La Vâlcea, fix lângă blocul în care am copilărit, era casa babei. Așa-i ziceam noi, deși în peisaj se pare că exista și un moș. Dar cum pe el nu-l văzuse nimeni niciodată pocnind copiii cu jordia peste picioare, era clar că baba tăia și spânzura. Chestia e că în curtea aia, din primăvară până toamna târziu, se muta raiul. Avea baba acolo toate fructele posibile și imposibile. Ok, ok, nu cred că găseai rodii, nici kiwi și nu prea dădeam nici peste minole sau pomelo, dar de la cireșe de mai până la strugurii ăia care se coc abia după ce dă prima brumă, găseai acolo tot ce voia mușchiulețu’ tău de copil poficios.
Sper că vă imaginați cam ce tentație însemna asta pentru puștanii din blocurile din jur. Absolut toți ar fi vrut să se îndoape cu minunățiile alea. Doar că nu prea aveai cum. Curtea era împejmuită de gard înalt cu sârmă ghimpată, dar nu asta era principala problemă. Ci baba. Să moară mă-sa dacă femeia aia avea somn vreodată. Presupunând prin absurd că reușeai cumva să intri, dura maxim două secunde până apărea ca din pământ cu nuiaua în mână și urlând din rărunchi „hoții, hoții”. Na, mai înfruptă-te cu ceva dacă poți.
Era un început de vară călduroasă și deja se făcuseră numai bune de furat primele mere. Știam prea bine că trebuiau să se coacă, doar le așteptam de vreo două săptămâni. Mere d-alea verzi, văratice, care pârâie când muști din ele și te stropesc pe toată fața. Mă rog, te stropeau, că eu n-am mai găsit prin comerț așa ceva de minim un deceniu jumătate. Exista un singur impediment major. Mărul, pomul în sine, era pus ca naiba, fix în fața ferestrei de la dormitorul babei. Până intrai în curte, până te urcai în el, până culegeai, erai ca și snopit în bătaie. Bașca țipetele care ar fi atras toți părinții pe o rază de doi-trei kilometri. Așa că doar stăteam la poartă și salivam, în timp ce puneam la cale planuri fanteziste de intrare prin efracție. Evident, nefinalizate.
Asta până intr-o după-amiază când s-a răspândit rapid un zvon absolut năucitor: baba a plecat de-acasă și-a lăsat poarta descuiată. Dar puteai să te bazezi pe el? Dacă totuși e acasă? Cum să riști așa ceva? Și pe când ne coiam așa în fața porții, a apărut Gabi. Gabi era un copil taciturn, crescut mai mult pe la țară. S-a uitat cu scârbă la noi cum dăm din colț în colț, s-a dus glonț la poartă, a apăsat pe clanță și-a intrat hotărât în curte, în timp ce noi rămăsesem cu gurile căscate, muți de admirație.
S-a dus tacticos la pom, și-a scos bluza de trening pe care a legat-o transformând-o într-un mini-sac, apoi s-a urcat în el și-a început să culeagă liniștit de parcă era proprietarul locului. În câteva minute deja umpluse bluza aia cu vârf.
Well, dar ce să vezi, cum se întâmplă în viață, fix când ieșea victorios din curte și noi ne pregăteam să-l întâmpinăm cu urale, cine apare pe stradă? Nu, nu baba, mai rău. Mama lui Gabi, fraților. Femeia venea de la muncă și-și găsise să treacă pe lângă noi exact în momentul când ăsta ieșea cu bluza de trening plină ochi cu mere furate. Am înghețat toți. Nu știu cum să vă explic, dar pe vremea aia nu era cu „parenting modern” și-alte tâmpenii d-astea. Oricât de greu v-ar fi să credeți, dacă te prindea mă-ta la furat, chiar și de mere, deznodământul nu putea să fie decât unul singur: bătaie. Cu cureaua sau cu furtunul de la mașina de spălat. Și nu asta ar fi fost cea mai mare problemă, ci că am fi luat-o toți. După ce-l căpăcea bine pe fiu-său, ar fi avut grijă femeia să le spună si celorlate mame cam cu ce ne ocupăm noi. Ce să mai, eram mâncați și fără urmă de scăpare.
Și-atunci, când deja ne pierdusem orice brumă de speranță c-am putea scăpa cu bucile neînvinețite, pe Gabi l-a lovit dintr-o dată inspirația divină. A observat-o cu coada ochiului pe mă-sa, dar nu i-a tresărit niciun mușchi pe față. Fără să clipească măcar, s-a întors spre casa babei și-a strigat cât a putut de tare:
– Mulțumesc pentru mere, tanti, sărumâna!
