A dat tatăl tâmplarului și fratele vostru a intrat în sfârșit în concediu. De azi. Și, pentru prima oară de când ființează acest blog, sunt hotărât să fie concediu pe bune. Gen să mă bucur de el și să reușesc să ignor cu desăvârșire blogul. Să vedem, se face gaură-n cer dacă iau pauză câteva zile?
Desigur, pot să apară situații excepționale care m-ar face să mă abat de la acestă decizie. Poate-l leagă pe Dragnea, poate o mierlește nen-tu Iliescu (știu, deja ma simt penibil) sau poate mă răpește un trib de amazoane. N-ai de un’ să știi.
Dar dacă n-o să se întâmple nimic de genul ăsta sau măcar pe-aproape, pâna pe 30 iulie mă găsiți în Barcelona. Cum intri, pe stânga.
Hasta la vista, boșilor.
Concediu plăcfut!
Ai cerere ștampilată, semnată, aprobată de noi? N-ai !
Sper să asigure Elena P permanența 🤗🤪
Ps. Care e femininul de la „boșilor” ?
Comentariu beton!55
Boașelor 😂
Comentariu beton!62
Neah! 😂😂😂
După ziua de azi întru în concediu. Până pe 6 august. Că-s mai jmecheră😜.
Comentariu beton!35
… si musai dosar cu sina
Comentariu beton!21
Te invidiez!
Intră în prima cafenea și cere „una cafe, por favor”. Concediu placut.
PS. Ți-am spus că te invidiez?
Comentariu beton!35
@Xenopol Băeatu, da’ matale ce-ai făcut să meriți labele alea roșii? :))
Comentariu beton!27
Ăia sunt invidioșii care sunt invidioși că e el invidios și a zis de două ori de invidie, invidiosul care e invidios 🤪😋
Comentariu beton!36
@HabaRnaM Neah. E acelasi prost pe care-l stim ca se joaca la butoane. Atata bucurie in viata are, sa provoace reactii pe blogu’ lu’ vasilescu. E trist, zau, pe indivizi ca asta nu-i mai scoti din mizeria lor. Banuiesc ca-s complexe provenite dintr-o viata searbada, cu o nevasta obosita si frigida, un job unde s-a plafonat deja de cativa ani… un trist 🙁
Comentariu beton!31
@Vera Io sunt mic, nu știu nimic. Oi fi făcut eu ceva printr-o viață anterioară, că altfel nu-mi explic
Comentariu beton!21
Doamne, Vera câtă maturitate pe domnia ta, câtă știință și convingere 🤪 Sper să nu te lase maestru la butoane că am pus-o 🤪
Comentariu beton!24
@HabaRnaM
Ce să fac aici 10 zile fără Mihai, fără Elena? Am fost fată deșteaptă și mi-am luat oamenii MEI de aici și dincolo pe fb. Deci nu văd pentru ce aș sta aici să mă dau in bărci fără topic.
Se dezbate încă. Ce zici?20
Nebanuite sunt caile manutelor rosii, sau cum era? Eu stau stramb si spun drept ca si eu am dat cu rosu :))
In other news, uite peste ce-am dat, tata: https://bit.ly/2KavwLG
@Vero si daca e vreo matracuca tauroaica care vede doar rosu in fata ochilor. Pe aia cum ai caracteriza-o?
Concediu plăcut. Al meu tocmai se termină. Cred mai mult în varianta cu amazoanele (cred că nu te-ai supăra prea tare).
Comentariu beton!12
Ah, Barcelona, mi amor!
Cum intri în parc Guel, prima pe dreapta e casa mea! (de suflet)
Comentariu beton!19
Sa-ti faci selfie cu Messi, neaparat !
Comentariu beton!16
Boss,nu te supăra dar amazoanele nu își făceau veacul prin peninsula Iberică,până te întorci Dragnea o sa fie curat ca un crin și higlander ăla nemuritoru’ e fix pistol cu apa pe lângă Iliescu.Așa că …concediu plăcut!
Comentariu beton!14
Zece zile înseamnă „câteva”?! Pe bune?!!!!!!!
Să suni cu facetime la copii. Deși, dacă ramane Carmen cu ei, pleci liniștit. Să vă bucurați de vacanță, bă! Pup iu! Si, relax, la tot două zile te iau la sudălmi pe mess, doar nu crezi că respiri fără mine…
Se dezbate încă. Ce zici?22
TDa’ la tine ce s-o fi întâmplat?
Dacă mai ai puțină psihologie umana (că ți-am văzut-o cumva consumata la @Xenopol), bagă și la tine un răspuns.
@Elena Stii cum sunt baieteii (ca barbat nu e!) cand le place o fata? O trag de codite sau ii trantesc caietul, doar doar vor fi remarcati. Asa incearca si tristul asta cu rosiile lui, banuiesc ca o mana e pe mouse, ailalta pe pu.țică si si-o scutura frenetic. So so sad 🙁
Se dezbate încă. Ce zici?32
Stim deja titlurile de ziar din urmatoarele zile:
„Rusine! In ce ipostaze jenante a fost surprins celebru blogar Mihai in Barcelona!” sau
„Mihai Vasilescu s-a despartiti de cititori! Sa fie domnisoara Petrica cauza acestei rupturi?”
Comentariu beton!35
@Geamana ai uitat cuvantul Soc din titluri
@Misu concediu placut bo§§
Comentariu beton!15
Concediu plăcut!
Concediu plãcut, Mihai. Nu prea mulţi Patatas bravas, da?
Comentariu beton!12
Concediu fain să ai! O să sufăr în fiecare zi pe la 8:30, dar csf, c’est la vie. Scuze, am rămas setată, ultima oară parcă erai prin Franţa şi mîncai melci. Vînt din pupa şi aşteptăm poze.
Comentariu beton!12
Tiki taka barcelona…Vise cu amazoane…te beleste Petrica
Vacanta plăcută!
Comentariu beton!21
E deja jupuit dacă lasă el blogu’ pentru 10 zile 😋
Comentariu beton!25
A plecat deja?E liber la porcăit?
Comentariu beton!33
Mai stai puțin, nu te grăbi. Să facă check-in-ul măcar..😜😜
Comentariu beton!28
@Marius M nu ne putem porcai, pana nu se propune un subiect, pe care sa il dezbatem civilizat si pana diseara sa se lase cu injuraturi si parastase.
Comentariu beton!21
@GEAMANA,
Au fost unele zile când porcăiala începea de la a treia postare, pe la prânz era jihad, iar seara ne tăvăleam epuizați în mocirlă :))))
Comentariu beton!23
Uite că nu te invidiez, dar sincer mă bucur pentru tine. Sunt și eu în concediu, și până atunci o să ne bem cafeaua ambii ca vecinii. Drept că suntem cam la 330 km unul de altul…😁
Comentariu beton!15
Concediu plăcut în Barcelona! – sună aproape ca un pleonasm, dar sună bine.
O nelămurile am: ce se întâmplă cu postările parcate în moderare? Așteaptă până pe 31 iulie? 🙂
Comentariu beton!13
Iar ai folosit cuvinte porcoase și ți-a intrat comentariul la moderare?Doar ti-am spus…
Sau te roade curiozitatea și vrei sa vezi cine îți va sterge postarile cu injurături?
:))))
Comentariu beton!18
@Marius M,
Ambele!
Doar știi că nu mă pot abține 🙂
Comentariu beton!14
Apăi am zis că mă relaxez nu că nu mai ating telefonul. 🙂
Tu te-atingi pe telefon? 😀
Comentariu beton!16
Distractie faina, Mihai! Bucura-te de concediu in tihna, sa n-ai de-a face cu munca nicio secunda. Am vaga senzatie ca si groopie de pe blog sunt in aceeasi oala cu munca, da ma rog, treaca de la mine, ca esti baiat fain (in mare).
@all ceilalti (ioi ca-s numa io cu greii blogului la 8 jumate 😀 de obicei sunt cam cu 2-3 zile in urma si cand bantui io pe la comentarii, nu mai e nici tipenie de om): off topic, cum altcumva ar putea fi, daca e sa ne ametim noi singuri 10 zile pe aici.. Nu-s io singura care mai beleste cate-un ochi 2-3 zile dupa aparitia articolelor la propriul comentariu sa vada raspunsurile, shai? Mbine, no, ma intereseaza si manutele, csf. Si chiar ma refer doar la 2-3 zile, nu-s naspa sa zic ‘vo doo’ de amageala si, cand colo, jbang sunt 10 :))
Comentariu beton!19
Ai dreptate,eu stau geana sa vad daca imi da cineva like sau îmi raspunde la comentariu.Odată chiar am uitat să mănânc vreo doua zile stând cu ochii pe blog.Iar când am luat câteva dislike a fost jale,mi-am luat concediu ca sa nu mă vadă colegii ca-s plâns.
Comentariu beton!29
Care naiba-s greii blogului ? A?
Io’s matinal și mândru că am 99 again 🤪
Am scăpat, nu mă taie de Crăciun și nici nu eșuez pă plajă 🤪😎
Comentariu beton!21
Ioana Ruxandra, stai liniștită, nu ești singura. Eu nu doar că verfic răspunsurile la propriul comentariu, ba chiar le mai și răspund 🙂
Pe vremuri, mătușa mea lucra la un combinat sau ceva de gen și țin minte pancarta de la intrare ”Nicun bob să nu se piardă”. La mine e ”Niciun comentariu să nu rămână nerăspuns” :-))))
Comentariu beton!21
@Marius, sa stii ca rosul nu e de la mine. Eu am dat cu verde.
Pff, ca v-as fi putut raspunde la toti 3 in acelasi comentariu.. Ce sa-i faci daca-s hapsana si de-ndata ce vad un comentariu, sar direct sa raspund..
@Habarnam: si sub 100 (felicitari!, da stai molcom ca totul e relativ, al meu are 115 si il iubesc ca pe ochii mei din cap) tot esti greu al blogului, minusurile dintre carnuri se fac plusuri la prestigiu aici pe blog. Raspunzand la intrebare, greii blogului sunt cam cei care scriu inainte de zece, pe care ii cunoaste toata lumea, vedete la randul lor din marinimia domnului sef. Eu veci nu-s pe aici dimineata, dorm cel putin pana pe la 10, poate chiar 12 si m-am bucurat ca nedormitul de asta-noapte a avut batar o hazna: sa fiu si io parte din the big league. Pe aceasta cale, tin sa le multumesc mamei si viitorilor mei fani!
@Anduta: asa-s si eu :))
Auzi, da, matusa asta a ta ce a avut atat de mult de lucrat la un combinat?? La combinat dai 2-3 dume si daca nu iese, next! Se pare ca Bob, asta, chiar a meritat. Dedicata femeie..
Comentariu beton!12
Ioana Ruxandra, am râs cu zgomot, așa ceva… :-)))) Parlesc și eu ceva metaforeză, dar pe tine te bănuiesc de proficiency. 😛
Comentariu beton!15
Si dacă era rosul de la tine ce se întâmpla?Cadea Turnul din Pisa?Oricum mi-au trebuit stoarceri de neuroni serioase să înțeleg ce roșu nu e de la tine:))Am o mânuța rosie,ma pun pe plâns.
@Marius M (btw, imi cer scuze c-am uitat M-ul la primul raspuns): Nu se intampla nimic, da sa speram ca nu cade inca fiidca nu l-am vazut. Io is sincera si daca fac o boacana imi asum raspunderea. Uite, mai sus am dat un rosu la @Xenopol si Vera a inceput sa imi faca descantece, dar eu am recunoscut ca una e de la je.
:)))))))) ma distrez maxim aici cu Voi!
Vasilescum?
@Ioana faza cu greii și vedetele m-o oripilat de-a dreptu’. Dar nu-i bai, am trecut eu și peste aletele mai grele 🤪.
Apropo, ai luat meditații de la Anduța? Semeni cu ea în zilele de glorie 😋
Comentariu beton!18
@HabaRnaM,
Vezi cum găsim noi subiecte de tocat în 10 zile? Să comentăm comentariile – stil, frecvență, ton, toane, înainte de cafea, după cafea, cu nervi, cu zen etc… 🙂
Comentariu beton!14
Habarnam, ți s-a urât cu binele, ai?
Ioana Ruxandra, eu cred că glumește Habarnam, pun pariu că după faza cu greii și vedetele a început să calce mai apăsat și mai țanțoș :-)))))
Comentariu beton!12
Scrii non sensuri AK 🤪 Ce-s io ? Cocoș dă supă?
Poate mă lovește ambiția și intru și eu în grevă japoneză aici pe bloC😊
Ia vezi … joacă-te la scara ta 😎 că te zic la administrator 😋
Comentariu beton!17
Umflă-te în pene și pârăște cât dorești, stimabile Habarnam, s-au dus vremurile când dădeam 2 bani (frumos ambalați în punguță) pe admonestările dumitale 😛
Concediu plăcut!
Comentariu beton!13
Câteva amazoane puse pe răzbunarea neamului și concediu fain!
you should have an automatic check up OUT OF BLOGGING….vacanta faina Vasile!
Io nu-i zic nimic patronului, ca si-asa nu mai citeste.
Vacanta frumoasa, Petrica! :))
Comentariu beton!22
Come and visit, we have cookies 😀
Comentariu beton!12
Vă rog să mă lămurească și pe mine cineva, adică 10 zile n-avem texte? Sau avem, dar nu mai stă domn’ profesor geană pe blog să nu iasă tămbălău? Sau mai aruncă un ochi din când în când și intervine doar când e foc și jale?
Mă scuzați, nu vreau să par recalcitrantă sau să fiu înțeleasă greșit, mă bucur de bucuria lui Mihai că a intrat în concediu la job, doar că n-am înțeles de ce dorește să ignore cu desăvârșire și blogul…🙄
Comentariu beton!23
Mihai nu dorește să iCnore blogul, e obligat!!!
Eu știu să fac focul că am pupat țâgancă atunci când eram mic🤪 Cine e cu jalea ?
Comentariu beton!24
Mmmm, eu nu cred că e obligat, eventual provocat. Poate chiar de el însuși 😛
Eu știu să fac focul…că am citit cartea de instrucțiuni a aragazului… pentru că altfel nu mi-aș putea face cafeaua la ibric. Și ar fi mare jale apoi 🙂
Comentariu beton!19
@Anduțo, N-o să avem!
Pusese Mihai două condiții care-l vor face totuși să scrie ceva, dar le-a ales tocmai p-alea cu șanse ZERO!
Comentariu beton!15
Mi-as putea eu incerca mana… n-am scris veci un articol pe un blog in limba romana.
Ce ziceti de: Live and let live: Toleranta fara limite… dar tolerarea intolerantei?
Nu-i asa ca-s deep? Pe teme gen nu terminam cu comentariile in 10 zile :))
Elena, eu cred în miracole, cum ar fi totuși să se întâmple? Mă refer la treba cu amazoanele, că la Dragnea și Iliescu slabe șanse. 😛
Ioana Ruxandra, dacă ar fi după mine, undă verde cât cuprinde, ”Live and let live” este una dintre regulile mele de viață preferate, de care încerc să mă țin în scurta și umila mea existență pe acest pământ. Mai bagă și ceva despre intoleranța la toleranță, să fie de comentat pentru toate gusturile 🙂
Comentariu beton!16
din pwlă amazoane visătorule, că le căsăpește miss Petrică….Să ai parte de ninsori de câți mai mulți cm, foc în șemineu și vin roșu să se umfle vena aia groasă!
Comentariu beton!15
Și de băgat în gură nu-i dorești nimic ? Un melc ceva, o legumă, „o fructă” de mare 🤪 ?
Comentariu beton!19
fructe dă mare din părți că aia ar însemna PET-uri, șlapi, scânduri. Vin roșu să fie miss Petrică mulțumită și el obosit și relaxat vreo două săptamani…după.
Comentariu beton!14
Ba baieti, oare cum se face ca atunci cand se spurca Vera la gura din hasti in pasti in asa hal de pune 3 injurii strong intr-un comentariu, il transforma lumea in ‘click to see comment, da te uiti pe raspunderea ta ca graphic content/ languge’, dar cand faceti voi cate vreo treaba de asta, e verde din belsug?
Comentariu beton!11
@Ioana Ruxandra, simplu: @Vera are fani fideli. Cum văd comentariul ei, cum dau cu roșu, fără să mai citească.
Restul trebuie să muncească pentru această onoare, altfel nu sunt băgați în seamă.😜
Comentariu beton!17
@Ioana îți trebuie studii grele de psihologie ca să înțelegi mințile alea. Dar, în principal, aș zice că sunt ipocriți. Mulți.
@Ionut lasă că nu e doar “meritul” meu. Am magnet pentru dereglați. 🙄
Să trăieşti don’ Vasilesco şi concediu plăcut, se vede că eşti sărac şi chitros, adevărații boşi de boşi de şerifi merg la Eforie sau Mamaia,săracii aleg Barcelona, Grecia….vai mama lor….mergi in Barceloneta, e o zona aproape de plaja Barcelonei,acolo cândva, sper să mai fie încă, era un bufet liber (all you can eat) doar cu fructe de mare şi alte grețoşenii de astea, după care mergi in Clot, aproape de stația de metrou e un restaurant pakistanez, tare mult îi duc doru la rest ăla.
restu te mai descurci tu….când vii ‘napoi treci pe la mine.
Comentariu beton!14
Concediu plăcut. Şi lui Mihai şi Elenei. Dacă n-ar fi miss Petrică la mijloc, aş intra la bănuieli. Că prea vă luați voi, ăştia doi, concediul cam în acelaşi timp…
Comentariu beton!23
Dar poate tocmai cu Petrica la mijloc a fost planuit. Si la propriu, si la figurat :)))
Având în vedere că noi am avut timp de 355 zile concediu şi party virtual aici pe blog, mi se pare echitabil să ai şi tu 10 acum. 🙂
Vacanţă faină să aveţi! (a nu se citi ‘dumneata’ ci ‘tu şi miss Petrică’).
Comentariu beton!18
@ Solandi, Zaluda sau cine o mai binevoi
mai pot apela o data la voi ? Daca da, mai jos textul, daca nu … pur si simplu nu-l traduceti. 🙂
„Probabil ca aceasta problema a aparut din cauza faptului ca adresa cu care este inregistrata cartea de credit nu coincide cu adresa de livrare din Franta. Este si adevarat, eu nu domiciliez in Franta. Adresa de livrare pe care am indicat-o in formularul de comanda este una de redirectionare a coletelor in afara ei (prin COLISEXPAT), intrucat dumneavoastra nu livrati decat intern. In anexa cateva acte personale doveditoare.”
Ce problème est peut-être dû au fait que l’adresse avec laquelle la carte de crédit est enregistrée ne coïncide pas avec l’adresse de livraison en France.
Il est vrai aussi, je ne suis pas domicilié en France.
L’adresse de livraison que j’ai indiquée sur le bon de commande est une adresse d’expédition de colis à l’extérieur (via COLISEXPAT), parce que vous livrez à l’interne seulement.
En annexe: quelques preuves personnelles.
Să înţeleg că ai reuşit să obţii un dialog cu ei? Sau încă e monolog?
Multzu-multzu-muuultzumesc ! 🙂
Gata, m-ai facut boss, am piramide pira-piramide, am piramide pira-piramide …
@ Solandi
O, da, am reusit sa intru in dialog cu ei si da, cauza din care nu reusisem pana s-a adeverit a fi franceza defectuoasa.
Îţi place sau nu: 0 0
@ Solandi
Pai, nah ! Se compara modul vostru elaborat de adresare cu ceea ce le scriam eu ca iobagu’ ? Si numai citind „Mesdames et messieurs” s-or fi intrebat saracii, „Aaah … asta vrea cumva sa deschida o gala ?” 😀
„Mesdames et messieurs,
J’essaye de passer une commande hier soir pour un Sony walkman. Après le paiement réussi (Euro xxx,xx) je reçois le message d’erreur disant que ma commande ne peut être prise en charge. S’il vous plaît confirmer la commande ou rembourser le montant payé immediatement.
Sincèrement,
Faiantaru’ „
@Faiantaru’,
Ştiu şi eu ce să zic? Poate că fără ‘immédiatement’ ăla nu i-ai fi speriat aşa tare, puteai fi într-adevăr mai diplomat.
În altă ordine de idei: ai mai folosit ColisExpat? Mi se pare ingenioasă şi oportună activitatea lor.
@ Solandi
Nu, e si pentru mine prima data cand incerc cu francezii pentru simplul fapt ca sunt singurii care percep o taxa in plus pentru simpla acordare a unei adrese. Nu numai Colisexpatul, toti ! Spre diferenta de ceilalti insa ei iti mai ofera si posibilitatea efectuarii unei singure operatiuni la doar 4,90 € plus celalalte cheltuieli aferente – insemnand comisionul lor de operare plus taxele de transport propriu-zise – intr-un interval de 1 an de zile.Tot prin ei mai primesti cu ocazia asta o adresa in vreo 4 – 5 tari, inclusiv SUA. Eu n-am nevoie de asa ceva pentru ca englezii si nemtii ti-o dau gratuit. Daca te folosesti de ea bine, daca nu iarasi bine. Cu forward2you pentru Anglia si LogoiX pentru Germania eu m-am descurcat foarte bine. Daca vrei iti depoziteaza la ei timp de o luna GRATUIT toate comenzile tale si ti le trimit pe toate o data. Iesi mai ieftin. Si tu alegi firma de curierat, adica tariful de transport. Eu il aleg intotdeuna pe cel mai ieftin, transport terestru simplu, nu trebuie sa-mi ajunga cu avionul, pot astepta cateva zile in plus pentru mai putini bani. forward2you nu-ti percepe altceva decat comisionul lor de operare, intre 5 si 15 GBP, ceva modic, aproape nesemnificativ la economiile pe care reusesti sa le faci astfel. Si au si un sistem de informare a clientului excelent, ca sa inchei. La nemti e si mai misto si mai ieftin, dar ai marea opreliste ca nu ti le livreaza decat in Austria sau Elvetia, fiind mica afacere a celor de pe granita care pur si simplu traverseaza granita cu pachetele intr-o furgoneta si le arunca la prima posta austriaca sau elvetiana. Dar ce inseamna de fapt sa ai o adresa personala in aceste tari ? Toti clienti primesc aceeasi adresa, anume a unui depozit de marfa, la care se adauga spre diferentiere un numar. Spre ex.: ROMTRANS S.A. c/o FAIANTARU’ 875757 sau ROMTRANS S.A: Ref. no 875757/FAIANTARU’, Calea Pierzanie nr. 66, sect. 6, Bucuresti. (sper sa nu va fi inchipuiti ca primiti cumva adrese pe Champs Elysees sau in Westminster 🙂 ).
Ca sa-ti raspund direct intrebarii, mai, nu stiu, promit sa scriu 2 – 3 randuri dupa (daca astia imi vor accepta comanda, evident), dar cum cu ceilalti a mers bine de tot, sunt increzator, de ce s-ar complica lucrurile cu francezii ? Poate o fi ceva mai scump, e, asta e, ma ard o data. Nota bene: costurile postale nu-s nicicum mici in Europa !
Solandi, eu care inainte vreme mi le procuram pe toate cu mari batai de cap prin intermediul unor cunostinte sau prieteni de prin strainataturi, nervi consumati aiurea atat pentru ei cat si pentru mine, punandu-i pe ei cu joburi serioase sa-mi care mie coletele grele prin pauze pan’ la nu’s ce posta, iti spun, cand am primit primul colet pe aceasta cale aproape ma ticnisem, faceam ca Napoleon de parca-s fi spart blocada de pe Elba, radeam de nebun soartei potrivnice „Nah, ca ti-am tras-o !”. In realitatea n-am tras-o nimanui, sunt niste servicii absolut firesti, o oportunitate pe care au descoperit-o altii inainte si fac niste bani sau niste banuti din asta.
P.S. Doua vorbe as mai dori sa adaug.Totul merge struna atat timp cat esti si tu baiat gigea, cuminte, si tii cont de niste reguli de bun simt. Plateste-le serviciile la timp, nu da feedbackuri razbunatoare pentru ca te-ai asteptat la costurile postale din tara etc. Eu am reusit sa ma inscriu la ele poate numai datorita faptului ca alti conationali s-au comportat exemplar inaintea mea.
Erata: http://www.forward2me.com, nu forward2you.
Câta comentariile,câta dragostea.Eu vroiam să îți sugerez elegant vreo treijdezile minim de lipsă totală.La revenire:am mâncat ca porcu’,cură de aer,rucola cu laptuci si apa cu lămâie intravenos,știți placa.
Concediu plăcut.
Curtezanu’ twister/trasca & co o să facă bube la gură si cur că nu mai are minusuri de dat.
Îţi place sau nu: 0 0
Comentariu beton!14
@edelweiss eu zic ca te inseli. NU el e. Altul, prezent aici in fiecare zi. Stii tu, pe afara vopsit gardu’ si-nauntru leopardu’. ^^
Vera,nu este el, îmi cer scuze anticipat omului,mwia in alb rămâne, pentru ala/ai care o fi.
„Elvis has left the building.”
Comentariu beton!13
Mergi la cules de pepeni și ardei? Căpșunile le-a cam trecut sezonul. Iasă bani buni am auzit…
Noul pepenar…:))
https://imgur.com/a/IVDafdl
Așteptăm cu maxim interes:
,,De ce m-am hotărât să emigrez”(ești prea martalog ,stai acasă că stai bine)
,,De ce românii au o imagine nasoală în Spania „( pentru că vin de la fundul vacii,cu balegă între dejte’ și dă manelele la maxim în Beamveu)
,,Spania ,o experiență culinară”. ( Doamna zice să nu te riști la feng shui-uri,că s-ar putea să ai o surpriză.Nașpa.E cald și marfa e ăăă..cam expirată.Baruri mici unde e înghesuială.Acolo e potrivit.Trafic și halimos făcut la moment.)
,,Cum am râmas fără telefon în concediu” (Rambla e plină de șuți și ciorditori.Poșeta o porți în față ,nu pe lateral.)
PS.În cazul în care te decizi să ,,decolezi” într-o zi,ai grijă la ,,combustibil”.75 % e cârn.
Te pup și concediu plăcut.
Doamne ajută.
Comentariu beton!26
La punctu’ doi e BemDubluve……. 😉
Îţi place sau nu: 0 0
Uuooof….. o să imi lipsească povestioarele tale. This is it, sufăr io 10 zile pân’ te-ntorci și o să recitesc a paișpea suta oara celelalte povestiri mai vechi. Pentru unii Vasilescu e ca aeru’……..
Îţi place sau nu: 0 0
Aaaaa și mâțele?? Cui le lași???
Îţi place sau nu: 0 0
Bah nene tre sa fim cuminti ca pana si Google Translate ne da de veste ca ar veni sfarsitul lumii.
Primul subiect pe care putem comenta in absenta lui bossulica:
https://motherboard.vice.com/amp/en_us/article/j5npeg/why-is-google-translate-spitting-out-sinister-religious-prophecies.
@Alin,
Când nu dormi la 5 dimineața, orice fleac îți indică sfârșitul lumii 🙂
@Laura era 5.30 daaaaa :))
Băi da’ nebunu’ăsta chiar a plecat. Da oare ce înseamnă „din când în când” că stau ca prostu în fața blogului de o oră și nu o ieșit. 😃
Comentariu beton!25
Să-mi fwt una, Vasilescu ne-a sedus și ne-a abandonat 🤪🤪😎
Nea Mihai n-are milă de niște suflete păcătoase și sensibile 😋
Comentariu beton!18
@Shoric,
O ieșit din țară. Câte ieșiri poa’ să facă omu’ într-o oră? 🙂
Sâmbătă – ziua 1 cu Vasilescu în concediu
Porunca 1 🤪
EU SUNT BLOGĂRUL BLOGULUI ĂSTA, SĂ NU CITEȘTI ALTE BLOGURI ÎNAFARĂ DE ACESTA !
Comentarii ?
Comentariu beton!21
Zise unu care tocmai ce o comentat la Cetin☺
Comentariu beton!14
Trădareee! 🙂
@Shoric șOrlc
Ăla e altcineva 😉
Nu face confuzii 🤪
Are rost să îți istorisesc de unde până unde nick-ul ăsta? Plm … vezi ce fac majusculele din om.
HabaRnaM,
Ca să eviți orice confuzie, ai putea să te semnezi ”nuștiu” 🙂
Sunt prea bătrân să-mi zic „nu știu”
Folosesc nick-ul ăsta de pe vremea dial-up-ului și a myx dot net
Totuși… Mihai, dacă ne iubea, programa să apară zilnic un titlu, o propoziție, o întrebare, ceva (fără text). S-avem ce croșeta pe-aici.
Altfel, acest topic va însuma catralioane de comentarii dezlânate.
Nu comentariile dezlânate ar fi problema, cu astea suntem obișnuiți. Ci dezorientarea în pagină. Dar nu ne iubește… 🙂
Comentariu beton!18
Uraaaaaaa!Libertateeee!
Egalitateee!Traiasca democratia pe blog.Jos tiranul.Pornografie,alcool s.a.m.d.
P.S.Mai e careva la munca sau eu sunt singurul fraier?
Comentariu beton!19
@MariusM, da.
@MariusM, da
Marius M, nu. Dar am de facut curățenie, mâncare și să calc. Cred că aș fi preferat să fiu la muncă.😒
Comentariu beton!19
@Marius, poate n-ai înțeles la ce s-au referit Laura și Shoric: DA, este și răspunsul meu.
JUR că n-o să fac ca Vasilescu!
Pentru că eu chiar țin la voi!!!
Comentariu beton!12
Na, că iar n-am fost pe fază. Rectific, DA și eu, adevărul e că șamd-urile alea sună deosebit de interesant 😂
Comentariu beton!12
Elena,te prind eu la cotitura,jur!Recunosc ca am rumegat vreo 30 sec până m-am prins ce naiba ziceai.Rămân dator!
Băi, eu cred că a vrut să înregistreze cele mai multe comentarii la un text, ca să câștige un premiu cu care să facă întâlnirea aia promisă de (deja) prea mult timp…
Ce om ești, bă!
Comentariu beton!15
@Elena P,
Io cred că a vrut să vadă dacă trăim fără el. Și dacă la întoarcere va gasi sau nu un morman de cadavre pe altarul blogului.
Comentariu beton!13
@Laura, …sau nu. Aleg varianta asta.
Eu doar voiam să-mi fac bagajele în hohote de râs.
Atât.
@Elena,
Sau nu… 🙂
Io mă duc să-mi pun nămol pe articulații, ca să pot articula mai bine pe viitor.
P.S. Of, maică, așa-s tinerii din ziua de azi, se duc prin străinătățuri în loc să se trateze la Căciulata…
Comentariu beton!17
Elena P. Jură-te cu mâna pe fermoaru’ geamantanului că nu o să faci în concediu ca Vasilescu … să ne iCnori 😋🤪 pentru că … ne doare 😆
Comentariu beton!18
@HabaRnaM, JUR că n-o să fac asta! Pentru că eu CHIAR țin la voi. Nu ca alții…
Comentariu beton!15
Dacă ați folosi internetul pentru altceva în afară de prOn, ați vedea că Spania e o destinație a asistaților săraci.
Trendul e cu totul altul. Se spune că în Afganistan vremea e excelentă în perioada asta a anului
Îţi place sau nu: 0 0
@Contele,
Lasă, bre, opulența din Afganistan. Zi pe silabe: Că-ciu-la-ta.
Comentariu beton!13
M-am dus la Vodafone să-mi schimb cartela că pierdeam semnalul cam des și n-aș vrea să rămân fără, taman în concediu. Tânăra de la birou cred că suferă de boala care îngroapă toți agenții de vânzare: diminutivism acut.
