Text scris (bine) de Elena.
Aveam 15 ani când tata a primit repartiție pentru un apartament într-un cartier nou. Așa că ne-am mutat la trei camere decomandat. Fiță, frate. Luasem cu brio treapta întâi la liceu și bănănăiam pe lângă bloc toată ziua. Într-o zi apare, la etajul 1 al blocului de vis-a-vis, Sorina. Se mutase împreună cu familia. Era cam cu doi ani mai mare decât mine. Dar asta nu era singura diferență. Pentru curioși, o să trec în revistă o scurtă descriere a noastră.
Sorina avea 17 ani și era frumoasă foc. Înaltă, cam 1.75m, avea părul lung și negru, foarte drept și era tunsă cu breton. Avea niște picioare atât de lungi că aproape aș fi putut să trec printre ele fără să mă aplec. Pe lângă toate astea, se îmbrăca și foarte mișto. Sora ei fugise în Germania și îi mai trimitea una, altă, haine. Și cel mai important, avea sâni. La vremea aia, sânii erau cam ca săpunul FA. Adică, o raritate. Spre deloc în cazul meu.
Eu aveam 15 ani. Părul scurt și creț, ca lu’ tata. Așa spunea mama râzând. Iar eu, plângând, mă uitam la ea și suspinam cu gândul că mi-aș dona un rinichi pentru a simți măcar o data-n viață cum îmi bate vântul prin plete. Ca să știe o treabă, mama mă tundea lunar, să am părul des. Saru’mana, mamă!. Nuș’ când puii mei urmă să-l am des, că pană pe la 18 ani m-a tot tuns. Picioarele mele erau în lungime cât gambele Sorinei. Iar toată eram până sub sânii ei. Că tot vorbim de sâni, d-ăștia n-aveam deloc. Mai mari aveam omoplații. Și eu mă îmbrăcam, că doar nu era să umblu dezbrăcată. Doar că mă îmbrăcăm cu hainele care le rămâneau mici lui frate-meu și văru-meu. Da, aveam și noi neamuri în Germania. Doar că noi primeam pungi goale pe care mama le strângea într-o pungă mai mare și pe care le foloseam doar când mergeam în vizită sau în oraș. Câteodată primeam și gumă de mestecat sub formă de piatră sau săpun d-ăla bun care era atât de uscat, că-l primeam deja spart. Și îl puneam bucățele în șifonier printre haine ca să miroasă frumos. Macar atât.
În tot tabloul ăsta, într-o seară de joi, Sorina îmi propune:
– Hai cu mine în discotecă!
Mă uit la ea cu ochi străini și goi:
– Pe post de sperietoare sau ce? Să nu se ia nimeni de tine că îi mușc eu?
– Nu, fată, hai! O să ne distrăm.
M-am dus. Nu riscăm nimic. Nici să mă invite cineva la dans, că doar nu mergeam la zoo unde aș mai fi avut niscaiva șanse să stârnesc ceva vâlvă, nici să mă violeze vreunul, așa cum mă speria mama.
Acolo era o echipă de handbal de pe la Timișoara. Sorina, care era imposibil să treacă neobservată și-a găsit repede un pretendent handbalist. Nici eu n-am trecut neobservată, doar mă văzuseră toți băieții din echipă. Când am fost până la toaletă, chiar am auzit o discuție între doi dintre ei: „Bă, urât rău e frate-su. Cred că sunt frați vitregi.”. Am vrut să le spun că nu sunt frate-său, că sunt fată, dar n-aveam ce să le arăt ca dovadă.
Pe la 10 seara am vrut să plec, dar nu știam drumul către casă, doar eram abia mutată în cartier. Sorina, nici n-a vrut să audă, ea voia să se distreze. În final, am plecat la 11, exact la închidere. Mă gândeam cu groază ce dracu-i spun mamei când ajung acasă. Eram moartă de frică, dar fericită că dansasem și eu cu băieții. Bine, mă rog, în aceeași încăpere cu băieții. Că ei erau într-un colț și eu, singură, în altul. Am luat autobuzul către casă și în stație mă aștepta frate-miu.
– Unde-ai fost maimuțo?
– În discotecă.
