A început să se dezmorțească blogosfera. Cred și io, vatmani, cocalari, războaie mondiale, Australia, dacă nici acum n-ai despre ce scrie, atunci când?
Ce mi-a plăcut (săptămâna 200)
Articol din categoria: ce mi-a plăcut
A început să se dezmorțească blogosfera. Cred și io, vatmani, cocalari, războaie mondiale, Australia, dacă nici acum n-ai despre ce scrie, atunci când?
Articol din categoria: ce mi-a plăcut
Foarte mișto articolul 5. Merçi! 🙂
Adică ați revenit de pe coclauri și aveți net?
Temporar. Remediez mintenaș. 😁
Nu-i dureros,trist,apasator.E misto articolul spui tu.
Da, @Julian, un articol care reușește să-mi provoace o emoție e mișto, chiar dacă e vorba de tristețe. Există multe istorisiri, însă puține au efectul ăsta. Un al doilea motiv pentru care consider că e mișto, e calitatea scrierii. Al treilea e că există și au existat oameni cu povești interesante, despre care nu știu nimic, însă mă bucură tare când aflu de ei și de isprăvile lor.
Altfel, aș putea enumera rapid cel puțin cinci cărți la care am plâns și pe care le consider foarte, foarte faine.
1. O scriere superficială, izvorâtă din frustrare și invidie.
2, 4 Nimic nu e pentru totdeauna.
3. Pare că cine n-are probleme își face singur.
5. Îmi place să citesc despre idealiști care au avut curaj să spere.
6. pas
Mulțumesc, Mihai. Zi faină tuturor!
Adică ți-a mers linkul la 1? O cunosc bine pe Adela (cea cu articolul despre Meghan și Harry), în niciun caz nu e frustrare, cât despre invidie, nici atât. E doar o glumă la care io am râs tare.
@MV, da, a mers link-ul, dar s-a încărcat foarte greu.
buna dimineata,
1. nu cunosc subiectul, asa ca am luat textul ca atare si mi-a placut.
2&4 inteleg perfect, am divortat la 40 de ani, dupa 20 de ani de casatorie, intr-o singura luna.
3. nu imi pasa 🙂
5. dureros. din pacate in cativa ani nu o sa isi mai aminteasca nimeni de lupta lui si a altora ca el.
6. pas
multumim, Mihai! si plimbare placuta tuturor, azi e tot primavara 🙂
Păcat că nu se deschide ăla cu Megan și Harry, restul nu m-au sensibilizat, să parafrazez un clasic in viață.
A,totuși aia cu să ne pregătim din timp e simpatică.
Acum ar trebui să se deschidă. L-am pus la loc și mergea.
Da, între timp s-a deschis, am citit, cam răutăcioasă autoarea, ăia pot face suficienți bani ca să nu facă ciorbă singuri. A avut Zoso un articol bun despre asta.
1 – mi se pare că se acordă prea mare importanță acestui cuplu
mie îmi place de william și kate
2 – aproape toate cuplurile se despart din cauza banilor
3 – aproape mi-e milă de plângăcioși
repet aproape
4 – cetin fiind pe jumătate musulman, are o viziune diferită a vieții de cuplu decât majoritatea rromânilor
și să vă mai spun câte ceva de musulmani – sunt roși de invidie, plini de răutate și nu te poți baza pe ei pentru că sunt firi schimbătoare ca dunele din nisip din arabia
5 – din tot județu botoșani, copilu ăla a fost singuru care a spus lucrurilor pe nume, deci și moldovenii sunt lași și câcăcioși pe ei
6 – sunt mulți proști în țara asta care se căsătoresc fără să se gândească bine înainte cum o să trăiască fără bani
dacă mă căsătoream azi nu aveam nici după ce bea apă și eram plin de datorii
Comentariu beton!15
@Toni, ești bine? Aproape că m-am speriat. E printre cele mai lungi comentarii ale tale și nici măcar o referire la sex? Mi-ai redat speranța în umanitate, să știi.
@tata vasilescu o lună am scris puțin pentru că mi-am spart tableta și mă chinuiam realmente să tastez de pe ea
acum tableta e în servis și scriu de pe laprop și e foarte bună tastatura, scriu foarte ușor
n-am scris depre sex pentru că mi-am amintit de relațiile mele care n-au mers dintr-un singur motiv – din cauza banilor, s-au lăcomit partenerele și am pus punct
umanitatea are o speranță că mai sunt lideri și conducători cu capu pe umeri, eu sunt un fir de praf
Comentariu beton!15
Si zice si de rau despre musulmani…
@marius așa sunt majoritatea musulmanilor, dacă ai avea de-a face cu ei, ai vedea cum sunt
se aseamănă cu locuitorii din sud-estu și estu europei în care nu trebuie să ai încredere pentru că sunt escroci și țepari
Mie mi-a placut 1. Am râs. :))))
Și eu mă apuc acum de gătit, că de o oră îmi caut coroana și n-o găsesc. Am găsit în schimb oalele goale.
Și abia aștept textele de la 3. (Nu!)
Celelalte sunt prea lungi. Pun oalele pe foc și le citesc.
Și io am râs. Altfel nu-l puneam.
