A venit din nou acea perioadă a anului când aproape 500.000 de mii de români se așază la coadă la lins o grămăjoară de oase care poartă pomposul nume de “moaștele sfintei Parascheva”. Foarte bine, e treaba lor, cine sunt eu să mă pun cu gusturile oamenilor?

Doar că nu pot să nu mă întreb cum ar fi dacă jumătatea de milion de oameni, care se pregătesc să se julească la genunchi și la coate târându-se împrejurul unor bucăți de cadavru putrezit, să decidă că vor să devină de mâine dimineață mai buni? Cum ar fi să înceapă să se respecte pe ei înșiși și pe cei din jur?

Cum ar arăta România dacă cei 500.000 de români, care n-au nicio problemă să stea la cozi ce ajung și la trei kilometri, pentru o iluzie, ar citi măcar o carte pe an? Una singură. Nici nu contează din ce domeniu. Poa’ să fie și “Cei trei mușchetari” sau “Pinocchio”. Vă dați seama ce-ar însemna 500.000 de cărți citite?

Cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar decide să meargă la un singur spectacol de teatru pe an? Unul singur. Vă dați seama cam ce-ar însemna?

Cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar alege să se spele pe dinți zilnic și să facă măcar două dușuri pe săptămână? Vă dați seama ce-ar însemna?

Cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar dona în fiecare lună câțiva lei pentru o cauză umanitară (nu, cutia milei nu este o cauză umanitară) sau unor familii nevoiașe? Vă dați seama cam ce-ar însemna?

Cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar decide să fie civilizați în trafic în fiecare zi a vieții lor? Vă dați seama ce-ar însemna?

Cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar decide să iasă la dat zăpada când ninge? Vă dați seama ce-ar însemna?

Cam cum ar fi dacă 500.000 de români ar decide să facă ceva bun, ORICE, pentru țara asta. Vă dați seama cam ce-ar însemna?

P.S. Între “credință” și “religie” este o mare diferență. După capul meu prost, prima te eliberează, în timp ce a doua te face prizionierul unor dogme și obiceiuri stupide.

Atât pentru azi.