O să vă fac o mărturisire. Eu sunt cea mai friguroasă persoană din Univers. Dacă mai există și alte Universuri, paralele, puteți să le luați în considerare și p-alea. Orice temperatură sub 20 de grade Celsius îmi dă frisoane. La mare intru în apă doar dacă are peste 23 de grade și chiar și-așa mă cam strâmb. Temperatura ideală, cea la care mă simt absolut minunat, nu mi se clintește nici măcar un mușchi pe față, este 27,5 grade. Iar de transpirat încep să transpir după 33 de grade. La umbră. Ce să mai, pe scurt, sunt coșmarul oricărui iubitor de frig.
Ce voiam de fapt să spun. Acum vreo doi anișori am stat într-un bloc din ăla vechi, proaspăt izolat termic. Mă rog, ăștia văd că zic „anvelopat”, da’ pe mine termenul ăsta mă duce cu gândul doar la faptul că ar cam trebui să-mi schimb cauciucurile de iarnă. Chestie care mă cam indispune.
Revenind, ziceam c-am stat într-un bloc din ăla vechi, construit înainte de anii 70, cam pe când încercau tovarășii să. Nu știu dacă voi știți cam cât de friguroase sunt blocurile vechi. În primul rând că-s camerele mai înalte, mult mai înalte, și durează o veșnicie până se încălzesc. Iar deasupra răcit, se răcesc imediat.
Well, a fost cea mai călduroasă iarnă din viața mea. Era atât de cald încât noaptea eram nevoit să închid caloriferele și să deschid măcar un geam. Altfel mă trezeam dimineața leaorcă de transpirație. Dar pentru că eu merg în viața asta doar pe două principii „de ce să-mi fie frig, dacă se poate să-mi fie cald” și „mai bine sănătos și bogat decât sărac și bolnav” (la al doilea mai am de lucrat oleacă), n-am zis nici pâs.
Lăsând gluma la o parte, a fost ocazia cu care m-am lămurit cam care este diferența între un bloc izolat termic și unul chel. Nu de alta, dar multă vreme am crezut că anvelopările astea sunt așa de ochii lumii, niște mânării inventate de primării ca să mai sifoneze niște bani. Or fi, adică s-or face mișculațiuni cu banii, dar din punctul de vedere al randamentului termic, n-am ce să mai comentez, e mai bun cu minim 50%.
Și ca să mă dumiresc complet cum stă treaba, la invitația ROMEPS (Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România) săptămâna trecută am fost să vizitez o fabrică unde se produce polistiren expandat. Așa ca să văd și eu despre ce e vorba. Mbun, când am pășit pe poarta fabricii, știam un singur lucru: că e chestia aia căreia noi îi ziceam „spumă de mare” și făceam din ea bărcuțe.
Am plecat de-acolo doxă de polistiren. No joke. Procesul de producție este extrem de simplu, iar produsul final este ăla pe care-l știm cu toții și care înțeleg că este folosit în procent de peste 90% în domeniul construcțiilor datorită versatilității sale tehnice, performanței și rentabilității. Mai vreți? Că mai am? Sau nu, facem altfel, dacă aveți voi întrebări, shoot me. Dacă nu, și vă interesează subiectul, puteți arunca un ochi aici.
Mno, ca să încheiem cu ceva productiv. Pe la voi cum se prezintă lucrurile? Stați la casă, stați la bloc? Sunt izolate termic? Dacă da, cu ce? Dacă nu, de ce?
Stau la casă.Neizolată. Because money
@GabiI, ai făcut un calcul cât te-ar costa și cât ai economisi?
Mihai, da. Şi una e să izolezi doi pereţi la un apartament de bloc şi alta e o casă de jur împrejur. Plus că dacă izolezi numai pereţii laterali nu ai randamentul de care ziceai. Trebuie izolaţie şi la tavan şi la podea şi deja costurile cresc. Poate dacă o să mă mut într-o căsuţă mai mică. 🙂
Comentariu beton!13
Te contrazic….Ai randament și dacă izolezi doar pereții laterali. Am izolat casa cu spuma de 10 cm. Înainte plăteam în jur de 5-6 mil pe luna, apoi costurile au scăzut, ajungând la maxim 3 mil.
@ David Elena, ai randament , dar nu aşa mare şi depinde de mulţi factori, nu e aşa simplu că izolat = costuri pe jumătate. Plus că depinde şi în câţi ani se amortizează investiţia.
In Curtea de Arges unde am lasat-o pe maica-mea in casa, inainte sa moara taica-meo, era neizolata. Ma si a venit o iarna cu un frig naprasnic. Sa nu mai zic ca nici termopane nu erau. Motivul erau sursele financiare si asa mai departe. Dupa ce a murit tata, am zis sa fac o treaba sa pun casa la punct. Am luat-o tip-til tip-til, am montat termopanele, am refacut peretii (cei ce mi le-au montat mi-au scos cam 2 randuri de caramizi de pe langa cele vechi, asa, doar ca sa aiba loc sa se desfasoare) si ca atare, a trebuit sa pun cap la cap sa aduc la culoare. Dupa termopane, am imprumutat schela si m-am apucat sa izolez blocul (eu, de nebun) in dreptul meu. Ulterior, pus parchet laminat cu izolatie pe jos, peste parchet d-ala de pe vremuri, nu l-am scos (nu avea rost), am mai facut eu niste matrapaslacuri si apoi, iarna urmatoare, pot spune ca a fost cea mai calduroasa iarna in casa aceea. De drag si nu alta.
Se reflecta si asupra economiei: in iarna aia neizolata, factura de curent (nu am gaze, nu am centrala, urmeaza, am un calorifer electric mare si boiler electric tot mare in schimb) venea la aproximativ 350 lei pe luna (da, era o suma, dar pentru ca in casa daca opreai generatorul de caldura, iti batea alizeul ala din Siberia, nu opreai, si mergea si baga ca migul). Dupa izolatie, factura a scazut la 150-160 lei, si pot spune cu mana pe inima ca am auzit si eu termostatul caloriferului ca a declansat si a stat linistit cam 30 de minute pana cand a pornit iar 5 min si iar s-a oprit. Deci, da, izolatia conteaza.
Acum stau in chirie intr-un bloc mansardat si izolat, cu centrala comuna. Iarna, deschid geamul. Larg. Sunt 29 de grade in casa…
Comentariu beton!11
@Alexandru, dap, despre asta vorbeam.
