Text scris de Ana R.
Sunt fiica unui terorist! Cel puțin așa a crezut multă lume. Restul, cei care îl cunoșteau pe tata, știau că e doar un angajat în trupele USLA, cu o inimă mai mare decât toți mușchii lui de luptător. Apoi a venit decembrie ’89.
Prietenii lui, împreună cu colonelul Trosca, au murit. Iar oamenii i-au scuipat şi și-au stins țigările în găvanele ochilor scoși. Le-au întins mațele pe gard și le-au dat foc. I-au arătat cu degetul și au scris pe ei “terorişti”. Absolut nimeni nu se mai gândea că erau și ei soți și tați care juraseră, exact la fel cu cei care acum îi împuşcau, să-și apere țara. Și, până în ultimul moment, chiar asta au crezut că fac. Soțiilor celor morţi li s-a permis după multe zile să îi adune de pe caldarâm, în saci de iută, și să-i înmormânteze. Una dintre ele, rămasă văduvă cu cinci copii, s-a dus cu fiul cel mare să își ridice bărbatul mort de pe un trotuar. Copilul ăla nu va uita niciodată chipul torturat, până dincolo de moarte, al tatălui său.
Aveam nouă ani în decembrie ’89. Am venit de la școală și am auzit copiii care chirăiau pe holul blocului şi strigau că e program la televizor. M-am uitat și eu, dar nu am înțeles mare lucru, lumea vorbea despre o revoluţie. Cu doar o săptămâna mai înainte îl întrebasem pe tata, de față cu un coleg de-ai lui, care e diferența dintre comunism și capitalism. Amândoi au zâmbit amar și au schimbat subiectul. Habar nu aveam că acolo, în piață, se întâmplă exact asta.
Apoi a venit mama acasă, s-a uitat la televizor și a început să plângă în hohote. Ultima oară o văzusem așa la înmormantarea bunicului, tatăl ei. Abia atunci am înțeles că e ceva grav și, în mintea mea de copil, m-am întrebat ce oare e atât de rău de plânge mama așa tare? Doar libertatea e bună, că citisem despre ea la istorie, unde mai auzisem despre alte revoluții sau răscoale. Mama mi-a spus că libertatea e întotdeauna bună, numai că serviciul tatălui meu este să lupte fix cu ei, cu cei ce își doreau libertatea.
Nu am plâns, îmi era prea frică să plâng, îmi era frică de faptul că atunci când plângi sigur moare cineva. Că doar așa văzusem că se întâmplase la bunicul. Nu voiam să moară nimeni și, mai ales, știam că tata e prea curajos ca să pățească ceva.
Spre seară a venit tata acasă, după ce stătuseră toată ziua în unitate cu armele închise în rastel. Au jucat șeptică, popa prostul și au băut nechezol. În schimb, nu se dezlipiseră de televizor.
La intrarea în bloc o vecina, cea pe al cărei fiu îl ducea tata împreună cu mine la școală, cea care mâncase masa de Paște la noi și cu care glumisem și zâmbisem ani întregi, a început să-i țipe în faţă ca apucată de streche: “teroristul, teroristul”. A urlat la el că e nomenclaturist, că e comunist. Şi toate astea în timp ce bărbatul ei era colonel de armată.
În noaptea aceea am dormit toţi îmbrăcați în pat. Iar mama a făcut o bocceluță cu strictul necesar, în caz că trebuia să fugim. Trasoarele au zburat până în zori pe lângă geam. Ai mei nu au închis un ochi. Dimineață am încuiat ușa cu gândul că poate nu vom mai ajunge toți înapoi.
Continuarea o citiți aici
P.S. După cum vă spuneam și în anii trecuți, cât timp voi avea acest blog, pe data de 22 Decembrie nu voi mai publica alt articol. Va rămâne cel scris de Ana R., în 2015, pe care-l voi republica an după an. Citiți-l și o să înțelegeți de ce. Iar dacă l-ați citit deja, mai citiți-l o dată.
