Pentru că, după textul despre UK, mulți dintre voi ați vrut să știți cum stă treaba și prin partea asta de lume, v-a servit colega Andie.
Despre viața și mutatul în Noua Zeelandă. O să încep cu un disclaimer și anume că noi ne-am mutat aici de la Londra, unde prețurile oricum erau mar. Și ne-am mutat în Auckland, cel mai mare oraș, unde stăm la 20 minute cu autobuzul de centrul orașului.
Locuință – Stăm cu chirie și plătim 550NZD pe săptămână (1,600 RON), fără utilități. Avem 3 dormitoare și o baie, garaj, grădină destul de mare, zonă ok. Când am căutat, ne-am orientat spre ceva care să fie foarte aproape de serviciul sotului. Ăsta a fost cel mai ieftin loc pe care l-am găsit, restul costă mult mai mult (de la 700NZD în sus). Pe de o parte e comparativ cu Londra la preț deși noi plătim mai puțin decât plăteam pe un apartament, pe de altă parte nu e comparative, pentru că aici sunt foarte mari casele.
Încălzirea centrală – Lipsește cu desăvârșire. E cam ca Spania, pentru cine cunoaște. Fie calorifere electrice, fie foc cu lemne (cum avem noi!), fie aer condiționat pentru bogătani.
Fructe și legume – Orice nu e în sezon costă o avere. Nu glumesc. Am văzut dovlecei acum câteva săptămâni la 18NZD, 53 RON kg. Roșiile de abia acum au scăzut la 11 RON kg. Până de curând erau triplu. Dar ce e în sezon e ieftin ca braga. Am luat lămâi cu 5 RON la 2.5 kg, plus că am mandarine și grapefruit în grădină.
Mâncarea în general – Carnea este mai scumpă, dar infinit mai bună. Eu nu am gustat așa vită bună până nu am venit aici, asta pentru că vitele stau tot anul la pășune și mănâncă iarbă, nu furaj. Totul e de calitate superioară, de la brânză, la ouă, la ulei de măsline etc. E greu de explicat pentru că nu există mâncare așa buna în Europa și nu exagerez. Din cauza vremii și a solului, au chiar și două recolte pe an la anumite chestii.
Childcare/ Învățământ – Ăsta a fost unul din motivele principale ale mutării, pentru că avem un băiat de un an și jumătate. În Londra full time, 5 zile pe săptămână, ne costa 1,200 de lire. Aici e la jumătate de preț, cu scutece și mâncare incluse. Merge la o creșă cu profil creștin, că așa s-a nimerit. Costă 350 NZD pe săptămână, program întreg, 5 zile pe săptămână, scutece incluse. Mănâncă 3 mese acolo. Sunt 4 copii la o educatoare (am inteles ca trebuie sa subliniez asta pentru ca in Romania sunt 20 sau asa ceva la o educatoare). Au tot felul de activități: pictat, preparat mâncare, messy play, jucat în nisip. Eu sunt foarte mulțumită, iar pentru el e minunat. Școala începe la 5 ani aici. Legat de sistemul de învățământ, este bun, DAR are și un mare DAR. Nu va scoate niciodată savanți, pentru că este axat pe jumătate pe activități fizice și sport.
Transport – Nu sunt la fel de politicoși ca în UK. Nu te prea lasă să ieși, iar camioanele nu au restricție de viteză ca în UK. Transportul în comun e așa și așa. În Auckland nu au metrou. Unele autobuze au port usb ca să îți încarci telefonul.
Oamenii – Și am ajuns și la oameni. E genul de loc unde te saluți cu vecinii, în fiecare magazin te întreabă ce mai faci iar dacă ești cu bebe vor șuetă. Nu judecă, sunt relaxați și nu oferă sfaturi, dar absolut oricine te ajută dacă poate. Ca parte negativă, nu sunt ok cu critica. E greu de purtat o discuție în contradictoriu fără să se simtă jigniți.
Siguranța – E genul de loc unde copiii se joacă pe stradă.
Serviciile – De la cosmetică, la sală, la orice înseamnă serviciu este cam jumătate de preț față de Londra.
Bacșiș – NU se lasă bacșiș. Se plătește la casă/bar, nu la masă.
Joburi – din februarie 2017 am început să lucrez și sunt deja la al doilea job. Fac tot ce făceam și în Londra, și anume online marketing. Salariul este un pic mai mare decât primeam înainte. Lucrez 8am-4:30pm. Aș zice că atmosfera la lucru diferă de la companie la companie, la fel ca în orice țară și domeniu de lucru.
Concediile – pentru că NZ e așa departe de alte țări, concediile sunt oarecum mai scumpe și mai exclusiviste. De-asta poți să întâlnești pe aici oameni care nu au ieșit niciodată din țară sau care nu merg anual nicăieri. În afară, cel mai aproape sunt Australia și insulele din Pacific (Fiji, Insulele Cook, Samoa, Tonga, Vanuatu, Noua Caledonie, Tahiti – între 3 și 5 ore de zbor). Hawaii și Asia sunt la 8-9 ore distanță.
Vremea – Am trecut deja prin 4 anotimpuri acum așa că mi am făcut o părere. Unde stăm noi e climat mediteranean aproape, asemănător ca latitudine cu Spania. Cel mai frig a fost 7 grade, noaptea. Iarna sunt cam 15 grade. Fiind aproape de tropice, au uneori cicloni.
Ploaia – are un capitol separat . Când plouă, plouă, nene. În Europa NU plouă niciodată așa. Este ca o ploaie tropicală, volum foarte mare. Când ești cu mașina e chiar periculos pentru că nu fac față ștergătoarele.
Integrare – Ei bine, nu simt că m-am integrat 100%, dar a trecut doar un an. În UK am stat 11 ani. Am diverse prietene, două românce, o unguroaica, o fată din Spania plus câteva colege de la fostul si actualul job, dar na, nu e același lucru.
Transportul în comun – E sublim dar lipsește cu desăvârșire. Mașina e regină. Slavă domnului că lucrăm amândoi aproape de casă.
Sănătate: Nu am avut urgențe până acum, dar atât cât am avut nevoie, suntem mulțumiți. O operație (granulom umbilical). Timpul de așteptare la stat era destul de mare, cam 5 luni, așa că am făcut la privat. Am câteva observații, care sunt valabile și pentru mutat în Europa. În România copiii sunt supramedicati – nebulizatoare, antibiotice, mers la urgențe toată ziua bună ziua. Îți spun asta pentru că dacă ești obișnuită cu așa ceva, în UK și în alte țări (ca NZ) vei simți că sunteți neglijați. Aici este foarte normal ca un om să nu fi luat în viața lui antibiotice și se pune mare accent pe imunitatea naturală. Dacă are febră sau tuse, copilul tot merge la creșă. Nu merge dacă are tummy bug.