Bloc vechi, neizolat termic. Deja mi-s cam vinete picioarele, basca ca e deprimant sa vezi peretii uzi prin colturi – se infiltreaza ploaia. Ar fi doua variante. Sa-mi izolez pe cont propriu, dar momentan nu am bani sau sa cedeze cei ce locuiesc la etajul patru, sa fie de acord cu mansardarea si la schimb sa se anvelopeze blocul. Peretii interiori sunt izolati, dar tot a fost frig. Ori nu mai halesc galeti de ciocolata si strang banii 😛 ori gasesc a treia varianta 🙂
@miha s, a, nu, la ciocolată N-AI VOIE să renunți. 🙂
Am înțeles, să trăiți, nu renunț 🙂 Mai bine rămân neanvelopată, da’ cu ciocolată 🙂
Pai, daca mananci suficienta ciocolata te anvelopezi foarte eficient! Atata doar ca nu apartamentul, ci doar persoana ta ?
Oana – 🙂 Las’ că ajung studiu de caz, la categoria duamne superanvelopate și numa’ bine are Mihai despre ce scrie 🙂
M-am mutat la mama la parter, bloc din ’83, golaş. Deasupra nu mai stă nimeni. În stânga e casa scării, în dreapta un salon de înfrumuseţare care se închide noaptea. Iarna asta o belim (şi nu în sensul plăcut), ne ia frigul din toate poziţiile. O să mă fwtă la buzunar caloriferul electric.
Comentariu beton!16
@Vera, incerca niste calorifere cu convector. Pot fi montate pe perete si sunt foarte eficiente pentru ca incalzesc foarte repede si pe toata suprafata apartamentului. Au si termostat asa ca sunt si economice. Mai sunt panourile radiante dar astea sunt scumpe (inca). Si daca poti, monteaza-ti sub parchet pâslă, este foarte buna, mai ales la parter.
@Georgian,
Adică să scoată parchetul și să bage pâslă sub el? Nu-i cam complicat? Mai bine pune pâsla peste parchet și peste pâslă niște celofan 🙂
Comentariu beton!12
@Laura G, am spus sa pună pâsla (in loc de folia aia care se folosește de obicei) cu gândul ca la un moment dat isi va schimba parchetul. Eu asta am pus si este foarte buna, izolează inclusiv fonic atunci când sunt vizitat de persoane încălțate in tocuri… Pâsla peste parchet si celofan? Nu am auzit de asta. Poate mai bine ar fi o mocheta. 🙂
@Georgian,
Nici eu n-am auzit, dar dacă mi-ai dat pâslă, am zis s-o folosesc totuși 🙂
și două covorașe lucrate la mână, apoi !
@ananas, râzi tu dar am la țară nniște preșuri făcute la razboi de bunică-mea de iti vine sa le pui pe perete! Ma gandesc se i le cer, sigur le vand pe bani grei snobilor din capitală.
Comentariu beton!12
Mda,
Știți preșurile alea din cârpă de pe vremuri – cele mai amărâte din lume? Acum se vând la mare preț (adică modelul) – art deco 🙂
Panourile radiante daca nu ai izolatie nu fac mare lucru, iar pasla la parter daca e un pic de umezeala.. adios.
@Vera, centrală?
@Mihai, dacă are loc unde sa pună centrala. Plus ca trebuie sa strângi putin din fese ca sa îți pui o centrala bună…Pentru că scumpe. 😀
@Mihai No se puede, centrala e pe bani grei.
@Georgian interesantă idee cu acel convector, o să studiez piaţa şi raportul eficienţă/preţ. Mulţumesc! Momentan nu pot umbla sub parchet, planul este să strâng din obrăjori, să renovez habitatul nostru până la primăvară şi să schimb tot mobilierul cu opţiuni mai inteligente şi mai mici. Am nevoie de spaţiu, lots of spaţiu, să aud ecoul între pereţi vreau.
@Vera, poate te ajuta: https://www.emag.ro/aparate_incalzire/filter/tip-produs-f221,convectoare-de-perete-v10300/sort-priceasc/c
Am sortat deja in ordinea prețului crescător. 🙂
Legat de optimizarea spațiului, am văzut in Grand Arena la etaj un magazin cu mobila unde aveau paturi încastrabile in mobilă (din acelea care se ridica). Foarte, foarte misto. Este adevarat ca un ansamblu începea de pe la 3500 de lei dar era ca un pachet, „biblioteca” si pat. Poti merge sa te inspiri de acolo. Si tot pentru optimizarea spațiului folosește-te de colțuri si de pereti (corpuri suspendate).
Convector am avut eu la un moment dat în bucătărie. Sunt ok, sigure, poți pune și o oală pe ele, că sunt late. Dar suflă aer cald, se răcește una două, focăie mereu.
@Georgian Multumesc, chiar o sa studiez. Nu imi pierd camasa din spinare, au un pret rezonabil.
@Mona blocul in care stam e stradal, la ce galagie e zi lumina, nu mai conteaza pufaitul convectorului.
Nu mai bine peste parchetul vechi pui niște extrudat și după aia parchet nou, cel mai ieftin?
Măcar in camera copiilor deocamdată
@Colonele momentan am parchet (ieftin, nu vreo comoara) si podea puzzle, din aia ca la locurile de joaca pentru copii.
O sa incerc un convector d-ala, macar nu ma baga in faliment total. Sper sa consume mai putin decat caloriferul electric.
La primavara-vara caut sa ma gospodaresc mai bine, demontez, instalez, izolez, ma descurc eu cumva. Iarna viitoare o sa stam si noi in maieuri, intram in randul lumii.
Păi atunci caută ceva ieftin că nu e emagu standardul
https://convector.compari.ro/albatros/ct-21-turbo-p309274233/
Și io îmi faceam plan să-ți montez ceva parchet in octombrie, in concediu
Insensibilo !
@Vera, se spune maieie.
@Colonele, trece-mă și pe mine pe listă și fă-ne un preț la pachet, mie si @Verei.