– Aoleu, te omoară mama dacă aude. Să nu-i spui asta. Spune-i orice, dar nu asta. Te-a căutat pe toate străzile, pe la gară prin boscheți, credea că te-a violat careva.
– Cine dracu să mă violeze, mă? Ce, eu arăt a om?
– Eiiii, mai sunt unii cărora le plac și ciudățeniile.
În fața blocului, erau aliniați, sub formă de comitet de primire, mama, tata și soră-mea. Mama m-a văzut prima:
– Unde-ai fost descreierato? Că m-ai speriat de moarte.
Pe loc mi-am zis în gând că de discotecă n-am voie să zic nici moartă. Pierdută și fără nicio idee rezonabilă de minciună în cap, am sărit din lac în puț și mi-am semnat condamnarea la moarte:
– Am fost la video.
Când am zis asta, cred că Pământul s-o oprit din rotație pentru o fracțiune de secundă. Pe rând, pe măsură ce vorbele mele le ajungeau la creier, mama, tata și soră-mea s-au albit, s-au înnegrit și în final s-au înroșit de indignare. Ca să înțelegeți, cuvântul „video” avea asupra maică-mii același impact ca un tsunami asupra coastelor Japoniei. Pentru ea „video” se traducea extrem de simplu: o cameră unde băieții pun filme porno și le violează pe fete.
Până să se dezmeticească după vestea năucitoare, am urcat în casă ca să nu audă vecinii panarama și am intrat în baie crezând, în naivitatea mea, că scap. Trei minute mai târziu a intrat și mama după mine. A scanat rapid armele pe care le putea utiliza pentru pedepsirea grabnică și nemiolasă a vinovatei. A ales centura de pioner. Cu tot cu cataramă.
Atât mai vreau să știți. A doua zi, făceam sport la școală, iar eu am fost singura persoană din clasă care s-a schimbat în baie și nu în vestiar. Aveam niște dungi mov pe picioare, mâini și spinare care nu prea se asortau cu treningul verde.
Cam asta era copilăria nostră, da. Apoi crești, înveți să nu-ți judeci părinții, să îi ierți crezând că au făcut cum au putut/știut mai bine și să juri că tu nu o să-ți lovești copiii.
Comentariu beton!44
Probabil ca asa e. Doar ca, in unele cazuri, aceste batai exagerate lasa urme mai adanci decat s-ar crede. Iar relatia intre parinti si copiii deveniti intre timp adulti ramane o relatie rece, usor tensionata si cele doua „tabere” se distanteaza iremediabil. Mai pe scurt, nu toti sunt dispusi sa ierte si sa nu judece.
Comentariu beton!44
@Ionut, trist este ca unii parinti fac un mod de a trai din asta. Nu e cazul meu. Asta a fost singura bataie din viata mea. Desi am continuat sa fac d-alea nefacute.
@Anca, dupa intamplarea asta le-am mai dat cateva socuri??. Reactiile lor au fost diverse. Ideea este ca am facut multe in viata, insa un lucru nu mi-a iesit niciodata: sa urasc.
Și eu le-am dat dar mi se pare normal. Ce așteptări poți să ai, ca părinte, de la un copil/adolescent fără experiență de viață? N-am fost un copil bătut în adevăratul sens al cuvântului. Ai mei îmi scăpau palme peste gură pentru că îndrăzneam să răspund. Le simt de parcă mi le-am luat ieri. Eu cu mama am o relație rece, cum zicea Ionuț în comentariul anterior. Mă ajută cu copiii, este oripilată de cazurile de copiii bătuți sperând, probabil, că am uitat de propriile incidente violente din propria-mi copilărie. Sau poate și-a dat și ea seama că n-a procedat corect și nu știe să-și exprime regretul altfel. Sau poate că nu. Nu vorbim despre asta că nu suntem obișnuiți să comunicăm deschis în familia noastră…
Comentariu beton!20
Şi ai mei excelau în parenting. Nu prea pot spune că m-au bătut, dar suportam umilinţe verbale zilnice. În schimb, maică-mea mi-a fript o bătaie , când aveam 16 ani, soră cu moartea.A dat cu o bucată de lemn în mine, până n-am mai mişcat. M-a dus la doctor a doua zi şi medicul, că să mă oblojească, mai întâi mi-a operat apendicul.Motivul? Mă plimbasem, cu acordul ei, cu o prietenă de-a mea şi cu frate-su, care era militar. ” Te plimbi cu militarii, futu-ţi dumnezeii mă-tii!” Pam-pam!
