Dacă e sâmbătă e Elena.
Mă sună tata acum vreo două săptămâni că a văzut el la televizor o reclamă cu nu știu ce aparate de încălzit:
-Tăticule, vezi tu la București acolo dacă găsești și dacă e, ia-mi două.
– Da, tată, stai liniștit! Hai te sun eu că nu pot să vorbesc acum. Vorbim. Pa.
N-am înțeles eu prea clar ce voia și nici nu aveam timp să-i pun întrebări că eram la serviciu prinsă până-n gât în niște priorități, urgențe și exceluri. Evident, până seara am uitat complet că m-a sunat.
Acum două zile, pe la 10 dimineața mă sună iar. Răspund semi-iritată:
– Tată, dacă nu e urgent vorbim mai târziu. Am treabă.
Fără să se intimideze, își încearcă norocul:
– E urgent. Ai găsit aparatele alea?
Dar n-avea cu cine:
– Te sun mai târziu și vorbim. Nu pot acum.
Și i-am închis.
Mai târziu, la o pauză de tigară, mi-am amintit de el și l-am sunat. S-a chinuit săracu’ să-mi explice ce voia să caut. Niște chestii mici și negre care dau căldură în 26 mp și o bucată costă 150 lei. Eu nu pricepeam ce vrea. În final, după ce s-a chinuit ceva, i-am spus că-i cumpăr eu două radioterme și i le trimit acasă numai să mă lase în pace, că nu înțeleg ce vrea. Când îl aud:
– Lasă, tată, nu te mai chinui că nu-s atât de importante. Pentru mine e mai important c-am vorbit cu tine jumătate de oră.
În momentul ăla m-am simțit goală de orice. Am închis și până la birou am plâns. Și nu puteam decât să mă întreb: Când a simțit tata că a pierdut legătura aia cu mine astfel încât să-și găsească un motiv să ma sune? Ce am făcut dacă tata își caută motive inventate ca să mă audă?
Răspunsul a venit singur, spre seară, când dintr-o data mi-am dat seama că nu era vorba despre ce făcusem, ci despre ceea ce nu făcusem. NU FĂCUSEM NIMIC!
Mulțumesc ……
Comentariu beton!24
@Colonele, Elena nu e azi pe-aici, dar știu sigur că s-ar bucura.
@Colonele, apropo de comentariul tău de aseară care nu îmi era adresat, dar referitor la care aș avea ceva de spus (din perspectiva copilului care are un tată cocoș cu pene aurite-n coadă):
– Trateaz-o ca pe un adult, pentru că este adult. Tu ai educat-o, presupun că ai făcut treaba asta cu toată seriozitatea, ar trebui să ai încredere.
– Când aveți păreri diferite asupra unei situații exprimă civilizat lucrul ăsta, fără judecăți de valoare și fără a încerca să îți impui punctul de vedere.
– Este suficient să știe că ești acolo pentru ea. Va veni singură să-ți ceară ajutorul atunci când va considera că e cazul.
Am evitat mulți ani compania tatălui meu pentru că orice discuție se transforma, automat, într-o demonstrație despre cât de deștept este el și cât de fraieră sunt eu pentru că am altă părere, totul asezonat cu foarte mulți decibeli. Și nu și-a cerut niciodată scuze, nici măcar atunci când își dădea seama că a greșit.
Toate lucrurile astea, plus multe altele, nu m-au făcut să-l iubesc mai puțin, dar au lăsat un gust amar și m-au determinat să evit discuții cu el, chiar dacă mi-aș fi dorit să-i știu părerea. Lucrurile s-au schimbat după ce a apărut fiică-mea în peisaj, dar zău că e păcat de toți anii pierduți și de nervii tociți.
Comentariu beton!11
@Colonele, cu drag…
Da, și treaba asta merge de obicei în 2 direcții: nu mai avem timp nici pentru părinți, nici pentru copii. Și timpul trece al dracului de repede. Vedem la un moment dat că părinții s-au dus și copii au crescut mari. Și noi în timpul ăsta am fost ocupați.
Comentariu beton!37
@Xenopol, mereu suntem ocupați cu câte ceva.
