N-am nicio îndoială că pe toți vă frământă aceeași întrebare care nu-mi dă pace nici mie: și totuși când se va termina mizeria asta de război?

Pentru că, la ora asta, lucrurile stau exact cum le știm cu toții: rușii atacă, ucrainenii se apără cu dinții, niciuna dintre părți nu prea are cum să se desprindă în învingător. Oricât ne-am dori noi să fie Ucraina cea care câștigă.

Iar cel mai nasol este că Putin nu pare să aibă vreun gând să renunțe, în ciuda sancțiunilor care vor transforma foarte curând Rusia într-o țară cu PIB-ul mai mic decât al județului Vaslui într-o lună de iarnă și cu o inflație galopantă pe lângă care ce li se întâmplă acum vor fi doar niște amintiri plăcute . Cu toate astea, nimic nu pare să se schimbe prea curând în ceea ce privește conflictul.

Da, au început runde de negocieri, dar, după umila mea părere, au început degeaba. În sensul că fiecare dintre părți cere lucruri pe care cealaltă parte nu le va accepta niciodată. Pentru că, dacă le-ar accepta, ar însemna c-a pierdut. Ipoteză pe care niciuna dinte părți nu vrea s-o accepte.

Și uite așa, situația se poate extrapola la una pe care cred c-am întâlnit-o cu toții în viața asta. Ceartă în curtea școlii. De la ceartă, doi băieți se iau la bătaie sub privirile celorlalți aflați la fața locului. Imediat se face cerc în jurul lor, iar ăia doi încep să-și care pumni și picioare, până când, inevitabil, trec la lupta corp la corp. O piedică reușită și ambii ajung la pământ.

Doar că, de cele mai multe ori, ajunsul la pământ era și sfârșitul luptei propriu-zise, acum se trecea la etapa: ne ținem strâns și stăm așa încleștați până când unul dintre noi cedează.

Ei, aici apărea problema. Deși era clar că din poziția aia nu prea mai aveau ce să facă, orice mișcare putând să-i ofere un avantaj nesperat adversarului, niciunul nu voia să renunțe. Pentru că asta ar fi însemnat, în ochii tuturor celor de pe margine, că a pierdut, c-a luat bătaie. Or asta era inacceptabil, n-aveai cum să pierzi o bătaie de față cu jumătate de școală. Așa că mai bine stăteau așa, încleștați și încrâncenați, până se plictiseau cei de pe margine și plecau acasă.

În toate cazurile astea, lupta lua sfârșit doua în două moduri. Primul, dacă apărea vreun profesor. Imediat toată lumea se prefăcea că plouă, iar cei doi luptători se transformau brusc în cei mai buni prieteni care nici pomeneală să-și fi cărat pumni până atunci.

Iar al doilea mod era dacă se nimerea să fie prin curtea școlii vreun băiat pe care ambii combatanți îl recunoșteau de jupân, de șmecher. Ei, dacă venea ăla, se uita cu dispreț la ei cum stau așa strânși în brațe și le spunea „bă, ia gata, terminați cu căcaturile, că poate vă dau câte un șut în cur la amândoi”, imediat se ridicau, se scuturau și plecau la ore de parcă nimic nu se întâmplase. Dar plecau cu onoarea întreagă, pentru că niciunul dintre ei nu pierduse. A văzut toată lumea cum au fost obligați să renunțe la luptă de unul mai șmecher de cât ei. Practic, onoarea lor era întreagă.

Ironic sau nu, dar dacă trecem din nou la scară planetară, exact în aceeași situație ne aflăm acum, lipsește doar ăla pe care să-l știe de jupân ambii combatanți. Iar ăla, dragii moșului, după umila mea părere, în această delicată conjunctură, nu poate să fie decât China. Prin urmare, eu cred că acest război se va sfârși atunci când China se va oferi să medieze negocierile. Eventual, indicând prin aluzii, mai mult sau mai puțin fin, și linia pe care trebuie s-o urmeze cele două părți combatante. Doar atunci Putin ar putea sa cedeze fără să pară c-a pierdut. Că, na, dacă așa ne-a rugat China, așa facem.

Aceasta este umila mea părere de cetățean care nu e nici geo-strateg, nici analist militar.

Dar, desigur, dacă aveți alte opinii pe temă, le aștept cu mare interes. Chiar sunt extrem de curios despre cum vedeți voi finalitatea acestui război mizerabil și complet inutil.