După care a trântit poarta cu zgomot ca să nu existe nici cea mai mică bănuială că lucrurile nu sunt în deplină legalitate. Mama lui Gabi a zâmbit mândră de băiatul ei cel bine crescut și și-a continuat drumul fără să oprească o secundă.
Na, ca să vedeți cât contează în viață prezența de spirit.
P.S. Dacă întreabă cineva de ce nu ne cumpăram fructe de la piață sau de la Mega din colț, o să-l rog să părăsească acest blog și să nu se mai întoarcă. N-are de ce.
Aveam in fata blocului un mar plantat de bunicul meu, la care evident pofteam, dar s-a nimerit ca marul sa dea fix in geamul administratorului, un mos nesuferit, care facea fix ca baba din povestea ta. Noi aplicam fel de fel de strategii, dar tot ne prindea pana la urma. Intr-o dimineata, pe la 5-6, cand pleca la serviciu, mama l-a gasit cazut din mar… Se dusese mosul la furat! :))))
Comentariu beton!24
@Bia, ahahahahahahaaaaa
Pai daca era plantat de bunicul ta,ce pizda masii mai vroia administratoru ala!!!???
@Oviwan, era in „gradina lui”. Argumentul suprem al pensionarilor :))
Bah oare ce faci Gabi asta acum? Cu ce se ocupa?
@lysa, să știi că m-am întrebat asta în timp ce scriam. Nu știu. 🙁
V-a dat clasa baiatu’ de la tara! Sa va fie rusine. Ca tot veni vorba de mere, mi-am luat in weekend parizer d-ala bun, bio, cum era pe vremuri!
@Pamfil, de unde???
Am gasit un magazin al unei ferme acasa, ieftin si bun. Am plans cand am mancat prima felie cu mustar si un codru de paine.
@Pamfil, vreau și io. 🙁
Ai zis tu ceva frumos: daca te prindeau parintii la furat, deznodamantul era bataia. Ei bine, in vremurile pe care le traim, o mare majoritate a parintilor si-ar aplauda plodul pentru „isprava” facuta. Cam asta e trista diferenta.
In alta ordine de idei, eu am crescut mult timp la tara si apoi am facut vacantele acolo. Nu era nevoie sa furam, curtile erau pline de fructiferi. In Bucuresti se schimba treaba. Era nevoie de „munca” multa ca sa mananci niste cirese, mere sau dude amarate. Era o gradinita in Ferentari care avea curtea plina de ciresi. Procedeul de „achizitionare” a cireselor era complicat: ne urcam pe niste garaje, treceam prin sarma ghimpata pusa pe gard, ne cataram in copaci, si, bineinteles, riscam sa ne luam bataie sau vreun cataroi in freza de la portarul gradinitei. Eu m-am ales doar cu niste semne pe picioare de la sarma ghimpata. Cert este ca nici macar nu asteptam sa se coaca, le mancam direct verzi, altfel le mancau piticii din gradinita. Am trecut pe acolo acu’ vreo 3 ani, in plin sezon. Era covor de cirese stricate pe jos. Nu le mai aduna, nu le mai manaca nimeni. La fel, dudul din fata blocului alor mei. Trist, oarecum!
Comentariu beton!26
@Ionut, trist, punct. Fără „oarecum”.
@Mihai, nu chiar. Crezi ca daca aveam tablete, xboxuri sau smartphoane, ne mai cataram prin toti copacii? Sau daca in loc de meri, ciresi si locuri virane, aveam parcari si malluri, mai vorbeam despre asemenea activitati acum? Eu zic ca nu. Fiecare generatie cu avantajele si dezavantajele ei.
@Ionut, acum parcă sunt mai multe dezavantajele. Numa’ zic.
Asta e trist? Cartierul unde am copilărit eu avea pe vremuri vreo 15 copii. Acum abia mai sunt câțiva și ăia cu diferențe de vârstă mari între ei.
Prin vacanțele de vară și de iarnă se mai adună veniți din alte zări dar nu durează mult. În rest….pustiu. Acum 30 de ani erau in jur de 40 de copii în fix același loc.
Genocid sub altă formă.
@Comisaru’, asta e alta discutie. Eu, cu 2 copii, sunt considerat nebun sau inconstient in cercul meu de prieteni. Si nu sunt chiar tinerel.?
Ionuț, tu cu 2 copii crescuți în condiții decente și cu principii ești eroul nostru.
