Ăștia de la hotel mi-au dat două cartele din alea pentru acces în cameră. Io le-am zis că n-am nevoie decât de una, dar n-am avut cu cine să mă înțeleg. Nfine, le-am luat pe amândouă, că până la urmă nu era ca și cum trebuia să car treizeci de kile.
Cert e că de fiecare dată când ieșeam din cameră mă întrebam cum ar fi să le uit pe ambele, cam cât de prost ar trebui să fiu? Știți ușa se închide automat, degeaba ai două cartele dacă ambele sunt în cameră, dar tu nu ești. Și mustăceam fericit la gândul că n-am cum să fiu totuși atât de imbecil.
Aham, ia ghiciți voi cine a lăsat ambele chei în cameră și s-a dus până jos să fumeze o țigară? Cine, cine? După ce m-am felicitat în gând pentru neasemuita-mi inteligență, m-am prezentat spășit la recepție să-mi mai dea o cartelă.
S-a uitat băiatul din recepție condescendent la mine și m-a încurajat:
– E ok, se întâmplă tot timpul, mister Vazilescu.
După care, pe când îmi înmâna a trei cartelă, am ținut să subliniez și io, ca să nu existe dubii:
‐ Să știi c-o să le las pe toate aici când plec.
La care ăsta micu’, recepționistul (nu cred că are mai mult de 23 de ani) s-a uitat foarte serios la mine:
– All fifteen?
– 😁
E posibil să credeți că totul s-a terminat aici, cum am crezut și eu de altfel. Dar v-ați înșela amarnic.
Mi-am fumat țigara și m-am dus sus, că începuse și meciul. Să vedeți ce, a treia cheie nu mergea, nu se deschidea ușa neam. Am încercat în fel și chip, dar ledul se încăpățâna să rămână roșu și ușa încuiată.
Ce naiba să fac? M-am dus din nou la recepție s-o facă să meargă. S-a uitat băiețelul cam chiorâș la mine, dar mi-a trecut-o prin aparatul ăla al lui și-a încărcat-o din nou în sistem.
Teoretic, pentru că practic, când am urcat cheia tot nu mergea. Evident, a trebuit să mă duc din nou la recepție. Dar cum situația devenise ușor penibilă și semi-tensionată, l-am rugat să trimită pe cineva sus cu mine, să vadă că blestemata aia de cheie chiar nu funcționează și să mă ajute să intru în cameră, că deja era 1-0 pentru Spania.
Și-a trimis. A sunat undeva și-a venit o doamnă cu două cartele să mă ajute. Doar că eu, în infinita mea înțelepciune, când am ajuns în fața ușii, i-am zis femeii scurt:
– Wait!
Și n-am lăsat-o să deschidă ea, până nu-i demonstrez eu ce e cu cheia aia. Am băgat-o în fantă și m-am uitat satisfăcut la doamna, în timp ce ledul s-a făcut verde și ușa s-a deschis din prima. Jur. Nici n-am avut curaj să mă mai uit în ochii femeii.
După meci, când am mai coborât la țigară, am lăsat ușa întredeschisă. Iar dimineață, când am plecat spre Valencia, se schimbase tura la recepție. 🙂
P.S. Poza e făcută la ora locală 21.52. N-aveți idee cât îmi place treaba asta cu lumină de zi, la zece seara.
P.P.S. Între timp am ajuns la Valencia.
Lumina nu ajuta foarte mult, da’ pare ca ai niste carti decente in mana. Cum s-a terminat jocul?
Comentariu beton!21
Mi-a intrat full de ași.
Tipic masculin .Nu am auzit nici o femeie sa zica ca si a uitat cheile, nici macar in masina ,ca unii domni.Eu cunosc un domn sot care uita si unde si a parcat masina si se invarte in parcare injurand, de parca s a ascuns masina de el ,dupa care declara triumfator …..mai parcasera in fata ei altii, de aia n o vedeam.
Comentariu beton!63
Am râs. Din mai multe motive.
Chiar că … 🤣🤣🤣 De obicei îmi iau reper și reușesc să ajung înapoi la mașină. Aveam acum ceva ani o superbitate de mașină cu buton de panică pe cheie. Eheee, când apăsam butonul de la vreo 80-90 m distanță depărtare, păi vuia parcarea de zici că era venit circul în oraș 🤪 Una dintre cele mai faine opțiuni văzute vreodată de mine pe o mașină alături de sirocou/webasto.