Comunitate: Oamenii sunt foarte deschiși, primitori, dornici să te ajute. E genul de loc unde poți ruga un vecin sau un străin pentru ajutor. Sunt foarte fără pretenții și relaxați. E foarte normal să-i vezi în picioarele goale spre exemplu.
Costul vieții: Comparativ cu România este mult mai mare. Nu am să va mint, în România dacă câștigi bine, ai mai mult disposable income. În unele chestii e chiar mai scump decât UK. Am dat un exemplu mai sus, tot ce nu e în sezon, fructe sau legume. Deci mâncarea poate fi foarte scumpă și noi ne am modificat felul de a găti /mânca în funcție de sezon. Utilități plătim așa (a se nota că acum e vară aici): electricitate (nu sunt gaze) – nzd100/lună, mobil pre Pay nzd 20/lună (ne am adus telefoanele noastre), apă nzd 30 pe lună, sky tv nzd 68, internet nzd 60.
Timpul liber: Distracții sunt scumpe, dar un pic mai ieftine decât în UK: film NZD10 biletul, theme park NZD30 biletul. Dar nu ai nevoie de astea când ai atâta natură și plaja aproape. Noi stăm la 10 minute cu mașina de plajă.
Bani: și am ajuns și la bani. Noi personal o ducem mai bine ca în UK. Câștigăm un pic mai bine, plătim aceeași sumă pe chirie dar pentru o casă mai mare și mai centrală și creșa este la jumătate de preț față de UK.
IT: este la mare căutare, cred că este skills shortage. Habar nu am care sunt scorurile dar recomand să aruncati un ochi pe SEEK. Co.nz – un site de joburi.
Zone: am vizitat mare parte din țară, cam 80%. Joburile în mare parte, în special în IT și chiar și ale noastre sunt în marile orașe, în special Auckland. Auckland nu e capitala, Wellington e capitala, dar Auckland e cel mai mare oraș (2 mil locuitori – întreaga țară are doar 4 mil). Eu zic să vedeți întâi unde sunt oportunități și joburi. Auckland suferă de sindromul orașului mare, ca și Londra, în sens de multe joburi dar și prețuri foarte mari. Nu prea are transport în comun bun, spre deosebire de Londra.
Viza: la mine nu prea este relevant că am spouse visa. Am obținut-o prin sot, când eram la Londra. Trebuie examen fizic (inclusiv radiografii). Eu eram gravidă atunci așa că am fost scutită de radiografii.
Mai am una, depărtarea: dacă sunteți foarte apropiați de familie și prieteni, e foarte greu. Sunt 24 de ore de zbor în total, practic este capătul lumii. Este costisitor dar și greu fizic să vizitezi anual, cel puțin cu copiii. Daca e vreun deces in familie exista posibilitatea sa nu puteti ajunge.
Fiecare are motivele personale pentru mutare, desigur, dar părerea mea e că nu trebuie să fie ceva pur financiar, pentru că astfel totul se va transforma într-o mutare pe termen scurt.
MV mă provoci să te injur. Chiar vrei să plece toată lumea ? vrei să rămâi doar tu cu Elena or Vera ? Plm .. îs destule how to … la tătar pe blog. Dacă începi serii de astea măcar fă ceva gen : how to furi x meleoane and Madagascar. The f rest is history
Comentariu beton!57
@HabaRnaM, boss, dacă știam cum să furi meleoane crezi tu că mai exista blogu’ ăsta? Mai aveam io timp de scris când de dimineață până seara aș fi numărat la cașcaval?
Si ma rog de ce dracu ai vrea sa stai in Romania,HabaRnaM?
0 0
Gandalf si băetii ar vrea să știe câți bani trebe să rezisti acolo până te pui pe șenile.Si dacă esti macaragiu,sudor,dulgher găsești de lucru?
Comentariu beton!30
@edelweiss Nu rețin cine a scris acum niște luni că are o cunoștință în NZ sudor or something și că tipul câștigă foarte bine comparativ cu un “costum” aici.
@HabaRnaM răspunsul este evident: cu Elena ȘI Vera!
@Andie 10x, gg, merçi, Thanks și Mulțumesc! ❤️
@Vera,eu am un amic cu facultate,reprofilat sudor care lucrează si stă in Norvegia si câștigă extrem de bine.A lucrat si pe platformă.Altul in UK,macaragiu,27 de lire pe oră.
Comentariu beton!20
@edelweiss, sunt absolut convins că dacă ești șmecher pe oricare dintre meseriile astea, taiești boierește oriunde în lumea civilizată.
@Vera, eu eram ala. De fapt castiga mai mult decat tot grupul de prieteni, fosti colegi,”costum” din Romania, la un loc.
@Edelweiss, subscriu ce zice Mihai, daca esti mester in domenii dinastea mai fizice, si iti faci treaba bine, gasesti oriunde de lucru. De obicei treburile aste sunt facute de tot felul de oameni lucru slab, asa ca necesitatea de oameni/mesteri buni e mare.
Comentariu beton!22
@MuciFICATorU sa-ti deie Bunutu sanatate ca recunoscusi. Ma sacaie sa nu imi aduc aminte ceva. In pauza de masa ma puneam sa cotrobai toate articolele lui Miai din august incoace…
Sincer, nu cred ca poti „rezista pana te pui pe șenile”. Viza de turist e valabila 3 luni. Ori vii cu oferta de job, ori nu vii. Nu recomand. Pentru salarii si joburi, recomand seek.co.nz.
Comentariu beton!13
Las’ că sunt eu ultimul samurai pe plaiuri mioritice. Edelweiss, mă interesează casa aia din baloți, poate mă lași administrator 🙂
Comentariu beton!18
@Mona, ți-ai găsit, ăsta e în stare să care casa aia după el.
Bă,da voi nu vreti să va găsiți balotii vostri.Mai bine mă dezbrac in pwla goală si îi dau foc si dansez ca Chevin in filmu cu lupii si cânt :Dă ruf,dă ruf,dă ruf iz on faiar cântat prin nouăzeci de Coal Chamber.Si murdar de funingine,închei cu Loco al acelorași interpreți.