În toamnă, fix după ce au plecat „stranierii” am mers până la Iași. Orașele din Moldova mai mișcau dar satele erau pustii de-a dreptul. Nici Muntenia, Oltenia sau Maramureș nu sunt în altă situație în mare parte. Ne dorim să moară bătrânii că ne vând viitorul, corect până la un punct.
Dar peste 10-15 ani când majoritatea n-o să mai fie cine le ia locul mă întrebam eu după vot.
Vorbim despre prezenta de spirit? Am avut. Mi-a trecut.
Cred ca aveam vreo 12 ani. Era ziua tatei si ai mei aveau invitati. Multi, ca avem neamu’ mare. I se arde mamei blatul de tort si ma trimite cu ULTIMII 20 de lei din casa sa iau 2 blaturi de la alimentara. Pe drum gasesc o tiganca care vindea lalele. Ma gandesc sa-i fac o surpriza tatei si ma opresc la ea.
– cum dai lalele?
– 10 la leu.
– vreau si eu de 20 de lei.
– esti sigura ca vrei 200 de lalele? Ca io inapoi cu florile nu te primesc nici daca vii cu tac-tu sau ma-ta.
– da, tanti. Mama m-a trimis, ca-i ziua lu’ tata si sa-i facem surpriza.
Si mi-a dat femeia o galeata de lalele. Cand am ajuns in fața blocului frate-miu si sora-mea au zis:
– zi si tu lu’ tata ca-s din partea la toți trei.
– marș, mă. Io le-am carat, io i le dau de la mine. Atat!
Eh, in casa lucrurile au explodat. Mama ia spus tatei:
– du-te cu nebuna asta si recupereaza banii de la tiganca ca alti bani nu mai avem si n-am din ce sa fac tort.
Cand am ajuns cu tata aproape de tiganca, am avut prezenta de spirit (nu), i-am spus:
– Uite, aia e tiganca. Tu-te tu si cere-i banii ca io fac pipi aici dupa colt.
– fă tu pipi ca io te astept. Mergem impreuna.
Am paralizat. Bai, in timp ce faceam pipi ma rugam sa fac atat de mult incat sa se surpe pamantul si sa ma inghita. Canci, au iesit cativa stropi. Cand ne-a vazut tiganga a inceput sa urle:
– ti-am zis, fă fată, ca nu-ti dau banii inapoi nici daca vii cu tac-tu????
Tata (saru’mana tata?):
– fă, da banii ca te bat aici in piata.
Si i-a dat. Si-am luat si blat si ne-am si amuzat.
Comentariu beton!24
@Elena P, aha, dar când e să scrii, n-ai idei de articole. Well…
Și nici inspirație…?
Mi.ai facut ziua frumoasa.
@Dan, e tot ce contează.
Chit că aveam la țară tot felul de pomi fructiferi, ca dealtfel toți vecinii, tot mai bune erau fructele „furtate” de la vecini, dăcât cele din propria ogradă. Şi legumele la fel ?.
@diabolic, exact. Unde mai pui că noi n-aveam. 🙂
Frățică, ce mi se pare trist este că ăştia mici de acum nu mai au simțul ăsta de aventură pe care-l aveam noi. Practic, micile noastre furtişaguri erau nişte aventuri făcute în gaşcă.
Comentariu beton!14
@diabolic, simţ de aventură? Man, ai mai văzut tu copil singur pe afară?
Tocmai. Şi din cauza asta e trist.
Hmm… Iar am o senzaţie de déjà vu… Ori n-am baut destulă bere încît să uit, ori am băut prea multă.
Revenind, am avut noroc că nu-mi plăceau fructele aşa că nu ne căţăram în pomii vecinilor. Cu toate astea, locul preferat de joacă pentru mine şi vară-mea era în cimitir. Şi cum încuiau aştia poarta (ca să nu fugă morţii, probabil), eram nevoiţi să sărim gardul.
Şi cum am făcut noi manevra asta într-o noapte, ne pomenim că una bucată cetăţean nu şade regulamentar. În loc să fie sub brazdă, era pe ea. Fix sub cruce. Numai luna îi reliefa trăsăturile palide. Stătea pe-o parte dar din cauza umbrelor de la cruci nu ne dădeam seama cine e. Vară-mea a început să chirăie că a ieşit mortul. Recunosc, nici mie nu mi-era tocmai bine şi am avut un moment în care eram gata să zbor înapoi peste gard, răcnind „înger-îngeraşul meu”, că altă rugăciune nu ştiam la vremea aia. Nu că acum aş şti, dar divaghez.