Acum Waze și alte aplicații țin minte unde a parcat hăbăucul 🤪 No more fun.
Comentariu beton!16
Eiiii …. sotia proaspat ajunsa la Madrid. Live cum smart-ul in mana : uite hotelul, uite camera, uite baia, balconul, samd …. hai sa-ti arat cum arata holul hotelului – ca o punte de vapor, otel, sticla, cascada interioara, …. zoom in, zoom out, panorama, (trecand peste usa camerei) ……. – Vaiiiii ! …. m-am inchis … am ramas pe afara !!!!!
PS. De asemenea am cca 2 Km de stradute, alei, pavaje din piete, dusumele, podele si gresie din shop-uri si din cand in cand sandalele D-nei, … amintiri din Venetia !!!!! (camera video era agatata de gat…)
Tu poate o să te superi pe mine, nu știu dacă ți-au mai zis cunoștințele în glumă, dar ce te oprește (pe bune) să iei fashionistele, să vindeți totul și să vă mutați în Iberia sau Franța sau… oriunde, zău?
Începeți procesul de rezidență/cetățenie și, aia e…
Vezi cât de bine e acolo, vezi totul că e mult, mult deasupra decât ce e și ce va fi vreodată țara lui Ceaușescu/Iliescu și sucessorii acolițiilor lui. Patronii, la fel, nu cred că sunt mai răi decât sunt ai noștri, când e vorba de umanitate.
Oamenii, chill.
Pe bune, ce te/vă oprește?
Se dezbate încă. Ce zici?16
O să-ți răspund, dacă îmi răspunzi și tu la o întrebare: ai copii la școală?
Citește până la capăt, nu te opri la primul enunț
Nu, nu am copii la școală fiindcă nu am copii deloc.
Și? Ce faceți?
Așteptați, așteptați, așteptați… și așteptați, până când?
Nu uita că motivația/voința de a face schimbarea se diluează mai repede decât mârșăvia ofițerilor criminali de Hexipharma.
Aici, nu va mai fi nicio revoluție, fiindcă nici tu, nici eu, nu avem chef să murim pentru ceva ce poate fi rezolvat în câteva săptămâni sau, hai, câteva luni în afară. Eu nu mă sacrific pentru nimeni fiindcă toți sunt buimăciți să nu-și facă dreptatea singuri într-o țară profund avariată și bolnavă, iar tu (și cei ca tine, părinții) nici nu vreți să auziți de risc fiindcă vă stă gândul la copiii voștri și ce s-ar întâmpla cu ei fără tine/voi.
Don’t be a fool, știi bine că am dreptate.
Pentru ce, pentru cine? Părinții voștri, cred și eu, că nu se opun dacă e spre binele vostru și pentru un viitor mai bun pentru fete.
Și ar fi un păcat să le îngreunezi lor plecarea când vor crește mari.
Atâtea vacanțe pentru nimic, doar cu dezamăgirea în perpetuitate pentru eva ce România nu a fost, nu e și nu va fi. ”Copii șefilor noștri vor fi șefii copiilor noștri”, nu?
Comentariu beton!33
Ok. O să continuăm discuția când o să ai copii de vârsta școlii. Până atunci, e frumos cu teoria.
Dacă nu vrei să-mi spui, nu-mi spui și aia e, despre ce clasă vorbim?
Asta o să afli tu singurel. Dacă chiar te pasionează subiectul.
Vorbim degeaba, să știi. În teorie sună extrem de simplu. Ce mare lucru, iei copilul de-o aripă și-l dai la școală în altă țară…
Da, decât să continue să bea otravă, să se strice iremediabil.
„– Tati, de ce n-am ajuns mai repede în Occident? Totu’ e așa de frumos și fain…
– Scumpo, noi ne-am gândit să terminați școala, pe urmă să plecăm. Așa am considerat că e mai bine așa.
– Adică, a trebuit să suport învățământul românesc, toxic așa cum e, în loc să ne fi extras cât mai repede cu putință? De ce, mi-ar fi plăcut mai mult să fac școala aici, decât să mă fi chinuit cu profii din România. Ne-am chinuit degeaba.”