@Colonele, nu-mi zice că-s insensibilă, că io-s mama şi tata lu’ sensibil. Adică nu e ceva pozitiv în treaba asta :))
În ce priveşte parchetul sau alte quelque choses de meşterit prin casă, mă bag vitejeşte, că doar nu-s mamă şi tată degeaba. Schimb becuri, asamblez mobilă, repar termopane. Weekendul ăsta o să mă documentez pe youtube şi încerc să montez o priză. Dacă nu sunt duminică prezentă la bilanţul săptămânii, înseamnă că v-aţi lins pe bot de mine 😀
@Vera, io zic să oprești curentul înainte si ești safe. 🙂
@Mihai yup, cobor toate sigurantele, ca sa fiu sigura. Sper sa fie suficient. Ah, well 😀
Shit, ce prost am dat-o p-asta cu „siguranțele ca să fiu sigură” ?
Tuica bătrână de prune face minuni. Garantat 100%
Eu am cumparat apartamentul acum 10 ani si inca de atunci ni se promite „anveloparea”. Stau in sectorul 4 si ma uit cu jind la cei din 3 unde aproape toate blocurile (sau mai bine spus, majoritatea) sunt izolate termic. Bine, mai exista si frustrarea cand vezi ca se lucreaza la blocurile de langa al tau si cand intrebi in ce stadiu se afla dosarul ti se raspunde „ăăăă…cred ca prin 2019…daca avem norcoc!” Pai futu-ti gura ma-tii de bou care consumi oxigen degeaba si elimini otrava, noi asteptam norocul?!?! Du-te, da din coate, rupe usa. Nu, mai bine „daca avem noroc!”. Este adevarat ca la utima sedinta de bloc cand au vrut sa ma bage in comitet m-am eschivat pentru ca efectiv imi este frica ca sar la bataie sau injur o ora fara sa ma repet cand vad de ce giboni sunt inconjurat. Legat de polistiren, acesta este inca un material usor inflamabil. Nu trebuie s a mai amintesc despre ceea ce s-a intamplat la Londra. Daca cei de la fabrica unde ai fost au scos pe piata un polistiren inflamabil (ceea ce imi este greu sa cred) va mai dura foarte multi ani pana cand va putea fi impus cu succes in programul de anvelopare subventioant de primarie. Pentru ca stiu cum se negociaza aceste lucrari: in documentatie sunt produse in concordanta cu legislatia dar in realitate sunt montate produse cu aproape 40% mai ieftine si implicit in afara conditiilor specificate in documentatie.
Am observat ca investitorii care tin la viata viitorilor locatari au inceput sa monteze ca termoizolatie vata minerala. Aceasta asigura un coeficient de izolare termica dar si fonica. Pentru ca polistirenul, fie el si exandat, nu permite peretelui sa „respire” asa cum trebuie este ideal pentru „egrasie”, „roua peretilor”, bun absorbant de umiditate, dezvolta micro si macro organisme si altele. In plus, de cele mai multe ori este raiul rozatoarelor. Asa ca, este bun polistirenul dar numai cel extrudat (XPS) folosit la izolarea termica si mecanica a fundatiilor si teraselor (acoperisurilor). Eu cred ca era polistirenului expandat (EPS) se va sfarsi intr-un timp nu foarte indelungat. Imi cer scuze, m-a luat valul…lucrez in vânzări, na…
Comentariu beton!15
@Georgian, man, e legendă asta cu polistirenul inflamabil. Vrei să pun aici un video cu un test de cateva zeci de oră (e timelapse, nu durează atât) în care vezi clar că polistirenul NU ARDE? A fost primul lucru pe care l-am întrebat, și eu aveam preconcepţia asta.
@Mihai, te cred, dacă fabrica a scos polistiren inflamabil sau polistiren care doar se „topește” dar fără sa elimine fum toxic, atunci mult succes in implementare produselor in piață. Din păcate preturile sunt cele care fac diferența in piața „anveloparilor”. Pana atunci nu îmi rămâne decât sa îmi bag unghia in gat când vad cum se lauda lumea ca are 29 de grade in casa iarna…Nu vreau sa mănânc rahat, nici la mine nu este foarte nasol in condițiile in care mi-am montat niste calorifere de neam prost, profitand de faptul ca stau la etajul 10. Treaba nasoala este ca toată mizeria de pe coloana se oprește la mine si tot încerc sa ma stârnesc ca sa le demontez pentru a le curata. La anul…daca am noroc!
Polistiren inflamabil? Fals!!!
Ca să te convingi, mergi pe lângă un șantier care anvelopează, și cere cuiva o bucată, mergi acasă și dă-i foc ?! Ai să te convingi că nu arde!
Dacă-ți zic că la mine-n casă temperatura e mereu între 18 şi 22 de grade…
@uppran, gizăs!!!
@Mihai, Gizăs n-are nici un amestec. E temperatura optima zi/noapte.
Izolație 10mm polistiren expandat. De la vreo 500 lei factura la gaze, a scăzut pe la 300-350 RON în lunile mai reci. În plus, foarte important, am scăpat de igrasia care se forma pe la colțuri.
Apartament 4 camere, cu 3 pereți afară și unul pe casa scării.
@catalin, iată.
@catalin fdd, 10 cm
🙂 Mulțam. 10 cm, da.
Mie nu-mi plac extremele. Sub -10 grade și peste +27 grade mă transformă efectiv.
Răspuns: bloc izolat interior de mine, exterior de Almanahe Care Este.
@Elena P si nu faci mucegai? Pe unde respira peretele?
Dacă nu are și ușile din termopane, pereții „respiră ” f bine.
@Elena, doar ferestrele. Ușile sunt din lemn.
@Georgian, EU nu fac mucegai?. Pereții respiră. Nu mă întreba cum că habar n-am. Probabil că oamenii ăia și-au făcut treaba bine.
@Elena P, este foarte bine ca nu faci mucegai, ești norocoasă. Înseamnă ca ai „aerisirea” buna. 😛
@Georgian având ușile din lemn, geamurile din termopan, nu se realizează o închidere etanș (ermetic,etc) din ambele părți. Astfel pereții nu fac mucegai, condens, igrasie…
@David Elena, iti mulțumesc pentru lămuriri. @Elena a spus că EA nu face mucegai dar nu a explicat cum reușește. ?
@Georgian, nu pot să-mi spun chiar toate secretele aici.
@Elena P. ȚIE nu-ți plac extremele? Hmm…
@Mihai, sporturile extreme?
@Mihai, extremele de temperatură. În rest sunt viața mea.