Ce m-a scutit de posibilele traume ulterioare au fost vorbele lui tata: „Dacă ţi se pare că vezi ceva „supranatural” şi te sperie – mergi şi verifică. Vei vedea că nu e nimic şi vei putea merge mai departe”. Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi m-am apropiat de „cadavru”, acompaniat de scîncetele verişoarei mele. În ceea ce a părut o eternitate, am ajuns destul de aproape încît să-l ating cu vîrful pantofului şi grămada inanimată a prins viaţă. Era moş Grigore, un alcoolic notoriu şi poştaşul satului.
S-a îmbătat crunt la ceas de seară şi pentru că avea la el geanta cu pensiile şi era beţiv, nu prost, s-a culcat în cimitir. Ştia că acolo n-o să intre nici un consătean care să atenteze la geanta lui.
A doua zi a venit şi să-şi ceară scuze pentru spaima provocată. A rîs tata de-a leşinat. Şi eu am continuat să mă joc prin cimitir, în liniştea dintre morminte.
Comentariu beton!48
Betiv, dar nu prost. Misto.
Comentariu beton!19
@Stefan, mureai dacă scriai un articol cu subiectul ăsta, nu?
Aveam un vecin,fost milițian,care avea in grădina o mandrete de păr timpuriu,extaz pe bolta paladina cand mancai din ele!Seara târziu,dădeam iama la furat,el iesea in curte si striga de mana focului:hoții,va duc la miliție,etc.
Ziua urmatoare făceam cheta si mergeam sa cumpărăm un kil de pere,numai ca sa auzim cum ne povesteste batranu’ cum i-a fugarit el azi noapte pe hoți!?
@Ioan, perele le cumpărai tot de la el, nu?
Asta DA prezenţă de spirit !
@Sorin, iegzact.
Vis-a-vis de curtea mea, plantat în stradă, pe domeniul public, acu’ vreo 4’jdeani, un corcoduş. Nu erau cine ştie ce, dar după o zi călduroasă, in prag de seară, prindeau bine si te răcoreau. Problema era cu moşul, proprietarul casei în fața căreia era plantat. Omul ăsta cred că trăia tot anul pentru cele 2-3 saptamani cand se coceau corcodusele, pentru că stia ca e stapânul absolut al pomului. Rare au fost momentele in ani cand ne puteam cocoța si agăța din fugă câteva fructe dulci acrisoare.
Anii au trecut, corcoduşul respectiv a fost tăiat, dar ce să vezi, au iesit lăstari si din ei, din unul mai curajos s-a format un ditamai si frumos corcoduş. Acum în casa respectivă, stă fata si respectiv ginerele moşului de atunci, moş si babă ajunşi si ei la rândul lor.
Copiii ce sunt acum pe stradă, ne copiază pe noi, cei de atunci, într–un perfid joc al timpului, in totalitate. Se chinuie să fure câteva corcoduşe, printre ocările şi amenințările moşului actual, fără regulile si reglementarile legilor actuale. Asta pentru ca noi părintii, stim cum am fost si noi si cum am trait o copilărie frumoasă de care sa ne aducem aminte.
Comentariu beton!17
@Leonard, da’ unde stai matale de încă mai sunt copii pe stradă?
@Mihai, si eu stau intr-un cartier in care inca se mai joaca copii pe strada (bine, parintii de azi exagereaza si stau vreo 2-3 mamici/bunici sa-i supravegeze, OMG). Eu il incurajez pe al meu sa iasa singur (ma tem doar de posibilitatea de a da peste un caine vagabond, o fobie de-a mea – dar care,zic eu, este intemeiata). Si fiul meu de 8 ani prefera oricand sa se joace pe strada in detrimentul x-boxului sau al telefonului. Ce-mi mai place!
Cred c-au fost cele mai bune mere pe care le-ati mancat ever. Si Gabi a fost erou minim o luna. 🙂
@Ady, o lună? Nu vezi că scriu despre asta trei decenii mai târziu?
E tare Gabi. Sigur nu lucrează acum cu FF1 pe undeva.
@Mojo, sau la CIA. 😀
Si voua v-a dat mere sau nu?
Pe de alta parte, eu n-am fost la furat de fructe decat o singura data. chiulisem de la ora de chimie (cui dracu ii trebuie chimia? fac bombe uitandu-ma la tutoriale online) si ne duseseram la un bloc cu 4 etaje, unde plantasera pensionarii cu vreo 20j de ani in urma un cires. Si stateau aia cu randul la geamuri, si urlau ca din gura de sarpe cand se uita vreun copil cu jind la cires.
In ziua aia nu era niciun mos la geam. Statuse unul dintre noi toata ziua la panda. Adica lipsise ala la toate orele. si-a dat vorba sa venim cand ăpștia plecau d-acasa. Părinții la serviciu, mosii dupa medicamente si babele gateau.
