Omul care îmi face semn unde să parchez pe Academiei mă ghidează vorbind ușor. Are o voce cu o tonalitate înaltă, plăcută.
– Gata, gata, că sunteți prea aproape de stâlp. Perfect, lăsați-o așa!
Cobor și mă uit intrigat la el. E înalt, mult mai înalt decât mine, are niște cazmale de mâini bătătorite și muncite, iar barba și parul sunt de aceeași culoare, albe. Și cel mai ciudat e că nu pare genul de parcagiu care cu asta se ocupă. De fapt, pare cu totul și cu totul din alt film.
Bag mâna în buzunar, scot cele două hârtii de câte un leu care-și făceau veacul pe-acolo și i le întind. Așa, pentru că vreau eu și pentru că-mi place omul ăsta cu părul alb. Le ia și dă ușor din cap în semn de mulțumesc. Apoi îl văd că duce mâna la borseta de la brâu pe care abia atunci o observ. O pipăie ușor, dar n-o deschide. Îi fac cu ochiul:
– Să nu-mi ziceti că-mi dați chitanță.
Râde.
– Ce chitanță? De unde? Sună telefonul și nu știu dacă să-l scot să răspund sau nu.
Îmi vede privirea curioasă și continuă:
– Sunt sătul eu de ale mele, nu mai am chef și de poveștile altora.
Hotărât, îmi place omul. Îmi aprind o țigară și-l las să continue. Am timp berechet.
– Păi?
Clatină din cap:
– Când îți merg toate prost, credeți că sună telefonul cu vreo veste bună?
Tăcem amândoi. Din spate se aude vocea vânzătoarei de la taraba cu fructe care-i explică unuia că cireșele s-au terminat. Azi, că mâine aduce din nou.
Din borsetă îi sună din nou telefonul. Îl lasă să sune de vreo două-trei ori, apoi îl scoate cu greu, fără niciun chef, și răspunde. Mă retrag în mașină ca să-l las să vorbească în voie. Nu trece mult și-mi bate ușurel în geam.
– V-am zis că nu era de bine.
Mă uit întrebător la el.
– Nevastă-mea. A uitat să meargă să cumpere pentru pachetul lui fiu-meu.
Lasă ochii în jos și șoptește:
– E la pușcărie.
E luni. E soare afară. Sau plouă. Nici măcar nu contează. Dacă vă vine să vă plângeți de milă și de cât de crudă e soarta, gândiți-vă că chiar acum când citiți, undeva pe Academiei e un bătrân cu părul alb pe care nu-l interesează ce zi a săptămânii e. Doar se bucură că a mai trecut încă una.
Am trecut ieri pe lângă o bătrână, stătea așezată pe bordura de piatra a fântânii de lângă Magazinul Unirea. Mica, adusa de spate, cu un batic pe cap strâns sub barbie, cu doua sacoșe de rafie, murdare. M-a străfulgerat în minte imaginea bunicii mele, cea care m-a crescut de la 6 luni și „m-a dat” la 5 ani. Se uita cu ochii triști la trecătorii grăbiți, fără sa ceara nimic. M-am apropiat de ea și am întrebat-o: „Mamaie, vrei o sticla cu apa”? S-a uitat mirata și rușinată la mine și a bâiguit ușor, ceva ce nu am înțeles. Nu am mai așteptat răspunsul si m-am dus la Mega de lângă Mc și am luat o sticla cu apa și o banana. Apoi de la o patiserie am mai luat un „melc cu nuca”. M-am dus sa i le dau s-a ridicat în picioare și a spus încet „Bogdaproste, mamaie. Am 84 ani…și sunt obosita”. Am întrebat-o dacă este cu cineva și mi-a spus ca este cu fiica ei care s-a dus sa cumpere câte ceva. Am plecat trist, uitându-ma în spate cu gândul (nu știu de ce) ca fiica ei a abandonat-o acolo.
Comentariu beton!55
@Georgian, bă ești nebun? Ai făcut tu asta?
@Mihai, iți jur ca da și ca o fac de fiecare data când vad un bătrân sau o bătrâna amărâtă. Pentru ca sunt conștient ca sunt copii care prinși în viteza asta tâmpită uita de părinti și părinților le este rușine sa le spună cât de greu le este. Pentru ca știu ca si maica-mea face la fel. Când se simte rău, nu ma suna sa imi spună pentru ca „lasă mama, aveți si voi destule pe cap”. Anul trecut a fost la bai pe la Techirghiol, a alunecat pe noroiul de prin salile de tratament, a căzut si si-a fisurat 2 coaste. Știa de la mine ca sunt agitat cu serviciul si nu m-a sunat sa îmi spună. Am aflat după vreo doua zile când era deja acasă cu dureri. Când am certat-o mi-a spus ca nu a vrut sa ma mai îngrijoreze, ca au ei grija unul de altul. Iti dai seama ca nu pot trece indiferent când vad bătrâni, conștient de faptul ca dacă nici copii lor nu au grija de ei, atunci la cine sa mai aștepte ajutor?
