Există două greșeli mari pe care le fac frecvent cei care se hotărăsc să țină dietă sau regim, spuneți-i cum vreți.

Prima, cea mai “mică” dintre ele. Te apuci de slăbit. Sub ce formă vrei tu, pentru că oricum ai proceda și orice dietă ai adopta, tot îți trebuie un munte de voință. Apoi începi să te lupți cu foamea zi de zi, ceas de ceas, minut de minut. Dar, sa vezi ce, din când în când muntele ăla de voință se duce naibii, dispare, nici el nu știe unde. Cert e că se transformă într-o bobiță mică de nisip pe care n-o mai vezi. Și asta  se întâmplă pe fondul întrebării “cum adică, eu chiar n-o să mai mănânc niciodată ce-mi place?”. Moment în care cedezi, îti bagi pula în orice dietă de pe lumea asta și faci haos gastronomic. Bagi în tine tot ce-ți cade sub ochi și ai la indemână, bagi cantități industriale, bagi parcă de frica morții. Și te mai oprești abia când simți că dacă mai iei o singură gură de mâncare explodezi la propriu, te desfaci în bucăți.

Acesta este momentul psihologic în care foarte mulți cedează. Știu, știu prea bine ce simţi, mi s-a întâmplat de zeci de ori. Toate gândurile urlă “ce rost mai are să mă reapuc de dietă când și-așa m-am porcit îngrozitor?”. Și renunți. Renunți ca prostul, când singurul lucru pe care trebuie sa-l faci este să ignori cu seninătate dezmățul culinar și să-ți vezi de treabă, de a doua zi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru că așa și este. N-ai pățit nimic, doar te-ai injectat cu putină serotonină, te-ai reechilibrat, ca să poți merge mai departe. Well, nu se întâmplă așa. Dependența de mâncare își spune cuvântul și foarte mulți renunță. Sâmbata trecută am făcut orgie. N-am tinut cont de nimic, am înfulecat tot ce mi-am dorit. Duminică, ciuguleam liniștit keto, ca și cum nu eu eram ăla care se scăldase în haleală cu câteva ore mai înainte.

A doua greșeală, cea mare, este porcăria numită “efectul yo-yo”. Adică teoria aia care spune că degeaba ții regim, după ce reîncepi să mănânci normal, te îngrași și pui la loc dublu. Ceea ce este perfect adevărat. Și atunci care e greșeala? Păi e că nu mai există să “mănânci normal“. Ceea ce consideri ca fiind mâncare normală te-a adus în situația de a te apuca de slăbit. Atunci nu e limpede ca lumina zilei că nu era nimic “normal” și făceai ceva aiurea? Așa că ori accepți ca trebuie să schimbi modul de alimentație, ori mai bine nu te mai apuci de nicio dietă. Pentru că, da, dacă după ce ai dat niște kilograme jos, te reîntorci la “normalul” ăla dinainte, le vei pune la loc, cu surplus, într-o perioada de trei ori mai scurtă decât ți-a luat să slăbești.

Partea cea mai mișto este că “efectul yoyo” e scuza ideală pentru grași. De ce să mă apuc să slabesc dacă după ce reușesc mă îngraș la loc? Da, corect, n-are niciun rost, pierdere de vreme.

P.S. În imagine aveți o mica parte din dezmățul de sâmbăta trecută. Care a mai cuprins niște lucruri pe care n-aș vrea să mi le amintesc acum, că mă umflă plânsu’. Nu vă povesteam eu că la hamburgeri nu pot să rezist?

mihai_vasilescu_burger