Comentariu beton!24
Tara lui Edmund Hillary….apicultor si alpinist 🙂
Comentariu beton!15
@Redoo, legenda spune că la început era doar apicultor dar şi-a pus stupii în vârf de munte.
Comentariu beton!23
@Redoo, și? Te bate un gând?
Bai, eu as pleca oriunde ca de munca nu ma plang, singura conditie este sa-si gaseasca sotia ceva decent, ca nu vreau sa o duca sa spele mosi la qur. Acu ca si-a luat ceva certificare black belt lin six sigma sper s-o si conving sa plecam pe undeva. dpdv financiar nu ne plangem, suntem ok, dar dincolo de mizeria politica si tot ce tine de mersul societatii, unul dintre motivele ce m-ar indemna la plecare ar fi si cheful de plimbareala si cunoastere…vedem
Comentariu beton!31
Foarte frumos articolul, la fel ca și cel cu UK. Nu s-a zis nimic de politică, trafic de influență, corupție și…închisori.
Dar…încă nu emigrez, că mi-e greu cu fusul orar sa citesc blogul…
Comentariu beton!25
@Ananas, păi partea cu politica, traficul de influență și corupţia sunt de la sine înţelese. Dăcât că aici.
@Ananas,stiu eu un tip ce lucreaza la construcția unei inchisori in Guineea Ecuatoriala 🙂
Comentariu beton!14
Emigrare în NZ, Spania, USA, d-astea am mai auzit și treaba e clară: pui osul la treabă îți merge bine.
Da’ povești de la vre-un emigrant în Coreea de Nord, Afganistan, Somalia ceva? Așa, ca să ne mai crească oleacă moralul.
Comentariu beton!26
@Xenopol, ăia nu sunt emigranți, sunt soldați. 🙂
Am o prietenă care lucrează pt ceva „forță de menținere a păcii a UE” momentan staționată în Somalia. Anul trecut personalul civil a fost staționat în Kenia. Anul ăsta sunt în Somalia toți. 🙂
@Ady Și? Își depune actele pentru obținerea cetățeniei?
Xenopol, asta voiam să zic şi eu, acolo (în Somalia) se duc soldaţi în misiuni de menţinere a păcii şi combatere a pirateriei. Am vorbit cu unul venit recent în vacanţă: orice alb e privit ca un milionar care poate fi usor deposedat de nişte mii de dolari şi de divaisuri scumpe, aşa că trebuie să fii cu ochii în patru tot timpul. Nu prea e un loc de făcut excursii, iar baie în ocean faci pe riscul tău că sunt rechini.
Comentariu beton!13
@Gabi1, în Somalia nici nu mai ies din baza militară unde sunt cantonați, așa că nu trebuie să fie cu ochii în 4. Cu rămasu-n toate mințile e un pic mai problematic.
În Kenia puteau ieși, nu era chiiiiar atât de nasol, dar cum zici, cu multe precauții, aveau la proceduri de securitate de n-a văzut neam de neamul nostru.
Interesant articol și plăcut scris. @Andie ar fi drăguț să-ți mai vedem comentarii pe aici.
Comentariu beton!20
Spionez mai degrabă ?
Îţi place sau nu: 0 0
Comentariu beton!12
Ahahaha, @Șpi ❤️
Lămurește-ne cu salariile, pls. Nu neapărat ale voastre, ci măcar orientativ, cât e minimu’ pe economie, cât de repede ți-ai găsit job.
Eu 4200NZD pe luna, sotul 6200NZD pe luna – net.
Mi-am gasit destul de repede (lucrez in online marketing/digital) pentru ca duc lipsa de specialisti in domeniul asta. Am inceput cautarea in ianuarie si am gasit in 2-3 saptamani, cu incepere din februarie.
Atentie! Eu eram deja aici. Nu recomand sa veniti aici fara oferta de job.
Nu stiu ce sa zic si cu emigratul asta ca e cu 2 taisuri: in timp ce noi plecam la mai bine, la noi vin indieni si chinezi s.a.m.d. Nu zic sa nu se emigreze, fiecare face ce ii place. Eu am ales sa raman dar nu ma plang. Ma rog, am ceva cu Dragnea, in rest, sa aud de bine.
E o vorba englezeasca: what is normal for the spider, is chaos for the ant. Asa si noi, unde noua ni se pare haos (Romania), altii vad oportunitate smechera.
Comentariu beton!28
@Tioc Alexandru,
Indienii și chinezii merg peste tot. Numai că prin alte locuri (cu ”apă caldă”) nu mai au loc de români – care-s mai curați și mai harnici. Așa că, ei vin în Ro unde se face loc 🙂
Comentariu beton!12
@Laura, avem amici de mai multe nații pe-aici, noțiunea de normalitate și așteptările sunt surprinzător de relative:
– românii și bulgarii se bucură de condițiile mai bune și de faptul că au scăpat de flegmele (autorităților) de care beneficiau acasă;
– finlandezul se bucură că alcoolul e mult mai ieftin decât la ei, dar este trist că oamenii sunt prea amabili și prea prietenoși;
– britanicii, în schimb, sunt foarte încântați de faptul că localnicii sunt veseli și foarte relaxați;
– venezuelenii fac mătănii că actele de corupție sunt excepția, nu regula și că pe cel care ține frâiele țării îl cheamă Rutte, nu Maduro;
– chinezii se bucură că pot respira;
– americanul este uimit de faptul că nu ești considerat alcoolic dacă bei o bere sau un pahar de vin la masa de prânz;
– indienii se bucură de absolut orice. Poveștile despre societatea și normalitatea de la ei sunt șocante pentru mine.
Comentariu beton!44
@Didina, 🙂
Și probabil că așa se întâmplă peste tot. Fiecare imigrant compară noul loc cu vechiul loc și se bucură pentru ce are în plus.
Pe mine m-a uimit ce s-a scris despre UK, că rezolvi absolut toate problemele administrative online sau offline dar simplu și direct. Asta după ce zilele astea mi-am tocat nervii făcând slalom între administrații și notariate într-un alt oraș, contratimp. Oricât de zen încerci să fii, sistemul te nimicește. Te simți mic, neputincios, într-o zonă a absurdului.
Comentariu beton!15
@Laura, da, din păcate România este planeta funcționarilor – stăpânii ștampilelor.
Pentru mulți dintre cei care pleacă este mai puțin important prețul dovleceilor în extra-sezon, că pot mânca și o fasole după plimbarea prin parc. Plimbare pe care o pot face, chiar și după serviciu, pentru că au timp.
