Ieri a fost cea de-a doua zi fără mașini, și ultima, din acest tur. Dar, după ce-am ajuns în locul unde trebuia să fim cazați, am înțeles rapid de ce a ales Meșter să n-avem treabă cu condusul în ziua următoare. Pentru că, oameni buni, există în țara asta un loc în care după ce pășești pentru prima dată, nu-ți vine să crezi că e real. Te freci la ochi și începe să-ți fie teamă să nu cumva să fi murit și să fi ajuns în rai.

În locul ăsta ne-a adus Meșter cu turul lui, aici am stat cazați două nopți. Cum era să mai faci altceva în ziua dintre ele? Nu, prieteni, am stat și ne-am bucurat de fiecare clipă, că și-așa ni se părea că trec prea repede.

Ei, locul ăsta poartă numele de Raven’s Nest The Hidden Village și este un mini-sat românesc, pierdut undeva prin munții Transilvaniei, în plină sălbăticie. Dacă nu știi de el, nu ajungi la poarta de intrare nici din greșeală. Dar dacă știi și ești aici, după ce treci de poartă, dai de un sat cu cinci căsuțe tradiționale țărănești care arată exact ca atunci când au fost construite, pe la 1800 și ceva.

Toate căsuțele au câte un nume, și ce nume. Ia fiți atenți aici: Casa de Miazăzi, Casa de Mijloc, Casa de Miazănoapte, Casa Zmeilor, Casa Voinicilor.

Sunt case tradiționale autentice, doar că aduse în secolul 21. Apă curentă, căldură de la centrală pe lemne, toaletă, izolare termică, apă caldă, duș, saună, ciubăr, internet și altele care nu-mi mai vin acum în cap. Dar în același timp s-au păstrat și absolut toate elementele tradiționale care au putut și recondiționate și refolosite.

Poate nu e foarte clar că nu sunt case noi, construite acum, dar făcute să semene cu casele tradiționale transilvănene. Nu, sunt case cumpărate din satele Transilvaniei, demontate, transportate la Raven’s Nest, și montate la loc. De-aia când zic că sunt autentice, practic nu se poate mai autentic de atât.

Casa Zmeilor, cea în care am stat eu și fashionista, este o poezie, jur. Aproape tot interiorul, de la stucatură la mobilier, poartă amprenta trecutului. Am dormit într-un pat din grinzi de lemn, absolut senzațional.

În plus, căsuța noastră are un cerdac (adică o mică terasă) doar al ei, cu un view demențial. Acolo, pe terasă, se află un ciubăr cu apă caldă și bule (un fel de jacuzzi avant la lettre). Da, mai există la Raven’s Nets un ciubăr mare pe care-l poate utiliza oricine dintre oaspeți, dar la Casa Zmeilor ai ciubărul tău personal.

Și dacă toate astea n-au fost de ajuns să vă convingă că așa arată raiul văzut de aproape, vă dau acum lovitura de grație. Tot afară, pe cerdac, există saună și duș exterior. Evident, ai duș și în casă, dar, prieteni, nu vreți să știți cum e să faci un duș fierbinte afară, în aerul ăla demențial din creierii dimineții. Pur și simplu simți cum îți injectează cineva viață.

Doar Casa Zmeilor și Casa Voinicilor sunt așa, cu cerdac, cu duș exterior, cu ciubăr, cu saună. Prin urmare, vă dau un singur sfat: dacă vă bate vreun gând să veniți aici sa vă încărcați bateriile, încercați să le rezervați pe astea două.

Restul caselor sunt tot tradiționale, tot aduse în secolul 21, dar pentru că topografia locului nu permitea, nu au cerdac, saună, duș exterior și nici ciubăr propriu. Ah, și nu au nici etaj, că uitasem să vă precizez asta. Căsuța noastră are un mic living la parter, dar de dormit dormim sus, la etaj, după ce urcăm pe o scară de lemn care arată fix ca-n filmele cu Mărgelatu.

De-aia ziceam, dacă vreți să veniți la Raven’s Nest și găsiți libere Casa Zmeilor sau Casa Voinicior, nu ezitați nicio clipă, v-a pus Bărbosul mâna în cap.

Desigur, e posibil să vă întrebați unde o să mâncați, având în vedere că sunteți departe de orice urmă de civilizație. Vă înțeleg temerile, dar n-au niciun temei. O să mâncați aici, la Raven’s Nest, iar ăsta este cel mai bun lucru care vi se poate întâmpla.

În centrul satului este Vatra Zmeilor, adică restaurantul. Adică locul unde gătesc niște oameni dintr-un sat aflat mai în vale, pentru turiștii hămesiți care le calcă pragul. Băi, oameni buni, n-aveți idee cum gătesc oamenii ăștia. N-am făcut poze diverselor mâncăruri, pentru că efectiv n-am apucat. Mi se părea că irosesc aiurea timp mult prea prețios căutând unghiuri și lumină bună. Timp în care aș fi putut să mănânc felurile alea pe care ni le puneau în față.

Vă dau doar două-trei exemple, ca să înțelegeți mai bine. Cum vă sună „Liptauer Șvăbesc”? Sau „Ghiveci săsesc”? Ori „Taiței Răscopți?”. Acum înțelegeți de ce n-am mai avut niciun minut de pierdut cu pozatul mâncării? Ca să nu mai spun că ti se face o foame de la aerul ăsta de aici…

Cam atât am avut să vă povestesc despre locul ăsta în care cu siguranță mă voi mai întoarce. Și nu glumesc deloc, nu m-a obligat nimeni să scriu articolul ăsta, l-am scris pentru că sunt extrem de fericit c-am avut șansa să stau două zile în locul ăsta absolut FA-BU-LOS.

Parteneri:

🚗 Volvo Car România

🎌 Michelin

Dacă eu n-am reușit să vă descriu cât de frumos e aici, cu siguranță o vor face pozele. Că, na, știți cum e, o imagine face cât o mie de cuvinte.