1. Râdem, glumim, dar mie mi se pare chiar ok ideea lor de a-și trăi viața în afara palatului ăla.
2. Articolul e fain, scurtă și haioasă analiză a cuplurilor. Dar amărâtul ăla din primul paragraf nu-i amărât din cauza divorțului.
3. Nu-mi pasă de nicio chestie din cele enumerate, nu sunt în target 🙂
4. Un text lung în care se spune cine tre’ să trăiască și cine să moară, în funcție de vârstă și doza de iubire alocată. Vax!
5. Trist.
6. Ăsta-i trendu’. Cu analiști sau fără, nimeni nu-l oprește.
@Laura, mie nu mi se pare ok. Știau în ce se bagă. Cred că zoso a intuit exact despre ce e voba.
@Mihai,
Sunt de acord cu ce zice Zoso. El era deja băgat în poveste de la naștere, n-a avut de ales până acum. Iar ea l-a ales pe El.
S-or fi săturat de panaramele alea de protocoale, și asta pentru… ce? Pentru o viață chinuită.
Plus că, iată, ar face economie Casei Regale de vreo 3 milioane euro/an 🙂
1. Fain articol, dar, asa cum a spus si Laura G., cred ca e mai ok pentru ei in afara palatului.
2 si 4. Viata de familie e plina de surprize (si placute si mai putin placute). Eu implinesc anul acesta 20 de ani de casnicie…si inca ma mai astept la surprize.
3. Sunt din provincie, unde ati zice ca nu e trafic aglomerat dar sa vedeti…surpriza: este ! Iar despre mersul in Vama, asta e deja treaba fiica-mii ( aia cu adidasii albi ).
5. Emotionant.
6. Nu stiu cum e cu toate fazele astea de social media, nu am fb, nici insta, nici celelalte enumerate acolo, mi-am facut WhatsApp la insistentele prietenei mele si a copilului.
Mulțumesc pentru selecție!
1. O grămadă de lume își dă cu părerea despre ceva ce cunosc maxim vreo 10 pseudo români (ăia din familia regală) și nici măcar ăia la nivelul și condițiile existente în familia regală britanică.
2. Deci cuplul perfect și fericit pentru totdeauna nu prea există. Don’șoara e single cumva? 😜
3. Nu mă pregătesc pentru chestiile alea niciodată.
4. N-am înțeles nimic.
5. Trist. Și tot mai inutil o dată cu trecerea anilor.
6. Viața pe rețelele sociale. Neinteresant.
1, 2, 4, 5, 6 –
3. Io n-am dileme d-astea. 😎
1. încă un blog unde lumea nu comentează. De ce oare? Altfel pare un trolling OK.
2. Mai există și alte tipologii. Dar umorul dobrogencei e plăcut.
3. 😀
4. Azi sunt nemernic fără voie: m-a plictisit!!! N-am citit până la capăt din cauză de prea mulți ”dacă”.
5. 🙁
6. Hmmm. Cam așa ceva.
1. Și eu am prins o urmă de invidie în cuvintele acestui articol. Până la urmă e viața lor și ei au avut norocul să se nască într-o familie cu sânge albastru. Nu e treaba ta să îi judeci pe alții.
2. Trăiește ca si cum azi ar fi ultima zi, și chiar dacă mâine totul se va destrăma dintr-un motiv sau altul, experiențele trăite te vor defini ca om, și te vor pregăti pentru următoarele.
3. Hapciu-bullshit! Plm m-a enervat articolul acesta. Nu te pune nimeni pe 24 decembrie să fi pe DN1. Și restul de bla bla.
4. Idem2
5. Misto!
6. Skip
5. „Portocala” și acum acest text. Fain mai scrie Viorel Ilișoi.
2, 4, 6 mă abțin.
1.Trăiesc cu convingerea că la început de drum în doi e preferabil să nu locuiești în aceeași casă cu socrii/părinții. Risc cam mare de complicații și probleme inutile, n-am trăit pe propria piele, dar știu suficiente persoane ale căror relații și vieți au avut mult de suferit din pricina acestui lucru. La o casă regală, laolaltă cu tot clanul, cu ierarhii, reguli impuse și tot felul de restricții nici nu vreau să mă gândesc cât de nașpa o fi. Să fie la ei acolo.
3. Ne pregătim, cum să nu! Și să nu uităm de sezonul primelor cireșe. Ați început să puneți bani deoparte?🙂
Comentariu beton!11
Superb
La 5 am plans. De disperare ca aia, securistii si turnatorii, erau si inca mai sunt concetatenii nostri: brute ajunse pe ultima treapta a umanitatii, schingiuitori si ucigasi de copii, cei mai abjecti oameni dintre toti ticalosii. Iti vine greu sa crezi ca omul poate ajunge intr-un asemenea hal de mizerie morala, aparat de procesat hrana si atat, zero absolut orice altceva. Comunismul ne-a aratat ce infect e omul, cu foarte rare exceptii, pe care, desigur, ne grabim sa le uitam. Si oricum tinerilor de azi li se par asa, ca din filme relatarile acestea si le vad atrocitatea prin prisma lipsurilor materiale. De doua ori trist.
Apoi, na, sa uitam si sa nu ne miram cand o vom lua de la capat cu uratenia absoluta.