Pentru că zilele astea s-a cam făcut un an de când viețile noastre au luat-o pe un drum pe care nu și-l dorea nimeni, am și eu o curiozitate. De fapt, mai multe.
În anul ăsta, am trecut cu toții prin trei faze. De la „e doar o gripă” s-a ajuns la vestita „știi tu pe cineva bolnav de covid?”, după care, pe măsură ce treceau lunile, întrebarea asta tâmpită s-a cam transformat în concluzie: nu mai există nimeni care să nu cunoască pe cineva care a trecut prin experiența covid.
Și voiam să vă întreb cum sunteți, cum s-a simțit anul ăsta la voi?
Ați avut covid voi sau cei apropiați vouă?
Ați pierdut pe cineva apropiat din cauza virusului? Și când întreb asta, nu mă refer numai la rude. Că tot o pierdere ar fi și un prieten bun, de exemplu.
Cum sunteți cu joburile? Totul ok? Se resimte ceva?
Copiii sunt bine? Mai rezistă?
Există cineva printre voi care are probleme? Probleme la care am putea să dăm și noi, cei care ne-am adunat aici, o mână de ajutor? Dacă da, shoot, că poate reușim să facem ceva.
Mi-ar plăcea, dacă au curajul, să scrie și cei cu care m-am/ne-am contrazis pe-aici anul ăsta. Vă știți voi, toți cei care ați sărit de fund în sus ori de câte ori am scris despre virus, pandemie, măști, dezinfectare, restricții, ocultă, conspirații, vaccinuri. Voi sunteți ok?
Uite, chiar acum când scriam, mi-a venit o idee. Vă promit ceva, cu pandemie sau nu, o să fac chestia asta o dată pe an. O să fac un fel de recensământ al comunității de aici. Dar fără nimic legat de blog, doar ca să spuneți cum vă e, să ziceți dacă aveți nevoie de ceva, din astea. Că până la urmă, de-a lungul timpului, cei de-aici au contribuit la o grămadă de cauze, de ce nu am ajuta si pe cineva dintre noi?
Și-acum, hai să vă aud cum sunteți după anul ăsta de pandemie.
Avut Covid. Am supravietuit, dar mi-a fost rau si am avut de tras cu el si o luna jumatate dupa izolarea de la domiciliu.
Am pierdut pe cineva drag de la munca, insa s-a dovedit ca nu ar fi fost din pricina COVID pierderea. Totusi, tot pierdere a fost pentru noi si pt mine…
Jobul, a fost o perioada destul de indelungat nasoala, dar incepem sa ne revenim ca firma si dam inainte.
Copii n-am, deci aici nu ma pronunt. In schimb, cei batrani au avut de suferit ca vizite mai rare.
In rest, a fost un an un pic atipic. Eram invatati cu plimbari, mers p-ici pe colo, dar am stat mult acasa. Am facut niste investitii prin case, am strans cat am putut niste banuti sa ii avem pentru zile negre si acum speram sa fie mai bine. Pentru ca am stat mai mult acasa, ne-am apropiat unul de altul mai mult. Deci si asta e o situatie win-win.
Partea buna pentru mine (personal) anul trecut a fost ca mi-am luat motocicleta si am luat si permisul pentru ea.
Comentariu beton!71
Un comentariu destul de surprinzător pentru cineva care are cât? 25 de ani, parcă, nu?
Dacă îți zic că mie in 2020 mi-a mers extrem de bine, mă crezi? Cu banii, cu școala, cu sănătatea. La început de pandemie am băut mai mult decât de obicei, din cauza izolării și plictiselii, alea 2 luni petrecute în casă. Apoi am revenit la normal, când am început să ies iar din casă, ca de 4 luni de zile să renunț complet la alcool.
Covid nu am avut sau am avut și nu am simțit. M-am testat de 5 ori în 2020 și toate au fost negative.
Mai rar cu plimbările, mai rar cu ieșirile din cauza pandemiei. Fără înghesuială ca oile.
În rest dăm înainte ca de obicei și viața continuă cu minusurile actuale.
Comentariu beton!27
28, fac 29. Multumesc ca ma faci mai tanar. O fi, n-o fi surprinzator, asta fu :)). Vedem ce va fi in continuare.
Comentariu beton!18
Pun comentariul asta pentru toti cei ce au pierdut pe cineva foarte drag in aceasta perioada (ruda, parinte, frate, prieten foarte apropiat si bun): condoleante. Stiu ce inseamna si stiu cat de greu poate fi, fiti tari. Pentru ei. Ei ar fi vrut sa fiti tari.
In acelasi comentariu, mai pun o intrebare pentru @Mihai: Tu esti ok? Adica pe langa toate topic-urile puse de-a lungul timpului in care ne-ai facut sa radem, esti ok cu toate?
Comentariu beton!21
Da, șerif, până acum sunt ok. Și eu și ai mei. Sper să rămână așa. Dar la mine e ușor să vă prindeți când e ceva în neregulă, că nu mai vedeți articole.
@Mihai, cand nu mai vad articole, dau eu de tine sa vad ce ai patit :)) aia e deja prea groasa. Nu ma refeream sa patesti tu ceva de sa nu se mai puna articole. Ma refeream per ansamblu. Ma bucur ca sunteti ok.
Comentariu beton!13
12 kg mai pufos, dar mai intelept zic eu. Imi iubesc si mai mult familia, socializarea cu prietenii a scazut la cote abisale, la serviciu lucrurile au mers extraordinar, cel mai bun an al meu din 17 ani de munca.
Nu am facut covid, nu am anticorpi ( cf test febr 21), sunt optimist ca voi face vaccinul primavara asta ( nu ma intereseaza care). Dar a lovit destul prin jurul meu ( cunoscuti, colegi, rude, prieteni, familie -inclusiv cu deces)
Cred ca am reusit sa devin mai zen si mai tolerant si mi-am dat seama ca nu are rost sa te ingrijorezi si stressezi de toate cacaturile.
Pana la urma, sunt zeci de milioane de oameni care au murit in anul asta iar noi suntem bine mersi, ne bem cafeaua acum, ne-am pupat copiii cand i-am lasat la scoala si scriem si citim aici la Vasilescu.
Comentariu beton!85
Da, exact, asta e cel mai important.
Eu am avut, dar mă interesa dacă a mai avut cineva posibile sechele de tipul nevralgiilor toracale (în cazul meu) – junghiuri puternice, mai pe românește, în partea stângă, în drept cu inima și în spate. Încă nu reușesc să îmi dau seama de la ce încă o am și deja au trecut 4 luni și 5 de la Covid.
Comentariu beton!28
Nici n-am știut că tu ai avut. Și cât de grav a fost? Ai ajuns la spital?
@MV, am ajuns din cauza junghiurilor. Pe care nu știu din ce cauză le am :).
A fost foarte nasol, 2 săptămâni nu am dormit, nu puteam să stau întins, nu puteam să respir normal, nu mergeam normal…apoi am început: cardio, pneumo, fizio, neuro, kineto, eco și acum urmează uro.
Comentariu beton!18
Fuck. Nasol.
Exact asa am si eu. Cardio normal, pneumo normal…unde zici ca ai mai fost ? Ca eu tocmai m-am resemnat și ziceam ca aștept sa treacă de la sine.
La mine se manifestă doar dacă port masca Kn95 și merg, urc scari și/sau vorbesc cu masca. Dacă incep…durează 2 zile. Dacă nu plec de acasă, deci nu port masca câteva zile, pot sa fac și sport tip circuit, cu tot cu cardio, ca nu ma doare nimic.
Comentariu beton!18
@Madame, am fost la toate cele enumerate. În curand am urologia, că cică rinichiul stâng e (doar) puțin dubios…sper. Iar partea stângă mai amorțește: brațul, umărul…
Știu ca nu e locul sa schimbam impresii medicale…Dar m-am saturat sa îmi spună lumea ca „o sa treaca”, inclusiv medicii sa spună ca „totul e normal, nu înțeleg DE CE va duare „.
Wow, atunci suntem 2, boss, ca nici eu nu înțeleg și nu am 10 ani de școală ca tine.
Au trecut 2 luni de la Covidut și din ce înțeleg de la tine, se poate și mai rău.
Întrebarea mea e dacă CT a relevat ceva de ai ajuns la uro? Sau e mai degrabă o eliminare pe rand a cauzelor ? Ca dacă fac și CT și rezultatul e ca fără antiinflamator nu trece…pnm, nush ce sa zic….
@Madame, ecografia a relevat :). Mai nou am și gastrită (am eliminat pâini, beri, orice e din lapte, sucuri și acizi din orice – fac niște sălăciți!). Și de aici pot fi junghiurile… Eu nu mai iau pastile, că luasem ceva extrem de puternic și pentru mine nu a avut efect mai deloc. E mare probabilitate să fie pe sistem nervos…
Masajul pe care îl fac e Yumeiho, e mai mult general…dar va ajuta în timp refacerea…generală, cum am zis :).
Azi e despre metode de tratament, căci s-a tot vorbit de prevenții…
Cunosc pe cineva care dupa Covid a ramas cu o discopatie cervicala. De acolo s-ar putea sa fie problemele cu bratul si umarul.
@Ananas, pentru că ai pomenit de yumeiho și pentru că @Marius povestește de discopatie cervicală, pot să-ți recomand o radiografie a zonei și discuția cu un osteopat (next level of yumeiho, trust me); eu osteopați (șmecheri) știu la Iași și Curtea de Argeș dar dacă-mi spui de unde ești, pot încerca să-ți găsesc pe cineva valabil;
nu-s medic ci pățit priceput; acum 10 ani, nevastă-mea amețea și cădea din picioare; cîteva fracțiuni de secundă; apoi totul era normal; neuro (cu doppler inclus), RMN…you name it; tăt normal; o radiografie de 10 lei în mîna unui radiolog “tătic” (lucra la o clinică în pitești) a revelat o vertebră puțin presată și ușor rotită…
sănătate
Am avut Covid si eu si sotia, din fericire forme usoare. La job au fost cateva imbolnaviri, dar si acestea au fost trecute cu bine. Am avut rude apropiate imbolnavite, cunostiinte si stiu si de cazuri in care s-a ajuns la deces. Joburile sotiei au trecut in hibrid si online, jobul meu nu a fost afectat foarte mult din punct de vedere al activitatii, chiar a crescut putin, vorbim aici de constructii, a trebuit sa ne adaptam noilor realitati si cerintelor specifice ale beneficiarilor. Aveti grija de voi, tratati lucrurile serios si la urmatorul recensamant sa fim mult mai veseli.
Comentariu beton!30
Sunt ok, serviciu și casă. M-am întâlnit mai rar cu copiii. Îmi lipsesc ieșirile cu prietenii, concertele. În schimb am citit mai mult și am văzut mai multe filme.
Am cunoscuți care au avut covid, unii dintre ei au avut forme grave.
Comentariu beton!21
Cu toate că lucrez într-o benzinărie de tranzit și am intrat în contact cu cateva zeci de mii de clienți, subcontractori, echipe de lucru și șoferi de cistenă zilnic, am scăpat neinfectată. Din 25 câți suntem, o singură colegă a făcut oformă destul de urâtă. În rest… paranoia toți: dezinfectant non stop, masca pe față (Inclusiv după ce ajung acasă uit s-o dau jos). Acasă nu am stat nici o clipă, uneori am muncit chiar mai mult, așa că nu știu cum e să stai în izolare.
Mi-e dor de un ruj, mi-e dor de in concert, o piesă de teatru, de o întâlnire relaxată cu prietenii, de o drumeție, un concediu adevărat, dar o să ne vaccinăm, o să ne imunizăm și o s-o luam la drum.
Alții n-au fost așa norocoși, am pierdut oameni buni și dragi, tineri și conștienți de ce este virusul și boala în sine.
Orașul este mic, locurile de muncă foarte puține acum și remunerate jenant, dar mergem înainte.
Să auzim de bine și când s-o termina pandemia să ne vedem la o cârciumă, cu mic, cu mare.
Comentariu beton!35
Noi am scapat toti. Inclusiv mama (78 de ani, intr-un centru de recuperare unde au murit 48% din pacienti!!!!).
Eu si mama suntem si vaccinati. Mama complet, eu mai am rapelul.
Sotia si copilul (12 ani) se simt fabulos acasa si se gandesc cu groaza ca va veni o vreme cand se vor intoarce la serviciu/scoala. Bine, la sotie e aproape oficial ca nu vor mai merge niciodata 5 zile pe saptamana la birou.
Comentariu beton!32
Eu n-am avut covid, dar am destui prieteni care au trecut prin boala. Pe mine covid-ul m-a lovit indirect: mama era cardiaca, boala grava, trebuia operata, a venit pandemia, spitale închise, operația anulata, mama a murit ( din cauza bolii cardiace)
Concluzie: toți am fost loviti de covid, intr-un fel sau altul, dar încă e plin de idioți care nu realizează asta
Comentariu beton!68
Aceeasi situatie cu mama. Daca nu o duceam la privat, murea.
A murit asa vecina ei de bloc, exact la fel cum zici tu.
Comentariu beton!17
Nu am avut covid. Si sper sa scap, urmeaza vaccinul. Nu am pierdut pe nimeni din cauza de covid. Dar mi-am pierdut echilibrul. Si ma apasa din ce in ce mai rau. La munca aveam impliniri multe, acum le-am pierdut, oricat as incerca in online. Bine,la mine e si loc cu totul nou .am venit intr-o perioada foarte grea.
Nu ma plang,nu, am trecut prin multe. Doar ca am plecat ca sa fiu bine. Poate intr-o zi, cand scapam de mizeria asta.
Nu am mai fost nicio zi la plimbari. Imi lipsesc. Ma apasa multe,dar incerc sa rezist. Sa raman sanatoasa eu si oamenii iubiti, desi nu sunt cu mine.
Multumesc pentru intrebare, Mihai 🙂
Comentariu beton!37
nu am avut, sper sa apucam sa ne vaccinam inainte sa facem. am rude si prieteni care au avut – din fericire forme usoare si medii, fara sechele.
cu jobul nu am fost afectata, ca sunt in concediu crestere copil. vedem cum o fi cand ma intorc. relatia cu partenerul a devenit mult mai buna in pandemie, din martie anul trecut lucreaza de acasa. stam izolati – fara vizite, iar iesirile sunt doar in jurul casei. am suferit mult ca nu ii pot vedea pe ai mei si nici ei nu isi pot vedea nepotul. dar s-au vaccinat intre timp si am mers la ei. hip hip hooray!
Comentariu beton!20
Am avut o forma usoara anul trecut in noiembrie dar proabil forma nasoala a fost in 2019 la sfarsit de toamna cand inca nu era nebunia si la testul de gripa au zis ca raceala este cauzata de un virus punct.E adevarat ca doar venisem dintr-o delegatie si am schimbat vreo trei aeroporturi probabil l-am luat de pe drum.Decese nu am avut cauzate de virus.Copii ce sa zic am un adolescent trist ca nu a mers la scoala decat vreo 2 luni in ultimele 12 deci nu e bine.Cel.mic merge la gradi deci e happy si ok.Nu mi-am vazut majoritatea echipei de 1 an si toate pe langa casa.Munca ok chiar am fost promovata pe timp de covid deci una peste alta ok.Minusuri : din cauza de covid am evitat controalele medicale timp de 1 an ce au rezultat in alte eahaturi acum pe care incerc sa le rezolv …cu capul inca sunt bine dar mi-e dor de multe lucruri …Viata merge inainte nu am timp de depresii parinte singur locata intr-o tara unde nu am pe nimeni in afara de ceva prieteni😂😂😂
Comentariu beton!29
Uite eu prima ,care nu comentez cu zilele, sau nu am timp decât de citit articolul. Personal pot să spun că de un an am îmbunătățit mult unele chestii, am descoperit cumpărăturile prin Bringo ca pe o binefacere a buzunarului, care s-a micșorat prin mărirea prețurilor la produse obișnuite unei case.Apoi tocmai am pierdut pe cineva din familia lărgită ca să zic așa, dar nu locuiam împreună și ne vizitasem anul trecut,omul fiind bolnav dar nu de covid. Însă, știind că a avut contact cu spitalul mai mult decât un om normal ,sănătos, am evitat vizitele pe cât posibil,nu din răutate dar avea cine-l îngriji și să îi ducă o masă caldă și o pastilă. Pe lângă asta urmează să ne vaccinam săptămâna viitoare, fiind contact direct cu o persoană cu dizabilitati, eu fiind însoțitor (băiatul meu.)Deci în familia mea nu am avut covid, nici în cea lărgită, frați, surori, părinți, cumnați, deși sunt oameni cu serviciu de fabrică și nu de on-line. Faptul că sunt restricții nu ne-a afectat decât în sensul că am si copil de 4 ani pe care l-am dus să îl înscriu la grădiniță de anul trecut, dar după ce a trecut codul galben în oraș am incercat să îl duc din nou, dar vezi doamne că nu stă cuminte ca alții, că se agită..motivul era de fapt că nu am vrut la grădiniță on-line, fiindcă la 3-4 ani mi se pare inadmisibil să plătesc ca prostul ceva ce copilul n-ar fi putut să facă, grădinița fiind privată, și foamea mare in acelasi timp. Acum am dus copilul la stat, dar aștept să îi treacă mucii de la privat, că a venit cu ei ca o „recompensă ” că i-am deranjat pe banii mei.Asta consider eu problemă majoră în contextul actual, dacă nu era virus,nici teama de a duce copilul la grădiniță n-ar fi existat, în condițiile actuale e posibil să vină cu orice și nimeni să nu recunoască nimic.
Se dezbate încă. Ce zici?16
Din fericire, suntem bine. Cu totul, cu toții, în ciuda tensiunii și a unui an dement. Și, aparent, nici măcar o pandemie nu reușește să mă scoată de pe traseu, am reușit să nu mă panichez și am luat deciziile corecte. Sunt în om echilibrat și eficient indiferent de circumstanțe, dar m-aș fi lipsit cu drag de confirmarea asta. Covizi n-am avut, din fericire, dar am cunoscuți și prieteni care nu au avut norocul nostru.
Noi n-avem nevoie de nimic, așteptăm cuminți vaccinul. Dacă putem ajuta cu ceva, o vom face. 🙂
Comentariu beton!31
Nu am avut Covid, la noi numarul de cazuri fiind foarte redus. Dar am rude, prieteni care au trecut prin asta, unii facand forme mai usoare, altii forme mai urate, cu spitalizare chiar.
Pot sa spun cu mana pe inima, ca imi iubesc familia mai mult, tinand cont ca in ultimul an, circa 8 luni, am fost departe de ei. O luna din acest an mi-am petrecut-o in carantina, si mi-e „acru sufletul” de hoteluri.
In cazul meu jobul a mers super bine, firma facand profit record.
Nu am fost nicaieri in concediu, si sper ca in luna Octombrie sa ne putem bucura de 8-10 zile de vacanta la Marea Bariera de Corali.
Am reusit sa economisim mai multi bani, zburand mult mai putin si anulandu-ne concediul in Europa.
Oricum, viata ne-a fost data peste cap. De multe ori ne gandim cu groaza la situatia din lume, si in acelasi timp ne bucuram enorm ca locuim aici. In acest moment viata noastra decurge aproape normal, iar cazurile de transmitere comunitara sunt „zero”.
Comentariu beton!21
@Edelweiss,
https://www.youtube.com/watch?v=jhat-xUQ6dw
si o îmbrățișare virtuală.
Mi’a murit mama.
În rest nu mă plâng absolut deloc. Nici nu am de ce, sunt în viață.
Comentariu beton!44
Condoleanțe 🤗😪
Condoleanțe
Condoleanțe, dragule.
Mulțumesc, HM.Edit:tuturor! +Be strong!
Ca să fiu mai neklaus, adică nemut, a fost un an bun, în rest. M-a afectat pierderea mamei mult mai mult decât credeam că ar fi posibil. M’am scuturat de durere, de praf, îmi văd copiii sănătoși și fericiți, am încă un tată de care să am grijă. Sunt în negocieri să vând casa din Germania și o să îmi cumpăr ceva în Spania sau Portugalia, soția înclină spre Portugalia, frumos, lângă apa aia mare. Văd cu cel mare îmi calcă pe urme, iubește pământul la fel de mult ca mine, am de să zâmbesc.
Oricum eu știu să merg doar înainte, nu mă lamentez, că berbecul. Sau ca leul dacă ascultam de profetul Neti.
Cu voia maestrului, melodia mea de ridicat drept, cu pieptul umflat, din țărână :
https://m.youtube.com/watch?v=nxcJW6bs5os
Comentariu beton!25
Am mai avut și eu un comentariu, șerif, în care mulțumeam oamenilor.
Merci, în timp ce scriam, a aparut. Va mulțumesc! Respect.
Comentariu beton!15
@Edelweiss: condoleanțe. 😓🤗
@Edelweiss,
https://www.youtube.com/watch?v=jhat-xUQ6dw
si o îmbrățișare virtuală.
Condoleante. E unul din cele mai nasoale sentimente sa pierzi pe cineva asa drag si nu scapi niciodata de el…
Mulțumesc, Anouk, doamna mea preferată de pe blog.
Big hug! 🤗
Imi pare rau…😒😢 multa putere. Si sanatate!
Eu am pierdut un Om drag minunat de cancer si urmeaza altul.sotul ei.tot un Om minunat,care se chinuie…tot cancer. Nu o sa inteleg niciodata. Si nu-mi trece. Mi-au dat lacrimile si acum.
Pentru ca am ramas cu sechele dupa moartea unui parinte, mi se strange sufletul cand transmit ,,condoleante”. Nimic nu poate alina dorul. Condoleante Edelweiss.
Noi nu am avut, dar avem familii în jurul nostru lovite destul de mult, cu decese și tot tacâmul.
Din punct de vedere job e ok, iar anul trecut am făcut și noi upgrade la un apartament mai mare, care era de multă vreme în plan, dar cu izolarea, a devenit o nevoie și mai mare, ca să putem avea amândoi un loc ok din care să lucrăm.
Mi-e dor să pot să o îmbrățișez pe bunica mea, și mi-e teamă că nu o să mai apuc, dar nu vreau nici să o am pe conștiință.
Nu înțeleg de ce trebuie să port mască în parc, atunci când nu e nimeni pe lângă mine, iar asta mă frustrează maxim. În rest sunt destul de paranoică, dezinfectez cumpărăturile, avem mereu gel dezinfectant în buzunar/geantă, stăm pe acasă. Nu mi-e teamă de virus, ci de spitalele noastre.
Am luat câteva kg în plus și încerc să mănânc cât mai sănătos, să fac mișcare dar nu-mi bat capul prea tare cu asta, pentru că stând toată ziua pe scaun / canapea e normal ce se întâmplă, și măcar după ce vine primăvara, o să mai scot bicicleta și o să fie mai bine.
Deci, să zicem 3.6 🙂
Si eu si nevasta am avut covid, conform cu testele de anticorpi. Nu am avut simptome nici unul dintre noi , sau oricum nu unele mai grave decat cele de raceala, pentru ca raciti am fost. Maica-mea a avut la modul cel mai urat si a avut nevoie de 2 luni pentru refacere. A fost in perioada de nebunie si salvarea a venit dupa jumatate de zi doar ca sa ii spuna ca mai bine sta acasa. Cel putin doctorita de pe salvare a fost corecta si a spus ca e mai rau daca merge in spital. A avut si tata covid, tot fara simptome, si el este cu sanatatea praf. De la el ne-am fi asteptat sa fie cu probleme, dar surpriza, nu a fost asa. Asa ca acuma ne ferim cu totii, nu la modul exagerat si obsesiv, dar oricum in limita bunului simt.
Comentariu beton!16
N-am, nu dau, nu vreau !!! … de Covid zic …
În rest … ce ne dă Dumnezeu ca să primim și să ducem 😋
Comentariu beton!18
n-am avut covid în casă deși io călătoresc mult iar cumnata e asistentă ATI, deci surse ar fi putut apărea…
am avut în schimb în familie, inclusiv soțul unei antivaxxerițe fervente dar nefiind nimic grav, tot Titi de la ciorogîrla a rămas…driving me nut!
mi-a murit un client (50+) de care îmi plăcea pentru că mă saluta cu “moldovene, ce faci?”; RIP!
copilul (4+) se urca pe tavan, așa că, pe opt martie am dus-o la grădiniță; fix 3 zile pt că…viroză; ieeeee!
de muncă a fost și este dar logistica a devenit o loterie combinată cu neurochirurgie; mă rupe că la hotel, în fiecare seară, 100 de Mona se duc pe dezinfectat clanțe, suprafețe de contact; 90% din mese, chiar dacă-s procurate de la restaurant, le iau “to go”;
alaltăieri am stat acasă; somn de la 13,30 la 18,00; la 20,45 urcat la volan și m-am oprit aseară la 19,30 (adică 23 de ore); traseu: iași-bucurești-craiova-vidin-sofia-kazanlak-veliko tîrnovo, de unde și postez; cam 1300km; azi am veliko-călărași-iași, adică alți vreo 7-800;
dacă înainte de pandemie ce descriu mai sus se întîmpla de 1-2 ori/an, în pandemie a fost minim 1/lună, mai ales din motive logistice, însemnînd aprovizionare cu materii prime și materiale, proveniență italia…
da’, una peste alta, bine că e așa cum e și încă nu-mi curge sînge pe nas…
mîine soția la vaccin, lunea ailaltă, eu (ultimul din casă)…
Comentariu beton!24
Noi n-am avut Covid, dar alti membri ai familiei, da. Insa, fiind generatia tanara, au scapat cu bine din asta.
Parintii unui bun prieten au murit in urma Covidului la cateva zile unul dupa celalalt.
Eu am facut primul vaccin si astept rapelul. Chestie de categorie profesionala ca, altfel, cred ca imi venea randul iarna viitoare. Omul meu, insa, nu are sanse sa se vaccineze prea curand, pentru ca nemtii sunt intepeniti in sistemul lor de prioritizare, desi zilnic le raman doze de vaccin nefolosite. La faza asta cu vaccinarea, si-au dat grav cu firma-n cap.
Joburile nu au avut de suferit si nici nu ne-au intepenit in casa, pe Zoom.
Viata sociala, insa, a coborat la cote alarmant de joase si chiar simtim nevoia sa mai scapam putin din casa.
Am avut Covid anul trecut in noiembrie, eu, cuscra, copiii si copila lor de 10 luni. Nu forme grave, dar nici sa vrei sa il mai faci vreodata. Eu inca mai am simptome, 2-3 zile la rand cand ma dor muschii si sunt complet lesinata, ca o curca beata. Cel mai rau ne afecteaza faptul ca nu ne putem vedea copiii si nepotii. Toti locuiesc in alte tari decat noi. Covidul l-am facut la Bucuresti cand inca erau permise calatoriile. Asteptam sa ne vaccinam cat de repede se poate, sa putem sa facem un circuit in care sa-i strangem pe toti in brate. Știu cam 40 de oameni care au avut Covid. Majoritatea cu forme ușoare/medii. Dar si doua persoane tinere (31 si 36) care s-au dus.
