Copilăria mea a însemnat un lung și nesfârșit troc cu cărți. Pentru că, na, oricât de mare ai fi avut biblioteca, până la urmă tot ajungeai la fundul sacului și terminai de citit cărțile care te atrăgeau la vârsta aia. Moment în care începeau schimburile cu copiii din bloc. Era o adevărată contrabandă cu volume, și zic „contrabandă” pentru că mulți dintre părinți se opuneau din răsputeri acestei forme primitive de culturalizare prin barter.
Nu că nu le-ar fi plăcut că copiii lor citesc, dar știau extrem de clar că, în nouă cazuri din zece, cartea nu se mai întorcea în locul de unde fusese împrumutată. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, maică-mea, de câte ori mă vedea cu o carte nouă in mână, arunca un ochi peste titlu să înțeleagă dacă e de la noi din bibliotecă sau nu.
Dacă nu era (lucru de care se prindea în secunda doi), prima ei întrebare venea automat: „de la cine ai luat-o?”. Pus în fața evidenței, nu aveam de ales și trebuia să rostesc numele celui de la care o împrumutasem. Și după ce-o terminam de citit, se ținea de capul meu până o duceam înapoi.
Partea cea mai nasoală era că nu toți părinții erau ca mama, prin urmare, eu eram printre puținii fraieri din bloc care înapoia cărțile bune. Pentru că, da, nu se păstra orice carte, „colecționarii” le păstrau doar pe cele care le plăceau cu adevărat.
Dar, una peste alta, contrabanda asta a fost cam singura metodă prin care am putut citi toate cărțile alea cu care am copilărit noi. Pentru că nimeni nu avea în bibliotecă și Winnetou, și Cireșarii, și Colț Alb, și Cei trei muschetari, și Cavalerul Pardaillan, și toate Jules Verne-urile, și pe toate celelalte pe care le știți cu toții, cărți fără de care am fi avut niște copilării mult mai anoste. Știți, noi, fiind niște neanderthalieni needucați pe vremea aia, citeam cam tot ce ne pica în mână, nu ca ăștia mici de azi, fierți pă literatură clasică, care citesc marii autori ruși dinainte să le dea primii dinți.
Dar dincolo de aceste lecturi mainstream, voiam să vă povestesc despre două cărți pe care am apucat să le citesc doar o singură dată (da, eu prind mai greu lucrurile și le uit foarte repede, de-aia reciteam cărțile, nu trebuie sa vă îngrijorați), după care oricât le-am căutat n-am mai reușit să le găsesc. Nu le avea nimeni, toată lumea ridica din umeri când întrebai de ele.
Campionii, de Chiril Tricolici. Am citit-o împrumutată de la cel mai bun prieten al meu de pe vremea aia. Partea proastă a fost că, exact după cum vă ziceam mai sus, am fost obligat să i-o înapoiez, lucru care s-a dovedit ulterior a fi o alegere foarte neinspirată. În sensul că, peste o vreme, când am vrut s-o recitesc, m-am dus să i-o cer și-am constatat amândoi cu stupoare că n-o mai are. Își amintea c-a mai împrumutat-o cuiva, dar nu știa exact cui. Și „cui” ăla avea acum în bibliotecă o carte foarte mișto, în timp ce pe mine mă pusese mama s-o dau înapoi. Viața e nedreaptă.
Captivi în defileul panterei, de Vahtang Ananian. P-asta am înapoiat-o din proprie inițiativă pentru că ăla de la care o împrumutasem o luase de la biblioteca județeană (da, dacă vă vine să credeți, aproape toți eram abonați la bibliotecă pe vremea aia, ca animalele). Și de data asta a fost o alegere eronată. Niște ani mai târziu, când am vrut s-o iau de la bibliotecă s-o recitesc, ia-o de unde nu-i. Nu mai aveau niciun exemplar. I-am înteles p-ăia care nu le-au mai adus înapoi, nu mai țin minte care erau consecințele dacă nu înapoiai o carte, dar știu sigur că, pentru „Captivi în defileul panterei”, aș fi fost dispus să le suport și eu.
Altfel, dacă tot am deschis astăzi această discuție, mai mult sau mai puțin pasionantă, despre cărți, n-am cum să nu vă întreb care este cartea care v-a marcat copilăria? Sau cărțile, dacă au fost mai multe. În ceea ce mă privește, am citit Winnetou de 14 (patrusprezece) ori și de fiecare dată îmi dădeau lacrimile când îl omorau pe Winnetou, în volumul 5.
Habarnam 😜 N. Nosov.
Comentariu beton!50
Nosov, Nosov, da” ce?
Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi 😜
https://humanitas.ro/cauta/Nosov
Comentariu beton!20
Aaa… înțeles. 😀
plus Vlad Mușatescu – Cei trei năpârstoci, Ludovic Roman – Racheta albă, Karl May cu preeria lui, Victor Hugo, Dumas, Edmondo de Amicis în lacrimi, etc 😋
De menționat că ascultam Teleenciclopedia și mă uitam la teatru radiofonic / ora veselă … sau invers 😜
Comentariu beton!63
si eu tot Aventurile lui Habarnam & comp. am cumparat-o si pt odor, dar la 1 an jumate, tot ce vrea e sa o faca bucati 🙂
Toate pânzele sus! De Radu Tudoran.
Comentariu beton!19
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.6
Winnetou a fost una dintre favoritele mele. Eu eram mai băiețoasă și mă jucam cu băieții din cartier, nici nu prea erau fete, de fapt, așa că puneam în practică tot felul de întâmplări din carte.
Și Odiseea căpitanului Blood a fost una citită și recitită.
Doar că toate personajele mai de doamne-ajută erau bărbați, ph! Winnetou, Old Shatterhand, Ivanhoe, Peter Blood, Cei trei mușchetari, Robin Hood. Așa că astea au fost modelele. 😛
Comentariu beton!26
Ah, ce-am uitat de Robin Hood.
Ți se zicea Pocahontas ? 😜🤪
Apropo … ce porecle aveați când erați mici ? 😉
Io – păduraru’ 😂✌👍
– Padurare, se taie copaci in padure?
– Habarnam 😜🤪
Am crescut intr-o comuna de langa Rm Valcea si din fericire am avut si o biblioteca comunala, unde vara ma duceam sa imprumut carti, faceam 3 km dus, 3 intors mers pe jos cu un brat mare de carti. Citit tot ce gaseam, cateodata gaseam un volum, doua nu si pe al treilea, dar citeam. Citit Sven Hassel, Karl May, Zevaco, Jules Verne, orice mai gaseam.
@Mihai tot ai crezut ca nu moare, recunoaste!
Comentariu beton!23
Nu înțelegeam cum poate să moară, când știam că apare în „Old Surehand”.
Ooo! Mi-ai adus aminte de Zevako cu ai lui muschetari! Ce vremuri. ..
fara cautat pe net, ceri cam mult sa isi aminteasca lumea lucruri de acum 30 de ani dar fie :
ciresarii- am avut toate volumele,
moby dick, si cealalealta cojocelul alb sau ceva de genul-henry melville,
insula comorilor , un clasic, stevenson nu?
jack london – nu imi amintesc titlurile , doar de colt alb,
winnetou
calaretul fara cap- nu imi amintesc autorul
julev vernes, un must pana in clasa iv acum 30 de ani inainte de internet
alexandre dumas si nenumaratele romane de capa si spada,
tarzan ( imprumutat) cu al sau erou macho,
iliada, odiseea, eneida, – homer cred
carti politiste, din ceva motiv bunicul, invatator fiind, avea o biblioteca garnisita cu carti politiste dar nu imi amintesc nici un titlu.
atat imi amintesc pe moment , as aoutea sa caut pe net dar nu ar fi corect, oricum nici urma de vre-un clasic rus oricat incerc sa imi amintesc. doar obisnuitele carti de aventuri si politiste.
Comentariu beton!25
Si eu, si eu, cu exceptia cartilor lui Karl May, care nu m-au pasionat. Calaretul fara cap, da, am citit cu sufletul la gura peripetiile familiei Pointdexter. Parca pe autor il chema Mayne Reid, nu-mi mai aduc aminte, am citit-o acum cateva decenii.
Cartile cele mai citite sunt: Karl May, Comoara din lacul de argint, Pollyana de Porter, tot ciclul Floris dragostea mea.(biblioteca mama).
Norocul nostru era ca vecina de sub era profesoara de romana si aveam de unde alege ce citi. 🙂
De ce dai ba la operatie, a??
Eu sunt ala care a descoperit autorii rusi inainte sa isi descopere mai bine puta.
Asta dupa ce rasesem tot ce am putut, incepand cu Scanteia, continuand cu legendele olimpului, aventurile de capa si spada ale lui Zevaco si pana la un volum Statele Lumii de pe la inceputul lui 90 pe care l-am citit cap coada ca pe beletristica.
Eram prodigiosul ala care stia sa iti spuna pe de rost productia de soda caustica a Venezuelei si cand si-a dobandit independenta Laos-ul. Amuzam toate matusile pe la reuniuni, ce sa mai.
Asa ca pe Dostoievski tot la cartile copilariei il bag.
Si apropo de imprumutat, cheltuisem cateva alocatii bune ca sa imi cumpar seria Jurnal de scriitor a lui F.M. D. – o editie scumpa si frumos ingrijita..Si am facut prostia sa ii imprumut unul din cele 3 volume unui vecin. Dus a fost.
Comentariu beton!20
Printre scriitori de cărți ale copilăriei mai putem aminti alt monstru rus, Boris Demidovich? 🙁
Varianta în franceză. 😀
Dumas. Voiam să mă fac muschetar, dar am renunțat la un moment dat, ca să visez că mă fac astronaut. Ideea asta nu mai știu de unde mi-a venit, poate de la faptul că-mi spunea toată lumea că sunt cam cu capul în nori. N-am reușit nici asta, da’ pân la tot am găsit ceva amuzat de făcut – să-l enervez pe @Vasilescu din când în când. 🤭
Comentariu beton!22
Parcă numai tu voiai să te faci muschetar. 😁
De capă fuchsia și ștrampi turcoaz nu am auzit să fi existat, da’ cine știe, na? Poate te făceai tu șef de modă muschetărească și le schimbai uniformele. 😜
@didino, despre fuchsia nu cunosc, dar despre turcoaz am o bănuială că era la modă tare în perioada aia.
Era vorba de combinație, șefu, nu că nu ar fi existat pigmenții.
Aaa, da, înțeleg. Păi fuchisa și turcoaz merg de minune. Știu io.
La Kaufland există planta fuchsia, m-am gândit că e cu dedicație. 😛
Acum serios, există vreo 110 de specii de fuchsia, majoritatea din America de Sud, dar prima recunoscută de botaniști se pare că e originară de pe insula Hispaniola – Caraibe.
https://en.wikipedia.org/wiki/Fuchsia#/media/File:Brincos_De_Princesa.jpg
Citeam tot ce prindeam. Doar o dată, că le înțelegeam din prima 😂
După ce am terminat cărțile copilăriei (alea care circulau pe la noi, toți), am trecut la alea care păreau mai grele (nu așa le voiam, dar îmi plăcea să citesc și n-am mai avut de unde să aleg).
Îmi amintesc de ”Regii blestemați” – citită prin clasa a V-a (sau a VI-a?). 4 sau 5 volume, pe-atunci. Mi-a plăcut teribil de mult și cred că ăla a fost momentul când am trecut la alt nivel de lectură. De atunci am prins gustul pentru romanele-fluviu, cărțile cu multe pagini, poveștile încâlcite și apetitul pentru seriale tv 🙂
Comentariu beton!25
A doua cheie de la una din bibliotecile scoli era la mine(aveam doua biblioteci in scoala), profesoara mea de limba si literatura romana era bibliotecara si imi era si diriginta, cand am terminat clasa a X-a i-am dat cheia inapoi, uneori mai faceam si pe bibliotecarul in locul ei, deci carti la discretie si cam tot ce pofteam, tanti ma citise ca imi place sa citesc si de aia imi daduse o cheie, stie ca le citesc pentru ca ma testat de cateva ori sa vada daca nu cumva le iau pentru cineva, niciodata nu mi-a dat note mici la limba si literatura romana chiar daca ma prindea cu lectiile nefacute insa nici nu ma tinut in 10, stia ca citesc si era oarecum impacata cu idea ca daca nu mi-am invatat probabil imi scapasem ochi in carti de la biblioteca un pic mai mult si nu am mai avut timp de invatat, si eu profitam, cand eram in criza de timp prima materie pe care o lasam la urma pentru invatat era materia ei
Istoricele erau preferatele mele in acea perioada si aventura, insa citeam cam tot ce mai auzeam si de la alti colegi ca era misto cartea si merita citita
Comentariu beton!18
Scuze de manuta roșie, am vrut verde, și eu am citit și recitit toate aceste cărți ale copilăriei. Mi a rămas microbul, a dispărut timpul pentru citit 🙃
Asta se intampla odata cu trecerea anilor, prioritatile devin altele
Aș exagera să spun că mi-a marcat vreo carte copilăria. Prima carte citită a fost Aventurile lui Habarnam, pe la 6 ani, înainte să intru la școală. De fapt, mint. Imaginea cu Habarnam cu multe ace în fund o țin minte și acum, deci probabil că m-a marcat. :-))
Winnetou n-am citit decât vreo două volume, dar asta abia după ce le citisem pe cele avându-l personaj principal pe Old Shutterhand.
În clasa a III-a am descoperit la școală La Medeleni, era un fragment simpatic în manual. Am citit cartea pe sărite atunci și complet abia prin liceu.
Comentariu beton!18
Aha … ace-n fund 😋 Ilustrații de A. Laptev.
Găsești un volum pe habarnam.ro, vaccinatoOo !!
Dada, Laptev și coperta albastră cu soare zâmbăreț și cu ciuf. 🙂
Winnetou, Tom Sawyer, Ciresarii, Familia Thibault, Dumas-urile etc.