În fața mea e o tipă care tocmai ce și-a cumpărat un telefon. Este întrebată:
– vă dau și-o punguliță pentru telefonaș?
Mă uit stânga-dreapta. Niciun copil în magazin.
În fine. Ajung la birou la ea.
Îi dau buletinul, mă verifică și mi-l înapoiază:
– să luați buletinuțul ca să nu-l uitați pe birouaș.
Tac. Belesc ochii. Atâta pot.
Se uită la mine cu ochișorii ei mici, mici de tot și cu gurița ei mică, mică de tot, slobozește:
– doriți să punem simulețul în telefonaș?
– NUUU! Doresc să mă tratezi ca pe un adult, în plm! Poți?!
Comentariu beton!26
Eu am pățit ceva similiar la bancă, m-am dus să-mi înlocuiască un card, că expirase. ”Deschidem pliculețul, acesta-i cărdulețul, aici e pinulețul, trebuie activat afară la bancomat”. Inițial am simțit fiecare diminutiv cum mă scrijelește pe creier, dar am intrat rapid în mood, așa că mă trezesc c-o întreb ”Veniți vă rog cu mine la ATM-uț să mă ajutați cu PIN-ulețul?”. A venit, foarte drăguță doamna :-))))).
Comentariu beton!18
Drăguțică domnicuța😂😂
@Elena chiar poate fi de la cartela cand iti pica semnalul. Tre’ sa imi resetez telefonul de fiecare data cand trec printr-o padure si pierd semnalul.
PS. Sa ai un concediu placut si fara peripetii 😛
Ah, @Elena, atâta lipsă de înțelegere!
SIM card-urile au devenit micro și apoi nano. Acuma cum să le mai zică dacă se tot micșorează?! Simuleț!
PS- @Alin, cum, mă, concediu fără peripeții? Și nouă ce ne mai povestește când se întoarce?!
Comentariu beton!12
@Alin, păi de la cartela e sigur. Telefonul l-am schimbat deja.
Și vorba @Anukăi, cum fără peripeții?! Că dacă tot s-a gândit @Vasilescu DOAR la El, mă gândeam că dacă prind ceva interesant să intru p-aci să las două-trei rânduri.
Dă-mă-n noroc de altruistă!
Comentariu beton!13
@Anouk la cum am cunoscut-o pe @Elena din povestirile ei cu siguranta nu va fi ocolita de chestii haioase ce pot fi povestite in stil daca e sambata este Elena :).
@Elena vezi asta este una din calitatile pentru care esti asa de iubita de comunitatea vasilesciana. Asteptam cu interes povestile tale
@elena P …e(lenuta) …..si tu ai lucrat/lucrezi in vanzari …cine e de vina ca fata aia a lucrat la un magazin de jucarii pentru copii inainte….si nu la un sex shop ?
@Sorine, hahahaaaaaa. Ești fut.ere azi!
Nu folosești diminutive decât dacă în fața ta se află un copil. Asta am învătat eu pe la cursuri. Nu-i poți spune unui client adult: punguliță, plăsuța, carteluță, decât dacă vrei să te maimuțărești așa aiurea😂😂.
@elena p ….si pasarica e tot diminutiv…si zboara in continuare
Pai probabil era domnisoara din bancul ala cand a venit la oras si cand s a intors i a povestit vecinei ca a luat o unul cu masina,i a dat sa manance,sa bea si i a dat si penis.Intrebata ce i ala penis a zis ca i tot un fel de pwla dar mai mica si se suge.
bah baiatule ….e panik deja….am zis k barbosul asta mai mic de pe pamant glumeste…si nu ne lasa cu ochii in soare si fara texte sau macar link-uri „ce mi-au placut saptamana”…si despre „daca e sambata e Elena nici vorba…”…io fi zis madam Petrica „da, scrie bine, da tu tine-ti mainile in buzunar k ti le fac vata de pus in nas”……si el s-a executat…mars si pompeaza….aaaa… presteaza penitenta in Barcelona…..(binomul crestin habotnic erau de fapt agentele statului paralel a lui madam Petrica)…si asa nenea Misu acu stai si tu paralel si nu mai scrii ca ai mainile ocupate…si gura plina…:)
Sărăcuțu’ Vasilescu, cred că mănâncă pancetuța și jambonelu’ cu sughițuri 🤪 … ăă sălățica am vrut să zic 😉
Comentariu beton!15
Hahahaaaaaaaaaa.
De nu ș-o-nchide blogul de tot, bine. Vedeți voi!
Ptiu … ce gânduri netrebnice.
Mâine să te duci la ceva monastire și să dai cu aghiazmă să iasă duhul rău din tine.
Păi se poate ?
Elena esti singura speranta (pe) care il mai poate mantui pe nenea Misu de boem-areala hipster…..(pe) care i s-a urcat la cap…merge in timpul vacantelor la spectacole posibile de teatru in loc de piese imposibile….de acelasi teatru…dar pe hartie….pledeaza un an intreg pentru abstinenta si post apoi pleaca brusc in vacanta de desfrau lasandu-ne cu vacile si pisicile lui…….sa sunam la protectie animalelor…
Ziua bună! Salutări calde! Hai că nu mai e mult! 😁
Pentru Alin: mulțumesc mult de pontul cu internship-ul la Emerson. S-ajungem și acolo și vorbim. Dacă nu citești azi rescriu comentariul și în prima zi cu articol de la Mihai!
Pe Elena a cam plouat-o zilele trecute 😐
Week-end fain să aveți!
@VictorR nu ai pentru ce stimabile. Tocmai asta e frumos la o comunitate… sa ne ajutam intre noi daca putem. Da-mi de veste cand sa imi arunc antenele printre amicii pe care ai am pe acolo si cred ca se poate aranja. Daca nu e de internship macar de o practica si de acolo vede cum se lipeste pe zona 🙂
Neata. Sa aveti o zi frumoasa!
Neața 🤪 ne-ai făcut urarea la mișto?
Ce știre ne-ai dat după…
Mah,lipsesc si yo 3 zile și cand mă intorc deja e blogul pus pe stand bay…si mă bucuram ca in zilele de concediu pot în sfarșit comenta in liniste cat și cand vreau eu . Trei zile în munți, în zona fara semnal, singura chestie care mi-a lipsit a fost blogul ăsta, in rest am avut din plin de toate, mai ales bere și ploaie 🙃.
Comentariu beton!12
Ia rasfoiti poate ne delectam fiecare cu cate un subiect:
http://mobile.hotnews.ro/stire/22578639.
Mai aveam una despre o mama care l-a prins pe baiatul cel mare abuzand de cel mic, 15 respectiv 4 ani si a chemat politia. Chiar sunt curios voi ce ati fi facut in cazul asta si cum ati fi tratat subiectul ca parinti.
Eu unu as fi mers pe doctori si consiliere psihologica!
Hai bafta multa!
@Alin, nici n-am mai apăsat pe link-ul ăla după ce am citit al doilea subiect. Oricât de bogata este imaginația mea și oricăt de pregătită sunt să trec prin nenorociri și durere în viața asta, nu-mi pot imagina așa ceva. Motivul ar putea fi și pentru că am un singur copil… nu știu. Chiar nu știu. Pfffff! Sunt în ceață.
Alin on, greu cu cei 2 copii, consilierea psihologica a agresorului nu garanteaza ca va fi un succes astfel incat cel mic ar mai putea fi abuzat de n-spe ori. Iar un psiholog este obligat sa comunice politiei cazuri de acest gen, adica nu are voie sa ascunda o agresiune. In acest caz chiar daca mama nu l-ar fi denuntat, psihologul ar fi intervenit pt a apara persoana abuzata., în acest caz copilul mic. Nu mai vorbim de faptul ca cel mic putea avea leziuni medicale iar cei din spital nu ar fi ascuns o agresiune. Mama a procedat corect desi se va invinovati toata viata.
Erhhhmm, cam ciudat mod de a te delecta ai, @Aline.
Eu zic pas la scenarii, după ce am trecut prin niște faze în care altadată ziceam că voi reacționa într-un fel, iar realitatea m-a contrazis.
Am, în schimb, niște păreri despre comportamentul oamenilor pe internet, cât de hilare sau neplăcute, după caz, le sunt minciunile, cum reacționează oameni diferiți la același stimul etc. Blogul ăsta ar face un obiect de studiu interesant.
@Vera nu imi place sa ma delectez cu astfel de stiri.
Aceasta povestire nu este scenariu, este o chestie pe care am citit-o in ziar si care chiar s-a intamplat. Uite link https://www.observatorulph.ro/eveniment/96817-violatorul-fratelui-de-4-ani-prins-de-politistii-prahoveni-intr-o-sera-din-balta-doamnei.
Mai este un link aici https://www.observatorulph.ro/eveniment/96792-minor-de-15-ani-din-prahova-cautat-de-politie-dupa-ce-si-a-violat-fratele-de-4-ani.
Cat despre minciuni… eu sunt de parere ca mai devreme sau mai tarziu, adevarul va iesi la suprafata. In ceea ce ma priveste eu de vreo cativa ani incoa m-am invatat sa spun numai adevarul indiferent de consecinte, iar daca nu sunt intrebat sa nu spun tot adevarul.
Sfatul meu ar fi ca daca te intereseaza ceva despre cineva intreaba direct si poate ti se va da raspunsul.
Am raspuns dar a intrat in moderare probabil. Oricum nu este scenariu ci s-a intamplat in realitate si e poveste citita intr-un ziar.
Mda, cam nefericită exprimare @Alin.
Cât despre subiect…..cred că se ajunge la așa ceva când nu ești atent la copiii tăi. Iar când se ajunge la așa ceva cred că trebuie foarte multă grijă în abordarea problemei ca să nu faci și mai mult rău.
Zi faină tuturor!
Bună dimineața,
La omleta vieneză trebuie să pun unt tot vienez sau pot pune și unt românesc? Și în acest caz ar mai fi omleta vieneză?! 😳
Pace in suflet oameni frumoși!
Fie ca această duminică să vă aducă numai bucurii!
Comentariu beton!12
@madlenec,
Da’ ouăle sunt vieneze?
@Laura G. pur și simplu m-ai blocat. Hai c-a fost bună, așa cosmopolită 😀
Comentariu beton!11
@madlenec
Sper că n-ai rămas blocată cu ouăle în mână! Hai, sparge-le și freacă-le 🙂
Zic asta ca Ferrari-ist! Bravo, Lewis!
Varule Ferarri nu mai exista de cand nu mai este Schumi pe traseu. Hamilton desi are 33 de ani, probabil il va intrece pe Schumacher ca si numar de titluri, doar ca Schumi a castigat si cand evolua pentru o echipa de rang doi.
Vorbesti prostii, ce legatura are una cu alta? Ferrari e o echipa de top chiar de la debutul campetitiei!
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ferrari
Atât. Mare fan Schumi și F1 aici 🤪 abia aștept să se ia cursa să o văd 😋
Ferrari e cea mai bună echipă 😋
Apropo .. smf în cenzura lu’ akismet.
Tvr 1 Garantat 100% Cristina Neagu 🤪
Oh, Seb… :)))))
Întărâtă-i, drace! Îmi place sezonul ăsta, schimbul constant de lider… o plăcere de spectacol! ❤️
Nu-mi place că Daniel e lovit de ghinioane după ghinioane. %{*{£|>|%{^ în el de noroc 🙁
Dar ce mă infurie și mă dezgustă sunt “team orders” FUUUUUUCK team orders, fu.ck lewis și fu.ck sebastian!!!!
knock knock !
Comentariu beton!11
– Knock, knock !
– Who’s there?
– Me.
– Who ? Me ?
Pe fundal se auzea Modern Talkin’ – You are not aloonee
Comentariu beton!19
Do not disturb!!!
Comentariu beton!11
Do not masturb … ză silence 🤪
Comentariu beton!15
Ziua 3
Liber la aberații!
Comentariu beton!13
@Laura, exact în ziua 3 de concediu sunt. Mulțumesc pentru contorizare.
Mă poți anunța când e 6 august? Ca să nu lipsesc chiar în prima zi de după..
Comentariu beton!15
Ziua 3, e clar, domnul blogger și-a întors fața de la noi, stă doar în puterile noastre să ne mobilizăm și să menținem pe linia de plutire suflul vivant al acestui lăcaș.
Propuneți subiecte și contați pe mine pentru comentat.
Eu la aberații nu mă pricep 🙄și momentan sunt foarte preocupată în a colecta de la prietenii plecați în vacanță pe la diverse mări ale lumii fotografii cu un anumit mesaj (scris pe plajă) care a devenit foarte drag sufletului meu. Poate ați văzut în ultimele
zile ceva tămbălău, pornit de un cetățean român care s-a coborât din Suedia în patria natală cu autovehiculul înmatriculat ‘’MUIE PSD’’. A urmat apoi o altă frumoasă acțiune, executată de un clujean, care a scris cu tractorul pe câmp același mesaj, cu litere de câte 60m fiecare. În plus, explicații și
interpretări fără număr de la internauți asupra semnificației științifice și filozofice ale acestei pure și simple expresii și resorturile mentale și
sufletești care stau la baza unei asemenea nobile și fără perdea declarații față de cei care ne conduc.
Ce vreau să zic, Elena, Laura, Paco și cei care sunteți în concediu sau locuiți prin zone cu litoral, dacă vreți, puteți, aveți timp, chef, plăcere și nu vă rușinați să scrieți asemenea cuvinte obscene ( ’’PSD’’ adică), mare, mare
bucurie ați face unei colege de comentarii dacă ați putea contribui la realizarea acestei frumoase colecții.🤗
Comentariu beton!16
@Anduţa, şi ce faci cu colecţia aia de mui ?
Comentariu beton!16
@Elena,
Să trăiți! Stau cu ochii pe calendar, nici nu respir.
Să bag pe-aici și un AMR sau e stresant? 🙂
Shoric, colecția de fotografii vrei să zici. Am grijă să ajungă la destinatari, desigur. Câte una pe zi și mereu diferită, să nu se plictisească.
Comentariu beton!17
@Anduța,
Hai că m-ai provocat – ca-n jocul zis de @Solandi mai jos. La provocarea ta voi scrie un adevăr (M…PSD). Când ajung la plajă 🙂
Comentariu beton!12
@Anduța, cică a avrut și Dragnea să scrie pe plăcuța de înmatriculare „MUIE IOHANIS”, dar nu a încăput decât „MUIE IO” 😛
Comentariu beton!19
@Anouk,
Și când a văzut Veorica, l-a corectat: ”amice, nu se scrie IO, ci EO, anagramatule” …
Comentariu beton!15
Anouk, deci de-asta mai nou îi conduce mașina duduia Irinuca….
Comentariu beton!12
Dacă era vreme rea era pe aici, așa îi pe undeva pe la vreo crâșmă bagă la ghiozdan….apoi vine și se plânge pe aici ce nasol a fost, ce nașpa era mancarea și el nu și nu, dar ca să-și arate oamenii ospitalitatea și pentru reclamă pe blog îl îndopau ca pe gâscan, turnau cu lopata în el….și că la întoarcere a fost nevoit să plătească două locuri în avion doar pentru persoana lui….și trolerul îl putea ascunde lejer în buzunar, oricum avea snacksuri în el…
Comentariu beton!15
Încadrare spațio-temporală: duminică seara, o terasă dintr-un orăşel vechi şi cochet.
La o masă: patru adulţi. La alta, alături, copiii lor: două fete şi doi băieţi, cu vârste între 10 şi 15 ani. Copiii se joacă pe telefon şi râd în cascade.
– Ce joc e aşa distractiv? întreabă unul dintre părinţi. Zi-ne să râdem şi noi.
– ‘Adevăr sau provocare!’, răspunde entuziasmată o fetiţă de vreo 10 ani. Uite, vă dau pe nivelul ‘copil-adolescent-extrem’ să vă jucaţi şi voi. Fiţi atenţi, prima provocare: ‘ Sărută-te franţuzeşte cu o persoană imaginară timp de 1 minut! Dacă nu vrei, mai dă un articol de îmbrăcăminte jos!’.
– Cum?! Ia dă să văd! Aoleu, la ce nivel aţi ajuns?!
– Noi jucăm pe nivelul ‘copil’. Am dat la ‘extrem’ pentru voi.
– Bunică-ta a văzut ce vă jucaţi voi aici?
– Da. Ea l-a jucat prima şi ni l-a instalat şi nouă. Ea joacă la ‘extrem’. 😀
Comentariu beton!22
Scuzele mele ca iaaarasi sunt pe langa subiect !
Solandi,
inteleg eu foarte bine ca ei vor sa le platesc prin transfer bancar (ceea ce in ruptul capului n-o voi face), nu inteleg insa daca chiar au pretentia sa-mi tina blocata plata paypal pana atunci. Mai poti fi o data draguta … 🙂
„Bonjour et merci pour votre réponse,
Nous vous informons que le règlement de votre commande a été rejeté par notre serveur de paiement sécurisé.
Nous vous demandons afin de finaliser votre commande ,
Un règlement par virement bancaire (RIB joint)
Nous restons dans l’attente et reviendrons vers vous rapidement après règlement.
Bien cordialement”
@Faiantaru’,
Sunt foarte laconici. Spun doar că plata (cea prin paypal) a fost respinsă.
Asta ar însemna că ai banii înapoi sau nici măcar nu au fost luaţi. Ai verificat suma din cont?
Solandi,
Multumesc frumos !
Cand o sa ai timp, asta daca n-a inceput sa te plictiseasca de-a binelea intreaga poveste, te rog pentru o ultima data sa ma ajuti cu cateva randuri. Daca ti se pare prea complexa gramatical atunci las-o, m-oi descurca eu cumva. Sau din orice alt motiv care-ti cauzeaza disconfort. Repet, m-oi descurca eu cumva.
„Motivul pentru care purtam aceasta corespondenta este tocmai acela ca sistemul dumneavoastra n-a respins nici o clipa plata, ci a perceput-o, fapt pe care l-ati si confirmat ulterior, fara sa ofere in contrapartida confirmarea vreunei comenzi. Simplu spus, ati perceput o plata pentru … nimic ! Departe de mine gandul (intentia) sa incerc sa conving un vanzator sa se angajeze intr-o tranzactie care i se pare periclitata de riscuri, e dreptul lui legitim indiferent de motiv, dar si dumnevoastra trebuie sa intelegeti ca la acest moment eu, clientul online, sunt singura parte afectata. Prin urmare revin la solicitarea mea initiala, rugandu-va chiar sa respingeti plata efectuata de mine (prin simpla actionarea a unicului buton de pe pagina tranzactiei paypal, „returneaza suma”), nu vad nici un motiv sa o retineti. Va multumesc !”
Solandi,
n-au luat-o, platile paypal sunt insa irevocabile pe o perioada de 29 de zile, in alte cuvinte suma ramane blocata in favoarea si la dispozitia destinatarului de plata tot acest timp. Expeditorul ei n-o poate debloca unilateral, fara acordul destinatarului. Asta ii tot rog, nu vrei sa-mi vinzi, bine, dar te implor io asa frumos, nu mi-o tine blocata aiurea ! 🙂
Îţi place sau nu: 0 0
@Faiantaru’,
C’est avec attention que j’ai pris connaissance de votre email .
En effet vous me dites que le paiement que j’ai essayé à vous faire par paypal le (…treci aici data la care ai încercat să plăteşti paypal…) a été refusé et vous me demandez de vous faire un virement sur votre compte.
Cependant, après vérifications et comme j’ai essayé de vous le dire avant ce weekend actuellement mon payement est bloqué par paypal. Pour le débloquer il est nécessaire de refuser la transaction afin que je puisse récupérer mon argent de PayPal.
C’est pour cela que je vous remercie de faire le nécessaire de votre côté de refuser ma transaction PayPal afin que je prenne de décisions pour un nouveau paiement ultérieur (à voir virement ou CB).
Je vous remercie par avance et dans l’attente de votre retour je vous souhaite une agréable journée.
Ştiu că nu ai de gând să mai cumperi, dar lasă-i să creadă. E o abordare mai practică.
Pfuuuuh … dar mai intai de toate sa-ti multumesc din nou pentru intreaga osteneala.
Nedorind sa te incarc inutil cu toate „subtilitatile” si firesc, nu ti le- am spus sau explicat pe toate in amanunt.
De unde acel „immediatment” care ti s-a parut tie atat de abraziv, atat de strident in formularea mea ? Cei care lucreaza cu paypal stiu ca tiganeala pe care o face el nu se face si ca miroase a tentativa de teapa, poate mai uita platitorul de ea, poate mai si renunta daca-l descurajezi suficient de mult si de bine, poate renunta si numai daca-l ignori, poate-i vreun limitat care nu stie sa se se descurce s.a.m.d. Ai putut citi mai sus ca in cazul in care chiar ai suspiciuni asupra platitorului, cu un singur click, nu dublu, pe un buton pe care nici nu trebuie sa-l cauti, te-ai debarasat instant de el. Sa taci in schimb si sa nu reactionezi in nici un fel dupa instiintarea paypalului ca este autorizata o suma in favoarea ta timp de 5 zile, e sinuciderea oricarui vanzator onest, caci intretimp marfa ta ar fi trebuit sa fi ajuns deja la client. Mai ales cand concurenta (spre ex. amazonul) livreaza de pe o zi pe alta. Eu insumi ca vanzator privat de maruntisuri nu-mi permit asa ceva. Asadar numai sa ma milogesc de unul cu un soft-atrapa-de-plati n-aveam chef, si i-am raspuns intentionat, subliniez intentionat, dupa cum merita.
O generalitate de stiut de orice neofit despre paypal. Paypalul este un mijlocitor de tranzactii care actioneaza similar unui agent escrow, garanteaza fiecarei partii contractuale obtinerea bunurilor, dar spre deosebire de acesta nu asigura si ca schimbul se petrece concomitent (sau cvasi-concomitent) in ambele directii. Mai intai vanzatorul obtine plata, iar daca ulterior cumparatorul este nemultumit, i-o retrage vanzatorului din sursa cu care a girat fata de el. Dar asta dupa luni de zile, dupa trecerea unui stand-by obligatoriu de 29 de zile si dupa timpul analizarea cererii. (exceptie: ebay)
Cine a inteles cele de mai sus, intelege si ce-mi propune el mie acum. Anume sa renunt la implicarea unui tert, la paypal ca mijlocitor de tranzactie si martor al platii, si sa jucam zglobii un joc fara arbitru. Sigur ca asta tine pe plan intern, cand justitia tarii respective il suplineste, atunci poti plati voios cu cardul, prin virament, oricum ti s-ar pretinde, dar nu cere unuia, tu dintr-o jurisdictie aflate la mii de km departare, sa mearga pe incredere, fara nici o baza/comanda scrisa, ca-i trimiti tu lui marfa. El tot vorbeste de una, care ba ar, ba n-ar exista, de confirmat n-a confirmat-o insa. El care n-a schimbat nici o clipa tonul, de la ca nu-i buna plata mea, ca sa-i trimit act de identitate, ca toate dovezile mele nu-i sunt suficiente, si inapoi la ca nu-i buna plata mea. (n.b. ce-i drept, actul de identiate este romanesc, daca asta e, n-am ce-i face …)
Solandi, si sa fie un sfant care nu si-ar calca pe constiinta, sa n-aiba si sa nu fi avut dintru inceput nici nu gand de inselaciune, iar eu sa-ti fi insirat tie o dramoleta trasa de par mai sus, propunerea lui e anacronica pentru posibilitatile zilei de astazi si pe alocuri insultatoare pentru inteligenta cuiva, Stiu, sunt multi care platesc overseas sau in Asia cu cardul si nu fac din asta asa o tragedie. Eu, unul, nu ma numar printre ei, nu ma vad constrans la asa ceva. De aici si tonul meu de „Adio si la revedere !” in care i-am scris. Incep sa ma acomodez ideii ca va trebui sa las timpul sa treaca …
@Faianțare, ai fi crezut tu vreodată în viața asta că o femeie te va ajuta?
Sper să-ți revizuiești comportamentul față de noi.
Solandi – Președinte!
Comentariu beton!14
Io’ votez pentru Solandi -președintă, dar să poarte fustă pantalon 😋🤪
Îs sătul de preș’dinți 😉
Discuție mamă-copil :
– E prea scurtă fusta asta, mami ?
– Da, Alex. Ți se văd cwaiLe 😊
Comentariu beton!16
Elena, oare așa de simplu să fie? Așa cum o țară întreagă a beneficiat de pe urma succesului/efortului Simonei Halep (cum se discuta la un text pe-aici), să beneficieze și populația feminină a acestui blog de clemență din partea Faianțarului în urma efortului lui Solandi?
De urmărit, to be continued…
Comentariu beton!16
Elena,
sunt perfect de acord cu tine doar in partea a doua, aia cu Solandi – Presedinte.
Cat o priveste pe prima, ma port cu lumea nu altfel decat te porti si tu cu ea, moncher, la fel de diferentiat in functie de cum consider ca merita. Te va surprinde insa sa afli ca ma port deosebit de reverentios cu cele care cred c-o merita, poate chiar putin prea lingusitor pentru propiu-mi gust. Am insa o particularitate care tie nu ti-a scapat si drept urmare nici nu ma deranjat cand i-ai atras lui Solandi atentia ca habar n-are pe cine ajuta. Nu, nu manifest o slabiciune generala pentru femei, nu cred va datorez tuturor un cavalerism din oficiu pe simpla apartenenta la gen, ba chiar am convingerea ca unul disimulat e doar un subterfugiu masculin cat se poate de interesat spre a avea mai multa trecere la femei indiferent pretul lui se reporteaza apoi asupra tuturor de vreme ce doar incurajeaza femeile sa creada ca nu trebuie sa-si merite respectul.
Mai mult, de-a dreptul socata vei fi doar afland ca am chiar o usurinta innascuta in a ma face placut … daca chiar vreau.
Îţi place sau nu: 0 0
Elena, oare atât de simplu să fie? Să beneficieze de clemență din partea Faianțarului întreaga populație feminină de pe acest blog datorită ajutorului și efortului depus de Solandi?
Nu zic că nu e posibil, la urma urmei o nație întreagă am beneficiat de pe urma succesului/muncii/efortului Simonei Halep, așa cum se discuta tot la un text de pe-aici.
De urmărit, to be continued…
Îţi place sau nu: 0 0
@Anduța,
Tocmai ce-a postat @Faianțaru’ înaintea ta că această clemență (cum zici tu) sau gentilețe (cum zice el) nu-i ”by default” nici aici, nici altundeva. E pe merite 🙂
Comentariu beton!12
@Faiantaru’,
Acel ‘imediat’ nu suna prea ameninţător ci degaja doar nervozitate. La fel ultimul text este puţin nepotrivit deoarece sunt prea multe frustrări în el. Ca atare, un text sec, placid şi strict pe problema banilor e mai potrivit în dialoguri de genul. Dialoguri formale în care se cere ceva folosind formule standard de adresare.
Ca o părere personală: eu nu cred că vor debloca banii ăia orice ai face, s-ar fi întâmplat după mesajul tău anterior. Nu ştiu cum anume au concepută platforma şi ce opţiuni au în situaţii de genul, de aceea nu îmi dau seama dacă e o procedură facilă sau o bătaie de cap pentru ei. Dacă e a doua variantă bănuiesc că preferă să se spele pe mâini cu nesimţire în loc de săpun.
@Elena,
Mai întâi să îţi urez şi eu concediu mişto! Ştiu că indiferent de vreme şi de situaţii vei şti să-l faci aşa.
Cât despre titlul onorific propus de tine: îţi foarte mulţumesc pentru apreciere. 🙂 Am văzut ieri o ştire cu un primar care şi-a acordat singur titlul de ‘cetăţean de onoare’ şi a şi plâns la ceremonie. 😀 Îmi veniseră şi mie gânduri de mărire dar mi-ai luat-o tu înainte. 😛 Îmi rămâne acum doar să storc nişte lacrimi de emoţie. Mi-ar fi util sprayul cu piper al lui @Mas.
@HabaRnaM,
Fustă-pantalon să poarte bărbaţii.
Comentariu beton!17
Laura, da, văzui ;-), eu am postat acum ceva ore bune și am crezut că primul mesaj s-a dus în spam. De aceea și apare în dublu exemplar.
Merit, nemerit, mă distrez mereu când aud oameni decretând că ”de acum înainte mă voi purta și eu cu ceilalți așa cum se poartă ei cu mine”. Niște sfinți toți, desigur 🙂
Comentariu beton!16
@ Solandi
Cred ca nu ne inselam niciunul, nici tu, nici eu, in privinta faptului ca banii n-o sa-i vad vreodata inapoi direct de la el. Da, din ultima formulare emana destula, ba chiar multa frustrare, doar ca mie mi se pare ca e una justificata. Sa te trezesti cu toti banii de pe cont luati fara nici o justificare, caci in dreptul platii nu figureaza nici un scop de plata, nimic-nimic (n.b. nu era vorba de un walkman ieftin la care economiseam eu cativa euro la alti cativa euro acolo cumparandu-l din Franta, nu ma complic pentru asa ceva, ci visul inca tangibil al oricarui audiofil, Sony Signature Series, flagshipul companiei in materie, redus cu aproape 40% la ei sub pretextul inaintarii Frantei spre finala CM), asa ca da, m-am pomenit plini de nervi. Tu cum te-ai simti daca te-ai trezi cu contul golit si culmea sa mai si para ca ti-ai fi dat acordul pentru, iar banca sa-ti raspunda cu un „asta e, n-ai ce-i face, asteapta si poate se rezolva cumva ” si un smecher ceva mai diluat si mai mascat „Teapa !” ? Desi sunt tot bani, diferenta e ca extragerea sau retinerea constienta a unei sume lipsite de justificare din contul paypal nu e pasibila de nici o pedeapsa, in timp ce dintr-unul bancar devine caz penal ! Mi-e ciuda, Solandi, pe mine in primul rand, pe el, pe toti teparii de pe lumea asta. I-am transmis raspunsul tau mult mai moderat si pragmatic dis de dimineata inainte de inceperea programului si cum era de asteptat, nimic ! Huh, Solandi, cred ca te-am coplesit cu multumiri, cred ca mai ai saci intregi depozitati prin casa, totusi, multumesc in ca o data ! SOLANDI FOR PRESIDENT !
@Faiantaru’,
Nu am spus niciun moment că nu e justificat ceea ce simţi (dimpotrivă, m-au scos şi pe mine din sărite). Ci că nu e cazul să le arăţi şi lor asta. Aici era diferenţa. Pentru că oricum nu le pasă; iar dacă mesajul este lung, întortocheat şi foarte personal nici nu au chef să îl citească.
Alternativa este un dialog persuasiv şi poleit cu fraze protocolare, în timp ce înjuri vârtos în gând, sperând că ei vor pica în plasa propriilor formalităţi lingvistice.
Dezamăgitor rămâne însă faptul că de pe acel site nu poţi intra în posesia walkmanului ales. Mâna asta de cărţi este din start măsluită, baftă la altă masă şi la alt joc. Nu ştii niciodată ce va fi, poate tot răul e spre bine.
Cât despre preşedinte – nu îmi plac luminile reflectoarelor, mă simt mai bine în umbră. Dar îţi mulţumesc pentru opinie. 🙂
:-))) Și când mă gândesc că au fost vremuri când ”extreme grandparenting” însemna să uite bunicii să încuie poarta…
Comentariu beton!18
Inainte de plecarea in conşàd am avut o groaza de oprelişti, de la ,,nu e mom sà pleci acu” la n-şpe anulari de rezervàri.