Imi amintesc articolul si consider ca ai perfecta dreptate sa procedezi astfel. O sa il recitesc in fiecare an il vei republica si o sa il „impart” apoi cu cei care imi acorda vreun pic de atentie.
PS: Te rog doar sa corectezi indemnul din penultima propozitie – „Cititi-l” si dupa aceea sa scoti PS-ul din comentariul meu (daca se poate).
Nu scot niciun PS. Mulțam c-ai văzut.
OK. Tu esti seful (pe blog, desigur 🙂 ).
Mulțumesc!
Îl recitesc in fiecare an . Anu’ ăsta a apărut ceva in plus : o cârjă in capul comunistului ăluia … in 30 de ani justiția no făcut nici măcar atât , să le fută câte un șut în cur bolșevicilor de România !
Comentariu beton!18
Pe mine mă sperie tupeul pe care îl au încă. Să mergi și să te uiți în ochii oamenilor care și-au pierdut copiii la revoluție, cu atâta cinism și dezinvoltură. Încă nu pot înțelege, cât tupeu să ai?
Comentariu beton!15
Ana , gvv a fost prezent inclusiv azi (duminica) la comemorări . No ,ia de.aici tupeu ! In 30 de ani nimeni nu i.a deranjat , dc sa le fie teamă!?
Durere. Multă și grea. Care nu dispare ușor, cu una cu două. Pe deasupra, familiile acestor oameni sunt siliți să audă, an de an, decembrie cu decembrie, că ei au fost „teroriștii”. Și nu pot să-și urle durerea și adevărul: erau oameni, ca noi, care chiar au iubit țara asta și și-au dat viața pentru ea.
Între timp, adevărul mai așteaptă. Teroriștii reali sunt bine, cu bani și funcții, poate chiar prin țări străine. Probabil trebuie să moară Iliescu pentru a se spune acel adevăr. Oricum, nicăieri în lume, comunismul nu a avut vreun proces precum a avut nazismul la Nüremberg. Și nici nu va fi.
Pe de altă parte, Revoluția a scos la iveală faliile sufletești urâte ale românilor: ipocrizia, minciuna, hoția, nepăsarea, comportamentul de clan mafiot, indiferența. Greu să mai ții capul sus, cu demnitate, cum au făcut acei oameni în decembrie 1989. Nu prea mai sunt modele de felul acesta pentru tinerii noștri. În schimb, ne manelizăm tot mai mult și mai profund.
Mulțumesc de amintire, Mihai. E imperios să nu uităm ca să putem vedea încotro să mergem.
Totuși, o zi frumoasă să aveți.
@RMD, românii nu au avut suflete urâte. Comunismul i-a făcut așa.
@RMD, mai rău, sunt siliți să audă cât de bine era in comunism. Paradoxul te lovește în cap, atunci când auzi aberația din gura unor puștani care nu au trăit o zi pe vremea aia.
@Anouk: Românii pot avea multe defecte, dar nu au suflete urâte. Defectele sunt problemele. Din când în când se vede adevărata înălțime spirituală a poporului acesta. Revoluția a fost un astfel de moment.
@Ana_R: Odată, m-au întrebat niște elevi de clasa a X-a de ce blamăm comunismul, doar a fost bine în România atunci, că erau locuri de muncă și toți aveau locuințe, nu ca acum. M-am cutremurat. Mi-a fost greu să fiu calmă, dar nu era vina lor. Așa li s-a spus de către alții (părinți, bunici etc.). Le-am zis că despre comunism ar trebui să vorbească cei care au trăit atunci și morții de la Pitești, Aiud, Canal. Nu știau de acești eroi necunoscuți, care au dat putere celor de la Revoluție. Dar au întrebat. Și le-am zis: despre crime, închisori, apă rece și caldă cu porția, curent cu porția, căldură cu porția, mâncare cu porția, decreței, lipsă medicamente, închisori, familii destrămate pentru că tații erau pe șantierele necesare construirii comunismului până la cer, morții care au vrut să treacă granița spre libertate, turnătoria la securitate etc. Le-am spus că, odată, când eram copilă, la mine în oraș, a fost înmormântat un tânăr CIURUIT de gloanțele grănicerilor, la Dunăre, pentru că nu mai suporta să nu aibă voie la nimic și încercase să treacă Dunărea înot spre libertate. S-au cutremurat. Lor nu li s-a spus așa ceva.