Comentariu beton!12
Oh, da! Mi-ai amintit de cartea din care am învățat (teoretic) primele noțiuni de șofat. Era pe vremea lui Ceașcă, bineînțeles și am recitit acea carte (o aveam in bibliotecă) de cel puțin 6-7 ori, mi-a plăcut teribil. Și așa de bine mi s-au întipărit în minte faza in care parcă nea Petre le explica felul în care trebuie sa debreieze, sa bage maneta, sa pornească ușor de pe loc, încât în momentul în care am pus prima dată în viață piciorul pe o mașină, pe câmp, am reușit să plec din loc având în memorie doar acele lucruri, fără să primesc alte explicații. Mama ce mândru am fost de mine! Da, recomand oricărui puști să citească aceasta carte.
Comentariu beton!13
Ai uitat ceva. Le punea un pahar plin cu apă pe plafon. Pornirea trebuia să aibă loc fără să se verse o picătură. 😀
Da, chiar. Știi ce e culmea? Când am invatat-o pe fiica mea (tot pe câmp) să conducă, exact acesta a fost testul folosit: paharul de apă. Tot după „Campionii”! Mulțumesc că mi-ai amintit! Dau o bere.
Nu sunt un exemplu bun. Pe la 12-13 ani am descoperit din intamplare „In slujba vietii si a adevarului”, Paul Stefanescu. Pentru cei care nu au citit-o, precizez ca este vorba despre o istorie a medicinei legale si a criminalisticii. Eu am crezut ca e ceva de aventuri… mda, pe aproape. Muream de frica- incuiam usile si geamurile, ma incuiam intr-o camera si mai luam si un cutit langa mine, ziceam eu sa ma apar. Ai mei, saracii, mi-au interzis sa o citesc, au incercat sa o ascunda prin biblioteca in diverse locuri, in spatele unui alt rand de carti dar tot o gaseam.
In rest, carti de copii normali – Karl May, Paul Feval, Alexandre Dumas, mai putin Jules Verne.
Cartile favorite: „Fetita de pe Terra” Kirill Buliciov, „Trei grăsani” -Iuri Oleşa si „Legendele Olimpului” – Alexandru Mitru
Comentariu beton!23
Daaa.. am gabuit-o si eu pe undeva pe asta cu med legala..unde mai pui ca o citeam si la lampa, ai mei dirmeau intr-o bucatarie de vara…mi-am facut ceva autocontrol cu ea..
Dupa Tom Sawyer am incecat sa in ropesc un scenariu cu niste prietene da nu orea mi-a mers…
Prima de la biblioteca scolii a fost robinson…primul roman adica,pt ca povestile nemuritoare au fost cam primele…
Winnetou in clasa a 5-a, in 2-3 zile ca era imprumutat de sor-mea, tot cu lacrimi…
Nu am urmat tipicul clasic al vremurilor ca nu prea aveam de unde dar am unele citite fara coperti, fara titlu chiar,din care imi mai amintesc vag atmosfera si emotia doar…
Orasul cu salcami si accidentul tot precoce,in clasele primare..
Nu am citit Ciresarii..mea culpa..cred ca i-am descoperit prea tarziu,cand am dat de ei nu m-au mai atras,nu stiu cum pt ca devoram cam tot ce imi cadea in mana… si da, recitesc f mult..
Citita, da. Tot inainte de majorat. Nu mai stiu exact la ce varsta. 😉
Eu am descoperit în bibliotecă „în slujba vieții și a adevărului” pe la sfârșitul liceului sau poate primul an de facultate. Câțiva ani mai târziu studiam criminalistică. 🙂
Esti prima persoana pe care o mai aud ca a citit „Trei grasani” de Iuri Olesa!
I-am dat si fiului meu cartea, dar nu l-a pasionat.
Eu am avut norocul ca sa mute ai mei biblioteca (adica mobila aia veche, cum aveam cu totii, de ocupa un perete si jumatate) cu tot cu carti in camera mea cand aveam 11 ani, vara cand terminasem „Ciresarii”. Ce bucurie!
In aceeasi vara am citit „Descult” (mult prea devreme) fara sa se prinda ai mei si „De la Port Said la Mombasa” a lui Sienkiewicz si „Kim”, a lui Kipling.
,,După un ceas, văd cum se ridică părul pe calul prietenului meu. Zambilica e rezistent la mirosul de brânză, dar calul acestuia se bălăbănea când într-o parte, când în alta, ca bețivii. Însoțitorul meu era un om brav. A rezistat voinicește până când am ajuns da vreo cinci sute de pași în fața cășăriei. Acolo căzură ca trăsniți și om și animal. Am descălecat degrabă. Amândoi se arătau fără vlagă. L-am strigat pe brânzar. Acesta s-a uitat lung la ei și mi-a zis: „Mirosul de dihor omoară destul de rar un bărbat voinic. Dar cel de brânză veche are putere chiar și asupra dobitoacelor. Scoate-i de aici înainte de a-i apuca damblaua!”.
,,Cavalerii” de Ioan Dan, nu o mai am in biblioteca, dar am citit-o de n ori.😀 Da, imi amintesc cum se fugarea frate-miu cu mama, care sa citeasca primul cartea adusa. Castiga frate-miu care o zbughea pe scari iar mama incerca sa strige la el in soapta, sa nu o auda vecinii ,, Costele, COSTELE adu cartea, adu cartea iti zic. 😀”. Eu m-am pierdut undeva in haosul actual, nu mai citesc la fel de mult, in schimb frate-miu e un devorator.
Comentariu beton!34
Vai de capul meu, am citit toată seria Cavalerilor lui Ioan Dan. Fără îndoială cele mai bune romane românești de aventură scrise vreodată.
Am citit cartea asta până s-a dezmembrat 😊
Comentariu beton!12
La aceste cărți era să mor sufocată de râs. Pitită în cămară,
Eu nu mă sufocam de râs, dar mă auzea mama râzând tocmai din cealaltă parte a apartamentului la Vlad Mușatescu și la Gerald Durrell (familia mea și alte animale). 🙂
Pocahontas imi placea foarte mult 🙂
„La Medeleni”. Am citit-o si rascitit-o. In special primul volum ca, nah…EU eram Olguta.
Bunica mea fusese invatatoare si, din cauza asta, cand am inceput clasa intai, stiam deja sa citesc. Motiv pentru care ma plictiseam de moarte facand liniute si bastonase.
In casa, exista o biblioteca foarte cuprinzatoare, cu carti de toate genurile, mai vechi sau mai noi.
Biblioteca aia era incuiata si mama trebuia sa aprobe orice cerere de „imprumut”. Ce nu stia mama era ca eu descoperisem demult ascunzatoarea cheii si ma mai autoserveam din cand in cand.
Am citit cam tot ce mi-a picat in mana.
Am fost genul de copil care nu a rupt si nu a mazgalit nicio carte.
Prin ’84-’85, am stat vreo patru ore in fata librariei unde isi lansa Radu Tudoran cartea „La nord de noi insine”, ca sa o am cu autograf. Si…O AM! Dupa ce am citit-o, cu delicii, a decis tata s-o imprumute cuiva. Am tras vreun an de zile de ala sa o dea inapoi. Intr-un sfarsit, am recapatat-o, intr-o stare jalnica. Si acum imi dau lacrimile cand o vad in biblioteca, lipita pe la toate incheieturile, cu scotch.
Chiar si acum, nu pot adormi seara, daca nu citesc macar cateva pagini. Sunt dependenta de citit.
Comentariu beton!32
Aaaa, La nord de noi insine, ce amintiri! A trebuit s-o cumpar de la anticariat ca s-o pot avea, dupa ce originalul a fost imprumutat si dus a fost….
Winnetou, de care nu ma puteam dezlipi nici in ore (“vanzatoare la taraba ai s-ajungi, te spun eu lu’ ma-ta ca citesti in ore”), Ciresarii, Familia Thibault, Jules Verne. Vraciul, pe care m-am batut cu sora-mea si a trebuit sa fie dus urgent la legat…Shogun, care m-a împrietenit cu orezul.
Revistele Pif se pun:)?
Comentariu beton!14
La Medeleni…si eu sunt Olga. Si mamei i-a placut foarte mult🙂
Plus Ciresarii, toate cartile lui Karl May, de citeva ori, toate a lui Dumas si Zevaco, plus Shogun cind eram parca in clasa a 8 a ori a 9 a
Nu retin una anume, alea obisnuite care vad ca se vehiculeaza pe aici si multe alte tampenii pe care le prindeam. De influentat nu stiu sa zic dar daca e sa indic ceva pe care eram fiert, aia era revista Tehnium, aveam colectie. Plus colectia aia in coperti cartonate, nu mai retin cum se numea, erau vreo sapte volume, fiecare volum avea o tema anume, astronomie, agricultura, etc. Enciclopedia practica a copiilor parca le zicea.Acum ceva timp mi-a picat in mana volumul doi din Insula Misterioasa, aveam doar primul volum si pe al doilea n-am reusit sa-l gasesc. Nu l-am mai citit:)))
Ca ciudatenie, am avut dupa revolutie toate volumele cu cuvantarile lu’ nea Nicu la congrese, imbracate in coperti din alea rosii, misto. Nu mai stiu ce naiba am facut cu ele.
Cam tot ce ai menționat tu, plus Vintilă Corbul (nici azi nu sunt sigur dacă “Uragan deasupra Europei” are două volume sau nu), Sven Hassel (asta după ‘89), Horia Tecuceanu, Rodica Ojog-Brașoveanu. Asta, evident, după ce devorasem Kant, Platon și alți “fotbaliști” din ăștia. 🙂
Țin minte că aveam și o carte de vreo 500 pagini, “Aproape totul despre fotbal”, era explicat regulamentul foarte bine plus o grămadă de întrebări și răspunsuri, o știam aproape pe de rost.
Mare noroc am avut că nu era cu internet și computere, că altfel nu știu ce făceam.
Și le cam aveam pe toate în bibliotecă, acasă sau la rude, nu prea aveam ce împrumuta.
Comentariu beton!13
Sven Hassel era și înainte de 89. Două dintre volume circulau, le-am citit pe ambele: Monte Cassino și Gestapo.
La mine nu ajunseseră, din păcate. Și cred că numai astea două existau, celelalte dădeau prea tare în Uniunea Sovietică, deci nu prea puteau fi publicate.
Da, Monte Cassino și Gestapo au fost și înainte de 89, le-am luat din biblioteca tatălui meu și el mi-a zis „astea nu prea sunt pentru copii”, dar mie mi s-au părut fascinante.
Horia Tecuceanu eu citesc si acum si mie se par foarte tari. Am aproape toată colecția căpitanul Apostolescu doar una îmi lipsește. Am citit una de a mamei când eram puștoaică și le-am căutat sa le am sa le citesc pe toate. Eu nu aveam o biblioteca foarte mare cand eram copil așa ca am citit cam ce trebuia pe la școală. Eu am început școala după revoluție așa ca multe din cele precizate de voi îmi sunt străine. Doar legendele Olimpului știu sigur ca am citit în generală.
M-a marcat foarte mult cartea Cazul Magheru de Mihail Drumes. Cred ca am citit-o in clasa a 4-a sau a 5-a.
Legendele Olimpului, Dumas, Napoleon Bonaparte, în general cele istorice, Povești nemuritoare-1001 de nopți, toată biblioteca vecinei, apoi a celei mai bune prietene a mamei, apoi a cumnatei ei, apoi am luat vecinii de pe scară la rând. Când mă vedeau la ușă, știau deja ce doresc, o carte. :))))
No.1 pentru mine, „undisputed & uncontested” – Cișmigiu et Comp. / G. Bajenaru.
Imi aduc aminte ca m-au fascinat la un moment dat Pantagruel si Gargantua (Rabelais). Le-am „prins” doar pe primele doua din cele 5 din serie, bune si alea.
Plus ce s-a mai zis – Verne, May, Dumas, Twain, alea-alea.
Merci pentru numele autorului de la „Captivi…”, nici sa ma bati nu mai imi amiteam cine a scris cartea aia, desi am citit-o de 4-5 ori pe putin.
Despre rusi, nus’ ce sa zic, nu m-au captivat niciodata, au un stil de scris de ma lua frigul si depresia dupa primele 10-20 de pagini.
Comentariu beton!15
Doamne, cât am putut să râd cu cartea lui Băjenaru în mână.
Cine nu era catolic? Papa …!
Si acum, daca aud/vad cuvantul „PAPA” pe undeva, imi vine asta in cap si rad putin in interior.
Daaaa, si eu am citit-o de zeci de ori. Mi-a placut si “Buna dimineata, baieti!” insa nu la fel de mult.
Vaaai, cum am uitat de cartea asta!!
Cred că am recitit-o de zeci de ori. De câteva ori mă prefăceam că învăț la ceva materie, dar puneam cartea asta în interiorul manualului 😁
” Singur pe lume” – Hector Malot
Comentariu beton!28
Jules Verne, Alexandre Dumas, Karl May. Acum îmi dau seama că nu am terminat de citit Winnetou pentru că nu am găsit la nimeni ultimul volum. Și la mine era un troc constant cu prietenii.
Mai bine. N-ai aflat niciodată cum moare.
Off…ce amintiri….Verne, Dumas, Cooper, May, Twain, London, 1001 de nopti, Ispirescu, Ciresarii, Ojog-Brasoveanu, Agatha Christie, Sadoveanu….Fiecare dintre autorii astia si cartile astea au marcat cate o bucatica din mine! Imi amintesc de Robinsonii Cosmosului al lui Carsac, care a fost o chestie fabuloasa la vremea ei. Imi amintesc cat m-a marcat Viata ca o prada a lui Preda (nu, Morometii nu m-a dat pe spate)…
@Bogdan Intaiul,
Sadoveanu?! Cum ai putut să-l citești pe nenea ăsta? Și să-ți mai și placă… 🙂
Si ce prost ma simteam io ca nu pot citi sadoveanu…
Cu Sadoveanu m-am intalnit prima data citind Fratii Jderi. Si cum mi-a placut, am vanat cam tot ce am gasit in biblioteca de acasa. Dar e drept, vanam cam tot ce gaseam prin biblioteca – si am fost norocosul care a avut la dispozitie o biblioteca generoasa
În copilărie am citit tot ce am prins dar îmi aduc aminte cu mare plăcere de o carte de povestioare hazlii. „Așa cap, așa căciulă”. Nu știu cum a aterizat la noi în casă dar ajunsese ferfeniță. Stătea la loc de cinste, pe un raft la budă 🙂 și era un veșnic scandal să terminăm culturalizarea și să eliberăm baia.