1 .Cu 3 zile inainte de ieşirea din ţarà, l-am descoperit pe àl mare cà ii expirase buletinul, 3 zile de stres, audienţe şi finalizare cu brio, a ieşit cu o privire ciudàţicà ,aşa cam de disperat în foto, da’ nu-i bai
2. Ìn dimineaţa plecàrii încà aveam maşina in service
3. Cu 2 zile inainte de plecare, ‘a mare a considerat ca mà plictisesc şi mi-a aràtat o alunițà care o luase razna deci am practicat sportul fuga dermatolog vitezà.
4. In ziua dinaintea plecàrii, cand fàceam bagajele ,cu mințile la buletin- aluniţà-maşinà etc ,am luat sprayul cu piper pe care ìl port mereu în buzunar prin munţi şi pencà pàrea aşa mai gol am dat un jet ìn camerà (da am verificat sà nu fie cumva curent sa mà ajunga jetul🤤). In cat timp credeţi cà m-a ajuns ?Fix ìn doo secunde. Càt credeţi cà am fàcut ca broasca la aspirator? Cam doo ore cu totul inclus :tàvàlealà pe jos ,scuipat plamanii, plans cu capul pe cadà ,muci scuipaţi prin tàtà casa😭…Am facut-o şi pe-a trupele speciale prin casà .Pt a-mi recupera hainele din zona contaminatà mi-a trebuit cagula şi mersul pe burtà pt a evita norul radioactiv, evident.
Acu e bine ,sunt ìn conşàd, am copil cu buletin,am copil cu alunița in regulà ,maşina e la purtàtor , plàmanii mei şi-au revenit. Doar blogul e pe stand by…şi plouá la mare.
Comentariu beton!30
Hăăăăă, tizo, nu vă-ncurcați cu poznele! :))
Vacanță faină!
Imi aştept şi eu noua CI. Incă nu ştiu ce moacă am, dar ceva mişto nu poate fi, lojic ^^
@MAS, 😂 😂 😂
Da mă, da-i apa foarte caldă. Știi ce fain e să stai în mare și să te plouă? Ia încearcă!
Comentariu beton!16
@Vera, parcă deunăzi îi ziceai și lui Solandi „tizo” sau mă înșală memoria? Deci trei Vere! 🤗 Să-ți iasă bine poza în bolentin, mie mi-a ieșit horror ca de obicei.
Şi când te gândeşti că alţii au fugit să-şi facă concediul în Spania unde e soare în loc să mănânce salam cu ploaie pe plajă la Eforie sud. #patrioţi
Comentariu beton!14
Concediu plăcut, Mihai și Alina!
Vacanță plăcută, Elena & your son!
Musiu e în concediu de azi și deja se resimte, credea că acasă se fluieră. 😈 Mâine plecăm la mare, sperăm la vreme bună!
@MAS, câte pățanii, soro! Vacanță plăcută și vouă!
Comentariu beton!13
@Blanche, ce draguț! Dă dă pup fata!
Scriu din camera în timp ce mă uit lung la piscină și costumul de baie. L-am cărat degeaba…
Comentariu beton!14
Cauza transportului eșuat ?
Agabaritic? Nudiști? Nu spune că ți-a urat Miguel vreme frumoasă 🤪
Comentariu beton!17
Ha, la nudiști m-am gândit și eu…uitatul lung nu mi s-a părut că sună rău deloc 😛
Azi cică e ziua bancurilor vechi. Se duce broscuța cu gura mare la fotograf și-l roagă să o pozeze în așa fel încât să pară că are gura mică.
– E foarte simplu, țugui buzele și pronunți ”un fruuuuct luuuung și guuuuustos”
………………….
-Baaaanaaaanaaaa
#promitcanumaizicaltebancuri
Comentariu beton!23
Hristos a înviat!
Crăciun fericit!
Comentariu beton!14
Scrisoare din concediu
Sotul pleaca in concediu cu cateva zile inaintea sotiei. Nu ajunge bine la destinatie ca se si apuca sa ii scrie un email sotiei sale. Cand sa il trimita, greseste o litera din adresa de mail si mesajul ajunge la o vaduva recent intoarsa de a inmormantarea sotului sau. Cand citeste emailul, vaduva lesina.
Draga mea,
Iti scriu acum, desi abia am ajuns si nici n-am apucat sa ma instalez in camera noastra. Am pregatit totul pentru sosirea ta si te astept poimaine cu mare drag. Sper sa ai o calatorie placuta, la fel cum am avut si eu.
Te sarut si te astept!
Sotul tau iubit
PS: Ia-ti haine subtiri! E infernal de cald aici!
Comentariu beton!28
Copy PASTE mode On
Se duce un român în Spania. Ce să facă în timpul liber? Se duce la coridă. După coridă, rupt de foame, se duce la restaurant şi cere meniul. Îi aduce chelnerul meniul şi, când să comande, toate extrem de scumpe. Când, la sfârşitul listei, vede ceva ce sună ciudat, dar era ieftin. Cere şi îi aduce chelnerul două chestii mari, rotunde, gustoase… bune rău. Săptămâna următare are acelaşi program. Comandă acelaşi lucru, numai că de data asta i-a adus, la acelaşi preţ, nişte chestii mult mai mici aşa că, supărat, se adresează chelnerului:
– Chelner, săptămâna trecută, cu aceiaşi bani, am mâncat nişte din alea bune, mari, delicioase iar acum sunt aşa de mici că abia le găsesc prin farfurie!
– Păi deh, săptămâna trecută a murit taurul, azi taurul a învins toreadorul…
Comentariu beton!18
Ochi de toreador ?
Comentariu beton!12
umblă vorba-n târg că este un blog nou nouț:
miguelvasiliblog.es
Comentariu beton!21
Poate vrei să zici miguelvasilipetriqblog.es 😋
Să-l iertăm pe bietu’ om că o merita și el zece zile de fiere … ups .. miere .. de manuka 😋
Zece … zece întâmplări ciudate și-o minuneeee … Termopaneee
Comentariu beton!26
Hai că și-așa n-aveți ce citi, vă dau copy/paste la un textuleț găsit pe FB acum.
„Am aproape 100 de ani, îmi aștept sfârșitul și încă mă gândesc la începuturi. Sunt lucruri despre care trebuie să-ți spun…Oare m-ai asculta dacă ți-aș povesti cât de repede trece timpul? Tu nu îți poți imagina la vârsta ta cum se scurge, cum alearga, cum ne lasă în urmă cu trupul sfâșiat și sufletul încărcat. Totuși îți voi spune că te vei trezi într-o zi și vei afla că viața s-a scurs, a gonit pe lângă tine cu o viteză imposibilă și nemiloasă. Momentele cele mai intense îți vor părea ieri întâmplate și vei simți că nimic n-a șters durerea și plăcerea, gustul și mirosul, sunetul sau imaginea, intensitatea neînchipuită a dragostei și exaltarea fericirii, regretul pasiunilor neîmpărtășite, ori neexprimate, ori nerezolvate, bucuria momentelor unice, sentimentul că viața e atât de lungă și că poți face atât de mult. E adevărat, când ai 10-15-25-40 de ani, viața îți pare o lungă și grea călătorie. Acum, aproape de 100 de ani, îți spun că viața este o scurtă călătorie care ar trebui și este atât de simplu să fie minunată…În viziunea unora, poate că ar trebui să eman înțelepciune prin toți porii, însă ce pot să spun acum este că îmbătrânești și îți dai seama că nu există răspunsuri, ci doar povești… Uită de întrebări, uită de frustrări, uită de tot ce-i rău și scrie povești frumoase. Atât vei lua cu tine…„
Comentariu beton!19
Abia aștept să ajung și eu la 100 de ani, să văd cum voi privi în urmă :-).
Am citit acum ceva timp un studiu legat de ce îi face pe oameni fericiți. Pe scurt, niște tipi de la Harvard parcă, au urmărit și intervievat timp de vreo 70 de ani niște alți oameni, din tinerețe până pe patul de moarte. Bottom line, cei care se declarau fericiți erau cei care dezvoltaseră și cultivaseră relații bune/frumoase cu cei din jurul lor. Cu părinții, frații, profesorii, partenerii, copiii, vecinii, colegii de muncă etc.
Da, eu cred și îmi place treaba asta, cu viața fiecăruia dintre noi ca o poveste. Care poveste n-are cum să nu fie frumoasă dacă ești atent/ă la (sau poate în special la?) personajele ce apar în ea.
Comentariu beton!15
@Anduța,
Mi-amintesc de studiul ăla, mi-a picat pe desktop cândva. Niciunul nu se declara fericit pentru o carieră înfloritoare, toți se refereau la relațiile interpersonale și, mai ales, la un partener de viață pe care să se bazeze (fie el soț/soție, frate/soră, prieten/vecin).
Comentariu beton!12
Nu ştiu dacă e într-adevăr scris de cineva cu vârsta de 100 de ani. E un text care circulă de mult pe fb. La un moment dat găsisem că ar fi scris de către Meg Rosoff dar nu am reuşit să am confirmarea. Încă mă întreb cine o fi autoarea/autorul.
Este un sfat bun cel din final însă puţine urechi tinere îl pot capta. Iar cine reuşeşte să îl asimileze, tot nu va reuşi să îl urmeze integral. Eu l-aş modifica puţin şi aş spune ‘… trăieşte povești frumoase. Atât vei lua cu tine…’. Pe cele scrise le laşi celor din urma ta.
Comentariu beton!19
Eu nu aștept să ajung la 100 ani. Eu vreau doar să trăiesc în fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi.
Comentariu beton!15
100 de ani…..cateodata traiesti 100 de ani din viata in cateva secunde….cateva secunde cand puteai sa te sinucizi din dragoste la 18 ani….cateva secunde cand puteai sa mori la 19 fiindca nu s-a dsechis parasuta…cateva secunde la 20 cand suerau gloantele pe la ureche la Revo..lovi… tutie….ceva mai multe secunde la 21 dupa bastonul primit de la mineri in spate si nu in cap…… doar pentru ca ai cantat „mai bine golan decat comunist”….am ratat cei 10 ani si ei comprimati cumva…in care 5 miloane de romani au plecat…si se intorc tot mai putini pentru 30 de zile in august…timpul e relativ…
Comentariu beton!15
si uite asa o postare gen „postasul suna intotdeauna de doua ori” o sa faca „audienta maxima” doar prin lipsa……textului….propun democratic k la prima aparitie online pe acasa a barbosului pamantean si calare pe troty cu parul fluturand (care troty care par ?)…sa il boicotam….sa nu citim….si sa nu comentam…macar tot atatea zile cat a stat el paralel cu Petrica…
Comentariu beton!17
@Sorine esti nedrept boss. Are si omul nevoie de relaxare. A anuntat ca nu o sa scrie. Nu il poti acuza pe nedrept!
măcar cele trei zile, ca la orice minune… :))). O să zică că și-a tras de la gură și sufletul ca să avem noi ce comenta :D! Nerecunoscătorilor!!
https://www.businessinsider.com/tom-cruise-movies-ranked-from-worst-to-best-2018-7#29-valkyrie-2008-14
Top filme Tom Cruise. Nu stiu de ce ala cu samurai-ul este atat de jos pus de astia.
Nu știu cine e Tom Cruise ăsta 🤪
E fan LCK ? 😋
Comentariu beton!14
Pare mai degrabă a fi un top personal al lui Jason Guerassio, cel care semnează articolul. 42 de filme în 35 de ani nu sună rău deloc, iar Tom nu știu ce naiba mănâncă, dar parcă n-a îmbătrânit deloc.
Maxim 20 titluri cred că am văzut din acestea, mare parte le-am uitat imediat după genericul de final, ”Interviu cu un vampir” și ”Ultimul Samurai” sunt singurele pe care le-am revăzut cu plăcere.
”Outsiders” nu l-am văzut, îl pun pe ”to watch” list, pentru Patrick Swayze.
Cu siguranţă e un top subiectiv, de altfel nici nu se specifică vreun criteriu (cronologic, încasări, număr de premii.. etc.).
Apropo, ce seriale/filme interesante mai urmăriţi?
Cu greu am găsit unul care a reuşit să îmi capteze atenţia, dar din păcate mai am doar câteva episoade de vizionat din el. Este vorba despre ‘The Man în the High Castle’, după un roman de Philip K. Dick (în perioada în care m-am delectat eu cu sf – imediat după ’89 – de acelaşi autor mi-a picat în mână doar ‘Vânătorul de recompense’).
Serialul cu pricina a debutat în 2015 şi anul acesta apare sezonul 3. L-am vizionat pe nerăsuflate. Nu voi citi cartea pentru a afla ce va fi în următoarele sezoane. Nu acum după ce am început cu seria tv. Îmi place ori să urmăresc un film a cărei carte deja am citit-o ori să să văd întâi filmul şi apoi să citesc eventual cartea. Mixturi nu.
Sunt atâtea cărţi bune pe lumea asta încât ziua ar trebui să aibă 1000 de ore, să fim maeştri în SpeeRead şi tot nu am reuşi să parcuregm nici 0,1 % din beletristica lumii.
Comentariu beton!13
Recunosc că n-am prea avut niciodată răbdare să mă uit la seriale, iar acum cu atât mai puțin. Mi-au plăcut câteva sitcoms, cele binecunoscute și difuzate la greu și pe TV- Mash, Seinfeld, Friends, Familia Bundy, Cheers etc.
La TV nu mă mai uit de ceva timp, dar am auzit că e în mare vogă Netflix, mă bătea gândul să-mi fac abonament, dar mi-e să nu dau banii degeaba.
Avem în schimb un fel de decodor cu abonament pentru toate canalele grecești și care ne pune la dispoziție o întreagă videotecă ce se actualizează zilnic, toate filmele fiind cu subtitrare tot în greacă (foarte util pentru exersat cititul în frumoasa limbă). Vedem cam 2-3 filme săptămânal, dar parcă nimic din cele noi care să mă dea pe spate, tot filmele mai vechi îmi plac, chiar dacă pe multe le-am mai văzut…
PS mi-am adus aminte acum de primele filme văzute la cinematograf, pe la vreo 5-6 ani… ”Biciul fermecat” și ”Sora 13”, ambele cu bătăi, alea producții adevărate :-)))
Comentariu beton!16
Scheiße ! Shit ! Merde (mai nou) ! Baga-mi-as !
M-a lovit crunt topul, dintre preferatele mele doar „A Few Good Men” ocupa un onorabil loc 4.
In rest pe la coada clasamentului …
33. „Far And Away”, da, prin tineretea mea renegabila am pus si io botu’ la siroposenii.
32. „Vanilla Sky”. Care este doar un remake al unui film spaniol, Penelope Cruz, fosta lui nevasta, jucand in ambele acelasi rol.
Cei care au suferit un accident facial la viata lor il inteleg cel mai bine. Si are si o coloana sonoro bunicica (v. Sigur Ros – The Nothing Song”). Unele dintre filmele lui chiar au una de exceptie care „scapa” spectatorului obisnuit. Sa moara dusmanii mei, o sa iubiti tema asta …
… dar mai intai o improvizatie latino „jucausa” a altei teme din MI 2:
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=gmkHMYQRq2s&w=640&h=390]
Inegabilul original:
http://www.youtube.com/watch?v=LkqyJZFybAs
Comentariu beton!11
@ Laura
Mda, asa fac astea turcesti. Nu-i nici o baza in ele. Poate acum …
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=W_B-D0QSuBI&w=640&h=390]
@Solandi be happy, iese sezonul 3 la Man…pe 5 Oct.(si e programat si 4)
Si pandeste maine lansarea serialului Castle Rock , plasat in universul lui Stephen King (daca iti place cum scrie…)
@Klaus,
Mulţumesc pentru informaţii, chiar sunt happy. 🙂 M-a prins serialul ăsta încă de la primul episod.
Iar pentru ‘Castle Rock’ trebuie să mă înarmez cu multă răbdare: ori pentru a urmări săptămânal câte un episod, ori să aştept să se strângă mai multe şi să le vizionez apoi la foc continuu.
Bun de tot The man in ză castelu …
How to get away with murder ?
Solandi președintă !!!
Comentariu beton!11
@Habar,
How to get away with murder mi s-a părut fenomenal primul sezon. La al doilea, deja mi s-a părut că prea se încurcă toți cu toate și mă lua capul cu atâtea alambicări. Nu mai știam cine pe cine a omorât și de ce… L-am abandonat în favoarea altora, mai noi. Dar tot cred că e un serial foarte bun.
Anduta, Laura,
vi l-am spus de fapt divers, Andutei sa nu se astepte la vreun Fat-Frumos in film. Si de mi-as pune in cap sa condamn operatiile estetice, numai cu el n-as incepe. El a vrut sa remedieze efectul nedrept al unei boli native, a unui defect din nastere cum se mai numeste, nu sa-si contrafaca imaginea. Daca voiati de la mine un raspuns in privinta moralitatii chestiunii, puteati sa ma intrebati direct si v-as fi raspuns ca-i o tematica atat de contraversata incat nu i se poate raspunde prin simplul Da sau Nu. Ca pur si simplu ma depaseste. Trei exemple celebre, Fahriye Evcen, Rania printesa Iordaniei si Letitia printesa Spaniei, toate trei cu operatii estetice nazale. Luand-o numai pe prima la refec (aia de care ziceau romunculii ca-i strica Inna casnicia), rezultatul meita doar „Wooow !” si atat, zic io. I-a uite cum lumineaza obrajii aia mari si frumosi, cum rad ca doi sori !
Mai intai Dupa de data asta,
https://img.sondakika.com/haber/592/koton-jeans-fahriye-evcen-ile-ekranlarda-8757592_x_5639_o.jpg
si apoi Inainte,
http://i.hurimg.com/i/hurriyet/75/590×0/580715cb18c77330e49e9bab.jpg
Eee ?
@Faianțare,
A doua nu se deschide. Dar arată super tipa.
Faianțaru’, adevărul e că așteptarea mea principală de la un film este să iasă vreun Făt-Frumos de-acolo. Imaginează-ți ce dezamăgire am avut după Shawshank Redemption, The Green mile sau The book of Eli. Nici n-am respirat la ele în așteptarea lu’ Făt ăla. 🙂
Comentariu beton!11
Apăi dacă e despre seriale&filme, @MV poa’ să mai stea pe-acolo vreo 2 săptămâni, că avem ce discuta 🙂
Sunt pe fugă acum, dar revin cu preferințele mele.
:)))
::)))) … ăsta e serial smiley 🤪
La piovra style 😋
… va urma …
Comentariu beton!12
@ Laura
Ba avem chiar si una cu dedicatie pentru el …
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=kGOtqI5kXoU&w=640&h=390]
@Solandi,
M-ai făcut curioasă cu The Man în the High Castle, o să-l încep că tot sunt într-o pană de vizionări (au și ei vacanță ca și noi).
Ultimul serial care mi-a plăcut mult-mult: Downton Abbey. Contrar faptului că nu-mi prea plac filmele de epocă și nici cele englezești, ăsta m-a prins bine 🙂
@Laura,
Şi mie mi-a plăcut mult ‘Downton Abbey’, deşi, la fel ca şi tine, nu mă aşteptam. Am şi scris pe aici puţin despre el. După ce l-am terminat am avut mult de ronţăit la ’24’, episoade din belşug.
Apoi am urmărit:
– ‘The good doctor’;
– sezonul 3 din ‘Colonie’;
– am terminat cu greu ultimele episoade din ‘The walking dead’ (din sezonul 8);
– sezonul 3 din ‘Blindspot’ (credeam că mă voi plictisi dar surprinzător a fost antrenant acest ultim sezon);
– ‘Stranger things’ sezonul 2;
– sezonul 1 din ‘The fall’;
– sezonul 2 din ‘3%’ (interesant) şi am impresia că a apărut şi sezonul 2 din ‘The OA’;
– ultimul sezon (3) din ‘Outlander’ (am o slăbiciune pentru el);
– ‘Travelers’ – mi-a plăcut dar parcă prea trag de idee în sezonul 2.
– am abandonat pentru o vreme ’13 reason why’ sezonul 2;
Nu au reuşit să mă prindă: ‘Altered carbon’, ‘Grunpowder’…
@Faianțare,
De ce nu poți pune și tu un link normal aici? Numa’ d-astea cu paranteze… nu reușesc să le deschid. Of… bagă copy/paste link și gata 🙂
Laura,
asa si fac. In plus le „curat”, sa nu includa vreun prefix aiurea.De fiecare data. De ce apar totusi altfel mi-e si mie o enigma …
Io de la stargate nu am mai reuşit să-mi pierd nopţile cu vizionări. Noroc cu netflixu că „văd” cam un sezon pe noapte dintr-un serial 🙂
Eu n-am mai văzut filme în ultima vreme. Pe Netflix m-am uitat doar la „Anon” care mi-a plăcut.
Tocmai am terminat de citit „Tatăl celuilalt copil” care mi-a plăcut mult și pentru vacanță mi-am luat „Lebedele de pe Fifth Avenue” (în mod special pentru că e tradusă de o prietenă)
PS- Urmăresc cu interes să văd ce titluri ies pe aici, să mă inspir.
@Anouk,
Îți pot da o listă, dar cât de vechi (2005 – 2015?) sau cât de noi (2015-2018?) 🙂
Comentariu beton!11
SF.Ca nah,asta e,atât pot. Restul genurilor în funcție de dispoziția de moment.La fel și cu muzica,deși ma surprinde că odata cu trecerea timpului îmi place tot mai mult muzica clasică.Nu că intereseaza pe cineva dar nah,să mai adaugăm un comentariu pe aici în lipsa hipsterului,dacă tot plătește hostingu’.
Știu că nu scrie dar sigur e geană aici,se mai duce
la budă și butonează de pe ea ca adolescenții să nu-l prindă d-soara Petrică.Boss,sper ca ai vreme bună,aici in India e perioada musonilor,ploua din senin de câteva ori pe zi.
Îmi iau o bere,m-am săturat de rezultate ,înscrieri,căutat chirie,etc.Nu mi-am închipuit ca e așa complicat procesul ăsta.
Comentariu beton!11
@Laura, îți mulțumesc foarte mult. Nu contează cît de vechi sau cât de noi. Ai putea să le pui în ordinea preferințelor tale! 😉
Laura, reco de și mai vechi (1950- 2005) avem?
Marius M, zi un SF bun. Cel care ți-a plăcut ție cel mai mult sau cel pe care l-ai văzut de cele mai multe ori.
PS Am zis de Patrick Swayze, n-am găsit pe net ”The Outsiders”, așa că revăd Dirty Dancing… și calc. Sper să nu ard hainele 😀
Comentariu beton!13
@Anduța, calci în timp ce dansezi murdar?!
Anouk, curat murdar 😛
Comentariu beton!15
@ Anduta
Patrick Schwayze apare de trei-patru ori cel mult 2 poate 3 minute in tot filmul, jucand cel mai sters rol dintre toti. Nu „l-ai ratat” asadar negasind filmul. N-ai ratat iarasi nici nu stiu ce film. E vorba de rivalitatea a doua gasti de adolescenti, mai degraba pubertari, una formata din golanasi (Swayze fiind in virtutea varstei si a inclinatiilor sale protective seful ei), cealalta din baieti de familie. N-are actiune, se tot ciondanesc ei intre ei si intr-un final ajung sa se si bata si cam atat. Drama lui e cu totul in alta parte si anume la o incercare de salvare a unor copii dintr-o biserica incendiata unul dintre golanasi moare. Daca pentru asta chiar merita sa scrii o carte si sa torni un film dupa ea e cat se poate de chestionabil. In final pare doar o copie mult mai palida a filmului de rasunet „The Wanderers” care aparuse cu 4 ani inainte. Eu l-am vazut mai mult tragand cu ochiul la el, mai facand una-alta, intr-o noapte in care n-am avut somn. Nici Tom Cruise nu joaca rolul vietii lui in film, desi mai prezent in el, apare mai tot timpul infulecand ciocolata (ceea ce pare a fi noroi pe el in poza alaturata e de fapt ciocolata) si fara prea multe prim-planuri, probabil niste subterfugii alese ca sa nu-i fie remarcata dantura lui naturala cu care n-ar fi ajuns niciodata idolul a milioane de femei. „Frumuselul” filmului e de departe Rob Lowe, care, ca sa vezi cum e viata, a trebuit sa se multumeasca in permanenta cu statutul de vedeta, neprinzand niciodata rolul exceptional care sa-l propulseze intr-o supervedeta.
media.timeout.com/images/100640151/630/472/image.jpg
@Anduța,
Pe lângă cele enumerate de tine, mai vechi de 2005 le-am văzut pe-astea:
– CSI – multiple variante/orașe/etape etc.
– 24 – super!
– Monk – ha, ha! O figură! Merită, omul e un deștept bizar.
– John Doe – interesant
– Without a trace
– Desperate Housewives
– Boston legal – umor fin, dinamic
– House (e deja un clasic al genului)
Începute în 2005 (și văzut, plăcut):
– Numbers
– Grey’s Anatomy
– Prison Break
– Criminal Minds
– Sleeper Cell
@LauraG vad ca iti plac filmele de crime-solving si cu siguranta te vei „indragosti” de Castle cel care lipseste din lista ta.
Faianțaru’, îți foarte mulțumesc pentru gentilețea de a face recenzia filmului ”The Outsiders” și, fii atent grozăvie, acum chiar că vreau să-l văd. Trebuia să menționezi de ciocolată! 🙂
Chiar dacă la nivel de acțiune sau dialog filmul nu o fi vreo lumină, tot mi se pare interesant să-i văd jucând împreună pe câțiva dintre acești actori, din mai multe motive, frumusețea lor fizică, oricât de ciudat ar părea, neregăsindu-se însă printre ele.
Patrick Swayze, de exemplu, deși nu pot spune că am fost vreodată fan (ba chiar dimpotrivă, mai pe la începuturi- din cauza lui ”Ghost”), după moartea sa a căpătat o aură cumva specială și, dacă prind vreun film cu el, mă uit,
Ai fost simpatic foc la faza cu Tom Cruise ”idolul a milioane de femei”, nu zic că nu ai dreptate, dar personal mi se pare extrem de funny ca un nene de un metru și-un stilou să stârnească așa efuziuni sentimentale la nivel global.
Știu, sunt extrem de superficială, dar în apărarea mea, am avut de mică standarde foarte înalte la capitolul ”idoli masculini”, aceștia fiind fix 2 la număr și nedetronați până în zilele noastre- Marc din ”Sandy Belle” și Thierry din ”Floarea cu șapte culori”. Beat this, Tom, Brad și Leo! 😀
Comentariu beton!13
@Alin,
Da, astea-s preferatele mele. Mai ales cele de după 2000 care bagă și noutăți ale tehnologiei (GPS, spy, sateliți, nebunii de-astea).
Apropos de asta, vă recomand serialul Life on Mars – polițist. Amuzant și frustrant pentru un polițist din 2006 care ”aterizează” în 1976 și e derutat că n-are computer, nici telefon mobil, nici… multe alte șmecherii 🙂
De la natura:
https://www.sewelldentalarts.com/wp-content/uploads/2012/05/TC-very-young.jpg
La scurt timp dupa ce a scapat de „de la natura”. Asta zic si eu schimbare prompta de atitudine, s-a dezlantuit omu’ …
http://images.fandango.com/images/fandangoblog/everettcollection_topgun-170602.jpg
… si mai da-l dreaku’ de sexy motherfucker, c-a fost barbat bine la viata lui …
http://1.bp.blogspot.com/-R38WzfP4qno/T3yxfM4X4eI/AAAAAAAAHe8/vLW9LiXnKQU/s1600/TOm-Cruise-tom-cruise-24203262-360-380.jpg
@Faianțare,
Nu e drept, zău! Păi toți trecem prin schimbarea dinților de lapte și arătăm ca naiba, dar asta-i o perioadă scurtă. Fix poza asta ai ales spre comparație? 🙂
Atunci din filmul pe care vrea s-al vada Anduta …
https://d2nzqyyfd6k6c7.cloudfront.net/styles/nova_wysiwyg_body__1400px_/s3/screen_shot_2015-08-03_at_8.46.21_am.png?itok=aQMsYbf_
P. S. Se-ntampla ceva ciudat (emoticoane cu dat din pleoape a nelamurire si mirare), se petrec fenomene ! Imi intra linkurile din prima fara probleme.
Faianțaru’, păi și care e ideea în final? Mulți actori și actrițe și-au ajustat fizicul pe ici pe colo, în punctele esențiale, pentru a da mai bine pe ecran. Mulți oameni simpli o fac de asemenea, nu mi se pare ceva de condamnat sau de luat în râs, atât timp cât nu se exagerează. TC nu mi se pare că a exagerat cu ceva, ce-a făcut a făcut foarte bine, este un tip care dă foarte bine pe ecran. Dar cu siguranță sunt multe alte aspecte care i-au adus statutul de supervedetă, poate un pachet format din talent, charismă, profesionalism etc. Sau insinuezi că look-ul ar fi principalul motiv pentru succesul său?
@Faianțare,
Ți s-a pus pata pe dinții lui Tom Cruise :)))
Vedetă sau nu, mi se pare normal (chiar indicat) să-ți ajustezi și aranjezi dantura. Iar la persoanele publice ar trebui să fie o obligație. Excepție face, ghici cine? 🙂
Anduta,
tu incerci cumva sa joci „joculete” cu Faiantaru’ ? 🙂
Pai si normal ca n-ar trebui, da’ asa e !
Ce comunitate de fani are Daniel Day Lewis, triplu castigator de Oscar, si ce comunitate de fani are Brad Pitt ?
Ce comunitate de fani are Cate Blanchett, dubla castigatoare de Oscar, si ce comunitate de fani are Jenna Jameson sau mai stiu eu care ?
Desi ar trebui, amalgamul ala de calitati pe care-l pomeneai, nu prevaleaza aspectului fizic in ochii lumii. Pe bune, cati o prefera pe Katie Melua Rihannei ? Desi are un aspect fizic placut la randu-i, daca nu canta de frichi-frichi, nu se pozeaza din pat cu toti amantii, mai concis, nu intretine fantezii sexuale, tot degeaba.
Greu greu … eu o prefer pe Katie Melua cu ale ei 9 meleoane de biciclete în Beijing în detrimentul Rihanei .. cred că și Vasilescu la fel având în vedere că e trotinar 🤪
Cât despre Jenna …am o jenă, e granny boss 🤪
Plm
Ne-a părăsit și Elena 😋 Sigur vizitează ceva peșteră și nu are semnal 😎 ori e blocată-n costumu’ dă scafandru 😎
Floare de colț e pe sub salcâmi și pe la tătar.
Paco cred că a făcut ceva greșit și a băgat un cocktail smartphone 🤪
Ionuț o arde prin țările nordice să caute un număr cu Mu3PSD pentru trotineta lu’ Vasilescu 🤪
Didina-i blocată-n vamă pentru trafic de porcării (slană, cârnaț) 😊
Vera-i pe FakeBuci, Finder ăla și alte rețele dă ..
ȘI VOUĂ VĂ ARDE DE FILME …. IE TRADEGIE CE SE-MPLÂNTĂ PE BLOCU’ AISTA!!!
SĂ VINĂ ADMINISTRATORUUU
Joe Satriani rullz 🤪😎
Comentariu beton!24
Habarnam, vorba aia, în vremuri grele cineva trebuie să țină candela aprinsă. În loc să intri în panică, mai bine ia-i chitara lu’ nea Joe și stai aici la şezătoare 🙂
Comentariu beton!13
@HabaRnaM șăzi pi cu.ru matale că nu-s pe nicio rețea “dă”. Și nu te mai uita în ograda mea, you creep!