@SD, se pare ca militarii erau groaza tuturor mamelor. Stateau inchisi in unitate si cand scapau in permisie aveau un singur gand?. Mama asa gandea.
Comentariu beton!12
Toate mamele de-atunci visau sa joace cearceaful la nunta fetelor lor, iar militarii erau responsabilii himenelor.
@SD, ma declar puplic o criminala. I-am omorat mamei orice speranta legata de cearveaf.
Wow…mi-au dat lacrimile. Mi-au venit in minte amintirile din copilarie, haios la inceput si apoi pedepsele de la sfirsit. De ce oare simteau ei (parintii) saracii nevoia sa ne bage-n colt in asa fel incit sa ne fie frica sa le spunem adevarul? Eh, eu am iertat-o de mult pe mama, dar niciodata, niciodata nu mi-am lovit copii si am incercat (si sper ca am si reusit) sa-i tratez cu respectul la care fiecare om are dreptul. Poate asta si din cauza ca mi-am petrecut toata viata de adult pe alte meleaguri…norocul copiilor ca aceeasi mama care-si „pierdea rabdarea” cu mine, m-a si mutat aici la 17 ani! Am cascat ochii-n jur, mi-am adus aminte de mine si am facut altfel de ce stiam.
Si ma bucur sa vad ca voi, aici (si sinteti mult mai tineri ca mine) incercati sa fiti diferiti, desi multi ati avut alte experiente in copilarie. Parintii nostri nu au fost rai, pur si simplu au dus mai departe ce stiau si ce societatea considera normal atunci.
Comentariu beton!18
@AmiB, da. Nici eu nu am vrut sa reiasa din text rautatea parintilor.
Uffff … mai intotdeauna invitatia de a nu-i judeca pe altii are la mine efectul advers. Nu ca nu i-as cunoaste provenienta, nici n-as avea cum intr-o societate crestina, nu i-as intelege rostul sau as fi predispus s-o ignor fara ezitare. Nota bene: lecturile mele obisnuite de dimineata m-au dus si pe pagina unui fost dizident, subiectul actual fiind cel al turnatoriei. (http://www.dorintudoran.com/o-remiza-cu-talc/). Oooo, da, daca vorbim de o atmosfera generalizata de inculpare, hartuire si teroare, atunci chiar il inteleg pe deplin. Duca-se-n pustie si nu s-or mai intoarce, nici ei, nici vremurile lor. Pe de alta parte insa, s-o lasi sa fiinteze datorita enuntului ca „nimeni nu e fara de pacat”, e un fel de a spune, ce mi-e Messi, ce mi-e Tamas, ca si ala mai rateaza, poate chiar mai des ca al nostru. Evident, o obliterare perfida a unor merite. Asa ca ne luam soarta in dinti si judecam (cel mai adesea constransi), ca altfel n-avem cum mere mai departe. Si daca astazi nu mai e chiar ca ieri, tocmai datorita faptului.
Pe mine, la 15 ani, m-a caftit taică-miu cu cureaua pentru că mi-am tăiat breton. Era un semn de cochetărie ameninţător pentru viitorul unei fete cuminţi. Ultimul „război” fizic. Oricum, a fost degeaba. La 16 mă rimelam şi la 17 fumam…În discotecă n-am călcat până în studenţie. Iar la petreceri mă ducea/lua personal şi mă lăsa 2 ore. Mai mult timp pierdeam cu găteala…
Comentariu beton!15
@Laura G, breton??? Fericito???. Pe mine ma tundea mama. Scurt!
Iar cu fumatul, pe la 30 de ani au reusit sa inteleaga ca fumez de vreo 5 ani, desi stiau.
Da, asta cu tunsul e tare. Mi am adus aminte de un amic din tinerețe, care la un moment de sinceritate, îmi povestește că fiind băiat de la tară, tatăl lui îl tundea pe el si pe fratele lui, periuta.. scurt. scurt. A aflat că are părul cret, cand a mers la Cluj la liceu. :)))) Moama, da ce par avea !!!