Comentariu beton!57
@Georgian rezonez cu tine si te felicit pt ceea ce faci si ai facut. Ceva asemanator am patit cu a mea mama. Intotdeauna am aflat mai tarziu prin ce a trecut.
@Marius, iti multumesc pentru apreciere. Daca am incerca sa fim mai buni fara sa asteptam ceva la schimb, cu siguranta ca si noua ne va fi mai bine.
@Georgian cu siguranta.
Georgian, sa vezi femeile de peste 80 de ani din Italia! Merg la coafor, merg in excursii, sunt elegante, tin la sanatatea lor ca la ochii din cap, merg la cursuri de dans si la alte cursuri pentru varsta a treia…si tot asa…Multe au badante ( ingrijitoare) personale in caz ca nu se descurca singure. De cate ori le vad prin preajma mea ma doare sufletul pentru batranii nostri, mi-as dori foarte mult sa i stiu mai bine. Ai procedat foarte bine. Si eu cand merg in tara le vad cu cateva flori ori manunchiuri de leustean de vanzare pe la gurile de metrou. Si cumpar de la ele. Sunt cu adeavarat foarte obosite si necajite.
Comentariu beton!19
@Doamna GMT, exact la asta ma gândeam si eu când am fost la Roma, Bologna, Barcelona, Bruxelles…Pana și in Bratislava si Budapesta mi s-a părut ca bătrânii arata mult mai bine decât cei din Romania. Pentru ca se pare ca tendința noastră este sa nu ne mai intereseze oamenii de care nu mai avem nevoie, uitând ca noi ne folosim acum de munca lor. Eu economisesc bani pentru bătrânețe încă de pe acum pentru ca sunt conștient ca mie nu va mai avea cine sa îmi plătească pensia.
Comentariu beton!17
@Giorgian, ma tot nimeresc in grupuri de varsta a treia. Eu am 53 de ani iar sotul are 59 si are el un prieten de 80, numitul Gianni ( venit in It acum o eternitate din Tunisia). A intrat in depresie ca nu gaseste de munca. 🙂 La 80 de ani suna la saxofon, face parte dintr o banda si toata viata lui a avut cel putin doua locuri de munca si doua hobbyuri- sport de performanta si muzica. Chiar nu inteleg cum un om in varsta totusi poate avea atata energie…Apoi am fost zilele trecute intr-o excursie , costa foarte putin si nu vazusem Lago Maggiore. Marea parte a excursionistilor: oameni de peste 8o de ani. Si ma uitam asa la ei , la ele mai ales- cochete, vesele, cu parul ingrijit, manichiura facuta, pline de personalitate si umor. A murit o ruda de-a noastra , avea 73 de ani. Stii ce comentau la inmormantare? Vai, dar ce tanara era! :))) Iar eu la 53 ma simt ca de…nu mai zic cati…
Comentariu beton!18
@Doamna GMT, desi a ajuns un cliseu, vreau sa spun si eu ca varsta este doar un numar. Faptul ca ati ajuns sa traiti printre oameni activi, sanatosi la cap si optimisti, asta vă va schimba si pe Dumneavoastră. Si sunt sigur ca la 80 de ani veti ajunge exact ca doamnele din Lago Maggiore. Nu acelasi lucru se va intampla cu batranii nostrii.
Eu am exemplul chiar lângă mine. Tata are 80 ani, a făcut acum 20 ani o firmă care a mers foarte bine și pe care a vândut-o unei mari companii australiene. A rămas director și și-a investit banii in alte afaceri și o școală de muzică pentru copii. În paralel a condus clubul de jazz și inca organizează și aleargă în fiecare săptămână la concursuri de orientare turistică.
Se poate!
Comentariu beton!12
Bă, da’ puteam să jur că iar dai în noi ca surdu-n clopot cu un text d-ăsta! Şi, evident, eu sunt în maşină de nu pot să mă manifest!
Comentariu beton!14
@VictorR, aoleu! Păi și cum citești dacă ești la volan?
Aaaa, nu conduc eu! Dar iar nu pot să oftez măcar că mă iau cutrele astea bătrâne de colegi la-ntrebari şi mişto. Că la 47 de ani ce drak să mai faci?
Comentariu beton!12
Daaa. Sigur. La volan. E o figura de stil. De fapt e în marea parcare firisto-pandelisciană
@Daniel, nu prea am înțeles. Serios. Eu nu-s bucureştean şi în momentul ăsta chiar sunt în maşina de servici, în drum spre Făgăraş.
Comentariu beton!11
Băi frate e luni! După ce că e deprimantă ziua asta, o mai amplifici şi tu… Nu se face, zău!