Da da … râde ciob de oală spartă 😋 creep zici ?
La noi la țară din crep beau vitele apă 🤪
Comentariu beton!15
@HabaRnaM,
😂 😂 😂
Aproape că m-ai speriat cu sumarul ăsta apocaliptic. Nu mă tulbura că tre’ să fac liste cu seriale și tre’ să le fac bine, responsabil…
P.S. De câte ori îți scriu nick-ul fără cratimă am un cârcel în dej’te 🙂
Mno mă scuzi🤪
Aș putea să îmi schimb nick-ul, dar ce farmec ar avea 😉 N. Nosov a avut un personaj cu numele ăsta… m-a marcat 😊
Sincer vă admir pentru seriozitatea și substanța comentariilor, uneori. Aștept cu interes să publici lista.
Aș scrie și eu despre seriale, dar am oră de secsologie 😋 mă fwte o leneeee he hee .
Plus că e cam greu să scriu atât de mult de pe mobil. Eu scriu întotdeauna de pe mobil. M-am pus de 2 ori la laptop să îi scriu Verei, dar am renunțat🤪 smart choice 🤪
Comentariu beton!15
@Habar…
Mâine pun lista. E cam dificil cu peste 190 văzute din care cam 100 mi-au plăcut foarte mult. Dar pe rând, că e destul timp de postat 🙂
@HabaRnaM, numa’ amatorii îs blocați în vamă pentru porcării, profesioniștii le pitesc la mațe, lânga bulz și plăcinte. 😛
Testez nițel aeru’ pe la slovaci și mă mut la cehi să degust niscai bere și cârnaț’. Vă zic mai pe seară dacă m-am lămurit cum stă treaba sau tre’ să insist.
Comentariu beton!14
PROVOCARE TRUPĂ!!!
Ia băgați acilea șa ce carte citiți acuș!!
1. momentan spre rușinea mea nu am niciuna, dar mi-aș dori să recitesc ceva gen polițist sau un Jules Vernes.
2. să-l văd pe următorul….
1. Ultima fu Cimitirul de Teleșpan, undeva prin primăvară. N-am timp, n-am timp. Mie-mi place să citesc pe indelete, ore în șir, nu fragmentat de 363738 ori. 🙁
2. Sunt amenințată cu o lectură de atâta timp încât de acum încolo o să-i schimb numele lui @HabaRnaM în “The girl who cried wolf”
@ardei gras – momentan citesc seria Game of Thrones sunt la a VI-a carte si intre ele cand ma plictisex am bagat ceva light gen Andrei Ciobanu ambele despre supt sau cartea lui Godina.
@Vera cred ca iese rasboi cu @Habar! Va intalniti si o puneti de o carte :)) ca tot suntem pe subiect.
Bucate , vinuri și obiceiuri românești RAR 🤗
Ofer meditații mate la schimb cu engleză 🤪
Pardon my french …
Comentariu beton!14
@Alin de unde atâta război?! Omul nici nu poate să-mi scrie un mail, d-apăi să țină sulița-n mână :)))))
@HabaRnaM s-a făcut. Mate contra engleză. Nicio grijă, vor avea răbdare fetele cu tine, veți începe ușor, cu Alphabet song și culori. Ești pe cele mai mici și bune mâini! ❤️
@fey, eu am zis deja mai sus cum stau cu cititul.
„Tocmai am terminat de citit “Tatăl celuilalt copil” care mi-a plăcut mult și pentru vacanță mi-am luat “Lebedele de pe Fifth Avenue” (în mod special pentru că e tradusă de o prietenă)”
PS- Anduța, cred că ar putea să-ți placă filmul Passengers. Ți-ar da apă la moară la dezbateri pe tema principală. 😛
Am fost încă din copilărie un adevărat lecturofag. Citesc foarte repede şi reuşesc să fac un vid în jurul meu în acele momente, sunt doar eu şi literele negre pe hârtia albă. Sau uneori galbenă de vreme.
Ei bine, după ce am devenit mamă cartea a fost înlocuită cu copiii. Am încercat să îi citesc pe ei şi să îi înţeleg cât mai bine. Nu mă pot detaşa în două locuri în acelaşi timp.
Am urmărit ce cărţi au mai apărut, am citit recenzii despre ele, le am pe o listă lungă de aşteptare. Între timp i-am povestit celei mari despre diverse titluri de referinţă şi când a avut de ales între mai multe variante câteva pentru lecturi suplimentare, i-am sugerat titluri. Nu am avut pretenţia de la ea să citească pe rupte ca mine la vârsta ei pentru că, efectiv, ea nu are timp. E genul acela de copil foarte conştiincios care învaţă de 10 la toate materiile. Iar în puţin timp rămas vorbeşte la telefon sau stă pe grupuri de whatsapp unde colcăie de linkuri spre lucruri de interes pentru generaţia ei.
Cu toate astea am reuşit să citesc o carte ce i-a picat ei ca temă la şcoală. Nu am găsit-o la bibliotecă aşa că am cumpărat-o. Nu este o carte nouă, ci una scrisă în 1963. Este vorba despre ‘The Bell Jar’ de Sylvia Plath. Am simţit nevoia să o citesc şi eu dintr-un sigur motiv: fiica mea o citea cu nesaţ în timp ce la ‘Lorelai’ s-a miorlăit zile în şir că nu înţelege ce vrea cartea aia, că frazele sunt ciudate, etc., încât am fost nevoită să i-o povestesc eu iar ea să citească sfârşitul.
Deoarece ‘Clopotul de sticlă’ este despre depresie, despre diverse evenimente nefericite trăite de grupul de personaje centrale – subiecte grele din abisul celor mai sensibile dezechilibre, am costat cu surprindere că am lângă mine un copil mult mai matur şi mai perspicace decât îl credeam eu.
În fine, m-am lungit cam mult şi am fost pe subiect doar cu un singur exemplar literar. De ani de zile relaxarea mea sunt serialele. Seara târziu, după ce dorm copiii. Seriale şi nu filme deoarece mereu spun că ‘mă uit puţin înainte de culcare iar 1 episod e scurt’. Evident este o premisă adevărată dar care duce la un final fals: pierd mult timp până târziu în noapte cu serialele, din simplul motiv că într-adevăr: 1 episod e scurt, dar 2 sau 3 unul după altul sunt mai lungi decât un film. Avea un nume dependenţa asta de seriale, dar îmi scapă acum.
Îţi place sau nu: 0 0
Comentariu beton!11
ardei gras, eu citesc acum în paralel ”Deșertul tătarilor” (Dino Buzzati) și ”Mistica rugăciunii și a revolverului- viața lui Corneliu Zelea Codreanu” (Tatiana Niculescu).
După ce le termin mă apuc de ”File dintr-un jurnal interzis” (Corneliu Coposu) în paralel eventual cu ceva mai soft.
Anouk, s-ar putea să mă fi nimerit :-). E un gen de plot care-mi place, iar Jennifer Lawrence este una dintre tinerele actrițe pe care le admir.
Comentariu beton!12
Am terminat alaltăieri ”Cum să faci primul milion” de Bogdan Costin – neașteptat de bună cartea asta! – v-o recomand.
Încep ”Ce-am găsit al meu să vie” de Stephen King (sunt fan). N-am început-o ieri că am adormit la sudoku.
@Anduța,
Am citit ”Deșertul tătarilor”. Când o termini să-mi spui impresii 🙂
Jose Freches ‘Discul de jad’
Urmează ‘ Citind Lolita in Teheran’
Laura, sigur! O s-o prioritizez în acest caz, e ceva cu cartea asta, mi-a recomandat-o cineva și mi-a zis că-mi va spune de ce după ce-o citesc și-o discutăm.
Comentariu beton!11
Sunt fană SF. Cât mai mult. Dar fac și pauze atunci când am perioade dificile / încărcate.
Cum zicea @Vera cu rumegatul pe îndelete, dacă mă grăbesc citind mă enervez.
Așa că acum bag “Fetele ascunse din Afghanistan”. Cam sumbră pe ici pe colo
Am fost încă din copilărie un adevărat lecturofag. Citesc foarte repede şi reuşesc să fac un vid în jurul meu în acele momente, sunt doar eu şi literele negre pe hârtia albă. Sau uneori galbenă de vreme.
Ei bine, după ce am devenit mamă cartea a fost înlocuită cu copiii. Am încercat să îi citesc pe ei şi să îi înţeleg cât mai bine. Nu mă pot detaşa în două locuri în acelaşi timp.
Am urmărit ce cărţi au mai apărut, am citit recenzii despre ele, le am pe o listă lungă de aşteptare. Între timp i-am povestit celei mari despre diverse titluri de referinţă şi când a avut de ales între mai multe variante câteva pentru lecturi suplimentare, i-am sugerat titluri. Nu am avut pretenţia de la ea să citească pe rupte ca mine la vârsta ei pentru că, efectiv, ea nu are timp. E genul acela de copil foarte conştiincios care învaţă de 10 la toate materiile. Iar în puţin timp rămas vorbeşte la telefon sau stă pe grupuri de whatsapp unde colcăie de linkuri spre lucruri de interes pentru generaţia ei.
Cu toate astea am reuşit să citesc o carte ce i-a picat ei ca temă la şcoală. Nu am găsit-o la bibliotecă aşa că am cumpărat-o. Nu este o carte nouă, ci una scrisă în 1963. Este vorba despre ‘The Bell Jar’ de Sylvia Plath. Am simţit nevoia să o citesc şi eu dintr-un sigur motiv: fiica mea o citea cu nesaţ în timp ce la ‘Lorelai’ s-a miorlăit zile în şir că nu înţelege ce vrea cartea aia, că frazele sunt ciudate, etc., încât am fost nevoită să i-o povestesc eu iar ea să citească sfârşitul.
Deoarece ‘Clopotul de sticlă’ este despre depresie, despre diverse evenimente nefericite trăite de grupul de personaje centrale – subiecte grele din abisul celor mai sensibile dezechilibre, am costat cu surprindere că am lângă mine un copil mult mai matur şi mai perspicace decât îl credeam eu.
În fine, m-am lungit cam mult şi am fost pe subiect doar cu un singur exemplar literar. De ani de zile relaxarea mea sunt serialele. Seara târziu, după ce dorm copiii. Seriale şi nu filme deoarece mereu spun că ‘mă uit puţin înainte de culcare iar 1 episod e scurt’. Evident este o premisă adevărată dar care duce la un final fals: pierd mult timp până târziu în noapte cu serialele, din simplul motiv că într-adevăr: 1 episod e scurt, dar 2 sau 3 unul după altul sunt mai lungi decât un film. Avea un nume dependenţa asta de seriale, dar îmi scapă acum.
Binging ? 😉 acțiunea și afecțiunea de a te uita la seriale, parcă 😆
Eu sufăr de zapping TV. Bine că mă opresc pe Nat Geo, Discopery, (H)istory și mai nou BBC earth 😊 mă uit și la câte 2-3 emisiuni în paralel. Am porcărioara aia de poți derula și 2 provideri de cablu TV pe același aparat. Sunt insomniac de mic copil și trebuie să îmi umplu timpul cu ceva 🤪 Noroc că am cu ce 😉
Comentariu beton!13
@HabaR,
Binging, da! Ăsta-i al doilea nume al meu 🙂
Dar musai să am pe lângă mine țigări, cafea și dulciuri de ronțăit. Costisitor obicei…
Dragilor, azi am avut limbariţă. Am reuşit să scriu un comentariu de 431 de cuvinte. Am bătut clar recordul. Probabil am depăşit limita maximă admisă per răspuns, deoarece comment-ul a dispărut în neant; nici când am dat a doua oară ‘post comment’ nu mi-a detectat dublură.
@Mihai V., dacă dai de el în moderare nu-l lăsa să scape pe blog. Mai ales dacă s-a şi multiplicat cu 2.
P.S. Să aveţi o zi faină, plec să mă plimb. Toată ziua. Azi nu mai scriu un singur cuvinţel, promit.
Comentariu beton!11
Sper că nu te plimbi și tu prin Spania 🤪
Abia te-am propus de președintă și deja ai apucături 😋
Privești cu atenție și îngrijorare.. de la plimbare 🤗
Comentariu beton!18
@Anouk,
Mi-e dificil să fac un top la toate, majoritatea mi-au plăcut teribil, le-aș revedea cu plăcere.
Seriale cu avocați:
Boston legal
Damages
The good wife
Doubt
Suits
The good fight
How to get away with murder (nu l-am terminat).
Seriale cu medici:
1. house m.d.
2. the resident (mai nou si ff bun)
doctor foster
A gifted man
chicago med
gray’s
the night shift
the good doctor
Casa Albă:
1. Scandal
2. 24 ore
political animals
state of affairs
designate survivor
agent x
house of cartds – văzut primul sezon, plăcut. De la al doilea m-a cam plictisit și l-am abandoat.
Fără categorie:
1. Downton Abbey
2. Big little lies
3. Jericho
4. Betrayal
5. Mental
6. this is us (ultimul sezon netradus – păcat!)
the crown
the young pope
The Unit
last resort
Billions
Conviction
Here and now – un singur sezon, mi-a plăcut. Dar s-a terminat aiurea și fără continuare (sez.2…) nu-i găsesc sensul acestui serial. Dar interesant ca relații interumane.
Mister
– imposibil de făcut un clasament. Câteva (destule) le-aș pune pe locul 1 🙂
1. Flashforward (și un pic SF, ptr. Marius M)
1. Lie to me
1. Person of interest
1. the handmaid tale’s
1. chance
1. black mirror
1. Goliath
1. ozark
1. 13 reason why
Minciuni
the wispers
outlander
the last ship
gracepoint
sense8
the sinner
Touch
cult
dig
john doe
the honourable woman
shooter
timeless
the path
mr. Mercedes
fortitude
the OA
stranger thing
11.22.63 (miniserie, cu referire la JFK)
Toate mi-au plăcut, dar desigur, astea-s aprecierile mele subiective 🙂
Să pun și lista cu Investigații/FBI, CIA, NSA, Poliție? Sunt aproape 40 și nu știu cum s-or înșira aici.
Comentariu beton!15
Merci, @Laura.
Pe cele mai multe le-am văzut. Eram curioasă cât de apropiate ca gusturi în materie de filme suntem. Aveam o bănuială.
Când o să am timp și chef de filme, sigur o să incerc ceva din lista ta.
Multumesc pentru recomandari, unele le-am vazut altele nu.
barbosu pamantean cu pina colada in brate……si noi jucam „flori, filme fete sau baieti”…..
Comentariu beton!15
Voi aţi observat că de când este Vasilescu în concediu curge miere pe blog ? Nu se mai ceartă nimeni, nu sunt controverse, toată lumea se pupă cu toată lumea,se joacă (vb lu’ Sorin ), flori filme sau băeţi…
Este exact situaţia când lucram, pleca şefu’ în concediu şi mai întreba câte unu’ dimineaţa :
– ăăă, şi ce facem ???
– Acum, sau toată ziua ?
– Acum
– O cafea.
Comentariu beton!24
eczact….toata lumea e zen…..@faiantaru feminist convins….@Vera face de mancare si il asteapta cuminte pe @edelweiss sa termine ziua la camp, sa mulga vacile si sa savureze impreuna pe veranda laptele proaspat muls….pace tuturor !
Comentariu beton!18
Zen și pace în același paragraf la aurolac … Doamne 🤪🤪 S-o întors lumea cu curu’n sus …
Comentariu beton!17
Plus că, am observat că nici haterul ăla de puncta roșii de sus în jos și de jos în sus nu mai e.
Comentariu beton!12
@Laura, a plecat cu Vasilescu în concediu! 😛
@Anouk,
Știi că am vrut să adaug și asta? Dar m-am gândit să nu fac trimitere la Petrică – ar fi nedrept s-o amestecăm în nebunia de aici 🙂
@Laura, s-a amestecat singură când a ales să ni-l răpească pe Mihai. Totuși nu vreau să insinuez că ar fi responsabilă de prezența lăbuțelor roșii.
@Anouk,
Nici n-are cum. Fata are lucruri frumoase (și sănătoase) de făcut, nu aiureli din astea cu lăbuțe roșii 🙂
‘Nă seara.Bagați niste rețete de poale-n brâu ,ceva sa umplem blogul:))
Să n-aud de bucătărie, că ieri am copt vinete și ardei. Prima și ultima oara în vara asta, jur!
Asta pe lângă job și alergătură în traficul unui oraș nervos din cauza vremii 🙂
Termină dom’le cu rețetele, că ajungem iar la dulceață de ardei iuți sau la melci cu zamă verde.
Vrea careva niște soare și căldură, se pare că se țin scai de mine vara asta? 😧
Comentariu beton!11
Vreau.Dau la schimb ploaie si vreme rece.
Nu mi-e clar, nu e bine așa, cu armonie și zen? Vrem gâlceavă, vrem antren? Și dacă da, cine ne oprește? 🤔
Comentariu beton!14
@Anduța,
Băieții vor gâlceavă, noi vrem antren. N-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine 🙂
Comentariu beton!14
Nu vrem gâlceavă.Vrem bere rece si femei.De fapt cine naiba bea bere pe vremea asta?Si femei?Sa ne faca nervii franjuri?Nu vrem nimic,pace vouă.
Comentariu beton!15
antren, bere rece apoi (fu) tai si toate asezonate cu bataia de final (nu se stie cine a dat primul dar eu cred k ea a dat din motiv k el a baut prea multa bere si i-a daunat la ambele capete…si a prestat insuficient) …baieti vedeti k berea face limba mai amara….si asta e prea de tot….consumati vin !
Cum ziceam, n-ai cu cine, dom’le 🙂
La ce perioada am avut în ultimele 2 saptamani,nici de bagat strambe nu mai sunt bun:))
@M&M,
Păi… în ultimele 2 săptămâni cred că ai avut o perioadă de fix 2 săptămâni.
Dacă nu cumva ai extraordinara capacitate de a dilata/comprima timpul 🙂
Comentariu beton!13
Comprim orice,cu dilatatul stau mai rau.
Comentariu beton!11
Pă rețetă dai comprimate ?
Di la tăt ee se trage 😆😋
Bă da de la Elena nu mă așteptam. Ptiu drace … e ok femeia ? Ăștia de vorbiți cu ea pe alte căi mistice … e bine ? Sper să o doară-n bendix de noi și să fie Ok. 😊 Vero zi tu… știi ceva ?
AMR 3 zile la Vasilescu? Îl numărăm ca la box 🤪😎 or facem strelka ?
Comentariu beton!18
@HabaRnaM e bine Elena, discuția cu ea miercuri a fost:
Eu: “bravo, mă, aideplvoastră, ăștia cu concedii acum”
Elena: “Sictir!!”
După cum vezi, este bine, vivace și vioaie cum o știm! O să-i zic că miorlăi după ea p-aci!
@Laura haterul ĂLA lipsește, dar al meu e aici, pupa-l-ar autobuzu’. Hatere, dă-mi mail să te luăm cu noi weekendul ăsta, we are one ❤️
@Sorine ahahahah, bată-te nevastă-ta să te bată de năzdravan ce ești!
Comentariu beton!13
Cică miorlăi …. hai că te-ntinzi 🤪
Comentariu beton!12
@HabaRnaM mais oui, până îmi pârâie oasele! Suntem pisici sau nu mai suntem?! 😛
Noi ca noi … dar ce fac pisicuțele lu’ Vasilescu? Trotineta ? Singură, abandonată, descărcată pă la baterie … un fer abandonat!!
N’fine.. Vera proPUNE tu un subiect pentru azi!
Zi-ne cum a făcut pană metroul, cum a îndulcit cafeaua acritura ta de colegă de la birou, etc ..
Poate îi scoți din hibernare pă ăștia de s-au dat la fundu’ blogului și nu mai comentează deloc, din lipsă de subiecte și el Hefe 🤪
Comentariu beton!12
Ăăăăă, să propun eu?! How about… nimiiiiic! Nu am chef azi. Sunt ocopată cu supe, găluște, șoping, cosmetizat boscheți și hrănit fluturacii dân burtă. À bientôt!
Comentariu beton!12
@Vera,
Ce faci, mă, îl blestemi să-l pupe autobuzu’ și-apoi îl inviți în weekend? E riscant să stai pe lângă el 🙂
@Vera, doar nu hrănești futulașii cu supă cu găluște!
Reporter pe plaja mării negre : Ce părere aveți de vreme ?
Turistă îmbrăcată cu hanorac și cu buzele vinete de la frig : Nu contează vremea, eu mă simt foarte bine, este super la mare.
Comentariu beton!13
Normal că nu contează vremea la mare, doar de-aia e plin litoralul și iarna.
Comentariu beton!13
Pot sa propun eu un subiect?
Daca puteti sa imi spuneti ce carti v-au influentat copilaria sau viata?
Pup
Aventurile lui Habarnam 🤪 N. Nosov
Racheta Albă – Ludovic Roman
Întâlniri neașteptate or Inima pădurii de Ionel Pop … off dacă ma apuc să mă gândesc..
Cărțile de Hatvanhat.
Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi- prima carte citită, pe la 6 ani, nu țin minte perfect acțiunea, dar țin minte foarte clar poza în care Habarnam e plin de ace în popou. Saracuțul. 🙂
La Medeleni- clasa a III-a- primul personaj pe care l-am admirat-Olguța-învățasem pe de rost dialogurile cu Monica și le exersam cu vară-mea.
Absolut toate cărțile lui Irvin D. Yalom, datorită lor mi-am învins niște temeri.
Top of mind astea. Oricum, pe mine cred că mai mult m-au influențat oamenii din viața mea, mai puțin cărțile. Dar nici n-am citit foarte mult, probabil și de asta.
Comentariu beton!15
În copilărie m-au marcat ”Regii blestemați” – poate și pentru că eram prea mică pentru lectura asta. În adolescență l-am devorat pe Hemingway. Mai încoace: Stephen King, Mitch Albom, Isabel Allende, Khaled Hosseini.
Dar lectura care chiar m-a zgâlțîit este ”Conversații cu Dumnezeu”.
Contrar titlului, nu-i deloc o carte religioasă. Are multă logică, bun-simț, realism și umor. E singura carte pe care am recitit-o de vreo 3-4 ori 🙂
Comentariu beton!11
Nu ştiu cât ‘mi-au influenţat copilăria sau viaţa’ (e mult spus) dar cu siguranţă mi-au plăcut şi m-au pus pe gânduri.
Nu am citit poveşti când eram mică dar am citit ‘Legendele Olimpului’ (Alexandru Mitru) în loc.
Apoi îmi amintesc de ‘La Medeleni” şI ‘Lorelei’ de Ionel Teodoreanu.
Am lăsat în urmă muşchetarii lui Dumas tatăl şi, cu’ Laleaua neagră’ în minte, am ajuns la ‘Dama cu camelii’ scrisă de Dumas fiul.
De la ‘Tess of the d’Urbervilles’ (Thomas Hardy) am ajuns apoi prin ‘Mica Dorit’ la Charles Dickens pe care l-am citit pe nerăsuflate şi, evident, ‘Marile sperante’ încă îmi stăruie prin minte şi azi.
Honore de Balzac mi-a plăcut iarăşi mult, îmi amintesc că am început cu ceva uşor: ‘Șuanii’ iar apoi mi-au picat sub ochi ‘Strălucirea şi suferinţele curtezanelor ” şi ‘Iluzii pierdute’ care aş fi vrut să să aibă mii de pagini.
‘La răscruce de vânturi’ (Emily Bronte) m-a făcut să-mi doresc ca autoarea să fi scris mai multe cărţi, dar noroc cu sora ei Charlotte Bronte şi romanul ‘Jane Eyre’. Aflasem că există şi a 3-a soră Bronte dar nu am citit nici până azi romanul ei.
Pe undeva prin clasa a 10, în loc să învăţ pentru treapta a 2-a temeinic, eu citeam ‘Shogun’ (James Clavell) şi mă îndreptam spre cărţi din sfera S.F. unde am stat ani buni, citind tot ce găseam la vremea respectivă. Evident că am picat cu brio treapta aia la liceu, la profilul ales (cu o notă aproape de 9 şi se intrase cu 9.25). La faza asta sunt pe aceeaşi lugime de undă cu @GEAMANA şi aş putea spune că lectura mi-a schimbat uşor traseul şcolar.
Regretul meu rămâne faptul că nu am citit nimic de autori ruşi in copilărie si adolescență (pentru că uram limba rusă predată la şcoală) dar am recuperat mai târziu.
Comentariu beton!15
De citit am citit mult la viața mea, prea mult și prost în loc de puțin și bun. Am iubit matematica și natura de mic copil. La 5 ani făceam adunări și scăderi cu ordinul sutelor în cap. De învățat să citesc am învățat abia în clasa întâi.
Habarnam & Co ( 3 cărți ) a fost prima memorabilă – am descoperit veselia, o aplic și acum la aproape 40 😋.
Racheta Albă m-a ajutat să văd știința. Experimentam tot felul de tâmpenii ( inclusiv bombe artizanale cu azotat de amoniu )
Cărțile lui Ionel Pop m-au ajutat să conștientizez natura palpabilă prin prisma faptului că găseam o similitudine a faptelor și descrierilor în experiențele oferite de tata în teren (pădurărie). Am citit și aplicat multă literatură tematică/ de specialitate. Până înainte de BAC cu vre-o 2 luni vroiam silvicultură 🤪. Am făcut info🤣
Colecția Sfinx și alte mizerii polițiste mi-au dezvoltat logica și insomnia ( în clasele 7-8 citeam și o cărțulie pe noapte). In clasa a 9 a am citit Shogun, TaiPan și Nobila casă 😋 și Torente ( datorită seriei îmi place cinematografia scandinavă). Când am descoperit PC-ul aveam cărți de la Teora cu ajutorul cărora mă documentam ca să am ce să aplic. Tot în liceu am „studiat” intens Sven Hassel și multe alte cărți ce descriau ororile
În general am citit și am înțeles în mare parte tot. Apoi am descoperit femeia. Coperțile le știam din adolescență 😋 superficial firește, dar când mi s-a revelat interiorul m-a apucat groaza 😋🤨. Prefața e întotdeauna atractivă 😍. Epilogul … sper să nu fie sumbru.
În definitiv ne naștem singuri, trăim împreună sau separați și singuri murim ca niște proști, firește nu și cei ce acced spre alte universuri superioare 😋🤔🙄
Comentariu beton!20
Bai oameni buni, AMR ala cum e? Ca deja telefonul ma redirectioneaza la 8:30 direct pe linkul asta, nu pe site-ul general:)) neintaratati, nenimic…
Subiect si avertisment :
Nu vă duceți pe litoralul românesc.A trebuit la rugămințile dulci ale soatei să o car pe o prietenă de a ei cu fata .Asta proaspăt divorțată.Bă,nu avea cum să iasă bine.După treijdeminute de bârfa jegoasă despre ex,fără să tina cont dobitoaca ca era si copilul ei in mașină si arunca cu căcat in tacsu,i-am comunicat calm cu spume la coltu gurii că întorc si o desantez in fata blocului dacă nu tace dracu din gură.
Pe litoral atâta cocalareala nu am văzut pe metru pătrat.Mizerie,nesimțire.De 7 ani nu am mai fost si uitasem de ce nu ma duc.Mi-am pierdut 5 zile din viata,mi-am facut nervi cu o sinistra dobitoaca care a ținut-o într-o cercolaba cu divorțul,m-am enervat si pe asta a mea că mi-a adus-o pe aia pe cap.Are o fetita dulce si nu am pregetat sa ii spun ma-sii că seamănă cu tacsu.De multe ori pe zi,până nu mai avea aer Singuru plus:cel mare s-a perfectionat la table.
Aaa si nu îi permiteți femeii din viata voastră să citească bloguri de femei.Apar tot felul de ideii sinistre si vomitive.
Comentariu beton!23
Welcome back Floare de colț de nisip 🤪
Aș adăuga la nepermisiuni shopping on line 🤪😎
Comentariu beton!12
Danke mann.
Nu visa trotinaru 300 plus comentarii la un articol in care anunță că dispare cu jucăria aia a lui pe doua rotite in ceață, nici in cele mai lubrifiate vise ale lui.
Dacă aveti un minim simt a unei răzbunări dulci si meritate,când se întoarce si se dă jos de pe piedestal să scrie ceva:NU COMENTAȚI.Bă,da’ in ziua aia nimic.Pustiu sa fie.
Vă tine?
Hai sa îl ardem pe David Man al trotinetelor.
Comentariu beton!15
@edel,
Nu-i un record aici. Există articole și cu peste 500 de comentarii. Iar traficul blogului se măsoară în cititori/zi, indiferent de comentarii 🙂
Ai lipsit, man. Mi-ai lipsit.
Edelweiss, pe mine mă ține mereu dacă e vorba de un boicot frumos și din motive corecte, dar în cazul de față zic pas. Și-așa mă gândesc cu milă la bietul Mihai, cum o să vină el din concediu, o să deschidă blogul și-o să vadă ce valsuri culturale învârtim noi aici. 😀
Comentariu beton!13
@Anouk,aceeași doamnă.
@Laura,nu mă interesează traficul lu’ nea două rotite.Doar asa de ai dreacu la articolul lui de revenire să nu comentam,nu să nu îl citim.
@Anduta,tu crezi că nu citeste?Fac pariu pe viețile mele viitoare că se si distrează.
Comentariu beton!13
Apropo de asta: ”nu îi permiteți femeii din viața voastră să citească bloguri de femei” – o fi mai bine să citească bloguri de trotinetiști ochelariști sensibili? Nu există riscul să vină acasă cu rețete noi de lacrimi și muci? Întreb pentru un prieten, desigur.
Răzbunare? Dulce răzbunare? Ce draq e aia, mă întreb eu ca un scorpion ce sunt, cea mai pacifistă zodie a horoscopului 🤪
Mmmdeci .. prima zi nu comentăm decât „obligațiuni” gen … să scrie două articole pe zi, să scrie timp de zece zile ce vrem noi că altfel îl boicotăm 😋 să îl trimitem la muncă cu RATBu’ … să…. diverse 🤪😎
Cică răzbunarea e arma prostului, ptiu .. yo habar nu am. Nu știu d’astea maică..😉
Comentariu beton!16
@ Edelweiss
Frate, te inteleg perfect ! Niciuna nu se abtine desi toate isi dau seama ca indirect jignesc interlocutorul, e un fel de ma razbun inculpand pe primul care-mi iese in cale. Crede-ma insa ca exista ceva, greu de imaginat, si mai enervant ca ele. Cunoscatorii de femei ! Cotarlele alea care vor sa castige fara strop de demnitate, fara nici o jena de pe urma conflictului intersexe, aia de isi ofera instant umarul pe care sa plan… sa se vaicaeasca ele. Abia pe astia sa-i vezi cum fac ! Sa le citesti interminabilele dizertatii aberante, daca nu zic si de inegalitatea salariilor nu-i bine si cat e de evident faptul ca famiile se destrama exclusiv din vina barbatilor (sigur, zic ei la sanchi ca sa frizeze obiectivitatea si sa nu para iremediabil dusi, exista si cazuri contrare, dar sunt atat de rare incat ar fi si ridicol ca cineva sa se „agate” de ele. Logica de maimuta, sa le demonstrezi tu ca n-ar fi adevarat ce afirma ei fara vreun probativ !). Iti spun, citeste-i sau aduti-i aminte pe astia, si iti mai trece din boala pe ele.
@Habar,
Și tu ești scorpion? Ați împânzit lumea, maică 🙂
Edelweiss, eu cred că nu citește. Că și-a propus să ignore cu desăvârșire blogul. Și mă gândesc că ar fi păcat să nu fi reușit ceea ce și-a propus.