Tot pe atunci am decis să mă fac poetă. Am stat o duminică întreagă cuibărită în fotoliu (oricum nu aveam altceva mai bun de făcut, la TV nu era nimic) și la sfârșitul zilei aveam creația gata. „Afară ninge. Și e frig.”
Prin liceu am descoperit-o pe Cella Serghi apoi pe Rebreanu, nu cu lecturile obligatorii ci cu romanele Jar și Gorila, absolut senzaționale.
Am decis să mă fac actriță și așa i-am descoperit pe Minulescu și Topârceanu. Apoi m-am apucat de fumat și am primit o mare scatoalcă de la taică-meu. Am revenit cu picioarele pe pământ. Încă fumez 🙂 dar tot am reținut multe poezii.
Comentariu beton!24
Insula misterioasa-Jules Verne
Cartea mea preferata din copilarie
Bă…fură multe, că eu preferm să citesc dăcât să merg la sapă. Nu știu dacă m-a ajutat…că mai citesc și acum dar uneori, am chef de sapă. plm… Da dacă tot ai cerut, o să zic cateva…Sanger vanatorul și cam tot ce a scris Vladimir Colin, Legendele Olimpului de Mitru, Karl May, Ion Pop Retegnul, Jules Vernes…de la asta cel mai mult cred că mi-a plăcut Minunatul Orinoco.
Că tot ai adus vorba, mă gândeam la ocarte pentru cea mare și nu-mi mai aduc aminte cum se chema sau cine a scris…
Era un tip care primise o traista fermecata de la un pitic si cu ajutorul cesteia se transforma in animal sau putea vorbi limba animalelor.Picat cu ceară că nu-mi mai aduc aminte de cine a fost scrisă…Altfel, bătrân…am lapsusuri
Am citit cartile si autorii „copilariei” insa unele mai „selectiv”. „Cei trei muschetari” am citit in clasa a doua deci am sarit peste aproape orice pasaj care avea, in viziunea mea de atunci, prea multa descriere de peisaj si prea putine dialoguri/actiune. Multi ani mai tarziu cand am aflat de la un profesor de Istorie ca de fapt „Muschetarii Regelui” (ca si corp militar de elita, independent de cum se numeau) au fost, in realitate, o creatie a Cardinalului mi-a trecut prin cap sa recitesc. Am renuntat imediat ce am vazut la o taraba o reeditare ce avea pe coperta si ceva doamna intolita dupa moda secolului XIX sau chiar mai tarziu.
Am aflat (spoilere avant la lettre), prea devreme, de la fratii mai mari ce se intampla cu unele personaje indragite asa ca Winnetou, ultimul volum (stiti, colectia BPT) nu l-am citit niciodata iar „Dupa doua zeci de ani” l-am citit tarziu.
Cartea Captivi in Defileul Panterei am luat-o de la biblioteca scolii, nu am retinut niciodata de cine a fost scrisa dar mi-a placut.
Am citit cu mare placere cartile scrise de Jules Verne, probabil aproape toata colectia aceea care avea copertile cartonate
Recunosc cu tristete ca pe masura ce imbatranesc cititul nu mai este ce era. Daca nu citesc ceva de „specialitate” care sa ma ajute la munca parca ma simt vinovat, ca si cum as pierde vremea.
In schimb, daca nu pot dormi, o carte de tipul „Instalatii electrice pas cu pas” (Nota: nu am nicio tangenta cu domeniu, am cumparat-o in ideea de DIY, reducere de costuri paralel cu lipsa de meseriasi) face minuni.
Pentru mine cititul a inceput ca o aventura nu tocmai placuta! In clasa a doua inca citeam cu balbaieli si poticneli! Intr-o zi a venit un invatator strain de scoala si auzind cum citesc, mi-a tras cateva castane in cap de m-a busit plansul dar nu de durere ci de rusine! In zilele ce au urmat m-am pus cu burta pe carte si in cateva saptamani citeam perfect si si cu intonatie! Nu mai zic ca ajunsesem sa citesc in fata clasei! 🙃
Dupa care am inceput sa devorez tot ce gaseam in materie de lectura. Citeam povesti nemuritoare, basme, povesti horror cu ursitori si cu cel paracopitat, brrr, gasite in pod, de la bunica, ceva povesti cu civilizatia Maya sau Incasa, povestile lui Ispirescu, Creanga, Sadoveanu, citeam poezie de Cosbuc si plangeam in hohote la poezia Mama, la moartea lui El Zorab, a lui Fulger. De atunci iubesc poezia! Cand pleca mama la „oras” ma intreba ce sa-mi cumpere!” -O carte”, venea raspunsul! 😅 Si am continuat asa pana acum cativa ani. Acum se cam asterne praful pe cartile mele iubite. La naiba cat de usor se pot pierde obiceiurile bune! Dar le reluam noi, cumva!
Comentariu beton!12
Cartea care mi-a marcat copilăria a fost Cuore inima de copil – Edmondo de Amicis. Am avut noroc de o superbibliotecă și multe din cărțile menționate anterior le devoram în vacanțe (ai mei mi-au povestit că au cheltuit de două ori banii pentru congelator pe cărți). Nu puteam să o înțeleg pe verișoara mea căreia nu îî plăcea să citească. Ce nu aveam în bibliotecă ori le-am citit mai târziu când mi le-am cumpărat singură (La Medeleni), ori au rămas necitite (Cireșarii). Nu prea îmi plăcea să iau de la bibliotecă (am o problemă și nici acum nu prea îmi place să citesc cărți vechi), dar împrumutam de la colegi sau vecini.
Acum dacă citesc o carte împrumutată și îmi place, mă strădui să fac rost de ea să știu că e a mea și dacă mai am chef să o pot reci oricând.
Tare frumos subiectul de azi, mai ales pe vremea asta 🙂
Intrucat aveam biblioteca in camera unde dormeam nu aveam de ales. Citeam ce era pe acolo: povesti nemuritoare, legendele olimpului, jules verne. Ce uram erau cartile cu poezii. Bine, nici acum sa nu le vad.
In camera cealalta dormea fratimiu. Acolo era biblioteca shampionlig😁: hassel, rodica ojog brasoveanu, winnetou, shutterhand si multe alte sute de carti.
Da, am citit si habarnam, dr aumadoare, muzicantii din bremen. Erau niste carti mari.
Pana la urma ce dracului sa faci seara in anii 80-90? In timpul zilei bateam mingea si eram pe afara continuu.
Ce ma bucura acum este faptul ca inca imi cumpar carti. Desi am si kindle, imi place mai mult sa stau cu cartea in mana. Mai am 2 familii care cumpara carti si tot facem schimb intre noi. Dar avem o agenda unde scriem ce si cand am imprumutat. Daca o lalai, ti se bate obrazul.😁
Prima carte la care am plâns de s-au stricat filele, a fost Coliba unchiului Tom. Apoi am plâns la La Medeleni și mai târziu, cred că în vara când am intrat la liceu, la Anna Karenina. Mi-a plăcut foarte mult și Pânza de păianjen scrisă de Cella Serghi dar și Bietul Ioanide și Scrinul negru. Pânza de păianjen am recitit-o acum două veri.
Comentariu beton!21
Acum recitesc bietul ioanide!
Winetou, mai era una cu indieni, nu mai ştiu numele, Robinson Crusoe, „Julvernii” toţi pe care am pus mâna. Fram, ursul polar mi-a plăcut tare (fii-mea – 11 ani – a citit-o şi ea, i-a plăcut, dar i s-a părut tare stranie descrierea perioadei şi a oamenilor. Mie nu, că trăiam în ea). Poveşti nemuritoare – cred că erau zeci de cărţulii şi din fericire toţi prietenii aveam alte volume . Aveam două cărţi cumpărate de mama, de la librărie, cu mari intervenţii – una Pana lui Finist Şoimanul şi alta poveşti cred că de Cehov – pe astea le preţuiam tare. Şi, nu râdeţi de mine, dar chiar am citit cu plăcere Neamul Şoimăreştilor şi La Medeleni 😁. Eu îmi făcusem un sistem de împrumut, din ăla similar bibliotecii şi trăgeam tare de toată lumea să-mi aducă înapoi cărţile. Le mai dădea mama pe ascuns verişorilor mei cărora eu nu voiam să le împrumut că ştiam că nu au grijă de ele şi ieşea scandalul cât casa. Eu am însă o carte pe care n-am putut-o citi nici copil, nici adolescent, nici adult chiar dacă m-am străduit din răsputeri: Concert din muzică de Bach a Hortensiei Papadat Bengescu. Sunt curioasă, voi aveti din astea? Fii-mea le zice cărţi de coşmar :)))
Ultimul Mohican – Fenimore Cooper !?
Am citit si recitit toate „fecioarele” cu placere..
Volumul 2 de la „Moromeții”. Nu am reușit să-l citesc cu niciun chip.
Mai sunt și altele „de coșmar”, dar asta e ceva special.
„Patul lui Procust” de Camil Petrescu mi s-a părut odioasă (nu și „Ultima noapte de dragoste…”). Și „Castelul” de Franz Kafka. 😬 M-am ambiționat să le termin, dar eram cu lămâia lângă mine.
Cea mai citita in copilarie a fost „Fetita de pe Terra” de Kiril Buliciov (am cautat autorul pe goagle ca nu-l mai tineam minte) , dupa aia „clasicele” Winettou, seria cu Pardaillan, TOT ce aparuse de Jules Verne in anii 80 – traiasca biblioteca de la scoala generala nr. 160!! – , Povesti nemuritoare din seria BTP, colectia Povestiri SF – am reusit sa fac rost de toata colectia scanata! –
Dupa anii 90, Nemira a facut o treaba excelenta cu colectiile SF!
Cumparam cel putin trei carti lunar! Iar Stephen King am aproape tot ce a fost tiparit in Romania!
Mama, ce subiect!! Ce amintiri mi-ai starnit 😃
Deci: trecem peste povesti, ajungem la lucruri serioase, da? Am plans rau la Cuore, Inima de copil si Singur pe lume, am fost indragostita de Ciresarii, buna prietena cu Tom Sawyet si Rebecca lui. Jules Verne cap coada. De multe ori Legendele Olimpului. Am trecut si prin Dumas, am jubilat cu Edmond Dantes, dar am simtit ca s-a schimbat ceva cand tata, Dumnezeu sa il tina sanatos ca tare il iubesc si mult s-a straduit sa ma creasca bine, cat i-o fi iesit cine stie, mi-a pus in mana Martin Eden a lui J. London. Aveam 9 ani.
A, fuck, cum sa uit de Toate panzele sus?! De cate ori o citeam, tot speram sa apara din senin un paragraf si sa il gaseasca pe Pierre Vaillant. Bine, peste ani la fel.mi s-a intamplat si cu Pe aripile vantului, o tot reciteam cu speranta ca mai gasesc la final o foaie lipita cu happy end.
Imi mai vin o gramada in cap (vorbim chiar de copilarie acum, nu?) -Nastratin Hogea, Till Eulenspiegel (aici nu stiu daca am scris bine). Franturi frumoase de amintiri, Mihai
Intr-a 8-a l-am descoperit pe Faulkner. And the rest is history.
In alta ordine de idei, doua chestii mai zic- mama ma punea sa inveles cartile in coperte de hartie, hartia aia urata indigo 🤦♀️ ca sa le pastrez in stare buna. Si nu ii placea, nici mie, sa fac dumgi pe cotor cand deschid paginile prea mult, stiti ce zic.
Si a doua, oricat am incercat sa o fac pe fiica-mea sa citeasca ce mi-a placut mie in copilarie, nu am reusit. Generatia asta are alte carti, iar ea le-a preferat pe alea. Dar citeste, citeste nonstop, deci tot e bine 😁
P. S. Scuzati ca nu am pus ghilimele la titluri, dar sunt pe tel. Si tre’ sa plec la munca. Deh, mai tre’ sa munceasca cineva in tara asta 😜
Comentariu beton!17
Sunt multi care au obiectat dar mie mi-a placut continuarea la „Pe aripile vantului” scrisa de Alexandra Ripley „Scarlet”. A descris foarte frumos Irlanda, si chiar cum s-a terminat mi-a placut.
Coliba unchiului Tom, La Medeleni primul volum, o carte scrisa de un rus/rusoaica despre o mica balerina, vai ce ma oftic ca nu imi mai amintesc titlul! Dar antrenamentele crunte si frigul sfasietor din internat mi-au ramas in minte. Ma rog, morala era ca arta cere sacrificii.
Sigur imi mai amintesc ceva.
Kristin Lavransdatter!!
Cam tot ce am prins de Verne, Sadoveanu și Dumas (atât tatăl cât și fiul, Dama cu camelii m-a marcat puțin la momentul când am citit-o). Mi-au plăcut enorm Legendele Olimpului, dar cartea care mi-a mers la suflet a fost Romanul adolescentului miop a lui Eliade (poate și pt că am citit-o in perioada liceului ca și acțiunea din carte). Și da aveam și eu abonament la bibliotecă.
Sunt asa de multe! Dar încerc sa fac un top 10:
1. „Povesti nemuritoare”
2. „Un drăcușor simpatic”, Contesa de Segur
3. „Micul lord”, Frances Hodgson
4. „Heidi, fetita munților”, Johanna Spyri
5. „Răzbunarea lui Ionuț”, Theodor Constantin
6. „Pinocchio”, Carlo Collodi
7. „1001 de nopți”
8. „Biblia povestita copiilor”, Anne de Vries
9. „Băieții din strada Pal”, Molnar Ferenc
10. „Cuore, inima de copil”, Edmondo de Amicis
11. „Nazdravaniile lui Gian Burrasca”, Vamba
Știu, sunt 11 😁
Eu am citit Johnny Boamba de Teodor Constantin…o fi vreo reeditare a Razbunarii de care zici tu? Sau invers?