Nu-i cinstit. După încrâncenarea de ieri ziceam că râdem puţin.
Comentariu beton!17
@Victor, după ziua de ieri am zis să ne reamintim că suntem oameni și că încă simțim câte ceva.
Am și eu o fetiță.
Când o iau în brațe este cea mai fericită și mă privește cu niște ochi mari, ce mă determină să mănânc și metal dacă mi-ar cere asta.
Încerc pe cât posibil să petrec cât de mult timp am pentru că mai târziu, când va crește, sunt sigur că va avea alte preocupări iar noi, părinții, vom fi cei care vom cerși câteva minute din prețiosul său timp. C’est la vie…
Încearcă să asculți melodia Cats in the cradle- Ugly kid joe
Comentariu beton!17
@Dilimache, eu o sun mai mult pe mama. O întreb mereu ce face tata. Sunt sigură că tata își dorește să-l sun și pe el. Nu știu de ce fac asta extrem de rar. Mi-e mai la îndemână numărul mamei? Nu! Pentru mine ei sunt egali.
Damn it, Elena P.! Damn it! 🙁
Bătrânu’ a murit anul ăsta-n aprilie la doar 62 ani și-mi făcea exact „căcaturi” d-astea exact când nu-mi vedeam capul de treabă. Da’ știi cum? Taman atunci se găsea să mă sune, de zici că avea camera video pusă la mine-n birou, nu alta.
Dacă nu mi-a povestit de nenorocita lui de Dacie vișinie de-o știam deja la fiecare șurub, nu mi-a povestit nimic. Și multe alte mărunțișuri d-astea, iar io, tolomacul, nu înțelegeam ce mă tot „freacă aiurea”. Acum am priceput, dar e prea târziu.
Comentariu beton!70
@John, m-ai lăsat fără cuvinte.
What a day …
E bine când mai ai cu cine vorbi.
Prețuiții cât îi mai aveți !
Cu un ochi plâng.. cu celălalt râd… îmi voi vedea fratele 4 ore …
Simply surpraising .. Elena 😛
Comentariu beton!15
Regretele apar după ce îi pierzi si atunci iti dai seama ca totusi sunt lucruri mai importante decât jobul,viata ta sociala si ce plm crezi tu ca este mai important decât să iti suni sau vizitezi parintii.Lăsați dracu încrâncenarea asta dementă cu jobul si tot ce considerați voi ca este extrem de important si nu uitati de oamenii care contează in viata voastră.Nimic nu este mai important decât familia:copii tai,sotul sau sotia,parintii,prietenii tai de o viata,nu sa muncesti ca dementul pentru un bonus cu care sa iti iei o țoală in plus sau două zile mai mult într-un concediu.
Elena bravo pentru text.Durerea lui nu se vindeca cu regretele sau lacrimile tale.Si parintii merita atentia noastră.
Comentariu beton!48
@edelweiss, Elena e în concediu, dar vedea ea până la urmă ce-ai zis.
Mihai,sper ca isi vizitează părinții,măcar asa textul ar avea un sens,altfel rămâne un text frumos dar gol.Toate cele bune Elenei.
Comentariu beton!17
Si încă ceva,dacă avem nevoie de imbolduri născute din texte si uităm de umanitatea aia din noi suntem niste tristi patetici.
Comentariu beton!24
@edelweiss, chapeau. „dacă avem nevoie de imbolduri născute din texte si uităm de umanitatea aia din noi suntem niste tristi patetici” iar Elena sigur stie ca nu i-am luat nimic din aprecierea la ceea ce a scris azi.
Elena, felicitari si bravo!
@Marius, știu, da.
@edelweiss, mâine este ziua mea. O să fiu cu ei într-o mini-vacanța. Avea tata ceva la care visa de mult.
@edelweiss, tu realizezi că-s conștientă de asta? Mi-a tras o palmă peste ochi tata cu replica lui. Mă simt oribil că l-am lăsat să aștepte atât.
Le zice Handyheater la prostiile alea si taicamiu ma bate la cap de un an sa ii iau dar il refuz pentru ca am citit ca nu sunt bune deloc. A si clar nu a inventat doar ca sa vorbeasca cu mine
@Vlad, și nu ești frate cu mine, este?