@Anduta,indiferent ce spune hipsteru’ ,citește.Cat am fost plecat,îmi trimitea tata poze cu floarea soarelui,tulpina taiata,să vad dacă a prins mucegai.L-am citit pe trotinist destul de bine chiar el a recunoscut asta.
Btw,soata este scorpion.Cică eu sunt leu,după repriza mea de spume demente,nu intra in clinci.Da’ are grijă să nu rămână datoare si durează.Noroc ca uit repede si am.pielea rezistentă si sunt superficial.Cam ies pe minus.
Comentariu beton!12
Edelweiss, de-i așa și nu intervine, înseamnă că treaba e ok pe blog. Mucegai zic că n-avem, praful îl ștergem zilnic pe-aici, aerisim, colectăm ziarul de pe preș, muzica de viori răsună în fundal.
Deci clar trebuie să schimbăm ceva 😀
Comentariu beton!12
Până si eu am.citit.Ai auzit Vasilico?Să-ti sară tie dictai cataroiu’,cum.ar spune elitele noastre brunete bine,în roata din fata a lu’ jucăria matale,ca nu ai citit si nu râzi în baie ca marmota la staniol.
E,uite nici de al ăluia cu smoala nu comentez când revii.Aștept provincia.
Comentariu beton!11
@Faianțaru,
Sinistra care m-a adus la mare să fiu nefericit,a avut noroc.Am spus da si apoi am aflat că ea a fost turnata in fapt cu unu care îi număra găurile in masina.Se pare că nu era bun la mate ca tot relua procedeul.A fost dată pe fata la bărbacsu cu dovezi cu tot.
Asta in timp ce sotu muncea pe platformă.Da ea era neglijata si se simtea singură.
Oricum la mine in casă nu are ce mai.căuta.
Stiu specia de libidinosi sinistri,Fuego stail.Am cunoscut si eu unu din asta la un fotbal amical.După ce ne-a făcut până la voma,i-am făcut un tackling ca la carte,l-am pus in cap.Si era cu mine in echipă.Nu a mai jucat,nu a mai.apărut in zonă.
PS:La marea sufletului,am citit si recitit tot Serge Brussolo.
Edeweiss, pățit acelasi lucru anul trecut, m-am întrebat de ce am putut fi atat de toantă și masochistă.Cocalareală și nesimțire la greu pe banii mei, bașca o ambulanța care a vrut intenționat să mă scoată în decor.Am incercat să il reclam dar nu am reusit, in Romania normalitatea e anormalul. Așa cum am promis, anul asta am spus pas litoralului romanesc și pt ca nu am putut programa din timp,am am ales hulitul litoral bulgaresc. Fara all inclusive. Un apartament in complex hotelier cu 3 camere, cu bucatarie , 2 bai si 3 terase pt 6 pers a costat 2000 lei. Supermrketuri si terase peste tot u preturi superdecente , dca nu ai bani sau chef de terasa ai tot ce trebuie in apartamet. In fiecare zi mă minunez de ospitalitatea lor. Ptca au incurcat ceva la cazarea mea mi-au oferit o zi gratis. Nessebar, o insula care m-a cucerit , bifat de 2 ori si as mai merge o data. Nu mai vreau să fiu patrioata pe banii mei. De gatuit mi-a venit din cand in cand să-mi gatui copiii dar na, macar îs ai mei.
Comentariu beton!13
Serge Brussolo m-a frapat prin anii ’90 cu ‘Moartea cu melon’ şi ‘Febra’. Oricât mi-am dorit să pun mâna şi pe alte scrieri de-ale lui nu am reuşit la vremea respectivă. Apoi tăvălugul lecturilor m-au împins spre alte genuri.
Păcat că nu prea s-au făcut ecranizări (bune) după cărţile lui (doar 2 filme cu rating mic şi un film de animaţie).
@MAS merg de cel puțin două ori pe an în ultimii 5 ani în Sunny Beach. Pe lângă Nessebar care e într-adevăr fain și are și un magazin de țoale deosebit, mai este și Sozopol unde găsești o galerie de artă cu vânzare făcută într-o șură. Ceva deosebit. Mai e un castel în zonă…
Asta așa… ca de la scorpion la scorpion 😊
Comentariu beton!11
Despre scorpioni numai de bine. Cele mai bune (două) prietene ale mele sunt scorpioance, remarcabile femei, din ce-am mai cunoscut și în viața viață și am identificat chiar și aici pe blog, îmi vine să fac o frumoasă generalizare asupra acestei zodii. Dar n-o s-o fac, că sigur trebuie să fie și excepții. Eu mi-s săgetătoare cu ascendent în scorpion, bărbatul e rac cu ascendent în rac, bine că nu era așa dezvoltat on-line-ul când ne-am cunoscut, că fugeam amândoi mâncând pământul dacă vedeam ce procent de compatibilitate iese la match :-)))
Comentariu beton!15
-toate basmele
-Emil si detectivii
-Pollyana
-Poveste vara sfarsit(una dintre cele mai frumoaste carti pentru mine)
-de la port-said la mombasa
-singur pe lume
-Floris dragostea mea si restu din aceasta serie
-Agatha Christie
-Karl May(Comaoara din lacul de argint citita de 7 ori)
-Fratii Jderi(citita in a 7-a)
-Ciresarii
-La medeleni prima carte
-Romanul adolescentului miop
-Cazul Magherul( ma tulburat mult cartea)
@Geamăna,
Vreo 10 din lista asta le-am citit și eu în copilărie, dar nu pot spune că m-au marcat. Da, mi-au plăcut, poate m-au înfluențat – fiecare într-un fel. Dar aproape orice lectură ne influențează 🙂
P.S. Mai ales basmele. Alea ne bagă tot felul de iluzii în cap.
Laura, iluzii, cum iuzii? Adică nu poți rămâne grea aruncând cu un măr în bărbat? Sau că bărbații nu pot naște prin pulpă? Sau că metoda optimă de a scoate un corp străin din laringe nu este să stai întinsă la orizontal în timp ce te pupă unul? 🙂
Și mie mi-au plăcut basmele, mai ales absurdul hilar din ele, alături de care orice iluzie romanțoasă ar fi fost absolut imposibilă.
@Laura G, pe mine m-au marcat, acum fiecare are gusturile lui. 🙂
Basmele mi-au plact si mi-au deschis gustul spre Fantasy.
Am citit Conversatile lui Neale Donald Walsch acum ceva ani si sunt interesante.
De plictiseală eu am completat un rebus online: https://www.rebusonline.com/modules/Careuri/rebus/careuri-tematice/clepsidra.htm
Mi-au plăcut mult două definiţii:
Vertical: 1) Deprins cu timpul în aer (condiţionat) (8 litere).
Orizontal:1) Un ceas rupt din trecerea timpului. (8 litere).
Şi cea de la 7) vertical: Casă de cultură din timpuri imemoriale (5 litere).
Şi de actualitate, din păcate .. 6) Pricăjitul Ron (6 litere).
@Solandi,
– zburator
– orologiu
– odeon
– leusor
@Laura,
Perfect.
(Te am în vizor pe viitor dacă mă împotmolesc în vreun cuvânt încrucişat din ăsta.)
Is your turn, cu alte definiţii. 🙂
@Solandi,
Rebus am abandonat demult în favoarea mai noului sudoku. Dar am salvat site-ul ăsta și o să-mi muncesc creierii 🙂
Nu-ți închipui că l-am făcut prea rapid, mi-am pierdut antrenamentul.
@Laura,
Am şi eu vreo 6 ani de când nu am mai rezolvat rebusuri. Azi am căutat pentru fiica mea cea mare nişte integrame mai uşurele şi am dat întâmplător peste acel site care mi se pare foarte mişto. De nostalgie voi mai încerca câteva ( nici eu nu l-am completat foarte iute).
Sudoku nu prea îmi place, sunt prea grăbită în a-l termina şi sfârşesc enervându-mă.
@Solandi,
Am pus azi 2 careuri într-un comment care n-a apărut. Cred că-i în moderare (de la link-uri, oare?).
O fi zis @Mihai că iese din când în când, dar de fapt trebuie să intre pe-aici 🙂
@Laura,
Aştept cu nerăbdare careurile.
Am mai completat şi eu unul – ‘Simetrice’, de pe acelaşi site.
Şi sunt super încântată că a prins şi fiica mea gust de ele.
@edelweiss eu sunt de acord cu tine si embargoul….infiintam miscarea „suni degeaba …te citim si comentam noi cand vrea muschii nostrii sa iesim din bula linistii”….o tinem minim 10 zile…apoi il punem sa de-a o tura cu troty in Piata Victoriei cu un banner „#rezist dezbracat pe troty si nu imi e frica de viespiile rosii”
Comentariu beton!12
Da’ ce-aveți, băbăieți, nu vă e bine numa’ cu noi?!
Ce atitudine de soți plictisiți aveți 🙂
Comentariu beton!11
@ Laura G bineinteles k ne e bine cu voi…asa mai capatam si noi ceva mai multa atentie din partea voastra decat barbosul regulator de trotinete….si bun mai mult de scris decat de gura..
dacă comentăm , să comentăm fix pe lângă subiectul textului. Nimic ce are legătură cu textul zilei :))))
Deși în toată copilăria și adolescența am mers cu regularitate anual pe litoralul românesc, am avut o perioadă de vreo 10 ani în care n-am mai călcat pe la Marea Neagră din binecunoscutele motive – mizerie, cocălăreală, nesimțire, atât din partea turiștilor, cât și din partea furnizorilor de servicii.
După această perioadă de abstinență, mă duc cu o prietenă, pentru weekend. Zona de nord a Mamaiei era în plină dezvoltare, fițele și figurile începuseră să prindă amploare, dar măcar acolo era ceva mai curățel. Mergeam noi așa pe malul mării, încercând să identificăm un loc în care să ne tolănim la soare, ne-am oprit undeva unde primele 2 rânduri cu șezlonguri erau toate libere, abia de la al treilea rând încolo erau ocupate. ”Ce oameni ciudați”, îmi zic în gând, ”de ce-or sta așa departe de mare oare”? Ne trântim gentoaiele de plajă fiecare pe câte un șezlong, nici n-apucăm să ne scoatem târlicii din picioare, că vedem un băiat alergând într-un suflet către noi. Nu puteam sta acolo, primele 2 rânduri erau rezervate. Era bine trecut de ora 10, nici măcar un șezlong din cele rezervate nu era ocupat, în fine, nu-i bai, putem sta și mai în spate, ciulim și noi mai bine urechile dacă vrem să auzim susurul mării. Desigur, dar abia după ce mergem să ne înregistrăm la…..concierge. Stil, eleganță, clasă pe nisipul fierbinte :-D.
A, și în acea oază elitistă, prietenei mele i-au dispărut șlapii. 🙂
Comentariu beton!17
Iată:
https://www.profit.ro/must-read/foto-datorita-voucherelor-de-vacanta-multi-turisti-vin-pentru-prima-data-pe-litoral-unii-dintre-ei-picteaza-peretii-camerelor-de-hotel-18288714
„mai mulți tineri ajunși cu părinții pe litoral, inflluențați de atmosfera de la malul mării, au fost cuprinși de fiori artistici și au pictat pereții.”
M-a surprins totuși că jocul „spânzurătoarea” (varianta murală 🙄) încă e popular și că interesul descoperirii cuvântului e viu. Pe așa vreme capricioasă la mare, o bună modalitate de a petrece timpul în familie.
Comentariu beton!13
@Laura, directorul hotelului s-a supărat degeaba, nu înțelege că a cazat umanoizi care păstrează tradițiile ancestrale. Mâzgălitul pereților peșterilor datează încă din paleolitic.
Comentariu beton!11
Se duce cineva la BIAS? Intrare liberaaaa…
@Alin, eu nu. M-au zăpăcit de cap ieri cu antrenamentele, iar azi cam văd de la geam avioanele așa că nu mă omor să mă duc până acolo.
Dacă te duci….have fun!
Nu mai am cum… desi doream sa ma duc…
Alooo! Da’ treziți-vă odată! Ce dacă-i weekend? Azi-noapte (12-01) am admirat eclipsa de lună – tare fain. Nu mă topesc după chestii d’astea, dar sorbeam un suc la o terasă și era fix în fața mea. Mai sus, așa… 🙂
Comentariu beton!11
Aloo NU ! Eu nu beau, așa că n-am din ce mă trezi 🤪 Aaa somn ? Prefer păstrav sau somon 😋 ai de plm .. durată medie de somn pe iulie 4h și 29 min. Ce dreaq să comentez ? Anost așa… îs mai avalanșă decât AK 🤪
La faza cu eclipsa îs gelos. Chiar vroiam să duc copchila la observator dar a fost înnorat.
Ce croșetați azi ?
Apă minerală cu bule mici într-un bec cu led fosforescent ?
Laura să știi că nu-i frumos să sorbești în public, mai bine sorbet .. dă pere 😋🤪
Comentariu beton!12
@HabaRnaM,
Unde dai şi unde crapă… cu sorbetul tău mi-ai făcut poftă de şerbet de trandafiri. Nici nu mai reţin prin ce magazine se găseşte. Mi-ai eclipsat liniştea de sâmbătă, acum trebuie să găsesc.
@HabaRnaM,
Io când sorbesc, folosesc paiul, clar? Și cu paiul se acceptă 🙂
Habarnam, nu știu de ce, dar simt eu așa că ți-e cam dor de AK :-)).
Eu croșetez bagaje, am recuperat-o pe E de la Vaslui, mâine îi trimit pe ambii pachet la greci.
Comentariu beton!11
Solandi înțeleg că președinții au gusturi fine dar chiar așa… mmm ce poftă mi-ai făcut. Zilele trecute evocam cu vărul meu cel mare că eram singurul tâmpit din 7 care o ajuta pe bunica să strângă petale de trandafir, nuci verzi și urzici (mmmm urzici cu maioneză – un deliciu). La cireșe amare se mai băgau și alții până ne prindea bunicul și ne alerga cu biciul prin grădină să ne pună la somn. He he – ce vremuri 😍
Anduța … ce să zic. Spor 🤪
Eu abia săptămâna viitoare respect tradiția ca de ziua ei să fie la mare cu înghețata minune și caracatița-n farfurie. Până atunci tre să termine tema la mate 😎😉
Comentariu beton!12
@Laura, m-am trezit de la 7. Dacă la Vera a mers cu supa cu găluște, am zis să încerc și eu să liniștesc fluturii, că prea au luat-o razna.
Voi hrăniți fluturii cu găluște? Și ce fluturi aveți, fetelor? Sunteți îndrăgostite? 🙂
@HabaRnaM,
Şerbetul ăsta de trandafiri mi-a hotărât drumul în ale bucătăriei. Adică mi l-a hotărât pe lângă bucătărie, în ocol laaarg.
Aveam vreo 9 ani şi eram în vacanţa de vară la bunici. În anul ăla mă dusesem pregătită cu reţeta de şerbet copiată dintr-o carte de bucate, iar trandafirii mă aşteptau parfumaţi în curte. Am convins-o pe bunica că e foarte simplu de preparat şi m-a lăsat. S-a dovedit că mă înşelasem total. Opăritul frunzelor de trandafiri şi strecuratul lor a fost ok, însă fiertul apei cu zahăr mi-a pus capac. Şi mie şi buteliei de la aragaz care a cedat nervos după vreo oră spre bucuria bietei oale care însă nu a mai putut fi recuperată din cauza zahărului întărit.
De aceea, când fetele mele şi-au exprimat la rândul lor dorinţa să gătească şi ele prima dată ceva… le-am dat tigaia cu ulei să facă un ochi! Pentru ca ele să pornească cu optimism şi cu succes (şi nu pentru că mâncarea aia e printre puţinele care îmi ies, of course 😀 ).
Am stat în Deltă de luni până vineri. În tot resortul eram cinci familii cu copiii rezultați în urma sexului făcut de mult apus. Câte unul maxim doi de familie. Semn că unii mai fac sex și după primul copil.
Băi, joi pe la ora 4 stăteam liniștiti la piscină când am auzit o hărmălaie de nedescris. Opt familii cu 14 copii urmau să se caseze fix în același resort.
A început panarama. Până vineri la plecare n-am auzit decât:
nu sari, stropești lumea!
Ieși din apă, stai de o ora!
Pune-ți șapca!
Sterge-ți urechile!
Lasă mingea!
Mergi ușor!
N-ai voie fanta! Ai înnebunit?!
Pune prosopul pe tine! Faci insolație!
Mai uită-te și tu la copii! Și eu sunt în vacanța!
Te-ai pus pe băut, este?!
O să-mi fac o firmă și o să oblig oamenii prin contract să se relaxeze în vacanță, în mm.
Comentariu beton!19
@Elena,
Vei avea o firmă prosperă. Vor curge penalizările ‘obligaților ‘ nerelaxați în visteria ta mai abitir ca Dunărea în Marea Neagră.
Au zbierat ăia cumva și NU COMENTA ?? 😋
Ascultătoareo!!!
Glumesc firește 🤪🤗 Concediu plăcut și sper să nu te mănânce țântarii de tot 🤨
Comentariu beton!11
Elena, mie asta cu sexul după primul copil nu mi se pare chiar așa o raritate. Sunt înconjurată de familii cu câte 2 copii. Ciudat mi se pare că deja am primul caz de oameni apropiați (o pereche de fini) cu 3 – mi-e și frică să le zic ce gândesc – e vorba de curaj, nebunie, inconștiență? Dar sunt unul dintre puținele cupluri cu copii care chiar îmi plac, aștept cu nerăbdare desfășurarea evenimentelor :-D.
Comentariu beton!11
@HabaR,
Să n-o mănânce de tot, sau de peste tot? 🙂
multumim pentru „daca e sambata, Elena inca e”……deci facem cheta, societate pe actiuni, devenim majoritari (oricum suntem) platim noi hostul, inregistram la OSIM „fostulmihaivasilescublog.ro” si il dam afara pe barbos de pe blog….pentru absente nemotivate, nu a respectat graficul programarii concediilor si nu a facut cerere de concediu cu 6 luni inainte…il dam afara fara compensatorii pentru indisciplina….PS: ca sa aiba bani sa se repatrieze si sa nu moara pisicile de foame ii lasam contractul cu Mega Image…
Comentariu beton!13
https://republica.ro/z-cum-a-fost-in-concediu-mi-a-ajuns-m-am-si-saturat-cand-vacantele-de-familie-sunt-perfecte-doar-in-poze
Părinții mei ne-au dus anual la mare pe mine și pe fratele meu, deși lor nu le place în mod deosebit. Mofturi și sclifoseli constante din partea mea au avut cât cuprinde, dar au rezistat eroic. Cred că acum le duc lipsa, că fac același lucru cu nepoții – 2 de la mine, 2 de la frate. Doar că ăștia sunt toți deosebit de cumsecade și înțelegători, așa că toți 6 se declară chiar încântați de aceste zile petrecute împreună.
Socrii au mers mereu în concediu fără copii, mi s-a părut tare ciudat la început când am auzit așa minunăție, i-am întrebat și pe soț și pe cumnată dacă nu au dobândit frustrări din acest motiv. Zen suprem ambii, fără pic de ranchiună sau supărare și au relații foarte faine cu părinții.
Noi până acum am făcut un singur concediu cu copiii (anul trecut) și unul cu familia extinsă (noi, părinții mei, părinții lui, bunicul lui) acum 3 ani- ambele neașteptat de reușite. Chiar și-așa, parcă tot preferăm să mergem doar noi doi (am renunțat de ceva timp și la însoțirea cu alte persoane), e singura variantă în care chiar ne bucurăm din plin de acele zile libere.
Recunosc că în primii ani aveam oareșce sentimente de remușcare că nu includ și copiii în ceea ce ar putea fi numit ”quality family time”, în timp mi-a trecut.
Sunt curioasă cum e la voi, cei cu copii – concediul părinților cu sau fără copii? Și de ce?
Comentariu beton!15
@Anduța,
Noi în toate concediile/plimbările am fost cu copiii.
Alternativa pentru noi ar fi fost să îi mut dintr-un apartament de bloc (al nostru) în alt apartament de bloc în acelaşi oraş la părinţii mei, ceea ce nu mi s-ar fi părut corect pentru vacanţa copiilor, să se irosească aşa. Bunicii lor nu sunt deloc plimbăreţi şi rareori pleacă din oraş; în plus, nu şi-au exprimat niciodată dorinţa de a-şi lua nepoţii cu ei.
Copiii cresc foarte repede, în curând vom duce dorul vacanţelor în familie. Deja cea mare nu mai vine cu noi, merge în fiecare vară într-o tabără sau cu prietenele/prietenii ei la piscină/terase/parcuri în oraş.
Comentariu beton!11
@Anduța, la mine copilăria a fost marcată de vacanțele la mare. Am iubit întotdeauna marea și locul ăla unde mergeam câte 2 luni, parcă în altă lume. Prietenii făcuți atunci pe plajă mi-au rămas și azi cei mai dragi.
La fel a reușit tata să ne ducă în fiecare an și la munte. Nu mi-a plăcut foarte mult muntele, dar tata a reușit să mă facă să îndrăgesc și vacanțele alea.
Părinții mei nu au fost ca cei despre care povestea @Elena și vacanțele noastre erau relaxare și distracție pentru toți în egală măsură.
N-am conceput să plec undeva fără fii-mea. De când avea vreo 6 luni am mers cu ea la mare, la cort și am luat-o cu noi în concedii peste tot.
Când și-a dorit să meargă în excursii cu colegii am lăsat-o și acum vine ea de drag cu noi câteodată.
De fapt acum mergem la mare în aceeași perioadă cu părinții mei, cu surorile și nepoții mei. Și e foarte fain.
Comentariu beton!14
@Anduța,
Când copilul meu era mic, bunicii ”se bateau” pe el care să-l ia mai repede și mai mult în concediile lor (ai mei fiind din alt oraș). Iar noi, proaspăt angajați și în perioada imediat după ’90, aveam concediile cam pe sponci. Deci el s-a plimbat cu bunicii mai mult până pe la 7 ani. Apoi cu noi, apoi tabere. N-am avut probleme și nici pe alții nu-i deranjam. Din liceu, a început să plece fără noi, cu colegi/prieteni/prietenă și a cam bătut toată țara, cu trenul. Apoi cu mașina când și-a luat carnet. Și-apoi cu avionul când și-a luat și pașaport 🙂
Dar văd în jur părinți care par a fi un pachet de nervi cu copiii la plaja. Am mers frecvent la plaja cu al meu cât a fost mic, dar nu-mi amintesc de crize, furii, țipete sau plânsete. Ori era lumea mai calmă, ori am eu amnezie 🙂
Comentariu beton!14
O metodă cum să-ţi împiedici nevasta să mai sară gardul pe la vecini.
https://9gag.com/gag/aDxLPN9
Da’ cine-o fugărește?
Edit: comentariu cu reply legat greşit.
multumim pentru “daca e sambata, Elena inca e”……deci facem cheta, societate pe actiuni, devenim majoritari (oricum suntem) platim noi hostul, inregistram la OSIM “fostulmihaivasilescublog.ro” si il dam afara pe barbos de pe blog….pentru absente nemotivate, nu a respectat graficul programarii concediilor si nu a facut cerere de concediu cu 6 luni inainte…il dam afara fara compensatorii pentru indisciplina….PS: ca sa aiba bani sa se repatrieze si sa nu moara pisicile de foame ii lasam contractul cu Mega Image…
Fain pe aici..Eu am confundat jobul cu un antrenament pentru înrolarea în Legiunea Străină Franceză: bâgat la greu,mâncare nexam ,apă o gură pe zi, somn cât mai puțin.Rezultatul: de la 87 de kile în viu ajuns la 63,luat cu ambulanța și belit ochii în tavan cu perfuzia în fostul brand timp de două zile..Acum e mișto:Doamna m-a amenințat că mă părăsește dacă nu pap tot din farfurie , iar șeful că mă dă afară dacă nu mânânc de cel puțin de două ori pe seară și nu beau apă sau sucuri să mă hidratez.I-am zis că sunt butoaie întregi de bere ,ce rost are să stricăm apa.A zis să i-o swg..
Comentariu beton!22
@Paco,
Și? Nu ne fierbe, te-ai hotărât dacă o faci sau nu, sau încă ești în dileme? 🙂
P.S. Sănătate!
24 de kile ? Wtf … tu citești blogu’ lu’ slăbuțu’ dă Vasilescu degeaba? Ce plm de barman ești tu de nu ești pe felie cu bucătăria? Aa… ups ești prea pe felie 🤪 Nu e cumva altceva ? Te-ai investigat or doar te-ai perfuzat ? Contez pe doamna să te hrănească responsabil 🤨 Să-ți dea și-n gură dacă e nevoie dar să nu apeleze la șef 🤪 Ăla nu are secretară? 🤪😉
Sănătate maximă 😊 derbedeule 😋 (o zic cu drag, no te preocupes hefe)
Comentariu beton!12
Da’ ai avut ceva vointa, n-ai uitat de disciplina, soldat ! Las’ ca nu trebuie neaparat masa, acum poti lucra la definitie. Dupa ce-ti trece, in cateva zile, te vei trezi cu alt tonus, dispus sa te apuci de-o noua viata. Timpul reconstructiei, dar in alt mod.. Bafta !
Paco, foarte bine ți-au zis și Doamna și șeful, să te înveți minte, cum să te neglijezi așa! Și vorba lui Habarnam, investigații suplimentare ai făcut?
Sănătate și recuperare grabnică!
Comentariu beton!12
Sunt un nene defect iremediabil.M-a pus soata să îi pun boschetii in ghivece mai mari.Ca vrea extra găuri pe fundul ghivecelor.Am măsurat sa fie toate la aceeasi distanța de margine,să fie simetrice,am dat găurile cu bormașina,apoi cu șmirghel am debavurat excesul de plastic de la gaurire.
Era în pragul apoplexiei:bă,nu vede nici dracu găurile.Mă omoriiii.
Da mă,da cum as putea să dorm dacă nu stiu ca alea nu’s simetrice,agata la dejt.Si cuie daca bat,trebuie sa fie la distante egale,toate la aceeasi distanta de margini.
Comentariu beton!14
Mda … comportament obsesiv compulsiv și totuși constructiv 😋 Știu pentru că sufăr 😉.
La aia cu ghivecele ai cam greșit-o. Apa se va drena prea repede. E recomandat să folosești auto irigatoare 😆 Ce flori/boscheți ai în ghivece?
Bunicul meu patern e tâmplar și când eram mic și băteam cuie mai ieșea câte unul aiurea. Mă întreba de ce iese cuiul. Răspunsul era : ca să vadă prostul care îl bate 😎
Comentariu beton!13
My favourite rose ? https://imgur.com/gallery/UcFIUMQ
Că tot o ard în pauză pe terasă 🤪😉🤗
Ce flori aveți? Ce preferați? Cât de maniaci sunteți?
Yo : trandafiri, magnolii, lavandă, petunii și hortensii 😊
Haba, aia cu cuiu’ mai era :
– De ce se strâmbă cuiul atunci când îl baţi ?
– Se uită să vadă ce prost îl bate la cap
Mie-mi plac toate în pământ și niciuna în buchete. Mama are sumedenie de flori în curte, mi le zice pe nume, îmi explică cum se îngrijesc, eu uit tot în secunda doi, mă ademenește cu ghivece să-mi ornez casa, decorată mult prea minimalist pentru gustul ei. Pas, fără să doresc acest lucru, am ucis orice floare mi-a fost dată vreodată pe mână. În clasa a II-a eram de serviciu, pervazul plin de ghivece cu flori, din greșeală le-am udat pe toate cu gaz (nu mă întrebați de unde aveam gaz în clasă). Tristă soartă pentru ele, mă gândesc cu îngrijorare că sigur o să mă reîncarnez în vreo păpădie…
Comentariu beton!12
My kind of man! 😊
Translate. Gaz=petrol lampant care era folosit la felinare sau lămpile alea cu oglindă şi sticlă. Se mai folosea şi la aprinderea focului în sobă 🙂
Shoric, și la despăduchere 😀
Comentariu beton!13
Na, c-am ajuns acasă, în sfârșit. Peste 5000 de km, 2 săptămâni și-o țâră. 😎
Mi-au decedat câteva plante în ogradă, c-ați luat voi toată ploaia în România și nouă nu ne-a mai rămas deloc (@Eleno, cred c-ai greșit adresa și s-a dus norul în altă parte).
Nu m-apuc să-nșir pomelnicul cu ce-am prin casă / curte, îi prea lung și făr’ de interes pentru mulți, da’ vă spui că mi-s mândră de trandafirii englezești. O tufă roșie și una albă, a vrut fiică-mea o curte ca-n „Alice în țara minunilor”. Și-mi mai plac mult lavanda, rhododendronul, calele și crinii negri și tufa de camelii roșii. Dintre multele pe care le am în casă casă, preferata mea-i gardenia, chiar dacă-i fițoasă.
@didina să te bucuri de ele. Am încercat să naturalizez un rhododendron luat de la golul alpin dar n-am reușit. A sucombat după doi ani de capitală 😪. Eu rezist de peste zece 😋
Apropo, câte tăieri faci la trandafiri pe an ?
Provocarea pentru mine a fost asigurarea unei turbidități diferite pentru a colora diferit hortensiile😉
La orhideele din casă și alte buruieni nu mă bag 😉
@Alin câtă dreptate ai. Am la firmă un super cactus. Ai înfloriți acum ?
Îmi plac trandafirii și armele, sper să nu pățesc ca Năstase 😏
@HabaRnaM, mulțumesc, cam ăsta ar fi planul, mai ales că fiică-mea suferă de adolescență și nu prea mai are nevoie de atenție. Trandafirii îi coafez puțin după fiecare tură de înflorire și mai consistent în februarie. Rhododendronul are nevoie de sol acid, trebuie monitorizat și ajustat ph-ul între 4,5 și maxim 6.
@Habar nu am nici unul inflorit, dar abia astept
De ce merg bărbaţii la mare ? Pentru că iubesc bărcile, bolovanii şi marea :))
https://9gag.com/gag/aYgBM92
Și pizza aia nu?:-P
Mai avem putin si facem 400 de comentarii…
Şi cu al meu face 151100, ca să fie sumă rotundă 🙂
401,na!
Până vine MVB (mihaivasilescublog) o să constatăm că suntem aici o adunătură de bolnavi. Mulți, doar cu capul… 🙂
Având un apartament comunist, puține plante rezistă pe-aici. Dar sunt mândră de bonsaiul meu în vârstă de 12 ani. Și mai am două plante gen palmier dar habar n-am cum se numesc.
Eu am acasa multi cactusi. Mereu am fost fascinat de faptul ca desi sunt urati ca aspect fac niste flori asa de frumoase…
Comentariu beton!14
@Alin, peyote?!
@Anouk peyote nu am…
De peste zece ani sunt mămica violetelor de parma. Le iubesc și le ador și ne-am umplut apartamentul cu ele. Prima primelor este The big Mama. Fiicele și nepoatele sunt Prințesele. Și am și o spathiphillum (sau cum s-o scrie), crinul pacii îi mai spune, am salvat-o din mâna capitaliștilor de supermarkeți, era cea mai pricajită, stătea într-o frunză. Am schimbat ghiveciul de n ori, acum e ditamai boschetu’. Dânsa e Regina. Altele nu accept în casă. Dar le admir la mama în curte. Zici ca e junglă la ea.
Buchete – știți de ce nu le primesc și nici să nu le prind în casă?! Pt că nu aduc ceva mort în casă. Anyway, eu mai pe energetic așa, mai fengșuist.