Ai vrea să porți discuția asta cu una dintre ele sau cu amândouă?
Din același motiv pentru care mulți ezită din cauza obișnuinței, de a se „calibra” pe viața din străinătate, așa se va întâmpla cu voi toți, nu doar ele, vă prelungiți chinul degeaba. Aș vrea să te încurajez să te alături grupurilor de expați, inclusiv ale părinților expați și să stai de vorbă cu ei, cum au făcut să plece mai repede. Poate ei o să vă dezghețe frica.
În rest, zici că e familia ta, faci cum vrei.
Vacanțele ăstea nu au alt rost decât să vă reamintească de fiecare dată că nu ați luat decizia să plecați.
Comentariu beton!29
Bănene, dar de unde știi tu că vreau io să mă mut în altă țară? Am zis undeva asta? Mi-am manifestat în vreun fel dorința și ulterior regretul că n-am curajul s-o fac. Serios, de unde până unde discuția asta în care mă tragi la răspundere pentru o chestie pe care O PRESUPUI TU? N-ar fi mai simplu să-ți vezi de ale tale? Că de ale mele știu eu să am grijă și singur.
Ăia 5-6 milioane plecați afară nu sunt nebuni.
Lasă că sunt nebuni ceilalți 15 milioane care n-au plecat. Boss, serios, e o discuție care nu duce nicăieri. Și n-o înțeleg. De unde până unde ai tu capacitatea să-mi dai sfaturi despre ce să fac în viață? Și dojenitor așa. Omule, există un punct peste care bunul simț ar trebui să nu-ți dea voie să treci. Ar trebui…
Care 15 milioane? Mai scade două puncte.
Ai dreptate, dacă nu ceri ajutor, înseamnă că nu ai nevoie de el, dar, când unu’ ca mine (sau oricare alt cititor, eu doar am dat cu bățul la vedere) te citește cum vezi lucrurile petrecute afară, până și drumul în care nu ți-a cerut nici dracu test PCR, unde în mod inevitabil te întorci în satul fără câini, nu ai cum să nu ți se pună pata că trăiești unde trăiești & unde ai putea să trăiești și ți-ar face plăcere (+beneficii, oportunități, învățământ, sănătate ș.a.).
Ceea ce tu interpetezi greșit e că mă bag aiurea în viața ta. Nici gând.
În schimb pune-te în locul celor care te citesc și abosorb tot ce ai văzut și experimentat de fiecare dată (nu mai spun de lucrurile mărunte pe care nu le-ai relatat sau nici nu le-ai observat). Cum să nu îi faci pe unii, ca mine, să nu se întrebe gratuit „Bă, da’ ce mai aștepți? Nu mai trăim cu frontierele închise, vezi și tu că e mai bine acolo.”
E am pornit discuția dintr-o nedumerire empatică.
Se dezbate încă. Ce zici?22
A, bine că era empatică. M-am liniștit.
Chiar nu e relevant daca ai copii la scoala Mihai. Am plecat cand baiatul era clasa a 5a in Romania si aici a fost inscris in clasa a 8a. Acum a terminat primul an de universitate.
Avea nevoie de ajutor constant in tara si era tare greu pentru mine sa vin la 8 seara sa continuam ce nu a stiut din teme si ptr el sa stea sa lucreze pana tarziu.
Aici a avut profesor dedicat ptr primele saptamani si cam in 2 luni i-a prins din urma pe colegii lui si din punt de vedere al materiel si al limbii. 😄 tin minte ca m-a asteptat intr-o seara, studiau un text despre Titanic si trebuia sa extraga cuvintele vechi marinaresti din el. I-am zis ca nu le stiu nici pe alea noi asa ca nu am cum sa il ajut .
Cam aici s-a oprit ajutorul dat la lectii..
S-a invatat sa intrebe profesorul daca are nelamuriri si ce sa vezi chiar a fost ajutat.