Calaretul fara cap, Cei 3 muschetari, Regina Margot, colectia: Rodica Ojog Brasoveanu, („Stafeta” a fost piesa de rezistenta), Cenusa si orhidee la New York ( asta a fost nereturnata), colectia Sven Hassel…
Da,da ! ,,Călărețul fără cap”
,,Omul invizibil „- a citit- o cineva ?
In clasa a treia m-a dus tata la biblioteca judeteana. Jules Verne „Capitan la 15 ani”. Am devorat-o. Rulam cartile la saptamana, nu la doua cum era termenul. Pana ma plecat din oras, dupa rezidentiat si anul de stagiu, am fost cititor fervent, pe langa toate cartile de acasa, si sunt multe si astea. Karl May, Dumas, Jules Verne, Ciresarii, Mihail Drumes. Imi placeau si scriitorii romani de carti pentru copii-tineri, nu-mi aduc aminte nume, doar „Seri albastre”. Si intr-una din astea scria de „Asa s-a calit otelul” pe care am gasit-o mai tarziu la o gazda unde stateam in rezidentiat, cu hohote plangeam. Dupa Revolutie cand s-au gasit carti mi-am facut o biblioteca tare frumoasa cu toate preferatele mele. Seriile lui Eric Segal cu doctori, Eric Knite „Mai presus de toate”, cand eram mai tanara imi placeau tare cartile cu final tragic Per Olof Ekstrom „N-a dansat decat o vara” si multe altele. Ulterior mi-am cumparat toate cartile scrise de Charlote Bronte, e scriitoarea mea preferata. Anul trecut trebuia sa merg la un congres la Manchester si as fi vizitat casa lor. Ramane pe viitor…
„Cianură pentru un surâs” și apoi tot ce scosese Rodica Ojog Brașoveanu. „Cavalerii” de Ioan Dan, Alexandre Dumas, cărți polițiste dintr-o serie cred numită „Enigma”. Orice era de citit și suscita imaginația, era bine venit.😊
Care-mi vin rapid în cap: Winnetou (și eu lăcrimam de fiecare dată când murea, parcă la fiecare recitire mă așteptam cumva să evite acest final), Old Surehand, Old Shatterhand, Shogun (o citeam cap-coadă în fiecare an de Paști), Pe Aripile Vântului, Harry Potter, Stăpânul Inelelor, Hobbitul, Cronicile Vampirilor (alea de Anne Rice, clasice, întunecate, senzuale, nu cu sclipicioșii care sunt acum la modă 😒), seria DUNE (și acum o recitesc cu plăcere, le-am luat pe toate care au apărut în română: Preludiul Dunei, Legendele Dunei, Casele, plus ebook cele netraduse). Cărțile lui John Saul, John Grisham, Stephen King, Orson Scott Card, seriile Alien, Jurasic Park, toate cărțile de basme, legende, povești pe care am putut să le găsesc la bibliotecă.
Alternam perioade în care citeam doar SF-uri, apoi horror, aventură, fantasy, thrillere juridice etc. Însă reveneam la titlurile favorite (pe unele le-am menționat) relativ des, de obicei când nu găseam o „recoltă” bună la biblioteca municipală. Deși mă lăsau și în spate, să-mi aleg de pe rafturile la care doar ele aveau acces, nu aveam mereu noroc să găsesc ceva care să-mi placă. Doar ficțiune citeam.
Acum, de vreun an jumate, doar nonficțiune, biografii, istorie, mai ales audiobook-uri. Însă titlurile favorite le am în bibliotecă și oricând pot pune mâna pe ele.
Mișto subiectul, mai ales că ploaia asta mă face să visez un șemineu, un foc de lemne, o ciocolată caldă și-o carte bună. Cu Freya (mâțu) lângă mine.
Doamne, da, cata cultura in cartile cu vampiri de Anne Rice. Ma uitam in muzee dupa tablourile mentionate in carti.
Povesti nemuritoare, Ciresarii, toata colectia Jules Verne, Legendele Olimpului de Alexandru Mitru.
Tin minte si acum cum am chiulit prima data in viata mea. Eram in clasa a doua si intr-o duminica am fost la bunica, ea stand la casa intr-un cartier marginas din TM. Am gasit o carte de povesti in pod si am luat-o acasa sa o citesc.
Cum ora de culcare era la ora 20.30 fara comentarii, nu am apucat sa o termin, asa ca a doua zi dupa ce m-a lasat mama la scoala, m-am intalnit cu un coleg si i-am spus sa ii zica tovarasei invatatoare ca nu ma simt bine si ma duc acasa. Ghinionul a fost ca mama lucra la 5 minute de scoala si la ora 12 dupa ce s-au terminat orele s-a dus la mama la lucru sa o intrebe ce am patit.
Mama s-a panicat ca stia ca m-a lasat intreg in fata scolii si a venit grabita acasa, unde m-a gasit citind.
Bineinteles ca a iesit cu scandal, ca la vremea aia prin ’87 nu plecai de la lucru cand aveai chef.
Comentariu beton!12
Pe Luscalov îl mai țineți minte? Ostrovul lupilor.
Mai,unul nu ati fi zis ca v a incantat copilaria Creanga si ale lui amintiri.
Păi de ce să mințim în halul ăsta?
Au fost multe, cu greu pot face un clasament.
Da printre cele mai ce a fost Grigore Bajenaru – Cismigiu & Comp.
pentru că în copilărie mi se spunea Grasu’, citeam foarte mult (sau din cauză că citeam mult mi se spunea așa? n-am lămurit-o nici pînă azi); julvern, drumeș, may, chiriță, you name it…după ce am devorat toate sursele, m-am mutat, pe la vreo 11-12 ani, la biblioteca (impresionantă prin calitate, am realizat mai tîrziu) unei mătuși, asistentă de radiologie; și mă certam cu ea pe motiv că nu-s pentru vîrsta mea alde karamazovii, balzac, ilf și petrov (m-a rupt 12 scaune) saaau, Băieșu; în ‘86 (aveam 12 ani) am descoperit Balanța, carte pe care am citit-o de vreo 14 ori; aș fi putut să o scriu din memorie; pînă la asta îmi plăcuseră tare medelenii: olguța mă intimida și nu înțelegeam de ce-o iubește așa mult moș Gheorghe, pentru Buftea aveam sentimente amestecate (eram și eu gras, nu?) iar Monica…eeeeee; și ce priviri am primit de la bibliotecară cînd am cerut ojardindilinfant…
Moș Gheorghe a fost cel care a învățat-o pe Olguța să mâne caii, iar Olguța își dorea să ajungă vizitiu, ca moș Gheorghe, când va fi mare. Cine n-ar fi iubit așa ceva?
Daaaa, Ilf si Petrov 12 scaune si Vitelul de aur. Am citit intai o varianta editata prin 1968, cenzurata. Apoi am primit cadou acum putin timp, chiar de la traducatoare, cartile reeditate, in care sunt si pasajele eliminate in editiile vechi. De cate ori sunt cu steagurile in berna citesc Ilf si Petrov.
Cu „Campionii” am dormit sub perna.
Totul s-a finalizat cu inscrierea la karting la Casa Pionerilor dar a cam fost dezamagirea unor motoare obosite de Mobra, erau doar doua carturi functionale si iti venea randul „sa te dai” odata la 2 luni.Nici vb. de competitii.
Am trecut la Jules Verne….
… credeam că la aurolac 😋
Ce usita cu amintiri frumoase ai deschis 😉 Am adorat sa citesc, mai ales in timpul acelor vacante lungi, alternand cititul cu joaca in fata blocului. Ciresarii au fost balsam pentru suflet si incepusem sa planuiesc drumetii si calatorii in munti cu copiii din cartier. Apoi am trecut prin toata regalitatea Frantei si poate asa imi explic de ce pe parcurs am extrapolat catre istorie in general, catre toata regalitatea Europei. Imi facusem un obicei sa scormonesc prin librariile de cartier, sa vad ce a mai aparut ceva nou si imi aduc aminte ca era o perioada cand cartile bune se vindeau la pachet cu carti cu rulaj slab. Si se ducea veste in oras ca a aparut cartea X la libraria Y. Era sarbatoare acasa cand mama venea cu un asemenea „pachet”. Zilele trecute am avut o revelatie: citeam impreuna cu fetita cea mica Emil si detectivii si mi-am dat seama ca a fost cartea pe care nu am reusit sa o citesc in copilarie pentru ca pur si simplu nu am gasit-o si mi-as fi dorit mult, caci mi-o povestise candva un verisor. Iar cand ai spus despre biblioteca judeteana (din Rm.Valcea, banuiesc ;-)) mi-au reaparut in minte rafturile ei, asezarea lor, doamnele bibliotecare, coada care se forma uneori la predare sau primire, legitimatiile, orele nesfarsite petrecute acolo. Si da, am acum abonament la biblioteca Sadoveanu si fetele la Ion Creanga 😉
Comentariu beton!13
@Betty, Emil si detectivii mi-a deschis pofta pentru cartile politiste.
Tot ce s-a spus mai sus, plus surorile Brönte (fată, de 🤷) și Singur pe lume, Hector Malot.
Cu mici excepţii, am citit tot ce aţi enumerat voi în cele 65 de comentarii. Repet, cu mici excepţii. Şi multe altele. Nu aveam alternative la vremea aceea. Şi asta ne-a format nouă vocabularul. Copiii, acum, nu au vocabular. Încercaţi să puneţi un copil pe care îl ştiţi că nu prea citeşte (inclusiv fiică-mea şi nepoţii sînt din ăştia) să vă povestească ceva. Nu au cuvinte. Trist.
Recent am descoperit-o pe Isabel Allende. Mai ales fetele care citesc acest blog o vor iubi. Vă asigur. Începeţi cu Casa spiritelor şi Portret în sepia.
Comentariu beton!12
Deși nu sunt în serie, „fiica norocului” e prima ca perioadă istorică și face referiri la tinerețea unor personaje din cele 2 cărți -Eliza Sommers și Paulina del Valle.
A fost prima carte a autoarei apărută la noi, prima pe care am citit-o și m-am îndrăgostit de Allende până peste cap.
Robin Hood a fost prima carte citită, de asta și acum îmi place să trag cu arcul😊. Tata (Dumnezeu să-l odihnească) împrumuta cărți de diverși prieteni, cărți care treceau inevitabil prin mâna fratelui mijlociu și apoi, inevitabil prin mâna mea. Nu se înapoia nici o carte fără inevitabila întrebare :” a-ți terminat cutare carte, trebuie să o restitui! „
Singur pe lume, Prit si cersetor, Winetou de vreo 5 ori, Dumas orice, Ciresarii, Toate panzele sus, Legendele Olimpului, Mark Twain. Cartea pe care as fi vrut sa o recitesc si nu am mai gasit-o: Cavaler la 15 ani. Si lista poate continua… Cartea preferata: Jane Eyre
Cavaler la 15 ani? Jules Verne a scris una cu un titlu asemanator, Capitan la 15 ani.
Da, și eu am avut abonament la bibliotecă. Mi-au plăcut în mod special Verne, Sadoveanu, Dumas (atât tatăl cât și fiul cu Dama cu camelii, care la momentul când am citit-o m-a marcat puțin). Am fost fan Legendele Olimpului. Ce mi-a mers la suflet a fost Romanul adolescentului miop al lui Eliade, poate și pentru că am citit-o în perioada liceului…
Puișor, dar orașul tău nu avea Bibliotecă? Al meu avea. Eram copil când m-am înscris.
Păi și la ce ți-a folosit dacă in ziua de azi nu poți citi și înțelege corect un text? Nu de alta, dar am scris limpede în articol despre bibliotecă.
Spre norocul meu am avut niște părinți afurisiți care aveau și încă mai au pasiunea cititului. Aa și o matusa care era gestionara la o librarie….Am avut tot ce își putea dori un puști.. de la Winetou la Ciresari,de la P. Feval la J.Verne. Probabil pentru că le aveam acasă nu prea am luat multe cărți împrumut în schimb eram foarte chietros când era vorba să dau cărți împrumut, le dădeam pe carnet nu cumva să uit cui i-am dat o carte. In ziua de zi am făcut două chestii in biblioteca – ,,NU IMPRUMUT CĂRȚI!!” SI ,, TOT NU IMPRUMUT , VA ROG NU INSISTAȚI”.Preferatul meu și în ziua de azi e J. Verne, pe la 14-15 ani cred că stiam lista cu cărțile lui pe de rost… In ordine. .. Vouă nu vi s-a intamplat să citiți eventual numai primu’ volum la vreo carte și să nu mai găsiți și restu’ cărții? Alea le țin minte și în ziua de azi….
Am început să recitesc Winnetou acum 3 zile…
Citesc din precambrian, deci lista mea e mai lungă:
Cireșarii
Aventurile lui Cepelică
Frații Grimm (Ilustrații – Ligia Macovei)
Toate pânzele sus!
Încă mai am Captivi în defoleul panterei, jerpelită de câți cititori a avut!
Aveam grijă, ca Hagi Tudose, să – mi recuperez comorile.
În copilărie citeam mult, cărți de 300 de pagini le suflam într-o zi. Am bifat Cireșarii, Jules Verne (preferatele mele: 5 săptămâni în balon, De la Pământ la Lună și all time favourite 10000 leghe sub mări); Tom Sawyer și Huckleberry Finn; niște cărți de povestiri pt clasele I-IV cu coperte pe anotimpuri (primăvară->iarnă).
Îmi mai aduc aminte de o carte care mi-a plăcut f mult „Micuța balerină” despre balerina Galina Ulianova.
Plus cărțile alor mei din colecția Secolul XX, dintre ele mi-au plăcut povestirile din volumele „Gutenberg. Computer.Internet”; „Mediterana”, „Irlanda”, „Bucureștiul”, „Fotbal”, „Loc-locuire-poluare”.