Comentariu beton!13
Subscriu !
@Liviu și @Florin, n-am vrut.
Sad but true! ? Partea buna e cainca mai avem o sansa, daca nu piere umanitatea din noi.
@Eliza, încă…
In sambata asta ploioasa am prestat la un vecin al mamei.Are 79 de ani si a suferit o amputatie la piciorul drept mai sus de genunchi acu vreo trei săptămâni.I-am facut niste rampe din lemn fasonat,ca are diferente de nivel intre pardoseala din camere si cea de pe holuri si nu poate sa se deplaseze cu căruciorul.I-am tăiat si usile ca nu se mai inchideau.Trebuia sa isi scoata un rând de fire,luat in brate si dus pana la masina.Sta la trei si blocul nu are lift.Repetat operatiunea cand ne-am întors.Cumpar de la o bătrână,nu este florareasa,toata găleata aia plina cu niste flori amărâte culese,probabil din curtea ei.In fiecare duminica vin in oras chiar daca nu am treaba sa ii cumpăr florile si sa ii iau medicamente.Nu stiu cum o cheamă.
Comentariu beton!66
@edelweiss, jur că m-ai lăsat mută. Ştii de ce? Pentru că laşi impresia unui tip dur.
Comentariu beton!14
@Elena, eu am impresia că toți tipii care sunt duri la suprafață sunt buni de pus la rană de fapt.
@Anouk, din experientă îți spun ca nu toti. ?Edelweiss e clar o excepție.
@edelweiss, ce-aș putea să mai zic? Mereu faci câte o din asta care mă lasă cu gura căscată.
Mergeam pe strada si rontaiam niste caju dintr-o punga. Trec pe langa un batran, vorbea la telefon. Spunea cuiva ca de doua zile n-a mancat decat orez, neavand bani de paine. Mi-a stat caju ala in gat. Nu stiu de ce, am bagat punga in rucsac. Cred ca imi parea indecent. M-am tot gandit ce sa fac. Cel mai simplu ar fi fost sa trec pe langa si sa ma inchid in bula mea. L-am oprit pe batran si mi-am cerut scuze ptr ca am tras cu urechea la conversatia lui. I-am intins niste hartii si l-am rugat sa-si ia paini. L-am rugat sa nu ma inteleaga gresit, caci si eu la randu-mi, am promit diverse de la altii. Mi-a zambit stirb si bun 🙂 Cred ca adeseori ni se ofera ocazia sa ne demonstram umanitatea. Nu de teama sau ptr promisiunea unor pajisti edenice. Ci ptr ca umanitatea asta e singura ce ne poate salva.
Comentariu beton!36
@miha, bun așa.
O să mă leg de titlu și o să povestesc și eu ceva. Anul trecut, prin vară, am avut ceva probleme cu piticul meu cel mic, probleme care au necesitat SMURD, internare 7 zile la toxicologie urgențe la Alexandrescu, amânarea concediului etc. Destul de grav, dar s-a terminat cu bine. Ne-a dat un pic peste cap și ni s-a părut o situație destul de nasoală.
În salon cu cel mic mai era o mămică cu un băiețel de vreo 8 ani, cu multiple probleme respiratorii, boli autoimune și alte asemenea. Deși avea intelectul unui copil de 8 ani, arăta de maxim 5, nu fusese niciodată la grădiniță sau școală fiindcă bolile lui nu prea îi permiseseră integrarea în colectivitate, de vreo 2 -3 ori pe an era internat pentru tot felul de proceduri nasoale (era un obișnuit al spitalelor, prieten cu tot personalul), iar tatăl nu era în peisaj.
Acest băiețel a fost pentru piticul meu ca un fel de frate mai mare din spital (fiindcă fratele mai mare oficial ? era acasă cu mine), îl mângâia când plângea, îi dădea mașinuțele lui, avea răbdare cu el (câtă răbdare ar putea să aibă un copil bolnav de 8 ani cu unul de 3 ani!). M-a impresionat până la lacrimi, iar eu sunt destul de greu de impresionat. Când i-am externat pe ai mei, după vreo săptămână, i-am făcut cadou niște mașinuțe (văzusem că îi plac). Mi-a părut rău că e nevoit să rămână acolo în loc să iasă afară împreună cu piticul meu care era sănătos și bucuros că scapă de spital.
Soția mea și mama lui au păstrat legătura pe fb. Așa am aflat că în toamnă a intrat, în sfârșit la școală. Am văzut niște poze cu el în uniformă care m-au bucurat. Știam că se va chinui mereu cu bolile lui, cu spitalele și tratamentele, nu va fi niciodată un copil sau adult normal, dar, totuși, era un pas înainte, mai ales că era atât de bun la suflet și prietenos.
In martie a murit.