Si cand am plecat nivelul lui de engleza era foarte jos. La inscriere 😆imi amintesc ca eram in biroul directorului, dupa ce ne prezentase scoala.Si omul il daca „he plays any instrument ” ptr ora de muzica evident. Fericit ca a inteles si el ceva fimiu se ridica si zice „play? sure he can play with some kids”
Mno nu generalizez dar noi am avut o experienta frumoasa si o adaptare usoara
Comentariu beton!22
@ Simo, sigur că nu e relevant. Dar la fel de irelevant e să-mi vorbești despre experiența voastră personală de parcă ar fi o soluție universal valabilă. Vrei să-ți dau și eu exemple de oameni a căror adaptare a fost infinit mai grea?
Ce aveti mai fratilor cu Sefu’de blog, de ce il trimiteti pe alte meleaguri?
Voi vreti sa isi piarda obiectul muncii? Pai majoritatea subiectelor de pe blog ar disparea: nu tu Mega Image, nu tu daci liberi, nema gunoaie neridicate, nu tu probleme de trafic, nu vecini cu manele! Despre ce ati vrea sa scrie? Viata in Sevilla ar fi prea frumoasa si prea simpla.
Dar un lucru i-ar iesi la fix, prognoza meteo! Va da-ti seama prognoza pentru Sevilla: Maine vom avea o zi insorita (sunt vreo 300 de zile insorite pe an in Sevilla, cel mai insorit oras din Europa) cu temperaturi cuprinse intre 30 si 34 de grade.” Greu sa de-a gres! 😉😊
Comentariu beton!27
Fosta mea colega a plecat cu copii de 8 si 14 ani. Fata cea mare a terminat facultatea, cea mica e la gimnaziu. Daca vrei cu adevărat, cred ca se poate.
Eu regret enorm ca am pierdut vremea in Romania in loc sa fi plecat imediat dupa specialitate sau chiar ca rezident. Asa am lucrat pe nimic fiind jignit de toti analfabeții sau hipsterii. Știu acum ca si cu copii de școală tot e mai bine sa pleci, asta dacă meseria se caută acolo unde pleci.
Comentariu beton!15
mă bag și eu ca musca-n…. ăăă, lapte. 🙂
n-am copii, nici n-am plecat, nici nu plănuiesc să plec.
tipa asta și-a luat copilul de-o aripă după ce a terminat clasa I și s-a cărat în Anglia. au trecut 6 ani, și-au luat cetățenia, pare că le e bine, copilul a intrat la liceu, e printre cei mai buni (sau cel mai bun, nu mai știu exact) la engleză în condițiile în care s-a dus la nivelul de care zice Simo mai sus.
http://albuletzi.blogspot.com/
Am senzația că vreți să-i pocnească v’o venă pe la cap @Vasilescului, de nu-l slăbiți deloc cu emigratul. Da’ țineți-l, nene, acolo. Asta ne mai lipsea acum, s-așteptăm vara prin decembrie. 🙂
Comentariu beton!14
@didino, știi ce mi se pare extrem de tare? Că n-ai zis tu nimic, de exemplu, sau alții care au plecat definit din România. Nu, nene, toți care mi-au explicat cât e de ușor să emigrezi au venit cu exemplele altora. „Mi-a zis mie un prieten” sau „uite, am citit eu pe un blog, să vezi ce ușor zice fata asta că i-a fost”. Bănene…
Astia care ati auzit cat de usor i-a fost lui X si lui Y sa emigreze, ati auzit si cum este sa locuiesti in alta tara si sa simti ca nu apartii nicaieri? Am plecat de 12 ani si nu ma simt complet integrata, probabil nu se va intampla niciodata, desi vorbesc limba perfect si aproape gandesc in ea. Fiecare vizita in Romania (o data la cativa ani) imi demonstreaza ca nu mai apartin demult nici acolo. Da, e mai bine „oriunde” mai ales pentru copii, dar emigrarea definitiva este un proces pustiitor pentru oricine si mi se pare complet aiurea sa intrebi pe cineva „de ce nu pleci din tara?” si sa mai si insisti dupa ce omul zice ca nu-i interesat.
Comentariu beton!19
@Rilache, incredibil esti! Aceeasi mentalitate de roman care se pricepe la tot si la toate! Cum te trezesti tu sa dai sfaturi necerute, si sa mai si iei omul la rost ca nu te asculta, sa-i demonstrezi ca TU si doar TU ai dreptate! Cum sa cuprinzi tu ca ceea ce este bun pt tine nu este bun pt toata lumea! Scoate-ti capul din c.., bro 🙂
@Vlad
Ai grijă să nu te împiedici pe scări.
