Am un prieten care și-a cumpărat de curând apartament, aici, în București. L-a luat, l-a mobilat, l-a dotat, pe scurt, și-a cumpărat cam tot ce-i trebuia lui pe-acolo, a pus tot la punct și mai rămăseseră de instalat doar corpurile de iluminat. Gen, lustre, aplice, știți voi ce zic. Le-a luat și p-astea, zece bucăți la număr, și acum hai să găsească pe cineva să i le monteze.

A sunat în stânga, a sunt în dreapta, nu găsea pe nimeni. Pandemie, izolare, economia la pământ, chestii, dar ia încercați voi să găsiți un meșter disponibil în București. Nada, niente, toți au treabă, au lucrări, sunt pă contracte, vă zic io, meșterii și meseriașii sunt cei mai ocupați oameni din țara asta. Dacă se întâmplă vreo catastrofă de dimensiuni planetare și ultimii doi oameni care mai rămân pe Terra sunteți tu (adică un cetățean ne-meșter) și un meșter, dacă o să-l rogi pe meșter să te ajute cu ceva, o sa se uite cu scărbă la tine: ”Nu pot boss, am o lucrare tocmită încă dinainte de dezastru”. Și-o să-și aprindă dezgustat o țigară.

Revenind, până la urmă, cu chiu cu vai, găsește omu’ meu un meșter. Îi spune despre ce e vorba, îi trimite poze pe whatsapp cu interiorul apartamentului ca să vadă ăla cu ochii lui unde vor fi amplasate corpurile (mie mi-a picat fața când am auzit, în vecii vecilor nu m-aș fi obosit să fac una ca asta), se înțeleg la bani (50 de lei pe bucată înmulțit cu zece bucăti, total 500 de lei) și a doua zi vine meșterul la muncă.

Face el ce face pe-acolo cât a fost ziulica de lungă, cert e că reușește să termine de instalat doar nouă corpuri din zece. Ăsta, ultimul care mai rămăsese, era și cel mai greu de montat, că era undeva pe sus și trebuia să se urce meșterul pe scară d-aia dublă. Da’ de-acum, dacă tot se făcuse târziu, i-a dat omul meu cei 500 de lei și-a rămas că vine meseriașu’ a doua zi să termine lucrarea.

Acu’, dacă măcar o dată în viață ați avut nevoie de vreun meșter, sper că nu mai e nevoie să vă spun eu că a doua zi n-a mai venit nici dracu’. ”Nu pot azi, boss, mai sună-mă mâine” era deja răspunsul standard. Și l-a sunat ăsta al meu din două în două zile până când i s-a luat sau până a înțeles că sună degeaba. Moment în care i-a venit altă idee. L-a mai sunat pe meserie ăla o dată și i-a zis că-i mai dă încă 200 de lei, numai să vină dracului să termine ce-a început.

Și să vezi minune cerească și miracol divin, când a auzit meșterache cel ocupat de încă 200 de lei, brusc i s-a eliberat tot programul și-a putut să vină a doua zi. Vă zic, așa coincidență fericită mai rar. A venit, a găsit la locul faptei pe altcineva, că omul meu era plecat din București, a montat lustra și la final a primit recomandarea calduroasă să sune după bani la prietenul meu. Că altcineva-ul ăla n-avea bani la el.

Ia ghiciți voi cine n-a mai văzut ăia 200 de lei niciodată? Exaaact.

V-am povestit toată această minunată întâmplare ruptă din viață, o dată ca să rămână pentru posteritate că începând de la Meșterul Manole încoace, până la urmă oricât ar fi ei, meșterii, de șmecheri, tot găsesc pe cineva care să-i lase fără scară, și a doua oară pentru c-aș vrea să-mi spuneți și mie ce credeți, cine și cui a dat țeapă în toată povestea asta?