Sau esți??
Azi sunt hater-ul de serviciu.
Declar sus și tare că mă doare la 1metru în fața p… de taică-miu!
Justificarea e simplă: mama a murit când eram mic, el s-a grăbit să se însoare, crescut mai mult de străini decât de noua familie, bătăi pe bandă rulantă și altele….
Aștept oprobiul popular……?
Comentariu beton!40
nu te poate condamna nimeni, eu mereu spun ca nu respect varsta , respect omul
@Diabolic, îmi pare rău. La mine a fost bine tot timpul.
Tocmai am avut un soc. Al meu tata nu ma suna. Decat daca e ceva mega-urgent, in ultimii 5 ani s-a intamplat doar de doua ori, cand a trebuit sa ma anunte ca au murit 2 neamuri. Si asta nu pentru ca e uracios si nu vrea sa ma auda, insa am avut cateva episoade in care l-am expediat rapid si a decis ca el nu vrea sa fie, citez, „genul de parinte enervant care deranjeaza copilul cand e la munca”. Asa ca ne auzim numai cand il sun eu, sau cand merg acasa. Socul vine cand tocmai am realizat ca sunt aproape 3 saptamani de cand nu am mai vorbit cu tata..sunt o ingrata, imi dau seama acum.
Multumesc, Elena, ca mi-ai aratat perspectiva asta. Il sun acum.
Comentariu beton!23
@Cristiana, o să zic „cu plăcere”. Și la mine se întămplă la fel: sun azi, uit. Hai că sun mâine, iar uit. Și tot așa. Nu mă întreba de ce. Că nu știu nici eu.
Am citit si am plans.Mi-a ramas doar mama care este bolnava si pretuiesc fiecare moment pe care il mai am cu ea.FAMILIA este cea mai importanta.Nu trebuie sa uitam asta si mereu o facem prinsi in grijile si problemele de la serviciu.Pentru mine ,zambetul mamei mele cand ma vede este cel mai frumos dar din lume…Multumesc Elena!
Comentariu beton!12
@Diamysi, cu drag!
Cum a venit textul ăsta, așa de dimineață …
Chiar azi, când îi schimbam scutecul lu” fiu-meu mă gândeam că va veni o zi când mamele vor fi răsplătite pentru anii de schimbat scutece și șters copii la fund. Apoi m-am gândit mai bine că e ceva normal ce trebuie să facă mamele iar copiii nu iși vor aminti atunci când vor fi mari. Probabil o să fiu o mamă cicălitoare pentru că îmi fac prea multe griji și glumele mele la care acum râde și le savurează vor fi așa de expirate peste ani încât îl va face să își dea ochii peste cap de plictiseală. Apoi va evita să mă sune pentru că îl plictisesc și oricum nu are timp de mine 🙁 . În ziua când a murit mama nu vorbisem deloc cu ea, a plecat devreme la muncă când eu încă dormeam apoi nu ne-am sunat pentru că eu eram la cursuri și știa că nu pot vorbi 🙁 . Am sunat-o eu ca disperata seara, să îi spun că ajung mai târziu acasă pentru că stau în coloană pe șosea. Bineînțeles că nu mi-a răspuns. Stăteam în coloană din pricina unui accident grav de circulație, accident în care murise ea.
Comentariu beton!36
Dumnezeule mare! Îngrozitor!
Comentariu beton!17
:((
@Roxi, băi… 🙁
@Roxi, fără cuvinte… M-am zburlit tot!
@Roxi, fată, …..
Tata a murit într-o sâmbătă. Joi și vineri am fost la el cu Picea, am râs, am glumit. Mă întreba și de cea mare, dar era la grădi pe atunci. Sâmbătă le-am scos la parc și plănuiam să trecem toate 3 pe la el, dar am uitat. După-amiază s-a dus. Am un ghimpe că nu i-am dus ambele fete în ziua aia. Dar măcar ne-am împăcat în cele două zile dinainte, pentru că eu, așa cum fac mulți copii, devenisem prea ocupată pentru el și absentasem săptămâni.