Nu am avut , doar o persoană din familia mea destul de numeroasă și 3 prieteni foarte apropiați au făcut forme să le zicem ușoare ( nu au fost internați). Din păcate fiul unui colaborator de la serviciu a murit ( 135 kg , 1.90 m dar și cu probleme medicale, 48 ani).
La serviciu am avut salariul diminuat cu 30% timp de 6 luni dar am supraviețuit.
Am reușit în anul ăsta să mă văd fata în fața cu o parte dintre membrii familiei (frați, surori, cumnați, nepoți) doar o singură dată, în mod normal ne intalneam de 3 ori pe an, dar slavă cerului am suplinit cu video apelurile pe whatsapp.
Fac parte dintr-un colectiv f mare, au fost nenumarate cazurile de covid, inclusiv in biroul sotului meu,unii au trecut usor dar au fost si cazuri extrem de grele (un coleg imi povestea cum el, tintuit in pat, auzea asistentele de la etajul inferior racnind si agitandu-se,ca moare x-ulescu , acel x-ulescu fiind baiatul lui, in final, au supravietuit cu totii, dar asa ceva lasa sechele zdravene si dpdv mental).Ne-am vaccinat noi astia seniorii, juniorii inca nu au dreptul.Desi suntem vaccinati, inca tresar daca aud ca un coleg e proaspat Covid sau suspect covid. Si am senzatia ca a trecut un an pe care l-am pierdut. Serviciu, casa, serviciu, casa, din prea mul timp te apuci sa faci fotografii pisicilor, la cateilor , mancarii si florilor.
Si mno, zic si eu ,,prezent” la recensamantul tau.Sper sa zaresc printre prezentii de azi o groaza de simpatici vechi si noi.
Comentariu beton!16
Covid n-am avut, nici eu, nici cei din familie…cred….sper. Am o grămadă de cunoștințe care au avut. Unii nu au știut și au aflat mult mai târziu, când și-au făcut proteina anti-spike, alții au știut. M-a șocat în special cazul unui prieten care a avut, și el, și soția, și copilul, cazuri ușoare, copilul chiar asimptomatic, și, la vreo 2 sau 3 săptămâni după ce, teoretic, ar fi scăpat de covid, și-au făcut niște analize și au văzut că foaia de rezultate a copilului este roșie toată (adică totul dat peste cap), iar el are analize de alcoolic aproape de ciroză hepatică, deși nu bea.
Joburile sunt ok.
Copiii nu, nu sunt ok. Cel mic a început școala în pandemie, online, nu a fost niciodată fizic la școală, nu știe ce înseamnă asta. Cel mare, care era deosebit de sociabil și de sportiv, s-a închis în el, cu gadgeturile și jocurile lui, nu-l atrage sportul în casă sau doar cu mine și frate-său, tânjește după joaca cu colegii lui, colegi care tot apar și dispar când în online, când fizic la școală („niște muci”, „m-a durut un pic capul”, „nu mai am miros” – dar părinții nu îi testează ca nu cumva să rămână cu ei pe cap acasă și îi trimit la loc în colectivitate așa bolnavi de cine știe ce, cum făceau și înainte de covid). E greu de gestionat situația, știu că ei doi sunt cel mai afectați, psihic va fi mult de muncă cu ei, dar am vizitat cu ei de-a lungul timpului Matei Balș, Marie Curie, Grigore Alexandrescu, Sanador…. Prefer să fie afectați psihic decât să ajungă iar în respectivele spitale sau să mă trezesc cu foaia de analize roșie, motiv să mă înjure peste vreo 20 de ani că le-am distrus sănătatea. Aia e, mai strângem un pic din dinți. Apropos, @Mihai, ziceai la un moment dat că o să povestești despre treaba cu fetele și Queen… Bagă mare, că am rămas în pană de idei pe partea de distracție cu piticii. 😁
Eu… Eu am devenit și mai anti social decât eram. Am descoperit în jurul meu, printre prieteni și cunoscuți, o mulțime de covidioți, de anti vaxeri și anti botniță, motiv pentru care lista de oameni cu care aș dori să ies la o bere s-a redus drastic. Am rupt chiar și două prietenii vechi, de zeci de ani, după ce mi s-a spus că vaccinul e păcăleală și că trebuie să luăm toți covid ca să ne imunizăm. Da, dacă după un an de zile care mi-a fwtut viața întregii familii, vii și îmi spui că nu vrei să te vaccinezi, că nu vrei să porți mască, că virusul ăsta e doar „o gripă”, te bag în morții mă-tii și am terminat-o cu tine, poți să fii și tata. Nu prea mai am răbdare pe subiectul ăsta cu nimeni.
M-am vaccinat. Aștept acum rapelul. Nu mă încântă prea mult, fiindcă pentru copii încă nu există vaccin, deci prea multe nu se vor schimba momentan. S-ar putea schimba dacă gibonii ar respecta niște minime reguli de prevenție, dacă școlile și horeca ar rămâne închise măcar până prima și a doua linie de vaccinați își vor fi făcut și rapelul, dacă numărul de cazuri „neoficiale” (care sunt mult mai multe decât ce se raportează acum) ar scădea semnificativ. Dar asta nu se va întâmpla, covidul nu mai există pentru mulți (până ajung pe ATI), deci continuăm ca și până acum, în debandadă și haos. Nu mă încântă deloc că și prin alte părți e la fel, îmi confirmă doar că numărul de proști din jur e mai mare decât credeam.
Mă bucur că există blogul și comunitatea aceasta. E unul din locurile unde mă refugiez din când în când, alternativele fiind doar comunitățile de gameri sau idioțenia și mârlănismul de afară.
Cam atât.
Comentariu beton!89
Un an bun, sincer. N-am avut covid, desi sotul a iesit pozitiv dar fara simptome, la un moment dat. Stim cazuri intre cunostinte, cele mai multe usoare. Joburile merg inainte, neafectate.
Pentru niste oameni obisnuiti cu vacante multe si diverse, cu excursii dese si iesiri culturale la ordinea zilei, m-a surprins cat de bine am incasat lockdown-ul. Pur si simplu, ne-am reorientat. Am facut treaba prin casa si curte cat pentru 3 ani, m-am ocupat de hobby-uri, am vazut filme cu toptanul si, in general, am simtit ca suntem intr-o semi-vacanta permanenta.
Comentariu beton!18
Covid am avut in octombrie, 5 zile de spitalizare, 10 zile izolare acasa, vreo 2 luni de tuse seaca si o durere de rinichi care nu imi trece cam din aceeasi perioada, am ratat si o operatie pe care o astept de vreo 2 ani care era programata la inceputul lunii noiembrie. Dublu ghinion as zice.
Locul de munca l-am schimbat, altfel as fi stat in ” cassa integrazione ” un fel de somaj tehnic si acum, munceam intr-un muzeu in Venezia si cum turisti nu prea sunt … Consider ca am fost norocoasa, mi s-a oferit un post bun,mi-am dat demisia azi si maine am semnat un nou contract de munca cu conditii mai avantajoase pe care in mod normal nici nu l-as fi luat in considerare ( am plans si eu si colegii cand mi-am dat demisia, ma vedeam iesita la pensie de acolo si am doar 30 de ani :))) )
Copilul rezista, dupa primele saptamani de ” nu atinge” stai” ” Dariaaaaaaaaaa” ne-am calmat cu totii, gradinitele au fost deschis mereu din septembrie pana acum deci nu avem probleme.
Anul trecut pe vremea asta faceam parte din categoria „Nu exista domnule asa ceva”, nu credeam in teoria consipiratiei iar nebunia care a fost in primele zile in Italia ma lasa rece, in sensul ca nu vedeam rostul panicarii. Socrii mei erau super speriati sotul la fel, eu eram doar preocupata ca raman fara munca si iti dai seama ce iesea cand ne uitam la stiri.
Stii cum e ” nu crezi pana cand nu vezi”, cand incep sintomele o iei ca pe o raceala, cand nu mai poti sa respiri si ai febra 39.2 te cam sperii si suni la doctor si cand iti spun ca esti pozitiv iti cam fuge pamantul de sub picioare si efectiv realizezi ca poti fi unul dintre cazurile pe care le-ai auzit la televizor gen: mama tanara de 30 de ani pozitiva covid 19 sufera complicatii peste noapte si moare. Asta a fost cel mai nasol, nesiguranta, neputinta. Doctori faini, psihologul a venit in camera de spital inca din prima seara cand am fost internata, eu nici nu puteam sa vorbesc de atata tuse el ma asigura ca o sa fie tot bine. Dupa cateva saptamani mi-a trecut prin cap ca probabil aceleasi cuvinte i le spunea si persoanelor care au murit dupa cate zile.
Ca sa termin intr-o nota vesela, trebuia sa ma marit in 2020 si am amanat pentru anul asta, dupa cum se prezinta situatia o sa fim nevoiti sa amanam iarasi, iar sotul imi spune ca asta e sansa lui de scapare.
Cam atat.
Comentariu beton!32
Neata!
Eu am fost contact direct al unui coleg în septembrie. M am testat la privat, rezultatul fiind pozitiv. Am fost însă asimptomatic, asa ca n am de ce sa ma plang. Desi am stat cu sotia vreo 3 zile de la contact la izolare, ea nu a luat virusul. După ce m a anuntat colegul ca e pozitiv, m am si dus și m am izolat intr un apartament al unor prieteni, care era liber.
Am, din pacate, prieteni pe care i am pierdut din cauza acestui virus iar unchiul meu, care are 70 de ani, a avut plămânii afectați 60%, a slăbit 17 kg în 2 săptămâni și nu și a mai revenit nici acum.
În rest, sunt un fan înrăit al călătoriilor, dar de 1 an n am mai fost niciunde, iar părinții mi i am vazut o singura data pana acum.
Nu știu ce sa zic… Dacă cineva mi ar fi spus ce urmează, nu l as fi crezut! Ciudat an!
M am vaccinat cu Pfizer, dar ma comport ca și cum n as fi făcut acest vaccin, pentru ca cel mai frica în treaba asta îmi este sa nu provoc cuiva (chiar și unui străin) vreun rau involuntar. Asta m ar macina la nesfârșit.
Va doresc tuturor răbdare și sănătate! Aveți grijă de voi!
Comentariu beton!47
În primul rând, mulțumesc pentru întrebare!
A fost un an greu, este încă!!! Am fost (oarecum) „pregătită”! După câțiva ani în care am avut numai necazuri, de la comoție cerebrală (eu), până la decesul părinților și al surorii, a venit anul ăsta nenorocit!!! Nu am avut covid, nici soțul, nici fiul meu, nimeni din cei care am mai rămas pe-aici…Am colegi, prieteni, cunoscuți, care au avut covid. Unii au trecut ușor prin situație, alții mai greu. Toți sunt în viață și asta e cel mai important!
Pandemia asta nu se va termina prea repede! Și cred că urmează altele. De-acum, cam așa ne vom „distra.”
Sper să auzim de mai bine!😃
Am avut covid alături de toată familia, în martie-aprilie anul trecut. Pierdut din cauza covidului un bunic care locuia cu noi, cât eram în izolare toți. L-am urcat în salvare și aia a fost. Pierdut celălalt bunic 5 luni mai târziu, tot de covid. Am trecut relativ bine prin experiența îmbolnăvirii, dar făcând parte din primele cazuri a fost foarte stresant. Personal am rămas cu gustul și mirosul afectat. Cât de afectat? Păi numiți 3-4 mâncăruri care vă plac…dar vă plac nu alta. Și gândiți-vă că nu mai au gustul ăla.
Am slăbit 17 kg de-atunci și până acum și nu mă opresc, mai am 15-18 de dat jos și am o voință de fier. A fost greu, dar mă simt mai determinat ca niciodată să fac schimbări în viață. Și sunt optimist că va fi bine pentru mine, chiar dacă lucrurile nu par să se îndrepte în lume. A, și am descoperit cât de idioți pot fi unii oameni. Din păcate, cred că asta va fi criteriul după care relațiile cu alți oameni continuă sau dispar, după poziția față virus și vaccin.
Comentariu beton!37
Da, și la mine ăsta este un criteriu. Din fericire, niciunul dintre prietenii mei din viața reală nu e vreun conspirationist. Iar în ceea ce privește prieteniile de pe Facebook, am ajuns să dau „unfriend” pentru orice chestie care mise pare din zona asta de conspirații.
Unii prieteni și câțiva din familie au avut boala, fără urmări nasoale sau decese.
Pentru noi anul a fost super, s-au deschis plajele în vară, ne-am și plimbat prin alte locuri care ar fi fost foarte aglomerate într-un an normal, am petrecut mai mult timp împreună. Le-aș da și altora din norocul meu.
Anul ăsta se anunță cam la fel de “greu”. Până acum ne cam face figuri vremea, ar fi bună o prognoză mai optimistă. 🙂
Dacă te ține, pot să încerc eu o prognoză optimistă. :)))))
Du-te, bă, cu prognozele tale, că n-am chef să-mi cumpăr bocanci în martie!! Hai, o zi sau două de zăpadă merge în adidași, dar nu te apuca să arunci acu’ cu intemperii p-aici!!
@Ioane, am fost ieri și alaltăieri la o actiune Opel al cărei punct terminus a fost undeva la munte. Eram singurul imbecil de acolo încălțat în adidași. :)))))))))))))
@Mihai Vasilescu Am observat că acest subiect e foarte sensibil pe aici, de aceea am zis că sigur găsesc sprijin. Văzând comentariul lu’ @Ionuț, pare că nu e chiar așa, dar e bună orice încurajare.
@Mihai. Alo, baiatu’? Stai locului cu „previziunile” si „prognozele” tale ca in stadiu asta o sa mai fie vara in august, o saptamana!
Avut Covid, eu, sotia, socrii, cumnatul. Cumnatul 2 saptamani de spital cu forma moderat-severa, restul forme usoare. Nu cunosc pe nimeni apropiat decedat.
Ne-am vaccinat toti. Batranii cu Pfizer, tinerii cu Astra.
La mine work from home de fix 1 an, domeniul merge decent (aplicatii IT pentru retail). La sotie e mai greu, e cu jumate de salar de vreo 8 luni.
Copilul e online cu scoala tot de 1 an (cu exceptia a cateva saptamani cand a mers in sistem hibrid), se descurca decent – dar ajuta si fotbalul pe care il face la un club, ca mai iese sa alerge si sa socializeze.
Per total suntem ok, in anii 90 parintii nostri au trecut prin vremuri mult mai grele.
Comentariu beton!17
Mai în glumă mai în serios spun că noroc de cancer că nu prea am trăit covidul la o intensitate demnă de descris. Am în jurul meu oameni care au trăit boala. Am observat o chestie interesantă: fiecare a avut simptome personale. Fiecare cu covidul lui altfel spus.
Vecina de sus: lipsă de gust, miros, slăbiciune. Soțul ei a avut dureri în corp destul de mari și multă vreme. Prietena vecinei a debutat cu o tuse foarte urâtă care nu a trecut complet nici în zilele noastre, a luat cortizon și antibiotic. Trei în familia unei cumnate, fiecare în felul său a făcut, chit că stau în aceeași casă- ea cu grețuri, diaree, el altfel, fiul altfel. Avem, am avut, prieten care a murit – 82 de ani- cu soție care nu a luat virusul, tampon negativ mereu.
Am fost uimită pentru că celelalte gripe dau semne cam la fel, diverse ca intensitate dar aceleași. Deci nu e gripă! Cu banii nimic schimbat. Copii mici nu avem.
Comentariu beton!17
Mda, deci, am avut Covid și eu și soția. Am stat cuminți in casa. Am avut niște vecini de nota 20 care s-au îngrijit de noi ca de copii lor. Am fost norocoși din acest punct de vedere. Și am mai fost norocoși ca am putut sa ducem boala la domiciliu, fără a fi nevoie de spitalizare. Cât despre job…am stat trei luni in șomaj tehnic ca, apoi, la începutul lui 2021 sa fiu disponibilizat și sa rup canapeaua de lângă masa de la care soția prestează telemunca de un an, deja.
Anyway…suntem bine, urmează sa încep un nou job și, nu, nu am pierdut pe nimeni, din fericire, ceea ce le doresc tuturor.
Sa audem 😉 de bine!
Comentariu beton!21
In martie am ramas fara loc de munca. Cu cateva zile inainte de explozia de covid. A fost…greu e putin spus. Am plecat din Bucuresti cam 2 luni…a fost efectiv supravietuire, mai putin trai. Exceptie baiatul mic si motanul, care au fost in largul lor in curte, zona de munte. La reintoarcerea in Bucuresti a fost grea reacomodarea, noroc cu fratii mei ca ne-au ajutat cat au putut de mult. Am gasit loc de munca nou, am avansat, acum muncesc de acasa…acum un an nu visam ca pot face asa ceva. Evident am schimbat ceea ce fac, am ramas doar in domeniu. Printre cei apropiati, familia unui frate a avut covid, din fericire fara urmari. Si 4 vecine de varsta a 3-a s-au imbolnavit…din pacate doar 2 s-au intors din spital:(…cu una din ele chiar eram amic. Este greu, vreau sa ies cu baiatul afara, nu prea imi vine. Locuri de joaca nu mai exista. Incet incet intram pe fagas oarecum normal, doar cu mai putina socializare. Ma enerveaza/streseaza impresia de covid in schimb. Cum ai racit putin, sau cum are baiatul mic un muc, gata, toata lumea incepe sa zica covid. Ne ferim cat de mult putem, prin natura locului de munca frumoasa mea se testeaza saptamanal, si mergem inainte. Sunt optimist, toate se vor aranja pana la urma.
Cum a fost anul acesta atipic pentru mine? Stresant și trist. Personal nu am făcut boala, însă foarte mulți colegi și prieteni au trecut prin ea. Cei mai mulți cu bine. Însă o foarte bună prietenă de-ale mele a stat o lună și jumătate pe secția de Covid și încă o lună pe Interne. Acum e acasă, dar încă are tratament, a slăbit 15 kg și i-a căzut părul. Iar un alt prieten de familie a pierdut lupta cu nemernicul care ne-a invadat viețile. E adevărat că avea tratament imunosupresor (acum 8 ani suferise un transplant de rinichi) și asta l-a făcut din start vulnerabil în fața bolii. Dar la 50 de ani nu era cazul să moară!
Jobul e bine, a fost mai stresant în unele perioade și au fost luni când am muncit mai mult decât trebuia, însă nu mă plâng. Sunt destui care au fost grav afectați și care au în continuare nevoie de ajutor să supraviețuiască.
Am făcut vaccinul și rapelul (lucrez în învățământ, dar nu sunt cadru didactic) și am fost zilele trecute la un laborator să-mi fac determinarea anticorpi IgG (anticorpi neutralizanți/proteina Spike 1). Azi voi primi rezultatele și sper să pot răsufla și eu un pic mai ușurată, știind că sunt oarecum protejată (am o boală cronică și am motive de îngrijorare, căci nu am un sistem imunitar prea bine dezvoltat!).
În rest, sănătate tuturor și sper să vă puteți vaccina cât mai repede, cât mai mulți, să putem pune cu botul pe labe jivina!
Comentariu beton!16
Am avut două cazuri de deces din cauza Covidului în familie (un unchi și bunica prietenului fică-mii,deci aproape ca și familie) și am în jurul meu o grămadă de rude, prieteni și cunoscuți care au făcut boala și toți, indiferent de forma avută au rămas cu urmări: oboseală,stare de rău, anxietate, unii chiar și câteva luni..
Am stat izolați cât s-a putut, interacțiunile cu ceilalți sunt reduse la maxim,nu ieșim fără mască și dezinfectant din casă.
Mă îngrijorează copilul cel mic, care e licean și n-a mai fost la școală de un an,cu excepția începutului de an scolar, când a fost fizic vreo lună,dar și copilul cel mare care lucrează de acasă tot de un an…
Poate restricțiile de circulație i-au făcut pe copii să vină cu noi în concediu în vară (deși, unul adolescent nu mai venea de ceva timp cu noi ,celelalt aproape matur nu mai venea demult) și ce să vezi, chiar le-a plăcut. Acum ne-au zis că dacă plecăm în concediu anul ăsta, merg și ei.
Eu sunt vaccinată din ianuarie, soțul azi trebuie să facă rapelul (fiind în grupa II), am reușit să-i programez și pe părinți și să se vaccineze și ei,dar asta nu înseamnă că viețile noastre sunt cele dinainte.
În rest,mi s-a întărit convingerea că sănătatea e cel mai important bun al nostru, de care trebuie să avem grijă și e bine să ai ceva bani albi pentru zile negre, deși nu ne-am pierdut locurile de muncă.
Comentariu beton!18
50/50 ca a avut tata, dar e ok, in rest am rezistat ca familie, chiar ne intelegem mai bine decat anul trecut. Cel mai tare am fost afectati financiar din partea sotiei(horeca), nu am pierdut locurile de munca dar tot e greu, chiar daca locuim in Oradea, preturi destul de mari raportat la veniti, taxe maricele, fara subventii la orice… Asteptam vaccinul.Mergem inainte. Sanatate tuturor !!!
Am avut sau n-am avut, nu stiu. In martie anul trecut fix inainte de inceperea nebuniei si la noi am avut cica „gripa A” cu tot tacamul, febra, frisoane, dureri crunte de muschi si oase, oboseala, apnee, tuse crunta care a tinut o luna, migrene, varsaturi pe ambele parti, am avut 3 zile in care am dormit in fund ca nu puteam respira, fara gust, fara miros. Am fost 3 in casa loviti atunci, au scapat doar sotul si cea mica.
Apoi au inceput usor cazurile, niste prieteni si familiile care au stat internati fix in perioada starii de urgenta, apoi zvonuri, vecini carantinati si suspecti, apoi nasii si familia, finii, prieteni, colegi, unii au dus mai bine altii mai rau.
Anul trecut pe 1 decembrie bunicul meu a pierdut lupta cu Covid, avea 85 de ani dar era sanatos ca un taur, la varsta aia mergea 14km zilnic pe bicicleta si avea mai putin par alb decat am eu la 33 de ani, manca sanatos, avusese o viata ordonata. Acum 3 saptamani s-a dus un coleg de breasla, 41 de ani. La unul dintre clienti e focar de infectie, cu forme severe si urate, unii sunt spitalizati, majoritatea tineri pana in 45 de ani. Mai avem un colaborator internat, a fost in stare grava, acum e mai bine, om de pana in 50 de ani. Fix ieri au iesit cumnatii din carantina avand 2 membri infectati in familie.
Un prieten imi spunea ca au pierdut 3 prieteni apropiati, toti tineri si aparent sanatosi, o alta prietena de-ale lor a ramas cu probleme de vedere si un prieten cu probleme de auz si miros.
M-am sihastrit cumva in perioada asta, stau acasa de 1 an reintoarsa din CIC fix in starea de urgenta. Nu mergem pe nicaieri, rar iesim sa cumparam chestii, am taiat gratarele si reuniunile.
Sper la mai bine desi nu pare ca o sa fie!
Comentariu beton!19
Am respectat toate măsurile impuse și/sau recomandate și am scăpat cu bine. L-am pierdut însă pe tata și voi regreta toată viața că nu am mai apucat să-l văd și să-l îmbrățișez.
Ce frumos că întrebi!!
Comentariu beton!33
Condoleanțe.
Comentariu beton!17
Deci un imbecil a ținut să marcheze cu câte un dislike faptul că l-ai pierdut pe tatăl tău și că altcineva ți-a zis „condoleanțe”. Mind fucking blowing.
@Mihai Vasilescu, exact la asta mă gândeam și eu când citit comentariul Gabrielei. Cum dracu’ poate cineva să dea dislike la textul ăsta?! Pe ce motiv?
Nu-i poți identifica p’ăștia?
@Adrian, nu pot. Dar, sincer, nici n-aș vrea să se poată. Nu de alta, dar simt c-aș avea niște dezamăgiri mari.
Condoleanțe, Gabriela.
Și eu mi’am luat două roșii lejer când am spus că a murit mama. Măcar pot să înțeleg că ura unora față de mine nu ține cont de drame. Dar cu oamenii aia care mi’au urat cele bune, ce au ?
Comentariu beton!15
Condoleante, draga mea. Stiu cum e.
Mulțumesc pentru gândurile bune!
M-am gândit o secundă că cele roșii ar putea fi dislike-uri empatice. Posibil, dar puțin probabil. 😐
Gândul ăl mai bun și de la mine!!
Imi pare rau, Gabriela …😞
Pierdut job in aviatie (amandoi), relocat in Ro, cu sotul si 2 motani. Reorientat catre domenii noi, pt amandoi, si lucram inca la asta. Nu am avut Covid, ne-am ferit cat am putut. Odata cu mutatul, s-a redus drastic cercul de oameni cu care interactionam, si ne lipsesc mult. Whatsapp call nu tine loc de seri petrecute pe terasa cuiva, cu muzica, prieteni si temperatura comfortabila pe perioada iernii. Dar ne adaptam. Dintr-un mediu international, am ajuns sa traim in Ro, numai intre romani. Nu e rau.
Prieteni cu Covid, am avut si avem inca. Unul din ei, se lupta inca cu efectele, el fiind bolnav in august. La un moment dat, ca il sunam o data pe saptamana, sa vad cum e, mi-a scris ca prefera sa-i scriu, ca el nu poate vorbi si respira in acelasi timp. Si-a facut rost de medicamentele potrivite, de masti si manusi, pe sub mana, pt ca la ei (America), nu se gaseau de cumparat.
Altii au facut forme usoare, nici un deces, din fericire.
Comentariu beton!18
Eu , geamana si mama am avut covid anul trecut si alta sora a facut acum in martie (in Italia). Mama a fost asimptomatica, iar noua ne-a curs nasul, l-am avut infundat si ne durea putin capul. Anul trecut a fost greu deoarece tata a avut probleme de sanatatea si ne-am tot plimbat prin spitale( si din cauza unor neintelegeri). A fost groaznic sa nu poti ajunge la medicii la care ai nevoie, sa ai parte de aroganta unor medici. Cu familia si cu prietenii ne-am vazut mai rar si doar cu masca. La mine nu au fost probleme cu munca( domeniu esential).
Daca puteti sa imi recomandati un medic infectionist bun(Bucuresti) m-ar ajuta.
Mersi.
Am avut covid și eu și fi miu. El, la aproape 19 ani, ca o raceala mai puternică, fără gust, miros si un pic de tuse. Eu, la 41, dureri puternice de ochi, cap, de mi venea sa l smulg și sa l arunc, dureri musculare, tuse seaca, febra, dificultăți de respiratie, fără gust și miros, bineînțeles, deh, bătrânețea. Am avut în ianuarie, copilul nu mai are nimic, eu încă nu s complet ok cu plămânii, simt ca nu intra suficient aer în ei. Fi mea, surprinzător, nu a avut nimic. Încet, încet, ne revenim.