Deci, da, se poate mai rău. Mult mai rău. Naiba știe de ce am scris chestia asta…
Comentariu beton!53
Fii’mea a primit lecția asta în liceu.
Erau o gașcă frumoasă si veselă. Una dintre prietenele ei era bolnavă și lipsea destul de mult de la școală din cauza asta, dar când erau impreună era și ea plină de viață ca și cum totul era bine. Vorbea despre problemele ei medicale și despre faptul că medicii nu reușeau să-i pună un diagnostic.
La petrecerea de 18 ani a fiică-mii au au aflat că prietena lor a murit…..
Ai scris-o pentru el si pentru mama lui…
Si pentru noi toti astialalti, sanatosi si ingrijorati pentru toate nimicurile posibile 🙁
Comentariu beton!14
@Ionut, bă omule, acum seara ți-am citit comenariul și mi s-a ridicat părul pe mâini. La propriu. 🙁
@Mihai, știu. Eu n-am mai fost bun de nimic o zi întreagă după ce am aflat. Și doar îl văzusem pe copil de maxim 3 ori. Și oricum sunt obișnuit cu chestii nasoale, deci n-ar fi trebuit să mă afecteze prea mult. Dar….:(
@Ionut, mi-au tremurat ochii când am citit. 🙁
Mai, nu e drept, just, moral, etc din partea gunoaielor numiti „politicieni” sa ajunga batranii in strada cerand cu ochii un banut. Dupa toata lupta indelungata cu viata, ar trebuie sa vada timpul trecand, asezati linistit. Sunt iesita din Madrid si ieri, intr-un parc, va spun serios, nu am vazut nici un batran/a spaniol asteptand un gest material; in schimb, am vazut un roman cu un carut din ala de supermarket, pe strada. Purta o gramada de lucruri adunate din gunoaie, mi-am dat seama ca e de-al nostru cand, la intrebarea spaniolului: „stii carui stil arhitectonic apartine catedrala asta?”, eu: „romanic”, se aude din spatele carutului: „si, yo rumano”.
Batranii lor traiesc decent, de altfel cum ar trebuie sa traim noi toti, oamenii, ci nu la mila lui: „Dumnezeu, a copiiilor, a societatii putrede sau a unor trecatori cu suflet.
Comentariu beton!17
@lectoratumana, well…
Era o vreme(haaat, demuuult, in tinerete 🙂 ) cand salariul pe care-l luam imi ajungea de platit lunar chirie, intretinere, telefon(fix!), lumina, abonament RATB si zilnic 2 covrigi mari – unul i-l mancam in loc de mic dejun pe la 10 si al doilea pe la 4 ca si pranz! Aveam cafea, ceai, apa din partea firmei. Nu ma simteam in nici un fel nedreptatita sau ca-mi lipseste ceva. Eram oarecum multumita ca am un servici, ca am prieteni(care nu aveau habar de ce bani am eu sau nu) si, evident, cautam ceva mai bine. A venit si “mai binele” asa pas, cu pas, nu peste noapte.
Ce vreau sa spun – era ziua mea si “boifrendul” mi-a zis ca o sa vina pe la mine dupa munca sa sarbatorim. Inainte de a ajunge acasa m-am oprit la alimentara de la colt sa iau ceva sa fie in casa; in portofel toti banii in jur de 50 sau asa ceva pt toata luna. Am stat 10 minute sa tot socotesc ce pot sa cumpar – am luat o stricla de cola si un pachet de piscoturi( doar pt atat mi-au ajuns banii – nu-mi iesea nicicum aritmetica pt vin, bere sau alte nebunii!). Jumatate de ora mai tarziu suna la usa ‘boifrendul” – alerg ca o caprioara, deschid usa si….SURPRIZAAAA…nu a venit cu mina goala ci cu flori, cadouas si cei 4-5 prieteni pe care-i aveam atunci(ca si acum). Au intrat veseli si zglobii si cand au vazut pe masa doar o sticla de suc si citeva piscoturi s-au uitat luuung la mine si au intrebat;”pai noi ce bem, ce mancam?” …”aaa, nu am timp de cumparaturi si nu stiam ca veniti si ca stiti ca e ziua mea…” Nu-mi amintesc care dintre ei a intuit ca nu-mi permiteam mai mult si a zis …”stii ceva, te scoatem noi in oras!”
M-am bucurat ca am asa prieteni dar gustul acela de amar ca …macar o data pe an sa fie altfel viata mea probabil nu-l voi uita niciodata. Drept pentru care la prima oportunitate de job mult mai bine platit mi-am incordat creierul la maxim sa-i conving pe cei de la hr ca eu sunt cea mai cea pt ei.
Pina la sfarsitul lunii(7 zile) am mancat apoi cite 2 fursecuri pe zi- ca nu mai erau bani de covrigi.
