Sfaturi pentru emigrare în Noua Zeelandă

Pentru că, după textul despre UK, mulți dintre voi ați vrut să știți cum stă treaba și prin partea asta de lume, v-a servit colega Andie.

Despre viața și mutatul în Noua Zeelandă. O să încep cu un disclaimer și anume că noi ne-am mutat aici de la Londra, unde prețurile oricum erau mar. Și ne-am mutat în Auckland, cel mai mare oraș, unde stăm la 20 minute cu autobuzul de centrul orașului.

Locuință – Stăm cu chirie și plătim 550NZD pe săptămână (1,600 RON), fără utilități. Avem 3 dormitoare și o baie, garaj, grădină destul de mare, zonă ok. Când am căutat, ne-am orientat spre ceva care să fie foarte aproape de serviciul sotului. Ăsta a fost cel mai ieftin loc pe care l-am găsit, restul costă mult mai mult (de la 700NZD în sus). Pe de o parte e comparativ cu Londra la preț deși noi plătim mai puțin decât plăteam pe un apartament, pe de altă parte nu e comparative, pentru că aici sunt foarte mari casele.

Încălzirea centrală – Lipsește cu desăvârșire. E cam ca Spania, pentru cine cunoaște. Fie calorifere electrice, fie foc cu lemne (cum avem noi!), fie aer condiționat pentru bogătani.

Fructe și legume – Orice nu e în sezon costă o avere. Nu glumesc. Am văzut dovlecei acum câteva săptămâni la 18NZD, 53 RON kg. Roșiile de abia acum au scăzut la 11 RON kg. Până de curând erau triplu. Dar ce e în sezon e ieftin ca braga. Am luat lămâi cu 5 RON la 2.5 kg, plus că am mandarine și grapefruit în grădină.

Mâncarea în general – Carnea este mai scumpă, dar infinit mai bună. Eu nu am gustat așa vită bună până nu am venit aici, asta pentru că vitele stau tot anul la pășune și mănâncă iarbă, nu furaj. Totul e de calitate superioară, de la brânză, la ouă, la ulei de măsline etc. E greu de explicat pentru că nu există mâncare așa buna în Europa și nu exagerez. Din cauza vremii și a solului, au chiar și două recolte pe an la anumite chestii.

Childcare/ Învățământ  – Ăsta a fost unul din motivele principale ale mutării, pentru că avem un băiat de un an și jumătate. În Londra full time, 5 zile pe săptămână, ne costa 1,200 de lire. Aici e la jumătate de preț, cu scutece și mâncare incluse. Merge la o creșă cu profil creștin, că așa s-a nimerit. Costă 350 NZD pe săptămână, program întreg, 5 zile pe săptămână, scutece incluse. Mănâncă 3 mese acolo. Sunt 4 copii la o educatoare (am inteles ca trebuie sa subliniez asta pentru ca in Romania sunt 20 sau asa ceva la o educatoare). Au tot felul de activități: pictat, preparat mâncare, messy play, jucat în nisip. Eu sunt foarte mulțumită, iar pentru el e minunat. Școala începe la 5 ani aici. Legat de sistemul de învățământ, este bun, DAR are și un mare DAR. Nu va scoate niciodată savanți, pentru că este axat pe jumătate pe activități fizice și sport.

Transport – Nu sunt la fel de politicoși ca în UK. Nu te prea lasă să ieși, iar camioanele nu au restricție de viteză ca în UK. Transportul în comun e așa și așa. În Auckland nu au metrou. Unele autobuze au port usb ca să îți încarci telefonul.

Oamenii – Și am ajuns și la oameni. E genul de loc unde te saluți cu vecinii, în fiecare magazin te întreabă ce mai faci iar dacă ești cu bebe vor șuetă. Nu judecă, sunt relaxați și nu oferă sfaturi, dar absolut oricine te ajută dacă poate. Ca parte negativă, nu sunt ok cu critica. E greu de purtat o discuție în contradictoriu fără să se simtă jigniți.

Siguranța – E genul de loc unde copiii se joacă pe stradă.

Serviciile – De la cosmetică, la sală, la orice înseamnă serviciu este cam jumătate de preț față de Londra.

Bacșiș – NU se lasă bacșiș. Se plătește la casă/bar, nu la masă.

Joburi – din februarie 2017 am început să lucrez și sunt deja la al doilea job. Fac tot ce făceam și în Londra, și anume online marketing. Salariul este un pic mai mare decât primeam înainte. Lucrez 8am-4:30pm. Aș zice că atmosfera la lucru diferă de la companie la companie, la fel ca în orice țară și domeniu de lucru.

Concediile – pentru că NZ e așa departe de alte țări, concediile sunt oarecum mai scumpe și mai exclusiviste. De-asta poți să întâlnești pe aici oameni care nu au ieșit niciodată din țară sau care nu merg anual nicăieri. În afară, cel mai aproape sunt Australia și insulele din Pacific (Fiji, Insulele Cook, Samoa, Tonga, Vanuatu, Noua Caledonie, Tahiti – între 3 și 5 ore de zbor). Hawaii și Asia sunt la 8-9 ore distanță.