@RMD,
Apropo de ‘Nu prea mai sunt modele de felul acesta pentru tinerii noștri.’:
Întotdeauna sunt modele bune printre tineri. Dar nu le vedem din cauza unor comportamente mai rele pe care le au doar unii dintre ei (oare de ce alegem să rămânem fixaţi pe lucruri negative?) . Toate generaţiile tinere au fost blamate de cele vârstnice. Însă… surpriză! Întotdeauna de-a lungul istoriei – tinerii au fost mereu în frunte, tinerii au fost mereu scânteia care a aprins totul -. Tinerii ăia blamați de părinții și bunicii acriți de timp. Pentru că, dacă e ceva ce nu mai poate fi suportat, tinerii reacţionează prompt şi uneori imprudent. Adulţii trecuţi de prima tinereţe sunt mai precauţi și pun în balanţă ce au de pierdut dacă fac lucruri necugetate. Pe cand tinerii… azi nici măcar the sky nu mai e the limit pentru ei.
Eu nu vreau să mai aud critici despre generaţia x,y, z sau whatever. Pentru că văd în jurul meu copii buni şi inteligenţi. Şi nu merită aceste insulte.
Tinerii sunt iresponsabili, imaturi, usor de manipulat, motiv pentru care tineretea este idolatrizata de majoritatea regimurilor totalitare. Giovinezza, primavera di bellezza. Ce ar fi fost nazismul, comunismul, legionarismul fără tinerii incolonati, fanatizati, gata de orice crimă In numele unei idei? Erau indispensabili. Ar fi fost posibilă revoluția carticelelor roșii fără elanul lor? Lumea nu e schimbată de copii, ci de adulți. Copii ii dau cel mult foc, ceea ce pe piromani ii încântă întotdeauna.
@Solandi: Iubesc copiii, de aceea sunt dascăl. Cred cu tărie că ei sunt motorul schimbării deoarece sunt mai receptivi la nou și sunt ghidați de dorința (de multe ori bună) de a fi altfel. Când am ales să mă cobor spre ei și ei s-au înălțat spre mine.
Totuși, unii nu sunt îndrumați cum trebuie. Nici părinții, nici școala, nici societatea în general nu îi ajută în sensul acesta. Uneori chiar ei sunt ghidați de principiul je m’en fiche. Astăzi manelizarea este atât de evidentă în multe contexte sociale, încât cu greu rezistă tinerii acestui asalt de indiferență și incultură. Prefer să folosesc aceste cuvinte blânde.
Altfel cum se explică prezența scăzută la vot a segmentului de vârstă 18-25 ani? După primul tur de prezidențiale m-au întrebat, dimineața la ora de la 8, cu cine am votat. Le-am întors întrebarea: Voi ați votat?( cei de 18 ani)
Răspuns: DOI. Dintre 20 de elevi cu 18 ani împliniți, au votat DOI. Au fost la chefuri, la cabane, la concerte și erau prea obosiți pentru a se mai duce la vot. Le-am spus că nu au dreptul să mă întrebe dacă mi-am îndeplinit datoria civică atâta timp cât ei și-au arumcat în noroiul manelelor dreptul de a vota liber pentru care alții au murit la Revoluție. Nu cred că i-a mustrat conștiința. Poate că nu toți tinerii sunt motorul schimbării. Unii se complac în situația actuală. Unii doar visează la miile de euro câștigate în Occident. Acolo vor schimba ceva, nu aici, în România.
Astia mai mari, toti avem povesti de astea…
Chiar îl citesc in fiecare an pe 22 Decembrie pe blogul tău. Mulțumesc!