De atunci ziua mea o sarbatoresc altfel si cand intuiesc o situatie asemanatoare cu cea prin care am trecut eu folosesc aceeasi replica:”stii ceva, te scoatem noi azi in oras!”.
Nu prea are legatura cu postarea , mi-am amintit de acele zile in timp ce citeam.
Comentariu beton!31
@iselin, azi scot ce e mai bun din voi.
Hai ca prea ne-am intristat, sa va povestesc ceva care are cumva legatura cu tonul discutiilor, dar mai mult cu numele blogului.
O verisoara de la tara isi propusese sa mearga la piata in oras, Maica-sa, o batrana stravezie si cocosata, plina de ani, sprijinita mereu in baston, isi manifesta foarte evident dorinta de-a vedea si ea piata din targ. Nu mai fusese demult la oras si s-a gandit ca poate ar fi ultima data cand are ocazia. Cu toate ca vara-mea avea treaba si-ar fi fost greu s-o rezolve repede daca era insotita de batrana, se horataste sa-i faca o mica bucurie.
Ajung ele la piata, fac un tur, batrana incantata, dar la un moment dat ii spune fie-sii ca ea nu mai poate, a obosit. Vara-mea vrea s-o duca la masina, sa astepte acolo, dar batrana n-a vrut, a zis s-o lase acolo langa un stalp ca ea se mai uita la oameni. Asta tanara era cam cu inima stransa, dar ii face voia. Grabita, repede-repede, a facut toate cumparaturile si se duce s-o recupereze pe ma-sa. Tanti L, sprijinita in baston, avea acum si-o plasuta in mana. Parca nu ii lasase niciun bagaj si doar nu se deplasase batrana ca sa cumpere ceva. De fapt, nici bani n-avea la ea.
– Mama, ce-i cu plasa asta?
– Pai a venit o femeie tanara la mine, mi-a pus niste bani in mana si mi-a dat plasa asta, cred c-a zis ca cersesc fara vorbe. N-am vrut s-o supar, a zis ca-i pomana ptr bunica ei, am zis bogdaproste.
Cand ne-am intalnit si ne-a povestit, ne-am amuzat cu totii si chiar o mai tachinam pe tema asta, dar plimbarea aia la piata a fost tare binevenita. Avea sa fie ultima ei iesire la oras.
Comentariu beton!23
@moatza, 🙁
Eu mă mai trezesc cumpărând cu fiu-meu tot ce are câte o bătrânică înșirat pe jos. Ceapă, usturoi, leuștean, nu contează. Mirarea bătrânei și bucuria copilului nu poate fi egalata cu nimic. Iar „mulțumesc, mamă” ăla face cât un milion de alte cuvinte.
Comentariu beton!34
@Elena P, hmmm… aveam eu o bănuială că ești o tipă ok. 🙂
@Mihai, dincolo de orice alte cuvinte, blogul ăsta este locul in care vreau să fiu zilnic. Pentru că ai strâns cei mai mişto oameni. Iar tu, ai un talent aparte de a ne face şi să râdem şi să plângem.
Eu mă înclin! Jur!
Comentariu beton!26
@Elena, ai pus tu frumos în cuvinte tot ce aș fi vrut și eu să-i spun lui Mihai. Mulțumesc.
@Anouk, pentru că toti cei de aici suntem asemenea.?
@Elena, asa cred și eu 🙂
Elena, ca bine zici! Eu cam fug de locuri care creeaza dependenta- deja am fb ul care ma tine legata – dar recunosc cinstit ca-mi place sa vad oamenii adunati aici de Mihai. Am mai intrat pe bloguri dar nu am vazut atata lume adunata asa frumos…Va imaginez frumos ca la sezatoare.
@Doamna GMT, nici eu n-am găsit la niciun blogger acest har. Si urmăresc vreo câțiva.
hai ca incepem „in lacrimi” saptamana…noroc ca e una scurta…(saptamana)
@sorin aurolacul, da, să știi, măcar atât.
Doamne, ce sensibilicosi…..va iubesc si mai mult….
@ioana, îți dai seama ce senzatii trăiesc eu când citesc?
Triste povești de început săptămâna, dar mă bucur să fiu aici, printre Oameni.
Comentariu beton!13
@Anouk, să știi.
Remarc cu drag faptul ca primii sensibili ai blogului au fost barbatii si cu tristete ca trebuie sa vedem in jur oameni loviti de soarta ca sa putem aprecia ce avem bun in viata noastra.
Intorcandu-ne la poveste, era in preajma Craciunului, la metro.
Vad cu fiica-mea o Familie -mama si 2 copii, murdari, pe jos in fata magazinului.
Nu am stat prea mult pe ganduri si le-am pus in brate cateva din cumparaturile noastre. Nu vreau sa-mi aduc aminte privirile noastre si ale lor, noi cand am inteles ca erau straini, ei neintelegand gestul.