@Mihai, o rugaminte: la terminarea turului, ne spui si noua un „clasament” al oraselor vizitate? Si nu numai in acest tur, ci in genere un top 5 al oraselor tale preferate.
Superbe pozele din Sevilla! 😊👍
l
Comentariu beton!12
Nu există un clasament. Există doar Sevilla și restul.
Asta a sunat a Steaua ’86 🤣 … și restul 😜
Comentariu beton!17
@Mihai, mersi! Deci clar ca Sevilla o vom vizita, la primul tur in Europa.
O să scriu câte ceva despre asta mâine. Sper. Dar Sevilla este UNICĂ.
@HM, am auzit că şi Middlesbrough ar fi un oraş mişto 🙂
Alooo, domnu’ Shoric, nu mai veniti cu comemorari din astea, ca-mi amintesc ca azi mahmureala de a doua zi si tot vocabularul liturgic folosit in timpul si dupa….
@Shoric, Middlesbrough este un oraș mișto, confirm! Multe gagici frumoase și oameni cu lovele…
Vai de capul tău, hipstăre. 😂 Leag-o de gât, să n-o mai uiți, la fel ca în cealaltă copilărie. Doar că acu’ e cartelă în loc de cheie. Ah, și vezi că nu merge să descui cu ele camerele vecinilor, degeaba încerci.
PS: avem idee.
PPS: bravo, distracție mare!
Comentariu beton!16
Eram la ușa de la camera mea, bă. Că m-a dus capul să mă uit dacă nu cumva încerc la vreo ușă greșită. 😀
@didina: Hai, c-am zis că nu-l sâcâi pe tatalablog în zilele astea de libertate dar sintagma ”…cealaltă copilărie.” m-a stârnit să-ți dau dreptate. Adică la bătrânețe unii dau iar în mintea copiilor, nu? Muhahahahahhhh!
Comentariu beton!12
Ce bine că sunteți voi tineri și frumoși. 🤭
@Vasilescule, unii dintre noi chiar suntem. 😎
@Victore, da’ de ce să nu-l sâcâi? Lasă-l, nene, să sufere. N-ai văzut ce poze pune p-aci? 😜
Comentariu beton!16
Totul e bine când se termină cu bine!
Chiar sunt curioasă să ne spui cum ți se pare Valencia după ce ai văzut Sevilla.
Mâine. 😉
Mai știu eu pe unii care, tot așa, s-au încăpățânat să primească doar o cartelă. Că nu era ca și când plecam separat la vizitat prin orașul unde ne făceam vacanța. Aia, una, se folosea și la aprins lumina în cameră și la pornit AC-ul. Așa că a fost foarte simplu să stabilim (înainte de a pleca din cameră) să: lăsăm aerul pornit? Să fie răcoare când ne întoarcem.
Lăsăm, cum să nu.
Comentariu beton!15
Ahahahahahahaaaa.
N-aveți și voi un card Catena să lăsați acolo? 😁
Nțț boss. Deja sunt hoteluri ce au schimbat optocuplorul de mergea cu orice nu era transparent cu cititoare NFC activate de codul încărcat la recepție. Asta ca răspuns la lăsat climatizarea pornită fără om în cameră. Cost saving.