Mie îmi plac toate florile, dar nu vreau să devin sclava lor. Așa că în casă am doar orhidee, aloe, un ficus și un bonsai, iar în curte junglă. Diverse sortimente de ierburi, iederă, pomi și câteva ghivece cu plante aromatice.
Comentariu beton!12
Baaaa … ai ficus 😉 Îl cheamă Ionhanis ?
Ce mi-a plăcut (săptămâna 2)
@Shoric pune bre si un link sa vedem. Uite mie unul mi-a placut asta… https://www.bbc.com/news/amp/world-africa-44968509
Sumar dă revista presei de gâlceavă :
După cum bine știți MV a anunțat cu ceva timp în urmă că își va permite să sprijine catedralele și să frece trotuarele prin Barcelona, stârnind valuri de nemulțumire și amenințări cu boicotarea bulei lui dă origine.
Faimosul blogăr MV revine asupra deciziei de a emigra în Spania motivând : „carnea” de taur e grea la stomac, e mai bună ceafa de dovlecel de România 😋
Repatrierea spiritului combatant va avea loc mâine pe lângă aeroportul Otopeni, blogărul va fi catapultat în zona Voluntari pentru a bea cafeaua cu întâia conducătoare a urbei. MV va primi un tricou XXL roșu, să își facă husă la trotinetă și un PIX.
Întrucât decizia concediului a fost grav contestată de diverse grupuri, comunitatea din Hackerville a anunțat că va lansa un amplu atac asupra sistemului de gestionare a bagajelor pentru a-i rătăci poșetele, fiind posibilă debarcarea acestora la Priștina or Podgorica.
Un grup de cititoare habotnice îl vor aștepta cu lumânări și colivă, fiind gata să îl bage la exorcizare pentru faptul că și-a permis să lase turma nepăstorită zece zile😀
O selecție de motocicliști, posesori de trotinete-n debara, îl vor aștepta cu eșarfe fucsia inscripționate cu ”
well cum „.Petrecerea de regăsire va avea loc pe zebra din fața guvernului.
Grupul cumpăratorilor de la lidl – amazon anunța că vor pregăti o cohortă de faraoance autohtone pentru o întâmpinare de tranziție cu sule și trâmbițe, surle și amazoance nu au (încearcă să facă rost de reeșapate de la colosul ieMag).
Un comando de grase îl vor întâmpina și cântări pentru a îi demonstra vinovăția ce reiese din sintagma ” râsul îngrașă „, fapt generat de multe ori de acest Dalailamb 😉 al cântarului, cu scopul de a le bruia condiția de facto.
În speranța că nu a fost buzunărit de tot și mai are ceva subiecte-n tărtăcuță, ăă poșetuță am vrut să scriu, întreaga comunitate îl așteaptă cu brațele… încrucișate și cu nemulțumire în priviri, gata gata să îi angajeze o dactilografă grasă și bătrână pentru a șterge pânzele de paianjen de pe tastatura laptopului său părăsit.
Vajnicii pensionari de la blocul de domiciliu îl așteaptă cu un covor roșu. În sfârșit au reușit să îi învingă vigilența și să îi taie furtunul de recirculare a uleiului ROȘU dă transmisie al mașinii😉
Acesta este un pamflet mâzgălit c-un trafalet și trebuie tratat ca atare 😋🤨😏
Comentariu beton!30
Ahahha,ati vazut ieri sau alaltaieri cum fugeau imigranții pe o plaja din …nu am auzit exact,dar cred ca era plaja hipsterului.Nu de alta,dar ăia au ajuns cu barca la mal urmariți de salupa poliției si fugeau ca potârnichile printre turistii de pe plaja iar unul cu o esarfa fucsia răcnea ,,mwie Dragnea” si-i pocnea cu o umbrela.
Comentariu beton!18
Ce NU mi-a plăcut săptămâna asta:
1. C-a plouat. Îmi propusesem să mă întorc neagră din concediu. De la soare, nu de la nervi.
2. Am plecat din Deltă la Marea Neagră cu gândul să mă țin de planul ăsta. Pentru că am bani de mă plictisesc, mi-am comandat într-o zi (adică ieri) două ploi. Direct pe plajă. Să văd și eu cum e să plouă pe șezlong.
3. Azi, când aici e soare de mori, plec mai departe. Ca să se învețe vremea să-mi respecte dorințele. O pun la punct!
4. Hipsterul ăsta, bă, al naibii dac-a intrat el vreun pic să lase o vorbă aici.
5. Haidi pa!
Comentariu beton!17
@ElenaP eu am fost in trecut intr-an an la mare vreo 7 zile asa si pot spune ca am avut parte doar de doua ploi – una de 3 zile si una de 4 zile… Asa ca vezi partea frumoasa a concediului nu faptul ca ai avut parte de ploi 🙂
Io așa ceva n-am mai trăit în ultimii zeci de ani. Zilnic, ploua cate 3-4-5 minute la fiecare 1-2 ore. Uneori cu soare. Cald, zăbușeală, plouă și nu se răcorește aerul deloc.
Ieri vorbeam cu o prietena la telefon, locuiește la vreo 3 km distanță de mine. La mine ploua torențial și la ea ardea soarele 🙂
Mie mi-a plăcut asta:
https://www.youtube.com/watch?v=gsawgCIp3rU
Comentariu beton!11
@Laura, corect și frumos spus, dar oare câți sunt dispuși să interiorizeze și să aplice treaba asta? E mult mai ușor să proiectezi așteptări asupra celorlalți decât să faci tu, să-ți asumi greșelile / eșecurile sau să găsești o cale de a trăi liniștit. Citesc acum „Scrisoare către tata” a lui Kafka, scrisă din perspectiva celui care a trebuit să confirme așteptările. Mi se pare trist că, deși am putea învăța din greșelile altora, ajungem cumva să le repetăm și să mai punem un pic de la noi.
Hai că m-a apucat filosofia duminica, da-i un pic și vina lui @Vasilescu. Dacă n-a pus ceva de citit p-aci, m-am înfipt în ce-aveam prin geantă. 🙂
@didina,
Da, știi vorba aia, tare deșteaptă: nu-ți face iluzii (despre oameni) ca să n-ai deziluzii (din partea lor) 🙂
Am văzut azi pe youtube că tipul ăsta, Jacque Fresco, are mai multe ziceri filmate printre care și ceva despre religie – că tot vorbirăm despre asta. Simpatic și realist 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=qUevdHkS5I8
Laura, mi-a plăcut video-ul cu așteptările, extrapolând puțin, pentru mine funcționează bine teoria conform căreia foarte multe (chiar majoritatea poate) din cele ce ni se întâmplă ni se datorează, sau sunt din cauza noastră. Așteptările proiectate asupra celorlalți sunt doar o parte și beneficiile lipsei acestora le-am simțit pe propria piele.
N-am rezonat la partea în care i-a zis tipei părăsite de iubit (după ce a investit în educația lui) că trebuie să învețe să evalueze mai bine oamenii, pentru a nu mai fi rănită de ei. Pentru că nu ne-a zis motivul pentru care fata a făcut-o – i-a fost cerut acest ajutor, așa a simțit, a fost o modalitatea de a-l îndatora pe om poate?
Exemplu și poveste reală- persoană foarte apropiată, extrem de empatică și altruistă, toată viața a sărit în ajutorul celor din jur când s-au confruntat cu probleme. Și-a rupt vecina ei piciorul și a fost imobilizată o perioadă, i s-a părut normal, firesc, omenesc să o ajute, să-i facă anumite cumpărături, curățenie, mâncare etc. După ani (mulți) a avut ea mâna în ghips, parțial imobilizată. Vecina ajutată în trecut și-a manifestat îngrijorarea sinceră ”Vai, și cum te vei descurca?”, având în vedere că avea de întreținut două case- pe-a sa și pe a tatălui său bătrân. Atât, ajutor real a avut din partea altei vecine, a fiicei sale și a soțului. Și foarte impresionată a fost când a primit telefon de la tipa care-i face un fel de îndreptare a părului (cam de 2 ori pe an) și care s-a oferit să vină acasă, să-i spele părul și să i-l aranjeze o dată pe săptămână, fără bani, evident. Doamna de care vorbesc a fost casnică din momentul în care au apărut copiii, o gospodină desăvârșită, modestă în atitudine și vestimentație, dar cu părul, pe care a învățat să și-l aranjeze singură ca un hair-stylist, impecabil mereu, înclusiv în somn. Mica ei vanitate.
Vorbind de treaba asta, mi-a mărturisit că, deși a trecut cu bine peste perioada respectivă, a fost surprinsă de cât de tare a rănit-o faptul că vecina ajutată în trecut nu a considerat oportun să o facă și ea la rândul ei.
Părerea mea e că ajungem să ne simțim răniți de ceilalți nu din cauza faptului că evaluăm greșit oamenii, ci pur și simplu din cauza faptului că ne așteptăm ca ei să simtă, să gândească și să acționeze la fel ca noi, mai ales în situații similare. Ceea ce rar se întâmplă, asta ca să nu zic ”niciodată”. Iar asta mi se pare foarte în regulă, mi-au sunat mereu foarte neplăcut expresiile ”o mână spală pe alta”, ”îți rămând dator/datoare”, ”ești om cu mine, sunt om cu tine”.
Comentariu beton!13
@Solandi,
Pe ăsta l-am facut repede (azi)
https://www.rebusonline.com/modules/Careuri/rebus/careuri-tematice/careu-ca-lumea.htm
Dar la ăsta de 2 zile îmi bat capul și nu reușesc să-l termin. Am făcut doar jumătatea de nord-est 🙂
https://www.rebusonline.com/modules/Careuri/rebus/careuri-tematice/evantai.htm
Uite că au apărut, îmi arunc un ochi acum.
8, 10 si 11 in coltul din sud-vest a rămas gol la mine. Vertical, tot acolo, 1, 2 si 3.
@Sandra,
Și la mine…
10: BOBi
11: PIERDE
2: OP
3: IZBI.
1 sau 8 complet necunoscute.
MORB si OTIOS, in final. Dar tot necunoscute.
Trec la sudoku.
Duminică frumoasă.
P.S. afară am orice poate rezista peste iarnă, in casă am orhidee, violete, avocado, mici magnolii care vor merge afară, chili, salvie, menta, o muscată parfumată si un mic curmal.
@Laura,
Dificil careu, mi-a ieşit ochiul ăla aruncat pe el, din cap de tot.
Rezolvarea:
https://imgur.com/83AcAZ0
Bravo, fetelor!
Otios și morb n-aș fi nimerit niciodată. Dar BOBI chiar are o definiție faină 🙂
Da, definiţia cu ‘bobi’ a fost cea mai ingenioasă.
Mie mi-au mai plăcut două:
2 vertical: Câine luat pe linia de ochire (enot).
10 vertical: Se foiesc pe patru laturi (coli).
Apăi fetelor mai bine băgaț o rețetă de salată de vinete dăcât rebusuri, dă-o naibii de treabă 😋 că mâine poimâine vine blogăru’ și ne excomunică 😎
Și afară plouă plouă… Marina Voica ? Neah, Mihai Vasilescu meteo rullz 😉
Comentariu beton!14
@Habar,
Ce mare mister e la salata de vinete – în comparație cu rebusurile astea?
Coci vinetele, le cureți, le bați, eventual cu ceapă și/sau maioneză – adică dat din mâini pe lângă aragaz, deci plictisitor. Cu rebus ne mișcăm sinapsele. E contraindicat? 🙂
1. O alta lista clasica despre 100 lucruri de bifat:
http://metropotam.ro/La-zi/100-de-lucruri-de-facut-o-data-in-viata-art0900285142/
2. Hi –hi – hi, fiecare cuplu va stabili daca el sau ea se sprijina de clopot!
http://metropotam.ro/La-zi/10-locuri-neobisnuite-in-care-sa-faci-sex-art1118649356/
3. Ca tot e duminica, pentru cei ce nu si-au luat concediu si nu mai au suflu.
http://ioanamoasa.ro/20-de-lucruri-care-mi-ridica-moralul/
4. Mihai? Vasilescu? Ionut? Oldies but Goldies!
http://mihaivasilescublog.ro/2016/02/20/dormi-duminica-te-ia-dracu/
5. Sa stim si noi ce-a facut Vasilache prin Barcelona.
https://www.momondo.ro/descopera/articol/lucruri-gratuite-de-facut-in-barcelona
6. Idem 5, alta perspectiva.
https://www.acouplefortheroad.com/ro/20-free-things-to-do-in-barcelona/
7. O tipa funny.
https://designedtotravel.ro/intamplari-amuzante-din-calatorii/
8. Sa fie si cu nunta.
http://tvhappy.ro/cuisine/galerie-foto-figurine-haioase-pe-torturile-de-nunta-id24423.html
Comentariu beton!11
MORB si OTIOS, in final. Dar tot necunoscute.
Trec la sudoku.
Duminică frumoasă.
P.S. afară am orice poate rezista peste iarnă, in casă am orhidee, violete, avocado, mici magnolii care vor merge afară, chili, salvie, menta, o muscată parfumată si un mic curmal.
ati ramas k babele singure pe plaja la mare cu bilet prin sindicat…faceti rebus si sudoku..ati face si bloggereala/scrollgareala….dar pana si virtualii au plecat in concediu real……si atunci nu mai ramane decat o scuza pentru singuratatea de pe prosop/sezlong activitate intelectuala intensa (citit carti, rebus….stat cu ochii in ceva).. e momentul care nu mai ai curaj sa iti dai toplessu jos…de frica sa nu se scurga meduzele in nisip…..
@Sorinel, maică, te-ai plictisit și dai din taste haotic? 🙂
Io-s într-un continuu concediu vara, dacă n-ar ploua de 18 ori pe zi, aș sta numa’ pe plajă.
Ia un rebus, mișcă-ți sinapsele și taci 🙂
Comentariu beton!13
Ăsta cred că o supt de la un meduz când era mic 😋
Comentariu beton!14
Băi, știam eu că-i ceva în neregulă cu cititul ăsta în concediu, face deranj la neuron. Prin unde radio probabil, că-l deranjă p-al altora.
@Sorine mai dă-o-n mă-sa de acreală, trece viața pe lângă tine.
INGREDIENTE:
– Vinete coapte, curăţate şi scurse bine – 3 kg
– Ardei si gogoşari copţi şi curăţaţi 2 kg
(proporţia de ardei/gogoşari poate să fie variabilă – de preferat, la fel să-i faceţi pe tablă sau grătar)
– Ceapă albă – 2 kg,
– Bulion de roşii – 3 l,
– Ulei de floarea soarelui – 500 ml,
– Sare – 3 linguri sau după gust.
SFAT:
Ca să fie mai gustoase, cu miros uşor de fum, le faceti pe tablă sau grătar – dar merg bine şi făcute în cuptor. Singura diferenţă este că vor fi mai închise la culoare, dar amestecate în zacuscă nu se vede. Să nu uitaţi să înţepaţi vinetele înainte de a le băga la cuptor. Riscaţi să aveţi foarte mult de curăţat după.
MOD DE PREPARARE:
Înainte să vă apucaţi efectiv de amestecarea ingredientelor pentru zacusca de vinete, puteţi să vă împărţiţi munca pe mai multe zile. Coaceți vinetele pe tablă (tigaie veche, sau cuptor), le curățați, le scurgeti bine și dacă nu le faceți în 1-2 zile le congelați.
– La fel și ardeii cu gogoșarii – copți, presărat sare, lăsat sub capac și curățați bine de piele și semințe. Le congelați la fel dacă nu preparați zacusca în 1 – 2 zile.
– Apoi din bulionul de roșii preparat pentru iarnă, lăsați la o parte, la frigider, 3 litri pentru zacuscă. Dacă nu faceți bulion treceți prin mașina de tocat sau robot vreo 3 kg roșii și le folosiți în zacuscă.
– După ce aţi copt şi curăţat vinetele, ardeii şi gogoşarii şi aţi pregătiti bulionul sau sucul de roşii, ceapa se toacă mărunt într-un robot de bucătărie sau mașina de tocat carne. Uleiul se încinge bine într-un ceaun mare, se adaugă ceapa, și lăsați să se calească amestecând periodic.
– Apoi cam după 15 minute adăugați bulionul de roșii, amestecați și lăsați să fiarbă încă vreo 15 minute împreună. În acest timp vinetele le dați prin robot sau mașina de tocat carne, la fel și ardeii. Într-un alt ceaun mai mic sau tigaie adâncă turnați puțin ulei, vinetele,ardeii și le lăsați să se calească vreo 15 minute împreună. Turnați amestecul de vinete în ceaunul cu ceapă și bulion, scrie voceatransilvaniei.ro.
– Amestecați, potriviți de sare și când începe să fiarbă bine faceți focul mic și lăsați vreao 2 – 3 ore la fiert, amestecând periodic. Aveți grijă să o acoperiți puțin, pentru că sare și puteți să va frigeti la mână, mai ales când amestecați.
– Cât fierbe, se schimbă textura, gustul, culoarea – este foarte important aici să aveți răbdare s-o fierbeți cât mai mult și mai bine.
SFAT:
Este gata atunci când devine lucioasă, uleiul iese la suprafața și zacusca este densă. Turnați zacusca de vinete așa fierbinte în borcanele curate și uscate din timp, după ce au fost sterilizate la cuptor cam 30 de minute, la 150 grade.
Comentariu beton!17
@Mariuse, tu așa drăguț ești tot timpul?!🙄
Vezi la el, dă rețete de mâncare…
Comentariu beton!12
@Marius, să ne chemi când e gata! 😛
Comentariu beton!14
iata….a adunat meduzele….si le-a platting a la Picasso….mai nou mancam si cu ochii….barbosu la concediu si dupa el potopul…….lecturi intense….flori in balcon…filme siropoase…..si k sa fie ceaunul complet….retzete de mancare…retzeta blogului complet……..pls nu va lasati….ceva de slabit nu aveti ?….k e tot ce lipseste sa se asorteze cu bigudiurile vacilor rasa canis…
Adio Barcelona, welcome Bucuresti !
@Vasilescule dacă-ți scapă ochiu’ p-aci, am doo întrebări:
1. Până pe 30 iulie în ce an ești în vacanță? Că n-ai specificat și pare că nu ăsta.
2. Dacă te-au lăsat ăștia să intri în țară și nu te-au arestat pentru contrabandă de smacuri și poșete, pui și tu ceva de citit? Sau nu te-atingi de taste de teamă să nu-ți strici manichiura?
Comentariu beton!18
Ieri am pus 60 de fire de varză.Stiu,a fost duminică dar eu îmi iau sărbătorile când vreau eu.Am sfori cu marcaje pentru ceapă,pentru roșii,plantatorul trebuie să intre fix în mijlocul marcajului,să vad aceleași distante indiferent de unde privesc.Când era ceapa verde mi-a dat două fire jos cred că vreo cârtita.Pai nu m-am dus la un vecin cu cazmaua.
-Da bre două fire de ceapă verde că mi le-a mâncat vreun orbete.
-Păi le aveai doar pe alea două.
-Ete pl,da’ a rămas locul gol si mă râcâie pe creier.
S-a uitat ala la mine ca la nebuni.
A mea nici nu suporta să se uite când încep să plantez ceva,zice că mai trebuie să folosesc si șublerul si face infarct direct.
Ei sunt defecti,eu sunt nene normal.
Comentariu beton!21
Prima fază e negarea 😋
La bătrânețe să îmi rezervi și mie un loc la ospiciu unde te cazezi 😉😋, să îi organizăm un pic pe ăia 😋
Zilele trecute îmi explica adolescenta că atunci când va avea 25 de ani și eu voi fi la bătrânețe, mă trimite în Hawaii să mă relaxez😊 Eu îi ziceam că poate va avea nevoie de un sfat, de ajutor. Replica ei a venit ca o ghilotină: La telefon, la telefon … 😁😀😂
Comentariu beton!18
Edelweiss, mai știu pe cineva cu aceeași ”dambla”. Ceapa, roșiile, copacii via și ce mai cultivă el trebuie să fie perfect aliniate și la distanțe egale unele de altele. Toleranță zero la orice lipsă sau ieșire din rând/linie.
Mi-a explicat că-i ca la dinți pentru alți oameni – degeaba ai dentiție bună/frumoasă în mare parte, dacă 2 dinți sunt strâmbi sau lipsă.
Comentariu beton!15
poate vine cu troty și a rămas fără curent…
Comentariu beton!13
Are 2 hamsteri mici în buzunar ce aleargă pe biluțe să îi producă curent. De ce crezi că nu ține banii în buzunar, ci doar carduri ? Să patineze ăia mai ușor 😋
Comentariu beton!16
@ardei gras & @HabaRnaM
Hăăăăă, am leșinat :)))
Băbăieți, ia nu mai bociți atâta după MVB. Treceți la treabă: faceți salată de vinete, bateți cuie, plantați legume.
Dacă delectări intelectuale nu vreți, treceți la munca de jos, că vine iarna și n-aveți nimic în cămară 🙂
Comentariu beton!13
Laura, și sania trebuie făcuta, sau mai bine pe-aia o construim noi? Că se umflă lemnul de la atâtea lacrimi. 😛
Comentariu beton!12
Apăi, cred că li s-a acrit și lor de Laura&Anduța&Solandi, de-o săptămână încoa’ :)))
Solandi președinte! <3
Comentariu beton!13
Vera, tu ești acolo în cercul înscris 😉, nu circumscris 😉, al lui Vasilescu… ne poți da ceva detalii ? E viu? E aterizat ? A supraviețuit despărțirii dă blog pentru o perioadă așa lungă de timp? Are puls ? Îi dă cu plus ? Are oja intactă și eșarfa la locul ei ? E pe vine… 😃
Ps. Care e inconștient să îi dea două palme anti-leșin Verei ? … hai curaj, nu vă înghesuiți 😋
Ps de Ps. Solandi președintă cu fustă pantalon ! Și brișcă la cingătoare 😋 să taie-n corupție ca-n brânză
Comentariu beton!14
@HabaRnaM
ai să fii surprins, dar, ca niciodată, am un prieten căruia îi respect vacanța și dorința de detașare de toți si de toate. Si norocosul ăla e Vasilescu. God bless, a făcut ceva bine în viața asta ca să nu-l sec eu la pipotă cu interogatoriu în concediu. Tot ce pot să zic e să fie el sănătos unde-o fi și ce face. Si să ia anti-sughiț, că l-ați omorât la ficați, tocătorilor!
Rog inconștientul să-mi dea palme peste bu.ci. Mulțumesc anticipat! <3
Comentariu beton!16
Laura, din punctul meu de vedere situația stă așa- MV a plecat de-acasă, ne-a lăsat cheile și frigiderul plin – articole mai vechi, dar neexpirate, pe care am fi putut să le luăm la puricat ca să nu ne plictisim. Eu zic că am intrat frumos cu botoșei în picioare în fiecare zi, ne-am adus mâncare de-acasă, ne-am jucat frumos și n-am făcut haos și/sau mizerie pe-aici. A fost alegerea fiecăruia dacă a vrut să stea sau nu la taclale, acreala nu cred că-și are rostul, ușa a fost mereu deschisă- și pentru intrări, și pentru ieșiri, până la întoarcerea stăpânului casei.
Mie mi-a făcut mare plăcere compania voastră virtuală, îl aștept ca și voi pe Mihai să revină cu forțe proaspete și articole zilnice, dar nu o să neg că săptămâna asta mie mi-a priit foarte mult.
Comentariu beton!20
@Laura, pai și HabaRnaM? N-a fost el stâlp aici de rezistență? 😋
Integrame nu mai completez că mi le ia fii-mea și desenează pe ele. La sudoku nu m-am băgat până acum. Flori nu am în casă, de nicio culoare. Dacă aveam tot pământul era pe jos că năzdrăvanul asta mic nu are niciun scrupul.
Ultima carte citită a fost Analfabeta care știa să socotească de Jonas Jonasson prin aprilie cred. A trecut vremea când devoram cărțile, sper să revină. Seara mai am energie să dau un scroll și atât. @Didina, e comestibil romanul ăla de Kafka? Eu am reușit să citesc doar Castelul.
Dintre seriale, urmăresc Grey’s Anatomy. Îmi mai plac cele polițiste gen Bones. O să mă inspir din lista ta, Laura! Într-o zi. Fac o poză la comment.
Zacuscă nu am făcut niciodată, dar pare de încredere rețeta lui Marius M.
@Anduța, dar ce trai pe capul tău, auzi la ea un singur concediu cu copiii și unul cu socrii și părinții! Enfin, nu te invidiez!
Ieri ne-am întors de la mare și a fost cel mai nașpa de până acum. Nu vremea m-a deranjat cel mai tare ci condițiile de cazare (am stat la un turc) și distanța de plajă. De-acum încolo nu mai merg decât în Vamă pe litoralul românesc.
@Blanche, bine ai revenit! 🙂
Nu e roman, e chiar o scrisoare (lungă) pentru tatăl său. Mi-a plăcut.
Am înțeles! 😁
@Blanche,
O, da, @HabaRnaM a ținut blogul cu stoicism. Sprijinit de @Shoric și @MariusM. @Sorin Aurolacul a apărut doar când a scos capul din pungă 🙂
Dar eu mă refeream la băieți că s-or fi săturat de conversații cu aceleași ”figuri” feminine.
@Blanche,
Mi-a plăcut mult ”Analfabeta…”. Jonas Jonasson are un stil de a scrie bestial :)))
Ia să vă provoc cu o întrebare/dilemă morală, inspirată din filmul The Passangers, recomandat de Anouk zilele trecute.
Te afli pe o insulă pustie (dar gen all inclusive, ai tot ce-ți trebuie din punct de vedere material/medical), nu există șansă de salvare, faptul că acolo vei îmbătrâni/muri este o certitudine. După un an de singurătate, ai posibilitatea de a ți se aduce o altă ființă umană, tu alegi cine să fie (soț/soție, iubit/ă, amant/ă, frate, soră, prieten, star prono 🙂 etc, dar persoană adultă, nu bebeluș/copil din Siria de ex), care să-ți fie alături pentru următorii zeci de ani. Persoana respectivă nu-și poate da acordul sau refuza, se va trezi pur și simplu pe insulă și va crede că a naufragiat.
Simplu, rămâi în continuare singur/ă sau accepți șansa oferită?
Comentariu beton!15
@Anduta tu aduci pe cineva, problema e cum reactioneaza persoana respectiva pe care o aduci. Eu stau si ma intreb ce iti veni cu kinderul din Siria… :))
@Anduța,
Normal că accept șansa oferită. De ce să mă chinui singură? Sunt generoasă, vreau să împart chinuiala :)))
Comentariu beton!12
Alin, tocmai asta e frumusețea, că n-ai de unde să știi. Dar ești singur cuc de un an (poate ai văzut Cast Away, cu Tom Hanks, te cam poate aduce în pragul nebuniei pare-se), iar persoana respectivă va crede că a naufragiat. Ghinion:-). Doar tu știi adevărul.
Am zis de kinderul din Siria în ideea de a nu avea un win-win situation- noi companie, copilul salvare de la o soartă mai rea decât o insulă, fie ea și pustie…
Comentariu beton!13
@Anduța,
Pentru colecția ta: https://imgur.com/a/31CwMTg
P.S. Scuzați caligrafia, atât s-a putut cu un băț în mână și scoici în tălpi.
Laura, și ne spui și cu cine vei fi așa generoasă? 😀
@Anduța,
Îl iau pe bărbată-miu. Încă n-am terminat de tocat la nervii lui 🙂
Laura :-)))) mulțumeeesc!!!
Comentariu beton!13
@Anduța, oricât de tare urăsc să fiu singură, nu aș putea trăi lângă cineva forțat să fie lângă mine.
Deci n-aș aduce pe nimeni.
Copy PASTE mode On
Bula naufragiat pe o insula pustie ramane acolo 10 ani.
intr-o zi o fata frumoasa inoata pana pe insula intr-un costum de scafandru.
– Sunt foarte bucuros sa te vad, o intampina Bula cu lacrimi in ochi
– Buna! Se vede ca esti aici de mult timp de cand n-ai mai fumat o tigara?
– De zece ani!
Fata trage fermoarul de la buzunar si scoate o tigara pe care o da lui Bula.
– oh, multumesc din suflet!
– De cand n-ai mai baut ceva? Il intreaba din nou fata.
– De zece ani!
Fata trage fermoarul de la buzunar si scoate o sticla de whisky.
– oh, multumesc zice Bula, esti o zana!
– Dar spune-mi de cand n-ai mai avut o…..partida? zice fata, tragand in jos fermoarul costumului. La care Bula foarte entuziasmat:
– Oh,Doamne, sa nu-mi spui ca ai si crose de golf acolo?!?
Morala : găuri se găsesc, numai să te ajute scula 😋 … de golf zic!
Comentariu beton!14
@Habar, :)))
Deci Bulă avea găuri pe insulă, dar n-avea crosă.
Pe Dragnea pot să-l aleg?
Comentariu beton!11
Marius M, să știi că la Dragnea m-am gândit și eu, dar totuși o viață am, chiar așa martiră parcă n-aș fi. Dar da, poți 😉 Rămâi cu Dragnea, deci?
Își dai seama că te voi întreba și cum ar decurge o zi din viața voastră pe insulă, da? ;-P
Ziua ca ziua, dar presimt că prima noapte va fi sângeroasă.
Comentariu beton!12
Hai, măi, Marius M, mai bine de-atât nu puteam să ți-o ridic la fileu! Eram convinsă că o să-mi dai o replică de genul ”Tu martir? Sau Dragnea?” 😛
Gata, mult a fost, puțin mai este, de mâine ar cam trebui să avem text, să ne revină vlaga :-))
Marius M vrei să îi bagi zacusca-n beci lu’ draCnea ? Ce gusturi ai, 😀 românești! Dacă te gândești îl strică mustața tip hamster, în rest e plin de calități : cârciumar, politician(curv_), posesor de limbă dă lemn, conturi în bănci … etc… Ai grijă că e obișnuit cu secretarele 😉
Eu mă înscriu la Firea 😉. O să am autobuze electrice și bandă dedicată și multe oO dă Paști. Parcă văd ziarele : Gabi’nsulă HabaRnaM 😋
iata…unul .a adunat meduzele….si le-a platting a la Picasso….mai nou mancam si cu ochii….barbosu la concediu si dupa el potopul…….lecturi intense….flori in balcon…filme siropoase…..si k sa fie ceaunul complet….retzete de mancare…retzeta blogului complet……..pls nu va lasati….ceva de slabit nu aveti ?….k e tot ce lipseste sa se asorteze cu bigudiurile vacilor rasa canis…
@Sorinel, suiti, ți-e dor de Spam, așa-i? 🙂
Sorine, scuze, dar eu chiar nu pricep în general ce spui. Poate nu esti tu de vină, oi fi eu mai grea de cap. Așa că, dacă ești amabil să dezvolți, e de bine, e de rău, ți-a greșit cineva cu ceva?
Comentariu beton!14
@Anduța,
Nu-ți bate capul, nici el nu pricepe. Așa se manifestă când i se termină punga 🙂
P.S. ”Folosirea unor doze ridicate de aurolac poate duce la delirium” (sursa: Wikipedia)
Bă da rele sunteți, îl amenințați imediat cu spam cu alea alea …bine, rău. Life goes on Sorine. Totu-i să faci treaba cu măsură 😉
Să vă subtitrez eu : a facut o recapitulare sumară a subiectelor discutate și ne-a adresat o rugăminte referitoare la ceva rețete de slăbit.