Comentariu beton!15
‘neata 🙂
Am dat si o cautare pentru NZ, ma interesau limba oficiala si cam ce inseamna sistemul de invatamant/sistemul de organizare politica.
Am gasit in schimb un site al imigrantilor romani, evident contra cost: http://www.romania.co.nz/ si am gasit Biserica Ortodoxa Romana in Christchurch sau Ōtautahi, un mare oras din Insula de Sud a NZ.
Despre ceea ce ma interesam eu informatiile imi par vagi, logice dar nu suficiente.
Emisfera sudica este o optiune pentru cautatori, una interesanta, dar vorba lui Andie daca e vorba doar de bani nu cred ca poate fi vorba de o plecare pe termen lung.
Comentariu beton!18
Misto descris si mi-a placut ca tara, dar e prea departe.
Câteva întrebări fundamentale am și eu pentru o eventuală relocare: E scumpă drojdeala? Dacă ,e scumpă ,pot să îmi fac în grădină un cazan de țuică?Am băut odată țuică de mandarine și nu a fost rea deloc.Cum sunt polițiști?Sunt băieți de gașcă sau moterfuckers din aia care te pun rapid să amușini asfaltul?
Comentariu beton!18
@Paco pai tinand cont ca Andie zice ca oamenii-s mai relaxati, banuiesc ca nu-s asa troublemakeri, deci si politia ar fi mai chill.
La NZ e deja joi noapte, s-au dus la culcare somnoroasele pasarele, dar sigur revine pe seara Andie cu raspunsuri.
O intrebare absolut pertinenta, @Paco! Aia cu drojdeala ma interesa si pe mine , sa nu ma apuc s-o invat pe soacra-mea acu’ cum sa-mi puna pileala pe dehashel 🙂
Comentariu beton!12
@Paco, puțină „gândire creativă”…
https://wwwb.agerpres.ro/zig-zag/2018/01/02/noua-zeelanda-cativa-localnici-si-au-facut-o-insula-ca-sa-scape-de-o-interdictie-de-consum-de-alcool-in-public–30029
Este scumpă când ieși în oraș. Prețuri comparative sau chiar mai mari decât Londra. Oamenii nu prea ies în oraș să bea, mai mult beau acasă, la un grătar.
Poți să faci, atâta timp cât e pentru consumul propriu ?.
Polițiștii sunt de treabă. Urmăresc pagina de Facebook a secției locale. A fost mare dramă când le-a dispărut pisica, am căutat o cu toții. S a întors după câteva săptămâni ?.
Îţi place sau nu: 0 0
Comentariu beton!26
Daca am putea sa vedem unul si despre Australia….
Comentariu beton!11
@Vera ,și spaniolii sunt relaxati(majoritatea de la iarbă) în schimb polițaii,în special naționalii,sunt printre cei mai spurcați din tot ce am văzut eu.
Comentariu beton!11
Spania are multi imigranti. Si alta implicare politica. Spania are atentate.
NZ are dovlecei scumpi. E ceva altceva 😛
Comentariu beton!28
E prea departe!
Și oricum aștept să dau un tun la loto că am visat asta, așa că…..
Bon chance, @Gigi!
Iti da Miai adresa mea de email ca sa-ti dau eu contul meu bancar. Hai bisoux!
@Vera, nu am nevoie de Mihai, p’ormă tre să împart și cu el.
Văd eu cum fac, și te anunț. Mille bisous!
cum rahat să faci un articol de genul ăsta și să exprimi toate costurile/ prețurile în lei???
Se dezbate încă. Ce zici?8
@katalind, serios? Femeia a pus două preturi în lei doar ca să poată exemplifica și tu scrii că a pus TOATE prețurile în lei? Pe cele în NZD nu le vezi, nu?
@katalind Esti nesimtit! Daca atat ai priceput tu dintr-un articol orientativ, esti si prost!
Se dezbate încă. Ce zici?17
fix la asta m-am gandit si eu. in final nu a scris cat are salar, ea sau sotul.nu inteleg daca chiria e scumpa sau nu, pentru ca nu stiu cat castiga. face comparatie cu UK, da preturile in lei.foarte prost scris articolul
Se dezbate încă. Ce zici?13
Mie mi se pare ok că a dat prețuri în lei. Până la urmă e mai comod să gândești în RON, în România fiind, decât în euro. În plus, ei s-au mutat din UK, deci ziceți merci că nu v-a dat prețuri în GBP, ca să aveți ce butona pe site-uri de conversii. Pe bune, bă? Asta e problema? Sau ce, e vreunul p-aci care vrea să plece mâine în NZl și nu are informațiile complete? Interesați-vă din mai multe surse, în plm, dacă chiar vreți. Astea sunt niște informații generale scrise pe un blog din perspectiva celui care le-a scris. Facerea de bine…….. Succes celorlalți care vor mai scrie p-aici. Vedeți în ce monedă dați prețurile că unii sunt cam retarzi și nu înțeleg despre ce e vorba dacă nu li se desenează.
Ce mă interesează pe mine ce salariu au? Îmi permit să dau atât pe chirie și pe dovlecei sau nu. Punct, în plm!!
Comentariu beton!35
Să se menționeze în moneda din Botswana!
Comentariu beton!18
Scuze ca am cautat pe XE.com sa dau doua sume in RON. Nu se va mai intampla ;). Legat de salarii, anual 180,000 NZD brut impreuna.
Comentariu beton!13
Zău, dar de ce să dai salariul BRUT?! Nu ajută cu nimic la compararea cheltuielilor. Ceea ce doreste lumea să știe este salariul NET, ca să poata compara cu cheltuielile. Doar așa putem înțelege mai bine cum stau lucrurile în „partea asta de lume”, doar despre asta e vorba în articol. Nu putem aduna mere cu pere, cum bine ne spuneau profesorii de matematica. ? În rest e chiar interesant, mulțumim frmos! ?
@Vlad, in UK si NZ salariile se afiseaza intotdeauna brut, nu net.
Pentru calcule specifice, un site local: https://www.paye.net.nz/calculator.html
Dar, hai: eu 4200NZD pe luna, sotul 6200NZD pe luna.