Noi stam la casa.a trebuit izolata ca era facuta din piatra groasa si racoroasa.avem si panouri solare care dupa parerea mea sunt cea mai buna investitie.dau drumul la centrala doar cand e afara -10 grade si atunci doar 2 ore pe zi pana se incalzeste apa din instalatia panourilor.
Comentariu beton!12
@Sorina, ce bine sună.
Mansarda, izolata termic. Iarna cald sus, placut la parter, iar vara cald sus, racoare la parter, dupa principiile fizicii?. Pentru tine arfi perfect, acolo unde stau, always cald la etaj?
@Eliza, biiiiine, hai că vin la o cafea să văd. 😛
La bloc, d-ăla de care pomenești tu (’76) și ca să fie fericirea totală, la ultimul etaj (4). Am amintiri cu țurțuri de prin anii ’80…
Acum e căptușit și pe-afara și-n interior cu polistiren. Plus centrală pe gaz care duduie juma’ de an. Ca să-mi topească țurțurii din amintirile alea macabre. Și e perfect!
Da’ să știi că mai am polistiren din ăla și-n fotoliile puf. E drept că-i mărunțit 🙂
@Laura G, blocul ăla despre care zic eu e de prin 40. 🙂
Stau la casă. Mi-am făcut certificat energetic înainte să mă apuc de izolație. Vâjul mare se plimba pe tavane/acoperiș. Devizul total pentru remedierea problemei îmi asigura plata facturii de gaz timp de 20 de ani, temperatura de 25 grade la interior. Exagerez evident, dar era un cost uriaș. Așa că am izolat pe interior tavanele și pereții exteriori, cu polistiren, ceva mai dens, mai compact. Bună decizie. Nu m-a costat o avere, mai greu a fost să găsesc meșteri.
@Mona, well, de asta cu meșterii uitasem.
Am avut noroc de bloc nou și…ceva inspirație. Mi-au trântit exterior 30 de cm de plută (ca polistiren e cam prea cochet așa, dis-de-dimineață…) Apoi am izolat și pi jos, pi sub parcheeet…apoi am zis sa am eu liniște și pace și am izolat si tavanul. Pot să zic că da…vara e cald !
Ah, cum e iarna ? Păi, cum să fie…îi ghini di tăt !
Costuri ? 50 lei iarna…fără exagerare si fără aragaz, că …se face căldura prea mare apoi…
@ananas, 50 de lei iarna? Serios?
@Mihai, da, dar nu am aragaz ! Și stau si singur ! Și am un calculatoooor ! Cu 3 fan-uri ! Scoate la căldurăăă !
PS. Deschid pensiune la bloc ! Doar iarna ! Doritoarele să se inscrie !
Doar cănd sunt geruri de sub 20 de grade sub 0, atunci da…am plătit 100 lei….o lună pe an….
@ananas trece-ne pe listă : 3 fete, lunile decembrie-februarie! Dar nu mai faci gălăgie după ora 22, ocupăm o baie, bucătaria (să iei aragaz, musai!) şi camera cea mai mare şi mai călduroasă. De asemenea, frigiderul trebuie bine aprovizionat cu iaurt, castraveţi acri şi ouă kinder.
Comentariu beton!16
@ananas: asta imi aduce aminte de super-plasma mea. te poti uita la televizor numai iarna, altfel vara te omoara caldura de la ea… creste temperatura in camera cu cel putin 3-5 grade… calorifer adevarat, ce sa zic 🙂
@Vera, S-a făcut ! Trebuie întâi dosar de…strămutare iernatică: dosarul trebuie să conțină poze cu…fetele și…vârsta…estimativ așa, dacă nu se știe exact…
Dupa ora 22 toata lumea doarme ! Puteti ocupa baia și bucataria la discreție cât merg eu la scârbici ! Sufrageria e asa de mare si de…liberă, că puteți juca ascunselea…
Iaurt, castraveți, lămâi și alte acrituri…se găsesc. OO-le kinder…aici nu sunt de acord ! Că și mie imi plac !
@ananas Sunt bune poze de la grădi? Fetele au niscaiva pete de ciorbă pe tricouri, da’ încă arată uman. :))
În primul rând tata e fumător de pipă și spuma de mare, din ce știu eu, este un material (silicat de magneziu) din care se fac pipe.
Am stat la casă în Tineretului. Era casa părinților bărbatului meu pe care am renovat-o. Am văzut cum e fără izolație și cum e cu izolație de 10 cm.
Ne-am mutat într-un imobil construit de noi la care pereții exteriori sunt din cărămidă eficientă (din aia cu goluri în ea) de 30 cm grosime și termoizolație tot din polistiren de 20 cm grosime. Apartamentul în care stau e e mansardat și are o înălțime medie de vreo 4 m. Acoperișul e izolat cu un strat de 40 cm de vată bazaltică.
Pornesc încălzirea cam o lună pe an (evident depinde și cum e afară).
@Anouk, ia uite unde era chiabura. :)))
@Anouk,
Mai aveți loc în casă de-atâția centimetri de pereți? 🙂
@Laura, :)))) te aștept în vizită să te convingi singură.
@Mihai, dacă tot am făcut-o noi măcar s-o facem cât se poate de confortabilă.
Unde stau acum nu este izolat (nu e nevoie) sunt doar niște plăci de granit pe fațadă. Când stăteam în RO ne-am organizat (vecinii din scară, bloc) și am izolat blocul.
Știi ce făceam noi când eram copii și găseam o bucată de poliestern? Nu bărcuțe, că nu aveam ce face cu ele. O frecam de tencuiala aspră a blocului și făceam zăpadă. Ce copii tâmpiți, poluam mediul.
@Roxi, te-ai uitat la videoul către care am dat link? Ia bagă un ochi. Polistirenul nu poluează. Nu are ce să polueaze. 🙂
@Mihai, recunosc, nu mă uitasem inițial. Mă simt mai bine acum, cu conștiința împăcată :))
Ba, eu sunt opusul tau. Cand au anvelopat blocul, n-am mai pornit caloriferele. Mi-a fost aproape bine…in noptile in care temperaturile erau tindeau spre zero afara, in casa era ok..mai transpiram putin. Cea mai crunta iarna a fost cea in care s-a nascut fii’mea. Atunci au mers caloriferele. Jale.
A si nu am probleme nici cu caldura de afara…la 38-40 zburd. Da sa fiu afara.