Comentariu beton!17
anul trecut pe vremea asta aveam rude bolnave deja. nu în românia. de atunci până acum, am așa: învățătoarea mea decedată (s-a îmbolnăvit la o petrecere a foștilor colegi de la școală unde s-au îmbolnăvit 16 persoane în total. sora ei, bolnavă și ea, i-a dat boala mamei lor, care a decedat și ea). prietenul soției mele din facultate, dinainte de a ne cunoaște (asta apropo de o temă de discuție de pe aici…) decedat zilele trecute, la 47 de ani. cel puțin 10 cunoștințe decedate între timp. în afară de rudele pomenite la început, n-am avut apropiați, rude sau cunoștințe bolnave.
nevasta vaccinată (e cadru didactic), eu de abia aștept ziua de luni să mă înscriu pe platformă, iar fiică-mea urăște cu spume școala față în față pentru că trebuie să se scoale cu o oră mai devreme decât în vremurile școlii online.
în rest, am citit în ultimul an aproape ca-n liceu (că ăla a fost apogeul la mine, cu 2-3 cărți pe săptămână), slujba a mers bine de acasă ca-n ultimii 20 de ani, iar fiică-mea a devenit (de vreo lună) o idee dependentă de jocuri pe tabletă.
@all, vă citesc comentariile și încă o dată mă felicit pentru ce oameni am reușit să adun aici.
În altă ordine de idei, mă uitam că există cineva care a stat să dea câte un dislike de sus până jos tututor celo care au comentat, indfiferent ce-au zis. Și nu pot să nu mă întreb, a mia oară, cam ce fel de om trebuie să fii ca să poți să faci asta? Cam câtă ură trebuie să ai în suflet, pentru tot ce e în jur, ca să stai să dai cu mâna ta câte un dislike? Eu, personal, n-aș avea nici măcar răbdarea să fac asta. După primele cinci comentarii m-aș plicitisi îngrozitor și m-aș apuca să fac biluțe de muci. Până și ele ar aduce societății o valoare adăugată mai mare decât pot oferi cetățenii ăștia care n-au nimic altceva de făcut în afară de a da „roșii” pe blogul meu.
Lasă, Mihai, că am intrat eu și am dat like tuturor comentariilor, ca să-l ”neutralizez” pe idiot!
Comentariu beton!46
Mihai, le dăm satisfacție dacă-i menționăm. Lasă-i frate-n zeama lor. Vorba lu’ Johnny Răducanu.
Si eu sunt siderat, si ieri mi-a sarit in ochi la articolul cu teatrul.
Mihai, e mai degraba as manca bilutele tale de muci decat sa stau sa scrolez si sa apas minusuri. Cat de amiba trista sa fii??
Comentariu beton!12
Am avut Covid si din fericire a fost o forma foarte usoara. Cunosc o multime de prieteni, rude si colegi de serviciu care au avut Covid, unii dintre ai avand forme foarte grave. Inclusiv unii au decedat, din nefericire. Pentru unii care mi-au fost apropiati am plans… Nu este usor sa pierzi pe cineva drag, mai ales ca nici in cele mai negre cosmaruri nu am crezut ca ni se poate intampla asta… pandemia de COVID… Recunosc ca am avut un vis sumbru inainte de pandemie. Eram la tarmul unui ocean si traversam un pod. In apa erau unul langa altul cadavre de oameni in niste saci albi transparenti cu ochii deschisi care ma priveau. Era oceanul arhiplin… Ma gandeam, in vis, de ce cei de la morga nu i-au pus in saci negri si de ce nu i-au ingropat, si de ce erau asa de multi, si de dracu” s-a intamplat de erau atatea milioane ….Ma gandem la o catastrofa naturala, ceva de genul caderea unui meteorit, un cutremur extrem de mare, ceva…. Dar nici prin cap nu mi-a trecut ca ar putea fi din cauza unui… virus! La vreo luna de la visul meu am vazut la toate televiziunile stirile din China si oamenii infectati cum erau transportati in … „pungi transparente”… Eu am crezut intotdeauna in visele mele, chiar daca uneori au fost niste cosmaruri…
Am sa ma vacinzez luna aceasta cand sunt programata si vreau sa-i conving si pe sceptici sa faca la fel.
Mai rau decat a fost in acest an de „puscarie” care a trecut, nu are cum sa fie.
Comentariu beton!23
Surprinzător, dar a fost un an bun. Nu am avut Covid, familia este bine, totul este bine.
Ma trezesc in fiecare dimineata cu senzatia ca traiesc o viata care nu este a mea ,intr un timp in care nu ma regasesc ,job,job,job …..acasa ,dus ,mancat,laptop,somn.Lucrez intr un plasament de batrani si s a murit mult,foarte mult ,nu de covid ci de diverse boli si de singuratate si tristete .Covid a facut fie mea ,forma foarte urata ,a trecut ,e bine ,nu inteleg de ce sotul ei care a avut grija de ea si care a si stat in primele zile cu ea in aceeasi camera nu a avut nimic .A murit mama ,neasteptat pentru ca nu am stiut o niciodata bolnava de ceva ,o comotie cerebrala ,ma consolez spunandu mi ca a fost rapid ,fara suferinta si degradare psihica si fizica ,imi reprosez ca a fost imposibil sa ajung in tara si ca nu am vorbit mai mult la telefon cu o zi inainte de a se intampla ,i am zis ca am treaba si nu am timp.Ce am invatat din pandemia asta ….sa mi fac mai putine planuri si sa traiesc azi ca maine poate nu exista.
Comentariu beton!41
Mulțumesc de întrebare, suntem ok, nu cred ca am avut ori dacă am avut am fost( eu și baiatul ) asimptomatici.
Soțul meu, desi pandemie, prin prisma jobului international a bătut toate aeroporturile, mai ceva ca în an normal. Bineînteles că a fost încadrat la excepțiile prevazute de lege, plus testare pcr acasa și la job, iar izolarea în restul timpului și masca a făcut diferența. În concedii am plecat dar cu masina proprie, am ales zone izolate pentru plaja în afară și în țară trasee mai retrase de drumeții tocmai să fim noi doi împreună( dormit la cort sau reîntoarcerea acasă după traseu).
În familia extinsă aproape toți au făcut, din fericire simptome ușoare. Doar o rudă a crezut că e ok dar după 4 zile când a făcut radiografia, era cu afectare pulmonară urată( ca după pneumonie).
Fi-miu la 21 ani nu dorește să vina cu noi, mai mult ne încurcă pe noi adulții :)) că stă prea mult în casa, cu facultate on-line îi convine maxim că nu se mai trezește dimineața devreme!
Noi nu am avut, dar multi in jurul nostru nu au scapat de cumplita boala. Am reusit sa ne facem prima doza de vaccin, eu, sotul si copilul cel mare, cel mic probabil la vara, asteptam sa implineasca 16 ani. Am suferit anul asta, de toate, firma, scoala, prieteni, socializare. Singura bucurie a fost ca am putut fi impreuna. Imi este drag sa te citesc, Mihai! Imi faci in fiecare zi o bucurie. Sper din suflet si la zile mai bune.
Comentariu beton!19
Hm! cred ca a intrat în spam!
Covid printre cunoscuți a fost, atât forme ușoare, cât și grave, inclusiv cu spitalizare și ATI. Noi și familia apropiată (părinți, bunici, frați, cumnați, nepoți adică) n-am avut (sau dacă am avut, a fost fără simptome și nici la teste n-a ieșit). Dintre cei care au fost bolnavi, unii au rămas cu sechele. Rahatul ăsta de boală poate afecta și alte organe în afară de plămâni și, uneori, destul de nasol. De murit, nu am pe nimeni apropiat care să fi murit anul acesta de Covid, ci din alte motive. Chiar în starea de urgență a murit cineva (tipă de vârsta mea, cu doi copii mici), în casă, în urma unui AVC. Mai știu 2 persoane diagnosticate în pandemie cu cancer la sân, dintre care una foarte apropiată. Una e bine (adică în faza de monitorizare și tratamente post operație), una face acum chimio. Nașteri au fost destul de multe printre apropiați și cunoscuți plus o înfiere de copil și asta mi s-a părut o chestie foarte tare. Și la noi în familie va veni peste câteva luni un bebe, de la sora soțului.
Copiii rezistă, cel mare chiar incredibil de bine, parcă a înflorit în pandmie. Cea mică abia așteaptă să revină la școala fizică și speră ca acest lucru să se poată face din septembrie.
Pentru mine anul pandemic a fost provocator, diferit și dificil pe alocuri, dar chiar n-aș putea spune că a fost unul rău.
Comentariu beton!18
Ieri s-a implinit anul de cand lucrez de acasa.
Traim de mai bine de un an numai dintr-un salariu si am fost destul de haiduci incat pana saptamana trecuta n-am avut nimic.
Asta pana sa na aduca copila bucuria de la scoala. Suntem in plina evolutie a boliisi de o saptamana intreaga suntem cu febra. Ascazut de la 38,4 pana la o zi intreaga cu 36,4 pentru ca aseara sa am din nou 38. Nu pare sa fie o forma grea insa e sacaitor ca vine pleaca si de fapt nu ne lasa in pace. Astept sa scapam si apoi sa ne bucuram din nou de viata (cu masca pe figura).
Sanatate multa tuturor ca tare rau e sa fii bolnav.
Comentariu beton!38
Hai c-o să fie bine. Știu io.
Si io zic ca o sa fiti bine!
Mie mi-a fost destul de bine anul care a trecut. Da, cunosc oameni care au avut Covid, dar au trecut ușor peste, dar noi (eu și soția) ne-am protejat destul de mult și n-am avut. Ieșiri doar o dată la început de pandemie, iar apoi doar la socri la țară de câteva ori. Dacă nu mergeam acolo să ne mai relaxăm, cred că o luam razna. Financiar a fost excelent, pentru că am putut lucra suplimentar destul de mult, fiind acasă și nemaipierzând timp pe drum. Cu ocazia asta ne-am luat și apartament. Acum să-l punem puțin la punct și să începem să punem iar pentru zile negre, că nu se știe. Copii n-avem, dar cățelul sigur a fost fericit.
Comentariu beton!17
Nu am avut covid. Logodnicul si soacra meu da, nu ne am vazut vreo luna atunci. Ea ar fi putut sa moara, bine ca nu s-a dus la spital si a facut perfuzii acasa (familie de medici).
Multi colegi au avut covid, o colega tocmai si-a pierdut o ruda de la aceasta boala.
Familia mea inca nu a avut, ne ferim cu totii chiar si unii de altii. Mi-e teama ca bunicii mei daca iau, nu vor supravietui.
Am fost contact direct si m-am testat de 2 ori.
M-am vaccinat cu prima doza de zeneca, logodnicul, mama si bunicul pfizer. Tata e programat, bunica mea inca nu vrea inca, se mai gandeste.
La munca am lucrat la turatie maxima, mai mult de acasa, de aproape 1 an. Nu mai pot, sunt epuizata. Simt ca mi s-a inrautatit boala autoimuna din cauza stresului. Imi dau seama ca trec zile fara sa zambesc deloc.
Am nevoie de vreme calda si vacante, anul trecut mi-au lipsit mult.
Daca nu aveam pisica anul acesta nu stiu ce as fi facut. M-a tinut pe linia de plutire si m-a ajutat cu sentimentele de singuratate. O iubesc enorm si ea s-a bucurat foarte tare ca nu am mai plecat la birou.
Comentariu beton!26
Nu am fost infectat și nici cei din familia apropiată (Doamna, copiii, părinții, frații). Am prieteni care au fost. Din fericire fără efecte nasoale.
În schimb, acum un an mi-am pierdut locul de muncă și deși am avut ceva discuții cu unii-alții, deocamdată nu s-a legat nimic. Mi se spune că sunt prea calificat. Când mi se spune. 😁
Comentariu beton!15
Completare: Dacă pentru fiul cel mic (grupa mică la grădiniță) statul acasă cu noi a fost perfect, pentru cel mare (10 ani) lipsa interacțiunii fizice cu prietenii și colegii este apăsătoare. Chiar i-a spus învățătoarei că el nu va mai participa activ la cursurile online. Va fi doar auditor.
Ai mei au avut covid, ambii părinți (pensionari și cu comorbidități) și frate-meu, care locuiește cu ei, și care s-a infectat la muncă. Carantină la domiciliu toți trei. Simptome nașpa, panică, legătură permanentă cu medicul de familie. În zilele alea libere, 30 nov. – 1 decembrie, eu colindam farmaciile, din Rahova până în Titan, să iau rețetele prescrise de medic, pentru 2 săptămâni. Le lăsam plasele la ușă, și deschideau după ce plecam eu. Îmi amintesc atmosfera apăsătoare din oraș, și cum urlau ambulanțele peste tot.
Vecinii lor de bloc și unii cunoscuți au și azi convingerea că ai mei au primit bani să spună că au covid. Și că eu, la rândul meu, aș fi primit bani, „ca să mă prefac” că mă duc să-i ajut. Asta mi-a zdruncinat încrederea în oameni – aflată, oricum, la cota de avarie. Că nu e vorba de niște necunoscuți de pe stradă, sau de pe internet. Sunt oameni cu care ne știm de ani de zile, am trecut prin multe chestii împreună… în fine.
Eu am scăpat neinfectată, deși, prin specificul jobului, am mers să lucrez și în spitale anul trecut, inclusiv într-un spital covid. În rest, sunt ok, zic.
Comentariu beton!33
Dacă cineva cunoscut mi-ar spune că știe că am luat bani ca să declar că am covid nu știu ce aș face.
Posibil că nu l-aș scuipa în gură, că nu e genul meu de reacție, dar mi-ar părea rău că nu pot s-o fac.
Dar persoana aia n-ar mai exista pt mine.
Comentariu beton!13
Soțul meu a avut covid la sfârșitul lui august. A bifat toate simptomele dar au fost suportabile. La radiografie s-a văzut că plămânii au fost afectați în proporție de 25%. Cam două luni a avut dificultăți în a respira la cel mai mic efort. Acum este bine. Și da, avem prieteni și cunoscuți care au avut forme mai ușoare sau mai grave, care au necesitat spitalizare. Și avem și persoane cunoscute care au decedat. Și tot anul ăsta s-a întâmplat ca mama să sufere un AVC. Altfel, per total, anul a fost unul bun. Că am avut și avem de lucru, că suntem sănătoși, că ne-am mutat la țară și am scăpat de mizeria de București, că plozii noștri s-au așezat la casa lor și am fost bucuroși să-i putem ajuta cu amenajarea apartamentelor. Și ne-am vaccinat toți deoarece am putut face asta prin firmă, domeniul de activitate fiind servicii. Și asta ne-a cam scăpat oarecum de stres. Dar nu înseamnă că nu mai purtăm mască și că nu mai folosim gel dezinfectant ca până acum. Că mai aud imbecili care spun că de ce să mai purtăm mască dacă ne-am vaccinat? Că atunci înseamnă că nu suntem protejați. E fix ca treaba cu steriletul. Te protejează de sarcină dar nu 100%.
@Mihai, dacă putem ajuta cu ceva, suntem bucuroși să o facem.
Eu n-am avut Covid. Sau nu știu. Am făcut un test rapid când s-a îmbolnăvit colega mea, dar mi-a ieșit negativ.
Am rude și colegi care au avut. Forme ușoare și medii. Unii au ajuns în spital, dar au scăpat relativ repede. Cam toți din cei pe care îi știu și au avut au rămas cu diverse sechele, mai ușoare sau mai grave. Cel mai rău e o colegă care, după 4 luni, încă are probleme nașpa de concentrare, nu i-a revenit în totalitate gustul și mirosul și are plămânii ușor afectați.
Au murit de Covid niște persoane cu care am lucrat.
A murit tata, dar nu de Covid.
Am început o relație nouă, complicată, dar care mă face să visez că într-o zi o să fiu iar bine.
Faptul că am mers la job în toată perioada asta m-a ajutat să-mi păstrez mintea întreagă.
M-am văzut cu fii-mea mai rar și cu prietenii aproape deloc. Acum două zile m-a sunat o prietenă că are Covid. Am fost ieri să-i duc niște cumpărături și medicamente. A fost ciudat să ne auzim prin ușă. Azi am aflat de o altă prietenă că e bolnavă.
Eu iau lucrurile așa cum sunt. Și am învățat recent, că n-are rost să-mi mai fac planuri.
Comentariu beton!27
Condoleanțe. Fii tare!O să fii pentru că meriți.
Mulțumesc, @Edelweiss.
M-a întristat tare să citesc azi despre mulți care au pierdut pe cineva în perioada asta. Și gândurile mele sunt către toți cei care n-au apucat să-i mai îmbrățișeze pe cei dragi.
Comentariu beton!14
pandemia ne-a schimbat puțin obiceiurile, nu foarte mult. eram oricum obișnuită să dezinfectez și să sterilizez ca și cum orice pacient ar avea ceva contagios. am schimbat puțin timpii dintre programări și am dublat dezinfecția. m-a afectat creșterea prețurilor la dezinfectanți și consumabile, concomitent cu scăderea la jumătate a numărului de pacienți pe zi (ca urmare a creșterii timpului dintre doua programări), dar nu am ajuns să cerșesc, așa că nu mă plâng. asta la cabinet. acasă, aș zice că este mult mai bine decât înainte. eu oricum nu mă înghesuiam să merg în cluburi, parcuri, malluri sau alte locuri din acestea. întotdeauna am avut aversiune pentru aglomerații, contact fizic cu persoane care nu locuiesc cu mine în casă, socializare nesfârșită etc, prin urmare regulile de distanțare mi se potrivesc perfect. starea de urgență a fost și ea binevenită, pentru că aveam niște ani de somn de recuperat. școala online e mai mult decât acceptabilă. ar fi de îmbunătățit câte ceva, dar nu e oribilă.
am prieteni, rude și cunoștințe care au avut covid, cu toată varietatea de simptome. din păcate, câțiva au pierdut și acum nu mai sunt printre noi. am pierdut pe cineva drag, indirect din cauza covid, avea o boală autoimună care trebuia urmărită constant, monitorizata la spital. i-a fost frică să meargă la controale, să nu ia covid, și a murit din cauza agravării bolii. eu nu am avut, am reușit să nu iau, dar am respectat recomandările. am făcut vaccin. a luat fiu-meu covid, pe mine m-a protejat vaccinul și nu am luat de la el.
una peste alta, e o situație care există, nu se schimbă dacă ne dăm noi cu fundul de pământ. eu, noi, în familie, am încercat să facem tot ce ni s-a cerut, să contribuim la reducerea efectelor și să nu fim parte din răspândire.
Comentariu beton!17
Nu vreau să povestesc despre anul acesta. Nici nu prea mai cunosc oameni care să nu fi avut covid.
Însă vreau să povestesc despre efectele pe termen lung de care sufăr zi de zi.
După 2 luni de anosmie (pierderea mirosului) în care tot ce am mâncat nu avea absolut nicio aromă ci doar gust, am început să îmi revin poate în proporție de 40%.. Bucuria m-a ținut o săptămână în care am testat arome vagi dar complet absente până atunci, până când… m-a izbit.
Brusc am dat în parosmie și de atunci mâncarea este un subiect extrem de delicat. La fel și mirosul de pe strada, din casă, de sub mască, de oriunde.
Miroase a mort. A carne stricată și a fum de țigară.
Parosmia este o afecțiune a nervului olfactiv care distorsionează mirosurile și îți dă senzația că mănânci de la tomberon sau faci un picnic lângă un hoit.
Am deja mai bine de o lună de când nu mai suport carnea, ceapa, usturoiul, mâncarea gătită fierbinte și orice urmă de aceste ingrediente în orice preparat. Eu personal sufăr de o formă ușoară, spre deosebire de alții care vomită sau care pot mânca doar paste reci fără sos sau numai cereale.
O altă problemă este faptul că cei din jur sunt insensibili, ca să nu zic nesimțiți, și pun la îndoială gravitatea acestei afecțiuni. Cu miștouri sau insistențe, fix ca bunica de la țară când aude că nepotul e vegan.
Întrucât mulți dar prea puțini suferă de această afecțiune, s-a format un grup suport pe Facebook care are 15.000 de membri în prezent și unde toate poveștile sunt asemănătoare:
– anosmie în timpul covid
– parosmie la 2-3 luni după covid
– intoleranță la carne, ceapă, usturoi și altele
– miros constant de carne stricată, fum de țigară, plastic ars
– medici care le prescriu antibiotice „pentru sinuzită” sau test de sarcină (LOL)
– anxietate, depresie și slăbiciune din lipsa alimentației corecte
– apropiați care nu iau în serios gravitatea acestei afecțiuni care într-adevăr, este foarte greu de empatizat, ca orice lipsă a oricărui simț.
Aștept cu nerăbdare să treacă, sperând că mă voi vindeca, și mai aștept ca aceste simptome să devină cunoscute și oficiale (peste ani probabil) pentru a fi validate și cercetate în vederea găsirii unui tratament.
Probabil dacă vreun mare Chef va suferi de parosmie și se va auzi în media, abia atunci se va populariza existența și gravitatea acesteia.
Până atunci, cine simte că mănâncă din groapa de gunoi sau din scrumieră, vă așteptăm pe grupul suport, nu sunteți singuri!
Comentariu beton!34
eu am avut covid la inceputul lui decembrie si nici acum nu mi-a revenit mirosul. gustul il am alterat, insa m-am obisnuit asa.
cel mai grav e ca imi cade extrem de tare parul, mie, care nu am avut niciodata problema asta, puteam sa ma spal pe cap si cu crema de ghete.
@Petunica, o colega de serviciu a avut Covid in decembrie si din februarie are parosmie. E cumplit pentru ea, nu poate manca mai nimic si are o familie acasa pentru care trebuie sa gateasca. Noi nu prea am inteles la inceput ce simte ea, acum o protejam cat putem, evitam sa mancam ceva in preajma ei. Mai greu se descurca acasa, sotul o intelege si nu prea si copilul ii cere tot felul de mancaruri cu care era obisnuit. Nici un tratament incercat pana acum nu a dat rezultate.
@Moatza îmi pare rău! Pe grupul de suport sunt multe femei care se plâng de căderea părului, sau de migrene, dureri de dinți ori tot felul de afecțiuni. Se pare așadar că acestea sunt de asemenea simptome postcovid și că momentan trebuie tratate cu… răbdare.
@Carmen M. Și eu am avut același timeline, covid decembrie, parosmie februarie. Mie mi s-a spus să adulmec uleiuri esențiale și nu pot să zic decât că uleiul de eucalipt miroase a mort mentolat. Iar patiseriile miros a mort dulce..
Până acum am făcut experimente, aruncând multe produse, descoperind că pentru mine mâncarea rece e suportabilă, la fel și brânzeturile, legumele și cerealele.. dietă raw și vegetariană.
Din păcate pentru mulți inclusiv cafeaua, produsele cosmetice și de igienă (săpun, șampon) miros la fel..
E cumplit și e important ca oamenii din jur să înțeleagă. Altfel te simți exclus, neînțeles și suferi (și de foame) în singurătate.
Cred că cel mai simplu e de explicat astfel:
E greu să mănânci când prânzul miroase a fekale, iar fekalele miros a transpirație, iar transpirația a ulei de motor, iar uleiul de motor miroase a mort. Poftă bună!
Bravo pentru susținerea săracei colege!
Comentariu beton!13
@Petunica, deci tu ai miros denaturat, ceea ce-i f rau.
eu nu am deloc, adica extrem-extrem de putin. desi vad o bucata de muschi afumat, il intreb pe sotul meu daca miroase a fum, pestele afumat n-are miros, cafeaua n-are miros, portocala, usturoiul, ceapa, deodorantul… parfumul are putin-putin, acetona m-a ars pe nas, dar miros tot n-a avut.
asa ca daca nu miroase a nimic, eu pot manca orice. ii pun pe cei din jur sa miroasa, sa ma asigur ca-i comestibil.
stii cum e sa fumezi si sa nu simti fumul? ha, ha!
Pe mine m-a afectat rau psihic pandemia asta. In principal pentru ca eram preocupata pentru parintii mei (73, 75) cu diverse afectiuni, sa nu pateasca ceva. Au grija de baiatul meu si erau zile in care cu greu ii opream sa vina la noi pentru ca unii colegi din clasa lui au fost infectati sau tatal lui (la care se duce in program de vizita). Faceam cumparaturile pentru toti, la inceput, numai sa le limitez iesirile si contactul cu lumea. Tin minte ca in perioada de urgenta au fost pe ascuns la Lidl, nu mi-au spus sa nu ma supar dar tot am aflat si i-am sunat plangand si certandu-i. Acum ca ma uit in spate poate am exagerat dar totul am facut-o cu gandul sa fie ei bine.
Imi lipsesc mult calatoriile, am fost doar la munte anul trecut cateva zile.
Imi doresc mult de tot sa ma vaccinez si sa revenim incet, incet la normal.
Sanatate tuturor!
Comentariu beton!20
Am avut toti covid, noi, copiii, frati, surori, bine ca n-au facut batranii familiei.
Toti am dus boala suportabil, mai putin omu’ care dupa 5 teste negative, a stat doua saptamani in spital, 5 zile pe O2 si dupa 6 saptamani avea si anticorpi – deci 5!!! teste negative si el era sa moara.
Acum suntem toti vaccinati, unii si cu rapel facut.
Mi-au murit doi prieteni, unul de 38 de ani, celalalt era chiar seful meu, 54 de ani, ambii cu copii mici, niste tragedii inimaginabile.
Basca mama a facut infarct si a trebuit operata la particular, pe bani multi, bineinteles.
Material ne-a mers bine, cu toate ca la munca am avut o perioada buna contractele suspendate o zi/saptamana, deci 20% salariul diminuat vreo 3 luni, plus la firma am avut clienti cu activitatea suspendata, deci…
Am recuperat din imobiliare, care indiferent ce zic „specialistii”, au explodat. Si zic de-un amarat de oras de provincie.
Ne-am plimbat mai mult decat de obicei prin tara, am fost la munte, la mare de 3 ori, in delta, nu ne-a fost frica deloc, si pana la urma tot de la birou ne-am imbolnavit.
Nu am avut timp de plictiseala anul asta.
Dar per total a fost un an de tot kktul din cauza mortii unor prieteni dragi si apropiati.
Comentariu beton!20
Covid 19…m-am saturat de el,inca din primul val. Lucrez afara,intr-un azil de batrani, cand lumea se batea cu pumnul in piept ca e doar o gripa, mie mi se imbolnaveau colegi si erau la un pas de moarte, rezidentii azilului (+80) mureau pe capete,niciodata nu vazusem asa ceva cu toate ca lucram in domeniu de 4 ani. Din iunie au inceput testele pcr saptamanal, toate bune pana in decembrie 23,cand ne-a lovit valul 2. Alte cazuri,alti morti, mult mai multe fata de primavara, colegi pozitivi cu duiumul, oameni in putere morți, real cosmar. Nu mai vreau, nu mai pot! Plimbari?! Mi-a ajutat Dumnezeu sa ajung acasa dupa 8 luni sa imi vad mama, ce si ea lucreaza in sistemul sanitar aici,in Romania si a fost si ea pozitiva,alt cosmar.