Mulțumim, Andie ! 🙂 Și aici contractele sunt, în marea majoritate, încheiate pt brut. Doar ca nu era de folos respectiva informație și nici nu credeam ca dorește cineva să studieze contabilitatea NZ aici. Acum, având netul corelat cu cheltuielile ( deasemenea nete 🙂 ) cred ca imaginea poate sa fie vazută corect. Mulțumim mult pentru tot efortul, e un articol chiar interesant și util
Eu sunt in Spania.Sunt un pic nedumerita de afirmația că aici caldura este doar pe calorifere electrice, foc cu lemne sau aer conditionat.Stau in nord, în Burgos.Majoritatea au centrale de apartament sau cum este cazul meu, căldură de la,, comunidad”.Adică scara are o centrală jos la parter, iar caldura pornește automat la anumite ore(de 7 la 9 dimineata si de la ora 13 la ora 23).Chiria este de 400 euro iar caldura, apa calda si apa rece sunt incluse.Separat, platesc lumina si internetul.Casele au seminee sau centrale cu calorifere(pe gaz).Sunt mai scumpe pentru că au si gradini, garaje, terase.Chiria este în jur de 600, 700 euro si restul se plătesc aparte.Adica ajungi pe la 1000 euro cu totul.Sper sa nu se supere autoarea articolului pe mine pentru observație.
Comentariu beton!12
Nu mă supăr. Eu am locuit în sud, Andalucia.
Îţi place sau nu: 0 0
@Vii, care e logica lor cu caldura pe timp de zi si noaptea, cand e mai frig, o opresc? Am intalnit asta in Italia si am ramas masca, iar proprietarul se mira ca la noi in Ro avem si noaptea. Cica noaptea dormi si stai sub plapuma asa ca nu ai nevoie de caldura lor. Wtf?!?!
Exact asa, noaptea nu ai nevoie de căldură.Iti poti pune 2 paturi, 3 pe tine, de ce ai mai avea nevoie de căldură?!Si eu am fost uimita cand am ajuns aici.Acum m-am obisnuit.In nord sunt obișnuiți cu frigul. Burgalezii spun că aici s-a născut frigul.Copiii n-au căciuli în cap, până când temperaturile nu coboară la 1, 2 grade.Iar adulții sunt bine îmbrăcați în partea de sus dar în partea de jos au pantaloni scurți.Pe aceeași logică, dacă esti bine îmbrăcat în partea de sus nu mai ai nevoie si la picioare. ?
Interesante informații. Mulțumesc.
Comentariu beton!11
@Vera ,Mulțumesc!Acum se leagă totul în mintea mea.În timp ce polițaii spanioli patrulează să nu se detoneze habibi pe stradă,cei din NZ patrulează pe lângă aprozare să nu explodeze prețul la dovlecei.
Comentariu beton!61
Mă tăvălesc de râs!!!Cel mai bun comentariu pe ziua de azi,în opinia mea!
Foarte bun articolul! As zice ca este complet, aproape complet- lipseste problema emigratiei, In sensul ca anume cati emigrati eventual emigranti sunt, cum esti privit daca esti roman…Apoi politica si politicienii, coruptia, terorismul. Poluarea si pacea. Fiind o tara mica, cred ca este totusi foarte ok, doar ca e departe.
O propunere care poate o sa va faca sa radeti si sigur voi primi palmute rosii cu duimul: nu ar strica un ghid de trait in Ro pentru cine vrea sa se intoarca in tara. Pentru ca unii romani da, se intorc . Si nu stiu cum mai stau lucrurile. Preturi, joburi, ce localitate sa alegi in caz ca nu ai casa si masa in Ro. Chirii. Salarii…
Vorbesc serios, pardon scriu serios.
Comentariu beton!24
@GMT, dacă nu ești milionar în euro, fără grija zilei de mâine până la al 3-lea rând de moștenitori, nebun, sau căutat de Interpol pentru fapte care doar la noi ar putea (eventual) rămâne nepedepsite, nu văd nici un motiv pentru a te întoarce în România. Nimic nu e sigur, nu poți risca banii într-o afacere, nu te poți baza pe un job stabil, nici pe libertatea de exprimare (care încă mai e, dar nu va mai fi multă vreme), nici pe dreptul de proprietate. Pentru cei care mor de dorul rudelor, mai degrabă i-aș sfătui să facă tot posibilul să-și aducă rudele cu ei acolo. Iar dacă nu mai poți într-o țară, mută-te în alta din lumea asta largă, dar nu în România.
Știu, nu am scris serios. Dar e de ajuns să recitești anumite articole de pe acest blog și de pe altele ca să îți faci o idee.
Comentariu beton!22
GMT, sud-vest sau vest cred ca ar putea corespunde cerintelor tale. Poti gasi inca la preturi mici casa, pamant, iar afacerile in zona sunt prospere vad. Turismul aici ar fi o oportunitate, dar nu daca vrem profituri mari si rapide. Asta este opinia mea.
In legatura cu punctul de vedere al lui @Ionut am unele rezerve, sa zic sperante ca situatia la noi nu va degenera. Coruptia in domeniul afacerilor la nivelul asta nu o pot masura, dar simt o sustinere pe plan local in zona a investitorilor mici, ma refer la populatie dar chiar si la autoritati. Din nou e doar opinia mea.
P.S. acum cateva zile in legatura cu libertatea de exprimare si independenta justitiei eram aproape de opinia lui Ionut, acum parca simt ca nu am murit de tot, parca se misca altfel lucrurile. Parca.
Comentariu beton!16
Ionut, cam tot ce am citit despre Ro este in ton cu ce scrii tu. Si totusi…Chiar nu exista romani care sa traiasca bine? Multumiti, relaxati? Fericiti nu zic pentru ca te asigur ca nici romanii plecati nu sunt fericiti. Nu se vor adapta niciodata total, un santulet adanc sapat in suflet vor avea mereu, un canal interior catre tarisoara.
Nemultumiri? Cred ca mai toti pamantenii se plang de tara lor…Sa-i auzi pe italieni cum vorbesc, cum critica, cum se plang ca viata in It este insuportabila si scarboasa. Imposibila. Pleaca pe capete. Si intra in tara africani, mii, sute de mii, vor fi milioane de oameni pentru care It e paradisul.
Nu as vrea sa pateasca asa si Romania. Nemultumitii pleaca, vor veni altii care se vor multumi cu ceea ce au lasat romanii, pentru acesti altii Ro va fi raiul …
@GMT, sigur că există. Și noi, ca familie, suntem mult peste medie. Problema e că totul e momentan. Nu e stabilitate. Azi trăiești decent, mâine se dă o lege sau se schimbă ceva și brusc firma la care lucrezi se mută, sau venitul se diminuează, sau ratele și coșul mediu de cumpărături cresc fiindcă crește euro. Repet „brusc”, adică nu ai timp să te redirecționezi, să ajustezi anumite lucruri, nu există logică sau predictibilitate.