Posibil ca omul să fie din tagma ălora cu oița Dolly, dar așa … mai avansat întrucât a încrucișat câinele cu vaca 😋
Până la urmă fiecare face ce experimente vrea în punga lui 😎
Hai băgaț cu slăbitu’ 😉😊🙄
Încep eu ? Am mâncat foame cu garnitură de Cola și tutun, asezonată cu mișcare până la epuizare 😋 Rezultat 8 kg în 2 luni 😋
Aaaa și comentez pe la MV de foame … vorba cântecului: urlă foamea-n noi la la laaa
Comentariu beton!14
@HabaRnaM,
Rele? Io cred că am fost chiar gingașe cu el, zău 🙂
Țin cură de slăbire cu înghețată. Aș încerca metoda ta, dar m-am dezvâțat de cola și nu-mi mai place.
Eu am testat tot felul de diete, am ajuns la concluzia că cea mai bună pentru mine este mâncatul normal combinat cu mișcarea/sportul regulat. Pe lângă slăbit/menținut greutate, tonus, bună dispoziție, e cam și singura metodă de răfuială cu forța gravitațională. Plus că face minuni pentru vârsta metabolică, pentru mine asta contează mai mult ca cea biologică.
Habarnam, sunt bune cele 8 kg, dar foame+Cola+țigări? Am făcut și eu din astea o grămadă, dar rezultatele sunt temporare. Plus că îți cam nedreptățești organismul și dacă l-o apuca să se răzvrătească, greu o mai dai la pace apoi…
Comentariu beton!15
A, și rea? Am fost destul de afurisită și rea de gură la viața mea, dar rău intenționat nu am făcut nimănui. De ani buni încerc să nu mai fac nici neintenționat. Zic că mă descurc binișor, dar clar mai dau rateuri. Dacă am făcut-o în cazul lui Sorin, îi cer scuze.
AMR 8 h 21 min ?
Pariuri ceva ?
@Habar,
Pun pariu că, la insomnia ta, mâine (azi) dimineață la 8.29 ești cu mâna pe mouse 🙂
Pariu câștigat de mine … 😉 nu folosesc mouse. Intru de pe telefon.
Pariu câștigat de tine … poate și mai devreme
Eu zic să ne cinstim fiecare cu o înghețată 😋
http://imgur.com/gallery/oXqI0Hn
Sweet and ice 😋 cream
Mda mi-o bruiat MV Nirvanele 😋
A intrat comentariul la moderare.
Have fun că mie mi-a zgâriat zenu’ 😋😑
Pe ce pui pariu ?
@Habar,
Nu MV te-a bruiat, sistemul te-a detectat cu vreun mizilic de cenzurat.
Dacă eu câștig, dai o înghețată. Dacă tu câștigi, îți dau o cola. Măcar unul din noi să slăbească 🙂
Bine .. lasă așa, înghețată am mâncat, termină unii niște iatagane și mă duc la somn 😋 Nb
NB
Și iată postarea nambăr 500 🙂
Cre’ ca asta era targhet-ul pana la urmatorul articol 500+ comentarii… 🙂
Noapte buna!
😏
Eu v-am spus de la început că omu’ vrea să intre în vreum top cu „cel mai comentat text”…
@HabaRnaM, bag io una cu slăbitu.
„Pune-mi Doamne geam la burtă să văd foamea cum se luptă”.
Comentariu beton!11
Zici că ești MV deghizat 😋
Câte kile-n viu ai maestre Shoric ?
Încă mai pot să mă leg singur la şireturi. Mai greu, da’ merge. :))
#loved #blessed #lucky…
https://imgur.com/mhATq4n
ăăăăă
Just kidding, mi le-am cumpărat singură :))))))))
O singură dorință am avut pentru acest concediu: să mănânc, să beau, să mă odihnesc și să mă bronzez.
În prima zi a plouat până am ajuns în Tulcea. Transferul de la Tulcea până la locație s-a făcut pe soare. Când am pus piciorul pe ponton, a început să plouă. Și a plouat zilnic, timp de 4 zile. În a cincea, când am plecat, a ieșit soarele. Ăla mare. Am ajuns la Constanța pe o ploaie torențială. A plouat zilnic, până ieri, când am plecat spre munte. Azi cică e un soare torid. Ghici ce? Zona în care am plecat este sub cod portocaliu de ploi pană joi. Normal! Că doar eu plec de acolo vineri. Spre București. (Aviz amatorilor😜 și celor care speră într-un weekend la ștrand).
Singura mea bucurie a fost că Lorena l-a tăvălit pe „sunt bărbatul unei singure femei” (aka c.etin).
Comentariu beton!15
@Elena Inainte de fiecare concediu al tău vom avea nevoie de lista completă a locațiilor în care vei merge. Să le ocolim. Mulțumim anticipat. Iloveyou, but… iloveyou, lasă așa 😀
Cât nu îmi place mie Lorena, dar articol mai adevărat și mai satisfăcător decat ăsta http://lorenalupu.com/blog/pe-cetin-il-foote-grija-din-nou/ nu există!!!
Toată mu.ia pentru animalul ăla dezgustător.
Salut și comentariile pline de delicatețe și tact ale colegilor noștri bi-blogărali, se știu ei, sunt incorigibili… ^^
Comentariu beton!15
Elena P, păi ai avut patru dorinţe nu una. Şi cum mâncarea este doar fudulie….
Am citit și eu acum cele 2 articole. Io am zis demult că ce.tin e cam cre.tin. Eh, joc de litere, nu săriți băbăieți în apărarea lui 🙂
Iar comentariile – un congres al misoginilor :)))
@shoric, voiam doar să fiu după acest concediu grasă și bronzată. Cică negrul subțiază. Acum…
De la Cetin citire ”Dar nu mă pot abține să nu mă gândesc cum, probabil cu doar 10 ani în urmă, toate 3 erau Ah, e prea pitic, ah, e prea gras, nu câștigă suficient, îl știe Ioana de la accounting și eu nu vreau să fiu șogoriță cu Ioana și tot așa.”
Omul zice totuși ”probabil”, probabil din experiența proprie sau a celor din jurul lui.
Și o înțeleg perfect pe-asta cu a nu te putea abține să te gândești la chestii, din care unele verbalizate au darul de-a irita/deranja/enerva/ofensa/jigni.
Bariere superficiale sau sub limita acceptabilă a superficialității avute de subsemanta sau auzite în a da vreo șansă din punct de vedere romantic sexului opus, în afara celor menționate de Cetin: ”e urât/are nas mare/urechi clăpăuge etc”, se îmbracă nashpa”, ”dansează ca naiba”, ”îl cheamă Nelu. Cum să ies cu cineva pe care-l cheamă Nelu?”, ”cu ce se ocupă? Instalator? Muncitor? Dulgher? Macaragiu? pfff”, ”are coșuri pe față”, ”are alte obligații- copil/copii din căsnicie anterioară”, ”e prea serios, e boring”, ”e prea hlizit, n-are mister”, ”studenții greci sunt niște leneși care n-au învățat îndeajuns încât să ia la facultate la ei în țară, așa că vin în România s-o frece high life pe banii părinților și să phootă tot ce prind.” Asta ultima e a mea, restul sunt de la prieteni. 😛
Comentariu beton!20
@Anduța ăăăă, mă mai gândeam uneori că PROBABIL sunt eu ba răutăcioasă, ba frustrată, ba la kiklu de îmi venea să râd (și nu de bine) sau să înjur când îți citeam unele comentarii. Dar iată că nu. It’s not me, it’s you. Felicitări, acest comentariu al tău denotă prostie netăgăduită. Şi îngâmfare. Şi autosuficiență.
Se dezbate încă. Ce zici?17
Hahahaaaaaaa.
Cineva să mai cumpere o colivie!
@fetelor, vreau sânge pe pereți! Mă plictisesc rău. Plouă.
Comentariu beton!15
Cu mulți ani în urmă am auzit una și mi-a rămas pe creier: o amică făcea pe pețitoarea cu o colegă de-a ei. După ”vizionare”, colega îi zice ”nu-mi place tipul / de ce? / are mâinile scurte” 😂 😂
De-atunci mă uit la mâinile oamenilor, dar tot nu-mi dau seama ce înseamnă scurte sau lungi, care o fi etalonul? 🙂
Vera, da, știu, it’s always me. Am zis-o și ieri, o zic mereu.
Elena, neah, mie-mi plac treburile autentice. Sânge adevărat să facem dacă e, nu din ăsta fake, verbal. 😉 Dar nu azi, am progrmare la unghii, nu vreau să mi le stric.
Se dezbate încă. Ce zici?17
Şi eu vreau locaţia @Elenei. Dacă se poate chiar traseul pe toată vara, să mă pregătesc din timp. Dar nu ca să ocolesc ci să merg fix pe el. Mie îmi place ploaia, vara.
@Anduţa,
Da’ ce limbă ascuţită ai azi, să nu te recunosc. Şi cum te străduieşti tu să justifici fiecare vorbuliţă şi raţionament din scrierea aia c(r)etin(ă)… Probabil mi-ai stricat ziua – fiindcă aproape m-ai păcălit în ultima vreme să îmi placă ce scrii.
@Anduța da, păsărică rară ce ești tu, știu că ești disperată să-mi agăți atenția și tot arunci săgeți, dar chiar nu meriți deranjul oricând și oricum. Azi ți-am dedicat pauza de țigară. Gata, e arhi-suficient (ahahaha, ai prins-o pe asta?!). Te pup, spor la unghii!
Se dezbate încă. Ce zici?13
@Solandi, acum bănănăi prin Bucovina și mă întorc acasă prin Maramureș. Dacă n-apuci să vii pe traseul ăsta până vineri, vino în București în weekend. 😂😂
@Eleno zi-mi, te rog, că mai ai de luat concediu vara asta și că vii pe la mine. Din lipsă de ploaie mi s-o prăpădit toată rucola-n curte și mă văd nevoită să țin iar dieta cu ciocolată.
@Anduța, „sânge adevărat, […] nu din ăsta fake, verbal” – ca cel de la protestele din Victoriei? Sau acolo se merge tot în ziua de manichiură?
Laura, e chestie de proporții cred. Aveam un coleg în liceu, mediu ca înălțime, dar toată lumea zicea că are capul prea mare. De fapt nu avea capul prea mare, ci picioarele cam scurte. Dar avea un chip foarte frumos, probabil de-aia toți se focusau și se raportau la cap.
Solandi, pe Cetin aici l-am descoperit și i-am citit câteva texte pentru că au fost puse în selecția săptămânală sau au fost menționate de voi. Nu simt nevoia să-l justific, sau să-i iau apărarea, m-am legat de fraza respectivă pentru că e ceva de care m-am lovit și eu destul de des și, dacă nu aș fi avut un pic de noroc, probabil că aș fi ajuns la 40 de ani singură și virgină. Îmi pare rău dacă ți-am stricat ziua.
Vera, nu neg că mi-ar plăcea să schimb vorbe și cu tine, dar îți respect decizia luată acum mult timp (silenzio stampa în ceea ce mă privește) și pe care văd că astăzi ai ales s-o încalci. Nu știu la ce săgeți te referi, dar văd că nici nu simt nevoia de a cere clarificări
Comentariu beton!18
@Didino, dacă mai ai bere de abație, vin. 😜
@ Anduta
Cum sa iesi cu unu’ pe care-l cheama Nelu ? Cum ? 😀 😀 😀 😀 😀
Mie pana si Daniel sau Ionel mi se par ca inferiorizeaza purtatorii, stii, date ca si cum ar ramane vesnic copii.
@ Vera
Daca tu hranesti cumva iluzia ca m-am ascuns de tine pe la Cetin, uite, ai oportunitatea sa-mi replici aici, intr-un bastion feminist. Imi da si mai multa satisfactie.
@ Pentru restul cetei lui Pitigoi
Daca Lorena punea punct dupa chestia ca nu-l priveste viata altuia aveam un clar castigator. Dar cand muscata de viespea turbata o mai si pune de o sarabanda acuzatoare la adresa barbatilor, ca ei sunt cauza tuturor nefericirilor, ca asa zice ea, fara nici un probativ, ca pirandele, dreptatea e aleia care zbiara mai tare, e exasperant de flagrant sa te dedai tocmai la ceea ce cu o clipa mai devreme acuzai. Si avem pierzatorul.
Didina, exact, crezi că nu se mai înțeapă lumea în spinii trandafirilor oferiți jandarmilor?
Aberam și eu, nu vreau ceartă sau război nici cu Vera, nici cu nimeni. Dialogul, chiar și cel în contradictoriu, ideal fără injurii, mi se pare mult mai plăcut și folositor.
@Eleno, mai am. Și dacă se termină fac rost de alta, că nu-mi place să am cămara goală, iar după zacuscă și dulcețuri nu mă omor.
Faianțaru’, exact :-))) Asta cu numele eu n-am avut-o, era și culmea, având în vedere că mă cheamă Anduța. În buletin. NIci ai mei nu știu cum s-a întâmplat, ei voiau Andreea. Prin facultate mi s-a mai zis și Andu, au vrut oamenii probabil să mă ajute. 😉
La grădiniță aveam un coleg foarte drăguț, pe care îl chema V Cazan. Nu țin minte să fi vorbit vreodată cu el, dar țin minte perfect cum am decretat într-o zi (mamei mele și tatălui său) că pe mine când voi fi mare mă va chema Anduța Cazan. 😀
@Elena,
S-a făcut, am însemnat cu dermatografu’ pe hartă. Cu gândul şi tot vin! Puterea autosugestiei este mare.
@Anduţa,
Mai sus (vezi Jacque Fresco) despicai firul în patru, acum te-ai mulţumit să fii superficială.
Confunzi criticile nevinovate cu care privim în jur în copilărie şi adolescenţă, cu o generalizare prelungită la maturitate şi având în vizor doar femeile.
Pe scurt, pseudo-articolul ăla suna cam aşa:
Datele de plecare: 3 b>străine, fără verighete, care cumpărau mâncare pentru pisici.
Concluzia aberantă: nemăritate la 40 de ani şi musai nefericite din cauza asta. (!?)
Verdictul: asta merită fiindcă au fost mofturoase!
Tot textul nu e decât o deducţie deformată pornind de la imagini focalizate prin ochelari misogini. Răutăcisme de minus doi bani cu pretenţie de glumiţe.
P.S. în zeflemea: Dacă îmi iau pisică şi merg să-i cumpăr mâncare, o să îmi lipesc o copie a certificatului de căsătorie pe geantă ca să nu sughiţ apoi toată ziua din cauza bârfelor. 😀 Că ghici ce? Nu am purtat niciodată verighetă, urăsc bijuteriile.
Comentariu beton!19
@Laura G: la fel,cu multi ani in urma,eram cu un prieten in barul pe care il frecventam zilnic.
Barmanita noua(proaspata😉😂),comandam(nu mai stiu exact ce) si eu,ca de obicei,zabovesc un pic mai mult incercand sa aflu mai multe detalii despre noua „colega de bar”.Mentionez ca, din punct de vedere al aspectului fizic,fata era un pic peste media a ceea ce consideram eu atunci a fi standard de „merita efortul”.
In fine.ma asez la masa si ii spun prietenului: „Mda,interesanta fata”, la care el mi-o taie direct:”Esti prost?Nu ai vazut ce maini are?”
Eu: „Aaa, nu,ce au mainile ei?”
„Sunt prea scurte!!!”
Mai multe explicatii nu a reusit sa imi dea,dar m-a facut ca de fiecare data cand il vedeam cu o femeie sa ii analizez cu atentie lungimea mainilor….si nici astazi nu am reusit sa aflu care e standardul.
Probabil daca s-ar fi intalnit cu persoana de care povestesti tu am fi cunoscut astazi cuplu ideal😂😂😂
P.S.Multumesc pentru ca mi-ai provocat o amintire placuta din tinerete!
Solandi, eu altceva am înțeles din textul lui Cetin și nici măcar nu contează ce, în primul rând pentru că nu-l citesc ca să înțeleg cum funcționează, dar mai ales pentru că-mi lipsesc informații importante, pe care el le-a avut și eu nu. A avut contextul, le-a văzut pe femeile respective. Chiar și-așa, tot nu are toate datele pentru a trage o concluzie privind fericirea sau nefericirea lor, nu le cunoaște, nu a vorbit cu ele etc. Ce a scris acolo este ce crede el despre acele femei, iar o generalizare de genul acesta făcută în așa manieră eu nu pot decât s-o ignor. Sau să cer detalii suplimentare. Ceea ce nu simt s-o fac, așa că rămâne să ignor.
Dar fraza citată mi-a atras atenția, din motivele pe care deja le-am zis.
Proastă, îngîmfată, autosuficientă (după cum zice Vera) sau nu, superficială (după cum zici tu) sau nu, sunt chestiuni care din punctul meu de vedere țin într-o foarte mare măsură de percepție și de propria scară de valori și apreciere a fiecăruia dintre noi.
Oricum, mie nu mi se pare o tragedie să fii prost sau superficial, iar eu văd că pot trăi liniștită cu această percepție asupra mea.
@Anduța,
Să lămurim ceva: nu te-am făcut superficială ca şi trăsătură definitorie.
Am spus doar că, de data asta, ai analizat într-o manieră superficială textul ăla. Atât.
Comentariu beton!16
Solandi, mulțumesc pentru lămurire, clar era necesară. Pentru că eu din frazarea ta inițială ”Probabil mi-ai stricat ziua – fiindcă aproape m-ai păcălit în ultima vreme să îmi placă ce scrii” am înțeles că tot ce-am scris în ultima vreme nu mai contează din cauza celor scrise azi. Și, în plus, a sunat ca și cum m-ai acuza de ipocrizie și intenții păcălitoare.
De asemenea, intenția mea astăzi nu a fost de a face o analiză profundă a textului lui Cetin, ci doar am folosit un fragment din el pentru a mă autoironiza. Aș fi avut chef să râd chiar. Next time poate.
@Anduţa,
Azi continui să rupi idei din context.
Mergi pe firul dialogului nostru şi vei vedea că altul e înţelesul.
Îţi scapă acel ‘probabil’ italic (din comentariul meu de la ora 11:59). Te-am parafrazat ca să simţi şi tu degringolada creată de tine mai sus (mai precis la ora 11:29).
Am revenit, la mine e 31 iulie. Ai intrat în prelungiri? :p
frumoase poze din Barcelona.
Muchos besos.
Lorena ar trebui să angajeze pe nea unu’ sau tanti una să îi mestereasca blogu’ să nu arate ca o taraba gen libertatea sau cancan.In rest războiul lor,treaba lor.
Puncte comune cu Cetin:soția lui născuta în ’86 ca si doamna mea,suntem născuți in ’74,el nu are par,eu am,el are burtă eu n-am.Aaa si el si Zoso sunt pe felia mea,adica rezonez ca porcu’,vă rog să mă iertați că am alte opțiuni ca MVB community.
Edelweiss, eu n-am rezonat cu Cetin la niciunul din cele 2-3 texte pe care i le-am citit. Și nici cu Lorena nu rezonez la articolul ăsta și nici la altele. Dar sunt chestii în ceea ce scriu care îmi generează întrebări, sau îmi dau niște răspunsuri în ceea ce mă privește.
Și pe mine vă rog să mă iertați că vreau să mă cunosc mai bine ș că-mi plac Q&A-urile.
Anduta.este ok.Este normal să ai preferințe diferite.Eu vorbesc întotdeauna din punctul meu de vedere,nu să mulțumesc o „comunitate”,să rezoneze fin cu ce spun.Îmi sunt egal indiferente si aprecierile si ostracizarile.Esti ok,nici mai bună,nici mai rea.Ca noi toti.Este pierdere de timp si energie să te justifici.
Oamenii care arată cu degetul sunt precursorii primelor indicatoare si mai târziu al gps-ului.
Comentariu beton!18
Eedelweiss, ba te contrazic vehement 🙂 Eu cred că nu suntem toți la fel și că fiecare este unic.
Treaba cu justificatul văd că mi se tot zice și aș vrea să clarific ceva- voi continua să justific ce zic sau ce fac, dar nu pentru a primi aprobare, apreciere sau pentru a nu fi ostracizată. Ci pentru a mă înțelege pe mine mai bine, în raport/dialog/experiențe cu ceilalți. Și, după cum am mai zis cred, pentru a nu răni din greșeală pe cineva. Am un stres pe chestia asta, recunosc. Că am rănit la viața mea, fără să vreau, niște oameni care chiar n-au meritat-o, ci dimpotrivă. Și, în loc să stau să analizez și să judec cine merită a fi rănit și cine nu, prefer să încerc să nu o (mai) fac deloc. Expunându-mă, desigur, riscului de a fi eu rănită. Până acum sunt ok, I will keep walking pe drumul ăsta. La vreo eventulă răscruce de drumuri voi reanaliza.
Este dreptul tau să mă contrazici.Dreptul meu este să nu îmi pese.
Specia noastră s-a ridicat pe cadavrele propriilor semeni.Suntem 1000 la % eficienți când este vorba să ne macelarim între noi.
Undeva sclavagesc copii că să ne luăm noi toale,divaisuri ieftine.În altă parte mor mii de oameni pe zi ca să aducă companiile combustibil si resurse ieftine.
Totusi empatizam cu muci la o poveste cu pui de mâțe si zapam indiferenți la o stire cu copii mutilati în Siria sau aiurea.
Edelweiss, și este tot dreptul meu să mă simt mai nou foarte confortabil în replicile cu tine, pentru că oferi foarte mult material de gândire/discuție și pentru că nu-ți pasă de ce zice/crede lumea despre tine. Plus că mie mi se pare că ești foarte deschis la dialog aici, în ciuda faptului că în viața reală zici că ești taciturn. Au fost niște comentarii de-ale tale în care tare aș fi vrut să intervin, îmi pare rău acum că n-am făcut-o, dar n-aveam chef să mă iei la trei păzește. Văd că n-o mai faci, apreciez.
Comentariu beton!16
Eu nu inteleg ceva, de ce daca esti singura inseamna ca esti si nefericita? Ma enerveaza comentarile de genu, esti singura inseamna ca esti prea pretentioasa ?
Poate sunt fericita singura, pe banii mei fara asteptari. Simplu si de efect.
Parerea mea .
Comentariu beton!14
Geamana for Vice-President ! Totusi …
… de cum devenim mai maricei parintii nostrii ne povatuiesc sa traim asociativ, isi imbie zambitori puiutul de la spate spre comunitate,dintru inceput si pana cand acesta candva nu le va mai apartine, va zbura cu „ai lui”, iara noi, la randul nostru, incepem sa simtim, sa ne facem prieteni, tovarasi de joaca, camarazi, frati de cruce, sa ne purtam involuntar „altfel”, fata de colega de gradinita, scoala, liceu, ce sa mai, vremea juramintelor pe viata, stiti si voi prea bine. Viata, din pacate, ne determina sa ajungem niste indivizi disociativi, e si asta o parte fireasca a ei, ceea ce nu ne impiedica insa sa privim cu drag si cu nostalgie inapoi, la vremea cand nu era asa. Cetin pare un tata fericit, copiii lui tocma’ traverseaza perioada asta, atat ca fata, cat si ca baiat, si dincolo de un exercitiu fara doar si poate peiorativ la adresa femeilor disociative, se simte totusi aceea mahnire a lui”E pacat, prostelor !”, chiar nu-i deloc precum o intors-o Lorena, ca vezi Doamne o noua tentativa a barbatului de a incaleca femeia. Tu pe cine preferi ? Pe unul ca el care poate n-o spune frumos, dar in esenta actioneaza in spiritul a ceva bun sau pe mine care doar vi-o spun „‘tu-va specia voastra de tot rahatul !” ? 🙂
@Faiantaru , nu multumesc pentru nominalizare!
Si privind comentarile tale legate de specia noastra de rahat( adica femeile) se pare ca in final tot vrei sa ne fut*.Dar daca esti asa de nemultumit te specia noastra(a femeilor) te asteapta cealalta specia(a barbatilor). Traim intr-o lume libera, asa ca poti sa te fut* cu cine doresti. Noi nu o sa te judecam 🙂
Comentariu beton!12
Se simPte iz dă scandal, sigur scrie mâine Vasilescu 😋
Plin de neprihănire pe aici. Unde vă e toleranța ? Repede lăbuțe roșii lu’ Floare de colț că citește și rezonează uneori cu arhi și fzoso! Păi e frumos așa? N-ar trebui să ne acceptăm așa cu bune și rele ? Cu discrepanțe și derapaje ?
N’fine… zi faină s’aveț!
Aaa cat fight ?
Comentariu beton!15
Habarnam, acum câteva luni a venit E în casă de la joacă. Și-a lăsat calm trotineta la locul ei, s-a descălțat și a venit senină în salon, unde eram cu o prietenă din copilărie. R (o fetiță) o jignise, iar ea a decis să părăsească grupul. R a întrebat-o de ce pleacă, iar E i-a răspuns ”pentru că așa facem noi în familia K când ni se vorbește urât”.
Prietena a făcut niște ochi mari la mine, pentru că mă cunoaște de mult și știe că nu așa făcea pe vremuri acest membru al familiei K.
La vreo 10 minute a venit ceata de fetițe la ușă, R și-a cerut scuze, s-au împăcat și E a coborât iar la joacă.
So, no cat fight for me, îmi place prea mult cum vede E familia ei, vreau să fie și pe merit.
Comentariu beton!17
Psd ? https://imgur.com/gallery/uw4Ebqk
Pentru colecția lu’ AK 😉
Habarnam, e făcută de tine? pentru flori sau pentru colecția mea? Sau ai vrut să împuști doi iepuri dintr-o dată? 😀
Faianțare, lăsaț! Când ți-am propus eu să vorbim, te-ai dat la glume de șantier cu habarnare. La o adică, îmi e și frică să nu-ți provoc vreo traumă ceva, și așa plângi pe la toate colțurile cât de oropsit psihic ești de femei. Toodles!
Si ? Te vazusi cu exclusivitate pe brand, pe vaicareala ? Voi care nici nu stiti ce sa mai trageti de par ca sa incepeti cu tarantele, cu „vai, ce ofensa !” ? Daca nu esti asa de sensibiloasa ca mine, precum zici, de ce nu ti-ai pus aceeasi intrebare „da’ ce le-a facut, domne, Ceeetin, le-a omorat cumva ?” ?
Faiantare, bine că elogiezi toti otrăviții și mă cerți tot pe mine că arăt cu degetul pe câte-un frustrat care nu poate să-și lingă ciorba dacă nu are el păreri deplasate despre femei necunoscute întâlnite la magazin. Fi-mi-ar scârba! Ptiu!
Live and let live, băbăieți!
Recunosc si eu il mai citesc pe Arhi. Unele articole imi plac, altele nu, la fel ca si la Mihai. Daca subiectul abordat nu imi place, nu mai citesc si inchid blogul. Simplu ca buna ziua.
Anduta chiar imi place cum abordezi problemele si provocarile. Te rog ia-ma ca ucenic( mai putin partea de am ranii pe mine pentru ca mi-s draga rau 🙂 ).
Comentariu beton!14
Geamana, ucenic în ce? Sper că nu vrei cursul ”Cum să ajungi rapid în colivie?” ;-))
Comentariu beton!13
Iar va luat’ la cearta? Nu v-o ajuns ca ne-o certat boss, vreti sa vina sa faca vreo ceva pe la inima cand vede? :))
Mihai, lumea nu mai are rabdare!:))
@anduta mentionand individul ala cu textele 80% slinoase ai pus kapac…..pentru mine personal ai avut pe blog o cariera meteorica….stralucita dar…. scurta.PS sunt la plaja nu e nevoie sa raspunzi.
Sorine, pentru a nu răspunde unui comentariu care mi se adresează ar fi trebuit să mi-o ceri. ”Sunt la plajă, nu-mi răspunde”. Așa că o voi face și, evident, nu e necesar să citești.
Mă bucur că ți-ai spus părerea și mă felicit că am avut inspirația de a menționa astăzi individul care înțeleg că-ți provoacă un soi de repulsie. Care repulsie văd că o transferi asupra mea. Nu-i problemă, cunosc fenomenul, îl observ foarte des în jurul meu, m-am lovit frecvent de el. În plus, mă bucur că s-a stins strălucirea de care vorbești, înseamnă ca ar trebui să ne vedem mai bine pe viitor. ”Cariera” mea pe blog este departe de a se fi încheiat, iar o astfel de decizie sunt doar doi oameni care pot s-o ia- eu sau MV. Care la rândul lui ar trebui s-o ceară pentru a se întâmpla.
Comentariu beton!13
@anduta…chiar nu vreau sa dau timpul inapoi in ceea ce il priveste pe slinos….fa-ti timp intr-o zi si citeste tot ce a fost scris si comentat in timp pe acest blog….cat despre cariera ta de fosta si viitoare scriitoare …era doar parerea si perceptia mea…..pe mine m-ai pierdut definitiv de „fun”
Băi,sincer mie îmi place din ce în ce mai mult de femeia asta,să fiu discret să nu afle.Probabil că simt nevoia când multi dau într-o singură nene,să cer interval.Conduce detașat:Anouk,săru’ mâna doamnă.
Comentariu beton!13
Iar bravezi tu Anduțo ? 😋 Ții minte când ziceai că vai ce o să mai comentezi tu și bla bla … vizavi de mine și apoi ai dispărut ca măgarul în ceață? Ai avut onoarea să vizitezi spam-ul lui Vasilescu?
Am zis că te las în pace și te ignor, m-ai făcut să nu respect ce-am zis 🤣 De ce oare ? Am crezut că te-ai schimbat, dar parcă revii la vechile obiceiuri. Te înțeleg, ai o zi mai altfel. Nu-i bai 😋 Trece.
Aia cu tabla eu am făcut-o pentru colecția ta și doar așa de oftică că mi-am mâncat azi nervii cu niște votante pesede care credeau că le iau eu pământurile cu foaia-n mână și cu un cadastrist.
În concluzie îmi e frică de toxicitatea ta. O să fac o statistică atunci când o să ajung la birou. Îs curios 😋
10 zile…lucrătoare, nu calendaristice a zis trotinetisul.
Luați cu pâine…! 10, dar altceva… 😀
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=DQbv1HS47qs&w=640&h=390]
Bai, mie imi place de @Anduta. E ferma pe pozitii, femeia a rezonat cu un citat/fragment a lui Cetin. Cinste ei ca sustine pana la capat ideea.
Referitor la chestia cu afirmatul (ce va porcaiti voi pe aici ca voi va cautati afirmarea dar nu prea): fiecare e liber sa zica ce vrea, cat timp zic eu ca nu se porcaie. Si e o diferenta intre „futu-te-n aripi” la gluma si o porcaiala elevata. Vorbiti in contradictoriu, nu va incaierati. Numai aia mici la 5 ani se incaiera.
Ca o alta chestie, care cred ca ar trebui sa se predea ca instructaj inainte de a folosi internetul asta mirific: bai oameni buni, nu mai puneti la suflet ce e online. Pareri si pareristi vor exista permanent (eu sunt unul acum, puteti sa ma ascultati, sa ma ignorati sau sa ma luati la pl, eu o sa va fiu recunoscator ca ati ascultat/ va ignor mai departe/ va las sa ma luati la pl, cat de multe puteti zice:)) ).
Iar la treaba pentru cei ce chiar vor sa se afirme din cale-afara (nu am observat oameni, dar o spun sa o lamurim ca va porcaiti intre voi pe fond de afirmare): un loc, oricare ar fi el, va dainui si cu, dar si fara cel ce exista acum. Blogul asta, chiar daca Mihai a intrat in prelungiri, traieste, prin porcaiala noastra momentan. La fel si cu locatiile si altele. De unde pleaca unul, vine altul. Nu se sfarseste la nimeni nimic.