Comentariu beton!12
@mothership, cum adică neînțelegând gestul? Că nu trebuia traducere pentru ce-ați făcut.
Nu ma mira deloc ca pe globul asta, pardon blogul asta sunt oameni destepti si sensibili DAR de batranii unei tari trebuie sa aiba grija tara, statul, politica! O tara care nu-si respecta copiii, batranii, bolnavii, femeile- pe cei mai fragili cetateni deci- ce tara e? Este minunat ca scoatem un banut uneori dar nu asta este solutia totusi.
In parcari in Italia nu vei vedea un batran never! Stau mai degraba strainii. In schimb batranii sunt tinta furturilor, casele lor sunt cele mai cautate. Unii sunt batuti rau, unii chiar omorati.
@Doamna GMT, așa e peste tot, nu doar în Italia. Pentru că hoții sunt lași.
stii de multe ori nu ne gandim ca atunci cand noi suferim si parintii nostrii sufera la dublu- o data pentru necazul nostru si a doua oara ca nu ne pot ajuta ei cu nimic
eu tocmai ce m-am intors la mama cu unul dintre copii de gat si sper- ma lupt sa o iau si pe cea mica de la taica-su – pentru ca nu a mai mers- si ma uit la ea ca incearca sa nu ma invinovateasca pe mine pentru asta desi eu tot timpul am zis ca in treaba asta am gresit amandoi
si ce ma afecteaza mai tare e faptul ca ei se consuma pentru toate prostiile si rautatile spuse de el …. ca asa e el da vina pe altii pentru propiile esecuri :(((((((((((((((
Comentariu beton!12
@Gabriela, pfuuu… sper să fii bine.
Anul trecut, prin iarna, omul a avut o problema ORL si a fost internat in spital ptr o mica interventie. La prima vizita am vazut ca in patul de langa el dormea linistit un barbat tanar, inalt, aratos, cu o claie de par ondulat si langa el erau ambii parinti. Omul abia venise de la ATI, nu stia cine-i si cu ce problema, dar in gandul meu chiar m-am mirat ca langa un om asa tanar (si-n putere parea) stau ambii parinti, mai ales ca nu era deloc „lovit” de dalta si ciocan ca majoritatea operata de deviatie de sept. De fapt, in afara de perfuzie, nu se vedea nicio suferinta la el.
Am aflat apoi ca tanarul n-avea niciun discernamant, nu gandea deloc, nu vorbea, pur si simplu ragea ca un animal cand nu era sedat si avea un cat de mic disconfort. Il adusesera ca sa-i scoata o masea sub anestezie generala. Isi dadusera seama abia dupa ce era sa moara inecat cu infectia generata de masea, ca el nu stia sa zica de durerea lui.
Ma uitam la parinti, erau doar niste fiinte, pe fata lor nu razbatea nicio traire. Ziceau ca asa s-a nascut si li s-a propus atunci sa-l lase intr-o institutie de stat, dar au refuzat sperand ca se poate face ceva. Tanarul avea 23 de ani. De viata chinuita, a adaugat maica-sa.
Comentariu beton!15
@moatza, tin minte ca am mai spus odata aici: cea mai mare drama a acelor parinti nu mai este faptul ca acel copil, acum matur, s-a născut asa ci faptul ca se gandesc ca ei vor muri si acel suflet va ajunge la gunoi. Pentru ca asa cum spunea si Doamna GMT, statul nu are grija de oamenii cu probleme.
Comentariu beton!14
@Georgian, oamenii spuneau ca tocmai ptr ca a fost ingrijit bine a apucat varsta asta, in general speranta de viata in cazuri de-astea e mai mica.
@moatza, exact.
Si eu, ca Elena P: cumpar de la batranei flori, verdeturi si am o gramada de carticele de rugaciuni de la o batranica, din zona Universitatii.
Postarea ta mi-a dat imboldul necesar de a face cadou parintilor mei o saptamana la statiune. Chiar daca o sa fie un efort financiar pentru mine, ei merita tot ce-i mai bun si macar atat pot sa fac pentru ei daca politicienii astia corupti nu sunt in stare sa le asigure o batranete linistita..
Comentariu beton!15
@Tweety, dacă ai făcut asta datorită blogului meu, pot să spun că my job here is done. Mulțumesc!
Trist.
Pe mine ma bântuie o întâmplare de când eram mic. Într-o alimentară o mama cu fetița ei, in fata galantarului cu mezeluri. Era înainte de Crăciun. Femeia ceruse câte ceva de la vânzătoare si am auzit-o pe fetiță întrebând: Mami, crezi ca ne aduce Mos Crăciun o rudă de salam?
