ori după prânz nu mi-a plăcut că era prea mult soare și ieșeau arse. Mă rog, ce-am făcut v-am lăsat.

Am fost să văd chestiile care mă interesau, am băgat niște street food și cam asta a fost ziua de ieri. Apropo de street food, pe lângă placky aia (apropo, se citește „plaku”) care mi-a dat decisiva, am mâncat la un moment dat, mult înainte, ceva covrig cu mac. Doar că nu era cu mac presărat pe deasupra, cum suntem noi obișnuiți, ci umplut cu mac. Dar umplut la modul că practic mâncai mac învelit în crustă crocantă de covrig. N-aveți idee cum a putut să fie, mi-au curs balele acum când scriam.

Am băgat și niște înghețată, dar a fost cam meh.

Bere n-am băut, deși a fost cald ca dracu’, dar parcă nu intră așa de unul singur. Poate o intra la Praga.

Altceva voiam să vă spun. Bratislava ăsta nu e vreo lumină de oraș. Da, e drăguț centrul ăla vechi, e mișto castelul Bratislava, e superb podul cu restaurantul UFO, dar dacă intri prin cartiere, tot fost oraș comunist e.

C-am intrat eu, într-un cartier din ăla construit de comuniști este și fabulosul meu hotel. Iar în cartiere e cam ca la noi așa, străzile cu gropi sau peticite, lume pestriță. Doar blocurile arată mai mișto, deși sunt tot pe arhitectura aia care e în toate țările est europene, c-au avut inspirația să le coloreze, să nu le lase cum sunt la noi, cenușii de zici că e iarnă tot timpul. Ca să înțelegeți mai clar despre ce vorbesc, primele două poze din galeria de mai jos sunt făcute de pe geamul hotelului. Arată un pic mai bine blocurile, nu?

Dar asemănările cu noi se opresc aici. Pentru că, spre deosebire de noi, ăștia au infrastructură. Și mă enervez groaznic, mă seacă la suflet când ajung în fostele țări comuniste și văd că la ei s-a putut. Nu mă trece niciun fior dacă văd infrastructură la Londra, Viena sau la Milano, dar dacă văd la Bratislava sau la Belgrad, mă iau nervii imediat.

Când treceam pe podurile alea peste Dunăre, poduri din care se desprind artere și bretele în toate direcțiile, de nu te poți descurca fără navigație, efectiv mă lua capul. Pentru că imediat îmi aduc aminte cât au furat hoții care au condus România în ultimii 30 de ani. Iar noi stăm și ne minunăm când vedem că la alții s-a putut.

Atât pentru azi. Diseară dorm la Praga.

Luați poze.