In 3 minute ne stransesem vreo 7 copii de 12-13 ani, dornici de cireșe. Se suie unul in pom și n-apuca sa ia o mana de cirese ca apare o baba la etajul 1 c-o matura. Noi n-o vazuseram de frunze, ala nu era atent la bloc, ne lăsase pe noi de sase… si-i arde baba o matura aluia in cap, fiind ciresul la juma de metri de geam.
L-am auzit p-ala chiraind, a cazut in fund si apoi a rupt-o la fuga. n-am mancat nicio ciresa ziua aia… de atunci nici ca m-am dus eu „la furat”
@Francisc, cum adică să NU ne dea? Doar pentru noi se dusese.
Putea pur si simplu sa nu va dea.
„N-ati fost in stare ma putorilor sa luati 2 mere. Nu primiti nimic. Mana intinsa care cere de pomana nu primeste nimic”
V-a aratat metoda, voi doar s-o fi pus in practica 🙂
Ca aia cu „prinde-i unuia un peste si va manca azi. Invata-l sa pescuiasca si va manca o viata intreaga”
Jos palaria pt asa prezenta de spirit. Cred ca a fost „erou” in gasca pt acele mere. La bloc, eu il aveam pe mos Vasile. Avea in gradina, mere padurete (asa ceva nu am mai vazut de cand au taiat cei doi meri). Era in stare sa doarma langa ei. Statea la parterul blocului vecin si aparea exact cand erai sus in pom si te infruptai din mere. Cred ca unde era nota de pericol ne facea sa luam acele mere. Acum pomi de orice natura tot mai putini. Daca ceri unui copil sa se urce intr- un pom. intai cauta pe „iutiub” un filmulet sa vada ce si cum. Nici sa alerge nu mai stiu.
Noi nu aveam pomi fructiferi pe lângă bloc, dar aveam un conflict etern cu un moș de la parter, care ne fugărea pe motiv că facem prea multă gălăgie.
Profitând că stătea la parter chiar pe scara blocului, îi legam clanța de caloriferul din scara blocului cu sârmă și apoi îi blocam soneria cu o scobitoare.
Totdeauna am urât moșii / babele care fac scandal pe motiv că ”fac gălăgie copii ”.
„Mere d-alea verzi, văratice, care pârâie când muști din ele și te stropesc pe toată fața. Mă rog, te stropeau, că eu n-am mai găsit prin comerț așa ceva de minim un deceniu jumătate.” (MV într-o relatare a la Creangă)
Lup bătrân îi greu să fii/ Muști așeeea…printre gingii… 😛
De îi tare la „cărniță”-
Lupu ‘geaba nărăvea:
„Prada” nu e…tocăniță
Riști să-ți rupi proteza-n ea…
Bunica-mea avea pepeni in curte,caiși,zarzari,ciresi,mere.Eram focusat pe furat pepeni de la bostana CAP-ului.In loc sa mănânc din curte preferam sa fug cocosat cu ditamai pepenoaică in brate,urmărit de niste paznici nu foarte amabili.Furam si porumb cand era in lapte si îl coceam pe luncă.Sau sfecla de zahar coapta in vatra,bostanul la fel.De abia asteptam vacanta sa cobor in beci unde într-o putina statea laptele de oaie prins, de la mulsoarile de toamna.Era atât de gros ca îl mancai cu lingura.Cu o bucata calda de pâine de casa era divin.Si apoi ore întregi de bătut mingea aia de 35,pe lunca.
Comentariu beton!12
Cât mai indrageam adrenalinaaaa! Si ce.mi placea mie sa fiu Petrișor( din Petrisor si lupul,parca asa se cheama povestea!)….cand se infruptau mai bine partenerii de hotie ii fraieream ca vine proprietaru.Fugem cateva sute de metri,ne opream si dai si râde! Dupa care o luam pe cocoașe,asa prieteneste.