Comentariu beton!29
Nu l-am tratat niciodata ca pe o simpla gripa, poate de aceea am si reusit performanta sa nu il iau. Nici eu, nici copilul, care merge la scoala (clasa a treia).
Fetita a trecut relativ OK prin izolare. A ajutat faptul ca stam la curte si ca am fost impreuna in tot acest timp. I-am facut analogia cu crocodilii si broastele testoase, daca ei au supravietuit milioane de ani, ne adaptam si noi 🙂
Jobul s-a mutat permanent de acasa, mi-am si schimbat serviciul 100% online 🙂 Mi-am vazut agajatorul doar in ziua in care mi-am luat laptopul.
Din fericire, nu stiu decese, dar am avut prieteni bolnavi. Am renuntat la cunostinte pe care ii credeam prieteni, am facut curat imprejurul meu, pe principiul „mai putini si mai buni”. In decembrie am trecut prin niste momente nasoale, o buna prietena s-a imbolnavit oarecum indirect din cauza mea (ii facusem cunostinta cu cineva care a infectat-o). Nu as suporta ideea sa imbolnavesc pe careva din egoism sau neglijenta.
Acum astept vaccinul ca si cand 😀 Sunt in etapa 3b, dupa detinuti…
Comentariu beton!18
„Nu l-am tratat niciodata ca pe o simpla gripa, poate de aceea am si reusit performanta sa nu il iau. Nici eu, nici copilul,”
sigur, @Dana H, noi astia care l-am luat, am tratat virusul ca o simpla gripa, ce tampiti am fost!
@Moatza, imi pare rau daca asta ai inteles, nu asta voiam sa spun. Eu ma refeream la ceea ce a scris Mihai ” in anul ăsta, am trecut cu toții prin trei faze. De la „e doar o gripă” s-a ajuns la vestita „știi tu pe cineva bolnav de covid?”, după care, pe măsură ce treceau lunile, întrebarea asta tâmpită s-a cam transformat în concluzie”.
Eu nu am trecut niciodata prin faza „e doar o gripa”, l-am luat foarte in serios de la inceput.
Comentariu beton!21
Eu nu am fost asa de fericita ca tine… cum bine te-ai pronuntat: ” Jobul s-a mutat permanent de acasa”. Nu am stat acasa deloc, am lucrat permanent, si m-am spalat cu sapun si dezinfectant de sute de ori pe zi, de imi facusem bube la maini, iar fata incepuse sa mi se irite de la masca purtata permanent si in spatii inchise si deschise… Dezinfectam din doua in doua ore toate suprafetele cu solutii (birouri, telefoanele, laptopul etc.). Acasa frecam cu solutii totul… de la clanta usii, pana la parchet, gresie, faiana, baie si tot ce se putea spala cu vreo solutie de dezinfectare. Si nu ca n-as fi avut ce sa fac, ci pentru ca am vreut sa fiu precauta sa nu ma infectez si sa transmit celor dragi, colegilor, rudelor si prietenilor virusul. Din fericire, nu m-am infectat decat la aproape un an de la aparitia pandemiei in China si am facut o forma foarte usoara, care mi-a trecut extrem de repede. Iar fata mea si prietenul ei nu s-au infectat de la mine, desi am locuit impreuna… pentru ca medicul de familie mi-a spus sa stau linistita ca este o simpla raceala, nu e Covid…. Am facut un test dupa 2 saptamani de izolare voluntara, pentru ca nu am vrut sa expun colegii, prietenii sau rudele, si mi-a iesit ca am deja anticorpi….
Iti spun toate acestea ca sa stii ca nici eu nu am tratat superficial aceasta pandemie, dar tot „am reusit” sa contactez virusul… Pentru ca desigur virusul este „ceva”ce nu se vede, nu miroase, nu se aude, si multi alti de „nu”….
@ LM, stiu 🙁 eu nu mi-am facut test de anticorpi, la ce mi-ar folosi sa stiu ca am trecut prin virus, daca am facut-o ? Copilul are o dermatita de care nu mai scapam, din cauza dezinfectantilor si a sapunului excesiv, am schimbat N marci de sapunuri, dermatocosmetice la ea, degeaba…are pielea de pe maini ca solzii de soparla.
Inca am urme de clor pe diverse mobile de la cumparaturile de anul trecut. Iar „urmele de clor” de pe creier nu cred ca vor trece vreodata. M-am gandit de nu stiu cate ori in perioada asta la „butterfly effect”. Daca nu se imbolnavea prietena mea, ma imbolnaveam eu. Daca acum 2 saptamani fiica-mea nu facea putina febra (alarma falsa, sunt deja la a doua cutie de teste rapide) si nu ne mai vedeam doua zile cu cel care ne ajuta cu transportul la scoala, ne pozitivam (el s-a pozitivat intre timp). Daca-daca-daca…stiu ca nu e sanatoasa gandirea asta, dar nu mai depinde de mine 🙁
Lucrez de acasa din martie anul trecut. Imi lipseste miscarea, stau departe de metrou si mersul pe jos dus intors era miscarea mea, m-am ingrasat putin. Altfel totul ok. Nu am copii deci pe partea asta nu pot comenta. Pt ca lucram amandoi de acasa e super pt ca petrecem mai mult timp impreuna. Am avut covid in familie, a trecut cu bine peste. Stiu multe persoane care au trecut prin boala. Decese nu am avut. Sper sa nici nu fie. Eu fac parte din aceia care au stat f mult in casa ca sa ne ferim, nici in CO nu am fost anul trecut. Anul asta mergem pt ca o sa fim vaccinati. Noi purtam masca si afara de dinainte sa fie obligatorie. Nu stiu daca am trecut prin boala. Astept acum un test de anticorpi sa vad. Cam atat. Sanatate la toata lumea
Noi ne regasim printre cei norocosi. Parintii ne sunt bine, job-urile noastre nu au fost afectate (asta datorita domeniilor in care lucram), iar de mizeria de virus am scapat amandoi pana acum. Asta desi eu am mers luni de zile cu transportul in comun. Copii nu avem. Suntem in home office de la inceputul lui noiembrie si personal, cred ca incep sa ma alienez; planuisem sa ma duc maine in oras, pur si simplu sa casc gura prin magazine (sunt in Germania si au inceput „relaxarile”, dupa lockdown-ul instituit in decembrie) si realizez ca la simpla idee de-a ma imbraca, a ma duce la gara si a lua metroul usor ma cuprinde o oboseala ca de sfarsit de lume.
Altfel, n-am mai fost de un an si jumatate in tara, mi-e dor de taica-meu, imi pusesem mari sperante in vaccin, dar inainteaza cu viteza melcului mahmur. Germania a gestionat infiorator si incredibil de prost treaba asta cu vaccinarea. Zic „incredibil” pentru ca de 14 ani de cand traim aici, ne obisnuiseram cu alt gen de reactii ale institutiilor statului.
In paralel e si povestea asta cu Zeneca, din Romania se tot aude ca fac unii si altii „invarteli” ca sa se vaccineze peste rand…. Asa ca momentan am o senzatie de lehamite si de descurajare, simt ca nu se mai termina.
Am scris un cârnat extraordinar de lung, cronologic, cu tot ce s-a întâmplat în anul ăsta de pandemie. Am plâns, m-am mucificat toată, apoi am șters. E clar că nu sunt bine. Mulțumesc oricum, m-a ajutat.
3 oameni care au avut Covid știam.
Cei mai faini oameni dintre rudele din partea mamei, nu prea mai contează ce am mai pierdut pe lângă ei și timp din copilăria celor 4 nepoți.
It hurts like hell.
Comentariu beton!29
Tocmai ce am iesit din izolarea de dupa Covid si pot spune ca am avut noroc: nu m-am simtit foarte rau, singurele mici probleme cu care inca ma lupt sunt o usoara tuse si faptul ca gustul si mirosul nu sunt inca la 100%. In rest, am avut ceva prieteni cu forme mai mult sau mai putin grave dar toti sunt acum recuperati. In familie, nimeni nu s-a imbolnavit; sotia e medic si doar ce terminase rapelul de doua saptamani cand m-am imbolnavit eu, deci a fost Ok. (Pfizer rules!:))
Anul asta a fost ciudat si atat (presupun ca te referi la 2020). Am reusit sa facem cateva iesiri prin Grecia si Bulgaria cu gasca mea din clubul de scuba, deci nu a fost o asa mare tragedie. Singura tragedie a fost decesul bunicii sotiei, fara legatura cu virusul de Covid, dar venit brusc.
Copii nu avem iar multinationala la care lucrez ne-a ingropat in beneficii in perioada asta, asa ca nu am de ce sa ma plang. Sincer, nu ma asteptam sa fie chiar atat de orientati catre angajati. A fost o surpriza mai mult decat placuta.
Buna ziua, oameni faini! Nu am avut Covid nici eu, nici familia restransa, am avut noroc pentru ca am avut multe cazuri la serviciu si multi prieteni au facut boala. Am trecut insa printr-un soc, fiul de 18 ani al fratelui meu s-a imbolnavit de Covid anul trecut in toamna si am tremurat pentru fratele meu care e in grupa de risc (are comorbiditati, cum se tot spune). Din fericire nu a luat virusul. Acum tremur pentru sora mea geamana aflata in Germania, sunt in izolare, toti trei au simptome specifice de Covid, asteapta rezultatele testelor. Am trait si bune si rele in acest timp. Cel mai bun „lucru”care ni s-a intamplat a fost sosirea in familie a Larei (catelusa noastra in varsta de 10 luni). Sotul a cedat la rugamintile copiilor si a fost de acord sa avem un catelus in casa. E raza noastra de lumina, o iubim nespus si ne face viata mai frumoasa cu iubirea si dragalasenia ei. Ca minusuri: doi copii adolescenti in casa, adolescenti care iau culoarea peretilor. Fiica mea e in ultimul an de liceu si e speriata de atatea necunoscute: bacalaureat, admiterea la facultate. Ne lipsesc prietenii. Cu job-ul a fost dificil. Ne-au fost reduse salarile cateva luni bune, cheltuielile au crescut, dar incercam sa facem fata. Nu am pierdut pe nimeni apropiat din cauza virusului, din fericire.
Va transmit un gand cald si bun tuturor celor care ati pierdut oameni dragi in aceasta perioada. Stiu ce inseamna sa iti pierzi parinii, ai mei s-au dus de tineri amandoi. Aveam 18 ani cand a murit tata si 30 cand am pierdut-o pe mama, asa incat stiu cat va este de greu.
Va doresc sa fiti sanatosi si sa incercati sa va pastrati optimismul. Vom trece cumva si peste asta.
Comentariu beton!20
Cateva rude si prieteni au luat, in general usoare. Eu m-am protejat cu masca si doi metri smth si am supravietuit pana acum. E relativ ok/stabil, tinand cont de conditii
Am respectat toate regulile, am avut prieteni si rude care au avut Covid. Din fericire, toti sunt bine. Am ramas fara job in Septembrie si am reusit sa gasesc altul in Ianuarie. Am trei copii in scoala online, toti trei merg mai bine cu scoala asa. Poate si mama somera a ajutat 🤦🏼♀️. Asta ar fi singura bila alba pentru 2020. In rest, un an horror.
Sanatate!
Nu am avut și consider asta un mare noroc (chiar dacă ne-am protejat mult, știu oameni care s-au protejat serios și tot au luat virusul).
Mai expus a fost soțul (ieșiri pentru casă, dar și cu job-ul), s-a protejat pân-a dat în paranoia 🙂
În decembrie a murit o bună prietenă, de covid. Nu ne mai văzusem de aproape 1 an dar vorbeam săptămânal la telefon. Cu toate că se proteja mult, se pare că a contactat virusul de la bona nepoțelului. Și n-a rezistat bolii.
Prietena lui fii-miu a făcut o formă urâtă, depășită cu greu acasă, în izolare. După ce a scăpat de virus, a mai tras-o vreo 2 luni cu efecte nasoale (plămâni, tiroida). Acum e mai bine.
Am multe cunoștințe care au făcut boala, majoritatea trăiesc, câțiva n-au supraviețuit.
Altfel, am suportat foarte bine izolarea, dar îmi lipsesc excursiile/concediile. Ne-am vaccinat și fii-miu abia așteaptă 15 martie să se înscrie la vaccinare.
Apropo de asta, oare când vom putea folosi adeverința de vaccinare la zborurile cu avionul? N-am găsit nicăieri precizarea asta, peste tot se cere testarea covid cu 3 zile/72 ore înainte. Dacă sunt vaccinată de minim 2 săptămâni, de ce aș mai face testul? Mi se pare stupid.
Pentru că încă nu s-a luat nicio decizie în acest sens. Țările n-au vaccinat încă suficientă populație pentru a-și permite să facă asta. În plus, nu cred că va funcționa vreodată așa, să le arăți adeverința de vaccinare la îmbarcare. Pentru că adeverința aia e o simplă coală scoasă la imprimantă, oricine poate face o copie după ea. Singurul lucru important este că pe ea este trecut un cod care atestă faptul că ești vaccinată. Dar cei de la liniile aeriene nu au acces la baza de date ca să-ți verifice ție codul ăla. So, până nu se va trece la formă digitalizată a ceritifcatului de vaccinare, se vor cere teste. Mai durează un pic, maximum două luni, și se reglează și asta. moment în care vor începe să schelălăie toți conspiraținoștii care vor în concediu în Grecia. 😀
Eu, din fericire, până acum nu m-am îmbolnăvit. Dar în schimb toată familia a fost bolnavă (și din partea mea și din partea soțului). Prietenii la fel. S-au vindecat destul de repede și n-au fost probleme.
În schimb aflai în dimineața aceasta că a murit de Covid o persoană pe care o cunoșteam. E prima persoană de care aflu. Și recunosc că mă simt ciudat. Nu știu cum să reacționez. În ideea că până acum nu murise nimeni cunoscut de covid…
Nu am avut Covid , dar am respectat cât am putut regulile.Am multe rude si prieteni care au trecut prin boala cu greu, iar decese- doar cunostinte mai indepărtate.Cum a fost? Un an ciudat , greu , la job ( sunt profă) aproape non stop online, ne – am adaptat dar ne lipsesc enorm copiii si vibe ul din clasă ; copilul din dotare( 13 ani) afectat de statul in casă si de lipsa socializării de la scoală si nu numai ; nouă ne lipseste mult socializarea , iesirile de orice fel.Sotul si – a dus businessul mai departe adaptandu – l pe vanzarile
online si este ok. Suntem vaccinati acum si ceva mai linistiti si ne vrem viața de dinainte inapoi.Una peste alta- un an ca o lectie, dură ce e drept.Suntem recunoscători pentru tot ce avem , mai ales pentru sănătate.
Am avut si eu Covid ,doar o zi m-am simtit foarte rau dar am inceput sa am atacuri de panica dupa si am ramas cu dureri articulare .
Din cauza acestui virus si a situatiei din spitale mi-am pierdut fratele (45ani ),nu a avut Covid doar o victima indirecta .
Acum m-am vaccinat si inca am dureri de la vaccin dar m-am obisnuit deja cu durerea asa ca merg inainte .
Soră-mea e cadru medical. Periodic i se fac testări și mereu ieșeau negative. Acum înainte de vaccin s-a dovedit că avea anticorpi formați deja.
Nimeni nu știe nimic.
Probabil am făcut toți cândva și nici măcar n-am știut.
ca la sotul meu. dupa 5 teste negative si boala urata fara diagnostic, avea anticorpi.
@Tamerlan, am facut covidelul si nu am ramas cu nici un anticorp.
Nu am avut din cate stiu, insa stiu o groaza de oameni care au avut si multi oameni care au pierdut pe cineva apropiat. Pe mine m-a prins pandemia cu un bebelus, deci programul meu nu a suferit mari modificari. Da, mi-as fi dorit sa-i ofer Lunei cat mai multe experiente, sa calatorim, insa asta deja intra in alta zona decat cea de nevoi de baza. Eu sunt ipohondra, nici frica de covid nu m-a tinut departe de mersul la urgente pentru a verifica tot felul de simptome. Din fericire sunt intr-o relatie sanatoasa, asa ca acasa e mereu placut, mi-am dezvoltat mai mult pasiunea de gradinarit si ne-am bucurat de noi si de timpul petrecut impreuna. Business wise din fericire a fost un an bun. Sunt constienta ca suntem unii din cei norocosi, asa ca sunt recunoscatoare pentru asta.
Salutare Mihai, salutare cititori,
Anul 2020 va rămâne de neuitat și își va lăsa amprenta pentru câțiva ani de-acum încolo, cel puțin în domeniile educație și economie.
Pentru noi cele mai negre momente din anul trecut au fost 3 decese în familia extinsă, dar nu din cauza virusului. În jur de 10 persoane din anturajul nostru au avut covid, forme ușoare tratate acasă.
Partea pozitivă a poveștii acesteia este că pentru noi timing-ul a fost bun. Eu am fost in concediu de creștere a copilului, soțul tocmai a împlinit un an de lucru de acasă, pe fata cea mare anul trecut am ținut-o acasă cam 9 luni, tot de teamă să nu aducă de la grădiniță viruși celei mici, deci am petrecut mult timp împreună pe care l-am savurat. In bula noastră ne-a fost destul de bine, faptul că locuim la casă și avem un petec de curte a contat mult, nu am avut senzația de închisoare în primele luni când ne-am izolat. Pandemia ne-a învățat să fim autonomi, să gestionăm mai bine resursele familiei (acum nu mai concep să aruncăm mâncare), și mai ales să ne bucurăm unii de alții.
Însă oricât de bine ar fi in bulă, am simțit lipsa socializării, mai ales fata cea mare, care în primăvara trecută era în pragul depresiei… Stătea la fereastră și cânta ceva inventat despre cum vrea înapoi viața de înainte..Noi obișnuiam să ne plimbăm și să facem/avem multe vizite. Însă soțul făcând parte din categorie cu risc, am fost foarte stricți in respectarea măsurilor de siguranță, cel puțin în primăvara trecută când era panica la cote maxime am avut 3 luni încheiate când nu a ieșit niciunul din noi din curte, comandam totul online, dezinfectam tot și nu luam contact cu nimeni. De Paște au venit socrii să ne aducă mâncare, au stat pe verandă și se uitau la nepoate prin geam exact ca la pușcărie la vorbitor..
Astă vară am decis să mai relaxăm restricțiile, cu prudență, pentru sănătatea mentală a copiilor dar și a noastră. Am acceptat și făcut câteva vizite, in aer liber, de la/la prieteni despre care știam că sunt și ei foarte prudenți, ne-a prins tare bine. Nu am mers in concediu sau locuri publice aglomerate.
Când a început școala în toamnă fata cea mare radia de fericire că va întâlni alți copii.. Noi cu inima strânsă… Dar acum soțul e vaccinat și parcă suntem un pic mai încrezători că va fi bine când vom contracta virusul. In continuare suntem prudenți, purtăm mască, nu frecventăm locuri aglomerate dar nu cred că ne va ocoli. Din toamnă ne împrăștiem, eu mă întorc la serviciu cu prezența fizică, fetele pe la școli și grădinițe, așa că se sparge bula, ne întoarcem la realitate.
Sănătate tuturor dorim, să ne citim cu bine și altădată!
Da, un văr de-ai mei a ieșit pozitiv în perioada sărbătorilor de iarnă. Simptomele au fost, fără gust, fără miros, doar atât. Culmea este că a fost izolat în casă, două săptămâni, împreună cu soția și copilul lor, iar ei n-au avut niciun fel de simptome, și nici pozitivi n-au ieșit. Nici în perioada aia, nici după cel două săptămâni de carantină
@Anel, la fel a fost și la noi. Doar soțul a făcut covid. Noi ceilalți patru membri ai familiei nu am făcut. Și am stat bot în bot. Eu am băut din același pahar cu soțul meu. Nu știu ce să zic. Cred că este pur și simplu, în funcție de sistemul imunitar al fiecăruia. Al meu soț tocmai era în plină criză de alergie la ambrozie. Iar noi toți suntem din categoria care nu a făcut gripă niciodată, febră cred că de două ori în viață. Doar ușoare răceli, mai ales primăvara, dar și alea din cinci în paișpe ani.
@AdinaL, mi-e greu să cred că nu am trecut prin virusul ăsta și noi, ceilalți, care nu am avut simptome
@Anel, am facut teste toti. Si au fost negative. Copiii au facut si cel pentru anticorpi. La fel. Acum suntem vaccinati toti cu Astra Zeneca. Dar nu cu lotul ala cu probleme. Rapelul va fi in mai.
@AdinaL, mi-am adus aminte, între timp, de un prieten care a avut aceleași simptome (fără gust, fără miros), dar avea în plus stare de somnolență. El fiind în șomaj tehnic în perioada respectivă, nu și-a făcut testul, s-a autoizolat. Soției lui i se făcea periodic testul la serviciu și a ieșit pozitivă, da’ n-a avut niciun fel de simptome. A fost obligată să se izoleze și ea, iar între timp și-a făcut și el testul și a ieșit negativ. Probabil că ea l-a luat de la el, asta dacă l-a avut luându-ne după simptomele lui, dar trecând o perioadă el a ieșit negativ atunci când și-a făcut testul. De-asta zic că într-un an de zile, mă gândesc la cei asimptomatici, să nu fi avut și unii dintre noi?!
Este foarte posibil să fie cum zici.
Un an in care am pierdut si am castigat. Am pierdut prieteni (facut covid, vindecat, mort dupa o saptamana de infarct, medic de familie 44 de ani), am pierdut job, m-am supracalificat in cautarea de joburi (se pare ca degeaba), m-am apucat sa invat o meserie noua (sa vedem ce-o iesi). Ne-am consolidat familia, am devenit mai apropiati si am comunicat mai bine. Impreuna am stat cu ochii ca pe butelie pe cei trei Mosi pe care ii avem in dotare, respectiv parintii. Nu am avut covid, in cazul meu cu HTA si stenoza aortica, plus fumat profesionist 33 de ani, ma calific pentru patrunjel printre premianti. Saptamana viitoare ne vaccinam si speram sa ne protejeze. Pe Mosi i-am vaccinat deja, mai cu vorba buna, mai cu santaj pe principiu: nu o sa putem sa venim la voi (merge si taie toate comentariile tembele). Sa fim sanatosi si sa ne revenim cat de repede posibil. Aveti grija de voi!
Comentariu beton!21
@all, până la ora asta, articolul a fost citit de peste 2500 de oameni dintre care peste 100 au comentat la el. Nu există nici măcar un singur comentariu al celor care au lătrat pe aici tot anul ăsta despre comploturi, botnițe, libertate și luat viețile înapoi. Hmm, oare de ce?
@MV: sunt prea ocupați cu botnița și nu pot să latre acum. Poate mai târziu. 🤣🤣🤣
@MV, pentru că fiecare dintre noi are un exemplu, și cu cât înaintăm vom avea din ce în ce mai multe. Nici mie nu-mi place masca, nu vreau să-mi imaginez ce va fi pe caniculă, vara trecută n-a fost obligatorie în spațiul liber, da’ e un motiv de protecție. O să ne fie din ce în ce mai greu, pentru că nu suntem și nici n-am fost vreodată un popor care să respecte regulile
Poate ca „i-a lovit”…. Covidul…
In schimb, la marea majoritate a comentariilor sunt cate 2 manute rosii. Cine are prea mult timp liber.
2020 dpdv al muncii a fost super. 🥳
2020 dpdv al vieții sociale a fost un dezastru, dar s-a redresat în decembrie. 🤭
2021 se anunță promițător. 🤪
Fină-mea din Australia a făcut Covid-19, dar soțul, care a stat cu ea 24/7, n-a avut nimic. A făcut o formă nu tocmai ușoară, după spusele ei, dar n-a necesitat spitalizare. S-au testat amândoi săptămânal timp de două luni după ce ei i-a ieșit testul negativ la o săptămână după ce i-au trecut simptomele (dificultate în respirație, durere de spate). Acum își așteaptă rândul la vaccinare.👍
Vorba românului, după ce dă pe gât o glajă de pălincă de prună de 20 ani: alles gute. 😎
Salutare tuturor,
Ani a fost ciudat, nu am avut curajul sa merge in concediu cu toate că ne doream, mai ales cele 2 fete. Am mers la multe și am reușit să facem lucruri pe care mi le doream de mult sa le facem împreună. Drumeții, urcat cu fetele (3 și 7 ani) pe Vlădeasa. Deci a fost ok dar parca lipsea marea.
Am avut Covid, am stat toată familia în carantină 2 săptămâni. Doar eu am avut simptome dar foarte ușoare, pierdut miros și gata.
La servici e ok, poate fi și ai bine cel puțin la mine, la soția merge că înainte, e in construction și sincer nu am văzut vre-o diferență.
Copii nu par afectați foarte tare dar se vede lipsa de socializare.
In acest moment eu sunt vaccinat, parintii mei și socrii sunt și ei vaccinați.
Din păcate cunoaștem 4 persoane care au reacționat urat la Covid, una a și decedat. Din fericire toții cunoscuții noștri au avut o forma mai grea sau mai ușoară de Covid. Zic din fericire că au scăpat cu bine.
La mine, anul 2020 a fost un adevarat roller-coaster, dar povestea incepe putin inainte, la sfarsitul anului 2019. Long story short, eu locuiesc in Franta, mama e stabilita in Olanda si tata e in Romania. Mama vine (pardon, venea) la mine destul de des. Pe tata, in schimb, il vad rar, pentru ca nu imi permit intotdeauna sa ma intorc in Bucuresti, iar el nu prea isi permite sa vina la mine. Bref, ne vedem rar. In noiembrie 2019 a fost ziua mea, eram insarcinata (6 luni), si imi doream sa vina tata la mine. Si a venit! Si el si sotia lui (a doua mama pt mine). In decembrie am nascut, iar tata nu a vrut sa vina peste noi in primele luni, ca sa ne lase sa ne obisnuim cu kiddo nascut prematur si adus acasa dupa 2 saptamani de incubator, sa nu ne dea peste cap cu 2 persoane in plus in apartament, cu un copilas care oracaie mai mereu, si cu doi parinti noi-nouti care incearca sa se descurce si sa se bungheasca cum stau lucrurile. Deci la vremea aia, am fost toti de acord sa facem prezentarile oficiale „mai incolo un pic”. Doar ca „mai incolo un pic” ala s-a transformat in … peste un an. Kiddo are aproape un an jumate, si nu isi cunoaste bunicul. Barbatul meu nu prea intelege de ce nu a venit pana acum, ca vara trecuta a fost situatia mult mai ok, ca se putea, ca la la la. El nu intelege cum sta treaba cu sistemul de sanatate in Romania. Nu intelege ca daca da dracu’ sa ajungi la spital, mori naibii acolo pentru ALTCEVA decat pt ce te-ai dus initial (sau arzi..) Tata are peste 60 de ani, lucreaza mult si greu pt un salariu destul de mizer, sotia lui are si ea problemele ei de sanatate, si efectiv le e frica sa se aventureze, le e frica sa nu ia covid, le e frica de spitale, le e frica de doctori, le e frica de anticovidioti, etc. Si eu nu pot sa ii invinovatesc. Asa stau lucrurile, punct. Dar e greu, anul 2020 din punctul asta de vedere a fost un an foarte greu. Familia nu a putut sa profite aproape deloc de primul nepot. Nu stiu cat de mult am suferit noi, dar stiu cat de mult au suferit si sufera in continuare ei. Pt noi, ca parinti, a picat … imi vine sa spun „bine”, dar nu asta e cuvantul, ca nimic nu e bine in situatia asta. Dar, the silver lining a fost ca am putut sta cu kiddo acasa mult mai mult. Aici, concediul matern e de 3 luni. Eu am avut sansa sa stau acasa cu el 8 luni (dintre care 3, in telemunca). Sotul s-a intors la servici dupa 3 saptamani. Pleca plangand si cu frica de gat.