@Katy, mulțumesc.
Da, mi-am reamintit articolul. De fiecare data cand il citesc, imi este la fel de greu si, cu fiecare an care trece, adevarul gol-golut refuza sa iasa la lumina, desi toti concetatenii mei care mai au macar cativa neuroni functionali intuiesc extrem de exact acest adevar.
@Florin MG, nu îl intuiesc, îl simt pe pielea lor. Mai grav e că sentimentul de neputință e din ce in ce mai acut. Pe vremea aia existau oameni dispuși să moară pentru libertate, acum o majoritate covârșitoare nu înțeleg ideea de libertate și dacă ar putea, ar vinde-o pentru profitul lor imediat.
Recitesc an de an articolul ăsta.
Aseară am urmărit documentarul făcut de Elena Tănase la Digi. Și înțeleg mai mult.
Cred, nu concep că ar fi posibil altfel, că adevărul va fi spus cu voce tare și că sufletele oamenilor ăia își vor găsi liniștea.
Anouk ,atâta timp cât securiștii și comuniștii sunt la cârmă …
@owiwan, știu, dar nu pot să nu sper.
@Anouk, noi doar sperăm. Și dacă va veni, vă fi oricum prea târziu.
@Ana, nu cred că e vreodată prea târziu pentru adevăr.
Nimic nu șterge durerea și nedreptatea, dar eu cred că asta e calea către vindecare.
Iar cei care urmează după noi e obligatoriu să știe adevărul ca să nu repete greșelile celor dinainte.
Conștientizam de câteva zile că acest articol o să fie azi. Un moment de liniște și de reculegere … pax.
De cate ori recitesc articolul mi se face greata stiind ca gunoaiele care au dat odin sa fie ucisi copii si parinti sau rudele cuiva, au ramas sa se bucure de viata in continuare si mai ales sa faca parte din „elitele” societatii cu afaceri infloritoare din banii statului furati din buzunarele oamenilor, in timp ce acei ramasi singuri au ramas umile victime mute ale unor animale imorale si lipsite de constiinta, gunoaie care in 2019 la 30 ani de la crimele lor odioase au tupeul sa organizeze concerte asa zise pt comemorarea victimelor de la Revolutie. Si cand aud idioti care povestesc ce bine era pe vremea lui nea’ nicu….. Aveam 10 ani si am urmarit la tv cat am reusit ce se transmitea si in afara de circul ieftin al lui ion iliescu si restul de balcon, nu mai retin multe, doar ca au murit acei copii si parintii cuiva complet nevinovati pt ca au avut curajul sa strige tare : VREM LIBERTATE !!!
@Justin, vom fi din ce in ce mai puțini, cei ce se gândesc la asta. Iar adevărul va veni atunci cand nu mai intereseaza pe nimeni.
Rana de glonţ se vindecă. Cea din suflet, niciodată.
În fiecare an, articolul Anei mă face să plâng. Și îmi pare tare rău că Ana_R nu mai scrie!
@Ana G. mulțumesc!
@ana îmi pare rău pentru perioada aia întunecată
ca militar în rezervă și comunist, e inacceptabil și strigător la cer ce s’a întâmplat în timpu revoluției
cât despre vecini și cunoștințe, rupe’te de ei că așa sunt sărăciile din bucurești
și bineînțeles bucură’te de viață alături de părinții tăi
@Toni, ne e bine, ai mei sunt la mine de sărbători. Petrecem alături de alți români la München.
și am uitat ceva: ca luptător usla tatăl tău este un MILITAR adevărat, nu securist împuțit
și unii zic ”vai, au lovit un amărât de bătrân„ (cu privire al gvv) sau ”ce să-l mai bage la pușcărie, e bătrân”.
să-i bage și să-i lovească, sunt prea mulți care n-au apucat bătrânețea din cauza lor.
și eu citesc postarea în fiecare an, și-n fiecare an îi dau share pe fb.