Plus multe altele, dar astea îmi vin în minte acum.
Îmi mai amintesc acum de 2 cărți de povestiri, una cu povestiri comice, și una de sf-uri. Taică-meu îmi dăduse inițial cartea cu povestiri amuzante să citesc din ea ceva adecvat vârstei (o inspecție la o școală generală din Italia), dar eu bineînțeles că am trecut și la restul 😁 ulterior am pus mâna și pe colecția sf, unde m-a marcat o povestire cu un tren din Elveția care intră în tunel și nu mai iese. Așa tare mi-a rămas întipărită în minte, încât m-am simțit exact ca personajele poveștii când distanța dintre 2 stații de metrou în Moscova părea interminabilă 😁
P.S. @The Cristina: am amintit mai sus și eu de cartea cu balerina, dar nu am găsit pe net cine a scris-o 😢
,,Mica balerina (Galina Ulanova)” de M. Sizova
Pai…ce s-a menționat deja pe aici (o parte dintre ele, nu am citit eu singur tot ce au citit toți ceilalți). Nu are rost sa enumăr ceea ce deja au trecut alții, voi spune câteva care nu au fost trecute (sau nu le-am observat eu) și care mi-au plăcut mult de tot (poate că ar fi cam mult spus că m-au marcat):
Harper Lee – „Să ucizi o pasăre cântătoare”
Ernest Hemingway – „Pentru cine bat clopotele” și „Adio arme”
Erich Maria Remarque – „Pe frontul de vest nimic nou” și, mai ales, „Arcul de triumf”
John Steinbeck – „Iarna vrajbei noastre” și „Joia dulce”
Mulțumesc de hint, să zic așa, acum știu ce aș reciti.
Hai să mă fac și eu de râs. Am învățat să citesc calumea pe la 5 ani, că soră-mea n-a mai vrut să-mi citească. Așa că na, nu dă fiartă, ci dă nevoie. Și acum, că am făcut disclose pe vârstă, voi recunoaște că prima carte pe care am citit-o singură cap-coadă a fost „Ce ne povestesc Milena și Crina”. O prostie sinistră despre Milena care era copil de muncitori, origine bună, și Crina – copil (parcă) de actori, mai puțin serioși și participanți la construcția socialismului. Cred că nu exagerez dacă spun că am citi-o de 10 ori. Am căutat-o pe la anticariate, pare că am avut singurul exemplar din România socialistă. A doua a fost ”Măr roșu ca focul” – asta mai există (https://www.anticariatlibrarie.wellcome.ro/index.php?carte=Mar_rosu_ca_focul&autor=Gica_Iutes&view=1267). O altă poveste cu elevi, un pic de relație pre-amoroasă între doi colegi de bancă din ciclul primar, simpatică, așa s-a făcut că eu m-am înțeles bine cu colegul meu de bancă dintotdeauna. Am citit în cartea aia cum se face. După care am trecut prin literatura clasică o vreme până când – prin clasa a doua – am descoperit „Să ucizi o pasăre cântătoare” – și acolo pot să zic sincer că sigur mi-am inventat în anul ăla vreo 5 viroze să stau pe-acasă să o tot citesc (evident, în cheia de lectură a unui copil de 8 ani care citește cu negri, discriminări, procese), de-a lungul vieții ăsteia sigur sigur am citit-o de vreo 30 de ori. Am și-o poveste cu cum am spus eu la școală în clasa 1 că am citit Shakespeare, și am și povestit vreo 5 piese, de a sunat învățătoarea la mama să-i zică că am lecturi nepotrivite vârstei, până s-a prins mama că eu citisem o carte cu poze cu „Povestiri după piesele lui Shakespeare”. Altfel, acum sunt bine, citesc chick-lit-uri uneori și alteori literatură extrem de ușoară și nu regret nimic.
ha, ha, si eu mi-amintesc ca intre examenul de romana si cel de la matematica, la intrarea in liceu, am citit Imblanzirea scorpiei de Shakespeare. O vazusem la o librarie in drum spre examen si cand m-am intors, mi-am cumparat-o. Era editia din Biblioteca ptr toti.
Eu nu am citit și asta se vede.
Comentariu beton!14
De veghe în lanul de … rapiță, La răscruce de … câmpuri 🤭 by Edelweiss Necititoriu 😋
Comentariu beton!23
Manualul micului agricultor?
Cum sa obtinem cei mai buni hibrizi de porumb in Cooperativa noastra in 5 pasi?
Insamantarea de toamna pe intelesul tuturor?
Din marile realizari comuniste: cresterea productiei la hectar la orz si floarea soarelui de 4 ori intr-un singur cincinal?
Campionii de Chiril Tricolici o am eu. Nu mai țin minte cum a ajuns in posesia mea, cert este ca după ce am citit-o pe nerăsuflate, când am ajuns la ultima pagina, am constatat cu stupoare ca lipsește jumătate din acea pagina. Dacă mai ții minte, exact pe ultima pagina avea loc deznodământul. Efectiv muream de ciuda. Am căutat peste tot blestemata aia de carte sa citesc cum se termina și bine-nțeles ca nimeni nu o avea. Abia peste câțiva ani (mulți) când eram la cineva in vizita am văzut ca are in biblioteca CARTEA. Efectiv m-am năpustit sa o citesc. Trebuie sa menționez ca chiar și fără ultima pagina așa mult mi-a plăcut cartea aia ca am citit-o de câteva ori.
Ți-ai copiat bucata lipsă? 🙂
Recreația Mare !
Comentariu beton!14
@oviwan, de Mircea Santimbreanu – asta am citit-o intr-o tabara la Navodari.
stii cat e de mare cartea, ei, eu am carat-o cu mine in valiza 😆
Am citit tot ce aveam în bibliotecă. Povești, cărți de aventuri, romane, cărți polițiste sau SF-uri. Dacă luam o carte și nu-mi plăcea, o puneam la loc și încercam din nou, după un timp s-o citesc.
Singura carte pe care am împrumutat-o de la un coleg a fost volumul 3 din ”1001 nopți”. Aveam primele două volume. Pe restul nici nu le-am găsit undeva să le citesc.
Mi-au plăcut multe din cărțile citite la diferite vârste, dar cartea care m-a schimbat când am citit-o a fost un roman SF pentru copii, ”Fetița de pe Terra” de Kiril Bulîciov. Cred că aveam vreo 10 ani când am citit-o și știu că am simțit că lumea e atât de mare cât îmi imaginez eu. Și pot să-mi imaginez orice.
Mi-a luat câțiva ani buni vizitat anticariate sa-mi completez toată colecția de 15 volume din „1001 de nopți”, în condițiile în care am pornit din start cu 6-7 volume.
Eu în „1001 de nopți” am luat la cunoștință despre actul sexual. Neavând frați care să învârtă diverse reviste cu prietenii, am fost foarte în urmă cu subiectul. 🙂
Cred că şi Ileana Vulpescu cu a ei „Arta conversaţiei” şi Marin Preda cu „Cel mai iubit…” merită amintiţi pentru că generaţiei mele le-a marcat anii de liceu. Diriga noastră era de română şi ne-a îndrumat perfect printre capodoperele literare ale vremurilor, trecute sau prezente.
Ciudat! Poate pentru ca e o zi mohorâtă, prima carte care imi veni in minte este Pinocchio, citita intr-o zi ploioasă de vară, așezată intr-o tindă pe un preș cauciucat. Imaginea fu repede detronată de Legendele țarii lui Vam. Aici m-a fascinat o prefață de doua pagini din care am aflat prima dată despre Insula Șerpilor. Probabil, de aici, când românii au caștigat procesul cu insula asta, am considerat-o, cumva, ca pe-o victorie personală, că doar ne știam de când eram mici🙂! Și dupa ce
am citit 800 de leghe pe Amazon, normal ca le-am povestit si celorlalți. A urmat o vara plina de acțiune in zăvoiul, de pe malul Oltețului, unde noi și caprele noastre eram șefi. Bine, niste șefi cam tavaliți, dupa ce se rupeau cu noi niște plante agațatoare pe care noi le credeam lianele din carte. Apropo, știți cum se obțineau chiloți mucegăiți si afumați? Bine, va spun io! Se luau 10-15 bucăți copii, se duceau pe malul Oltețului și chiar dacă scapa vreunul nenămolit, li se propunea o baie ca sa se spele, chiar dacă era luna aprilie. Ce dacă nu aveam costume de baie, mergeau și chiloții din dotare. Apoi urma acțiunea „stoarcerea” când doi copii țineau de câte-un cap si rasuceau păna saracele obiecte de vestimentație ajungeau niste cârpe fara formă. Urma un foc mare și fiecare deținator de asemenea cârpă, flutura prin foc ce-i aparținea. Binențeles ca niciodata nu se uscau si când ajungeam acasă ii vâram intre rufele de spalat. Mare le mai era mirarea mamelor care dadeau peste rufe mucegăite si chiloti de o culoare indecisă.Pfffff! Hai, ca ma luă valu’! Ce voiam sa spun e ca mi-au placut enorm: La rascruce de vânturi, Pe aripile vântului, Mizerabilii…
Comentariu beton!18
Mama îmi făcuse abonament la biblioteca pentru copii. Biroul unde lucra ea era chiar lângă această bibliotecă, și ea îmi aducea cărțile, le citeam, le ducea înapoi și tot așa, ani de zile. Deja se împrietenise cu doamnele de acolo și la un moment dat îi dădeau mai multe cărți decât aveau voie o dată, că aveau încredere în ea că le aduce înapoi. Pe lângă asta, cumpăra tot ce reușea să cumpere „pe sub mână”. Jules Verne a fost preferatul meu – pentru că trăiam într-o țară comunistă atât de închisă încât până și Belgradul sau Budapesta, aflate la 300 km păreau imposibil de văzut vreodată, lecturile acelea au fost modul meu de a călători, nu doar în spațiu, dar și în timp. Am citit foarte mult în copilărie și adolescență, dar în clasele I-IV am avut câteva lecturi care m-au marcat suficient încât să le tot reiau. Una ar fi „Curățel, Murdărel și mulți alți copii la fel” de Florin Colonaș. Asta chiar era o carte educativă, cu noțiuni despre igienă, sănătate, comportament civilizat. Foarte utilă, cred că le-ar prinde bine multora și în epoca noastră 🙂 . Pe urmă era „Cipi, acest pitic uriaș” de Fodor Sandor, care mi-a plăcut foarte tare. Aveam un copac în curte în care mă cățăram și eram frustrată că nu am dimensiunile piticului Cipi, care își avea căsuța într-o scorbură. Și „Ce ne povestesc Milena și Crina” de Ioana Postelnicu m-a marcat la momentul respectiv, pentru că una din fete (nu mai știu care din ele) se mută cu familia într-un bloc nou, după ce se demolează casa în care locuia. Toată treaba era foarte idilic prezentată, blocul era grozav, totul era nou și frumos, atâta doar că în capul meu a rămas informația că oamenilor li s-a demolat casa. Cum în jurul meu se întâmplau lucrurile astea, chiar unchiului meu i s-a demolat casa în perioada respectivă și l-au relocat într-un bloc nou, era ceva de mare actualitate, subiectul era pe val. Noi stăteam la casă și îi tot întrebam pe ai mei dacă pe a noastră o demolează, ceea ce m-ar fi „demolat” și pe mine. Din fericire, casa noastră nu era pe lista neagră, dar stresul a fost prezent în viața mea 🙂
Comentariu beton!14
Eu as mai adauga Ultimul mohican si O mie și una de nopți. În rest…am citit cam tot ce a fost enumerat. Iar Habarnam citesc acum în fiecare seara cu fi-mea de 5 ani 🙂
Seria Jules Verne
Seria Povestiri Istorice
Seria Legendele Olimpului
Seria Dune
Seria Biblioteca pentru toți (Ion Agârbiceanu, Calistrat Hogaș, Titus Popovici, Petre Ispirescu șamd)
Basmul cu Soarele și Luna
Amintiri din copilărie
Cireșarii
Preferam să citesc decât să merg la joacă. 🤪
Hai sa încerc sa aleg dintre “sute de catarge”:
Cocoșatul – Paul Feval (citită de vreo 5 ori)
Cel mai iubit dintre pământeni – Marin Preda
Martin Eden – Jack London
N-am prea auzit bărbați cărora să le fi plăcut „cocoșatul” de feval.
În inimioara adolescentei care am fost Henri de Lagardere s-a bătut de la egal la egal cu d’Artagnan. 🙂
Eu mă număram printre norocoșii care au avut toate aceste cărți acasă, Jules Verne, nu toate dar pe cele mai cunoscute, Alexandre Dumas cu muschetarii lui dar și Cei patruzecișicinci (pe care am căpătat-o în schimbul unei cărți pe care prietena căreia i-o împrumutasem o ”pierduse”, Cavalerii Pardaillan, Colț Alb, Cireșarii, Racheta Albă, Paul Féval cu Fiul lui D’Artagnan, Théophile Gautier cu Căpitanul Fracasse (pe asta nimeni din cartier n-a reușit s-o citească, în afară de mine, avea vreo 3 capitole de descrieri chiar la început), Mayne Reid cu Călărețul fără cap, Walter Scott-Rob Roy, Cavalerii lui Ioan Dan, Victor Rusu Ciobanu cu trilogia lui istorică (Dacia Felix, Fiul adoptiv, Un destin aparte), Valentin Gustav-Insula robilor, Frans Bengtsson-Vikingii, Mark Twain-Aventurile lui Tom Sawyer, Fenimore Cooper (dar apucasem să-l citesc pe Karl May înainte și Cooper nu mi-a plăcut la fel de mult).
Pe atunci, Winnetou era dragostea vieții mele, am citit toate cărțile care îl aveau drept erou de tot atâtea ori ca tine, mai puțin vol. 5 pe care nu l-am mai recitit NICIODATĂ! Iar de Pierre Brice și Lex Barker ce să mai zic, mi se părea, în naivitatea mea, că sunt bucățică tăiată, ce conta că unul era de fapt francez, nu nativ american. Mi-amintesc că ne duseseră odată cu școala la film și eu citeam ce altceva? Old Surehand, în sala de cinema iar când am ridicat privirea am văzut scris pe ecran Pierre Brice. Am luat-o razna instant, rula Dacii, să-l văd cu părul scurt a fost un adevărat șoc. Și-a murit și acolo, în pana mea! am rămas traumatizată pe viață!