Practic, kiddo a crescut in lockdown. Ne-am temut foarte tare sa nu devina anti-social. Si toata lumea ne f**** la icre sa il scoatem, sa il ducem, sa vada oameni, sa vada de toate, sa nu fie salbatic.. Mai oameni buni, UNDE vreti sa il ducem pe pandemie? Ca noua ne era frica sa ne ducem si pana in parc. PE CINE vreti sa vedem? Pe aia de-ai nostri care nu cred in virus? Care nu pun masca? Care tipa sus si tare ca „trebuie sa isi faca copilu’ sistemul imunitar”? Hai sictir! Si ce sa vezi, la 8 luni l-am dus la cresa, ca a trebuit sa ma intorc la servici (fizic) 3 zile pe saptamana. Nu e nici salbatic, nici incuiat, nici nimic. Un copil ca oricare altul, care intra in colectivitate (cu masurile de precautie de rigoare).
Noi nu am avut covid, nici familia, nici prietenii apropiati. Dar avem cunostiinte care au avut. Si cu forme grave, si cu forme usoare. Au trecut cu bine si peste nenorocirea asta. Noi, in schimb, ne-am salbaticit. Ne-am cam incuiat in noi, in casa, in bula noastra cu cei apropiati. Inainte, eram primii pe usa cand eram invitati pe undeva, si eram super incantati cand ne trecea cineva, oricine, pragul. Acum nu mai suntem asa. Acum, parca tragem de noi cand trebuie sa mergem pe undeva. Si am devenit mai severi cu lumea din jur, mai putin rabdatori. Pe de alta parte, suntem mai rabdatori cu noi insine, mai putini stresati de ce ne stresa candva, si mai concentrati pe noua familie. Alt lucru pozitiv (din punctul nostru de vedere): ne putem permite sa nu acceptam niciun comentariu legat de kiddo sau de cum ne descurcam cu el. Ne-am descurcat singuri singurei cu el, fara bunici, fara vecini, fara prieteni la care sa il lasam ca ne odihnim, sa facem curat, sa gatim, etc. Deci NO COMMENT – si asta ma incanta in mod special pe mine. Chiar daca, recunosc, putin ajutor la inceput, si chiar si acum, ar fi mai mult decat binevenit..
La servici, all good pentru amandoi. Am avut norocul sa ne putem continua activitatea si sa avem acelasi salariu pe tot timpul pandemiei. Ne e dor de vacante, ne e dor de prieteni, de familie, de toti cei pe care nu ii mai vedem atat de des, si jonglam permanent intre frica de a ne contamina apropiatii si bucuria de a-i revedea. Pe mama nu am vazut-o din august 2020. Pe tata, din noiembrie 2019. Si nu stiu cand o sa ii vad din nou.
Totusi, cand tragem linie, ne dam seama cat de norocosi suntem: servici -ok, sanatate – ok, prietenii si familia – sanatosi, kiddo – ok, relatia noastra post-kiddo – ok.
Si cat de tare doare sa nu ii vezi pe cei care sunt departe. Whatsapp, Messenger, Skype, nimic nu bate o imbratisare si un pupic barbos de la tata..
Comentariu beton!19
Citesc comentariile voastre și înțeleg că eu am avut noroc. Nu am avut covid nici eu, nici cei din familie. Am purtat mască, am respectat regulile, dar în general nu prea m-am ferit, am fost la muncă în fiecare zi… În firmă am 50 de colegi și până săptămâna trecută nu am avut (cred) niciun caz. Luni am testat pe toată lumea, după ce a venit o clientă infectată și am descoperit două cazuri, ambele asimptomatice. Deci cu covid-ul nu am avut probleme până acum și sper că în curând voi putea să mă vaccinez.
În schimb, sunt furios că ne îndreptăm într-o direcție care mi se pare tembelă.
Am o prietenă mai îndepărtată care a murit. Nu de covid, ci de oameni tâmpiți. Fusese programată la o operație și ăștia au închis spitalul, „l-au transformat în spital covid”. Era programată la operație luni și a fost anunțată sâmbăta dinainte că s-a anulat. Complicații și apoi doar un pas…
Mulți oameni au devenit isterici și se ceartă din niște motive aberante. Am aflat zilele trecute de o tipă care urla în telefon la o veche prietenă că i-a dat covid și că o omoară. Adică ieșiseră împreună la masă, iar câteva zile mai târziu una dintre ele a aflat că e infectată și a sunat-o pe cealaltă să o anunțe. „Prietena” a facut o criză de nervi, a informat-o că nu vrea să o mai vadă niciodată. De parcă aia o făcuse special!
Oamenii sunt deprimați, nervoși, au devenit asociali. S-au creat obiceiuri care mie personal mi se par rele – consider că munca (permanent) de acasă e un concept ne-uman, nu vom mai ști să socializăm decât online. Școlile închise vor avea un efect pe termen lung sau poate permanent, dacă se prelungește nebunia copiii se vor închide în bula lor și nu vor mai învăța sa interacționeze normal. „Matrix”, „Avatar” sau „Roboții de pe Aurora”?
Ah, era să uit, mi se pare aiurea să rup o prietenie sau o relație de lungă durată cu cineva pentru că nu crede în vaccin sau în covid. Încerc să-l conving, îi explic, dacă nu reușesc fac mișto de el, dar n-aș putea să-i spun „băi, să nu mă mai cauți niciodată, că dacă nu crezi în vaccin ești tâmpit și nu te mai cunosc”. Adică până acum nu m-am prins că e tâmpit, am fost prieten cu el niște ani și dintr-o dată m-am lămurit că nu merita?!? Uite, am văzut comentariul lui @Ionuț și m-am întristat. Am văzut și că e un comentariu apreciat și m-am întristat și mai tare. @Ionuț, sper că ai glumit despre cum îl bagi… chiar și pe taică-tu. Sau măcar sper că el nu citește ce scrii pe-aici!
P.S. Am recitit ce am scris… cred că și eu sunt cam deprimat. Sper să treacă cât mai repede demență asta și să rămânem cât mai normali, indiferent ce-o însemna asta.
Comentariu beton!23
Mai aveam ceva de spus, scuze că-mi răspund singur!
@Mihai Vasilescu, textul de azi, de fapt, comentariile sunt foarte revelatoare pentru mine, am senzația că am înțeles mai multe despre oamenii de aici și despre ce se întâmplă prin lume. Am citit tot și voi reveni pe seară să văd și restul comentariilor.
Mulțumesc!
@Adrian, tatăl meu știe asta, stai liniștit. Părinții mei s-au vaccinat mai mult forțați de faptul că i-am amenințat că altfel nu își vor mai vedea nepoții decât online, fiindcă ei nu prea erau convinși. Aia e, prea multă Antena 3 strică. Dar i-am pus să aleagă. Simplu și cinic. Și au făcut alegerea corectă pentru mine.
Ai citit comentariul meu. Ei bine, pentru toate nasoalele, și fizice, și psihice, pe care le-am tras și eu, și restul familiei, îi fac direct răspunzător pe idioții care nu au respectat regulile, care au avut chef de vacanțe și paranghelii pe pandemie, care au susținut cu putere deschiderea școlilor și horeca, care au urlat disperați că moare economia, fără să realizeze că fix EI, prin nerespectarea regulilor și prin discurs anti vaccin, o omoară. Și se va închide iar tot, la fel ca în orice țară bananieră populată cu maimuțe, nu cu oameni inteligenți și respectabili. Și tu ai pretenția ca eu să continui să fiu prieten cu acest gen de oameni? Că, ce? E o pandemie și trece? Nu, nu trece, continuă, și nu continuă din cauza mea, ci din cauza lor. Pentru mine, în acest moment, un anti vaxer și anti botniță și covido sceptic este, după un an de zile de viață d-asta chinuită, dușmanul meu personal. Și îl vreau cât mai departe de mine, dacă se poate pe ATI sau mort, nu contează că mi-e prieten sau rudă. Sună nasol ce zic? Sună cam nazist? Mi se rupe. Vreau doar să supraviețuiesc, nu vreau să iau covid fiindcă puțini bănuiesc (sau s-au convins) de urmările acestui virus, vreau să-mi reiau viața de dianinte, și mă interesează din ce în ce mai puțin de restul semenilor mei, în special de ăia destul de cretini să nu înțeleagă, după un an, despre ce este vorba și ce se întâmplă.
Comentariu beton!21
@Adrian, am citit ce-ai scris, am citit și ce ți-a raspuns @Ionuț. Din păcate, tind să-i dau dreptate. Cu ce mă încălzește pe mine că sunt prieten cu cineva de douăzeci de ani, dacă cineva-ul ăla prin acțiunille lui ne pune viața în pericol mie și familei mele? De ce aș mai păstra prietenia cu un astfel de om? Și, da, ai dreptate, e și vina mea că n-am putut să-mi dau seama în tot timpul ăsta ce fel de om este.
Știi, când am avut câine (un câine găsit pe stradă), inițial ai mei (părinții) mi-au spus că nu am ce căuta cu el la Vâlcea. Că ei iubesc animalele, dar nu la ei în casă. Rezultatul a fost că n-am mai călcat vreo câteva luni pe la ei. Că nu puteam să las câinele singur în București. Câinele nu e pisică, are nevoie sa iasă afară, are nevoie să-i dea cineva de mâncare în fiecare zi. Până la urmă ai mei au zis că e ok, pot să mă duc la ei cu Billy. În final, au ajuns să-l iubească la fel de mult ca mine. Cam asta înțeleg eu prin oameni apropiați mie care să știe să rezoneze cu nevoile mele. Chestie pe care o pot extrapola extrem de ușor si la prieteni, rude sau cunoștințe.
Și mie mi se pare aiurea să rup legături de lungă durată cu oamenii care nu gândesc ca mine, fie în privința pandemiei sau pe alte subiecte. Pe de altă parte, e adevărat că nici nu-i văd pe cei care nu sunt pro-mască sau pro-vaccin ca pe niște dușmani, poate că și asta are un rol. Dacă, din diverse motive, aș ajunge la convingerea că o rudă, un prieten, o cunoștință mi-a devenit dușman, evident că orice fel de legătură s-ar rupe în secunda doi. Până acum nu s-a întâmplat așa ceva, sper nici să nu se întâmple pe viitor, nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să simt că am dușmani.
@Anduța, pentru că nu puteți sau nu vreți sa extraploați, de-aia. Eu pot și vreau. Și-mi dau seama că dacă pe omul ala îl doare în cur de ce cred eu, când e vorba despre un subiect care făcuse până ieri 2,6 mil de morți în lume (și oeste 21.000 în România), atunci sunt șanse mari să-l doar în cur de mine cu totul. Iar eu nu am nevoie de astfel de oameni în jur. Atât de simplu.
Aș putea să extrapolez, dar nu văd de ce aș face-o. Vorbind exclusiv de persoanele cu care am legături vechi, cu siguranță aceste legături s-au păstrat pentru că s-au întâmplat lucruri suficient de bune între noi, cât să nu le uit și, mai mult, să le respect. Doar pentru că ajungem într-un moment în care avem o mai mică sau mai mare ciocnire de credințe și convingeri nu mi se pare un motiv suficient de bun ca să rup o astfel de legătură. Exact ca și Adrian, sunt dispusă să vorbesc despre asta, să explic de ce gândesc așa cum o fac, evident că impun niște limite de siguranță suplimentare, precum e cazul de față al pandmiei, dar de-aici până la a exclude persoana din viața mea fără drept de apel mi se pare cale lungă.
Deși într-o oarecare măsură gândesc ca Adrian, îmi aduc aminte că la un moment dat Ionuț a zis că băiatul lui cel mic are diabet.
So, mă iertați flăcăi și fete, mi se rupe de 20 de ani de prietenie, totul până la copilul meu.
Comentariu beton!13
M-a ferit Bunuțul de Covid, dar am tremurat pt sora şi cumnatul meu. Şcoala online m-a terminat fizic şi nervos. Primele săptămâni au fost zeci de ore de învățare, webinarii şi tutoriale, experimente şi ore de mobilizare a elevilor. Invăț tot timpul din dorința de a le stârni copiilor interesul(nu prea mai reuşesc in ultima vreme, orice aş încerca😭). Fizic, am diagnosticat 3 hernii de coloană şi o artroză serioasă de genunchi de la multele ore la birou. Psihic, eiii, mai bine nu încep.
Am avut covid eu, sotia, cumnatul, cumnata si ambii socri. Socrul din pacate s-a dus de covid dupa ce s-a chinuit 2 saptamani.
cand a inceput primul lockdown si nu se prea stia care e faza, eu eram deja de 7 zile in casa (din proprie initiativa, ca am avut niste simptome de raceala – usoare, dar am zis sa fie safe pt toata lumea). Am bifat 67 de zile consecutive de stat in casa. N-am iesit deloc. A fost ok – curte, pomi infloriti, cald, n-am avut probleme. Am respectat masurile si dupa. De trisat, am inceput sa trisez usor abia anul asta – in sensul ca am mai baut cate o cafea cu o prietena, ca mno, e deja cald, am putut sa facem asta afara, etc. Sunt ok, n-am avut probleme cu izolarea, n-am avut nici o anxietate pe treaba asta. Ma mai apuca uneori dorul de carciuma… :))) As iesi sa mananc undeva, sau sa beau o bere, sau sa ma duc la un concert, dar n-am drame interioare. Sunt un om care se descurca bine singur. Din punctul asta de vedere, am avut un an fain. Am mai bifat o limba straina si m-am apucat de inca una – am avut timp sa fac o gramada de lucruri, asa ca m-am orientat spre pasiuni care sa-mi si foloseasca la ceva. Singura chestie chiar naspa la nivel emotional e ca m-am vazut foarte rar cu bunicu-miu – si cand ne vedem, ma duc sa vad daca ii trebuie ceva, stau 5 minute cu el in fata casei, cu masca, si plec. Asta ma doare rau. Nu stiu cati ani mai sta pe aici, as sta cu el cat de mult pot. Dar e bine. A trecut peste anul asta fara sa se imbolnaveasca, ma tot consolez cu gandul asta. Nasol a fost ca mi-am facut griji constant pentru tata, e medic de familie. Nu stiu daca a fost extrem de atent sau a avut noroc, sau ambele, dar a scapat. Colegii lui din clinica au avut covid. Acum m-am mai relaxat cu asta, ca e vaccinat si cumva nu mai sunt atat de panicata. Dar gandul asta a fost horror.
Pe partea cealalta, aia rationala, exterioara, sa zicem, e naspa ca am pierdut bani. Multi. S-au anulat toate evenimentele in cadrul carora ar fi trebuit sa am expozitii tematice. Aia pentru mine inseamna public de mii de oameni si vanzari sigure. Nu mai vorbim de expozitiile indoor, in diverse orase, alea nu le mai pun la socoteala. E un domeniu in care lipsa constantei in intalnirea cu publicul te da peste cap, mai ales daca nu esti vreun brand, ci construiesti asta. Dar asta e. Nu ma plang, a fost, totusi, ok. Nu mor de foame. La cum a fost anul asta pentru altii, sunt super multumita de cum a fost pentru mine. Grav e ca majoritatea prietenilor si oamenilor la care tin sunt in industria muzicala… Acolo e dezastru. Imi fac mari griji. Asta m-a sacait rau tot anul…..
Imi lipseste si sportul – eu nu pot sa fac acasa, de una singura. Adica pot, dar ma las dupa doua zile. :)) Nu m-am ingrasat, nu am baut mai mult, sau ce mai raportau oamenii in general dupa anul asta, dar nu ma simt stralucit, imi lipseste asta. Recuperez la vara, asta e. N-am nici o treaba cu lipsa shoppingului, petrecerilor, etc., dar la sala m-as duce, aia e…
M-am odihnit, in schimb, si am avut timp sa ma gandesc un pic la mine. Am decis sa ma inscriu la inca o scoala, din toamna – de parca n-am facut destule… :)) Se poate trai frumos. Se poate trai un an cu o pereche de blugi si doua tricouri, nu? Viata tocmai ne-a aratat asta. E importanta relatia cu tine insuti. Asta mi se pare ca a facut pandemia asta… Ne-a obligat sa stam un pic cu noi. Mi-am demonstrat niste lucruri, mi-am verificat niste concluzii. Pentru unii a fost haos chestia asta, unii n-au stiut sa se descurce cu ei. Fac parte dintre norocosii care nu au trecut prin asta. Banuiam ca e asa, dar e bine ca am si vazut asta. Anul asta mi-a aratat ca sunt pe drumul bun, ca am facut niste alegeri corecte in ultima vreme – relatia mea a fost super ok, n-am simtit niciodata nevoia de spatiu. Asta te invata multe despre omul de langa tine. Eu cu mine am fost ok. Asta te invata multe despre tine. Am ingropat prieteni si i-am ingropat aproape singura. Asta te invata multe despre altii…
Nu e trist. E viata asa cum e. Am sperat ca sunt prea tanara si ca sa ingrop oameni, si ca sa vad lumea asa cum e. Se pare ca nu sunt. E si asta o lectie.
Ah, singura consecinta nasoala pentru altii e ca am devenit obsedata de ordine si curatenie. :)) Bine, si inainte eram, dar parca dupa anul asta exagerez rau. :)) cred ca am stat prea mult in casa… :)))
Comentariu beton!16
Chiar zilele acestea sotul meu are toata familia in spital cu, covid.Mamaie a luat din spital in urma unei operatii la sold( intrase in spital cu test negativ, plus ca tot anul fusese pazita ca pe ” ou” de familie) iar la o zi dupa externare a inceput sa se simta rau, la inceput crezandu se ca poate face febra in urma interventie.Pentru ca a stat la soacra mea( fiica ei) si a fost vizitata ( a fost 8 martie, dar deja avea febra) de fiu, de nepoata in momentul de fata toti sunt in spital( alt spital) pentru ca situatia a escaladat repede in simptome mamaie fiind cel mai rau avand nevoie de oxigen.
Chiar suparata, nervoasa am sunat pe sectia de ortopedie sa le zic ca ori au personal asimptomatic ori nu dezinfecteaza ok, ca au imbolnavit o si au zis ca nu cred ca i adevarat ca personalul e vaccinat ceea ce nu cred.Deci celor de la Spitalul Judetean Brasov nu le pasa.
Cand a fost adusa in oras( statea la tara) unchiul si a facut test , la intrare ea a avut testul negativ deci din fam nu avea cum sa ia.
Ceea ce este si mai rau e ca spitalul este plin de pacienti covid ,par din tel mereu asistentele grabit si nu stim exact cat de ingrijita este mamaie, ea fiind si imobilizata din cauza operatiei de sold.
Nu putem decat sa ne rugam.
Am avut un an mixt. Din fericire nu am avut covid nici eu, nici ai mei, în schimb au avut multe cunoștințe (mai mult sau mai puțin apropiate), dintre care la unele s-a sfârșit f prost.
Maică-mea a trecut printr-o operație f grea, dar acum e totul bine (din fericire a prins o perioadă mai calmă dpdv covid astă-vară pentru a se putea interna).
Bunica mea a murit la sfârșitul lui mai, nu de covid ci de complicații asociate vârstei (avea 97 de ani, dar totuși doare). Tămbălău mare cu înmormântarea (alt județ), noroc că se terminase starea de urgență.
La spital/cabinet mult mai puțini pacienți cu probleme non-covid, a fost greu să nu îmi fac specialitățile de bază (din fericire nu a trebuit să intru în zona roșie din cauza problemelor mele de sănătate).
Socializare mult mai redusă, mai mult online. Din fericire însă am putut fi alături de ai mei.
Toate lucrurile acestea cumulate m-au afectat emoțional, dar cu terapie încerc încet încet să revin la o formă mai bună. Vă încurajez și pe voi să cereți ajutor când simțiți că nu mai faceți față singuri.
Gânduri bune tuturor! Vă îmbrățișez 💞
Comentariu beton!15
Salutări tututor! Da, bun subiect @MV. Noi mai avem de stat în izolare până luni.
Pot zice că am trecut cu bine, suntem în casa noastră, dormim în patul nostru ș.a.m.d. Deci SUNTEM BINE!
Din păcate am primit și o veste extrem de proastă, o vecină, prietenă bună, un om adevărat, o mamă, soție, noră, bunică (și adoptivă chiar) minunată ne-a părăsit.
Viața merge în drumul ei. 🥺
În rest, cu jobul lucrez de un an homeoffice și pe la birou, dar mai rar. Cu școala on-line e greu, suntem totuși ființe sociale.
Dar, dacă trag linie, din propria experiență eu zic că ce am re-învățat, și sper să mă țină mult, a fost că familia, sănătatea, lucrurile frumoase și bune pe care le putem face și pe care viața ni le oferă să le trăim, să nu le ratăm. Să fim mai atenți la noi și la cei apropiați, să-i iubim, să-i apreciem, să-i ajutăm, sprijinim, acceptăm. Avem nevoie de puține lucruri ca să fim cu adevărat bine cu noi. Sper ca să învățăm ceva, ca omenire, din toată această experiență. Contează să înțelegem că ne ajută să ne cunoaștem pe noi mai bine ca să ne putem trăi cu adevărat propria viață.
Nu vreau să fac teorie, dar am constatat, după această perioadă, că într-adevăr sunt câteva „momente” în viață când nimeni nu poate să-ți ia sau să-ți dea ceva, decât tu singur. Depinde de fiecare din noi să ne înțelepțim, și asta chiar îi ajută și pe cei din jur.
Dar, revenind la chestii concrete: M-am informat cât am putut, n-am luat de bun tot ce-am auzit, că la TV anul ăsta pas, n-am timp și răbdare. După izolare mergem pe la controale post-covid și dacă voi putea, donez sânge.
Cam atât, vă urez multă sănătate și viață frumoasă 🌸🌈
Aici, unde sunt eu, masurile de protectie, in mare parte, au fost si inca sunt doar pe hartie. Tara a ales un drum diferit de al altora. Un drum gresit, foarte gresit. Nu pot sa-i spun strategie, ca daca-i spun asa, trebuie sa spun ca este criminala. Chiar este. Declaratiile mai marilor au fost: – „Pregatiti-va sa va luati ramas bun, o sa murim cu miile! ” Sau : – 10 000 de morti nu sunt o catastrofa!” Oamenii care s-au imblonavit si oamenii care au murit aici sunt, in buna parte, victimele acestei strategii mai degraba decat a pandemiei.
In tara in care pana acum am crezut ca exista doar plase de siguranta, am ajuns sa constat ca sunt doar caderi in gol. Va spun cu mana pe inima ca Romania inca este o tara cu oameni cu suflet! Oamenii astia se vad si pe aici, pe blog. Sunt si aici, unde sunt eu, multi oameni cu suflet dar conducerea este inumana.
Va doresc din suflet multa sanatate si sanatate intregii lumi.
P.S. Sa nu uitam sa le spunem copiilor nostri sa nu aiba niciodata incredere ca statul si autoritatile ne protejeaza, trebuie sa invete sa se protejeze singuri in orice situatie.
Comentariu beton!17
@MissLi, te simt f suparata, putere iti doresc, sa treci cu bine peste perioada asta!
In ce tara esti?
@moatza Ma emotioneaza cuvintele tale.. Multumesc! Iti doresc si eu tot binele din lume, tie si familiei tale. ❤
Personal nu ma plang desi am avut si eu afurisitul de covid. In schimb ma gandesc cu tristete la toti care sufera, toti care au suferit si nu mai sunt. Multi au murit cu zile. Sa ma ierti ca nu spun unde locuiesc. Experiente virtuale neplacute. Nu multe dar destule. 🙂
@MissLi, eu stiu de fapt, dar parca voiam sa fiu sigura, ptr ca declaratiile pe care le-ai citat m-au uluit.
Numai bine!
@moatza Doar varful iceberg-ului in ce am spus! In profunzime se ascund monstri..
Cunosc mulți din jurul meu care au avut, dar pe nimeni apropiat sau amic care sa fi trecut în neființă din cauza covid.
Noi am avut amândoi, cam nasol la amândoi, dar am scăpat de spital. „e doar o gripa” my ass. Ca am avut gripa și pe lângă cum m am simțit la covid a fost ca dracu. Au trecut 2 săptămâni de când am revenit la normal. Ma rog, noul normal 😬
Copiii au fost bine, au scăpat. A fost nasoala perioada. Munca e în regula, din fericire!
Începutul pandemiei ne-a prins cu soția jobless, dar ne-am descurcat ok. Apoi a venit vara și a gasit un job, cam la fix – începuse să o ia puțin pe câmpii după 5 luni de stat in casa 🙂 Eu de fix 1 an (se împlinește chiar azi) am fost la birou 3 săptămâni, adunate. M-am obișnuit să lucrez de acasă, acum o să-mi fie greu cand va trebui sa revenim la birou. Motănilă e probabil cel mai fericit, că a stat cineva mai tot timpul cu el.
Covid a avut soția, formă relativ ușoară (mai rau cu lipsa gustului și a mirosului), la început de decembrie. Eu n-am luat, deși n-am avut cum sa ne izolăm in cei 46mp ai vastelor noastre apartamente, ba chiar am dormit și mâncat împreună. Am facut testul de anticorpi în ianuarie dar cred că era stricat, aveam fix zero 🙂 Acum soția este deja vaccinata cu ambele doze, eu aștept rapelul.
Ne-au lipsit vacanțele, dar tot am scăpat cateva zile, de-o Deltă, un Veliko și-o Vamă.
Săptămâna trecută mi-am tras un credit pe 21 de ani, deci privim cu optimism inainte.
PS: Impresionant este că deși am văzut lume rămasă fără job sau cu probleme, nimeni n-a cerut ajutorul. Nu e nicio rușine și cu siguranță suntem mulți care pot ajuta.
