Colega Iulia s-a hotărât să facă un prim pas în a mă ajuta să-mi îndeplinesc visul de a nu mai munci niciodată: începând de azi, ziua de sâmbătă îi va fi alocată.

Practic, acum mai am să găsesc încă cinci oameni care să-mi scrie câte un articol pentru celelalte zile ale săptămânii și mă pot retrage la pensie. 😀

Mai jos aveți primul articol din ceea ce sper că va continua multe sâmbete de aici înainte. 

…

Băi fraților, măi oameni buni, dragelor și dragilor, stați așea, că avem o problemă. Gravă.

Să vă spun de la ce m-am pornit. Citeam niște comentarii pe fb la șefu’ blogului, legate de postarea cu veganul. Și cineva întreabă ceva de genul dacă ăsta (veganul, adică), e ceva rudă cu doamna cu glanda (adică io).

Băăăăăăi, cum adică, DOAMNA?!? Alo, băiatu’, pe cine faci tu „doamnă” aici? Mai e un pic și mă iei cu tanti, te pomeni!

Serios, am avut așa, un pic de șoc. Adică… io sunt doamna. Păi voi vă dați seama că asta înseamnă practic că sunt adult? Adică om mare? Păi stați așa, io n-am semnat pentru asta! Pe bune, cred că am suferit un incident undeva, pe parcurs, că eu nu mă cred de vârsta mea. Adică na, știu că sunt mama cuiva și că am casă și plătesc facturi și dau cu mopul și d-astea, dar parcă totuși, nu-s chiar om mare. Râd în continuare când cineva face pârț cu zgomot, mă uit la Tom și Jerry și îmi plac înghețata și machetuțele. Deci practic, nu am cum să fiu om mare!

De fiecare dată când mă întreabă cineva câți ani am, am așa un soi de blank în cap. În primul moment, îmi vine să turui „28!” Nu știu exact de ce, nu mi s-a întâmplat nimic memorabil la vârsta aia, dar cumva parcă nici n-am trecut de ea :))) Dup-aia încep să fac calcule în cap și când zic cifra, cumva nu o mai conștientizez.

Prima dată, m-a pocnit prin vară. Eram în parc cu fi-miu și niște copchii și-au pierdut mingea prin zona mea și au urlat: „Taaaaantiiiiiii, ne dați și nouă mingeaaaaaa?” Inițial am avut un șoc, cum… tanti? Dar am trecut rapid peste, că fi-miu tocmai lingea o lopățică pe care o găsise în țărână, sub un tobogan.

Dup-aia, m-a mai plesnit o dată, când a venit un băiat de la crâșma din sat cu livrarea de mâncare și m-a luat cu săr’na. Era să-i ard una cu cutia de spaghete peste cap și să-i fac pizza guler. Dar mi-era foame și cu foamea nu te pui. Așa că mi-a ieșit rapid din minte și incidentul ăsta.

Și apoi, acum, azi, în această cinstită zi de joi, mă face unu’ pă feisbuc „doamnă”. Mi-a crescut tensiunea, mai să dau o fugă să iau o nitroglicerină. Dar mi-am dat seama că nu pot să fug nicăieri, că mă arde spinarea după tortura, ăăăă, asta…pardon, ora de fitness de azi… și nu mă mai ridic de pe canapea până la următorul pipi imperios. Pe care, de altfel, îl simțeam apropiindu-se vertiginos. Dar mi-am tras mai bine păturica pe picioare, „să nu mă tragă”, mi-am șters ochelarii de uitat la televizor și am continuat să mă uit la MasterChef. Am comentat cârcotaș la majoritatea concurenților și preparatelor, l-am uns pe bărbatu-meu cu niște Diclofenac pe spinare și mă gândeam serios să-mi fac un ceai. După care mi-a căzut privirea pe telefon și iar m-am enervat. Auzi, doamnă! Practic m-a făcut babă. Hoașcă, chiar. Cine mă, eu? Suflet veșnic și pururi tânăr și efervescent. Aoleu, ce tare mă scapă pipiiiii! Da mai țin până la publicitate!

Apoi, dacă mă gândesc mai bine, „doamnele” au diverse caracteristici:

  • Doamnele poartă pantofi cu toc, fuste „office” și sacouri; pe mine nu mă scoți din blugi și hanorace decât la nunți, botezuri și înmormântări
  • Doamnele poartă poșete elegante, eu am un rucsac cât o basculantă în care poți găsi practic orice, de la scutece, șervețele, grisine, lese și zgărzi de câini, haine de schimb pentru fi-miu, vreo 4 agende și carnețele, biscuiți de câini, punguțe pentru caca de câini, un covrig început de acum vreo 3 luni, mănuși, o franzelă… mă rog, înțelegeți voi ideea
  • Doamnele au mașini curate, lucioase la exterior și sclipitoare la interior, mașina mea arată ca un câmp de război unde s-au luptat niște pufuleți cu niște sticksuri, o armată de dinozauri din plastic și o flotă de mașinuțe și nimeni nu a supraviețuit
  • Doamnele ies la cafele, la brunch sau la un pahar de vin cu prietenele, pe mine prietena mea mă cară într-un loc unde ne chinuie un nebun și, dacă avem baftă, de întâlnim sâmbăta seara la una din noi acasă și bem o șurubelniță home made
  • Doamnele merg la shopping, eu merg la Auchan delivery
  • Doamnele mănâncă file de prepeliță sous vide cu reducție de sfeclă roșie și ienupăr, eu halesc o tocană cinstită și mă declar mulțumită
  • Doamnele au pijamale de satin și așternuturi din bumbac egiptean, eu dorm într-un tricou găurit de-al lui bărbatu-meu și am așternuturi de la Ikea și Jysk
  • Doamnele au batistuțe curate sau măcar șervețele frumos mirositoare, eu îmi suflu mucii în șervețele deja folosite, pe care le găsesc rătăcite prin buzunare, cu care probabil i-am șters anterior balele lu’ fi-miu
  • Doamnele au „costume de casă” comode, din materiale fine, eu am un trening cu pete de mâncare și niște biscuiți de câini prin buzunare
  • Doamnele își beau cafeaua din ceșcuțe de porțelan, eu o beau din ceva ce s-ar putea defini mai degrabă drept halbă; cu minions.
  • Doamnele servesc un pahar de vin alb seara, în timp ce se uită la un live stream de la Opera din Paris, eu beau o bere și mă uit la MasterChef
  • Dar, mai presus de toate, doamnele știu că sunt doamne și își asumă asta. Eu nu!

Având în vedere cele de mai sus, e clar, nu am cum să fiu o doamnă. Rog așadar stimata audiență să își revizuiască un pic atitudinea și să se gândească de două ori înainte să arunce cu astfel de invective, mai ales pe feisbuc, of all places!!!

Voi? Doamne și domni sau ba? Care cum sunteți, în cuget și-n simțiri?