Deși aproape toți cei din jur le fac, am reușit ori să nu le fac niciodată, ori să renunț să le mai fac.

Nu dau bani parcagiilor

E foarte mare tentația să le dai ceva ca sa scapi de gândul „poate mi-o zgârie ăsta sau îmi sparge roțile”. M-am luptat mult cu mine ca sa scap de această tentație, cândva aveam în mașină bani destinați special acestui scop, dar într-un final am izbândit. Nu le mai dau nimic niciodată. Să mi-o zgârie sau să-mi spargă roțile, dacă le dă mâna. Nu de alta, dar parcagii ăștia sunt pe zone, ca cerșetorii, și nu cred că le dă mâna să dispară din zona în care produc cașcaval, dacă se găsește vreunul să cheme poliția. Și eu aș chema-o. Sunt absolut convins că, dacă toată lumea ar face ca mine, în câteva luni n-am mai avea picior de parcagiu în București. Sau dacă s-ar pune parcometre peste tot, cum fac ăia din țările cu apă caldă, unde n-ai să vezi niciodată parcagii.

Tot la capitolul „parcagii” intră și paznicii de pe la diverse instituții care-și rotunjesc bine de tot veniturile punând tot felul de obstacole pe carosabil (capre, lăzi de bere, despărțitoare de sens etc) pe locurile de parcare pe care le consideră ca fiind lăsate moștenire de mămicile lor. De fiecare dată, cobor liniștit din mașină, înlătur tacticos obstacolul respectiv și parchez sub privirile uluite ale paznicului ajuns între timp la locul crimei. Ăla urlă „n-aveți voie să parcați aici”, iar eu le arăt cu un gest larg restul de mașini parcate, în timp ce le recomand să cheme poliția. Și să vezi ce, n-o cheamă niciodată.

Nu mă uit aproape niciodată la filme sau seriale despre care vorbește toată lumea

Și zic „aproape” pentru că uneori se întâmplă să-mi fie recomandate, de oameni în care am încredere, vreun film sau vreun serial care e la modă ori se află în plină campanie de promovare. Altfel, nu, niciodată. Prefer să le descopăr singur. Așa am făcut cu Shtisel, de exemplu, care, la ora la care am dat întâmplător peste el, era un serial complet anonim, cel puțin la noi. Acum a devenit atât de mainstream, că-mi vine să nu mai aștept sezonul 4.

Nu ascult podcast-uri (aici intră și Clubhouse)

Lasă că nu mă atrag în niciun fel, dar nici măcar nu văd când aș putea s-o fac. În ce moment al zilei as putea să mă așez relaxat pe canapea și să-mi zic: acum e momentul să ascult un podcast. Păi eu nu mă pot uita la clipuri mai lungi de câteva minute, dar pot să stau așa să ascult de-a-n boulea cum vorbește unul sau cum vorbesc mai mulți? No fucking way! Mi-am mai întrebat prietenii pe subiectul ăsta și mi-au zis că ascultă la volan, când merg cu metroul sau când mai fac treabă prin casă. Sorry, dar eu la volan trebuie să ascult muzică, nu vreun cetățean care vorbește despre te miri ce. Iar în metrou trebuie să ascult oamenii din jur ca să am material pentru postări. Iar când fac treabă în casă încerc s-o scurtez cât se poate de mult, nu să mă lungesc ascultând podcast-uri.

Nu-mi cumpăr lucruri la impuls

Niciodată, indiferent că vorbim despre cumpărături online sau la fața locului, indiferent că vorbim despre haine, televizoare, pantofi, jante auto, gadgeturi, deviceuri sau mai știu eu ce. Mă minunez de fiecare dată când văd sau aud oameni care se plâng că și-au cumpărat ceva ce nu le trebuie, dar și-au dat seama abia DUPĂ ce și le-au cumpărat. Nu, boss, eu dacă-mi cumpăr ceva înseamnă că-mi trebuie lucrul ăla.

Cam astea ar fi. Cred că mai am și altele, dar nu mi-au trecut prin cap când am scris. Sunt convins c-o să-mi mai amintesc când o să-mi ziceți că nu faceți voi niciodată.