Viața e a ta

Am făcut sâmbătă o chestie pe care îmi doream de ani de zile s-o fac. Dar știți cum e, mereu găsim motive să amânăm exact chestiile care ne plac. Pentru că putem.

Ce-am făcut? Păi am fost la un curs de conducere defensivă la Academia Titi Aur. Trebuie să vă mărturisesc că m-am dus oleacă neîncrezător, cel puțin în ceea ce privea partea teoretică a cursului. Eram convins că iar o să ascult vrăjelile alea cu „nu apăsa pedala de accelerație” sau „majoritatea accidentelor se produc din cauza vitezei excesive”.

Well, le-am auzit, evident. Numai că imediat după, instructorul m-a pus la volan într-o mașină de 200 de cai putere, pe suprafață alunecoasă (ciment stropit în permanență cu apă), mi-a zis să-i dau blană și când strigă el „frână” s-o apăs la maxim și să încerc să fac viraj la stânga. Iar testul ăsta se întâmpla de trei ori, la trei viteze diferite, 55, 60 și 65 de kilometri pe oră. La 55 mașina se comportă impecabil, la 60 reușești cu greu să faci virajul la stânga (și în niciun caz pe traiectoria pe care ți-ai dorit-o), iar la 65 ești „pa și la revedere”, n-o întorci niciodată. Ce ziceți? Mi s-a mai părut vrăjeală chestia cu „majoritatea accidentelor se produc din cauza vitezei excesive” când totul se întâmpla în limita a zece kilometri suplimentari?

Aaa, stați că uitasem. Același test se face cu aceeași mașină de pe care s-au dezactivat sistemele de siguranță și control (ABS-ul și ESP-ul). De ce? Ca să realizezi că fără ele mașina aia se transformă într-o sanie pe care nu mai ai cum s-o controlezi. Și după prima frână la 60 km/h, te cam ia cu fiori când realizezi că dacă nu erai pe o pistă, în deplină siguranță, te-ai fi dat jos de la volan lângă o grămadă de fiare. Dacă te-ai mai fi dat.

Bref, Titi Aur a strâns acolo niște băieți care au alergat sau aleargă la raliuri. Cu alte cuvinte niște oameni care, pe lângă că știu despre ce vorbesc, au mai și trecut pe viu prin aproape toate situațiile ce se pot întâlni la volan. Și credeți-mă una e să-ți explice cineva care a învățat din cărți ce trebuie să faci când te afli într-o mașină răsturnată și alta e să te îndrume un tip care a și pățit asta de vreo câteva ori în viața lui. Se simte după cum îți spune „dacă știi că nu poți să faci minim 50 de flotări, degeaba împingi doar în palmă, pune și cotul, cu tot cu antebraț”. Și îti zice asta pe un ton relaxat, în timp ce tu stai cu capul în jos într-o mașină răsturnată cu roțile în sus și ești atârnat doar în centura de siguranță. Moment în care, deși creierul încearcă să-ți transmită că totul e sub control și nu ți se poate întâmpla nimic rău, parcă începi să-ți vezi toată viața trecându-ți prin fața ochilor.

Pentru că, da, am făcut asta. Oamenii au acolo un simlulator real de mașină care se dă peste cap. Și nu e un computer, e o mașină reală care se rostogolește lateral de câteva ori și se oprește cu roțile în sus, tu fiind la volan. Well, cuvintele sunt prea sărace ca să descrie senzațiile.

Să vă mai zic că au și simulatoare de impact frontal? Tot reale. Adică ești la volan într-o masină care se proptește într-un zid la modesta viteză de 13 km/h. Nu vreți să știți cum se simte. Și vorbim de o viteză de 13 km pe oră. Practic nu conduci atât de încet nici când stai. Ei bine, îți zăngăne creierul în momentul impactului, iar centura de siguranță îți trimite rapid de tot prânzul în zona esofagului.

Hai că nu vă mai țin, ar trebui să povestesc până mâine Vă mai zic doar de simulatorul de supravirare și subvirare. Știți voi senzația aia pe care o ai când intră mașina în derapaj? Cele câteva fracțiuni de secundă în care îți stă inima în gât și pulsul urcă rapid la 200? Ei, ia imaginați-vă voi cum e să conduci așa cale de doi kilometri jumătate. Da, da, câteva minute de-a lungul cărora ești într-un derapaj continuu pentru că instructorul de lângă tine are la dispoziție un volan cu ajutorul căruia controlează roțile de pe puntea spate. Apăi răspunsul este unul singur: adrenalină pură și te dai jos de la volan știind perfect ce ai de făcut când fuge fundul mașinii sau când simți că începi să te răsucești pe loc.

Gata, am încheiat, ar trebui să stau până mâine și tot n-aș termina de povestit.

A propos, Academia Titi Aur e pe undeva prin comuna Crevedia, lângă București. Mai în glumă, mai în serios, cică polițiștii din zonă se plâng pe motiv de: „Ce le faceți, bre, aici? N-am mai dat o amendă de ani de zile”. Săracii, îi cred, și eu am plecat de acolo conducând de parcă transportam nitroglicerină în cornete de înghețată și orice frână putea să fie ultima. A, și n-am atins telefonul tot drumul până acasă. Ceea ce, la mine, e ca și cum n-aș mai fi respirat.

P.S. La final, doi dintre băieții lui Titi Aur s-au distrat (cu noi în mașină) făcând asta și asta. Ceea ce vă doresc și vouă!

P.P.S. Aș fi putut să vă dau mii de cifre și grafice despre câte accidente cu victime s-au petrecut în oricare dintre ultimii zece ani din cauza vitezei la volan (le am, mi le-au trimis cei de la Academie). Vi le dădeam degeaba, statistica nu intersează pe nimeni. Sfatul meu e să mergeți la fața locului să faceți cursul. O să-mi mulțumiți după.