Bossule, păi nu te ajutăm noi?? Are fratili tău noi, ân țiplă, le dau eftin. Âți găsesc si o sculă cu care le copiezi pă alea dacă ejti âmprăștiat și le uiti ân cameră, âți faci fro douăzeci , sa fie acolo.https://imgur.com/a/Xp5jDDT
Nu ești singurul… Am pățit și eu cu o cheie normala de genul de ușa metalica de bloc. După o zi super obositoare (mai mult psihic decat fizic) , pe la 6 seara am am constatat ca nu pot deschide ușa camerei de hotel. Practic nu puteam învârti cheia, rămânea blocata. Am încercat o perioada, după care am coborât la receptie sa le zic. Au chemat de acasă meșterul, care a venit rapid și a constatat ca eu încercăm sa învârt cheia spre stânga, numai ca trebuia spre dreapta 😂… asa de tare ma naucise de cap ziua aia
Pățit blocaj nasol pe dinafară, dar din cauza ușilor de la mașină. Care uși nu știu cum și de ce, erau setate la mașina respectivă să se blocheze automat după ce le închideai. Lucru util în numite situații, te scutea de efortul de a ține minte să încui mașina sau să apeși un buton pe telecomandă. Doar că în situația asta eram cu copilul în coșuleț, bebe de vreo lună, dormea. Aranjez eu frumos și cu grijă coșulețul cu copil cu tot pe banchetă, leg centuri și tot ce trebuie, închid încetișor ușa și, fix când aud sunetul ăla de blocare automată a ușilor, realizez că pusesem cheile lângă coșuleț și nu le mai luasem de acolo. Am luat la rând în viteză toate ușile, poate-poate era vreuna neînchisă chiar bine, ghinion. N-am stat să caut și alte soluții, era vară, destul de cald și eram la curent și cu niște știri horror despre copii lăsați /uitați/blocați în mașini. Cum ușile din spate aveau fiecare câte un gemuleț mic, l-am spart cu o piatră pe cel opus locului în care era bebe, am vârât o mână și am deschis ușa din interior, problem solved. Dar momentul ăla de după ”clanc” n-am să-l uit niciodată, brrr. Am luat foc și am înghețat în același timp și efectiv simțeam cu creierii mi se izbesc de cutia craniană, ca și cum ar fi vrut să evadeze din așa cap prost.
Cu cartelă de la hotel nu mi s-a întâmplat sau, dacă mi s-a întâmplat, gândurile c-or începe bagajele să plângă sau că sunt în vreun risc de disconfort termic major sau chiar asfixiere nu au avut prea mare efect.
Deci a fost nevoie doar de 3 cartele, nu de toate 15 disponibile. Păcat, sigur ieșea un evantai super frumos în acea lumină de zi, la ceas de noapte. 😁
Comentariu beton!21
Păi am și plecat, dacă mai stăteam existau șanse să rezolv problema.
Hihi! Toată lumea sparge geamul ala mic, neștiind ca e și cel mai scump și mai greu de găsit dintre toate 🙂
Comentariu beton!15
Mihai, sau dacă fumai mai mult. 🤭
Papi, foarte tare, acum aflu asta. N-a fost cazul să aflu atunci, înlocuirea geamului s-a făcut în aceeași zi și nu țin minte să mă fi luat palpitațiile de la costuri. Bine, o fi fost și din cauza faptului că doza de palpitații pe o lună întreagă tocmai o epuizasem, în câteva secunde. 🙂
@Papi, nu chiar toată lumea…
încuiat cheile de la Iveco în mașină, în benzinărie la Vîlcea; sunat la reprezentanță, ăia că nu’ș ce sîrmă să bag eu pe lîngă cheder, că se deschide simplu (nu era chiar lipită-lipită);
– nu știu cum, veniți voi, plătesc!
– treabă multă, n-are cine!
– geam aveți? de care?
– georgeleeee!!!…ăla mic de dreapta…
– ăla-l sparg…
am împrumutat o cheie mare de la băiatul cu cisterna și…jbaaang în geam…vîjjjjj, cheia spre fruntea mea! nu știam că tre’ lovit chiar lîngă cheder și nu în centrul geamului…
anfa, sparg, plătesc gazu’, plec la service; șeful de acolo:
-dom’ne, zice, măcar ai avut inspirația să întrebi de care geam avem și de pe care parte…luna trecută au venit doi, tot așa, care au spart gemulețul din stînga iar noi numai pe dreapta avem…
da’ hai să-ți povestesc ceva; mă sună o prietenă de familie care își luase Q7, că și-a încuiat cheile în mașină…
– cum intru? dă-mi un pont…
– păi de unde să știu eu? că io-s la iveco, nu la audi…iar Q7 este prea nouă ca să știe cineva dintre cumoscuți ceva șmecherii…sparge un geam!
– bine, asta fac!
și a închis; peste 10’ sună iar:
– am spart geamul da’ tot nu pot intra în mașină!
– de ce? ce geam ai spart?