Comentariu beton!22
@Cornelia, am ras in hohote. Eu aveam o boala. Toate pozele cu mine pe care le prindeam le desenam cu pixul. Imi faceam parul lung :))). Cateodata imi faceam si cozi. Tot lungi si astea.
Când eram in generala eram pus (obligat) sa port izmene iarna si un palton capatat de pe la un unchi mai mare. Mare si paltonul. Pe sub panatalonii aia de scoala, bleumarin inchis. Mi-era o rusine care se adauga maxim stresului de a nu se deschide catalogul la numele meu. Intr-o zi m-am imbracat elegant fara izmene (era un mare vâj afara) si cu o gecuta eleganta de primavara. Eleganta este un fel de-a spune, se intampla prin anii 80 dar pe atunci erau eleganti numai cei cu rude prin Germania (precum Sorina). Ii mai recunosteai si dupa cat de des foloseau „este Neckerman, draga”. E, cand sa ies pe usa, de nicaieri apare taica-miu! Bainene, asa cu mainile in sold si cu privirea de imparat dement era cosmarul oricarui copil de generala! „Unde pleci ma? Ti-ai luat izmenele?!?! Si ce dracu-i jampilica aia pe tine?!?! Bai, tu te duci la scoala sa faci parada modei sau ca sa inveti?”. Eram blocat, socat si imi venea sa ma cac pe mine de ciuda/nervi/draci si altele. La propriu. Ce credeti ca am facut? In scunda 2 am zbughit-o pe usa, am inceput sa alerg pe scari, cate doua-trei trepte odata (stateam la etajul 8, aveam antrenament de la cand se oprea curentul si nu mai mergea liftul), am ajuns afara si il aud pe taica-miu de la balcon, urland, cu un ecou care amplifica cuvintele intr-un mod sinistru:” Te omor cand vii acas’, acas’, aca’, acaaaaassss’!”. Atat. Ecoul se estompa, si s-a asezat linistea. Doar in aer pentru ca in mine batea alizeul. M-am dus la scoala gandindu-ma ce dracu fac. Ma gandeam la palma lui taica-miu, o stiam de mult. Era ca o continuare a corpului meu. Asa ca m-am hotarat: fug de-acasa. Ma duc la bunica-mea la tara, la 45 de km de oras, ea ma va intelege. Ea ma lasa sa ma joc prin tarana in curu’ gol, sigur ma va lasa sa ies afara fara izmene. Si o sa o rog sa ma inscrie la scoala din comuna, sigur ajungeam sa fiu si eu mai bun, macar pe la mijlocul clasei. M-am dus la autogara numai ca surpriza: autobuzele catre comune nu circulau pentru ca erau drumurile inzapezite. A doua surpriza este ca ai mei parinti (amandoi) lucrau la Intreprindea de Transport Auto (ITA, pe vremuri) adica cei care aveau in grija ratele cu care pleca lumea la tara. Bineinteles ca ma cunosteau aproape toti nenea aia din autogara. Cum pe vremea aia nu erau mobile, un nene mai inteligent s-a gandit sa sune pe fixul cu disc de acasa si sa-i anunte pe ai mei ca fiul lor tremura ca un rahat de caine prin autogara. Am banuit eu ceva cand a venit nenea la mine cu un zambet idiot pe toata fata si m-a rugat respectuos sa intru la el in birou, mi-a facut si un ceai. I-am spus ca io vreau la mamaie, la tara, ea nu ma bate, nu ma obliga sa port izmene. A inceput sa rada ca prostul si a spus ca imediat cum vine primavara si se topeste zapada am drum liber sa zburd cat vreau pe coclauri. Nu mai trebuie sa spun ca in juma de ora au aparut ai mei la autogara, cu ochelarii aburiti de la ger si cu mucii pe fata de la nervi. Nenea s-a ridicat si a iesit din birou, pasind incet. Daca la vremea aia stiam istorie mai multa m-as fi gandit la ce au simtit evrei in lagarele de exterminare. M-au batut cu randul, cand obosea unul trecea celalalt. Maica-mea a facut greseala la un moment dat sa se bage peste taica-miu cu o palma dar a primit o „femeie, ce te bagi?!?! astepta-ti randul!!!”.
