Hai să vă povestesc ceva. Am lucrat foarte mulți ani într-o firmă în care programul de lucru era 9.00 – 18.00. Indiferent ce fișă a postului aveai, dacă nu erai la întâlnire cu vreun client (sau dacă nu pățeai ceva, dar n-o să vorbim acum despre excepții), pentru absolut toata lumea era obligatorie prezența în firmă la ora 9.00.

Evident, ca în orice firmă de pe lumea asta, există angajații care vin la timp, angajații care sunt abonați la întârziat și angajații care întârzie pentru că, na, oricui i se poate întâmpla. Doar că, treptat-treptat, mai ales pentru că nimeni nu făcea nimic in privința asta, a început să crească numărul celor care se abonaseră la întârziat. Gen, ajungeau cu minimum un sfert de oră mai târziu, dar existau destule situații în care ajungeau la birou mai aproape de ora 10.00 decât de ora 9.00.

Iar lucrurile astea nu aveau cum să treacă neobservate. În primul rând că începuseră să strâmbe din nas cei din conducerea firmei care observau cu stupoare că la ora 9.00 eram prezenți cam jumătate. Dar, dincolo de conducere, am început să ne enervăm și noi, cei care ajungeam la timp. Știți, și mie mi-ar fi plăcut să mă trezesc cu jumătate de oră sau chiar o oră mai târziu. Azi așa, mâine așa, până n-am mai suportat. Ne-am strâns toți din firmă, inclusiv abonații la venit târziu, am negociat și-am găsit o soluție pentru care toată lumea și-a dat ok-ul: am înființat borcanul pentru întârziați.

Adică am pus în recepție un borcan de plastic, iar cine întârzia își asuma că trebuie să bage în borcanul ăla contravaloarea în lei a minutelor de întârziere. Paritatea era un leu pe minut. Dacă ajungeai la 9.05, băgai 5 lei, dacă veneai la și zece băgai 10 lei, și tot așa. Evident, se excludeau situațiile când intervenea ceva și erai nevoit să întârzii din motive care nu țineau de tine. Pentru astea exista conducere, existau telefoane, nu mai erai nevoit să dai niciun ban. Pe scurt, în borcan se strângeau doar sumele datorate întârziatului din comoditate, adică taxa pe nesimțire.

Toată lumea a fost entuziasmată de soluție, inclusiv conducerea companiei. Mai ales că banii urmau a fi folosiți tot de noi, angajații. Gen, după ce se strângeau sume mai importante, băgam o comandă la pizza sau la chinezesc și-i păpam pe toți.

Dar ce să vezi, entuziasmul a durat pe o perioadă extrem de scurtă. De ce? Pentru că după o vreme s-a constatat cu stupoare că principalii deponenți de fonduri în borcan sunt tot cei care întârziau regulat și înainte de înființarea lui. Surprinzător, cine ar fi crezut una ca asta? Singura diferență era că acum îi ardea când intrau in firmă la 9.33 și trebuiau sa decarteze mai mult decât i-ar fi costat prânzul pe ziua respectivă.

Care credeți că a fost soluția lor? Poate ați fi tentați să credeți c-au început să se trezească mai devreme și sa vină la timp, dar ați fi într-o totală eroare. Soluția a fost c-au început sa facă scandal prin firmă, pe motiv că așa ceva nu se poate, că nu e corect, că de ce sunt ei nevoiți să dea atâția bani?

După care, când au văzut că oamenii pentru care nu era nicio problemă să ajungă la timp le râd în nas, au schimbat tactica și s-au dus cu jalba în proțap la onor conducerea companiei. Că ei nu mai pot cu această presiune, că așa nu se mai poate, că de ce să dea bani aproape în fiecare dimineață? Pentru că ăsta era crudul adevăr: cotizau aproape în fiecare dimineață, dar niciunul dintre ei n-ar fi făcut NIMIC ca să ajungă mai devreme.

Ce-au făcut cei din conducere? În loc să le râdă în nas și să le explice că programul începe la ora 9.00, vă zic eu ce-au făcut: ne-au strâns pe toți într-o ședință și ne-au spus să desființăm borcanul, să anulăm taxa pe nesimțire. Fucking mind blowing! Evident, l-am desființat ca să poată întârzia oamenii ăia fără să mai „simtă presiune”. Nu vreau să insinuez nimic, dar poate că e și ăsta unul dintre motivele pentru care firma respectivă nu mai există azi, deși la ora aia era una dintre cele mai puternice din România (în domeniul ei, desigur).

Iar acesta, dragii mei, este unul dintre cele mai bune exemple pentru cum funcționează România, așa cum o știm cei care ne lovim în fiecare zi cu capul de ea. România aia reală, nu cea din bulele de internet. Iar în România reală, regulile sunt făcute pentru proști și pentru fraieri. Restul, ori n-au chef să le respecte, ori le fac să dispară.

Atât pentru azi.