– Auzi, zice, am văzut pe net o rețetă de omletă extra-pufoasă. Vrei s-o fac și eu acum?

– Sigur că da.

Cinșpe minute mai târziu omleta e gata, pusă pe farfurii și tot ce trebuie, ca pentru un mic dejun fabulos de sâmbătă dimineața. O singură mică problemă ar exista. Știți voi cum arată clătitele? Well, clătitele sunt groase pe lângă omleta cea extra-pufoasă care arată cam cum îmi imaginam eu că arată țăranii români pe vremea când citeam „Desculț” al lui Zaharia Stancu: mici, palizi și subțiri.

Zic să-i semnalez și verbal cele constatate vizual:

– Cred c-ai greșit rețeta pe undeva, că omleta asta e orice, dar nu pufoasă.

Termină de mestecat tacticoasă:

– Cred că trebuie să-ți ștergi ochelarii sau de mâine gătești tu.

Și să vedeți minune, nici măcar n-a fost nevoie să-mi șterg ochelarii, că dintr-o dată sărăcia aia de omletă s-a făcut mare și chiar extra-pufoasă.

(1 februarie 2020)