Eu am avut norocul să cresc de cealalta parte a gardului, in grădina cu de toate. Ghinionul sa avem casa la o aruncătură de bat de blocuri. ?Toamna toți derbedeii agatati de nucul nostru, vara iama in zmeură si cirese . Crengi rupte, vandalizare, tot tacamul. Pentru pere faceau coada la poartă , pentru ca parul cu pricina era prea departe ca sa poata sări gardul direct in el. In perioada Floriilor gaseam grădina de flori brusc cheală. Singurii pomi care nu faceau fructe erau arbustii de liliac. Ii aranjau si pe aia imediat cum infloreau. Dar cireasa de pe tort a fost partia de sanius a orasului, care se termina fix in gardul nostru. De ce s-ar fi chinuit lumea sa franeze, cand gardul isi făcea perfect treaba? Era o minune, in fiecare primavara aveam gardul nou. Tata se apuca sa-l refacă dupa fiecare sezon de sanie ca si cum ar fi fost ceva normal sa-ti faci gard in fiecare an. Ma gandesc, oare dacă s-ar fi gasit babe din astea de inchiriat,ar fi oprit-o cumva pe mama sa împartă toata grădina cu copiii de la blocuri? Neah, nu cred. M-am lamurit definitiv că ai mei sunt irecuperabil de induiosabili. Probabil in ziua cand un ditamai vlajganul ne-a intrat cu sania prin gard direct in grădina, si-a spart capul la impact si apoi a batut la poarta sa vina mama să-l panseze. Ce credeti c-a facut mama? Ete , va las in suspans, cu informatia ca pe langa faptul ca e miloasa patologic, e si de profesie asistenta medicala.
Comentariu beton!15
Eu am crescut la tara, in Ardeal. Vara spre toamna veneau taranii cu carutele doldora de pepeni (obol pentru stat) si mergeau agale spre gara… pentru noi era super aventura sa furam pepenii din spatele carutei, din mers, tiptil alergand, da, se poate in picioarele goale… Odata dau peste cel mai frumos pepene din copilaria mea, il ginesc din mers, il apuc, aia doi din fata nici nu observa ( in caz ca te vedeau riscai cateva lovituri de bici, ceea ce era cam dureros). Si o iau eu cu pepenele cel mare si greu in brate, pana la bunici, vreun kilometru jumate asa, traversand un lac de povesti, mai asezandu-ma sa ma odihnesc. Si era mare si greu pepenele. Ajung la bunici, matusa-mea ( sora ma mica a lui tata) il arunca in fantana sa se raceasca ( asa se face cu pepenii acolo), il pescuim dupa cateva ore cu galeata si il taiem. Baaa, surpriza sezonului: pepenele era necopt perfect, avea chiar si gust de castravete, o oroare! Asa am invatat eu ca nu tot ce se fura se mananca 🙂
Ca veni vorba de furat, cand eram mai mica am furat si eu vreo 2 lei (adica 2 mii in banii aia mai vechi) ca sa imi iau o inghetata la vafa si un fruti fresh la jumate. Ulterior, s-a prins tata si mi-a dat o mama de bataie cu o curea de mi-a invinetit curu’ si n-am putut sa ma mai asez cateva zile.
Da’ ce sa zic, a meritat. Era o caldura torida, iar eu nu primeam prea des dulciuri si sucuri. ?
Nica a lu’ Creanga joaca la pitici pe langa Gabi asta al tau.
Mai, eu imi amintesc ca, in copilarie ne hraneam cat era anul de lung cu fructe; de la noi din gradina prune grase si zarzare, de la vecina de peste drum cu mere dulci, matuse-mea avea un smochin- va imaginati ca era exoticul incercat de papilele gustative, baba Stana avea un nuc si prietenul Alifie, cirese.
Nu stiam ce e aia foame chiar si cand ne era lene sa incalzim mancarea lasata de ai mei; e adevarat, acum fructele sunt pe sistemul: ” pe afara vopsit gardul si-nauntru leopardul”.
moamaaa , perele alea zemoase de vara furate din curtea popii noaptea aveau un gust dumnezeiesc .
@Mihai eu as povesti una cu prezența de spirit ,care nu are legătură cu mere pere,dar îmi e ca stric feng shui-ul articolului și îmi iau ceva minusuri.
@Paco, eu zic să riscăm. 🙂
Aveam un nuc în fața blocului unde am copilărit. Când se făceau nucile numai bune de mâncat, adică miez dulce și lăptos, veneau copii de la toate blocurile să adune nuci. Aruncau cu pietre, lemne, papuci și alte chestii să doboare câteva nuci. Vecinii de pe scară erau revoltați și pe bună dreptate, nucul era la doar 2 metrii de bloc astfel pietrele și lemnele aruncate ajungeau să spargă câteva geamuri. An de an acelaș lucru, spărgeau câte un geam apoi fugeau, vecinii rămâneau cu paguba pentru că de multe ori nici nu erau acasă când se întâmpa să îi pună puțin la respect. Nucul era pe domeniul public, era al nimănui și nu îl culegea nimeni. Vecinii culegeau doar gunoaiele lăsate de copiii mai mari veniți de peste tot la nuc. Să nu mai spun că noi, mai mici fiind, nu ne mai puteam juca în fața blocului în preajma nucului pentru că riscam să ne trezim cu un lemn sau ceva în cap. Până într-un an când s-a mutat o vecină nouă la parter și a luat aviz de la primărie să taie nucul pentru că o umbrea și făcea egrasie. Pam pam. Am plâns puțin, anul ăla ajungea nucul la geamul meu (etajul 3) și puteam lua și eu nuci …
Cu acordul proprietarului de blog și cu riscurile asumate purcedem a depăna amintiri:
După cum toți cu bine știm, în general nu toți care calcă meleaguri străine muncesc .Unii se mai duc și pentru lucruri mai puțin ortodoxe.