În ziua înmormântării, n-am avut liniște, m-am trezit devreme și m-am dus la el. Am stat de vorbă doar noi doi singuri în capelă, am povestit și am râs, i-am sărutat mâna și fruntea și ne-am despărțit. Am fost daddy’s girl…
Aș mai scrie, dar nu mai pot. E ok atât.
Comentariu beton!30
@Vera, ce chestie, am facut și eu același lucru când s-a dus taică-meu. O noapte întreagă am stat în capelă, doar noi doi. 🙁
Nu prea am cuvintele la mine la textul ăsta. Dar știu atât. A trecut o seceră prin mine, acum 2 ani. Și o perioadă lungă m-a bântuit o imagine care altfel este casnică și domoală. Tata face piața, o făcea și când eram mici, o face și acum. De câte ori se întorcea cu straițele pline se așeza pe scaun în bucătarie și era un spectacol. Scotea victorios … o varză. Ne spunea cum a ales-o, cu cât era kilu la toate verzele din piață, cum a reușit el să o găsească pe a mai bună și mai bună. Apoi scotea o ceapă. Și tot așa, a încercat unul să îi vândă ceapă duhnită dar s-a descurcat el și cu ăla. Încerc pe cât posibil să fiu acolo când se întoarce de la piață. Să mă bucur de spectacol așa cum nu o făceam cu ani în urmă. Acum e sezonul gogonelelor. Nu am încercat să pritocesc butoiul dar cred că o voi face anul ăsta. Nu am avut timp. Acum îmi găsesc.
@Mona, ai mei au rămas în Constanța. Eu sunt la București. E mai greu cu văzutul. Cu auzitul trebuie să fac ceva.
Pentru mine nu e nevoie de un text sau de un alt motiv inventat sau nu să vorbesc cu părinții.
Chiar acum sunt la ei în vizită pentru că ieri tata a avut inaugurarea unei noi afaceri și am venit împreună cu surorile mele să-l ajutăm la organizare.
Contruiesc și cu fii-mea și cu nepoții mei o relație asemănătoare.
Să aveți toți o zi minunată!
Comentariu beton!20
@Anouk, zi-mi cu ce v-au așteptat bun la masă??
@Elena, Am făcut împreună bun. Pentru că noi facem lucruri împreună.
PS-borș de vită și tigaie picantă și găluște cu prune.
La mine este invers. As vrea sa fie mai prezenti, macar acum cand au o nepoata. Dar fac la fel cum au facut cand eram eu mica, tata mereu dupa bani, niciodata nu-i destul, fara vacante, fara plecari, mama cu curatenia, nu-i asa ca e dezordine, debandada, etc. Nu vad copila care le spune asa frumos mamaie, tataie. Fiecare isi traieste viata cum il duce capul. Momentan, eu sunt zi si noapte langa puica mea.
Comentariu beton!19
@Mihaela, nu știu ce să spun. Chiar nu știu. Pentru mine cel mai greu lucru de suportat pe pământul ăsta este să văd un copil suferind.
Păi e frumos din partea ta să mă faci să plâng? Nu mai am părinți dar am copii…Da, trebuie făcut ceva, oricât de puțin se poate și mereu se poate. Cum ne comportăm cu părinții, se vor comporta copiii cu noi!
Țineți minte chestia asta, cu toții de aici din bulă!
Comentariu beton!13
@GMT, n-am vrut să plângă nimeni. Eu am povestit pentru că m-a atins tare ce mi-a spus tata.
Ai mei nu mai sunt și sigur că am regrete legate de ultimele luni, zile în care ”nu am făcut”. Cumva, în timp, am reușit să trec peste durerea lipsei lor și să mă bucur de fiecare gând cu ei, către ei: o glumă spusă de tata, un gest al mamei, tabieturile lor, flash-uri haioase.
Dacă amintirile cu ei mă fac să zâmbesc, înseamnă că au fost niște părinți excepționali, iar eu am fost norocoasă să-i am.
@Laura, eu zic că toți ați fost norocoși.
Din păcate, pe tema asta eu am tangență doar cu comentariile @Mihaelei și a lui @diabolic. Cei care aveți o relație deosebită cu părinții, sunați-i, vizitați-i, aveți grijă și răbdare cu ei, iubiți-i. Sunteți norocoși. La mine nu e cazul. Ne salutăm distant, dar nu ne frecventăm.