Hmmm… pe plan profesional am fost mai afectata, deoarece sunt surda, citesc pe buze si cum purtam masti (nu stiu limbajul semnelor 🙂 )… Mi-am dorit mult sa avansez in cariera, deoarece simt ca am stagnat si ca pot mai mult, insa deocamdata nu reusesc (pe langa faptul ca sunt obligata sa demonstrez in primul rand ca sunt capabila, iar si iar, ca in tara asta daca ai un handicap esti considerat incapabil, desigur). Deocamdata discut cu oricine este dispus sa ma asculte, cine stie, poate-poate dau de omul care imi ofera sansa vietii, si in paralel fac terapie ca sa accept faptul ca sunt handicapata (sau faptul ca sunt handicapata in Romania, hmm…?). Fuck my life. :)) Stiu, suna deprimant ce am zis, si uneori chiar este, dar in rest zic mersi ca sunt ok, suntem sanatosi cu toti, nu a facut nimeni din familie covid, din prieteni doar 3 au avut forme usoare, de murit n-am murit niciunul inca.
La fel ca si ceilalti de au comentat, si eu mi-am triat din prieteni/cunostinte/familie (mda). Daca esti idiot, pa fara discutii.
Multumim Mihai de intrebare si de idee, chiar e confortabil sa iti spui uneori frustrarile in fata lumii intregi. Aveti grija de voi!
Comentariu beton!48
Până în momentul ăsta nu mi-a dat prin cap că există oamenii cu deficiențe de auz care trec prin situația ta. Că nu pot citi pe buze. Îmi cer scuze pentru ignoranță și mă simt cam de kkt. Dar îți doresc din tot sufletul să poți să-ți găsești jobul potrivit și în general să-ți meargă cât se poate de bine în țara asta numită Romania.🤗
Comentariu beton!29
Am încetat de ceva vreme sa mă mai minunez de cât de îndârjiți pot fi haterii, dar să-ți dea cineva dislike atunci când vii și povestești că ești surdă, motiv pentru care măștile ți-au schimbat viața în ultimul an… Bănene, cât de jos poate ajunge un om în propria-i minte.
Draga Ana, te inteleg perfect. Si eu am o hipoacuzie severa, protezata bilateral, dar totusi departe de a fi ok cu auzul. Si-s cadru medical… E tare greu sa fi hipoacuzic in general, iar in vremurile actuale in special… Bine ca in rest suntem bine 😊
@mihai iti multumesc pentru initiativa asta a ta. Tare imi place blogul tau si comunitatea creata cu aceasta ocazie. O oaza cu oameni normali, destupati la minte, cu simtul umorului, cu care ai ce discuta. Jos palaria !
Eu, medic, nu am avut covid si nici copiii, 2 la numar. Vaccinata complet in ianuarie. Sora mea a avut o forma usoara de covid (fara gust, miros) in toamna, a trecut cu bine si-s ok. Tata, 78 de ani, om activ si cu un moral beton, e ok. Asteapta sa se vaccineze, dar vrea doar cu vaccin Pfizer sau Moderna (e drept ca asta i-am recomandat si eu). Am avut multi colegi ce au iesit + la teste, cu forme usoare sau asimptomatice, cu exceptia unei prietene si colege, care a facut in noiembrie o forma severa de covid si a decedat. Înca nu imi vine sa cred ca nu o voi mai vedea si auzi…
Toate cele bune tuturor si sa ne bucuram de viata, de fiecare zi asa cum vine, de fiecare respiratie.
Comentariu beton!19
@AdinaL, stai linistita, e drept ca nici noi nu ieșim prea tare în evidenta. Mulțumesc pentru gând, și eu te îmbrățișez! ❤
@Mihai… la cât m-a f…(pardon) statul roman și încă o face, oamenii de genul imi se par fix răul cel mai mic 🙂
@DanielaA te admir ca ești medic! E grozav! 🌹❤
Comentariu beton!15
Oricat m-as gandi, nu pot sa identific un lucru rau in 2020 (Pe plan personal, desigur. In lume sunt multe)! 😀 In starea de urgenta ne-am izolat la munte, am mancat doar alimente sanatoase si ne-am bucurat de aerul curat. Tot in starea de urgenta m-am angajat (online) 🙂 si am primit o finantare pentru un start-up. Spre sfarsit de an, cand am luat COVID-ul, eram epuizata de atata munca si, asimptomatica fiind (eu, sotul, copilul) izolarea a fost ca un concediu mai mult decat bine-venit. Parintii, rudele, prietenii au luat si ei COVID dar din fericire sunt toti sanatosi. Tot spre sfarsit de an am aflat ca mai vine un bebe deci..2020 you rocked!
La mine a ajuns virusul. Pe 31 decembrie m-am trezit cu cea mai oribilă durere de gât, așa că am început 2021 în carantină. N-a fost greu de dus perioadă de boală, dar probabil a contat foarte mult vârsta. Am avut, însă, zile în care mi-a fost greu să mă ridic din pat să mă duc la baie sau altele în care parcă nu mai știam cine sunt, unde sunt, ce se întâmplă :)) Faza cu ceața mintală e foarte reală.
Toată perioada asta pandemică m-a obosit teribil, însă. Am muncit mult, n-am ținut cont de ore, de somn, de mine. Probabil am transformat munca într-un mecanism de apărare. Singurul mod de a-mi potoli anxietatea care, nu de puține ori, a prins formă fizică. N-am nicio formă de înțelepeciune majoră de împărtășit, din păcate. Nu sunt mai bună, mai empatică, mai nimic. Am supraviețuit. Și acum vreau să învăț să trec de pragul ăsta, al supraviețuirii.
Am avut prieteni si colegi care au facut Covid si care au trecut cu bine de el dar am auzit de decese printre parintii prietenilor. Am calatorit putin anul trecut si mi-am facut de fiecare data testul PCR inainte de plecare chiar daca nu era obligatoriu, am vrut sa stiu ca nu pasez cuiva boala in caz ca o am. In ce priveste jobul…lucrez in industria Horeca si a fost dezastru. Suntem una din putinele companii f mari din domeniu si am fost nevoiti sa renuntam la 60% din angajati. Si nici nu o sa ne revenim prea curand. Si vorbesc de o societate cu expunere nationala. Insa, suntem specializati pe turismul de business care nici nu isi va reveni prea curand. Iar masurile de ajutor trambitate de stat…pentru contribuabilii mari…praf in ochi. Nici nu am asteptari prea mari din moment ce ne-a spus premierul ca industria noastra e doar 2 si ceva la suta din PIB. Prin urmare, nu conteaza, am inteles. Asa ca…desi sunt o fire optimista, nu prea vad un viitor stralucit in scurt timp. Peste vreo 2 ani mai vorbim. Pana atunci…scapa cine poate.
Nu am avut covid nici eu nici cei foarte apropiați mie, dar prieteni de ai mei da, la fel și rude și colegi. Ne-au murit colegi, părinți ai colegilor și rude de covid. Ne-am încărcat cu suferințele lor și am suferit pentru fiecare în parte. Am trăit cu grija soțului care lucrează pe o platforma logistica, am adus copilul din UK acasă în ultima clipa, cu ultimul zbor Tarom operat, după o cursă contra-cronometru cu ea fără masca, dezinfectant, mănuși, pentru ca, în UK, dispăruseră toate. A luat niște mănuși dintr-o cutie de vopsea de par, a pus niște vodca intr-o sticluță mica, pe post de dezinfectant de mâini și câteva bandane și eșarfe la gura și nas și a pornit la drum. Am fost mandra de ea, am plâns când a trimis poza din avion și a scris: vin acasă.
În ziua când au dat starea de urgenta, am avut un atac de panica pentru ca aveam câinii singuri la casa de la munte. M-am urcat în mașină plângând ca eu mă duc sa îmi aduc câinii în bucurești (printre care și un ciobănesc mioritic). Ăsta după ce îi dădusem soțului meu vreo 35 de mesaje pe whatsup și nu îmi răspunse pentru ca era în ședința. A ieșit din ședința când a văzut ca eu chiar sunt nebuna și plec, sa îmi spună ca se va duce cineva la caini zilnic sa aibă grija de ei.
Starea de urgenta a fost oK, la curte, pomisori, ieșit la alergat pe camp, admirat natura. Și multa munca. La serviciu, ne făcusem o țintă din a nu lasă covidu sa preia controlul și a face totul sa păstrăm businessul si clienții și încasările. Am reușit, dar a fost criminal.
Acum suntem în alta normalitate, nu am fost deloc în concediu, am mai ieșit cu soțul meu la terasa sau la un restaurant, de 1 martie, dar, în mare, am stat cam 95% din timp acasă, numai noi 2 și câteodată și copilul. Zilele de naștere au fost doar intre noi și, cumva, a fost mai fain așa.
Comentariu beton!17
Nu am avut covid nici eu nici cai din familie. Dar mi-au murit 2 colegi. La servici am avut contacte covid la greu de ma si mir cum am scapat.
Financiar a fost ok. Am cumparat o casa la munte unde am tinut familia aproape toata pandemia. Copiii oricum lucreaza de acasa iar cei 3 nepoti s-au adaptat. A fost permanent un balamuc vesel. Eu am facut naveta saptamanal asa ca emotional nu am fost afectata. Dupa vaccin mi s-a ridicat o greutate dupa umeri si sunt mai relaxata. Am inceput sa-mi fac timid planuri de vacanta desi ma jurasem anul trecut( am ratat 4 concedii cu pierderi financiare ) sa nu mai fac asta. Sper ca vom scapa daca nu curand macar intr-un timp rezonabil. Mi-e dor de o petrecere cu prietenii
Cu totii am tras, intr-un fel sau altul, pentru mine a fost un an exceptional, pentru ca pandemia mi-a ajutat, in nod surprinzator. Carantina de la inceputul anului trecut si teama de virus m-au tinut mai mult prin casa, am avut parte de odihna cu ocazia asta iar rezultatul a fost o sarcina dusa la bun sfarsit, dupa 4 pierderi. Covidelul meu are acum 5 luni si cumva, sunt recunoscatoare carantinei, desi la nivel national, ne-a cam ingropat. Traim cu speranta sa se termine repede si sper sa vad mai multi oameni pro vaccinare, desi frica de necunoscut e mare. Noi asteptam rapelul si speram sa fie bine. Si da, am avut si am prieteni care au fost pozitivi corona. Unii au scapat, altii nu. Iar cei care au scapat si acum se lupta cu sechelele. Ca si concluzie, stay safe, feriti-va parintii, familia, prietenii, pe voi insiva si pe cei pe care nu-i cunoasteti. Singura solutie e sa avem grija unii de altii. Sa auzim de bine!
Cunosc personal 7 persoane care au fost bolnave. Dintre ele, 4 din familie. Soțul surorii mele, nepoata mea și o mătușă și un unchi ai soțului. Din păcate, unchiul a pierdut lupta cu boala. Eu lucrez împreună cu mama, acasă la ea. Într-un an am îndrăznit să o îmbrățișez de 2-3 ori. Mama a făcut primul vaccin și se simte bine.
Am avut covid la sfârșitul lui ianuarie. Din 14 zile de carantină, 11 la spital. Mai greu a fost de soție care a fost în carantină odată cu mine și a rămas singură acasă. La spital am rupt feisbucu, MVblogul și vreo două cărți care mă așteptau de aproape un an. Cert este că deși am fost împreună vreo câteva zile în care eu am avut simptome severe, la două zile după internarea mea, soția fost testată negativ, ea fiind după prima doză de vaccin (aviz antivaxerilor!!), a doua doză a făcut-o la ieșirea din carantină. Eu, fiind în grupa a doua, eram programat fix a doua zi după ce am fost internat și a trebuit să anulez programarea, iar acum a devenit al dracului de greu să obțin un loc (fiind în grupa a doua și sub 65 ani, deci dependent de programare prin medicul de familie). Aștept etapa a treia să rup saitul la 00.00.01. Am trei cunoscuți care, din păcate, au pierdut lupta cu virusul și mulți alții care au trecut prin boală, inclusiv mama și fratele, din fericire cu forme ușoare.
Multă sănătate tuturor!
Sunt unemployed din cauza de covid de un an. Nici o posibilitate de angajare. Incerc sa fac ceva online dar nu castig nici jumatate din salariul minim pe economie. Am ajuns la o varsta destul de inaintata sa traiesc cu parintii ca sa pot supravietui. Covid n-am luat dar, pentru a-i proteja pe ai mei, nu am putut sa ma duc sa-mi fac verificari post operatie de cancer, asa ca nu stiu ce va fi.
Imi place sa citesc articole de blog in care sunt persiflati cei din industria horeca. Zambesc… amar.
Comentariu beton!24
Sănătate multă vă doresc!
Cere-i lui Mihai mailul meu si scrie-mi. Poate reusesc sa te ajut cu jobul. Evident, nu pot promite nimic. Pana una-alta, de aici a pornit ideea articolului lui Mihai, sa vedem daca putem sa ne ajutam intre noi, nu?
Mulțumesc pt că întrebi. Îmi pare rău pt toți de aici care au pierdut pe cineva drag. Știu f multe persoane bolnave sau care au fost bolnave și care încă au sechele. Cumva, anul trecut în toamnă am reușit să îmi văd părinții, sunt relativ bine. Deși am mers și încă mai merg prin spitale nu am avut contact cu acest virus și nici nu îmi doresc. Am făcut prima doză de Pfizer in 17 Ianuarie și urmează a doua doză pe 22 Martie. Medical am inceput să scârțâi. Trec peste faptul că am pierdut celălalt job (un cabaret închis după 96 de ani de activitate aproape continuă, a fost bombardat in timpul celui de al doilea război mondial) și efectiv m-a pus în cap, financiar vorbind, dar din cauza căcatului de virus am tras pe dreapta și firma. Un an de zile mi-a luat să obțin o autorizație și să-mi pun totul (aproape) in ordine, iar anul trecut în Aprilie urma să dau drumul. Ce mă distruge mai mult ca orice este incertitudinea, nu pot previziona absolut nimic (aici mai e in plus și rahatul de Brexit).
In schimb am observat că ne-am înrăit enorm, că iese la suprafață falsitatea și mai mult, că nema empatie, că există viața în online total diferită de cea offline etc.
Nu mai tolerez nesimțirea și îmi pierd răbdarea mult mai rapid.
In rest, mulțumesc comunității de aici cu bune și cu rele.
Comentariu beton!17
Nu am avut covid. În jurul meu au avut destul de mulți prieteni, rude…insa forme ușoare.
Eu în ianuarie am rămas însărcinata, în perioada în care veștile teribile din China păreau doar un vis urat…pentru chinezi.
În martie m-am izolat și asa sunt de atunci. După câteva luni mi-am văzut părinții, vara trecuta am ieșit de vreo doua ori la o terasa…și cam asta a fost. Număr pe degete persoanele pe care le-am văzut de 1 an de zile.
A fost o perioada foarte grea din punct de vedere psihic, mai ales ca am fost și insarcinata. Am lucrat numai de acasă dar asta nu a apăsat, sunt obișnuită, fac asta de mulți ani.
În continuare sunt izolata, cele mai bune prietene mi-au văzut copilul în poze, botezul a fost doar cu părinții și cu nasii.
Abia aștept sa fac vaccinul, mi-a rămas speranța că el ne va ajuta sa revenim la normal…
În continuarea răspunsului meu as vrea sa spun ca iti citesc zilnic articolele, iar duminica o placere foarte mare este rubrica „Ce mi-a plăcut”. Devorez toate articolele în timp ce doarme copilul. Plăceri pe timp de izolare :))
2020 a început prost (tata s-a dus pe 2 ianuarie; complicații ale unor afecțiuni cronice).
În timpul pregatirilor pentru înmormântare am observat ca mama are niște dificultăți în a citi niște chestii (chiar și cu ochelari) așa ca a mers de urgență la control (desi făcuse un control cu o luna înainte). Prima operație la început de februarie, a doua programată la început de martie, amânată apoi de 2x din motive de pandemie și operata într-un final (în RO) în august.
Grupul principal de suport pentru mama în toată aceasta perioada au fost fratii ei + una dintre mătuși (toți 65+). Mătușa care a necesitat o intervenție chirurgicală în Franța la început de septembrie … moment în care mama a venit la noi vreme de 2 luni.
Apoi la întoarcerea în RO la sfârșit de noiembrie, a avut grija poliția sa o viziteze zilnic pe perioada de auto-izolare.
Grupul secundar de suport a fost constituit dintr-o mulțime de oameni cu care am interacționat mai mult sau mai putin în existenta mea de pana acum. Foști colegi de facultate care au sunat-o constant în perioada post-op sa vadă cum se simte, alții care au insistat sa o ajute cu cumpărăturile, plus câțiva care s-au oferit sa o aștepte la aeroport și sa o duca acasă. O nota specială pentru unul dintre echipajele de poliție care au vizitat-o sa verifice dacă respecta auto-izolarea și s-au oferit sa o ajute cu cumpărăturile dacă are nevoie.
Cum toți din „generația tânără” suntem plecați din RO, 2020 a fost o perioada de adaptare forțată la un alt mod de interacțiune; dacă pana în martie 2020 unul dintre noi (ăștia tineri) se urca în avion și în max 4-5h era „acasă”, din martie 2020 n-a mai mers așa. Ne vedem cel putin săptămânal (în formație extinsă) iar când a fost vorba de vaccinare „pensionarii” au mers în gasca, ca-n tinerețe. Și au avut grija să ne trimită selfie-uri din centrul de vaccinare.
Copiii s-au adaptat relativ ușor la lockdown, desi unele comportamente indica schimbări care nu sunt neaparat legate de înaintarea în varsta către adolescenta.
Junior, care acum un an nu vroia sa audă de golf, se ocupa de programările săptămânale și a început nu doar sa meargă cu mine la antrenament dar sa și duca fără prea mare efort sesiuni de 60-90′, cu îmbunătățiri vizibile ale loviturilor.
Cea mică, în lipsa mersului la stadion, a început sa picteze; de fapt pictam împreună și asta e extrem de benefic în interacțiunea părinte-copil.
De la chestii abstracte, de dimensiuni mici, a avansat acum la dimensiuni mai mari, în general peisaje din vacantele din anii trecuți.
Doamna a redecorat casa de 2x și e acum la a treia tura de rearanjare a grădinii. Am discutat inclusiv opțiunea de încă un bebe dar avem o varsta.
Business wise, am pierdut doi colegi în USA din motive de covid, iar volumul de munca în pandemie nu putea decât sa fie exponențial mai mare. Chiar și în aceste condiții, satisfacția ca am reușit sa livram același nivel de performanta pentru pacienți în aceasta perioada (aproape peste tot pe glob) e un bonus fantastic. Și da, de la început de februarie suntem implicați în fabricația unui vaccin (dintre cele aprobate), după un proiect început în toamna anului trecut.
Dar cel mai lovit de soarta dintre cunoscuți e un bursier de la Oxford cu care lucrez de anul trecut și care în perioada Septembrie – Decembrie 2020 a pierdut 6 membrii ai familiei (doi bunici, tatal, unchi-matusa-var). Pare sa fi trecut peste perioada critica, concentrându-se destul de mult pe proiectul la care lucrează, dar nu știu cum va reacționa când va putea sa meargă în state anul asta.
Am avut. Toți 5 dn tribul meu. Forma foarte ușoară. Nu ne prindeam că am avut dacă nu își făcea fiu-meu testul și după aia noi. Dar nu dorim nimănui nici măcar forma ușoară. Soția nici acum, după 2 luni, nu are miros. Iar statul în casă o lună….Nasol, că eu nu aveam cum lucra online la meseria mea. Dar acum suntem OK. La mine și socrii urmează rapelul, soția face primul vaccin marți (AZ). Mai vedem. Să fim bine cu toții. Aștept articol despre Opel și aștept să nu mai faci pe meteorologul de serviciu! Că m-am mai sfătuit eu cu nește unii de p-acia și ți-am pus gând rău dacă mai faci nefăcute! 😝
Comentariu beton!14
Multă sănătate, Victor !
Mulțumesc frumos!
Ieri s-a facut 1 an de cand stau acasa. Eram insarcinata in 3 luni si managera mi-a spus sa nu mai merg la birou “pana trece toata nebunia”. Pe 21 martie, Anglia a intrat in lockdown. Am lucrat de acasa pana cu o saptamana inainte sa nasc (asa mi-am calculat eu concediul maternal… ma rog, trebuiau sa fie 2 saptamani intre lucru si nastere, dar fie-mea e o independenta). De 1 an vad oameni pe zoom si facetime si, desi am apreciat ca nu a trebuit sa ma urc in metrou in perioada de balena, incepe sa se simta.
Cunosc oameni care au avut covid. Din fericire, forme usoare si si-au recenit toti. Consortul (care nu poate lucra de acasa) a lucrat cu un cetatean care a avut dar a fost egoist si nu l-a impartit, cel putin conform testelor, si nici simptome nu am avut nici unul.
Sincer, nu am fost niciodata un fluturas social, dar imi este incredibil de dor de oamenii mei. Recunosc ca poate daca nu era omuleata, poate imi bagam picioarele in restrictii la un moment dat pentru o cafea in parc cu cate unul. Recunosc ca sunt furioasa ca mama isi vede nepoata in poze si pe face time. Recunosc ca nu cred ca o sa se termine curand si gandul asta ma termina pe mine. Dar a fi cumva, cum zicea un coleg de-al meu de liceu.
Nu am avut covid, dar copilul a avut la un moment dat o raceala care avea tot felul de simptome ciudate, l-am testat, a fost negativ. Sunt programata luna viitoare la vaccin.
Prieteni, colegi, cunostinte au facut covid, mai toti au avut forme usoare. Tatal unui coleg a murit, avea comorbiditati.
Am lucrat de acasa doar in carantina, apoi am revenit la birou. Mi s-a parut mai grea munca de acasa, m-am bucurat cand am revenit la birou. Salariul a fost afectat trei luni, pentru ca sefii s-au speriat si au facut reduceri. Per total, firma a avut incasari mai mari ca niciodata.
Sunt in continuare stresata in ceea ce priveste dezinfectatul, toate cumparaturile sunt spalate, uneori exagerat si am avut parte inclusiv de intamplari haioase, cand am spalat cutia de detergent si toate capsulele dinauntru s-au udat si transformat intr-o pasta.
Copilul este relativ ok, stam la curte si a putut sa alerge pe afara si in vremea carantinei si dupa. Cu scoala online nu a fost prea bine si aici este o poveste lunga pe care as vrea sa nu mi-o mai amintesc. Din februarie merge la scoala fizic si este mai bine.
Iesirile au fost, surprinzator, mai multe ca in anii trecuti. Am fost la mare cu cortul, am avut iesiri de o zi la munte, dar am sarit peste schi si vacantele in afara tarii.
Am economisit bani mai multi ca de obicei, am amenajat prin casa, am invatat sa nu mai fac planuri. Am citit mai mult, am dormit mai putin, per total sunt mai obosita si mai stresata decat inainte de pandemie.
Din fericire nu am avut, nici eu, nici sotul si nici parintii. Eu lucrez de acasa 100% din marte si e bine, m-am adaptat. Nu imi doresc sa ma mai trezesc la 6,30 ca sa ajung la 8 in Pipera 🙁 .
Din pacate stiu persoane care au facut chiar si de doua ori Covid ( a doua oara a fost mai nasol) si am si prieteni care au suferit taieri de salariu si chiar si-au piredut locurile de munca.
All and all 2020 a fost un an … 2021 va fi probabil la fel
Nu am avut covid, nici eu nici familia.
2020 si până acum a fost ok, fără mari schimbări.
La job am avut perioada martie – iunie în care am mers doar în caz de urgente (lucrez ca network admin și suport tehnic) apoi 2 zile la birou, 3 de acasă. Soția, în învățământul preșcolar, mai mult acasă. Copilul – 5 ani, s-a bucurat de prezenta noastră împreună acasă dar și de grădiniță, când a fost deschisa. Nu avem o viață socială care să includă baruri, cluburi sau concerte, așa că nu am simțit lipsa. Ne-am văzut mai rar cu prietenii și rudele, dar suntem ok cu asta. Micile ieșiri de weekend au cam evitat mall-urile și aglomerația și ne-am orientat mai mult spre natură. Cunosc o mulțime de oameni care au fost bolnavi, cel puțin un sfert din colegii de la muncă, cunoștințe, câțiva vecini din bloc. Din fericire, dintre cunoscuții mei și ai soției nu a murit nimeni.
Am fost și în vacanță, obișnuitele pt noi 10 zile în Thasos, mai puțin aglomerat și mai ok față de alți ani.
M-am vaccinat la sfârșitul lui ianuarie (categoria a două, compania fiind printre cele esențiale), soția e programata și ea la vaccin peste câteva zile. Pe tata (peste 65 ani + diverse probleme de sănătate) l-am programat la vaccin acum în martie și l-am convins sa meargă. Pe mama, nici o șansă iar eu știu că nu mă pot bate cu morile de vânt.
La job e totul ok, compania merge bine, programul îmi convine de minune, am mai mult timp pt mine și familie.
Ca așteptări pt anul ăsta – un road trip de câteva zile prin țară dacă va fi posibil (să nu fie carantină sau restricții majore), o vacanță în Thasos și o renovare în apartament.
+1
la mine e doar de o zugraveala, ca am prea multi pereti albi, creioane, si copii cu timp liber :D:D:D
ai mei nu au facut. au facut socrii: varianta usoara din fericire
dintre prieteni au facut mai multi. Am o amica <30 ani care si-a luat-o urat. 90 de zile de boala, sechele neuro, parca.
pe personal (eu + nevasta)…vandut apartamentu in romania, cumparat doo apartamente in suedia, cumparat inca o masina, schimbat orasul din suedia, cel putin momentan.
Am pierdut amundoi si niste kile, ca pre pandemie ne cam placea mult pizza.
bine, incepusem sa trag de fiare decent, acum tre sa o iau de la inceput. atinsesem si io 100 la piept si 150 la deadlifts, acum pixu.
dar, e trist acum. Ca am cam vrea sa incepem sa cheltuim banii pe vacante si …nu prea merge
Mai ai un pic de răbdare. Vreo două luni.
eh. E si mai amuzant ca doamna s-a vaccinat io penis.
In iunie am zis ca whatever…venim si noi prin Romania. cam asta e singura problema de la emigrare: distanta fata de parinti
a fost „amuzant” in toamna cand mi-a pornit ceva tip astm alergic. Dar frumos cu taiat respiratia noaptea, cu crize de tuse, cu nasu imflamat, ceva frumos si elegant.
Aoleo, da, pare extrem de amuzant.
da. Oricum, la urmatoarea pandemie inca nu stiu ce o sa fac. Imi iau iaht sau racheta?
@animaloo: eu, pentru următoarea pandemie, m-am decis deja la o casă pe malul mării în Grecia.
Legenda zice ca, cel mai usor treci de 100 la piept cu niste stimulente gen steroizi. Io nu am incercat dar cam asta e moda.
la urmatoarea pandemie, imi iau o singura chestie. Pusca cu luneta. Pt anti vaxeri si anti botnitari.
preferabil cu gloante de cauciuc dar accept si daca trage cu sare sau cu fasole.