Astfel se face că prin perioada când CD-playere și casetofoanele auto în România se căutau că pâinea caldă ,exista posibilitatea de a cumpăra de la băieți la prețuri mult mai bune decât în magazine..
Băieți care le trimiteau de dincolo.Prin metode de ei știute.
Povestea e cam așa: băieții în timpul operațiunilor de extragere a CD-playerului din mașină, concentrați și înconjurați de cioburi,se pomenesc cu o mașină de poliție care oprește în dreptul lor și îi întreabă de sănătate.Băieții în mașină.Șoc.
Și începe al meu de la volan să urle,să țipe și să facă precum toți draci că nu este posibil că pe o stradă luminată să i se spargă mașina, că unde este siguranța pentru cetățean, că ce face poliția, că a văzut pe unul care fugea înainte de a veni poliția, că este inadmisibil ce se întâmplă.
Omul vorbea limba nativ de mic nu dădea nimic de bănuit. Așa se face că domnii din mașina de poliție pornesc Sirene ,girofaruri și au plecat în căutarea potențialului nemernic care a îndrăznit să atenteze la auto integritatea așa zisului păgubit.End of story.
Sunteți mici copii: la bunicii mei, la Bășlțătești (foarte aproape de Humulești, 12 km), aveam o vecină baba Aglaia, Dumnezeu s-o ierte. Ave in grădină cel mai înalt și mai frumos cireș negru care a existat vreodată. Cu cireșe DULCI, nu amare. Vara, pe la început, astea se cam coceau repede: vă imaginați că aveam ce merge la furat, nu? Până când, într-o zi, când am fost egoist și am fost singur, fără prietenii mei, am căzut de pe o creangă mai subțire și, din fericire, nu am căzut pe pământ: m-am oprit cu piciorul prins de o creangă: al dracului,cum s-a făcut, că s-a răsucit așa aiurea, de mă durea până-n fundul sufletului, dar nici nu m-am putut desprinde. Baba a apărut din pământ și, dupăc e a analizat situația, m-a lăsat acolo, nenorocita: așa am stat până pe searaă, când au început să mă caute jumătate din comună: norocul meu că m-au găsit repede. ce credeți că am făcut anul următor? Evident, tot în copac….
sunt multi batrani pe la sate care au in curte ciresi , meri , peri si stauuu , asea cu ochii in soare poate , poate vine un drac de copil care sa-i fure poamele si pe care sa-l blagosloveasca .
Eu am sarit peste etapa cirese, mere si d-astea autohtone. M-am specializat direct pe coco.
Parintii mei stau intr-un cartier cu case (la o aruncatura de Humulestiul lui Creanga ca tot zicea mai sus Sorin B de el- fix peste Ozana), toti vecinii aveau cel putin un mar, cires, visin, evident ca si noi aveam in curte, livada dar la altii erau mai bune. Vara ne strangeam cel putin 30 copii (noi cei „de-ai casei” vreo 7-8 copii + nepoti veniti de prin toate colturile Romaniei) , cred ca aveam vreo 10 ani in vara respectiva cand unul dintre „noi” propune sa mergem la furat visine la un vecin, vecin care avea gradina in aproprierea padurii deci foarte usor de „patruns” . Printre cei din trupa de atac s-a nimerit si un nepot de-al vecinului (chiar cand am ajuns in jurul visinului isi da seama si ne zice: bai dar suntem la „tataia” in gradina si noi: taci si culege. La un moment dat vecinul aude harmalaie in gradina si iese sa ne”dojeneasca” ( sincer omului nu ii pasa ca ii furam visinele doar sa nu ii rupem copacul) si cand colo iese nepotul la inaintare si ii striga: sunt cu mine tataie, eu i-am adus! (pe naiba daca ne aducea el puteam intra pe poarta normal ca oamenii nu sarit gardul). Omul ce sa zica: ei daca sunt cu tine nu e problema, doar sa nu rupeti crengile, culegeti frumos.
