Mi-a fost dat în această viață să trec și prin niște întâmplări dintre care unele ar putea intra lejer în sfera paranormalului. Doar că eu prefer să cred c-au fost doar niște coincidențe mai șmechere, doar știți că nu le am p-astea cu spiritualitatea și curățatul ceakrelor. Asta de mai jos e una dintre ele.

Va spune ceva Tehnologia Creșterii Animalelor? Bănuiesc că nu, ca de altfel oricărui individ normal de pe planeta Pământ. Ei bine, eu am avut-o ca materie de curs prin anul doi sau trei de facultate. Mor de ciudă că nu mai țin minte cum îl chemă pe profesor. Aș zice Stănescu, dar nu pot să bag mâna în foc. Băbăieți, îmi plăcea tipul ăsta mult de tot. Era mega-șmecher, trecut prin multe, și un povestitor extrem de bun. Păi când începea poveștile cu Marga Barbu (fuseseră prieteni de familie), aș fi dat orice să nu se mai oprească.

Prin urmare nu e de mirare că ăsta era și singurul curs pentru care îmi mai deplasam mirificul trup până la facultate. Problema e că cursul era pus extrem de prost, respectiv vinerea de la ora 14.00. Păi aia e zi de pus cursuri? Eram singurul nebun care pleca din cămin vinerea, ca să meargă la facultate. Râdeau ăia și cu curu’ de mine când mă vedeau c-o iau cătinel spre metrou.

Nfine, revenind, toate bune și frumoase, până a venit sesiunea. Când simpatia e simpatie și lenea e lene. Adică, te-oi plăcea eu, domn profesor, dar sper că nu ai pretenția absurdă să și învăț la materia ta. Dăăă.

Examenul era oral. Ori eu la exemenele orale aveam o tactică infailibilă. Profitam de numele de familie care începea cu V și așteptam să intru printre ultimii sau chiar ultimul. Aveam credința de nestrămutat că până la urmă va ieși proful din sală și va zice: „tu, ăsta, pentru c-ai rezistat până la final, ai un 10 de la mine”. Mulțumesc, domn profesor, la revedere, am plecat acasă.

Ce să vezi, nu s-a întâmplat niciodată, dar asta nu m-a împiedicat să sper și să-mi aplic tactica cea infailibilă pe tot parcursul facultății. Dacă până la urmă făcea vreun prof treaba asta? Păi nu-mi smulgeam io părul de ciudă?

Evident, nici la examenul ăsta n-a fost cazul, așa că în cele din urmă am fost nevoit să intru.

Am dat politicos bună ziua și m-am apropiat de catedră. Parcă-l văd și acum pe prof uitându-se pe sub ochelari și zicându-mi să aleg un bilet. Am ales, ce naiba să fac. Iar de aici încolo am să vă rog să fiți deosebit de atenți. În sală mai erau câțiva colegi de-ai mei. Toți erau așezați în bănci, dar strategic, la distanță unul de celălalt, ca să nu nu cumva să se poată informa unul de la altul prin procedeul „coae, zi și mie dacă știi ceva despre fermele de pui”.

Domn’ profesor aruncă o privire circulară prin sală, după care se întoarce spre mine:

-Te așezi în ultimul rând, al doilea scaun de la margine!

Rețineți, da? Nu mi-am ales eu locul, el și nimeni altcineva mi-a indicat unde să mă așez. Bun așa. Îi mulțumesc omului și mă duc și mă așez pe locul indicat atât de strict. Pe drum spre bancă, arunc o privire pe biletul proaspăt extras: „schema creșterii taurinelor”. Ăsta fiind subiectul principal, adică ăla baban care te scotea din rahat dacă voiai să iei măcar un 5 și să treci anul. Al doilea subiect era ceva cu „curba laptelui”.

Acum, cu subiectele citite deja, pentru mine totul devenise clar. La primul subiect eram lemn, dar măcar știam cum arată un taur. În timp ce la al doilea, dacă e posibil așa ceva, lucrurile stăteau chiar mai prost. De unde căcat era să știu eu că laptele are o curbă? Și dacă are, o fi periculoasă? E la dreapta sau la stânga? Tot felul de întrebări fără răspuns, vă spun.

Mă rog, cert e că ăsta al doilea era mai puțin interesant pentru domn profesor. Nota de trecere o luai pentru blestematele alea de taurine crescute după schema morților mamelor lor.

Între timp, ajung la bancă și mă așez pe „al doilea loc de la margine”, în timp ce mă gândeam foarte serios ce naiba a fost în capul meu de am intrat? La ce mă așteptam? Să coboare Sfântul Petru și să-mi șoptească? Și eu ce fac acum? Îi zic omului să-mi dea alt subiect? Pentru că de ce? Că n-am învățat? O s-o sug, asta o să fac.

Pe când încă mai cochetam cu gândul să-i spun omului să mă lase să plec, că oricum nu știu nimic și-o să ne pierdem vremea amândoi, văd niște hârtii pe bancă. Erau ciornele unuia dintre colegii care deja trecuseră prin supliciu. Dau să le fac mototol și să le arunc cât colo, dar am inspirația genială să-mi arunc un ochi peste ele.

O, Mare Manitou, carele ești tu bun și generos cu nevrednicii tăi supuși, ce credeți voi că era scris pe una dintre ciornele alea, cu tot cu schemă desenată? Ați ghicit, boss, acolo, pe una dintre foi era explicată schema creșterii taurinelor! De m-a bufnit și râsul.

Voi înțelgeți ce zic io aici? Cam care erau șansele să mai fi tras cineva exact același bilet? Și pe lângă că l-a tras pe același, care erau șansele să fie trimis de domn profesor exact în același loc pe care urma să mi-l indice și mie? Și să-și mai lase și ciorna pe bancă? Aud? Cam care erau șansele?

Am terminat cu subiectul în nici cinci minute. Ba, mai mult, plin de tupeu, am ridicat mâna și-am cerut să fiu examinat mai repede, pe motiv că pierd autocarul spre Vâlcea. Omu’, foarte politicos, i-a întrebat p-ăia din sală dacă sunt de acord să mă ia pe mine, ăia au zis da, și aia a fost.

I-am zis despre nenorocitele alea de taurine, după care nu știu ce-l apucă și începe să mă întrebe și despre curba aia a laptelui? Ce căcat era să-i răspund? Că despre curba aia nenorocită nu găsisem nimic pe nicio ciornă, deși mă uitasem temeinic pe bancă și prin bancă. Și uite așa se face că în loc de un binemeritat 9, m-am ales cu un amărât de șapte. După tot chinul la care fusesem supus? Nedrept, foarte nedrept, am plecat foarte dezamăgit acasă, să știți.

P.S. Dacă sunteți cuminți și-mi povestiți și voi „paranormale” de-ale voastre, v-o zic și p-aia cu autobuzul.

sursa foto: freepik.com