Daca tot nu poarta echipament de protectie, sa le pot urmari expresia faciala cand ii loveste norocul 😀
Lucrez in aviatie, insotitor de bord. Da, am colegi care au avut virusul si, ghici ce ? Nu luat din avion ci de la cumparaturi, de la intalniri cu rudele, din mijloacele de transport in comun. Sunt bine toti si fara repercursiuni. Din fericire, eu am scapat. Si toata familia pana acum a scapat. Astept sa-mi vina randul la vaccin. Cat despre anul care a trecut, prost din punct de vedere financiar. Suntem de un an in somaj tehnic si nu se stie cat va mai dura dar, m-am obisnuit, am invatat sa nu mai cheltui si, in plus, fi-miu are un loc se munca unde nu sunt probleme. In rest, am vazut care-mi sunt prietenii, aia reali care raman langa tine orice ar fi, am avut timp pt mine, am batut muntii cam la doua saptamani, excursii de o zi in grup de 3 (doar atati suntem care iubim „bolovanii”), am citit mult si am dormit la fel de mult (am recuperat anii de aviatie in care am fost in razboi cu somnul), mi-am descoperit noi hobby-uri. Dar, imi lipseste socializarea, aglomeratia aia cretina din avion, chiar si acele persoane net-superioare care imediat ce intra pe burduf sunt experte in aviatie 😊. Daca trag linie,nu pot spune ca a fost un an chiar rau. Am pierdut financiar si am stat prea mult timp departe de job-ul care mie imi incarca bateriile dar, am castigat in toate celelalte laturi ale vietii.
Comentariu beton!16
Niște cunoștințe, da. Are dreptate cine spune că e fiecare cu simptomele lui. În familie se poate să îl fi avut în decembrie 2019 și eu am avut o răceală f. serioasă în ian. 2020. În rest nimic. Mama nu a răcit de mulți ani. Îi e frică de vaccin dar la Sinaia s-ar duce în vară. Poate o convingem să îl facă între timp.
Noi am reușit la fix un an de când ne am schimbat obiceiurile sa facem toți dar nu grav cu internare. Am trecut cu bine peste. Am respectat regulile. Nimic aiurea. Dar am învățat acum sa văd adevărata față a oamenilor…
Din cate stiu nu am avut nici eu nici parintii mei aceasta boala. Rude foarte apropiate (frati, nepoti, unchi, matusi) si prieteni, da dar toti fara forme care sa necesite spitalizare. Nu cunosc prea multe detalii (adica cat de rau s-au simtit in realitate) pentru ca eu intru mai mult in categoria celor care asculta pe cei care vor sa dea informatii nu a celor care intreaba/insista.
Dintre cunoscuti, a murit o vecina 70+ in decembrie anul trecut.
Tocmai mi se implineste un an de reduceri salariale (unele si pe baza de somaj tehnic/concediu fara plata, altele pentru motivul „nu avem de unde”).
E vorba ca de luna viitoare se va reveni la normal dar, cum incepe deja valul 3 incep sa am si eu indoieli. Poate chiar se va termina cu pierderea locului de munca. Asa ca incerc sa invat lucruri noi (desi de la o varsta nu mai e asa usor) si sa incep sa-mi caut de lucru.
Pe de alta parte, de multi ani m-am invatat cu putin (am incasat criza din 2008 din plin, abia imi revenisem), nu am presiunea unei familii (sotie, copii) si cata vreme nu vor apare probleme grave de sanatate (parinti, eu), probabil ma voi mai descurca. Nu va fi amuzant dar nici tragic.
La sfarsitul lunii am de luat doza 2 de vaccin (am fost incadrat in grupa II si programat de catre medicul de familie intr-o localitate aflata la 75 km de cea de domiciliu, asta este dar macar facem drumul asta 2, adica si mama mea de 70+ ani)
Doi prieteni morți de Covid și oleacă simt că mi duce căpuțul. Aștept vaccinul mai tare decât îl așteptam pe Moșu cu cadourile. Sănătate tuturor și și d-aia mintală!
Comentariu beton!13
Plusuri: -am scapat de Covid toata familia, adica eu, copilul de 15 ani, tata, intre timp eu si tata ne-am si vaccinat, yeeeeei. Ca o paranteza, mi-a trecut razant glontul pe langa ureche de cateva ori (gen mers 3 h in masina cu cineva care dupa 2 zile era la ATI, iar eu nici macar un muc). Si nu doar o data. Cum va ziceam, ai vazut drac mort?
-fii-mea a intrat la liceu, fix unde voia; sa fie si datorita fapului ca a fost mai usor, habar n-am, nici nu mai conteaza.
-am facut chestii prin casa. Sincer, stateam atat de putin acasa, incat nici nu imi dadeam seama cate erau de imbunatatit :))))
– am muncit f mult, mai mult decat in vremuri normale. Asta s-a cunoscut si la bani, bineinteles :p
-si nu in ultimul rand, am cunoscut niste oameni f misto, stiu ei care sunt aia.
Minusuri:
-prieteni, vacante, iesiri, festivaluri. Mi-au lipsit mai mult decat mi-as fi imaginat. Am anulat 5 vacante, noroc ca nu am pierdut bani. Da’ si cand oi scapa…hihi :))
-cativa apropiati s-au imbolnavit, din fericire acum toata lumea e ok.
-m-am ingrasat, fmm, eu care in ziua in care am nascut aveam 60 de kile cu copil cu tot :-(( Nu va bucurati, ca imi revin, dar al naibii ca tare greu este. Mai baga si Vasilescu sau didina chestii cu poze, numai bine sa dau marunt din buze duminica dimineata.
-dezamagiri la tot pasul. Asta ca sa fiu blânda in exprimare. La fii-mea la liceu, cand am intrebat pe celebrul si nelipsitul grup de mamiki daca profesorii se vor vaccina, mi-a raspuns o mamika (avocat) ca e dreptul lor constitutional sa nu se vaccineze. No shit!
Si dreptul copilului meu sa beneficieze de o educatie in conditii safe?!
La fel in tabara. Am trimis-o la ski si snowboard, macar bine ca nu e impiedicata ca ma-sa. Si asa nu o ia capu’. Si nici pe mine 😀
Ei bine, am schimbat „tabara” ca sa constat cu stupoare ca, spre deosebire de primii cu care mersese 3 saptamani, astia ultimii nu cereau test Covid, ci doar o declaratie pe proprie raspundere. Asta cu declaratia daca n-ar fi de plans, poate ar fi de râs.
In alta ordine de idei, da, ideea Vasilexului de a da o mâna de ajutor, ca si comunitate fie ea si virtuala, celor de aici care au nevoie, e de belea. I’m in fara sa crâcnesc.
Daca imi amintesc ceva, completez in reply.
Hai liberare!!
Comentariu beton!14
Am citit jumatate din comentarii, restul deseara dupa ce imi termin munca.
Condoleante tuturor care au pierdut pe cineva in aceasta perioada.
Pentru unii a fost greu psihic, pentru altii si fizic si financiar.
Ma consider norocos, deoarece am avut familia alaturi, nimeni apropiat nu a suferit prea mult, dar lucrurile se pot schimba oricand. Au fost cazuri de forme usoare la cei apropiati.
Am fost fericit sa am familia si parintii aproape si sa ii pot vedea regulat. Si recunoscator. Multi nu au avut aceasta sansa. La altii e prea tarziu.
Unul din parinti are probleme cu inima, ar trebui internat la urgenta, dar pana trece de triajul covid risca sa fie prea obositor si sa faca mai mult rau. Si mai are nevoie si de operatie pe cord, amananta de cativa ani.
Toate celelalte sunt fleacuri pt mine, ca nu pot merge in vacante, terase etc, fata de efectul de a nu putea avea access la servicii medicale sau de invatamant asa cum ar trebui. De a trebui sa cantaresti intre riscul de a merge la spital si cel de a nu merge, idem cu scoala.
De felul meu intotdeauna am fost un om care a fost obisnuit sa se descurce in orice situatie, fara a cere ajutor, dar pandemia asta, daca ne-a invatat ceva e ca anumite lucruri nu le poti realiza decat daca toata lumea face efort. Si e nevoie de coeziune si spirit de solidaritate mai mult decat oricand.
Si din pacate, nu am excelat ca natie in asa ceva, in ultima vreme, si aici nu ma exclud.
Cred ca e timpul sa invatam ceva din aceasta pandemie, si sa schimbam ceva in bine in tara asta. Sa terminam cu intorsul capului cand vedem ceva neplacut, si sa nu mai consideram ca nu ne afecteaza direct o problema din societate.
Comentariu beton!16
Am uitat sa mentionez, anul trecut mi-am vizitat ultima bunica in viata pentru ultima data, si a mai apucat sa isi mai vada odata stra-nepoatele, la 96 de ani.
Ea fiind la tara in judetul Cluj iar noi la Bucuresti, o vizitam cam odata pe an.
Desi nu erau recomandate vizitele, datorita situatiei COVID, am decis ca vrem sa o vizitam. Asta a fost in Iunie. La 3 saptamani dupa a decedat de moarte naturala, fara legatura cu COVID.
Daca si la acest articol se dau manute rosii, unii chiar nu au leac.Fiecare comentariu e ” inrosit”…
Da am prieteni, colegi si cunostinte care au avut covid, cei tineri cu forme usoare.In 2 cazuri persoane de peste 65 din pacate nu au supravietuit.
Din fericire nici eu si nici familia nu am avut.
Daca trag linie ar fi cam asa:
-maine am 1 an de cand lucrez de acasa, mi-e dor de lucrul la birou dar apreciez timpul pe care l-am petrecut cu partenerul, aste ne-a apropiat mai mult
-m-am ingrasat 3 kg in 3luni si am slabit altele 9 in 5 luni
-nu am fost afectata financiar, din contra am crescut rata lunara de economisire
-am invatat mult pentru ca am descoperit foarte multe resurse valoroase de informatii
-sunt mai odihnita pentru ca dorm dimineata 1,5 ore in plus
-vacanta am avut exlusiv la munte in Romania, dese si de scurta durata
-urmeaza sa ma programez la vaccin, partenerul va merge saptamana viitoare
-cu sanatatea mai bine ca orcand n-am avut nici macar banalele raceli
-eu sunt bine dar trebuie sa am grija de ai mei, sa le tin moralul sus
N-am avut covid nici eu, nici soțul, nici părinții și sperăm să reușim să-l ținem departe. Așteptăm vaccinul. În schimb prieteni, colegi cu covid am tot avut. Chiar acum o prietenă este în spital din cauza complicațiilor (are 41 de ani – înțeleg că sunt din ce în ce mai mulți tineri cu forme mai severe în ultima perioadă) 🙁 Iar dintre cei care nu au avut covid, știu cazuri de persoane foarte afectate de această perioadă, epuizate, cu o sănătate mintală destul de fragilă 🙁
Profesional a fost un an ok, parcă am lucrat mai mult: când lucrezi de acasă limitele sunt mai difuze și oamenii tind să uite că e noapte, weekend, zi liberă.. Cel mai mult mi-au lipsit întâlnirile cu prietenii, ieșirile la prânz, la cafea (aici am păstat un cerc restrâns și am băut cafeaua afară chiar și la ceva grade cu minus). Părinții au suferit și ei că i-am vizitat mult mai rar și nici nu au înțeles întotdeauna că o facem spre binele lor, noi fiind mai expuși. Sănătate tuturor! Mihai, mulțumim că ne ții ocupați și ne faci să zâmbim! 🙂
Stiu, multi cu forme usoare, mai putini care au avut forme severe. Da,, protocolul” e acelasi si acum ca in timpul carantinei aleia nasoale de la inceput, intri, descaltarea, spalat temeinic la baie, spalat holul, iar spalat pe maini, sters cu spirt, iar spalat:))). Ne-a intrat in reflex. Orice cumparatura care se poate e stearsa cu spirt, fructele, legumele si altele care nu pot fi sterse stau cel putin o zi intr-o cutie pe hol. Daca e dupa mine, cred ca am avut o forma asimptomatica,.N-am facut nici un test. N-am prea simtit pandemia, sotia mai mult.Trecem si peste asta. Cred.
Anul ăsta a fost cumva ca o veșnicie. S-au întâmplat multe, foarte multe, încerc însă să rămân pe pozitiv.
Mi-am făcut mici provizii, în urma articolului tău, cât supraviețuim dacă nu mai putem ieși din casă deloc.
Am învățat să comand online și le sunt veșnic recunoscătoare celor care mi-au făcut cumpărăturile și mi le-au adus la ușă. A fost o perioadă în care am simțit că suntem aproape, că ne ținem spatele unii altora, că suntem în stare să răzbim.
Am pus mâna pe telefon și am sunat oameni cu care nu mai vorbisem ani de zile, maxim ne lăicuiam pe fb și ne uram câte ceva de sărbători. A fost … incredibil.
Mi-am făcut mii de griji, pentru toți ai mei și pentru prietenele mele care au fost în linia întâi. Am reușit să mă văd cu una dintre ele și nu am glumit deloc când am vorbit de rănile de la mască. De la atâtea griji, am pus câteva kile pe mine. Ciocolata nu are nimic a face.
Mi-am tras energie de pe unde am putut, inclusiv de pe blogul tău, Mihai. Ești bun, băh, dă-te încolo. Și toți cei de aici. V-am urat de Anul nou, a fost o supapă pentru mine și un semn de apreciere pentru voi.
De la o doamnă am învățat să fac pâine iar de la alta niște checi. Sau checuri. Și un ostropel de la ElenaP. Și ce folos, că io mănânc iaurt.
Am avut și covid, în același timp cu copiii mei, suntem bine dar spaimele acelea nu o să le uit prea ușor. Mi s-au adus alimente și medicamente la ușă, am dus și eu la rândul meu, am sunat zilnic, am glumit, am îmbărbătat și eu pe alții.
Am refuzat un job și am câștigat un altul.
Am supraviețuit. Și am vopsit tot ce am prins.
Dar am obosit, mama ei de treabă. Nu am nevoie de nimic, vreau doar să se termine cât mai repede și să stau ca o șopârlă la soare, pe plajă.
Comentariu beton!23
Am anulat comentariul!
Păi de ce, boss? Ești timid?
Nu. Porc.
A, ok, nu servesc 😁
Voi doi vă iubiți sau ceva. :))))))))))))
Sau.
Normal că se iubesc. Noar i-am „nășit” eu. 🤭
Poate scoate Mona bagabonteala din sertar!
Condoleante celor care au pierdut pe cineva drag!
Noi, vaccinati, repelati si fara covid, din fericire. Sora mea a avut covid prin februarie, martie 2020, fiind in zona fierbinte a Italiei, cu simptome usoare. Nu si-a dat seama ca il are (credea ca are febra musculara, stare febrila de la volumul mare de munca), teste nu le faceau, lucrand in sanatate, pana ce a inceput sa le moara bolnavii… Psihic, foarte greu pentru ea.
Fain că te-ai gândit să aduni aceste poveşti cu impresiile după un an! Noi am petrecut un an de wfh şi şcoală on-line în armonie şi nu am avut timp să ne plictisim. Ne e dor totuşi de viața de dinainte! Nu a luat Covid nimeni din familie şi cei cu risc sunt acum vaccinați. Nu am apropiați decedați de Covid şi sper să rămână aşa până la final. Fiind din unul din cele 8 oraşe cu rată mare de infectare, am reuşit să mă programez la AZ deşi fac parte din categoria 3B, cu 2 zile înainte de oprirea vaccinării cu cele 2 loturi. Mai am o săptămână să văd ce se întâmplă.
@all, articolul ăsta îmi confirmă încă o dată (oare a câta oară) că atunci când ai impresia că te pricepi la ceva, de fapt mai ai foarte multe de învățat despre acel ceva. De ce spun asta? Am fost absolut convins ca nu va interesa pe nimeni articolul de azi. Mă rog, nu chiar pe nimeni, dar vor fi câțiva acolo. După care au venit sutele astea de comentarii, rupte direct din anul ăsta de zile, și m-au pocnit peste ceafă.
N-aveți idee cât de mândru sunt în clipa asta de mine. Și de voi.
Ai si de ce.
Si numele meu de ce nu-i cu rosu?
Iote ca-i cu rosu. Auzi boss, mai pe mov asa, s-ar putea? Multumesc frumox.
am trecut prin boala asta deși am încercat să mă protejez cât mai mult… au rămas urme, oboseli pe care nu le am avut până astă vară! DAR măștile, spălatul mâinilor și dezinfectarea continuă și după trecerea prin boală!
gustul amar care mi-a rămas e legat de cunoștințe care s-au tratat de covid, dar acum susțin că n-au avut decât o pneumonie … și că nu există virusul 😔
Sănătate maximă tuturor!
Am citit toate comentariile. Ca niciodată.
Copleșitoare trăire, abia de o pot duce!
Acest articol, aceste mărturii vor rămâne în istoria blogului ca o pagină sufletească de excepție, ca o amintire la care ne vom întoarce totuși iar și iar.
La vreme de pandemie, mai mult ca oricând, blogurile ne-au ținut și ne țin de frumos, ne-au ținut și ne țin companie în momentele grele. Nu-i puțin lucru să ai unde intra când te prinde ploaia! Să te facă cineva să zâmbești când ai dureri, spaime. Când te simți singur.
Nu-i puțin lucru deloc ca un blogger să-și întrebe blogul: dar voi ce mai faceți? Cum vă este viața la vreme de covid?
Îmi pare bine pentru cine a trecut cu bine! Îmi pare rău pentru cine a suferit și suferă! Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecați dincolo! Amin!
Chapeau MV și toată lumea care a scris! Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne ajute!
Comentariu beton!20
@GMT, și pentru mine a fost copleșitor să citesc toate comentariile de azi.
Sănătate multă și ție! 🤗
Anouk, te pup cu drag! Să avem grijă de noi!
Of, greu subiect pe final de săptămână. Încerc să o iau sistematic, să nu mă pierd în povești. Nu am avut covid, nici eu, nici cei din familia apropiată. În schimb printre prieteni și colegi știu destule cazuri, cele mai multe cu forme ușoare fără nevoie de internare. Și cel mai important, nu am pierdut pe nimeni apropiat, mă simt norocoasă pentru asta.
Jobul e ok, cât se poate de ok în situația dată, în sensul că azi am împlinit un an de când lucrăm de acasă. Ne-am adaptat situației, și chiar dacă e răul cel mai mic dintre toate, tot ne afectează. Am simțit tot anul trecut ca pe un efort continuu, relațiile au avut de suferit între noi, tehnologia ne dă și ea bătăi de cap, am rezolvat unele probleme, au apărut unele noi și tot așa. Facem ce putem, iar eu una am învățat să spun mai des: nu, nu se poate!
Angajatorul se mișcă foarte greu în general, n-a ieșit din propriile metehne nici cu ocazia pandemiei. Le-a luat 7 luni să facă un program pentru achiziția de scaune și birouri pentru lucrul de acasă. Și fix un an, să ofere o compensație pentru cheltuielile noastre, care oricum e o glumă proastă. Altfel, suntem norocoși că e un domeniu care nu a fost afectat economic, prin urmare și noi ne-am primit salariile întregi.
Am adunat însă frustrări… și dezvolt o alergie la sunetele notificărilor de pe laptop. Cred că atunci când ne vom întoarce la birou, nu o să lucreze nimeni vreo săptămână, așa…
În rest… așa cum am mai spus pe aici, am trecut peste panica inițială că o să mor de foame în carantină, și m-am stresat ceva pe subiectul ăsta, până am învățat să gătesc. Gătitul și îngrijitul de plante sunt probabil singurele două lucruri pozitive și utile pe care am început să le învăț în anul ce a trecut. Mi-am cumpărat o grămadă de cărți, dar nu am găsit și starea necesară să le citesc, citeam mai mult înainte, când mergeam cu metroul la birou. Așa cum nu am văzut nici prea multe filme sau seriale. Preocuparea mea principală a fost să vorbesc mult cu familia și prietenii. Nu mi-am mai văzut sora și nepoțica din ianuarie 2020, decât online.
Cu părinții nu am putut să fac la fel, am încercat în perioada carantinei și ne-a fost suficient. Tata a renunțat anul trecut în martie la job, ar fi fost mult prea expus și a preferat să rămână la pensie. Mama s-a mai dus la birou, așa că am riscat în ideea că oricum ea se expune, iar eu stau mai mult în casă. Când am cedat și n-am mai putut sta doar în casă, i-am vizitat mai rar.
Acum tata a terminat cu vaccinul, iar mama mai are rapelul pe 23. Când am aflat că au programările făcute, m-am bucurat eu mai tare decât ei! La gândul că vor fi mai protejați și că pot și eu să revin cât de cât la o viață socială mai vie. Inițial am zis că începând cu aprilie nu voi mai refuza nici o invitație, nicăieri, acum reconsider totul în funcție de ce se întâmplă pe 15 cu faza 3. Dacă prind loc într-un viitor apropiat, o să mai rabd un pic, sper să mai am de unde să scot niște răbdare.
Nu mă plâng, știu că se poate mult mai rău, dar nu mai pot mult așa. Am nevoie de oameni. Probabil și unul din motivele pentru care m-a atras mai mult blogul decât cărțile. Așa că vreau să vă mulțumesc! Ați ajutat deja mai mult decât credeți.
Ah, era să uit de pe listă exercițiile fizice, deci 3 lucruri pozitive și noi. Tot forțată de împrejurări: statul în casă mi-a adus o minunată discopatie lombară -> fizio + kineto -> cumpărat salteluță de la Decathlon. Cine face acuma măcar de 3 ori pe săptămână exerciții?
Dacă îmi spunea cineva, acum 2 ani, oricare lucru din cele de mai sus, m-aș fi prăpădit de râs. Life happens!
Comentariu beton!13
Nu am avut virusul pina acum. Am facut testul de citeva ori, dar a fost negativ.
Am persoane in familie care l-au avut cu forme relativ usoare si fara sechele.
Anul 1 al pandemiei a fost pentru mine personal un coctail de rau, bine, tragic si fericit in acelasi timp.
Ne-am adaptat relativ usor la lockdown, pentru ca locuim intr-o zona cu kilometrii intregi de trails, si am petrecut mult mai mult timp afara decit in anii anteriori cind ieseam mai mult in weekend. Nu suntem deosebit de sociabili, dar tot ne-am putut intilni cu prieteni buni si familie. In limita unui bubble impus. Restul societatii nu ne-a prea lipsit.
Nu imi lipseste mersul la munca, care imi lua 2 ore jumate pe zi dus intors, in fiecare zi… timp de 20 de ani. Stiu ca nu vreau sa ma mai intorc la modul ala de viata. Inca lucram de acasa , sper ca vom putea continua asta , cel putin 2,3 zile din 5 dupa ce pandemia va trece.
Pina la pandemie am avut o viata foarte ocupata, munca, familie, calatorit pt munca si placere, plina cu tot felul de activitati. Cind tot expresul asta a frinat brusc, in sfirsit am avut timp sa sortez ce era esential, important si de umplutura.
Inca mai lucrez la asta, dar ma bucur cu rezultatul de pina acum.
Am inceput sa alerg folosind un app pe telefon. Am 52 de ani, nu am alergat niciodata, mai putin probele din scoala generala. Am ajuns la 5 km, am continuat pina am ajuns la 10. E cea mai mare realizare sportiva a mea 🙂.
Imi lipseste calatoritul, cea mai mare placere a mea, dar stiu ca va fi in curind posibil. Citeva luni sau un an vor trece cumva.
Pina atunci ne bucuram de toate locurile frumoase care le putem vizita in provincia asta mare (Ontario)
Celor care au pierdut o persoana apropiata vreau sa le transmit un gind bun. Am trecut si eu prin asta. Nici nu am putut sa imi iau ramas bun.
Numai bine tututor!
Ce pot să spun eu… Ce se întâmplă lovește în toată rânduiala cunoscută mie. A murit cineva foarte drag mie. Avea cancer, dar, și diagnostic de covid. Au adus-o din Arad, direct la groapă. A fost cumplit. Acum am înțeles rostul zilelor de priveghi… să ne ajute să acceptăm și să ne pregătească pentru ceea ce urmează. E așa de dureros să vezi un sicriu pe o groapă și gata. Parca nu înțelegi, nu accepți…nu ai cum. Știu, sunt persoane care nu au putut să își ia rămas bun nici așa. Dar eu mă raportez la durerea mea. Mor, nu ii vedem deloc înainte, nu ii auzim. Nimic, nimic. Nu vor sa accepte să îi îmbrace, primești pe WhatsApp o poza cu persoana draga ție -decedată. Credeam că așa ceva se întâmplă altora, nu nouă. În filme.
Comentariu beton!15
Da, multe persoane din jurul nostru au avut, inclusiv părinții noștri (socrii și mama mea au făcut covid după prima doză de vaccin). Un unchi în vârstă a murit (avea comorbidități).
Noi am scăpat deocamdată, cine știe pentru cât timp, nu pot să zic „hop” pentru că încă n-am sărit gardul. Continuăm să ne protejăm, evităm socializarea, ne-am întâlnit rar cu prietenii și cu familia, de multe ori pe afară când n-a fost foarte frig. În concediu lung n-am fost, am făcut niște ieșiri scurte prin țară, frumoase, dar mi-e dor de o mare și de un city-break.
Pe lângă faptul esențial că suntem vii – noi și cei dragi – în toată nebunia asta eu m-am bucurat și am fost recunoscătoare că nu ne-au fost afectate joburile, nu doar că nu le-am pierdut, ba chiar le-am putut face (și) de acasă. Bine, eu nu-s fan al lucratului de acasă pe termen lung, dar mă bucur că am posibilitatea asta dacă vreau.
Cel mai tare m-au afectat lipsa călătoriilor și a înotului, iar în rest mi-e dor de cinema și de ieșit la restaurant și de serile cu prietenii fără să stăm cu ochii pe ceas că încep restricțiile de circulație.
Da, cunosc. Pe bărbată-miu, pe fiu-meu și pe mine :))))).
Sechelele s-au lipit doar de mine. Că, na, de cine puteau și ele să se lipească? Pierdere? Da. Am pierdut 3 kg, după care urlu și acum să vină înapoi, dar cred că nu mă aud din cauza măștii. Că de urlat, știu să urlu, credeți-mă pe cuvânt.
În rest ce să vă spun. M-am adaptat mai greu cu comenzile online. Eu sunt dependentă de interacțiunea cu oamenii. Îmi plăcea să merg (rar, e adevărat) la cumpărături. A doua zi returnam trei sferturi din ce cumpărasem. Și uite așa, vorbeam și azi și mâine cu vânzătoarele din magazine.
Acum pe online e mai greu, dar mă descurc. Oricum, m-a liniștit de retururi un site. Mi-am dat seama la al treilea retur că banii pe care îi primesc înapoi sunt mai puțini decât cei pe care îi plătesc la comandă. Am sunat și mi s-a spus că livrarea este gratuită, dar returul nu. Eh, în cazul ăsta nu mai comand ca ies pe minus doar ca să văd cum arată niște haine pe mine. Și oricum am și slăbit..