– parbrizul…
Comentariu beton!25
La aceeași mașină, cheile erau încuiate în casă și ușa a fost deschisă crăcănând-o în colțul de sus. Eu așa am găsit-o și chiar am apreciat (ma rog, vorba vine, c-am apreciat) faptul că hoții respectivi doar au furat, n-au și spart chestii. Des-crăcănatul a fost mai ieftin decât oricare dintre geamuri.
Cu mașina am pățit-o si eu. Plecat toată familia in Italia la lacul Garda. Am poposit la Salò ca era acolo o gradină botanică. Ală micu’, inamic declarat al botanicii, muzeelor și castelelor a preferat sa rămână în Duster. Nu’ș ce pisici bălțați l-au mâncat să se dea jos din mașină și totodată să-i cadă cheia din buzunar pe banchetă și când a închis portiera s-a blocat mașina. Am stresat două ateliere auto locale, dar ăia doar ciocane de dat in geamuri știau. S-au înființat și doi polițai să taie amenzi, le am arătat tărășenia dar s-au scărpinat și au fugit. Sunat și ACE (concurentul lui ADAC, by the way nu vă înscrieți la ei, la ACE adică) promis ăia ca fac și desfac și până la urmă a plesnit fiindcă fătuca de servici ce știa ea de italiana că toate orașele de la lacul ăla au câte un hotel Grande ce se termina în ‘sul Garda’ și a trimis mașina aproape de cealaltă parte a lacului. Ne-am întors cu taxiul la Limone sul Garda. A doua zi ne-a dus gazda (neamț) la Salò cu trusa lui. Strălucea, nu în fiecare zi spargi un geam de mașină. Doar că eram ferm hotărât să nu, abia începusem vacanța și nici vorba ca în Italia să lași undeva o mașină fără geam. Reprezentanțele Renault și Dacia închise. Și ui’ așa am reușit să lustruiesc băncile 4 ore până a venit ditamai mașina de tractare cu un italian sastisit și neras. A apreciat situația, a comentat ceva de Wurstel și s-a dus să ia ceva sârma lunga și groșcioară cu un scurt cârlig și o chestie ia așa de pocnit uși. În 3 minute gata. Nu a trebuit să plătesc, plătea asigurarea aia. Așa am salvat vacanța iar înapoi în Germania, peste câteva luni, am cumpărat 2 chestii de ălea de pocnit ușile cu 4 euro de la magazinul Norma. Zic io că merg la 80% din toate mașinile.
Ha ha, ăsta e opusul lui Demo Effect. Mi s-a întâmplat de atâtea ori, la muncă și nu numai, încât îl iau în considerare ca un rezultat posibil de fiecare dată când apare o problemă. Dacă mă sună vreun client și zice că „se fwtu butonu’ dom’le”, sunt șanse de 5-10% să meargă atunci când vrea să facă o demonstrație.
În fracțiunea de secundă de după ce-am zis „wait”, am știut, deep down inside me am știut că o să funcționeze. Și-a funcționat.
eh, la mine a fost mai bine, băgam invers cartela în cititor.
și în ăla de la ușă și în ăla pt lumină/ac.
doar femeia de serviciu de pe palier a știu cât sunt de toantă. 🙂
Fain ca ai mers in vacanta, ma amuza cum unii nu pot aprecia o descriere pozitivă fara sa îți bage un românesc, ce mai stai muta-te acolo si lasa-ne in p0988 noastră, sau reinterpretat, muta-te aici si lasa-i pe fraieri in pielea lor.
Dacă le spui că ai fost și afară cand ai considerat și ai și revenit când ai considerat și că ai apreciat lucrurile pozitive de peste tot, nu vor reuși să te categoriseasca după sistemul lor, și te vor considera un ciudat ;)).
Vai povestea ta imi aminteste de o experienta din Israel. E mult de scris si sincer, daca nu vezi fata mea inca siderata la amintirea acelei zile, nu poate fi la fel de ingrozitor/amuzant.
M-au trimis pt un curs de firma in Israel. Economie mare, copchii, cum sa merg cu zbor direct, ce e aroganta asta, ia mata 3h zbor cu noaptea-n cap pana la Roma, escala 2 ore, zbor 5h pana la Ia Tel Aviv. Primul soc in aeroport in Tel Aviv, copchii de 18 ani cu kalasnikoave everywhere, mosulici d-aia cu perciuni carliontati, familii cu cate 10 plozi… a bit of a cultural shock to say the least.