Eu nu prea ma cac pe mine la faze de acest gen. Nu stiu de ce. Mai ales in ultimii ani. Dar, de ceva timp încoace, de cate ori vad câte un om necăjit mi se pune nodul in gât si îmi aduc aminte de faza de mai sus. Întotdeauna am dat câte ceva copiilor sau bătrânilor.
Asa cum au spus si ceilalti, privirile lor si acel multumesc îmi dau energie pentru mult timp.
PS La momentul respectiv nu am facut nimic, eram si eu cam desculț financiar, dar încerc să compensez.
@Dr. Acula, încerci sau reușești?
cuvintele mele sunt prea mici… „Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.”- Adrian Paunescu
Comentariu beton!17
@Dany, și nici măcar nu am scris despre părinți, că ieșea mai nasol.
Mihai ai tu darul asta de a scrie uneori… pfiuuu. De fapt, doar aprob titlul pus de tine azi, „intotdeauna se poate mai rau”. Atat!
@Marius, nici măcar n-am vrut să iasă așa.
Of! Când văd câte o bătrânică amărâtă, îmi aduc aminte de bunica mea și nu pot trece indiferentă, pentru că am avut o bunică extraordinară. 🙂
Mi-e asa dor sa stau de vorba cu cineva la o tigara! De 4 ani de zile nu vorbesc decat despre kk, pişu, păpică si viroze! Adica, as fi stat si eu sa-l ascult pe batranul acela! Si as fi vrut sa-l ajut, sa-l consolez cumva…
Si da, se poate mai rau! Azi mi-a spus o doamna in parc (ea intra mereu in vorba cu mine, ii plac puradeii mei) ca unul din baietii ei a murit acum multi ani. Mi s-a strans inima! Nu mai stiu in ce film ii zicea Julia Roberts fie-sii: poti sa te apuci de droguri, sa fii o c**va, sa faci ce vrei, dar sa nu mori inaintea mea!
Comentariu beton!12
@Blanche, 🙁
In tineretile mele, lucram cu copiii strazii. Unuia dintre ei, drogat si cu gura mare i-am cumparat intr-o zi de vara o inghetata. Nu va pot descrie zambetul de pe fata lui… iar momentul ala de fericire a „costat” chiar putin… Sa mai spun ca Cristi a murit 5 luni mai tarziu? Avea 10 ani si a ars intr-un canal.
Pe de alta parte, am trait momente cand am crezut ca lumea mea se prabuseste si intotdeauna cineva, uneori chiar un strain mi-a intins o mana de ajutor…
Comentariu beton!15
@Anda, doamne, ce comentarii am azi. 🙁
Bai fratilor…eu cand merg pe strada imi vine sa plang de cati oameni necajiti vad…dar…e o chestiune de alegeri in viata si de sansa…nu pot decat asculta si invata din toate astea…ce ma bucura este ca vad aici in frunte cu capitanul…ai auzit Mihaie da?…oameni buni, frumosi la suflet,caractere, creiere adevarate….deci mai avem speranta..va iubesc pe toti…
Comentariu beton!12
@Jean m, am auzit. 🙂
La vreme de seara vreau sa ma mandresc cu baiatul meu cel mai mic ( 30 de ani) . O fac cu mare placere si mai ales libertate- daca as scrie pe fb , ar intra imediat pe privat si m-ar ruga sa sterg si sa nu-i mai ating ” sfera privata”. Deci…locuieste in Bucuresti si in iarna trecuta a facut doua gesturi minunate. Gestul nr 1: a adunat de pe strada o pisica ( neagra, complet neagra) si a dus-o acasa. Gestul nr 2: a facut cunostinta cu domnul Vasile, un batran ce locuieste pe strada. Din banutii lui i-a cumparat o pereche de ghete si o haina si – mai ales- a stat mult de vorba cu el. Ca sa-l convinga sa intre intr-o structura pentru oameni ai strazii. Dar nu a avut succes caci domnul Vasile asa vrea, sa traiasca pe strada. De atunci trece des pe la el – in vizita- iar eu de departe trimit pachete si in ele pun si ceva bun pentru domnul Vasile. Cred ca nu e nimic exceptional sa dam cuiva care nu are ci e absolut normal, banal. Am ramas foarte, foarte bucuroasa si mandra de copilul meu. Ramane intre noi: nu ma asteptam. Seara buna tuturor deci si mie!
@Doamna GMT, bunătatea asta nu ne-o poate lua nimeni. Poate mai uităm uneori de ea prinși cu altele, dar iese mereu la suprafață.
Azi a fost o zi cu exemple simple dar foarte frumoase. Impresionante!! Am citit fiecare comentariu și tocmai de aceea spun că aici este un loc în care vreau să fiu zilnic.
Comentariu beton!14
@Doamna GMT, frumos, frumos!
Multumesc, multumesc!
e bine, sa nu fie rau.
