Alex e colegul meu și unul dintre oamenii de care m-am apropiat mult în ultima vreme. Na, știți cum e, avem chestii pe care le gândim la fel, amândurora ne place fotbalul, amândoi știm să facem cele mai bune glume proaste, d-astea. Și tocmai pentru c-am reușit să-l cunosc cât de cât, am rămas foarte surprins ieri dimineață, când m-am trezit și-am găsit pe WhatsApp mesajul de mai jos, trimis pe la ora 2.00 noaptea. Zic c-am rămas surprins pentru că nu e genul care să-și exprime trăirile în scris. Dar, probabil, i-o fi ajuns și lui după ce-a văzut zilele astea. Mi-a plăcut, așa c-am hotărât pe loc să-l pun pe blog.

Educația precară din România a creat proști. Dacă adăugăm șmecheria instituționalizată, am creat simbolic, așa cum făceam pe vremuri vagoane de rulmenți, containere de iresponsabili – versiunea 2020. Din ăia neconectați la realitate, care nu-și pot reprezenta măcar disciplina sau respectarea unor reguli. Asimptomaticul “Hai, că n-o fi chiar așa!” sau “Nu mi s-o întâmpla chiar mie!” au creat dezastrul ăsta și l-au ridicat la puterea a zecea. Ăștia suntem!

Nu există un William Wallace, în toată țara asta, care să inspire, să convingă, să urle. Nu există cineva care să aducă, măcar, de departe, cu un Al Pacino ținând un speech inspirațional, nu există nimeni cu care să rezonăm în mod REAL, iar noi nu avem conștientizarea și nici măcar o brumă de focus, din nou REAL, pe orice topic, mai cuprinzător, mai plin decât ține clipul ăla uzat cu Pacino de pe YouTube. Nu e unul care să zică “I can’t do it for you!” și să ne ambiționeze, să miște dracu’ ceva în noi, să ne facă să fim mai mult decât suntem și să aruncăm șmecheria la gunoi. Pentru că, hey, până la urmă, dacă nu poți tu s-o faci pentru mine, tre’ s-o fac io. Păi cum? Așa ceva?!?”

Suntem ca ăia care glumesc sau fac bancuri la înmormântări și se ascund să nu fie văzuți de bătrânii de pe acolo, solemni, de modă veche, veniți la costum și cravată. Știți, din ăia de pe vremuri, “din prima linie”. Și deși e clar că nu-i vor mai vedea în viața lor, deși le e rușine de ei, de bătrâni, tot nu respectă momentul. Că ăia suntem! Până și oamenii deștepți și demonstrat capabili, cu educație, cu rezultate în business, în antreprenoriat, cad pradă ușor frivolităților și mișto-urilor, chiar și în această perioadă complicată. Pentru că la șmecherie nu vom renunța niciodată. This is our blueprint! #caterinca

Ne uităm cu admirație la Islanda la fotbal și al lor ”Viking Roar!”, dar tot ce putem e să-i privim de la o distanță apreciabilă și sigură pentru noi, deși au populația de 5 ori mai mică decât a noastră și un fotbal cu zero istorie și legende. Trăiesc înghețați și elimină Anglia în optimi la Euro. Plângem (me included) la Liverpool – Barca 4-0 și vibrăm din toate balamalele, apoi ne spunem “Da, domne’, da’ ăia au mentalitate. Păi tu știi cum sunt ăia crescuți de mici?” Există mereu un “dar”, un escape facil de care ne bucurăm și pe care îl îmbrățișăm mereu când îl întâlnim, pentru că „dar” ăla este scuza noastră supremă. Fentăm tot, deși e clar că suntem, în general, “stupid people” (Silviu Brucan acum 30 de ani). Period!

Pentru că tot ce vedem azi, doctori amestecați cu suspecții infectați, obligați să se prezinte la raport și la verificare “în masă”, la Suceava, nu am văzut la ceilalți latini spumoși, italienii sau spaniolii, mult mai afectați decât noi. Și legat de ăștia, încă o dată, mai găsim resursele pentru încă un rușinos escape, lipsit de onoare și dotat cu toată inconștiența lumii: “Păi noi avem noroc, că la noi nu e așa ceva, nici pe departe! Noi să zicem merci!” Și ne vedem de ale noastre, ca niște prădători iscusiți wanna-be. E drept, la ăilalți latini pomeniți, n-am auzit de lumânari uriașe și kitchoase, de Paște, achiziționate de vreo primărie, din banul public (o Suceava a lor, whatever..) sau artificii și instalații laser pentru concerte (!!), în vremea pandemiei / stării de urgență / ordonanței militare numărul XX. Dar ne uităm și la asta si o luăm ușurați, ca pe un nou escape, unul aproape legal, legiferat, așa toxic cum e, pentru că vine de sus, de tot.

Scanăm următoarea breșă, căutăm unde e următoarea șmecherie de speculat, cum ar fi, de exemplu, cum să ieșim din casă fără să completăm hârtia aia penibilă, declarația pe proprie răspundere, și ne chinuim 15 minute încercând s-o descărcăm de pe net și s-o semnăm direct în smartphone, doar ca să n-o completăm cu pixul pe o foaie în maximum 2 min. Simptomatic pentru ce e acum în Suceava. ☹ În aceste condiții, comentariile acide sau funny, pe Facebook, ce țintesc geaca din posibil vinilin a lui Vela sunt inevitabile și futile, ca tot ce mai facem noi în bulele noastre.

Cât despre Vela, putea veni și în șlapi și în capot de mătase cu dragoni, dacă vorbea inteligibil și dacă-mi dădea o brumă de siguranță. Să mă facă să cred, măcar, că ar fi vreo șansă “Să avem de toate!”.

P.S. Deși azi e 1 Aprilie, nu avem nicio păcăleală. M-am gândit că suntem destul de păcăliți de tot ce se întâmplă în jur, ca să mai vin și eu cu ceva de genul.