Apoi mai erau cărțile citite de la prieteni, Odiseea căpitanului Blood, Căpitanul Casse-Cou, Spartacus, Arcașul verde, Rodica Ojog Brașoveanu, Raymond Chandler și-al lui Marlowe, Lichtenstein-Wilhelm Hauff, Doru Davidovici-Zeița de oricalc, Horia Tecuceanu cu seria căpitanului Apostolescu, Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd, care mi-a deschis apetitul pentru Agatha Christie, cărțile din colecțiile Aventura, Enigma, Cutezătorii, Clubul temerarilor în general, din astea nu aveam în casă.
Plus cărțile împrumutate de la biblioteca județeană, era o adevărată aventură pentru noi, ne duceam în haită, câte 5-6 copii, luam 5 cărți de căciulă și până la data returnării apucam să le citesc pe toate. Mai ales cele gen Cireșarii, cu grupuri de prieteni plecați în aventuri, aveam talent în a le găsi, toți credeau că e curată vrăjitorie dar de fapt mă ghidam după copertă, dacă mai avea coperta originală și părea aproape nouă, era de evitat, n-o citise nimeni, dacă era îmbrăcată în pânza aia gri/albastră oribilă, merita împrumutată. Mai ales dacă avea ”aventură”, ”comoară”, ”mister” în titlu. Dacă mai și scria pe colile albe de la început/sfârșit că ”e o carte minunată” era și mai bine. Acolo i-am descoperit pe Vlad Mușatescu (Extravagantul Conan Doi), Ovidiu Zotta (Operațiunea Hercule), Eduard Jurist, Gica Iuteș, Ilie Tănăsache, Theodor Constantin (Muntele morții), Leonida Neamțu (Întoarcerea focului, Comoara locotenentului Balica), Costache Anton, Iordan Chimet (Închide ochii și vei vedea orașul), Petre Sălcudeanu cu seria Bunicului, Kir Bulîciov-Fetița de pe Terra și multe alte cărți SF, un gen pe care am continuat să-l iubesc și în anii maturității.
Și cred că mai sunt multe de care nici nu-mi mai amintesc și cineva chiar m-a întrebat odată ce rost a avut să citesc atât dacă nu mi le mai amintesc pe toate dar, așa cum spunea Ralph Waldo Emerson „I cannot remember the books I’ve read any more than the meals I have eaten; even so, they have made me.” Păcat doar că circumstanțele mă împiedică să citesc la fel de mult ca odinioară. Dar poate că Borges avea dreptate și raiul va fi într-adevăr o bibliotecă și atunci voi citi pe săturate, iar dacă nu, mă-ntorc să bântui vreo librărie ori vreun Kindle, lol.
Comentariu beton!23
Iubesc citatul ăla. Imaginează-ți, toate cărțile din lume și eternitatea pt a le citi!
In copilarie am citit f mult, placerea asta mi-a cultivat-o bunica. Ma luam la intrecere cu ea, care citeste mai mult. Chiar mi-amintesc ca eram invidioasa ca ea avea tot timpul din lume si clar citea mai mult.
Am citit majoritatea titlurilor care s-au pomenit pe-aici, dar cartea copilariei mele a fost Margica albastra a autoarei poloneze Maria Kruger. Pur si simplu cartea asta m-a vrajit si am recitit-o de multe ori. Era vorba despre Karolcia, o fetita care a gasit in dusumeaua podelei de-acasa o margica albastra care avea puterea de-a implini toate dorintele. Impreuna cu Piotr, prietenul ei, au facut o multime de fapte bune cu ajutorul margelei albastre. Doar ca, pe masura ce indeplinea dorinte, margica se decolora si nu mai avea puteri magice.
Bineinteles ca atunci cand a indeplinit ultima dorinta am plans zdravan si tot speram ca se va mai intampla vreo minune care sa-i prelungeasca viata.
Minunata carte pentru mintea unui copil! De fapt, la polonezi face parte din lista cu lecturi obligatorii pentru scolarii mici.
Multi ani de la citirea acestei carti cautam din priviri vreo margica, fie ea albastra sau nu.
Aveam 18 ani cand ne-am mutat din casa in care-am copilarit si, cu gandul la cartea copilariei, m-am surprins scotocind cu privirea crapaturile dusumelei golite de mobila. Probabil ca era acolo, pitita, dar se arata doar unei fetite curajoase, gata de aventura.
Comentariu beton!23
@moatza, mulțumesc pentru „Mărgica albastră”! Nu am citit-o, dar mi-am notat-o azi să i-o cumpăr fiicei mele. Alături de alte titluri care mi-au scăpat în copilărie.
@Blanche, e o carte minunata.
am vazut ca e in format .pdf la liber pe net.
Eu am nimerit cam tarziu in discutie, mergand pe firul acestei carti. Nu credeam ca isi mai aduce aminte cineva de aceasta carticica! Eu am citit-o intr-o vacanta la Herculane, imprumutata de la biblioteca din statiune. A fost cred cea mai indragita poveste.Cred ca ar trebui infiintat un fan club :)). Acum cautam o carte pe care am imprumutat-o cuiva, demuuult si a uitat sa mi-o restituie, „Fascinatia”, de Laurentiu Fulga.Am gasit-o la un anticariat si tot aici am gasit si povestea cu pricina, mi-am reluat iar cautarile.
Nu am incetat sa sper ca o voi gasi intr-o buna zi! Multumesc pentru informatie, am reusit sa o descarc!
Cismigiu&Co de G. Bajenaru, Ostrovul Lupilor de Petre Luscalov, Naparstocii lui Vlad Musatescu, Cartea nuntii de G. Calinescu si cartile lui Ioan Chirila
Cred ca am mai scris la un timp pe tema asta, dar am câteva cărți pe care le-am recitit obsesiv între șase și unșpe-doișpe ani și anume:
Mark Twain – Un yankeu american la curtea regelui Arthur
Mark Twain – Tom Sawyer (sorry, not a Huck Finn fan)
Robert M. Ballantyne – Regele Canibalilor
Alexandru Mitru – Legendele Olimpului
Sir Arthur Conan Doyle – O lumpe dispărută
Presupun că s-au mai zis. Aveam și câteva lecturi clasice ale copilăriei care-mi displăceau profund printre care cam tot ce scriseseră Charles Dickens și Hector Malot ;)) (cer scuze celor care i-au menționat și apreciat)
O lume, nu o „lumpe” :))
Ai mei aveau o bibliotecă mare, citeau mult mai ales tata. Mama mai mult Sandra Brown, Avea doar ea vre-o 3 rafturi dedicate. 😂. Tata în schimb citea cărți istorice, politiste si tehnice.
Cât timp am fost la grădiniță îmi citeau pe rând, zilnic cate o poveste din cărțile „povești nemuritoare” sau îmi puneau discuri la pick-up tot așa cu povești. Eram fascinată de poveștile alea.
Primă carte citită singură cap coadă mi-a rămas întipărită în minte, Unchiul Andi detectivul, și nepoții săi! Vlad Mușatescu
Incepand cu Povesti nemuritoare, 1001 de nopti, Ciresarii, Dumas (absolut toate pe care le-am putut gasi si cumpara – am si acum colectia, cartile sunt cu coperti cartonate si scrisul e auriu), Feval, apoi din seria romanul secolului XX: Pe aripile vantului, Mandrie si prejudecata, Guy de Mauppasant (Bel-Ami), Flaubert si tot asa, Sven Hassel, Jerome K Jerome (de cate ori aveam chef sa rad – radeam cu lacrimi si la Trei intr-o barca si la Trei pe doua biciclete…), apoi am trecut si pe la rusi (Tolstoi si ceva Dostoievski) si tot asa…ah, trebuie sa mentionez toate cartile lui Vintila Corbul (Cavalcada in iad, Dinastia Sunderland – Beauclair, Salvati-ma, sunt miliardar, Caderea Constantinopolelui, Asediul Romei, Cenusa si orhidee la New York si tot asa), tone de carti despre lagarele de concentrare, despre procesul de la Nurenberg, despre Mengele si alti scelerati si diverse alte experimente, Vlad Musatescu (cand voiam sa rad – si le recitesc si acuma cu mare placere si ma amuza maxim: Aventuri aproximative, Contra timp, De-a puia gaia…) si inca o tona de carti politiste, Agata Christie, Rodica Ojog Brasoveanu si in general, tot ce am putut prinde. Imediat dupa revolutie a aparut James Clavell cu Shogun si Tai-pan si Vartejul si tot asa… Citeam de rupeam. Si acum citesc, nu la fel de mult, zice lumea ca trebuie sa devii responsabil de la o anumita varsta si sa te duci la serviciu ca sa aduci bani in casa, sa ai grija de copil, de casa, d-astea. Deci nu mai am cat timp aveam pentru citit. Dar citesc si acum cat pot de mult.
Comentariu beton!13
Jules Verne aproape tot, Karl May, Dumas tatal, P Feval, M Zevaco, Haralamb Zinca, Rodica Ojog Brasoveanu, Ciresarii, Toate panzele sus, JF Cooper (ultimul mohican, calauza, vanatorul de cerbi) , J Hasek (Svejk) si multe la care nu mai stiu nici titlul si nici autorul (printre primele carti citite a fost una cu niste omuleti mici care traiau in obiectele din casa si aveau nume rusesti. poate ma ajuta cineva sa o identific 🙂 )
Cand am ramas fara surse de carti am trecut la chestii care nu erau de varsta mea gen Groapa lui Barbu, Petru Popescu (Dulce ca mierea de glontul patriei si Sfarsitul bahic), Breban (l-am citit selectiv pana la Amfitrion apoi mi-a trecut definitiv), Constantin Toiu (galeria de vita salbatica, obligado, Caftane si cafteli mai tarziu, prin facultate), Preda si, mai tarziu, Sorescu (trei dinti din fata).
Prin clasa a 7-a l-am descoperit pe Vlad Musatescu si m-am bucurat de fiecare minut petrecut cu cartile lui.
O perioada misto a fost cand am gasit la niste prieteni de familie teancuri intregi din Aventurile submarinului Dox publicate inainte de razboi pe care se cam fereau sa mi le imprumute in perioada aia (anii ’80).
Cartea care m-a impresionat foarte mult a fost Robinsonii Polesiei. Habar n-am de ce asa ca ar fi bine sa o gasesc si sa o recitesc. Poate aflu lucruri despre mine :))
Cea mai penibila carte citita (deci terminata, inghitita) cred a fost ceva de dinu sararu cu colectivizarea la bataie cu francisc munteanu – statuile nu rad niciodata.
,Fram ursul polar’ (Cezar Petrescu), ,Minciunile baronului Munchhausen’ (am uitat autorul) – pe acestea două le aveam în format f mare, pentru copii, cu foi groase şi cu desene .
,Legendele Olimpului’ (Alexandru Mitru), ,La Medeleni’, ,Lorelei’ (Ionel Teodoreanu), ,Tess of the d’Urbervilles’ (Thomas Hardy).
Foarte mult mi-au plăcut Charles Dickens şi Honore de Balzac, am citit tot ce am găsit scris de ei.
,Portretul lui Dorian Gray’ (Oscar Wilde), Magicianul (John Fowles), Shogun’ (James Clavell).
Cărţile poliţiste mi-au plăcut iarăşi foarte mult iar prin liceu am citit toate SF. urile care-mi picau în mână. Evident la loc de cinste au stat Isaac Asimov (,Eu, robotul’ şi trei volume din seria Fundaţiei) şi Frank Herbert (Dune).
Nu mi-au plăcut poveştile şi Sadoveanu
biblioteca municipala era peste drum de casa unei prietene de-ale bunicii mele, evreica.
intr-o vara m-au vazut pe scarile bibliotecii, tocmai imprumutasem niste carti.
m-au chemat la ei, m-au tratat cu dulceata de capsuni si m-au invitat sa-mi aleg ce carti vreau eu din biblioteca lor. am pus cateva intr-o sacosa, as fi vrut mult mai multe, dar nu le puteam cara.
mi-amintesc ca printre cartile alese era Fram, ursul polar, o editie veche, pe care o mai am si-acum.
apoi mi-a zis bunica despre plecarea din tara a prietenei evreice.
Bunica la care am crescut avea o ditamai bibliotecă și un repertoar alfabetic în care erau scrise cărțile, precum și locul – corpurile de bibliotecă erau codificate ca să poată fi găsite romanele. Atât de multe și de ordonate erau. Când se împrumuta vreuna, era trecută la capătul registrului cu data și persoana căreia i-a fost dată.
Cât am fost în perioada școlii primare nu prea mi-a plăcut să citesc. Doar că la un moment dat am primit de la niște vecini din nu știu ce sectă „Biblia povestită copiilor”. Spre disperarea maică-mii care era ceva de genul „copila asta nu citeste nicio carte pentru copii din câte i-am dat, și tocmai ASTA și-a găsit să citească???” am citit de 2 ori biblia aia :)))))) Nici până azi nu-mi explic de ce am făcut asta, cert e că n-am luat-o pe cărări bisericești, ba din contră.
Prin școala generală m-a apucat dragul de citit și nu m-a mai lăsat doar că am trecut rapid de la cele de „copii și tineret”, la romane siropoase (pentru o vreme scurtă) și într-un final la thrillere – sunt preferatele mele și azi.
Cele cu indieni nu m-au atras, nici familia Dumas, nici cele de autori români (în afară de Cireșarii), în schimb mi-au plăcut Jules Verne, Mark Twain, H.B. Stowe foarte mult.
Apropo de comentariile de ieri cu fiica căsătorită cu un musulman – la momentul adecvat mi-a dat (sau m-a pus?!) mama să citesc „Numai cu fiica mea” de Betty Mahmoody. În caz că-mi veneau idei, să știu cum stă treaba prin alte colțuri ale lumii. Am devorat cartea aia fascinată și îngrozită.