Comentariu beton!20
Sandra, ce inseamna preturi mici? 🙂 Intreb pentru mine dar si in general pentru altii, nu stim cine citeste blogul asta si poate fi interesat…Am auzit si eu ca vestul este foarte ok.
Ar fi super ca Mihai sa ne puna un articol despre Romania ca tara de intors.
GMT, de exemplu, pe toata zona clisurii poti gasi casa cu pamanturi aferente, chiar padure in medie cu 10 000 de euro, dar si mai putin.
Acum, casele din zona Banatului sunt in gerneral vechi si multe au fundatie cu beciuri din piatra si caramida deasupra. In zona de est in Mehedinti poti gasi cu atentie si case bune, chiar ferme la acelasi pret, ferme mici, dar pentru zona de hrana bio sunt excelente.
Clima este submediteraneana, la Svinita exista chiar un festival al smochinului, de exemplu. De la PF 2 pana la Bazias este plin de pensiuni bine asezate si bine cautate. Pensiunile sunt scumpe, se vand si asa ca afacere.
Poti gasi si mai scump, dar si mai ieftin, conteaza cum si ce cauti.
Sper ca am putut fi de ajutor macar putin.
Comentariu beton!23
Daca ma intrebi strict pe zona urbana din regiune mai putin Timisoara sau Arad se gasesc case/apartamente inca la preturi decente, incepand chiar de la acei 10 000.
Comentariu beton!14
@Sandra Andra, sunt foarte curioasă unde ai găsit în zona urbană din Banat case la 10.000, că mi-aş lua şi eu.
Eu locuiesc în Lugoj şi cunosc preţurile din oraş, dar şi din împrejurimi, Făget, Caransebeş…Nici la Reşiţa nu sunt preţurile atât de mici, iar Reşiţa e un oraş aproape mort, sunt multe locuinţe goale.
Comentariu beton!13
Scuze, *Ambra.
Chiar la Resita, era micuta, dar chiar atat cereau. Era chiar pe site-urile de cautare. Am spus ca excluzand Timisoara si evident zona limitrofa . @GabiI, am raspuns la o intrebare. Nu sunt clona, ca vad aici doar palme peste gura. Nu sunt detinatoarea de adevaruri, dar preturile sunt mici prin comparatie cu alte zone. Nu am de gand sa vin la Lugoj vreodata, este o zona scumpa intr-adevar. Clisura Dunarii este si ea scumpa daca o privesti din exterior, dar nu atat de scumpa. Dar clisura Dunarii nu este limitrifa Timisoarei, aici vorbim despre Orsova, Drobeta, Vanju-mare, Berzasca, Moldova-Noua, Oravita si pana la Calafat. Timisoara este zona scumpa a Banatului, asa am spus. Ah, Drobeta si toate imprejurimile pot avea surprize si oferte bune.
P.S. parem a fi cateodata aici pe platforma neogen.ro reloaded, simt ca ne cunoastem de acolo. Exact asa am patit si acolo acum multi ani.
Pese 2 Oameni buni, aici nu suntem specialisti in domeniile despre care vorbim, suntem doar aparent niste prieteni la cafenea, de cele mai multe ori uitam sa atacam idei si atacam oameni. @GabiI, nu e cazul tau, dar daca te uiti in spate de cand am aparut si ca „scrib” imediat vei intelege ce spun/scriu.
Comentariu beton!17
@Sandra Ambra, nu am vrut să mă cert şi nici să fiu sarcastică, dar deja Turnu-Severin nu mai e zonă urbană din Banat, e la trecere, să zic aşa. Şi dacă găseşti chiar în Reşiţa o casă cu 10.000, nu prea ai unde să lucrezi acolo, industria e la pământ. Şi câţi bani mai bagi ca să fie şi locuibilă casa? Eu ştiu preţurile de acolo, că cineva din familie a vândut un apartament cu două camere, nu foarte grozav şi a luat 20.000. Uneori prinzi într-adevăr câte „o castană”, da aia e o raritate.
Şi eu cred că şi dacă stăm la o cafea, ceea ce mi-ar plăcea, am putea avea păreri diferite, fără să ne supărăm pentru asta.
@GabiI, cu mare placere. 🙂
Am zis zona de sud-vest si vest. Asta inseamna si Turnu-Severin, iar la 3 kilometri de Severin este vechea granita cu Austro-Ungaria, la Varciorova. Crede-ma ca de la Severin in sus este Banat. Daca mergi intr-o excursie de la Bazias pana la Calafat vei fi surprinsa sa vezi cum incep sa semene constructiile si mai ales micile afaceri.
Acum, eu sunt convinsa ca ca niciun conational nu va veni din pribegie sa se angajeze pe salariul minim acasa. Resita a murit industrial, dar turistic sau altfel ar putea renaste. Eu, parca si pe tine te-am auzit mi-as dori zona mea verde si bio, este optiune.
Eu cred ca daca ar gandi mai multi ca GMT, tara asta ar putea renaste facand sa moara de invidie ciuma rosie. 😛
Sa fim sanatosi si puternici. An bun!
Comentariu beton!14
Sunt mulți emigranți, ca peste tot. Românii nu au neapărat o imagine proastă, lumea nu prea ne deosebește de ruși. Chinezii au o imagine proastă aici.
Poluare puțină, pace și politicieni ok. Scandal mare că un politician a votat de două ori. Exclusă din partid.
Îţi place sau nu: 0 0
Comentariu beton!19
Sandra, multumesc mult de informatii! Chiar ca preturile sunt foarte ok! Noi am vandut in Barlad acum 10 ani un apartament de trei camere neimbunatatit cu 20.000 euro . Imi imaginam ca au crescut preturile …Tot in zona aia chiriile sunt marisoare . Marisoare gandind in moneda nationala si in salariul respectiv.
Cand am fost la Buc , viata mi s-a parut totusi scumpa. O prietena din Cluj imi zicea ca e mai scump la Cluj decat la Buc sau in alte orase mari. Din ce imi scrii tu si din ce mai stiu eu rezulta ca sunt diferente semnificative in Romania. Multumesc inca o data!
Comentariu beton!12
GMT, cu placere 🙂
Da, in anumite puncte esentiale sunt diferente. Dar si acasa tot cu atentie trebuie sa te indrepti, cred. Repet, comunitatea este altfel, iar in zona asta nici colectivizarea nu s-a putut realiza, exista un anume spirit civic si un spirit de intreprinzator care inspira respect.