@Ionuț, știu c-ai mai scris asta. Îmi pare rău. Chiar îmi pare să știi.
…am plans…pentru ca guilty
@MAS, stiu ce zici
Mi-ai dat lacrimile…taica-meu imi vorbeste de vreme…de la 2000 km departare! Ca si cum ar conta cum e timpul! Sau imi zice de fotbal si eu habar nu am de care fotbalist vorbeste. Dar il ascult. Cum fac de altfel si cu maica-mea care imi zice de toti vecinii din bloc(pe unii nici macar nu ii stiu). Si chiar daca ne auzim aproape zilnic, tot nu e suficient! Pentru ca uneori as vrea sa ii vad fizic…imi lipseste partea asta in momentul asta. E poate teama ca ei imbatranesc si timpul pe care pot sa il mai petrec cu ei se reduce, nu stiu…sau poate sunt sentimentala azi.
@Camilla, între mine și ai mei sunt 250 km. Și mă trezesc căteodată în Gara de Nord cu biletul în mână. E firesc să-ți fie dor. Și normal.
Am învățat demult că e dureros să fii apreciat abia când nu mai ești. Și mă bucur în fiecare zi de oamenii dragi din jurul meu, atât cât sunt.
Wow Elena, chiar m.ai rascolit. Tatal meu a murit acum cinci ani. S.a imbolnavit de leucemie galopanta, a bolit trei luni si gata. Ce voiam sa zic e altceva. In tot acest rastimp el nu mi.a zis nimic de boala lui. A fost cumva avantajat de faptul ca lucrez in alt oraș. Am fost sunata cand a murit. M.am revoltat, m.am certat cu mama, am intrebat.o de ce nu mi.a zis nimic? Nu a vrut sa te deranjeze, a fost raspunsul. Si.mi lipseste, si.mi e dor de el. Imi fac reprosuri ca atunci cand traia nu.l sunam mai des, nu vorbeam mai mult, nu eram mai deschisa fața de el. Dar deh, o mie de vorbe, doi bani nu fac.
Lucky, știu cum e când nu vor să te deranjeze cu boala lor. Dar indiferent ce ai fi făcut cred că tot puțin ți s-ar fi părut și senzația că ar fi fost loc de mai mult nu poate fi ocolită.
@Lucky, eu cred că după ce nu-i mai ai e aproape imposibil să n-ai un regret. Dar nu regret se numește ci DOR.
Mona, ai dreptate. Si tâmpenia aia de sentiment gen măi câte nu i.am zis! Măi da pe chestia asta nu m.am sfatuit cu el! Oricum in raport cu ei sant un rahat cu ochi dpdv al dragostei si jertfei de sine.
Fii tu mândră de tine și asta le e răsplata. @Elena, ce bine ne-ai umblat azi la simțire, pffff ….
@Mona, știu că aveți simțire d-aia mai scriu și câte un text d-ăsta.
@Elena P Dar tu mereu ne zgândări la „simțire”! Când copii, când în prag de căsătorie, mereu trebuie să găsești ceva, şi îţi mulțumesc!
@Gigi, cu drag!
Parintii mei erau destul de „in varsta” cand am aparut eu pe lume ( tata avea 48 ani, mama 42 ani, bine mai am frati si surori inaintea mea, eu sunt ultimul copil al familiei evident rasfata familiei), ei cu tehnologia sa zicem ca nu au fost foarte prieteni (tatal meu a murit acum 3,5 ani), doar raspundea la telefon (in apararea lor au avut telefon fix doar din anul 1989 ca deh desi facusera cererea prin 1970 nu se instala telefon fix ca acum) nu stia sa ne apeleze chiar daca am setat pe fiecare tasta apelare rapida, dar ii sunam saptamanal de obicei in pauza de masa (mama se trezeste mai tarziu gen 8-9 dimineata si nu vreau sa o deranjez) si erau „de coma” conversatiile noastre: deh fiind in varsta aveau probleme cu auzul (cu aparate auditive cumparate care stateau in cutii, aparate purtate doar cand eram noi in vizita) si de multe ori „zbieram” cat puteam de tare sa ma auda, colegii mei erau pe jos de ras cand aveam conversatiile cu parintii mei.