Comentariu beton!49
Prea trist! 🙁
@VictorR, mie-mi spui? Aproape ca mi-au dat lacrimile in timp ce am scris.
Comentariu beton!20
Mie chiar mi-au dat lacrimile 🙁
Mai oameni buni, eu am vrut sa va fac sa radeti, luati numai partile haioase…Pana la urma unii dintre noi au iesit din copilarie aproape normali, cu sau fara bataie…Imi cer scuze Elenei pentru ca i-am stricat postul…Astept pedeapsa!
Comentariu beton!17
@Georgian, io am ras. Poti sa ma consideri anormala. Dar, la fel ca si in povestea mea si a ta mi se pare amuzanta. Si pentru ca ai scris-o ironic mi se pare ca nu esti decat un om misto.
P.S. vei fi pedepsit!
Comentariu beton!17
@Georgian, îngrozitor să ai amintirea palmei tatălui ca prelungire a corpului tău …
@Elena, ai scris super simpatic, dacă n-ar fi fost și dureros … Detest punctele de suspensie, dar, uite că mai rămâi și fără cuvinte. Cam prea multe generații „educate” cu bătaia. Din păcate cunosc situații actuale cu copii atât de abuzați de, oricât ai fi de călit ți se întorc mațele pe dos.
Comentariu beton!12
@lotusull, acum cand ma gandesc parca nu mi se mai pare atat de rau…Desi daca as avea copii as alege un alt mod de educatie. Insa pe vremea aia erai un parinte prost daca nu stiai sa iti altoiesti copii. Cred ca faceau cursuri sau ceva. Insa nu pot spune ca m-am simtit abuzat insa stiu ca nu m-am putut apropia de taica-miu orice as fi facut. Cand se purta frumos il vedeam ca pe Dumnezeu dar trecea repede. Nici acum nu avem o relatie foarte apropiata desi ma doare foarte tare cand il vad batran si bolnav…
Comentariu beton!13
@Georgian, păi cred că nu e obligatoriu să avem o relație apropiată cu cineva, chiar dacă ne e părinte – aici ar fi multe de discutat, dar nu vreau să mă întind. E bine că ai dorința de a-ți educa altfel copiii, atunci când vor fi să fie. Și, cel mai important, prezența și manifestarea compasiunii și față de cineva care n-a fost ok cu noi, într-un context dat – dacă vrei e o măsură a „înălțimii” noastre, fără a fi fraieri 🙂
@ Elena, dacă nu era pasajul cu bătaia, mă hlizeam până la capătul postării. Te-am mai citit pe aici și îhi, autoironia, umorul fin sunt doar de bine 🙂
@Lotusull, asta a si fost ideea. Sa radem de amintiri. Dureros a fost doar sa simt cureaua. Amintirile nu ma dor deloc. In plus, sa nu crezi ca m-am oprit din a-i oripila efectiv cu prostiile mele. I-am facut varza. Cu carnato??. Ei au suportat mai multe de la mine decat eu de la ei.
@Georgian, exact! Nu ne ingramadim asa la bataie.??? Esti singur la parinti? Ca io mai scapam cateodata ca mai am o sora si-un frate si o mai luau si astia.
Acum io. Era iarna, frig ca dracu si ai mei aveau o boala cu caciula. Eu nu. Ca mi se strica freza si trebuia sa arat intr-un mare fel la liceu. Plecam cu ea pe cap si cand ieseam din raza lor vizuala, zbang in ghiozdan. Intr-o zi, cand ma intorceam de la liceu, un drac de copil a aruncat o punga cu apa de la blocul unde statea, exact in capul meu. M-a facut fleasca. Cum pana mea ma duc cu paru ud acasa, ca io teoretic aveam caciula si gluca pe cap. Am intrat intr-un bloc, in lift, l-am blocat, m-am dezbracat si cu maioul mi-am sters parul. Pana acasa urmele de apa de pe par au inghetat. Mi-am pus caciula in scara blocului si am ajuns acasa cu parul ud. Se topise ghiata de pe par.
Tata a stiut ca am transpirat alergand pana acasa ca aveam teme mullllltttte de facut. M-a dat si exemplu la fratii mei.