Vremea – Am trecut deja prin 4 anotimpuri acum așa că mi am făcut o părere. Unde stăm noi e climat mediteranean aproape, asemănător ca latitudine cu Spania. Cel mai frig a fost 7 grade, noaptea. Iarna sunt cam 15 grade. Fiind aproape de tropice, au uneori cicloni.

Ploaia – are un capitol separat . Când plouă, plouă, nene. În Europa NU plouă niciodată așa. Este ca o ploaie tropicală, volum foarte mare. Când ești cu mașina e chiar periculos pentru că nu fac față ștergătoarele.

Integrare – Ei bine, nu simt că m-am integrat 100%, dar a trecut doar un an. În UK am stat 11 ani. Am diverse prietene, două românce, o unguroaica, o fată din Spania plus câteva colege de la fostul si actualul job, dar na, nu e același lucru.

Transportul în comun – E sublim dar lipsește cu desăvârșire. Mașina e regină. Slavă domnului că lucrăm amândoi aproape de casă.

Sănătate: Nu am avut urgențe până acum, dar atât cât am avut nevoie, suntem mulțumiți. O operație (granulom umbilical). Timpul de așteptare la stat era destul de mare, cam 5 luni, așa că am făcut la privat. Am câteva observații, care sunt valabile și pentru mutat în Europa. În România copiii sunt supramedicati – nebulizatoare, antibiotice, mers la urgențe toată ziua bună ziua. Îți spun asta pentru că dacă ești obișnuită cu așa ceva, în UK și în alte țări (ca NZ) vei simți că sunteți neglijați. Aici este foarte normal ca un om să nu fi luat în viața lui antibiotice și se pune mare accent pe imunitatea naturală. Dacă are febră sau tuse, copilul tot merge la creșă. Nu merge dacă are tummy bug.

Comunitate: Oamenii sunt foarte deschiși, primitori, dornici să te ajute. E genul de loc unde poți ruga un vecin sau un străin pentru ajutor. Sunt foarte fără pretenții și relaxați. E foarte normal să-i vezi în picioarele goale spre exemplu.

Costul vieții: Comparativ cu România este mult mai mare. Nu am să va mint, în România dacă câștigi bine, ai mai mult disposable income. În unele chestii e chiar mai scump decât UK. Am dat un exemplu mai sus, tot ce nu e în sezon, fructe sau legume. Deci mâncarea poate fi foarte scumpă și noi ne am modificat felul de a găti /mânca în funcție de sezon. Utilități plătim așa (a se nota că acum e vară aici): electricitate (nu sunt gaze) – nzd100/lună, mobil pre Pay nzd 20/lună (ne am adus telefoanele noastre), apă nzd 30 pe lună, sky tv nzd 68, internet nzd 60.

Timpul liber: Distracții sunt scumpe, dar un pic mai ieftine decât în UK: film NZD10 biletul, theme park NZD30 biletul. Dar nu ai nevoie de astea când ai atâta natură și plaja aproape. Noi stăm la 10 minute cu mașina de plajă.

Bani: și am ajuns și la bani. Noi personal o ducem mai bine ca în UK. Câștigăm un pic mai bine, plătim aceeași sumă pe chirie dar pentru o casă mai mare și mai centrală și creșa este la jumătate de preț față de UK.

IT: este la mare căutare, cred că este skills shortage. Habar nu am care sunt scorurile dar recomand să aruncati un ochi pe SEEK. Co.nz – un site de joburi.

Zone: am vizitat mare parte din țară, cam 80%. Joburile în mare parte, în special în IT și chiar și ale noastre sunt în marile orașe, în special Auckland. Auckland nu e capitala, Wellington e capitala, dar Auckland e cel mai mare oraș (2 mil locuitori – întreaga țară are doar 4 mil). Eu zic să vedeți întâi unde sunt oportunități și joburi. Auckland suferă de sindromul orașului mare, ca și Londra, în sens de multe joburi dar și prețuri foarte mari. Nu prea are transport în comun bun, spre deosebire de Londra.

Viza: la mine nu prea este relevant că am spouse visa. Am obținut-o prin sot, când eram la Londra. Trebuie examen fizic (inclusiv radiografii). Eu eram gravidă atunci așa că am fost scutită de radiografii.

Mai am una, depărtarea: dacă sunteți foarte apropiați de familie și prieteni, e foarte greu. Sunt 24 de ore de zbor în total, practic este capătul lumii. Este costisitor dar și greu fizic să vizitezi anual, cel puțin cu copiii. Daca e vreun deces in familie exista posibilitatea sa nu puteti ajunge.

Fiecare are motivele personale pentru mutare, desigur, dar părerea mea e că nu trebuie să fie ceva pur financiar, pentru că astfel  totul se va transforma într-o mutare pe termen scurt.