@Redoo, cum să zic io, ce bine că nu locuim împreună. 😀
Bloc din 1984 ,fara igrasie,cald iarna desi sintem in vinturi cam tot timpul. Izolarea ideala se face cu panouri de pluta special tratata in alte locuri.Multe blocuri „anvelopate” au avut de suferit dupa,altele nu,oricum lucrarile s-au dat si facut tipic romanesc.
@Gratiela, cred că s-au făcut în funcție de șpagă.
Postu asta trebuia sa aiba poza aia celebra (din Cluj cred ca e) cu muncitorii care imbraca in polistiren un gard :)))
Nu doar un simplu gard, ci gardul de la cimitir.
La bloc, din ’78. Izolat acum doi ani si se simte diferenta. Dormitorul e pe colt si acolo nu intra nimeni sa doarma, doar mai puneam ceva nu incapea in frigider, ca se pastra bine 🙂 Acum l-am transformat in camera strumfului, ca se poate sta fara sa dardai, sa ai caciula sau flanele pe tine. So: iarna clar e mai cald ca inainte dar nu stiu daca izolatia asta ajuta si invers: cand e cald afara, sa nu se mai simta asa zapuseala in casa..
@Tweety, cum să nu? Că doar IZOLEAZĂ.
Bloc din ’81, neizolat termic. Surprinzător, deși iarna dau caloriferele în blană (avem repartitoare) ca să fac măcar un 25 de grade, întreținerea nu a depășit niciodată 500 de lei. În condițiile în care mai umplu și cada o dată la 2 zile din cauză de baie la pitici. Vorbind și cu alți vecini, am ajuns la concluzia că „anveloparea” se justifică mai mult pentru estetica blocului (am zis deja că pică bucăți de tencuială din fațadă). Am depus dosare, am fost de acord să plătim și noi un procent destul de mare din sumă, dar ultimii trei primari (pdl, pnl, psd) au o mare durere undeva vis-a-vis de acest subiect.
În concluzie, iarna e cald, vara e răcoare, mai pică câte o juma’ de balcon în capul trecătorilor, totul e ok.
În legătură cu polistirenul, după ani de zile de producție publicitară, îl urăsc. Atâtea sigle și forme am făcut din toate tipurile și grosimile de polistiren existente încât îmi apar pete pe gât doar când aud denumirea.??
@Ionut, ahahahahaaaaaaaaaaaaaaa, ahahahahaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.
Bloc din ’80 izolat și diferență de la cer la pământ. Toată iarna stau în pantaloni scurți și tricou. În picioare maxim șosete, că nu suport papucii.
27-28 de grd iarna. Când le-am spus unor austrieci ce temperatură am iarna în casă, mi-au spus că stau în saună.
Noi am rămas cu sechele de la tovarășu, dar pe afară (știu un exemplu concret din Belgia cu centrală de scară) noaptea e frig în case pe principiul ”stai în plapumă ca să facem economie”. Deci Ceașcă era un vizionar. Vroia să trăim în anii 80-90 ca belgienii în anul 2017
Comentariu beton!12
@Xenopol, ție îți e comod să dormi la 27 grade?
Și eu sunt friguroasă și fac 24-25 grade în casă, dar în dormitor, noaptea fac doar 20. Nu pot să dorm bine dacă e prea cald.
@Anouk Da mi-e comod. Prefer 50 grd la umbra decât frig. Am o problemă cu statul înfofolit în 10.000 de straturi de haine. Mă reglez foarte bine la căldură, dar la frig nu îmi e bine
Comentariu beton!11
@Xenopol, I feel you, man, I feel you!
E bună izolația, bre. Se simte diferența în casă. Nu mai este peretele chiar așa rece. La parale…cine poate ști….că modifică tarifele cum bate vântul și te regularizează de te trec apele plus cogenerarea cui a inventat-o și coeficientul etc și etc….
@simona, eu zic că diferența e atât de mare încât se simte și la bani.
Casă. Veche. Aveam igrasie într-un colț de dormitor. CUm nu erau bani de … anvelopat, ne-am zis noi să punem 2cm pe interior.
A fost cea mai proastă decizie pe care-am luat-o! Fenomenul s-a extins în toate colțurile, pereții nu mai ”respiră”, apa curge pe geamuri.
Trebuie dat tot jos.
@Alina, peretele ar fi trebuit să respire. Depinde strict de cum s-a făcut montajul.
Am experimentat ambele variante în blocul în care locuiesc (construit prin ’85 am înţeles):
– Primii 9 ani în el au fost fără izolaţie exterioară = nesatisfăcători ca şi temperaturi în interior iarna, mai ales dacă ai şi copii mici în dotare; în plus se zgâieşte la tine din când în când şi puţin mucegai, pe ici pe colo, pe culoarea perfectă de var obţinută cu greu după ce câteva găletuşe de var au ajuns la gunoi.
– Următorii 5 ani: după operaţiunea comună de îmbrăcare a blocului cu plăci de polistiren (expandat cred) de 5 cm dacă reţin bine, au urmat ierni agreabile, de drag să te uiţi afară la viscol în timp ce stai în tricou în casă, contorul de gaz nu se mai grăbeşte ca în anii trecuţi în timp ce eu parcă mă duc cu pas mai uşor şi mai vioi la plătit factura; şi nici mucegai nu am mai avut; avem în schimb lilieci – şi-au făcut casă în dreptul balcoanelor, la îmbinările plăcilor de polistiren, însă, dacă îmi feresc părul când ies pe balcon în timp ce mai plonjează câte unul rătăcit pe acolo negăsind ieşirea, nu am de ce să îmi fac griji.
Între timp lucrurile văd că au evoluat, a apărut această spumă poliuretanică care este foarte docilă şi acoperă orice spaţiu cât de mic. Comparativ cu plăcile, spuma pare un vis din câte văd în video/poze pe net. Şi observ că se poate folosi şi la izolaţia acoperişului, este interesant de aflat dacă este mai rezistentă decât membrana bituminoasă care stă lăţită acum deasupra tavanului meu (da, stau la ultimul etaj şi cu frica în sân că în orice moment apa nu va picura doar din instalaţiile sanitare ci şi din tavan).