Dupa moartea tatalui am avut o perioada de vreo 3 saptamani in care nu am reusit sa vorbesc cu mama (acum eram singura in birou deci puteam „racni, tipa” in voie si intr-o zi imi raspunde dar ca un facut fix in momentul ala ma suna un client si dupa ce il rog sa ma scuze 2 minute, vorbesc cu mama si dupa ii explic clientului ca era o situatie mai speciala ca mama mi-a raspuns dupa 3 saptamani, clientul radea de mine ca : uite ce copil denaturat sunt :)), nu vorbesc atat timp cu parintii (chiar imi zisese pe ton de gluma ca seara cand ajunge acasa ma suna si mi-o da pe nevasta’sa la telefon sa ii explic ca nu este necesar sa vorbesc cu mama in fiecare seara timp de 30 minute chiar daca distanta dintre noi e de 500 km si nu de 200 m cat este intre sotia lui si soacra
@Alice, și eu am născut cam târzior. O să-mi anunț copilul să evite joburile care implica open space:)))
Demult n-am mai citit un articol scris cu suflet, aici, pe blog. Parca in ultimul timp s-a profilat pe comentarea cu sarcasm a stirilor la moda, pe articole publicitare si pe mizerii din Bucuresti si din tara.
Revenind 🙂
Mi-a placut foarte mult ceea ce ai scris, Elena. Jos palaria!
Eu vorbesc cu parintii destul de des, mai mult cu mama dar, de cele mai multe ori, conversatiile sunt mai mult monologuri ale lor. Si, cum zicea cineva mai sus, o ascult pe mama povestind la nesfarsit de vecini, de ce-a mai gatit. Si de cele mai multe ori, iau telefonul de la ureche si ma uit sa vad cate minute s-au scurs. Ca m-am plictisit. Si articolul asta mi-a adus lacrimi in ochi, facandu-ma sa ma gandesc ca poate ei ma suna doar sa vorbeasca cu mine si atat. Si eu mereu sunt plictisita si-mi dau ochii peste cap, de parca ar trebui sa dezbat cu ai mei teoria bing-bangului.
Multumesc Elena!
@Oana.I, și eu fac la fel, stai liniștită. Și când te gândești că săracii de ei n-au altă activitate decât vecinii, gătitul, piața, murăturile.
Dap. Si sa-i faca copilului, adult deja, niste muraturi cum numai mama stie. Si sarmale, si salata boeuf. Chiar daca copilul adult face si el, mama trebuie si ea sa-i dea.
Si sa-l puna in garda pe copil de ce napaste se anunta la tv, ca stiu ca plodul adult n-are treaba cu stirile. Vezi, mama, ca au anuntat astia ninsori acolo la voi! 🙂
@Oana, da, da:))))))
Faptele noastre in fiecare zi se contorizeaza.
@Rent, ai câteodată niște comentarii care mă fac să dorm îmbrăcată (ca ăsta de acum). Adică cumva să fiu pregătită să fug ca să scap.
@Elena,
Doar ”câteodată”? Ce amabilă ești! 🙂
@Laura, io-s drăguță, nu amabilă?
@Elena, vacanță placută s-aveți! Și la mulți ani 🙂
@didina, săr’mâna?
La mulți ani, Elena! <3
Happy la mulți ani, Prăpăd! ❤️
Da, iar apoi e prea tarziu…
@Anouk, mulțumesc?
@Vera, prăpăd?? „Jale cu Pistoale” e numele meu?.
@9, niciodată nu e prea târziu.?
Elena,
La mulți ani!
La multi ani pentru ieri Elena.
Iti dau un sfat: vorbeste cu el ca si cum vorbesti cu mama ta. Am 25 de ani, dar am facut aceeasi greseala. Tata nu mai e, si acum imi dau palme singur ca nu am facut-o. Si e dureros tare sa stai in casa si sa te gandesti ca nu ai vorbit cu el ca un tolomac ce esti, si iti vine si sa plangi… Si plangi, si nimeni nu va intelege de ce 🙂