Mama avea oroare sa ii spuna vecinii ca am fost la „furat” in conditiile in care aveam atat in gradina noastra cat si la casa bunicilor o ditamai livada cu toate felurile de cirese, visine, mere si pere (mama era mai ceva ca ma’sa lui Creanga, cum veneau vecinii la poarta sa se planga ca dracii impielitati le-au rupt copacii ne prindea chit ca fusesem la furat ori nu tot ne batea, consolarea era ca toti o luam pe cocoasa de la parinti ori bunici, unchi, matusi)
eu am avut norocul sa aud toate povestile de genul asta in care protagonista era maica-mea pe cand era copil inainte sa incep eu sa ma catar prin pomii vecinilor ( pentru ca se stie! degeaba ai tu in curte. Cele mai bune fructe sunt cele furate din pomii altora!)
Asa ca atunci cand incerca mama sa-mi dea inteleapta invatatura descrisa de Mihai, eu ii povesteam scurt ca si ea a furat cand era mica. Si radea si ma lasa in pace.
Si acum cand ma duc acasa, ma catar pe magazie sa culeg visine din pomul vecinului. 😀
Eu am copilarit in Vergului (Pantelimon). Aveam corcoduse si dude prin zona de mancat. Dar am aflat de 3 corcodusi care erau in curtea unui bloc aflat pe Calea Calarasilor cu Delea Veche. Sa vezi ce bateam noi drumul pana acolo doar sa mancam niste corcoduse mari, verzi si acre de ti se faceau ochii ca la chinezi.
@Mihai mi-ai adus aminte de anii ’90. 🙂
Am dat sa închid pagina cand mi-am amintit de o întâmplare de genul pe cand aveam vreo 5 anișori, eheee… Bunicii mei nu aveau cires in grădina, dar intr-o zi m-a luat verișoara mea la bunicii ei care aveau langa gard un cires mama lui, in plin sezon, ce sa mai, un vis… 2 zile la rând m-am prezentat la poarta pt cireșe, moșul punându-ne o scara ca sa ne urcam singuri si pleca in treaba lui (cum ai zis si tu, nema parenting modern, haha), scara era una in A, daca înțelegi, deci putea fi mutată oriunde. In timp ce mâncam, am remarcat ca Vecinul are fix langa gardul moșului un cires alb…a fost prima oară cand am vazut asa grozăvie, si bineînțeles ca am poftit. Fiind capul răutăților, l-am rugat pe Moș sa mute scara mai spre gard pe motiv ca vrem sa mâncam si de la margine, sau nu mai stiu, si omul s-a conformat, a mutat scara si a plecat in treaba lui. In 15 min i-am golit omului partea dinspre noi, asa cireșe bune nu mai mâncasem… Din păcate Vecinul ne-a remarcat si evident ca ne-am luat-o toți rau de tot. Atunci a fost si ultima oară cand am fost in vizita pe acolo, pentru ca bineînțeles bunicii mei au aflat si m-au altoit si ei râzând, mai mult „de ochii lumii” si au avut grija sa nu mai calc pe acolo.
Imi amintesc oarecum cu tristețe pentru ca imi dau seama câte s-au schimbat in 17 ani de atunci… bunicii verișoarei nu mai sunt, si nici bunica mea, si cel mai mult imi lipsesc vacantele la bunici, borsul de cartofi cum numai bunica știa sa-l facă, mămăliga cu brânza si smântâna, laptele cald cu zahăr, furatul fructelor, scăldatul folosind cauciucul de la vreo roata veche, improvizarea jucăriilor, târgul săptămânal pe care il așteptam cu sufletul la gura pt ca știam ca vom primi o înghețată… Vremuri, vremuri! ?
Mihai , unde mai gasim noi oare acele mere bune de care tu vorbeai acele pere , cirese , gutui ? merita sa primim si acum asa adulti cum suntem cate o joarda pe spinare pentru un asemnea fruct
Propun ca povestea ta sa inlocuiasca povesile lui Creanga din manualele scolare. Miezul e la fel de copt, coaja (invelisul) e pe limba noastra si a generatiei de elevi #2017.
he-he..eu am copilarit la marginea bucurestiului in pantelimon unde la capatul strazii era lacul pantelimon -GARLA!- si tot malul era plin de corcodusi pruni si meri salbatici. Vara nu ne dezlipeam de garla unde prindeam peste , raci, ai prajeam la foc si faceam baie toata ziua iar iarna era cel mai tare derdelus si patinuar din lume…Eram in bloc cam 40 de copii cu diferente de pana la 4 ani intre noi…cea mai minunata copilarie pe care o poate aea un copil!