Cam atat. Ma retrag, citesc din colivie in continuare ce ziceti. Servus tuc!
Comentariu beton!16
@Alexandru Tioc,
Că bine zici! 🙂
De la o panaramă de text s-au iscat prea multe și adânci discuții. Ăla nu merită atâta atenție – în opinia mea.
(Ăla = text, blog, autor)
Comentariu beton!12
La colivie nu ajunge cine dorește.
PS- mulțumesc, @edelweiss. Nu sunt în nici un fel specială. Doar că mie îmi place că oamenii sunt diferiți și îmi plac cei care-și susțin părerile fără să încerce să fie populari.
Nttt, nttt, nttt..care a-nceput, ha? Ce-i cu sangele asta pe pereti? Voi nu stiti sa va jucati frumos? Tata nenea Vasilescu, astia se-ncaierara 🙂🙂🙂, again 😉😂. Si ai spus ,,… pâna pe 30 iulie mă găsiți în Barcelona. Cum intri, pe stânga”. Azi e 31, te-ai mutat pe dreapta?
Comentariu beton!14
Cred că a cerut azil . E ponegrit și persecutat în propria ogradă😋
Ups… eu sunt unul dintre agasanți 😉 mno mă scuzaț, por favor!
Nu se încaieră nimeni. Discutăm în contradictoriu.
Uite, eu pun pixul virtual jos.
Mai ţineţi minte rimele alea din copilărie?
‘Pace, pace,
Între două dobitoace,
Dobitoaca cea mai mare
Are pene pe spinare,
Dobitoaca cea mai mică
Are pene pe burtică.’
Ce zici, @Anduţa? Unde preferi penele? 🙂
Comentariu beton!17
Io zic să nu ne abatem de la subiectul principal al zilei, lunii, anului, cincinalului 🙂
https://imgur.com/a/a0KdZpK
oare sa aiba pasarik cu pene ?….adik ca o pasare reala ?…astea real- virtuale cam +40 au „blanita de veverita tunsa”…. iar cele prezente si virtual-virtuale sunt jumulite complet si definitiv…
@Laura,
Dacă e să facem un clasament, ‘poza’ aia e pe locul 1. Are de toate: enigmă, matematică, plus soluţie rebus cu ţintă precisă. Efectul lasă de dorit, dar tragem speranţe.
@Sorine,
Ai greşit pătrăţica şotronului. Ce scrii tu acolo se încadrează mai bine la imaginea postată de Laura. Hai să nu încurcăm glumele.
@MAS tizo, nu e sânge, e sirop. Curge mult p-aici, eu deja dau în diabet de la atâta zacăr! Ce ți-e și cu teatrul ăsta, zău, are tot mai mulți adepți în bulă. God bless the talented!
Madame Laura,subiectul ala cu numarul MWIE PSD s-a terminat,au confiscat politistii placutele.Zice-se prin targ ca acum ca nu mai sunt placutele …e doar MWIE PSD… fara numar.
De terminat s-o fi terminat povestea, da’ nu cred că știți cum a-nceput. Hai că vă zic eu.
Agentul rutier Rămurel Pastramă se duce la șeful lui:
– Dom’ comisar permiteț’ să raportez: a intrat în țară unu’ supărat pe partid.
– Adică?
– Avea numere de înmatriculare ob… obscene. N-am știut ce să facem, așa că i-am dat voie să treacă, avea actele-n regulă.
– Cum obscene?
– Cu M**EPSD, șefu’.
Comisarul Flocea își împinge cascheta spre ceafă. Iar probleme, ‘tu-i pe mă-sa de viață. Spera la o vară liniștită, mai avea un pic pân’ la concediu. Oftează și pune mâna pe telefon.
– Săr’na doamna secre… ăăă… ministru. Flocea la telefon. Avem o belea.
Îi explică tărășenia în timp ce-și șterge nervos sudorile de pe frunte. Pe fosta duamnă supprefect o iau amețelile, nu mai înțelege nimic. Pesedeu’ n-a terminat autostrada aia nenorocită tocmai ca să nu vină nesuferiții în țară. Pe unde naiba circulă, se-nghesuie toți pe Valea Oltului, sunt nebuni?
– Împărțiți urgent prezervative la toată lumea, țipă duamna-n receptor. Ai înțeles? La toți să dați, să nu ne pricopsim cu alte belele. Și prindeți-l pe șobolanul ăla, ardeți-l cu tot ce puteți.
– ‘Nțeles, să trăiț’ șefa.
Agenții n-au știut ce să facă cu prezervativele, așa că le-au umplut cu apă și-au început să arunce cu ele peste tot, de-a ieșit tămbălău în toată presa. Și i-au făcut “șobolanului” dosar penal. Cu șină, ca să se-nvețe minte.
@Musiu Marius M,
Ăsta e un subiect inepuizabil. Că PSD-ul e mare, mult și hrăpăreț. Deci încape… 🙂
Mariuse,
Zici tu că s-a terminat? Sau că s-a interzis de la partid? Ultimul mesaj care circulă e unul foarte subtil, dar grăitor :)))
https://imgur.com/OFw7xYD
Terminat zici? Cred că abia începe 🙂
Iată:
M🇪🇺 PSD
@Solandi ești amabilă și drăguță 😋 să mă ajuți cu numărul meu de comentarii din totalul de 570 vs numărul de comentarii al Anduței ?
Obiectivul este pur statistic 😋
Cauza imposibilității de procesare a requestului pentru mine este PLOAIA și lipsa chefului de a mai merge la birou 😊
În caz afirmativ : mulțumiri.
În caz negativ : aprecieri 😊
HabaRnaM – 72 comentarii
Anduţa – 74 comentarii
Obiectivul meu: pură curiozitate.
Laura G. – 90
Solandi – 35
Mulțumesc 😏
Laura G 90 + o înghețată 🍨
Habar, vrei doar numărul de comentarii sau și numărul de caractere? 😉 Multumesc frumos pentru aportul la colecție! O singură dată am fost la colivie, în rest am luat pauze de la comentat. Treaba cu frica și toxicitatea m-a pus pe gânduri. Mona mi-a zis acum ceva timp de energie care distruge, cred că e cazul să iau iar o pauză.
Solandi, eu îmi voi pune pana la pălărie 😉
Comentariu beton!14
@Habar lasa vrajeala ca nu ai vrut sa pui pariu cu @LauraG. Nu te mai da pe langa ea ca un pisoias… cu lugu lugu 🙂
Comentariu beton!11
Anduța știi motto-ul acestui blog ? Repetă-l și fă uz de el la fiecare comentariu 😏 Las că-i bine și așa rău 🤨 Câte pălării ai ? Eu am 7 😏
A opta are și pene de tetrao urogallus. A aparținut tatălui meu 🤣
Vezi să nu pui pana la roata norocului 🤔
@Alin eu nu vrăjesc bre , încânt, descânt, fac și desfac. Pentru tine preț special 😏. Sunt un mag ce … vreju’ meu 😋
Moderare https://imgur.com/gallery/OrD37aO
@Anduţa,
Eu la cingătoare. În locul briştii pomenite de @HabaRnaM, deunăzi.
O brişcă îmi poate aduce la scară, dacă insistă.
@Habar mi-e si frica sa intreb care sunt serviciile pentru pretul special oferit doar pt. mine 🙂
Tre’ să fac o pauză, vă las să mă ajungeți din urmă 🙂
bineinteles…k iar am ajuns in „iadul negativ” al manutzelor rosii……dar eu doar imi imaginam ce fel de pene are @anduta la…..ceea ce zboara……imaginatia….jur k asta e reala…nu am tras din punga nimic…pentru k sau interzis pungile nereciclabile
Ai tras o liniuță –- sau interzis? 😏😋😁🤪
E ok. Și eu mănânc virgule 😏
Asl pls Sorine … statistic așa 🤪🤔
@Sorine si in completarea a ceea ce a spus colegul @Habar sa ne dai si kg pe care le ai… tot statistic intreb. Nu de alta dar mai sus vorbeai de diete!
05 ,male ,cartierul cu frunza verde la semafor, +80 kg PS: nu am tinut si nu am sa tin decat dieta cu ceafa de porc, cartofi noi prajiti si salata de rosii inima de bou romanesti ( doar ulei si sare fara otet) si cu multa ceapa …..palinca de caise inainte si cabernet dupa
@ Solandi
Ei – cu vreo 8 – 9 zile in urma:
Bonjour et merci pour votre message,
Apres vérifications , nous venons de refuser le règlement PayPal a l’instant,
Vous serez re crédité sous un délai de 48h environ.
Nous restons à votre disposition.
Bien cordialement
Moooa’ ce tare-i Solandi, mi-am zis, uite ca i-a inchis. Las’ ca-i spun si ei dupa ce m-oi vedea cu banii, sa stie si ea, ca doar e succesul ei.
Eu – ieri:
Madame, Monsieur,
Apres vérifications, malheureusement après une semaine je ne pouvais pas constater un remboursement de mon paiement paypal.
Bien cordialement,
Ei – astazi:
Bonjour,
Nous vous confirmons que le paiement n’a pas abouti de notre côté.
Bien cordialement
Solandi președintă!
Cred că mișcă Vasilescu 😋 Aprobă… și dezaprobă 🤪
@Faiantaru’,
Probabil că ar trebui contactaţi cei de la paypal, acum că francezii şi-au făcut treaba lor.
Deşi până atunci trec cele 30 de zile şi banii oricum se întorc.
@ Solandi
Hai sa mai astept, suma figureaza online in continuare ca fiind la dispozitia lor.
Gata bă cu vrăjeala.Care vine la un 7000 de alergat?De metri adică.După,imediat dupa alergat,de vara asa, 3 seturi a cate 30 de flotări si 3 seturi a cate 12-14 tractiuni cu priza largă?In loc de seturi puteti să spuneți si serii.După un dus rapid si un mic dejun echilibrat urmeaza o plimbare de ceva kilometri să vedem floarea soarelui,porumbul. Hai,pa că este zi de aerobic.
Run … run 😋 .. eu îl aștept pe Mihaița, lângă portița… c’o tocăniță
Comentariu beton!12
Am facut un test Cooper sa vad cum mai stau… si am ramas dezamagit. Am alergat 2k in 12 min. Trebuie sa reincep antrenamentele de cardio si alergatul. Si asa ma trezesc la aceeasi ora la care ai postat acest comentariu.
Iată-l!!! https://youtu.be/u-VcErKk6Qs
“Bărbatul” modern, care agresează verbal femei necunoscute pentru că este un mizerabil. Și apoi le lovește când i se spune “nu” sau i se răspunde pe măsură. Pentru că urechile lui sensibile nu pot tolera trivialități. Un lăbar trist ca foarte mulți alții. Mult prea mulți. Și, ce e mai rău, e că i se găsesc scuze acestui abuzator. O clică de masculi dezgustători. Vomit!
Despre ce kkt vorbești aici ? Zici că ești varianta feminină a lui ăla 😏 discutat ieri,parcă. Superficial și sâcâitor. Agitator.
Eu îi footeam un scaun în cap ăluia să îl rețin până venea garda. Din voleu .. pe neveu.
Pentru asta e bine ca femeile „vulnerabile” să lase draq dansul,pictura,etc și să facă un sport de contact, ceva!
Aaa.. fără violență, aprindeți o torță pă mobil.
Metaclorpramid ! Se mai găsește?
Greșit! Eu sunt femeie! Eu când merg pe stradă sunt agresată verbal și/sau fizic de reduși mintal ca ăla din video. Eu sunt ținta unor articole “în glumă” pentru că nu port verighetă. Eu primesc eticheta de “curvă” sau “șogoriță” dacă ies la 3 întâlniri în 3 luni. Pentru că unii bărbați, de altfel fericiți și împliniți ca soți și tați, își răsfrâng frustră… ăăă fericirea asupra femeilor. Despre ce kkt vorbim?! Despre faptul că unii bărbați sunt lepre ca cel din video și alții sunt niște trompete cu impresii de zmei care habar nu au ce înseamnă hărțuirea pentru o femeie. Ptiu!!!
Ah, și mai vorbesc despre faptul că, de câte ori am expus un caz REAL de comportament masculin deviant (ca ieri, de exemplu), unii comentatori bărbați au ignorat elefantul din cameră și m-au atacat tot pe mine. Ptiu din nou!!!
Că tot propăvăduim egalitatea între sexe tre să admiți că și unele femei sunt la fel de lepre ca și unii bărbați. Ptiu & gâl 😋
Habarnam, eu niciodata nu am negat uscaturile din randul nostru. Niciodata. Dar tu, iata, inca o data, ignori problema, ignori hartuirea din video si te freaca grija de leprele feminine la general. Practic, nu faci niciun pas in fata, doar cate 2-3 in spate… dezamagitor!
Dacă zici tu Vero … o să-mi foot un scaun în gură, o să chem garda și o să mă înscriu la balet că prea sunt ignorant.
Așa torni tu gaz pe foc … mereu ?
Footete dragă cu cine vrei tu, când vrei tu și poartă sau nu … ce gablonțuri vrei și poți.
Ce contează pentru tine ce zic unii bărbați? Las să zică. Gura lumii slobodă,nu o astupi nici cu pământ. Tre să conteze doar ce zic câțiva care merită ascultați și care nu au obiectivul de a te foote.. prieteni și oameni de bine, știi ce zic ? Hai că știi 😋
Don’t worry, be happy 😋 Ce-i al tău e pus deoparte 😉
Numa bine, rău la nime …
@HabaRnaM
1. Fix asta e problema mea. Ca, nici macar la nivel conversational unii barbati nu reactioneaza corect in fata unui abuz. De glume si mistouri avem internetul plin. Dar cand barbatii vor inceta sa ia in ras hartuirea de orice fel, sa reactioneze prompt si sa-i condamne fara tagada pe abuzatori, abia atunci iesim din intuneric. Cat timp raspundem la stiri despre violuri si alte violente sau la articole de 2 parale despre frustrari defulate ale unor porci sinistri cu glume si „da’ ce i-a facut?”, ramanem in preistorie.
2. Ce-i al meu nu e pus deoparte. Trebuie sa muncesc sa obtin orice. Paine pe masa, chiloti in c.ur si chiar si un iubit. Nu pica nimic din cer, cel putin nu mie. Dar asa-mi place, sa nu datorez nimic nimanui!
3. Daaaa, gura lumii e sloboda, poti sa pariezi ca nu am sa tac niciodata, mai ales cand vad atatea nedreptati. Si ipocrizie!
Pauza, am nevoie de refill cu tigari si cafea. ^^
Mai, Vera,
tu dai drept dovada irefutabila un film mut ?! In care, chiar si asa, se mai si vede din lipsa de reactie a clientilor terasei la ce-i striga ala din 20 de metri peste capul lor ca nu-i vorba de un nici un continut obscen sau indecent de natura sexuala dupa cum minte ea ? Ea zice ca daca ca ea umbla sumar imbracata, gata, alta dovada nici nu mai trebuie !!! Ahahaha … Chiar credeti ca noi mai plecam la fente dintr-astea din picior ?
Tot asa, chiar aici pe sait, nu foarte demult, o scrisoare de scandal preluata de Mihai cum ca primarul PNL din Baia Mare a sarit din senin sa-i care uneia pumni si picioare. Si cand apar imaginile de pe camerele de supraveghere a traficului, de care habar n-avusese si la care nici nu se astepta, se vede clar cum ea traversa in harfe vorbind la mobil si cum numai ea din senin se intoarce si-i arde aluia un sut zdravan in masina, ca sa-si continue apoi convorbirea la mobil. Altceva nimic din tot ce-a fantasmat ea cu o zi inainte: Data in fapt de camere si-a amintit ca a avut un blackout total sub imperiul emotiilor. Ahahaha …
@Faiantaru
1. cazul cu primarul nu-l cunosc, eu ma refer strict la acest video. Dar, oricum, daca tie ti se pare ok sa iei o femeie la bataie cu pumni si picioare pentru ca „ti-a ars un sut zdravan in masina”, atunci ai probleme la cap. Grave!
2. De unde ai dedus tu ca minte femeia? Tot din filmul mut? Si daca l-a injurat, trebuia sa-i traga una peste ochi?! Nu esti tot tu ala care ieri spunea „„da’ ce le-a facut, domne, Ceeetin, le-a omorat cumva?”
3. Ce imbracaminte sumara? O salopeta cu maneci pana la cot si picioare dezgolite? Vara?! Am si eu crapatura la rochie azi, pana sus pe pulpa, se vede doar daca stau picior peste picior. Merit o palma pentru asta? Sau ce merit?
Whatever, nici nu-mi mai raspunde, I’m sooo fuc.king done with you!
Esti ireal, Faiantare. I-re-al! Si irecuperabil! Eu ma opresc aici. Nu am de gand sa iti mai raspund vreodata. Nu am ce discuta cu un om care uraste femeile.
Asta chiar nu-i o problema, nu-mi mai vorbi.
De adio …
1. Primarul a incercat s-o retina ca s-o duca la politie. N-a reusit. Stiind insa ce o asteapta in curand a vrut sa contracareze anticipat dandu-se pe ea drept victima pe facebook, insailand o poveste cu pumni si picioare zdravene incasate, pe care multi novici au inghitit-o ca pelicanii din zbor. Spre dezamagirea ei cand au aparut imaginile nu s-a mai vazut nimic din picioarele si pumnii aluia, ci numai sutul ei. Probabil ca tie, ca si ei, ti se pare ceva firesc, ei si ce daca ati indoit o tabla, acolo, sa si-o repare. Dar tot n-am zis ca pentru asta merita calcata-n picioare, dupa cum bagi tu din burta, ci dusa la politie, cum de altfel a si incercat tipu’.
2. Pentru ca-n sutimea de secunda in care s-au intersectat ala n-avea timp de nici o propunere sexuala, basca ea sa-l mai si refuze, omul continandu-si directia de mers fireasca. Cum insa o injuratura gen „Ti se vad bucile, putano !” sau „Ce impresii ai in cap, harfisto !” nu-i pasibila de nimic, trebuie s-o aduceti cumva in zona hartuirii sexuale, cum ca omul va junduit mai intai bla bla bla si la auzul refuzului a devenit brusc resentimental bla bla bla, ce sa mai, sa scoateti un semi-viol din asta, care … care este intr-adevar pasibil de pedeapsa ! Nu-i nevoie de nici un sonor pentru asta.
3. Nici macar pe cele ca tine. Doar va zic ca-ntotdeauna cand veti mai raspindi intunericul vostru, se va inalta si lumina sa-l intampine.
@Faiantaru’,
Nu înţeleg mania asta a ta de a scoate mereu la suprafaţă ce îngroapă pisica.
Ştim cu toţii că pe lume sunt tot felul de oameni şi printre ei unii sunt foarte răi. Şi când zic ‘oameni’ mă refer la femei şi bărbaţi în egală măsură. Tu vii mereu cu cazuri de femei nebune/ nesimţite/ mahalagioaice şi ni le fluturi nouă sub nas de parcă ăsta ar fi etalonul feminin.
Ideea în ce a scris Vera mai sus era alta: era vorba despre femei ok de pe stradă, necunoscute chiar, care cad în raza de acţiune a unor animale cu două picioare doar pentru simplul motiv că animalul e mai forţos. Un mârlan care aruncă cu jigniri şi cară pumni pentru că aşa i se năzare lui. Pentru motive cretine şi al căror revers nu e posibil: o femeie n-o să-i tragă un pumn unui bărbat pentru că ăla a fost nesimţit pe stradă sau la coadă la magazin, etc. Şi nu o să încerce să-l agaţe şi apoi să-l facă sac de box pentru că ăla nu a băgat-o în seamă. Sau să îi strige aşa, tam-nesam: ‘Te crezi Casanova balcâzule de porţi hainele alea strâmte? Te-ai uitat în oglindă, porcule?’.
Te întreb acum: ai şi tu vreo persoană de sex feminin la care ţii foarte mult? Fiică, soră, prietenă, soţie…? Dacă da, îmi poţi spune te rog ce ai simţi dacă ea şi-ar vedea de treabă ei mergând liniştită spre ştrand, să zicem, şi un p.ulete i-ar striga ce scrii tu cu atâta nonşalanţă mai sus: ‘Ți se văd bucile, putano!’/’Ce impresii ai în cap, harfisto!”?
Comentariu beton!12
„Te crezi Casanova balcâzule de porţi hainele alea strâmte? Te-ai uitat în oglindă, porcule?’. 😀 😀 😀 😀 😀 Asta chiar mi-ar placea s-o vad ! Sau „Degeaba tragi, fraierica, tu nu vezi ca nu te ajuta fatza ?”. 😀 😀 😀
***************
Mici inadverdente, Solandi, mici inadverdente …
Uite, spre exemplu, „stim cu toţii că pe lume sunt tot felul de oameni şi printre ei unii sunt foarte răi.”. Nu, putin inexact, poate o anumita parte stie, din care cu siguranta Vera nu face parte, pentru ca „‘ ‘Barbatul’ ” modern (nota mea; carei modernitati ii apartin si eu si tot restul !) si care agresează verbal femei necunoscute pentru că este un mizerabil”. Puteai sa te uiti dupa litera de capatai in care si-a inceput abordarea – si de asta dat ca si intotdeauna – si ca tot discutam de echitate sa-i explici ei treaba asta, nu mie … De altfel si aici e mai bine sa ma crezi pe cuvant fara a te mai supune caznei cautarii, eu niciodata nu atac, toate de la mine vin in replica. Pentru ca stiu ce fac. Si atunci cand atat Laura, cat si tu, mi-ati reprosat ca incep chiar de luni de dimineata, s-a-ntamplat pentru ca nu mi-ati interpretat citarea lui Darwin in contextul articolului. Mihai parea ferm convins ca elevii sunt facuti ostatecii religiei, cea care povatuieste discriminarea femeii, in loc sa fie lasati liberi sa culeaga lumina din teorii in pas cu vremea, din evolutionism, eu doar explicandu-i ca invita lumea sa sara din lac in put. De asta l-am citat pe Darwin, ca sa-i dovedesc lui Mihai flagrantul, nu ca prin gura lui sa va jignesc pe voi. Am lasat-o insa asa cum a cazut, pe Laura in mod vizibil neinteresand-o altceva decat citatul respectiv, pentru ca, trebuie sa marturisesc, ma stimuleaza inganarile cu ea. Dar daca ai sa-mi recitesti comentariul, ai sa-mi dai dreptate.
E momentul sa-ti spun ca-ti pregatisem cu totul alt raspuns, unul pe care nici ca-l incepusem bine si devenise deja cel mai lung text pe care l-ar fi gazduit vreodata saitul lui Mihai, la care am renuntat insa, o data pentru ca ar fi necesitat scroll infinit, si a doua, pentru ca oricum ar fi fost tratat cu curul. Avea totusi ratiunea lui bine intemeiata pentru ca am ferma convingere ca in unele notiuni la care ai apelat vedem sau intelegem lucruri total diferite, ba chiar opuse. Relatam spre exemplu dupa un caz real povestea unei fetite in prag de adolescenta, talentata la vioara, care fusese de al ei tata, porcar de meserie, trezita in plina noapte ca sa-i fie strivite ambele maini, tarata apoi prin noroiul ploios pana la cocina si aruncata in ea cu vorbele „Ba aici ramai, mai, nenorocito, nu sa te joci tu cu vioara si altul sa munceasca de prost !” Nu tin sa-l comentez prea mult, nu l-am mai considerat de atunci, din prima clipa, un caz de abuz sau de discriminare, ci unul de bestialitate. Foarte probabil, daca am fi trait in vremuri de demult cu purtatori de sabie, i-as fi zburat de indata capul de pe umeri fara ezitare. Acuma nici nu vreau sa insinuez ca asta-i etalonul meu de nedreptatire a femeii, ca musai sa se ajunga pana intr-acolo ca sa avem un caz de discriminare, totusi, totusi, luandu-ma dupa cota de frustrare sau de nervozitate maxima inregistrata vreodata aici pe sait, anume ca asa ceva e peste poate si de netolerat la adresa femeii, anume ca barbatul, un necunoscut cu care ti-ai stabilit o partida de sex isi permite sa nu mai apara ca sa va ia la masdrug, in mod cert, avand in vedere uriasa discrepanta intre cele doua, intelegem notiunea de discriminare in feluri total diferite. La fel si pe cea de femeie OK.
Sigur ca obervatiile mele devin stridente de vreme ce sunt singurele in amonte, cursul obisnuit al jetului fiind dinspre femeie spre barbat. Dar si aici esti putin inexacta, uitandu-ne chiar si prin aceasta prisma sexista la cum au stat lucrurile, eu n-am scris exclusiv in devafoarea femeii. Dimpotriva. A parut astfel pentru ca fiecare lucru bun pe care l-am spus a fost imediat taxat si interpretat la maniera „Iata dovada, sigur ca putem si asta si multe altele, daca nu ne-ati fi tinut voi, nenoroctilor, secole de-a randul la cratita”. Cu scuzele de rigoare, aiasta nu-i vina mea. Si da, doar cu o singura scapare notabila, am dezgropat tot timp ascunde pisica, precum spui, pentru ca una sunt afirmatiile generalizatoare gen „Toate femeile sunt curve !” si cu altceva referirea la un caz particular gen „Amelia vorbeste tot timpul numai de madular, prin urmare e o curva.”
Cel uzitat personaj in vederea unui santaj emotional este mama, sentimentul de filiatie e adapost atomic, cum zicea una. Te inteleg insa ca din motive de etate de data aceasta nu te-ai putut folosi de el. Si desi argumentul mi se pare nul, caci in reciprocitate si voi v-ati putea avea in vedere rubedeniile masculine, dar departe de voi gandul, totusi n-am sa ma agat de el si am sa-ti raspund frust intrebarilor: N-am ! Nimic din tot ce ai insirat. Am numai amice pentru conversatii de convenienta, al naibii de plictisitoare, discutiile, nu ele, si nici n-am de gand sa schimb catusi de putin ceva la situatia mea. Daca as avea, numai si numai de dragul vorbei, o prietena sau sotie precum Katie Melua, atunci probabil m-as simti puternic disconfortant, ingrijorat de ideea ca i s-ar putea intampla ceva si vinovat daca chiar i se intampla, dar cum sansele la asa ceva stau cam 1 : 3 miliarde si cel mai probabil raspuns al vietii ar fi o cocalareasa de Bucuresti, „ciuruita” de intreg cartierul, chiar nu ma simt responsabil in privinta ei. Sigur, as putea sa fug si eu ca ala din clip la oha dupa el, sanchi, am sarit in ajutorul ei, dar mult mai probabil scaunul l-as folosi pentru a ocupa un loc mai privilegiat la spectacolul ce ar urma, unul interactiv intre actori si spectatori, dai, mai baiete una si la ficati din partea, iti garantez eu ca merita. Scuza-ma, dar atata timp cat modelul de sotie primit cu atata aplomb si in urale de-a dreptul triumfale de voi e una care iti spune verde-n fata ca ea si-ar schimba moravurile (si implicit principiile de viata) doar in functie de aparitia impredictibila in viata ei a unuia care „merita”, ca te poti imbraca si dezbraca de caracter cam dupa pofta inimiii si ca-i de-a dreptul normal sa fie asa, eu, unul, consider ca nici nu face sa-ti periclitezi propria-ti persoana pentru ea. Din pacate si in incheiere, vezi si tu acum prea bine, ca era totusi necesar un raspuns mai lung si mai detaliat, pentru ca si pe cea de sotie o intelegem cu totul altfel.
Iată cum se demonstrează că femeile sunt ființe inteligente pentru că niciuna nu acceptă sa fie parteneră unui asemenea om!
Women of the world, I salute you! Rămâneți în întuneric, cu 2-3-6 pisici și o sticlă de cidru!
Aham, da, da, conteaza tu pe asta … unele mi-ar putea fi lejer fiice ! 😀
Caci …
„Sa moara dusmanii mei,
Ca am faima la femei,
N-am jeepane, n-am parai,
Nici costume din Dubai!
@Faiantaru’,
Dacă te-a amuzat replica mea cu balcâzul, pune tu în loc una care te-ar enerva.
Ca de obicei scrii foarte mult şi sari de la o idee la alta.
Să le luăm pe rând.
Ai amintit mai de mult de părerea pur misogină şi nejustificată ştiinţific al lui Darwin, despre femei. Cum ţi-am spus şi atunci – nu e relevantă deoarece nu are niciun fundament ştiinţific. Este doar o părere emisă doar pe baza gramajului creierului, nu şi pe baza structurii lui.. Şi el, cât şi alţi înaintaşi bărbaţi (deştepţi: cum ar fi Aristotel; sau doar înaintaşi, cunoscuţi pentru diferite contribuţii în diferite domenii: cum ar fi Martin Luther) au făcut declaraţii ce nu le fac azi cinste. Toţi sunt produsul vremurilor în care au trăit, iar ceea ce au emis la o bârfă mică s-a filtrat prin prisma concepţiilor din vremea lor – în care femeia era privită ca o fiinţă inferioară per total şi nu doar pe latura care a dus la acest lucru: forţa fizică. Ca atare, părerea asta greşită al lui Darwin nu îi afectează teoria evoluţionismului. Probabil că dacă ar fi avut aparatura de astăzi nu ar mai fi scos o aşa perlă.
De aceea, pentru mine materialul pus de tine atunci era egal cu zero.
Pui apoi anapoda, faţă în faţă, două situaţii: una extremă – cea cu violonista, şi alta menţionată de mine ca revers al comportamentului bărbaţilor – ceva cu reacţia femeii la refuz.
Ei bine:
a) eu mă refeream la faptul că femeile sunt agresate verbal pe stradă de către necunoscuţi şi apoi fizic pentru că nu sunt interesate de avansurile lor libidinoase.
Şi
b) întorceam moneda pe partea cealaltă apoi, spunând că: nu ai să vezi o femeie în aceeaşi postură – nici să apeleze aşa un bărbat şi cu atât mai mult să facă apoi sac de box din el la un presupus refuz al lui.
Ceea ce e cu totul diferit. Era vorba despre interacţiune la prima vedere, nu despre stabilit întâlniri ulterioare. Şi în niciun caz nu era despre sex.
Ţi se pare apoi inechitabil că te întreb despre cunoştinţele feminine din viaţa ta pentru a te sensibiliza şi spui că invers nu aş întreba. Departe de mine gândul. Femei şi bărbaţi deopotrivă sunt victime. Dar noi vorbeam aici despre abuzul fizic al bărbatului asupra femeii. Pentru că aşa vrea muşchiul lui şi pentru că poate. Şi pentru că femeia nu îl poate pune la pământ cu pumnul. Un mardeiaş fără oo care nu are curaj să se ia la trântă cu alt bărbat de frică să nu ia bătaie.
Din această cauză discuţiile de aici cu tine sunt interminabile. Pentru că tu simţi nevoia să aperi tagma bărbătească când de fapt, în contextul în care discutăm noi aici, NU e cazul: pentru că ăia nu sunt bărbaţi. Aşa că relax. Ţine-ţi gheruţele în teacă, păstrează-le pentru şobolani, nu sări la gâtul pisicuţelor.
@Alin,” Singura diferența între oameni este voința ” Edelweiss.
Asta a fost maximă din prepuțul gândirii. Aș mai adăuga și materialul genetic ca diferență.
Cică bântuie unul cu o problemă, proaspăt întors dintre jamboane, pe aici pe blog. Ce o vrea oare ?
@Edel ai dreptate cu ceea ce spui. Doar ca uneori, cel putin pentru mine, socoteala din targ nu se potriveste cu aia de acasa.