Pana la urma omul sfinteste locul.
Succes!
Comentariu beton!12
Pentru mine, NZ și Australia sună excelent pentru o sesiune de două-trei săptămâni de căscat gura, plimbat și făcut poze, dar pentru asta este necesar un buget uriaș. Mai bag un ochi pe Lonely Planet până când se aduna banii în cont.
Ionuț,Radu Mazăre likes your coment.
Comentariu beton!18
Numai vă loaț după toate care le spune unu și altu
E viață grea in zeelanda, mai ales pentru refugiații politici
Mia confiscat miliția atelaju , la care punesem doi canguri și cu care strângeam fer dă pin curțile și casele oamenor. Cică nu-i conform. Păi în România e automobil dă iepoca șerifule ,mancaț-aș epoletu lu matale Ce să facem, să dăm in cap la oameni ca să traim ?
Plus că oamenii e rasiști că a chemat Poliția că cântă Salam prea tare. Ce-or avea frate toți cu țiganii . Ce să ascultăm? Brams ?
pese
Boieroaico , duamna Andie , tu iești aia care acu patru ierni ne-ai dat afară cu miliția londoneză pă motiv dă ocupație abuzivă ?.Ce inimă tre să ai să arunci în stradă in plină iarnă o famelie de 14 persoane care decât intrase la căldură să aștepte tramvaiu 12 haules baules !
Daca ai ceva cupru pin casă sigur ne intilnim in Auckland ,pupaț-aș portofelul lu matale
Tetrales bahtalo !
Giani Bemveu. azilant și discriminant politic, mic intreprinzator și ecologist rroman
Comentariu beton!49
Multumesc pt articol! Daca ar putea autoarea sa ne spuna despre cum anume este impozitarea veniturilor acolo si pentru ca a dat ca site de cautare de job-uri pe seek co nz, ofertele salariale de acolo sunt brute sau nete?
Salariile afisate sunt brute, pe an. Este acelasi lucru ca si in UK.
Legat de impozite, un tabel aproximativ:
Venit anual brut: Impozit
$0 – $14,000 10.5%
$14,001 – $48,000 17.5%
$48,001 – $70,000 30%
Over $70,000 33%
Comentariu beton!14
cum nu pot da reply la coment ul cu impozitele,o fac cu un mess mai sus….exista astfel de salarii de aprox 1000 NZD/luna brute?…din ce mama masii ar trai astfel de oameni intr-o asa zisa tara decenta?….si voi cu articolul ce faceti de banii aia?…adica sotul ca tu am inteles ca faci online marketing…de cand este pe acolo el/
@niky, exista salarii de 1000NZD brut pe luna, desigur.
Noi castigam mai mult, am scris mai sus.Net eu 4200NZD pe luna, sotul 6200NZD.
Sunteți puși pe globalizare!
Unde e naționalismul? Trădătorilor! Patria mamă are nevoie de voi și…. voi fugiți care încotro! Nț, nț, nț….
Comentariu beton!15
@Truck Driver, plecăm să luminăm celelalte nații, să le împărtășim din înțelepciunea ancestrală dacică. Dacă nici ăsta nu e naționalism…
Comentariu beton!19
Relaxant articolul, e scris fluent şi pitoresc. Plăcut de citit.
O singură menţiune aş avea: referitoare la o oarecare dezordine în ceea ce priveşte corecta apreciere a nivelului de trai raportând salariile la preţuri. Şi spun asta datorită faptului că nu există nicio informaţie despre valoarea salariilor mari/medii/mici în moneda de acolo. Nu mă leg aici de valorile în ron folosite ca şi comparaţie, ci doar de absenţa oricărei date despre bugetul unei familii în dolari NZ. Un mic later edit adăugând valoarea salariului (sau măcar o aproximare) ar pune în altă lumină toate propoziţiile în care apar preţuri.
Cât despre vreun gând să ajung pe acolo, cum spunea cineva mai sus: momentan, într-o vacanţă doar. Peste ani, cine ştie. Depinde de cât de mult va conta atunci distanţa. Nu am simţit nevoia de a pleca din ţară până acum, dar, în ultima vreme, văzând cât de uşor propriii copii se gândesc cu seninătate şi entuziasm să plece, parcă începe să încolţească şi în mine, dacă nu o sămânţă măcar o îndoială ce roade stabilitatea mea cu privire la locul geografic în care mă aflu.
Comentariu beton!14
180,000NZD brut pe an, salariile adunate. Venitul familiei practic.
@Mihai, dacă ți-ai luat un șut în poponeț de la FB și stai pe tușă, te bat gânduri de emigrare? E de vină țara/sistemul/locuitorii ??
@ardei gras, unde vezi tu că stau pe tușă?
Și, da, cine plm să fie de vină?
Acu’ ești supărat ca țiganul pe cal :)).. ipotetic ziceam de tușă (cu contul de fb suspendat). De ce nu ești pornit si supărat pe cei de la Fb? Sau pe Marcu Zucherberg pentru politicile lui ?
ps: pe când un ghid de emigrare în Laponia?…sau un articol de genul: „Există viața după Fb?”
@ardei gras, boss, sunt zen ca un călugăr budist înainte de masa de seară.
Nuș’ ce-i cu Laponia, dar sigur-sigur nu e mai rău decât aici.
Pare misto dar e al naibii de departe!
Daca mai aveti intrebari, cu placere.
Adaug ca perceptia mea este diferita, pentru ca nu m-am mutat direct din Romania, ci dupa 11 ani de UK. Chestii ca permis de conducere/achitat chestii online mi se pareau normale, de aia nu le-am inclus.
Salutare ! NZ e una din optiuni !Sunt interesat de job pe sport.Unde sa caut , unde sa ma informez ? Multumesc !
Cauta pe seek.co.nz, acolo sunt diverse joburi cu salarii aferente.
Multumesc Andie !
Eu as pleca in NZ pentru peisaje. Am vazut acolo niste lucruri de imi fluturau ochii de placere.
Nuș, @Florr, da’ io de când am citit despre mâncare, am numai scenarii cu fripturi în cap. Voi vreți joburi, climă, peisaje… eu vreau fripturi! ❤️
Comentariu beton!16
P.s : Studiile din Romania sunt recunoscute ,se echivaleaza ,facem altele acolo,etc? Multam’!
