Nu știu dacă am mai povestit pe-aici c-am trăit o iarnă ceva mai nasol decât locuitorii sectorului trei în mandatul lu’ doamna. Ia fiți atenți aici.

Eram pe la începutul anilor 2000. Blocul în care locuiam pe atunci avea centrală proprie, prin urmare iarna nu stăteam la mila radet-ului, era cald de stăteam în casă în pantaloni scurți și tricou, iar din când în când mai deschideam greamurile. No joke.

Ei, doar că după două ierni petrecute în stilul ăsta decadent, au hotărât distinșii mei vecini că de ce să ne fie cald și bine dacă se poate să ne fie frig și rău? În sensul c-au ajuns ei la concluzia ca plătim mult prea mult gazele pe perioada iernii și că ei nu mai suportă așa ceva, prin urmare, hai să desființăm centrala și fiecare se încălzește pe cont propriu.

Toate bune și frumoase, doar că hotărârea asta a fost luat brusc la sfârșit de octombrie, adică exact când începea frigul. În zadar am încercat să le explic că vine iarna și hotărârile de genul ăsta ar cam trebui luate când e cald afară ca să ai timp să faci ceva până dau primele geruri. N-aveai cu cine, toți erau hotărâți să moară de frig, dar să nu mai plătească gazele. Pentru că, după cum vă spuneam mai sus, blocul nu era racordat la radet, deci fără centrala aia practic nu mai exista vreo altă soluție pentru încălzire.

Mă rog, ar mai fi fost soluția să-ți pui centrală de apartament, dar cumva e limpede că dacă n-ai bani să platesti gazele, în niciun caz n-ai de unde să scoți niște zeci de milioane ca să-ți pui repede de tot centrală. Situație în care, cu tristețe trebuie să recunosc, dar mă aflam și eu. Pur și simplu nu aveam resursele finaciare să-mi pot pune rapid de tot centrală.

Soluția? Am cumpărat patru calorifere electrice, câte unul pentru fiecare încăpere din casă. De fapt, ca să fiu foarte sincer, am cumpărat două calorifere și două sobe electrice. Da, da, ați citit bine sobe, le produceau unii din clădirea unde lucram pe vremea aia. Arătau tot ca niște calorifere, doar că erau îmbrăcate integral în teracotă. Marea șmecherie cu sobele astea era că se încălzeau ele mai greu, dar după ce ajungeau la temperatura de care aveai nevoie, rămâneau calde mult mai multă vreme decât caloriferele alea electrice care se răceau în secunda doi. Dintr-o dată iarna nu mai părea chiar așa amenințătoare.

Well, un singur lucru nu luasem în calcul: instalația electrică a blocului era de pe vremea lui Carol al II-lea. La propriu, nu e o figură de stil. Contorul, de exemplu, era un model pe care ochii mei nu-l mai văzuseră. Semăna cu cele obișnuite, dar era pus cumva pe o cutie din lemn prin care treceau firele care intrau în el.

Desigur, amănunte care nu mă interesaseră până atunci și cu siguranță nu m-ar fi interesat niciodată, dacă într-o noapte din aia geroasă, când caloriferele și sobele mele duduiau la putere maximă, n-aș fi simțit un ușor miros de fum care, rapid de tot, a devenit miros înecăcios în toată regula. Panicat, am început să caut de unde vine. N-a trebuit să caut prea mult, contorul cel ciudat ardea vesel cu flacără din aia de șemineu în care ai băgat lemne umede.

Evident, l-am stins cu ce-am putut și-am sunat la Electrica (sau cum s-or fi numit pe vremea aia), au venit băieții, și-au făcut cruce când au văzut că practic la mine în casă nu există panou de siguranțe, mi-au pus un contor nou și mi-au instalat și panou de siguranțe. Dar io tot m-am întrebat multă vreme cam ce s-ar fi întâmplat dacă toată tărășenia se petrecea atunci când dormeam. Cam câte chestii de prin casă ar fi apucat să ardă până mă trezeam și mă dezmeticeam? Ca să nu mai zic că se putea și mai rău. Nfine, mi se face pielea de găină și acum numai când îmi amintesc.

Am făcut această preafrumoasă introducere ca să vă aduc al cunoștință că doar 21% dintre români au încheiat o poliță de asigurare facultativă a locuinței. De ce? Păi, motivațiile clasice, de la „nu am bani”, până la „nu mi se poate întâmpla mie”. Mai trist e când constați că nu ești special și, da, ți se poate întâmpla chiar și ție.

Bine, ar mai fi un motiv, oamenilor nu prea le arde de birocrația și hârțogăraia aferente  unei despăgubiri pentru polița de asigurare. Dar s-au prins de asta cei de la UNIQA Asigurări care propun o soluție ce le elimină complet: .

Scurt și clar, fără explicații prea alambicate: dacă ai pățit vreo „bucurie” și ai asigurare pentru locuință la UNIQA Asigurări, tot ce ai de făcut este s-o accesezi pe Ana, să-i spui ce pagube ai, Ana le evaluează rapid și-ți propune o sumă, dacă paguba nu depășește 5000 de lei. Dai ok-ul și-ți virează banii. Simplu și eficient.

Iar dacă paguba e mai mare de 5000 de lei urmezi calea cea clasică.

Ah, să nu uit, am scris pe-aici și despre asistentul digital Ana pentru cei care au polițe CASCO la UNIQA Asigurări. Ce să vezi, de la finalul lunii iunie până în prezent platforma a avut peste 19.000 de sesiuni preluând 5% din dosarele de daună. Nu știu cum vi se pare vouă treaba asta, dar mie mi se pare huge, pentru un produs care abia văzuse lumina zilei.

Gata. Sper că v-am fost de folos și azi.