Nu vreau sa dau, eu vreau sa iau. Numa` ca acu vrei 7 anisori, ma intorceam cu mandra de la restaurant, mancasem bine, bun…trageam o lulea pe drumul spre casa…ce mai ..boierie. Vad un om al strazii…(incerc sa-l ignor,ca de obicei ce nu stii nu te doare) manca dintr-o coaja de paine…hm…ignor…iar hartia aia nenorocita in care statea painea o face con sa scurga si ultimele firmituri.Ba esti prost! Astuia ii este foame si eu mai aveam si la pachet. Ma intorc ii dau ce aveam pt acasa, ii dau 50 de lei, el a inganat pe acolo ceva…plec! Mandra imi face semn sa ma uit dupa vreo 20 de secunde inapoi, amaratul se ruga inainte de masa si ii multumea Barbosului. Neah, nu am fost niciodata un sufletist, sau ma rog ma feresc de asta.Profesional am vandut toate cele pentru profitul altora, asa ca mi-am zis sa imi iau inima in dinti sa strang bani si pentru un ONG…asa sa vad cat pot, am strans intr-un an cam cat strangeau ei in 3, m-am lasat, simteam ca ma ingrop profesional si financiar…Si e interesant…ca numai la asta ma gandesc sa fac desi au trecut inca vreo 3 ani de atunci.
@Corcodel, și de ce n-o faci?
Cica vine un pui pe lume imi zise Mandra! Si pe vremea ONG-ului imi ajungeau banii doar sa ma duc la munca. Insa am pus la cale o strategie pentru companiile cu dare de mana din Romania sa doneze un angajat catre un ONG timp de 6 luni, o sa vedem cum merge…
@Corcodel, baftă și să fie bine cu puiul. 😉
Azi e aniversarea noastra, 7 ani de cand ne-am casatorit. Buget- 100 lei. Am hotarat, de comun acord, sa cumparam din banii astia capsuni, si i-am dus la copiii internati la oncologie, la Marie Curie. Ne-am simtit mai bine si mai apropiati facand asta!
@anca, chapeau!
In seara asta, la iesirea din parcarea mall Vitan, spre Dudesti, vine un batran garbovit cu mana tremuranda pe baston spre masina. Cum sunt super sceptica in privinta celor de pe strada care cersesc, inaintez 1m cu masina. Batranul nu se mai apropie si ma ocoleste. Am avut un mic imbold atunci de a scoate portofelul, dar m-am razgandit. Mi-a ramas in minte batranelul. Articolul asta si toate comentatiile…au sucit cutitul in rana si au turnat un kil de sare peste…
Felicitari oameni frumosi!
@Denisa, treci azi din nou pe la mall Vitan. Poate, poate…
Uneori firele de par alb aparute peste noapte sunt doar lacrimile incuiate in suflet si care n-au avut pe unde sa iasa….
Omeni frumosi, m ati facut sa plang.Va citesc in fiecare zi , e prima data cand spun ceva.Multumesc!
Oameni frumosi, mai exista speranta.Am plans .Multumesc!
well, ca tot e vorba de lucruri lacrimogene. o sa va spun o poveste.
Ai mei parinti au avut un accident acum vreo 30 de ani,inainte sa ma nasc eu sau sora mea, in urma caruia au ramas cu handicap amandoi. Adica, tatal meu nu are un picior, iar mama si-a pierdut mana dreapta si un picior.
Si-au revenit,si-au pus proteze, s-au intors la munca, ne-au facut pe noi, si ne-au educat cum au stiut mai bine. Atat de bine incat avem joburi foarte faine, ne permitem cam tot ce ne vrea sufletul, si totusi nu uitam de unde am plecat.
Mai toata copilaria i-am judecat pe cersetori. Nu dadeam nimic, si mergeam pe premiza „daca ai mei pot munci, poti si tu, mars la munca”. Pana intr-o zi…cand am vazut-o pe mama pe strada ca se opreste si isi cauta in geanta bani sa ii dea unei dudui care parea perfect sanatoasa, si mai tanara decat ea ; am intrebat-o de ce ii da bani si mi-am exprimat revolta.
S-a uitat la mine bland si nu mi-a dat prea multe explicatii. Mi-a zis doar „Ajuta. cat poti de mult, ajuta. si nu judeca. Nu ii stii povestea si nu stii cat de greu ii este.Mami, fii blanda si ajuta”,
Consider ca e una din cele mai importante lectii pe care am primit-o de la ea.
De atunci o ascult intocmai 🙂
Zi faina!
Adrian Păunescu
Bătrânul cerşetor
La colţul străzii e un cerşetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispăşeste râsul tuturor.
Adolescenţii se mai ţin de glume
Şi-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân şi înţelegător,
Cu noi, cu toţii, dar, cu cei mici, anume.
Şi cine observă, înt-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerşetorul, a uitat să moară.
Sub zdreanţa lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.