Dorm ca porcu’ singur in camera cu geamu rabatat pana la începutul lui noiembrie.Dacă sunt peste douajde de grade in camera mă sufoc.Dorm doar in niste budigai,fără tricou.Apartamentul izolat cu expandat de 10 exterior si extrudat de 3 interior.Casa de la tara,pe structura usoara,polistiren de 10 pe exterior si spuma poliuretanica intre plăcile de osb.Aia de la munte care trebuia sa mă apuc anu astă dar am amânat-o pentru la primavara viitoare,structura usoara cu baloti,doar o sa dau o tencuiala peste plasa.
@edelweiss, sunt sincer surprins. De la tine mă asteptam să-mi spui că dormi într-un butoi cu gheață în timp ce lângă tine merge un ventilator uriaș care să mai răcorească oleacă. 😛
Nu am mai racit de vreo 8-9 ani.Am treaba prin urbe acu si sunt singuru’ dement in tricou si pantaloni scurti.Am parcat cam la jumătatea drumurilor pe la ghișee.Astia afară cu itari,geci,am vazut si un opărit cu fes.Ăștia plini de testosteron si caldura animalică sunt din ce in ce mai rari.
@edelweiss, well, ai să râzi, dar și eu sunt în tricou. 😉
Apt 3 camere, parter, în Constanța.
Expus pe 2 laturi în exterior și o latură pe casa scării neîncălzită.
Dedesubt beci sub mare parte din imobil.
Suprafață 72 mp.
Am avut noroc fiind construcție nouă, am izolat-o și la interior (polistiren extrudat de 4 cm. sub șapă, șapă, izolație parchet și parchet 12 mm), iar pereții i-am izolat în interior cu plăci tip Rigitherm (2 cm. polistiren+ 10 mm. gipscarton).
În exterior blocul avea deja izolație 8 cm.
Despre instalație:
Centrală Ariston (Clas Premium Evo) în condensare, 2 calorifere de câte 2 metri fiecare în living și bucătărie (tip panou oțel),1 calorifer 1,4 metri dormitor, 1 calorifer 1,2 metri al doilea dormitor și calorifer portprosop în baie 1,7 metri.
Ambient de cameră cel mai ieftin de pe piață (câteva zeci de lei), setat pe 21,5 grade constant, zi-noapte. Ce trece de 22 grade mă face să transpir, și noaptea oricum nu pot dormi fără să mă învelesc.
A meritat ?
Păi, chiar zilele trecute am făcut un calcul pe toate facturile din ultimele 12 luni (de pe contul personal ENGIE) și se pare că pe toată iarna am plătit 800-850 lei (octombrie-mai).
În cea mai scumpă lună am plătit 160 lei, pe capetele de sezon vine la 70-80 lei sau chiar mai puțin.
Bineînțeles, în paralel am luat și alte măsuri:
-caloriferele Kermi therm-X2 vezi pe yt un clip (doar cele 2 mari din living, restul plănuiesc să le schimb curând)
-caloriferele neobstrucționate (credeam eu)
-toate țevile instalației îngropate în șapă și izolate
-ferestrele dormitoarelor primesc soarele de iarnă din plin (iarna soarele are un anumit unghi mai coborât decât vara), și am gândit parchetul în culoare închisă ca să beneficiez de această căldură. Rezultatul că în zilele cu soare, ziua centrala abia dacă pornește.
Anul ăsta mi-am montat rulouri exterioare, cică ar ține și ele adăpost și o economie de 6%…Și vreau să schimb și draperiile, actualele cad chiar în fața caloriferelor și parcă împing aerul cald spre ferestre.
Poate ajung la 140 lei per factură în ianuarie- februarie, sau dacă se scumpesc gazele, măcar să mă mențin. ?
@C R,
Pe lângă toate astea, mai e o mică șmecherie – eu am aplicat-o pentru iarna ce vine. Am pus între calorifere și perete o folie reflectorizantă de aluminiu. Am citit undeva pe net când căutam altceva, evident 🙂
E ieftin și se pune așa, în joacă, fără efort.
@Laura, o să consider și asta, mulțumesc pentru idee. 😀
Chiar am o saltea cu așa o suprafață.
@C R,
Dacă nu-ți ajunge, are la dedeman un soi de folie din asta, folosită la nu’ș ce construcții, costa 5 lei/m
Am citit și eu de folia asta. Tot ziceam să o cumpăr, nu eram însă foarte convinsă. Da’ cdacă zici că e ok, îmi mai fac de lucru.
@Mona,
Teoretic, împiedică trecerea căldurii de la calorifer spre peretele exterior, deci o reflectă spre interior. Practic, o să văd la iarnă cât e de eficient 🙂
@Laura nu știu dacă ți-am zis, dar mulțumesc pentru pontul cu folia. Sigur îmi iau și eu.
@ C R , eu în loc de rulouri exterioare, perdele și draperii am optat pentru rulori de interior, jaluzele romane gen, realizate dintr-un material extra, gros și cu ținută, blackout. Izolează perfect zona ferestrei. Singurul neajuns este că nu pătrunde neam lumina și dorm ca pruncu’ .
Da, este și asta o soluție însă nu știu cum o pot aplica eu…Locuind la parter nu pot sta nici fără perdele/draperii, dar nici în întuneric. Oricum de când am pus jaluzele exterioare a scăzut și factura la curent (mai puțină pierdere AC) și fac întuneric în orice încăpere când simt nevoia.
Dar cred că voi trece la jaluzele romane, sigur, când le găsesc o utilitate draperiilor vechi și ceva chef să mă apuc de ele.
La mine e ok, bloc nou cu ceva izolatie de polistiren, centrala proprie, 23 de grade constant in dormitor, 25 de grade in sufragerie si in camera junioreasca (cu termostat care porneste/opreste centrala). Factura de la gaze pentru incalzit ar fi asa… o gluma. Ce mai transforma putin gluma asta e incalzitul apei (distractia cazilor pline cu apa fierbinte si spume si saruri zi de zi) si gatitul intensiv – zilnic, minim 2-3 feluri de mancare (desi la gatit mai merg si pe electric).
In viitor – 2-3 ani- vom trece (sper eu) exclusiv pe eco- panouri solare&stuff.
@Sabina, când zici „în viitor”, în România, mai adaugi niște zerouri la anii ăia, da?
@Mihai, doar ne cunoastem, ce naiba… stii ca pe mine nu ma impiedica nimeni si nimic, nici macar acest mic amanunt numit Romania…
Deja am demarat planurile pentru statia de incarcare pt masina electrica si sunt in studiu diverse optiuni pentru panourile solare. Sanatate sa fie si soarele sa straluceasca, zic.