Comentariu beton!18
Am avut covid. Intai eu, apoi sotul. In ziua in care mi-a venit rezultatul pozitiv, am trimis sotul si fetita sa-si faca test. Au iesit negativi amandoi. Dupa o saptamana, sotul a inceput sa aiba simptome, dupa inca o saptamana a iesit pozitiv, apoi au urmat doua saptamani de spitalizare, pentru ca la vremea aceea nu se facea dializa bolnavilor dializati pozitivi cu covid, decat in spital. Si cu ocazia asta, am dovada ca nu toti cei care au comorbiditati (sotul meu are vreo …5 😔) moare de covid. Am stat o luna de zile in carantina/izolare toti trei. A trecut. Pentru fetita mea, care face 5 ani in 25 martie, a fost un an teribil de greu. Pur si simplu ajunsesem sa nu ne mai intelegem. Totul era un plans, batut din picioare, tipat cu orele, timp in care incepeam si noi sa tipam la ea si unul la altul. Noroc ca s-au deschis gradinitele, altfel am fi fost pacienti la spitalul de nebuni. Incepusem sa sper ca ne indreptam spre vremuri mai bune, dar… 😔 Fetita vrea petrecere de ziua ei, iar eu va trebui sa ii explic, pentru al doilea an consecutiv, de ce nu putem. Mi-am schimbat jobul, luni va fi prima zi la noul loc de munca. Sper din tot sufletul ca asta sa fie o schimbare buna, spre deosebire de toate celelalte.
Comentariu beton!13
Am luat-o pe fiica-mea de la after la 18 – am aflat ca una din ingrijitoare s-a pozitivat ieri. Am senzatia ca gloantele alea suiera din ce in ce mai aproape. Duminica o sa fac noapte alba cu refresh pe platforma de vaccinare…
Noi nu am avut Covid, dar cumnata mea si sora mea, da. Sora mea chiar de 2 ori. Din fericire sunt bine. Dar, personal cunosc familie din care 4 membri au murit de covid, 3 frati si mama. Tatal este in coma. 2 surori au fost inmormantate in aceiasi zi. Au ramas copiii fara parinti.
Salut, eu sunt unul din cititorii blogului la ore de seara . Am avut-o pe mama bolnava in aprilie si acum e bine , se plange ca nu mai are acelasi ” nas si gust ” atunci cand gateste. Copilul e bine , e suficient de mic incat sa nu resimta pandemia in intreaga ei splendoare . La munca – normal ( la fel ca si 2020 ) iar casnicia e intr-o panta descendenta , spre final.
Comentariu beton!15
Anul trecut a fost un an bun pentru mine. Lock down-ul l-am petrecut in Filipine. Am plecat pentru 34 de zile si am stat 100+. Cu munca, nu credeti altceva. Fiind obligati sa stam in casa am economisit bani.
Intre timp (pana sa ma intorc) o colega de munca a murit de covid. Avea si diabet. In iunie, dupa doua luni de stat acasa a revenit la munca. La cererea ei. Mai putin de o saptamana. S-a infectat. Nu a apucat sfarsitul lunii.
Miercuri am fost retestat – NEGATIV. Dupa ce primul test pozitiv a fost pe 19 februarie, al doile pozitiv pe 5 martie. Simptomele au fost usoare. Ca de raceala.
Mi-e frica de anul asta. Parca nu se mai termina pandemia asta. Nu de alta, dar pe 4 septembrie trebuie sa fiu socru mare.
Comentariu beton!12
Am uitat sa menționez următoarele:
În toată perioada asta eu am făcut cumpărături normal, săptămânal, nu am dezinfectat decât mâinile. Și doar cu dezinfectant sau spălat cu apă și săpun. Și vânzătoarele de la mag de cartier nu au avut covid. Au purtat doar masca in magazin.
Nu am lăsat vreodată hainele sau incaltarile afara din apt sau tratament special de dezinfectare.
Spălat pe mâini de fiecare dată când am atins ceva, la intrarea in casa .
Nimeni din casă nu a avut vreun simptom.
În ultimele 3 luni:
Tata la 71 de ani, a făcut zilnic 10 000 pași până în prânz sa ia fetele și să le plimbe în parcul sectorului 4. Numai cu masca clasica. Mama nu s-sa putut abține și a mers la biserica în fiecare duminică, ultimele slujbe la interior, cu distanțare zice ea.
Ambii au purtat masca peste tot, idem eu și doamna.
Fetele sub 5 ani nu au purtat nici nu au luat ceva, dar nu le-am dat drumul in comunități de copii etc.
Poate a fost și noroc, dar poate a contat și că am purtat masca absolut tot timpul, și când am dus gunoiul pe etaj la ghena, sau am deschis ușa pt livrare.
Comentariu beton!13
Avut covid in noiembrie, eu, consoarta și mama soacră. Mama soacră cu spitalizare pentru că a avut nevoie de oxigen, din fericire a trecut cu bine. Jumătatea mea mai bună cu simptome destul de urîte și diverse vreo 8-9 zile. Ea s-a infectat prima, ne așteptam cumva, are 2 joburi in domeniul medical. Eu fara gust și miros 5 zile, febră moderată doar intr-o zi și sinusuri înfundate, făcut radiografie pulmonară după izolare și ambii plămâni ușor afectați, rămas cu o tuse de atunci, sper să treacă și aia…
Prieteni destui care au fost infectați, o cunoștință care a pierdut lupta cu virusul .
Destul de afectați și psihic, mi-e dor de viața normală dinainte.
Nu mi-am mai văzut fiica, ginerele și nepoțelul decât online.
Părinții sunt ok, au ieșit foarte rar din casă.
Vaccinați toți cu Pfeizer.
Cu joburile încă ok să zicem…
Sănătate vă doresc tuturor!
Am făcut covid toți trei, din fericire formă ușorară, conform standardelor. Cu toate astea, nu-mi doresc să mai trec prin experiența asta vreodată. Pe mama a ferit-o Dumnezeu până acum și număr zilele până își face vaccinul. Eu și soțul ne-am vaccinat.
Cu joburile suntem ok amândoi, nu e cazul să ne plângem. Copilul e online de luni de zile, iar în ultima vreme cred că începe să-și piardă motivația de a învăța, oricât ne străduim noi să-i facem perioada asta mai suportabilă.
În jurul nostru cred că mai degrabă îi număr pe degete pe cei care n-au avut covid. Aproape toți prietenii și cunoscuții noștri au avut. Suntem in jud. Timiș, care nu degeaba e roșu pe harta virusului.
Știu oameni tineri, în putere, care au ajuns în spital și au rămas apoi cu probleme, nu doar pulmonare. Mama știe oameni de vârsta ei care au murit de covid anul ăsta, și cred că asta a convins-o să fie precaută și să nu mai umble atâta prin oraș, deși asta o afectează psihic, și nu-i bine. Adevărul e că nu-i doar o răceală, și sincer, în jurul meu nici n-am mai auzit în ultimul timp prostia asta. Cred că ideile astea au supraviețuit doar în zonele în care n-a lovit așa urât.
Condoleanțe celor care au pierdut pe cineva drag anul acesta.
Mihai, ai avut o inițiativă foarte bună cu întrebarea asta. Am citit o mare parte din răspunsuri. E impresionant cum oamenii își deschid sufletul aici, dar asta a venit după ce ai „crescut” comunitatea asta de ani de zile. Apropo, eu iti citesc blogul de vreo 5 sau 6 ani, nu mai știu exact, și abia anul ăsta mi-am făcut curaj să comentez. Și ca mine sunt mai mulți, cu siguranță 😊
P.S. Nu vă mai bateți capul pt mânuțele roșii. Cu cât ii dați mai multă atenție respectivului, cu atât va fi mai mândru de el.
Comentariu beton!13
Suntem în auto-izolare de anul trecut din martie (Londra).
Cred că e posibil să fi avut virusul tot cam pe atunci (stări de epuizare, respirat greu, dureri de spate la poziție orizontală, dormit doar în șezut vreo două săptămâni, stare generală de legumă câteva săptămâni bune după perioada severă, dar fără spitalizare).
La vremea respectivă nu se testa decât în privat ( la £200+ testul, la care o să-l citez pe Unguru’ Bulan: nnu, lăsați!). Prin NHS trebuia să fi revenit din țările de pe lista neagră la momentul respectiv pentru a te califica pentru test.
Consortul n-a avut nimic. Copii sau alți dependenți nu avem. Am făcut un test mai târziu în an, după o tură de simptome dubioase, dar a ieșit negativ. Consortul în continuare ok.
Au avut covid unii membri de familie extinsă din România – au scăpat toți ok deocamdată; grădinarul nostru și tatăl lui (acesta din urmă a crăpat).
Muncit doar de-acasă amândoi de un an. Datorită industriei în care prestăm, treaba merge brici la amândoi, avem chiar prea mult de muncă. Am avut ambii promovări în ultimele 12 luni. Facem economii. Suntem ok împreună, dar ne e dor de casă. Noroc cu webcam-urile primăriilor de pe-acasă (pe care le avem ON cam toată ziua pe tablete) și video calluri cu prietenii și familia. Dar chiar și așa, începem să avem un pic de cabin fever.
Avem noroc cu grădina, cu pădurea din capătul străzii. Putem ieși la aer dacă e vremea ok. Deși nu suntem super sociali și cu un cerc foarte mare de prieteni, ne lipsesc adunările cu puținii pe care-i avem. Și delegațiile internaționale.
Că fapt divers, am făcut plinul la mașină anul trecut în martie. Mai avem un sfert de rezervor, un an mai târziu. Făceam mișto ieri că următorul plin o să ne țină până schimbăm mașina cu o electrică.
Altfel – eu m-am pufoșit un pic. Comodă, îmi înnec anxietatea pandemiei și frustrările în citit, gătit, mâncat și vin roșu. Nu fac excese, dimpotrivă, dar sunt sedentară. El a slăbit – face mii de pași prin casă zilnic, ascultând podcasturi sau clipuri pe YouTube despre toate și orice – tehnică, istorie, Brexit, business analysis etc.
Părinți mai are doar el, în Neamț. Sunt cuminți și nu prea. Am încetat să îi mai batem la cap. Ne-am dat seama că e degeaba. Dar măcar vor să se vaccineze. Mici victorii.
Ai mei s-au dus în 2017 și 2019. Pe undeva mă bucur că nu au mai prins perioada asta cretină, mai ales maică-mea cu cancerul.
Anul trecut în februarie după ce am fost ultima dată în țară, țin minte că am comentat aici ca o dobitoacă autoimportantă despre călătorii purtând măști în aeroport și pe avion și cum vezi doamne le-ar fi purtat degeaba. Cred că ce a urmat după momentul ăla mi-a dat o scatoalcă zdravănă după ceafă.
Per total, am trecut mai mult decât ok prin lucruri până acum. 2020 a fost un an calm, după 3 ani de delegații fără număr și drumuri acasă, cu bolile și decesele și alor mei.
Trimit îmbrățișări calde și lungi oricui are nevoie.
Inclusiv dătătorilor dă mânuță roșie – ei poate au cea mai mare nevoie, chiar dacă nu își dau seama.
Comentariu beton!15
Citesc zilnic, când am timp. Eventual recuperez a doua zi. Comentez foarte rar pentru că așa sunt eu, mai rușinos.
Imi place ideea cu recensământul.
Am reușit să nu-l „primim” in familie pe coronavirus, am tratat problema (și încă o tratăm) cu seriozitate. In schimb am avut rude, vecini, prieteni, colegi de serviciu și cunoscuți care au suferit forme mai grele sau mai ușoare chiar dacă s-au ferit. Unul dintre ei l-a căpătat de la un șef (așa e el norocos, are mai mulți șefi) care nu credea și care și mințea (s-a aflat că nevastă-sa era diagnosticată de vreo săptămână) – „stai calm că sunt răcit”. Acel șef nu mai e printre noi. Cred că am avut și ceva noroc deoarece am fost in preajma unor persoane care au început să aiba simptome și au fost diagnosticate dupa câteva zile de la întâlnire, dar despre care am aflat abia dupa ce le-a trecut! Da, am întâlnit oameni cărora le-a fost rușine că s-au îmbolnăvit! 🙁
Condoleanțe tuturor care au pierdut pe cineva.
@Ananas si a @Madame o durere în spate, asemănătoare cu a voastră și care se cam plimbă ba spre ceafă ba sub omoplat, am și eu. Nu am fost la medic și o tratez cu indiferență. O asociez cu pozițiile foarte incorecte în care stau sau în care adorm sau în care mă uit în telefon. Am un extensor cu care mă joc atât acasă cât si la serviciu (lucrez de acasă). O zi da, două-trei ba. Ei, în ziua cănd mă joc cu extensorul si a doua zi nu mai am acele ințepături in spate.
De cănd lucrez de acasă, salariul s-a diminuat, chiar daca angajatorul și-a tras toate avantajele oferite de stat.
In rest ce să spun? Suntem bine sănătoși, ceea ce vă doresc și vouă!
Îmi place aici, la @Mihai V. și mă laud tuturor că citesc acest blog.
Comentariu beton!14
Am avut în noiembrie. 3 săptămâni de izolare la domiciliu. Simptome: fara miros ( a revenit după vreo luna, acum e mult mai dezvoltat decât înainte: simt cum fumează ăla de la 2 mașini în fața la semafor, cu geamul puțin deschis) , durere de cap primele 3-4 zile, stare de oboseala cruntă vreo 8-10 zile, temperatura ușor crescuta ( 37.8 maxim, o singura zi ) durere in gat cu amigdale inflamate și umflate vreo 6 zile ( macar am mai slăbit că mi-era târșă sa mananc ). Cam atât, fara tuse, fara altele. Cunoscuții îmi spun că am fost ca ei la gripa..nu știu, că n-am făcut gripa niciodată.
Sper sa rămân imun cat mai mult.
Da, mă voi vaccina la prima ocazie. Nu, nu cu Astra Seneca, vreau cu Pfizer ( de ce? Că așa vreau ) .
Acum un an bunica mea a plecat.
Foarte probabil sa nu fie se la Covid desi edidemia incepuse.
Inca n-am ajuns la mormantul ei.
Mai întâi, țin să-ți mulțumesc, Mihai, pentru întrebare și pentru că, citind blogul tău, am dat de oameni care gandesc la fel ca mine. Urări de sănătate și mulțumiri și din partea soțului: am achiziționat, și mulțumită reducerii de la tine, un grill electric pe care il folosim intensiv iar el e încântat de rezultat (fiind preponderent carnivor).
Cum a fost anul meu de pandemie? Mi-a schimbat cu 180° modul de viață și nu în totalitate în bine. Nu am avut covid, nici noi și nici parinții noștri (vârstă înaintată și comorbidități), ori sora mea și familia, dar cunosc multe persoane persoane care au avut, unele forme ușoare, unele forme grave, iar unele au pierdut partida cu virusul. Tatăl meu a făcut anul trecut un AVC sever (fără legătură cu covid) și, din păcate, recuperarea fizică merge greu de tot iar la partea cognitivă nu putem decât să-l ajutăm să nu se agraveze demența datorată afectării masive a creierului. I-am relocat pe părinți de la bloc, de la 100 km de mine, într-un sat la 5 km, astfel încât să-i ajut după puteri și nevoi. Soțul se ocupă de mama lui, eu de ai mei.
Am un an de când ne-am mutat cu activitățile profesionale online, la mine pe de o parte e mai simplu că pot să stau mai mult pe acasă, pe de altă parte e mai complicat pentru că, prin natura meseriei (prof) interacțiunea fizică cu copiii e esențială. Le zic copii cu toate că au trecut de adolescență, dar am ajuns să fiu mai în vârstă decât părinții lor, așa că îmi permit.
M-am vaccinat cu vestitul lot AZ2856 și intenționez să fac și rapel. Luni urmează soacra, iar ai mei așteaptă echipa mobilă, tatăl fiind netransportabil. Soțul face parte din grupa a III-a, așa că vom sta geană cu ochii pe platformă.
Pe măsură ce concentățenii mei se relaxează, cu toate că Timișoara e în lock-down de o săptămână aproape, eu am devenit mai precaută și mai speriată, nu cumva să-i îmbolnăvim pe ai noștri părinți, acum când mai e puțin și scăpăm de coșmar.
Condoleanțe celor care au pierdut persoane dragi!
Sănătate și bucurii vă urez tuturor!
Scriu si eu, desi o fac foarte rar aici pe blog.
Anul trecut a fost … obositor.
Nu am putut sa inscriu copilul la cresa de stat cum doream, din cauza ca nu am loc de munca, era un criteriu. Sotul si-a schimbat serviciul de doua ori din cauza problemelor financiare. Am avut covid in decembrie dar am avut noroc sa facem o forma usoara (tot am zacut 3 zile la pat si toata panica si agitatia ne-a terminat mai rau ca boala).
Inca dinainte aveam ceva probleme de anxietate si cu izolarea din pandemie s-au accentuat. Sotul lucreaza in afara orasului si vine doar in weekend, eu sunt acasa cu cel mic, mai vine mama la noi.
Inca nu mi-am gasit serviciu si tragem de salariul sotului. E putin aiurea totul dar pastram optimismul si bine ca suntem sanatosi.
Hello, nu intru ușor in panică. Așa și cu virusul inițial am zis îi in China nu ajunge la noi. Dar, a ajuns. Anul a trecut destul de ușor. Începuseră prietenii să se îmbolnăvească, dar am ajuns la concluzia că cu toții vom trece prin asta. Apoi, înainte de Crăciun am mers la cumpărături. Soțul zice, “du-te tu te aștept în mașină, mă simt foarte obosit, mi și frig. Poate am ceva nu vreau să infectez pe nimeni”. Am venit acasă, merg să cumpăr testu rapid. Soțul este pozitiv. Ne izolăm cu toții și ce facem acum? Soțul nici nu vrea să audă de DSP. Că-l duce la spital și el acolo moare. Mai avànd niște boli. Că nu-l lasă să-și ia medicamente normale. Și că acolo moare, în spital. În fine, după lungi certuri (tu vrei să mă duci în spital, să mor acolo) și totuși invocând un Argument suprem gen” ce faci dacă te vei simți mai rău, dacă nu vei mai putea respira, dacă-ți scade oxigenul din sânge, mori acasă”. Am pierdut o zi certându-ne și apoi am chemat DSP-ul. Cum ne așteptam și acest test a fost pozitiv. Soțul nu se simțea bine defel: febră mare, frisoane, somnolență. Gust și miros avea! Intr-o joi a primit rezultatul și a rămas ca luni( dacă între timp nu se agravează) să-l ducă să i se dacă o evaluare. Eh! Pànă luni îți trece și nu mai mergi la nici o evaluare. Că nu-i obligatoriu! Zic eu! Și ce să vezi duminică seara? 91 saturația de oxigen și nu mai putea respira! Împreună cu fiu-meu l-am supravegheat toată noaptea. A trecut cu bine peste noapte! La 6.00 a fost ambulanța în fața blocului. La evaluare avea 40% din plămâni afectați în condițiile în care nu a tușit deloc! Revelionul l/a prins în spital cu masca de oxigen pe față. 4 zile a fost dependent de oxigen. Dar, a cincea zi și-a revenit de parcă nici nu fusese bolnav! În urmă cu o lună ne-am făcut anticorpii: soțul are 95, fiu-meu 11, eu zero!! Scuze că nu știu unitatea de măsura. Acum este bine soțul! Doar, că obosește mai repede!
Avem un prieten care acu 14 zile a venit din America! Adept convins al teoriei conspirației!! A bănănăit el 14 zile prin țară, ieri trebuia să plece. Și-a făcut testul că nu poate pleca fără un test negativ. Și ce să vezi?? Este pozitiv!! I-am tot spus că nu-i cazu să vină, că nu știi niciodată!! Maică-sa are 81 de ani. Nu am să înțeleg niciodată cum poți sâ fii atât de egoist și iresponsabil?!? În mintea lui in care virusul nu există o expune pe maică-sa! Pentru câ el știe mai bine! Că interese bla, bla! Scuze de Interminabilul coment!
A fost un an, nici măcar nu cred că a fost unul întreg. La noi am început cu pierderile și apoi au venit și primele diagnostice de covid. Spun că încă nu a fost un an pentru că la noi coșmarul sau întâlnirile cu moartea au început la o săptămână după Paști, atunci a murit prima persoană din cartier, să zic așa, a făcut infarct după câteva zile de spitalizare noncovid. Era tănără, de vârsta copiilor părinților noștri pe care am început să-i pierdem din acel moment unul câte unul. Prima a fost mama, era conștientă de pericol, nu a mai făcut față stresului, la câteva săptămâni a făcut și ea infarct, nici nu contează că în timp util câinele m-a avertizat și am readus-o la viață, a plecat de tot după câteva săptămâni. A fost o perioadă îngrozitor de dură și de șocantă.
Mama și încă 3 vecini plus doi bunici din familia extinsă au murit subit unul după altul, niciunii de covid. Acum două zile am asistat șocați la plecarea dintre noi a mamei celor mai vechi locatari din bloc, se mutaseră odată cu noi – primii adică, la câteva luni după soțul ei și preotul din parohie, doar preotul a avut covid dintre ei. Pe toți îi știam de copil, de 40 de ani locuiam aici ca o familie a mai multor familii. De covid au scăpat majoritatea dintre noi, mai puțin 5, mai puțin unul dintre ei toți erau oameni activi.
Am avut covid, forma ușoară cu doar 1,5 luni de anosmie, cu doar câteva momente de revenire cu acea variantă parosmie, dar cu probleme mari/ crize urâte acum la nervul sciatic care pot fi și din cauza poziției prea îndelungate în șezut la muncă, iar așa cum zicea parcă Ruxandra nu mai pot tolera masca ore întregi ca înainte, am probleme de respirație cu acces de tuse iritativă. Poate așa cum cum cineva îi spunea lui @ananas crizele de sciatică sau alte zone ale spatelui pot fi cauzate și de pozițiile la somn destul de obositoare din acea perioadă, la mine pe o parte doar.
A fost un an groaznic și indiferent de cauzele deceselor celor pe i-am pierdut motivul este blocajul sistemului medical și presiunea psihologică. La noi circula de mult același zvon cu cel de la ATI Sibiu. Logic sunt conștientă că nu poate fi atât de reală o asemenea prezumție, dar de acolo știu o singură persoană care a revenit, dar a murit acasă.
Condoleanțe, tuturor celor care au scris sau nu ce pierderi au avut!
Desi am un cabinet in policlinica si am fost zilnic la serviciu, n-am fost infectata. In schimb asistenta mea a cazut victima focarului din spitalul Suceava in martie 2020, a indurat singura trei saptamani cumplite de spitalizare in care numai Dumnezeu stie prin ce-a trecut, dar a supravietuit. M-am rugat cum n-am facut-o niciodata pentru mine si acum e oarecum bine, dar cu dureri mari de oase. Tot din spital (lucreaza in sector covid) a mai luat si in octombrie, de data asta au facut si cei din familie, dar forme mai usoare. Am pierdut sirul celor care au avut covid, tatal unei prietene a murit in vara, si am mai pierdut cunostinte sau colegi, unul din ei nelegat de virus. Cei mai in varsta din familie nu au avut, slava Domnului, dar mi-e greu sa-i conving sa se vaccineze, desi le-am spus ca am trecut foarte bine prin vaccinare si rapel. Financiar au scazut la jumatate incasarile, dar n-am mai cheltuit cu plecarile la congrese, eram foarte fan, totdeauna luam zile de concediu in plus sa vizitez orasele din Europa, ca de alte continente n-am avut bani, totusi. Psihic n-am fost foarte afectata, dupa sperietura din martie, am incercat cat de cat sa-mi tin mintile in echilibru. La inceput citeam tot ce prindeam despre virus, ma uitam la toate webinariile, dar am inceput sa ma plictisesc si o las mai moale. E greu pentru cei care lucreaza in sectii covid. Condoleante pentru cei care plang pe cei disparuti, multa sanatate tuturor, trecem si peste asta!
În spitalul de la Suceava a murit mama mea, în martie 2020. Nu am putut să-mi iau nici măcar rămas bun, pentru că nu a mai putut vorbi cu 5 zile înainte să moară. Nu am știut nimic de ea în zilele acelea, toată lumea ne repezea la telefon. Evident, de la spital direct la cimitir, în câteva ore. Per total, la mine nu s-a schimbat mai nimic în acest an, prezența la muncă, fizic, e necesară, Covid am avut doar eu, o formă ușoară.
Buna, din fericire nu am avut Covid si prin prisma jobului am reusit sa imi fac vaccinul si sunt ok. Dintre cunoscutii mei care au avut Covid, au avut noroc ca au facut forme usoare si sunt bine sanatosi.
In schimb, cea mai mare pierdere pe care am avut-o in acest an, a fost ca mi-a murit catelusa. A facut insuficienta renala si desi am facut tot ce am putut sa o salvam, la un moment dat nu a mai fost nimic de facut si a trebuit sa iau cea mai grea decizie din viata mea si sa o eutanasiez, pentru a-i curma suferinta 😞. Am stat cu ea pana in ultimul moment si am tinut-o in brate si doare al naibii de tare, incat de cateva zile simt cum bucati din sufletul meu s-au dus o data cu ea. 😞😞
Da, cunosc persoane care au avut covid. ( una dintre persoane este victima incendiului de la Piatra Neamt )
Personal nu am avut. M-am autoziolat cu partenerul meu. Lucram de acasa de un an de zile. Am pus pauza la intalnirile cu prietenii, cu rudele.
Am fost de 2 ori pe fuga pt a-mi vedea mama ( ea fiind in alt oras si avem pareri diferite despre virus, pandemie, vaccin).
Sunt dintre cei ce poarta masca mereu, am si masca de rezerva in caz ca ies undeva ( gen cumparaturi ca altundeva nu ies la cat de iresponsabili sunt multi)
Am mereu dezinfectant la mine, sterg cumparaturile cand ajung acasa.
Prietenii mei ( care au conditie fizica, fac sport, alearga pe la maratoane etc) au luat amandoi o data covid. Sot si sotie. Au stat 2 saptamani cu febra, moleseala, dureri de muschi, oboseala, tuse. Apoi au ramas cu tuse si alte sechele.
Cu ai mei nu pot vorbi despre pandemie, covid, vaccin. Am incercat, m-am enervat, m-am frustrat si nimic. Imi faceam rau singura.
Despre vaccin nu le-am zis nimic. Am putut sa ma vaccinez pe 9 cu Astrazeneca. Le-am zis dupa 48h si apoi au aparut stirile despre cheaguri de sange..
Dar s-a uitat de covid care te poate lasa cu cheaguri de sange. Am luat pauza de la fb ( am sters multe persoane, dat unfollow dar se pare ca nu e de ajuns)
Munca. Lucrez de acasa, am lucrat toata perioada. Nu voi avea marire (2 ani) pt ca firma vrea sa recupereze din pierderi si e nasol. Cheltuielile au crescut si le platim din buzunarul nostru desi firma economiseste. Nu am copii dar nu stiu cum as fi rezistat cu ei si cum am fi trecut peste perioada asta.
Si cam atat.