Buna intrebare, uite la asta chiar nu stiu sa raspund pentru ca eu am terminat facultatea in UK. Foarte probabil sa trebuiasca sa fie echivalate (in special Dreptul).
Cu Dreptul e cam greu, că sunt pe sisteme complet și total diferite. Țările anglofone sunt pe sistem common law, noi suntem pe sistem francez.
O tara in care merita sa traiesti.
Buna ziua! Cum as putea lua legatura cu doamna care a scris acest articol ?
Multumesc.
Buna ziua.
Aveti o opinie si pe zona de antreprenoriat? Inclusiv in zona de IT?
Sunt programa de suport pentru antreprenori?
Multumesc.
E naspa frate ! Stai in tara.
Buna ziua,
Ok articolul insa lipsesc chestii esentiale. Erau de ajutor informatii legate de modalitatea de a ajunge acolo, cum sa iti cauti de munca, banii initiali si chestii din acestea. Pentru noi cei care nu avem partener din tara respectiva banuiesc ca nu este usor sa emigram. Mai apoi banuiesc ca trebuie si acte, nu este ca si cum pleci in Spania si daca nu merge revii tu in Romanica cumva. Ar merge si o privire asupra pietei muncii, dar ceva mai profi, sa stim si noi daca au loc si oamenii cu studii sau se merge tot pe hei-rup. Sper sa nu se supere doamna care a scris articolul pentru ca nu aceasta este intentia mea, insa este mai mult o poveste decat ceva care sa ajute efectiv pe cineva care vrea sa mearga in aceasta tara.
Apropo de bugete familiale, 180000 NZD pe an brut e probabil undeva la dublul mediei din NZ. La jumatea sumei viața e chiar f. scumpă acolo. Te descurci dar cu economie. Am stat 3 ani in NZ deci cam știu ce vorbesc.
Salut …tot urmăresc comentariilor ….am o singură întrebare în domeniul TRASPORT RUTIER…DE MĂRFURI SE POATE OPTA…..AM 16 ANI IN SPANIA DAR M-AM SATURAT DE MINCINOȘI E RIDICOL CE A AJUNS SPANIA.M-AM tot gîndit la o schimbare …..Mă poate îndruma cineva …in acest domeniu. Vă mulțumesc.
Spune mi, te rog, în ce constă examenul medical si la ce faci radiografii: doar la plamani? Intreb pentru ca eu am o boala in oase…,stinsă,, ce-i drept, dar care a afectat aspectul oaselor pe interior (bazin).
Salut, eu vreau sa ma mut in NZ numai ca nu stiu care sunt pasii pentu a ajunge acolo, ai putea sa ma ajuti si sa imi spui cum sa fac pas cu pas, te rog!
buna , tocmai am citi articolul si am ramas si cu pareri bune si mai putin bune sa zicem ca ma asteptam nu poate fii totul usor si frumos , dar nu asta doresc sa subliniez , momentan locuies in anglia si nu prea sunt multumit , doresc sa ma mut in viitorul apropiat in nz si as dorii un sfat daca ma putiteti ajuta din punctul dvs a meritat mutarea , daca e greu sa te integrezi in comunitatea de acolo adica job , un loc de locuit si alte chestii necesare pentru a traii in nz ?
multumesc frumos
Multumesc pentru sfat , a fost de mare folos
Emigrare
As pleca oriunde in lumea asta. Ma vad nevoita in momentul de fata,sa ma gandesc sa aplic undeva cat mai departe de nenorocita asta de Romanie care a devenit plina de tigani cu bani,unde nu mai exista legi. Am o meserie de vis,superba si o casa a visurilor si sunt cu mult bunsimt,prea mult,pentru perioada asta…trebuia sa traiesc in comunism dupa reguli,asa eram mai fericita.
Am vecini niste tigani imputiti,care fac afaceri cu case,terenuri,se inmultesc ca iepurii,fac de la 17 ani plozi..si la 35 de ani sunt bunici si asa mai departe. Am ajuns sa tremur de nervi ca nu le pot zice nimic de frica.Politia nu face nimic oricum.
Trist!!!Trist
…am fost in Noua Zeelanda cu job-ul si este de vis..dar mi-e groaza sa plec departe de casa sa o iau de la 0 doar ca sa traiesc civilizat …rusine noua!!
eu te sfatuiesc sa o faci nu ai nimica de pierdut , si eu doresc sa plec in noua zeelanda dar momentan nu prea pot da dupa ce imi rezolv toate treburile cu siguranta voi parasi europa ii prea mare tiganie in europa , deci daca ai posibilatatea eu te sfatuiesc sa mergi si 99% ca vei fii mai implinita va fii umpic mai greu la inceput dar merita sa risti o viata avem asta trebuie sa inelegem cu totii,
iti doresc si urez multa bafta si succes
Și eu vreau să mă mut în Noua Zeelandă
Îţi place sau nu: 0 0
Buna ziua,suntem o familie cu un copil de 12 ani ,locuim an Spania mai exact an Tenerife ,de vreo un an ne bate gandul sa schimbam de continent pt simplu fapt ca aparte ca suntem plecati de vreo 16 Ani din Romania copilul Nostru este superdotat si sincer vorbind nu al gasit nici unde an Europa un sistem de invatamant SA se adapteze la nevoie lui….tin SA mentionez ca am calatorit peste tot an Europa inclusive an Finlandia.Eu sunt electrician de meserie si sotia este licentiata an psihologie.Intebarea mea este? Cum am putea emigra legal an plan familiar an NZ Sau cum ar putea cineva sa ma ajute dat faptul ca partea económica nu este o problema….am citit multe pe net si spune ca si nevoie de un
sponsor etc….as vrea SA stiu daca cineva ma poate ajuta an privinta asta…..multumesc pt informatiie ce le -ai postat .
Mi-a placut acest post in ceea ce priveste informatiile sale. Nu am gasit informatii despre Noua Zeelanda, in limba romana, atat de clare, coerente, cuprinzatoare.
Limba romana folosita, asa colocvial, ii naspa, pe alta parte. S-a umplut Universul si limba romana traditionala de tarani romani: atat in Bucuresti, cat si in lume – pana la urma ii oleaca corect; asta se datoreaza faptului ca Romania a fost dintotdeauna o tara agrara, cu locuitori mai mult rudimentari decat sofisticati. Aia ii. 🙂
cum pot sa ajung la voi…am 50 ani…ajutati-ma…
sunt ing.in constructii…
dar case mai mici ptr o singura persoana nu se gasesc