Eu după ce am muncit o vară întreagă singur să izolez casa cu polistiren,când a dat iarna ,mi-a zis nevasta și soacra ,citez,,iați boarfele și du-te la măta,nenorocitul dracului !!”Jur că am pus polistirenul ca la carte!Cred că a crescut temperatura în casă și au avut ceva avarie pe circumvoluțiuni,ca ăia care merg prin deșert și o iau razna…
Nu știu de ce ,dar de atunci am început să iubesc polistirenul..
Comentariu beton!14
@Paco: Și nu ai călcat scorpiile pe scăfârlii, înainte să pleci? 😀
@John Temple,nu am reușit că s-au baricadat rapid.Cu vreo trei luni în urma acestui incident,un topor a trecut razant pe lângă capul socrului în timpul unui family barbecue.Nu s-au riscat coropâșnițele…
Comentariu beton!11
@Paco La tine viața bate filmul
Cum mă să te muți la ai ei ?
Adică să-l văd pa socra-miu in fiecare seară cum se uită plin de speranță la știri, doar-doar îmi vede poza că-s dat in urmărire in calitate de criminal în serie ?
@Paco, boss, am râs cu zgomot.
Am stat la bloc construit în ’78 neizolat și mergeau iarna caloriferele de duduiau, altfel aveam țurțuri la nas. Apoi în 2012 a fost izolat cu polistiren de 10 cm și situația s-a schimbat în mod plăcut: vara răcoare, iarna caldură. Pentru mine, temperatura optimă în casă este 25 grade.
Acum stau într-o casă neizolată și e jale, noroc cu aerul condiționat care vara e pus pe 20 grade, iar în cameră sunt undeva la 25 grade, iar iarna e pus pe 30 grade, c-altfel…sloi.
Izolația face toți banii.
@John Temple, da, man, și io zic.
Acum stam in casa parintilor mei. Initial, tata a pus „scartietoare”, ca noi asa ii ziceam, de 5. Pe motiv de zgarcenie. Apoi, cand a vazut ca se ingroasa treaba (adica se incalzeste) a mai pus unul de 5. Apoi a pus si in pod, si in beci, si in boxele porcilor!!!!! La casa noastra, care este in constructie, am pus de 10, iar la apartament avem tot de 10 cm.
In Romania, casa, ziduri groase(30-40) neizolate, centrala pe gaz, semineu pe lemne, asta din urma face toti banii, indiferent cat de frig era, iarna facea caldura suficient sa umblu in pantaloni scurti si tricou.
In Anglia, rar scade temperatura sub 0 grade deci centrala pe gaz cu ziduri neizolate e mai mult decat suficient.
@MuciFICATorU, și eu am șemineu pe lemne și doar ăla e in stare să facă 26 grade în toată casa în caz de lipsă gaz sau curent la CT.
Yup, din ala, e mana cereasca iarna cand e ger, nu trebuie nici o izolatie :). Da daca nu e macar -10 afara si folosesti semineul, se face ca in topitorie in casa.
@MuciFICATorU, eu l-am pornit într-un an prin aprilie. Era ploiaie și urât și am făcut atmosferă……dar cu toate geamurile deschise și tot muream de cald. :)))
Ce m-ai nimerit cu asta boss :))
Tocmai alerg sa pun centrala (cardio e minciuna pe langa asta). Cu ocazia asta am ajuns la trei concluzii:
– n-as putea sa fiu agent de vanzari din usa in usa nici daca de asta ar depinde supravietuirea mea. M-am dus sa cer chestii moka, adica o semnatura de acord, nu bani si a fost odios.
– nu suport small talk-ul ( adica trancaneala inutila) care asigura bunele relatii intre vecini
– sa intreb si eu cand mi se pare ca sunt furata pe fata, poate chiar sunt. Voi stiati ca daca procentul de debransati in bloc trece de 35% cheltuielile alora care raman cresc cu 80%?
De anvelopare poate la anu’, acum e cu vijelie.
@Syl, păi voi acolo la Iași aveți voie cu șentrali di apartament?
Cum sa nu. Inca m-am trezit eu tarziu. Si in final l-am inteles pe Dragnea. In tara asta faci treaba mai buna cu cei plecati pe vesnicele plaiuri. Satula de socializare cu cei vii, pentru ca imi mai trebuiau minim 5 semnaturi (aproximativ 3 ore de munca de convingere si povesti), am listat frumusel pe aia care deja stau de-a dreapta Tatalui si am zis pe proprie raspundere ca nu-s de gasit si imi asum orice decurge din asta. Acum ma duc sa pun 5 lumani si suntem bine, sper.
Sly,
Nu știam. În blocul meu cred că s-au debranșat peste 35%… Ăilalți văd că n-au plâns până acum, sau nu știu eu (că n-am small-talk-uri). Dar dacă e așa, e nașpa.
Sub 30 e perfect pt mine. Diger si ce este sub 0, dar cu soare. In schimb, nu mai suport zapada. In 2010 am izolat apartamentul alor mei cu scartaitoarea cea mai buna, de pe piata de atunci. Diferenta de confort s-a simtit din prima iarna. Dormitorul este pe colt si era mai rece, de atunci e super in regula. Bine oamenii isi tin repartitoarele date drumul iarna, iar factura nu este uriasa cu tot gerul de pe afara.
@Marius, sub 0 pentru mine nu există. 🙂
@Mihai il diger dar sa nu stau pe afara nu stiu cat timp si sa nu tina o vesnicie. Si eu prefer iernile cu temperaturi de minim 15 grade pe timpul zilei iar noapte nu mai jos de 0. Zic sa te muti intr-o alta tara. Totusi, eu ma gandeam sa ne facem noi o tara, cei de aici care comentam. Punem mana de la mana cumparam o insula si acolo va fi tara noastra.
Casă, izolată. Plătesc la gaz la fel de mult ca înainte de treaba cu izolatu’ dar acum e cald :). Ceea ce pentru confortul meu e esenţial. Adică mai bine aş sta nemâncată decât să stau în frig.