Cuore, inimă de copil.
Povești nemuritoare. Cred că pe toate le-am citit.
Ah, și cred că toate cărțile polițiștii care existau la vremea aia.
Sven Hassel, Alexandre Dumas, Amintiri din copilărie. Nu neapărat toate cărțile lor, dar din ele. A, din Sven Hassel cred că n-am scăpat nimic
Winnetou a fost preferata, am citit-o de nenumarate ori, mi-aduc aminte ca am plans cand a murit. Tata era pasionat de carti si citit, avea un prieten care lucra la Casa Scanteii si ii aducea mereu carti noi, proaspat scoase de la tipar. Parca le vad si acum, impachetate in hartie alba 🙂 Asa ca aveam multe carti, nu imi amintesc sa fi fost nevoie sa imprumut in copilarie. Iar ce imprumutam altora, era trecut mereu in caiet. Citeam cam tot ce prindeam, pe oriunde puteam, inclusiv in autobuz in drum spre scoala sau in pauze. Mi-aduc aminte cum in anul I de facultate citeam Shogun in timpul cursurilor, cu colegul de banca :))
Habarnam ( am vanat si vanez exemplare in limba germana, sa ma asigur ca le am pentru copiii teoretici din viitor)
Gian Burrasca , de unde folosesc si astazi una din replicile mele preferate : “nu sunt lacom, dar imi place sa am o cana cu mult lapte, ca sa pot inmuia multe felii de paine , cu mult unt si multa dulceata pe ele”
Toata seria Hanni si Nanni, Dolly, Cele doua Lotte ( eram fascinata de internatele de fete si aventurile lor) – Cetin, daca citesti pana aici, nu genul *ala* de aventuri.
Toate Jules Verne ( cand eram in faza aia, era ceva revista care continea un Jules Verne pe luna, am adunat toata colectia, e inca acasa la ai mei)
La Medeleni ( ma identificam cu Olguta)
Habarnam ( am vanat si vanez exemplare in limba germana, sa ma asigur ca le am pentru copiii teoretici din viitor)
Gian Burrasca , de unde folosesc si astazi una din replicile mele preferate : “nu sunt lacom, dar imi place sa am o cana cu mult lapte, ca sa pot inmuia multe felii de paine , cu mult unt si multa dulceata pe ele”
Toata seria Hanni si Nanni, Dolly, Cele doua Lotte ( eram fascinata de internatele de fete si aventurile lor) – Cetin, daca citesti pana aici, nu genul *ala* de aventuri.
Toate Jules Verne ( cand eram in faza aia, era ceva revista care continea un Jules Verne pe luna, am adunat toata colectia, e inca acasa la ai mei)
La Medeleni ( ma identificam cu Olguta)
Ah da, uitasem de Tom Sawyer, Recreatia Mare, Morcoveata,
Practic, n-aveam fite, citeam tot ce imi pica in mana. Daca imi placea, o mai reciteam, daca nu nu. Mama facea des ture pe la anticariat ca nu isi permitea nimeni sa cumpere carti noi la ritmul in care le “devoram” iar restul le imprumutam de la Biblioteca Astra , de la biblioteca scolii sau de la prieteni.
Vă rog să nu mă scuzați că mă amestec printre voi să vă stric reitingul, dar eu în copilărie nu am citit Karl May, Jules Vernes, Alexandre Dumas etc.
La mine au fost suficiente basmele (indiferent de autor), povestirile istorice ale lui Dumitru Almaș, pastelurile și legendele lui Vasile Alecsandri.
Abia mai spre liceu am citit alte cărți din cele notate pe aici. Și nici acum nu pot bifa multe din cele menționate.
Cu nota suplimentară că mi le-am cumpărat singur. Pe foarte puține le-am primit ca premiu.
Abonament la bibliotecă am făcut abia pe la 30+ ani. Și doar pentru vreo 3 cărți.
Imi plăceau foarte mult cărțile scrise de Karl May ( parcă așa se numea autorul- sper să nu mă înșel ). ,, Comoara din lacul de argint” parcă și nu numao. E mult de atunci.
Dar ,, Fiul risipitor” – a lui Radu Tudoran ,am recitit- o de…nșpe ori.
A! Și ,, Invitație la vals ”
Erau multe cărți polițiste, science ficțion.
De toată colecția lui Jules Verne, ce să mai zic.
Era un sistem de cumpărare a cărților, pe care le primeai prin poștă. Cum e acum comanda online. Și aveau o listă de autori. Și pe långă autorii – titlurile- alese, mai primeai și doua cărți gratuite. Și așa aflam de mulți autori. Comandam câte 10. Erau, ca preț, la îndemâna oricui.
Acum… Eheeee ! Ce vremuri !
Am citit toate cele 32 de cărți, cu șeptarii și optarii mai aveam ceva probleme.
Glumesc, am citit cam tot ce mi-a căzut în mână, de la povesti nemuritoare, legende, colecțiile lui nen’tu Verne și Twain, după 89 am dat de Sven Hassel.
Cea mai imposibila carte (3 volume) a fost frații Jderi din care nu am citit numai 1 volum.
Mamă, ce mi-ai făcut. Am acasă, la părinți, toate cărțile copilăriei, dar pentru ca au trecut prin mâinile mele si a le fratelui lipsesc copertile sau primele/ultimele pagini!
Avea tata o colecție de cărți polițiste uriașă, românești si nu numai. Ca sofer, obligat să-și astepte directorul, devora cărțile astea. Acum am acasă toată colectia Agatha Christie.
Seria Cavalerii a lui Ioan Dan mi s-a părut mai mișto decât cea a lui Dumas. Ciresarii ii avea frate-miu si trebuia sa le iau cand era el plecat de acasă.
Ionel Teodorescu-Ulița Copilăriei si Lorelai m-au marcat mai mult decât La Medeleni.
Am primit la serbarea de premiere din clasa a 5 a, „Familia mea și alte animale” , a lui Gerald Durrell, m-a făcut sa vizitez Corfu.
Cartile lui Sebastian, Jocul de-a vacanța, Steaua fara Nume, Orașul cu salcâmi si Accidentul, mai ales ca ele se jucau si la teatrul din oraș. De acolo am rămas cu microbul teatrului.
Am primit la începutul anilor ’90, Heidi adusa din Germania. Ce mi-a plăcut cum era tipărită, foile, desenele! O avem si acum in stare perfectă. Si tot din străinătate, am primit Tintin. O mai am si acum.
P. S: La biblioteca județeană, cartea neadusa înapoi fie o inlocuiai, fie plateai de 3 ori valoarea ei.
Superbă temă azi, văd că toată suflarea e de acord cu mine.
1. Uitasem faza cu împrumutatul cărților, de regulă eu dădeam altora, dar la liceu am primit și eu Cel mai iubit dintre pământeni – Marina Preda, apoi Eliade și Cioran în formate asemănătoare cu xeroxul de azi. Eu nu-mi amintesc cum se putea atunci așa ceva. Erau cumva editate fără o formă finală, spre vânzare.
2. Am început să citesc din clasa 1 pentru că altfel deranjam toată clasa din motivul clasic, mă plicitiseam la ore pentru că eu știam deja să citesc și chiar să scriu ce aveam nevoie. Știam și să număr până la 100, să socotesc până la 10, așa că soluția a fost cititul. Am început cu basme, Andersen. Povești clasice scrise în formatula ceal frumos cu imagini citisem deja împreună cu bunica sau bunicul. Dar pe bunica reușeam să o dovedesc, o adormeam până la urmă.
3. Ați amintit voi deja cam ce era de scris la cărți care ne-au marcat, dar nu ați scris de Donna Alba, Lorelei sau Don Quijote, Ultima noapte de dragoste, Enigma Otiliei sau Micul Prinț. Eu vroiam să fiu nevastă de mușchetar, m-am răzgândit repede însă.
4. Am citit multe cărți de-a valma și înainte de vreme, de exemplu Decameronul din care nu pricepeam mai nimic, dar am citit-o repede și nu am lăsat niciun rând neparcurs. Nu mi-a plăcut Patul lui Procust, tot în contextul citită prea devreme. Nu știu dacă ăsta este motivul, dar atunci când am ajuns la ea m-am rugat să nu o avem de citit la școală. Atunci am învățat că trebuie să învăț cu credință. 😀
5. Mi-a plăcut Mizerabilii atunci. Am citit și recitit Micul Prinț, română și franceză, dar ordine inversă, parcă.
Comentariu beton!13
Erate 😀
– Povești clasice scrise în formatul acela frumos cu imagini citisem deja împreună cu bunica sau bunicul.
– că trebuie să învăț să mă rog…..
– atât, cred 😛
Erata2
Voiam, nu vroiam, iar mușchetari sunt cei care au mușchi, da?
Muschetarii nu aveau neveste, doar iubite. Cred că aveau și mușchi, totuși. 😀
Atunci am înțeles că nu trebuie să schimbi persoana iubită, dar nici ea pe tine. (habar nu am ce se înțelege din afirmația asta, fiecare culege ce vrea)
p.s. am revenit după un pui de somn, evident cu vederea mai clară 😛
Comentariu beton!12
Pe lingă multe din cele de mai sus, toată colecția SF a tatălui meu. Broșurile. Am si acum in cap “Inima de ciuta”, “Cintecul de lebădă”, “Sahariana”. Ce vremuri!
Da’ „Pisica-n cizme” nu a citit nimeni in copilarie????
Am citit-o în 1984. În clasa a XII-a. La liceu. Cu toti băieții strânși în jurul mesei. Tin minte ca o fata a aruncat o carte între noi și era sa rămân fără un ochi – m-a nimerit tocmai pe mine – eminentul clasei (chiar nu glumesc, adaug și virginul clasei, știu rușine mie, mai ales ca mi-am păstrat titlul pana hat prin anul patru de facultate, când din cauza asta m-am și căsătorit 🙂 ). Sa mai zic ca era vorba de un fel de copie xerox de pe vremurile alea?
Da, da! Că Motanul Încălțat nu v-a priit.
Jur că în primul moment la el m-am gândit!
Exact copilărie scrie pe mine.
Winnetou (Karl May – am citit aproape toată colecția), Jules Verne – multe, Povestiri istorice (Dumitru Almas), Legendele Olimpului (Alexandru Mitru), În țara legendelor (Alexandru Mitru), Petre Ispirescu cu toate basmele posibile, Charles Perrault și poveștile lui, Legendele Sf. Gral – Parsifal și Lohengrin (Diego Valeri), Heidi, fetița munților (Johanna Spyri), revistele Rahan, Ion Creangă cu Amintirile lui, Tom Sawyer și Huckleberry Finn (Mark Twain), Toate pânzele sus (Radu Tudoran), Vraciul. Profesorul Wilczur (Tadeusz Dołega Mostowicz), Coliba unchiului Tom (Harriet Stowe), Robinson Crusoe (Daniel Defoe), Călătoriile lui Gulliver (Jonathan Swift), puțin Alexandre Dumas, puțin Jan Kozak, și multe altele, printre care I. Petrică și Gr. Gheba…
TOT :D. Am citit TOT. Adica tot ce am prins, nu tot ce era.
Ai mei erau super veseli. Cand mergeam in vizite eu eram in fata bibliotecii, trageam o carte si ma duceam in dormitor si citeam. Daca stateau 10 ore acolo eu citeam 10 ore.
Am avut si abonoament la biblioteca pana la un moment de neatentie. Am luat cartea, am scris-o pe foaie, am semnat si m-a atentionat bibliotecara „vezi ca e cam incompleta, ia alta”. Am schimbat cartea si am plecat
Si …m-au pus sa aduc inapoi cartea. Ori, eu eram plecat din oras, deci nici nu puteam sa imi „apar” cauza
nu am citit ciresarii. Nu i-am prins niciodata.
Din cartile romanesti mai rar mentionate, dar care mie mi-au placut maxim: Coltii Sacalului, un western absolut clasic. L-am citit doar de vreo 5 ori. Si Musatescu cu al lui Conan Doi. Tre sa il mai citesc o data pe asta ca e misto, iti arata niste ani 70 pe care eu nu i-am prins. Si care as putea sa ii compar, vag, cu anii 90
Colții șacalului….cu Gerry Mulligan
Și Marshall…La naiba, am avut în flashback după 30 și ceva de ani și mi-am adus aminte de cartea asta….
Am citit atât de mult, mai ales în copilărie și adolescență, că mi-e greu să aleg vreo carte care să zic că m-a marcat. Nici măcar un top 10 n-aș putea să fac. Poate un top 100 sau 1000. 🤣
Am în bibliotecă una care are o poveste mai specială, în sensul că are o valoare sentimentală (am vaga senzație că am pomenit-o p-aici recent, dar Alțaimăru’ mă împiedică să-mi amintesc în ce context) : Tsushima (sau Țușima) , de Aleksei Novikov-Priboi. Nu e vreo capodoperă, se prezintă un episod din războiul ruso-japonez de pe la 1904 – 1905, autorul fiind marinar pe unul din vasele implicate.