Anyway, o ora cu taxiul, cu laptop de 8 kg in carca (eu cantaresc 51 de kile uda) si trolley dupa mine, ajung la receptie…sfarsita. Din spatele receptiei imi zambeste o caprioara. Ii inmanez scrisoarea de chemare de la firma, cu toate datele mele personale pe ea. Cica „name please”. Eu „first name or last name?” (putin confuza, ca doar avea datele mele in fata”. Ea „first name”. Eu: „M….”. O vad ca tasteaza, se incrunta, sterge, tasteaza, se incrunta, se uita pe foaie cu coada ochiului, se incrunta… zic sa o ajut „reservation might be on my last name – S….”. Ea zambeste condescendent cum ca nu stiu eu traba cu hotelurile, sisteme de rezervari, Israel d-astea, isi vede de treaba… 5 minute (fara exagerare) mai tarziu exclama extaziata „oh, i found you, era pe S…” No shit, pasarica, hai ca n-am vazut o buda decenta de 12 ore…
Imi inmaneaza cartela, camera 1618 (tin minte si acum, m-a marcat), etajul 16.
Liftul ala era din alta epoca… Prrr Hrr Brr se zgaltaia si urca vreo 3 etaje pe minut. Intr-un final ajung la 16, camera 1618… Pun cartela, ciuciu. Nu era cu fanta, era cu senzor… am intrors-o pe toate partile in speranta ca…degeaba. Epuizata, imi iau iar in spinare laptopul, tarasc trolleyul, iar Prrr Hrr Brrr si ma intorc la receptie. „Dra. Caprioara… nu merge”. Ia cartela, se uita la ea, o baga in…ma-sa…mi-o da inapoi „it should work now”. Prrr Hrr Brrr, 5 min si 16 etaje mai tarziu sunt iar la usa si aceeasi poveste. Nu se deschide. Plangeam cu cartela-n mana…iar o intorc, iar o sucesc, am pus-o si la mezuzah aia de pe usa, daca nu cumva o fi senzorul acolo, macar ca rugaciune… Iar Prrr Hrr Brrr, la receptie, deja spumeganda… Nici acum nu imi vine sa cred ca a avut impertinenta sa ma intrebe „are you sure you know how to use it”…Cu falca pe jos, ii zic, ad literam „it’s not rocket science and i’m not retarded, but please, I actually want you to come and show me”. Ahhh…ca nu poate sa plece de la receptie…ca n-are pe cine chema… Nu, caprioara, nu-ntelegi, eu de aici nu ma mai duc Hrrr Brr Prrr fara tine! Se scarpina, se stramba, vine. Awkward Hrrr Brr Prrr in lift, ea voia sa faca conversatie, eu voiam sa fac pipi… Ajungem la usa, ea cu cartela in mana da sa deschida, EVIDENT ca nu se deschidea. Casca ochii mari, efectiv vedeam prin ochii goi cum se-nvart rotitele.
Vad langa lift un fotoliu, ma trantesc pe el, ii zic ca eu bag un somn chiar acolo pana vine ea cu cartela buna. O eternitate mai tarziu vine inapoi, imi face semn sa vin la lift, urcam la 18, camera 1816… Zglobie si mandra ca a elucidat misterul imi arata cum cartela mea veche deschide usa de la camera ASTA. Deja nu-mi mai pasa, am vazut usa deschisa, am dat sa intru… „Nuuuu, this is not your room, we have a guest here”. Ceee? Nu imi venea sa cred! Nici acum nu imi dau seama cat de cumplit de proasta era fiinta aia. Am avut un melt-down de-a dreptul am inceput sa urlu. Full Karen mode, am chemat managerul, cred ca am avut si mainile-n solduri… N-am mai putut. Managerul…(un baietel de varsta mea si cu un cap mai mic de inaltime, suntem prieteni si acum)… se scuza si el cum poate, face el cu mana lui cartela si ma escorteaza pana la camera… o ora si jumatate de cand am pasit in hotel eram in camera.
As mai avea de povestit ceva cu caprioara, ca ziua aia a fost ca-n filmul mut… Dar m-am intins prea mult si-asa.
Comentariu beton!16