Auziț’, e un trend zilele astea să se vaite lumea pe motiv că de ce-a închis madam Firea școlile, ceva de speriat. Și concluzia este că pe vremea lor (a celor care-au lansat trendul) se mergea la școală si pe zăpadă de doi metri. Well, nu știu cum era pe vremea lor, da’ pe vremea mea sigur-sigur s-a închis școala de vreo două-trei ori (câte o săptămână) din cauză de zăpadă prea mare. Și vorbesc despre vremea lui nen-tu Nicu Ceaușescu, omul care mai degrabă și-ar fi tăiat o mână decât să facă așa ceva. Deci cam pică asta cu „pe vremea noastră făceam și dregeam”. N-am cum să mă înșel, uram școala atât de tare că alea au fost unele dintre cele mai fericite zile din copilăria mea. M-am bucurat de surplusul ăla de vacanță de iarnă mai mult decât de cea de vară.

Daaar, pentru că sunt un tip empatic, pot înțelege și motivația asta cu „pe vremea mea”, doar că se uită niște mici amănunte pe care, dacă stai să le iei în considerare, ar fi de înțeles de ce-ai fi preferat să fii la școală și nu acasă.

La școală era cald, acasă nu. Da, nu-mi amintesc să fi stat la școală îmbrăcat cu două bluze de trening și-un pulover d-ăla gros de lână. În timp ce acasă se întâmpla frecvent asta. Pentru că, să vezi ce, partidul făcea economii ca să plătească datoria externă și canci căldură. Norocoșii care stăteau la parter, mai dădeau drumul la aragaze. La mine, la etajul trei, de multe ori nu era presiune la gaze nici cât să fierbi un ou. Bine, presupunând că ai fi avut oul ăla…

La școală era curent electric, acasă nu. Da, da, mă săturasem de mirosul de gaz de lampă, la care trebuia să-mi fac temele, tot din cauza economiilor pe care le făcea pe pielea noastră rahatul ăla de partid. Iar la școală, nu știu cum mama mă-sii, nu se lua curentul niciodată.

La școală ieșeai cu golanii la bulgăreală și săniuș. Și când zic „golanii” a se citi că fetele erau și ele prezente. Ce? Voi nu v-ați dat niciodată cu ghiozdanele pe post de sanie? Nu știți ce-ați pierdut. Sau n-ați vârât vreo colegă cu capul în zăpadă, în timp ce-i mai strecurați și pe lângă gât? Vestitul „frecat”. Well, ia fă asta azi, ca să te trezești cu părinții val-vârtej la școală și acuzații de agresiune sexuală sau violență. Numai termenul „frecat” și ți-ar aduce vreo două-trei procese cu părinti mai nevricoși care n-au înțeles prea bine ce-a vrut fata să spună prin „m-a frecat un coleg”.

După umila mea părere, cam astea-s motivele pentru care ți-ai aminti cu nostalgie „ce mișto era să mergi la școală, iarna, pe vremea mea”. Motive care astăzi nu prea mai există. Pe Facebook poţi să stai și de-acasă. Așa că, sincer, prefer să aștept două-trei zile, până se deblochează cât de cât Bucureștiul, nu să pierd două-trei ore doar ca să-l duc pe el la școală. Numa’ zic.

Mno, ca să închei într-o notă foarte-foarte sinceră, este posibil ca în tot ce-am spus mai sus să aibă oareșce relevanță și faptul că eu am rămas cu mintea de la 16 ani. Altfel nu-mi explic de ce când s-a anunțat că se închid școlile, am început să sar de bucurie și abia după câteva minute mi-am adus aminte:

– Coaie, stai așa, pentru ce te bucuri? Tu te duci la MUNCĂ!

Mdeci, pe vremea voastră cum era? Vă duceați la școală prin nămeții cât casa? Pe drum treceați pe-un câmp unde vă luptați cu lupii și cu câte un urs ieșit de la hibernare, dar mergeați înainte pentru că setea voastră de carte era de neoprit? Sau vă căcați pe voi de bucurie când se anunța că se închide școala?

mihai_vasilescu_om_zapada