De ce are valoare sentimentală? De câte ori mergeam la bunici în vacanțe îmi luam cărți cu mine. Printre munci agricole și joacă pe câmp mai băgam și o tură de citit. Bineînțeles că apreciam greșit, le terminam rapid de citit, apoi luam la rând ce găseam prin casa bunicilor. Găseam mai ales reviste (Femeia, Cutezătorii, ceva cu agricultură, colecția de vederi a mamei mele, ziare vechi etc. ) și câteva cărți printre care și Tsushima, primul volum. În fiecare an, în fiecare vacanță, inevitabil ajungeam să recitesc Tsushima, primul volum, o ediție veche, de prin 1950 și ceva, naiba știe de unde făcuse rost bunicul de ea. Doar primul volum. Și mă ofticam de moarte că nu am și volumul 2, ca să aflu ce se întâmplă și cum se termină, și am întors toată casa cu fundul în sus căutându-l, și am întrebat la vreo două sau trei biblioteci, dar degeaba, că n-am găsit nenorocitul de volum. Am învățat volumul 1 pe de rost, mi-am imaginat cam ce se întâmplă în vol. 2, scenarii în cap bazate pe ce citisem etc. etc. Am „salvat” volumul acela la un moment dat, după moartea bunicilor, și l-am pus în biblioteca mea, singura mea legătură, aș putea zice, cu casa bunicilor mei. Și, cu timpul, am uitat de Tsushima și volumul lipsă. Până anul ăsta când, din cauză de pandemie, ne-am apucat de comenzi online, de căutat cărți pentru noi și pitici ca să nu ne plictisim, de bântuit prin librării și anticariate și magazine online prin care n-am intrat niciodată. Și, naiba știe prin ce mecanism al lui nea Gugăl sau prin ce combinație ciudată de litere, mi-a picat sub ochi Tsushima sau Țușima sau ceva de genul, și mi-am adus aminte de carte. Căutat, găsit într-un final, și, în cea mai mare viteză, comandat ambele volume (că nu s-a putut altfel), o ediție de prin 1962, un pic mai nouă decât volumul meu 😁, cu foile îngălbenite și mirosind a vechi, de m-a întrebat soția de ce m-am apucat de citit manuscrise străvechi. 🤣🤣 Am devorat primul volum din nou (că nu puteam să mă apuc așa, aiurea, de volumul 2), și apoi m-am delectat cu continuarea, fericit ca un copil care a primit fix ce voia de la Moș Crăciun. Băi, da’ fericit, nu glumă!
Tot la capitolul sentimentalisme aș băga și colecția Mickey Mouse, o serie de reviste pe care le citeam la masă în special, spre disperarea mamei care era total împotriva acestui stil de a mânca/citi. 🤣 Am avut toată colecția, a fost dusă de părinți la țară după ce m-am mărit, și dusă a fost. Până…exact!…până anul acesta, cu pandemia, când am găsit acest site:
http://www.donald-duck.ro/
Copil, fericire, Moș Crăciun, alea, alea… 🤣
Comentariu beton!19
Băi, @Ioane, mi s-a ridicat părul pe mine de emoție, jur. Ce tare e povestea asta.
@Mihai, mă bucur că ți-a plăcut, voiam să o scriu mai pe la prânz, mai ales ca să dau link-ul ăla pentru nostalgici, dar dacă m-am luat cu Voiculescu în partea ăilaltă…. 🤣🤣
Până prin clasa a VIII-a, nu îmi aduc aminte să fi citit prea multe cărți. Eram folbalist, mă durea la brișcă, mai mult eram cu cărțile de joc, tabinet, macao, șeptica, whist. În clasa a IX-a, la un meci în care jucam pe fals la o echipă de județ, m-am accidentat, iar verdictul a fost destul de crunt: nu vei mai putea juca niciodată la nivel profesionist.
Dintr-o dată, parcă picase lumea pe mine și din tipul foarte activ și fără timp liber, m-am trezit cu o grămadă de timp liber pe care nu prea aveam cu ce să-l umplu. Nu mai țin minte de unde până unde, mi-a picat în brațe o carte cu un indian simpatic. Bă nene mi-am făcut abonament la bibliotecă, că erau prea mișto aventurile lui Winnetou.
Una peste alta am descoperit o lume nouă pentru mine și am început să citesc destul de mult, iar doamna de la bibliotecă, văzând că mă pasionează cititul, m-a chemat într-o vacanță să o ajut cu treburile pe acolo. Uite așa am început eu să iau acasă cărți pe care le citeai doar în bibliotecă și pe care nu le puteai împrumuta. Mi-au trecut prin mână foarte multe volume, dar dacă m-ai întreba care a fost cartea care mi-a plăcut cel mai mult aș spune fără îndoială colectia de război a lui Sven Hassel. De ce? Are acțiune și prin România, citind cartea parcă eram acolo cu ei, în tovărășie cu personajele principale, iar în orașul unde a fost deportat în Rusia, fostă capitală a Siberiei… am ajuns și eu!
Am citit tot ce am prins. De, născut în 1.01.1966. Va dați seama ce copilărie am avut 🙂 . Dumas, Jules Verne, Karl May, Asimov, tot ce vrei și ce nu vrei (vezi și „Pisica în cizme” într-a XII-a 😀 ). Dar… după o singura carte plânge inima și acum în mine ca am dus-o înapoi la biblioteca. „Eu, robotul”, de Asimov. Prima mea carte cu roboti. Prima mea carte SF. Prima dintr-o lunga serie. Și azi sunt fan Asimov! Și azi încă simt o strângere de inima când mă gândesc ca am fost cuminte (eram clasa a doua!) și am dus cartea aia înapoi la biblioteca sătească după ce o tinusem trei luni pe raft și mă perpeleam „s-o dau înapoi, sa n-o dau…”. Știam ca nu o mai citea NIMENI! Ani după asta am căutat-o… DISPARUSE! CUM MAMA NAIBII????!!!! Bineînțeles ca mi-am luat-o imediat ce am găsit-o pe piața. Bineînțeles ca am și versiunea ebook dar… „NU E AIA!!!”. Ufff!
Apropo, dacă vrea cineva sa mă facă fericit să-mi zică pe numele adevărat. Daneel. R Daneel Olivaw! (o sa trăiesc 20000 de ani! Yeaaa! 🙂 )
Asimov e si preferatul meu, sunt nascut in 79:), pe sf am citit tot ce am gasit de el, inclusiv cartile scrise de prietenii fundatiei.
A fost un jules verne al epocii sale.
Are un text care merita citat azi in contextul lumii actuale:
„The strain of anti-intellectualism has been a constant thread winding its way through our political and cultural life, nurtured by the false notion that democracy means that „my ignorance is just as good as your knowledge”.
La 8 ani, aproape de sfârșitul clasei I am primit cadou o ediție prescurtata pt „Heidi, fetița munților”. M-am identificat un pic, și eu creață, cu părul scurt. Am citit și răscitit cartea aia că aproape o puteam recita. Nu povesti, recita.
Am am recitit de minim 20 de ori „toate pânzele sus”.
Își aduce cineva aminte de „trei zile anapoda”, de moșcofronți, fârlifuși și pichiponți? Un autor român, cred că la Arad se petrecea totul. Nu Francisc Munteanu. 🙂
În rest, am citit aproape tot ce ați menționat. Nu și pe cele două pomenite de Mihai.
M-am întors să vă zis despre „căpitani curajoși”- Rudyard Kipling. Am adorat-o, încă o iubesc.
Eu am citit „Cireșarii” târziu, la 19 ani, dar tot mi-a plăcut enorm. Prima mea adresă de e-mail a avut parola „ursulucia”. 💜
Revenind la copilărie, în clasa a patra am primit la premiu „Uimitoarea aventură a misiunii Barsac”. A fost începutul iubirii pentru Jules Verne și geografie. Mai târziu locul întâi pe județ la geografie m-a trimis în singura tabără din perioada școlară tocmai la Piatra-Neamț. 🙂
În generală, mi-au mai plăcut Michel Zévaco, Eugène Sue (am plâns cu muci la Jidovul rătăcitor), Mihail Sadoveanu 😁, Henryk Sienkiewicz, Mihail Drumeș, Charles Dickens („Oliver Twist” si „David Copperfield”). Am continuat în liceu cu James Clavell, Marin Preda (inclusiv romanul autobiografic și Delirul, la care am suspinat că nu a scris a doua parte), F.M. Dostoievski (cel mai mult mi-a plăcut „Adolescentul”, știu și acum din memorie numele personajului principal – Arkadi Makarovici Dolgoruki), H. Papadat-Bengescu cu tot ciclul Hallipilor, inclusiv „Rădăcini”, Mircea Eliade, surorile Bronté, Jane Austen, Stendhal…
În copilărie, ceva în genul la ce a povestit Ionuț, am citit „Primăvara” de Oskar Luts și nu am mai găsit continuarea („Vara”) nici acum. Nici nu știu dacă e tradusă din estonă.
Eu „La Medeleni” nu am putut să citesc, îmi dăduse soră-mea cea mare spoiler și am refuzat să mă apuc. La fel cu Winnetou. 😬 De Ionel Teodoreanu am citit de două ori „Bal mascat”, iar eu nu recitesc cărți.
„Soțul meu” de Max du Veuzit ocupă un loc special în inima mea, deși e puțin siropoasă. Port și numele personajului principal. 🙂
Am citit mai tot ce s-a mentionat prin comentarii, dar dupa ce l-am descoperit pe Asimov, prima mea carte sci fi, nimic nu a mai fost la fel.
Da, la Winnetou si Ultimul Mohican am plans cu muci de fiecare data. Si la film. Si cand am revazut Ultimul Mohican acum un an, iar am tras un bocet. Cel putin la prima citire, il impusca pe saracul apas si eu hohoteam amarnic in dormitor. Intra mama, ma intreaba ce-am patit, eu fug pe hol intr-o actiune dramatica si cu mainile in aer am urlat din toate puterile: L-au omorat! L-au omorat!
Altfel, o carte pe care am cautat-o multi ani si am gasit-o pe Kindle: Caderea Constantinopolului care e foarte tare, mai putin finalul ultracomunist
M-ai făcut să râd și… să-mi amintesc cât de mult l-am iubit pe Winnetou. Am citit toate cărțile menționate de tine și multe altele, literatura clasica ( noroc că am citit-o atunci, până la terminarea liceului, pentru ca după aceea a fost din ce în ce mai puțin). Dar, dintre toate , tot Winnetou a fost pteferata mea pâna am crescut mare. Eram în clasa a-XII-a când, de sfântul Nicolae ai mei și musafirii petreceau, iar eu citeam pentru a n-spezecea oară ultimul volum din Winnetou și plângeam cu jale că ,din nou, l-au omorât. Într-un an a avut ceva concert la noi în oraș Dan Spătaru; l-am târât pe taică-meu la Casa de cultura să mă ajute să obțin și eu un autograf.Vă dati seama ce bine se potrivește autograful lui Dan Spătaru pe prima pagina din Winnetou! Dar tot de atunci am ramas cu ceva: și acum îmi amintesc ce rușine mi-a fost cu cartea mea ferfeniță, când lănga mine, o fata mai mare a întins pentru autograf o carte abă, broșată, de poezii. În copilărie, pe mine m-au certat părinții numai pentru cărți. Nu mă prea puteau desprinde.
Jules Verne, Vintilă Corbul, etc. Am început Muzicantul orb de Corolenco și a dispărut. Cred că am citit primul capitol. A citit cineva? Cum s-a terminat? Rămâi cu o întrebare și când afli răspunsul s-ar putea să fie o mare dezamăgire, mai bine nu mai întrebai. Și acum citesc în timpul liber și orice carte mă trimite la alta. „O casă fără cărți e ca o cameră fără ferestre” – Heinrich Mann.
Am citit cam jumatate din ce s-a menționat in comentarii.
Cel mai mulg mi-a placut Changi a lui James Clavel, titlul original „king rat”.
Dar sunt multe carti pe care le-am citit cu plăcere de 3-4 ori, cum ar fi si ultimul mohican.
Nu am citit prea multe românești, maxim 100 de carti de autori români. In total am citit vreo cateva biblioteci:).
Sigur peste 500 poate peste 1000.
Dintre contemporani, harari cu cele 3 best seleruri, si alti cativa ganditori ;).
Am si o serie pe care o detest, the secret. Preferata doamnelor.
Cand am descoperit un autor mișto, am citit tot ce am găsit scris de el.
Gen Jules Verne, cati ati citit cartea unde descrie cum se măsoară un grad de meridian?
Extravagantul Conan Doi, autor Vlad Mușatescu, recomand și celelalte cărți scrise de acest autor.
Noi nu aveam cine stie ce carti in bilioteca, foarte putine, in general cele din programa scolara, dintre care une citite si rascitite cum ar fi Ivanhoe, seria Muschetarilor de Dumas, Lorelai, La Medeleni
Dar, dar, in vacanta de vara dintre clasa a 11 si a 12, ne-a rugat profesoara de romana sa o ajutam sa faca inventarul in biblioteca liceului. Doamne ce noroc pe noi! Nu stiu daca in lunile alea 2, cat a durat inventarul, am dormit mai mult de 2-3 ore pe noapte. De exemplu, asa am descoperit aproape tot ce scrisese Dumas. Cine auzise de Cei patruzeci si cinci?…eu cu siguranta nu :). Balzac, Michel Pare, Zevaco, seria Rocambole(nu-mi mai amintesc scriitorul), Misterele Parisului, Razboi si Pace, Ana Karenina , Mandrie si Prejudecata, Jane Austen, etc.!
In schimb, cand eram clasa a 7 cred, tatal meu a adus de la serviciu toata colectia de reviste Magazin istoric din perioada 1968 – 1970. I le daduse directorul sa aprinda focul cu ele. Binenteles ca nu s-a atins de ele. Asa am descoperit istoria si eu si fratele meu. Minunate timpuri! 🙂
Hop și io, la spartul târgului.
De la un om care dormea acum vreo…în mileniul trecut bine cu Dumas, Paul Feval, Radu Tudoran, Constantin Chiriță , Jules Verne și cam toți cei menționați mai sus sub pernă, mulțam fain pentru recomandarea lui Ioan Dan cu ”Cavalerii”.
Că i-am găsit la bibliotecă și mi-aș dori să aud ușa scârțâind pe la 1 noaptea și o voce adormită cum zice ”Stinge becu’, că mâine ai școală și iară trag de tine să te scoli!”
Pe lângă clasicele enumerate pe aici, țin să menționez „Alfons Zitterbacke povestirile vesele ale unui ghinionist”. Am citit-o de nenumărate ori și am regretat atât de mult când am rătăcit-o încât cautat-o ani la rând, iar când am găsit-o, acum vreo doi ani, am dat o căruță de bani numai ca să o am.
De ani ma chinui să o găsesc, dar numai stocuri epuizate. Ați face o afacere dacă ați scana-o și ati pune la vânzare.