Întamplător lucrez la o firmă care importă materiale pentru fațade ventilate. Pe scurt se pune vată minerală si la 2-3 cm de aceasta se montează pe o substructură de aluminiu, un material (există multe variante). De ce e mai bună vata minerală? Este incombustibilă, permite peretelui să respire, asigură si izolarea fonică… In plus la ea nu poate ajunge apa, care se scurge pe spatele materialului cu care se face anveloparea… Din păcate soluția asta este mai costisitoare și mulți ajung la polistiren din cauza bănuților. E bun si ăla, în lipsă de altceva. Blocul în care locuiesc este „placat” cu polistiren. Am centrală proprie. Acum vreo doi ani, am plecat de acasă o saptămână, în toiul iernii, când afară erau -20*C. A trebuit să închidem centrala și mă gândeam cu groază că voi gasi două statuete de gheață în locul pisicilor (nu erau chiar de capul lor, aveam un prieten care venea din două în două zile să le hrănească). Când ne-am întors, în casă erau 17*C, chiar plăcut 🙂 pentru soțul meu (nu si pentru mine, care nu funcționez sub 22*C)
„Expandarea” granulelor de plastic = stiren si formarea polimerului numit polistiren se datoreaza unui gaz – izopentan care se degaja la temperaturi de 120 de grade….se formeaza niste bule ca de sapun…pline cu pentan …inflamabil….(acelasi gaz care acum inlocuieste freonul din frigiderele moderne…freonul nu era inflamabil dar distrugea ozonul…..pentanul nu distruge ozonul, dar vai de bucataria celui in care va exploda frigiderul)…..deci personal nu cred in „polistiren neinflamabil”…..Misu mananca si el o paine ca deobicei….problema la blocurile reabilitate termic cu polistiren e nu daca o sa arda vre-unul ?….ci cand ?….sper ca locatarii sa poata inmagazina energia degajata de flacari si sa scada costurile cu energia termica pe termen lung……altfel uitati-va de ce programul Casa Verde nu finanteaza izolatiile din polistiren……pana atunci „foc la ghete”
@sorin aurolacul, man, e dreptul tău să crezi ce vrei. Și al meu să cred rezultatele testelor. Right?
@sorin aurolacul,
Nu știu cum e cu polistirenul și pari doxa (poate chiar ești, bravo)
Măi, dar asta cu ”Mișu mănâncă și el o pâine ca deobicei” – pe bune?! P-asta ai băgat-o ca să arăți cât de perspicace ești?
1. unde e ”obiceiul” că nu-l prea văd – un articol promo la 2-3 săptămâni sau mai rar… asta nu e obicei.
2. chiar crezi ca fără ”pâinea” asta Mișu ar fi crăpat de foame?
ce grijă au unii de banii încasați de alții, ceva de speriat… 🙂
Lol, @Laura, tu poți citi masa aceea amorfă de litere și puncte alambicate? Eu am renunțat demult ?
Mihai, nu ești singur în această suferință! Suntem mulți ?
Propun formarea unui grup și mutarea în Tenerife ?
Si cu mine, doi frigurosi ai universului. Sant greu de rabdat pt ca fac calduri f mari. Stau la casa anvelopata. Ma incalzesc cu gaze. Am fost pe lemne dar ieseam f scump
Eu nu suport căldura, temperatura trebuie să fie de maxim 21°C. După ce am izolat mansarda (unde e biroul), caloriferul a devenit inutil.
La casă. După ce am ridicat-o, m-am gândit ce sobă să-mi cumpăr. Un amic, meșter de felul lui, mi-a propus o sobă din cărămidă țigănească. Tot el a meșterit-o.Din-aia care se fac cuptoarele la țară.
Cu primul braț de lemne, soba se infierbântă. Cum am nevasta la fel de friguroasă ca tine, mai bag un braț și deschid fereastra. Ea țipă:
– Dragule, mai bagă două lemne că ai lăsat fereastra deschisă.
Mai bag, ce să fac?
Prima dată când am făcut asta, am găsit câinele cu limba scoasă de un cot, legat de cireșul inflorit în miezul iernii. 😀
Dacă vreți să o vedeți, am urcat-o în site-ul unui amic care mă rugase să o postez și să o descriu puțin:
http://iasiexpert.ro/articole/1408-soba-din-caramida-cum-sa-o-construim-singuri
Așa arăta imediat după ce am construit-o. Arată mult mai frumos după încă un lac roșu.
Faza cu cireșul înflorit, era o glumă, insă soba e foarte bună. Pereții nu au nevoie de izolare pentru că soba dă căldura toată noaptea.
Am intrat pe site, arată frumos.
Îngheț cu succes 10 luni pe an, de aproape 3ani. Îngheţam şi când eram în Ro, dar era iarna afară. Sunt friguroasă şi m-am cam săturat, dar mutarea înseamnă o chirie mai mare. Trebuie şi mult noroc ca să găseşti aici un alt apartament în 2-3luni. #rezist
cand au inceput romanii sa-si inlocuiasca romanii (nu romanii aia care au fost casapiti de daci, ci romanii) geamurile alea din lemn putrezit si cu 10 straturi de vopsea cu termopane, au aparut idiotii care ziceau ca nu e bune, ca face condens, dar ei aveau rame din aluminiu. apoi au inteles ca e mai bune alea din pvc, si din nou au zis ca nu e bune nici alea ca face igrasie pentru ca idiotii nu stiau ca nu este de ajuns sa ai termopane si ca iti trebuie si o sursa de caldura constanta in toata casa care trebuie aerisita din cand in cand.
au aflat in sfarsit ca izolarea termica pe exterior a betonului este cea mai buna solutie. metoda cu polistiren a fost buna si mai este viabila. acum au aparut, normal, altele care zic meseriasii ca ar fi mai eficiente, nu stiu, unii vorbesc de vata minerala, lana de la oi …
Bloc din ’78, izolat termic, iarna tin termostatul pe 21-22 de grade, etaj 9. Rar mut la 23, la 24 m-as topi! Urasc caldura, iar vara imi plac doar ploile! :)) Apartamentul e situat pe partea de umbra a blocului asa ca nu am suferit prea mult vara asta. E unul dintre motivele pentru care vrem sa-l cumparam.
Stau intr -un bloc izolat termic si sunt 26 de grade iarna cu caloriferele inchise. E prea cald, e inconfortabil, ma trezesc noaptea
Ce pot sa fac sa scada cu doua-trei grade remperatura? Daca deschid geamul iarna, scade cu juma de grad si cum il inchid , urca la loc. Nu pot sta numai cu geamul deschis. Peretii nu respira, suntem infasurati in plastic:(.