Comentariu beton!24
@Elena, am un frate mai mic cu 6 ani dar el a avut parte de o educatie mai libertina. Ai mei deja obosisera cu mine asa ca pe asta micu l-au lasat sa-si faca de cap. Este adevarat ca nici el nu a fost la fel de diliu ca mine dar era mai tupeist. Iesea afara fara sa ceara voi si cand era intrebat cand se intoarce raspundea cu „nu stiu, mai tarziu”. In schimb isi lua bataie de la mine saracu’ pentru ca na, trebuia sa ma descarc si eu pe unu mai mic…
Comentariu beton!18
Trist sau nu. Poate că părinții tăi aveau dreptate să porți izmene pe-un ger din ăla de crapă pietrele. Cu bătaia, nu-i corect !
Am râs în hohote la „femeie, ce te bagi?!?! astepta-ti randul!!!”.
@Elly, acum si eu cred ca poate aveau dreptate…Dar, na…Desi erau vremurile care erau, aveam si noi accese de rebeliune…:)
@Georgian, esti bun!
Râd cu lacrimi. Colegii se uită la mine cam lung.
@Georgian, iti jur ca am ras cu lacrimi cum nu o mai facusem de mult timp. ???
@lectorarumana, exact reactia asta am urmărit -o, iti jur! Unii o iau prea pe drept, mai exista si diagonale. Respectele mele!
@gerorgian, cred ca, asta e cel mai tare comentariu al tau pana in prezent. Pe masura ce citeam intrasem in dinamica si-n pielea ta, si aia cu: ” intro zi m-am imbracat elegant, fara izmene (era mare vaj afara)”, merita scosul palariei maginare. Mai da-ne, please!
@Georgian:Când am citit comentariul eram singura în birou, intre timp au mai venit colegii, eu râdeam cu lacrimi, ei nu știau ce sa îmi zică, credeau ca plâng (sunt foarte sensibiloasa și plâng la orice).
@Elena: pana la ultimul pasaj am râs la fel cu lacrimi
Mulţumesc pentru amintirile pe care le-ai trezit. cuvântul ,,jampilică,, a fost întrerupătorul care le-a declanşat. Nu cred că ştie toată lumea ce era o jampilică. Again, mulţumesc!
Am ras cu lacrimi, pana am dat-o-n plans. A tremurat sufletul in mine citind finalul si eu nu mi-am luat-o asa tare niciodata. Am mancat de vreo trei ori bataie si din motive absurde care palesc total pe langa izmenele tale.
Numai eu aveam voie sa stau la discoteca pana la ce ora voiam eu? Ora anuntata anterior. Gen „pana la ce ora stai? Pana la x. Bine, dar la x sa fii acasa, ca ne facem griji”. Nu, nu luam bataie daca depaseam ora. E drept, in anii ’90./
Sau la majorate (nu erau prea multe petreceri pe vremea aia): stai pana la sfarsit sau pleci si tu cu inca cineva. Daca vrei sa pleci mai devreme intrebi si tu unde e un telefon, ne suni si vin si te iau (nu aparusera mobilele). Venea tata si ma lua si la 2 noaptea fara comentarii. Nu parea sa fi dormit pana atunci.
Comentariu beton!13
@Ady, mie la majorate imi placea cel mai mult. Tata imi spunea asa: sa nu cumva s vii cu taxiul singura acasa, ca te omor! Asta cu „te omor” cred ca o aveau in ADN toti parintii. Daca n-ai cu cine sa vii cu taxiul, stai pana la 6 dimineata cand incep sa circule autobuzele. Well? Ce crezi? NICIODATA nu aveam cu cine sa vin cu taxiul.??
La mine acasa nu erau si nu sunt taxiuri, autobuze sau orice ar putea sa insemne transport in comun local. Ori pe jos (si asta era exclus singura la 2-3 noaptea) ori masina personala.
De reținut: „a se bănănăi” și „…. unora le plac ciudații….” Super, super! O zi faină, duamna!
@VictorR, traduc. A bănănăi=a freca duda sau menta, dupa gust. Stateam aiurea in fața blocului si nu faceam nimic. Asta cu ciudatii…cred ca totusi a zis „animalele” in sensul de maimute. Avea frate-miu niste dragalasenii d-astea cu mine ??
Super sa fie si ziua ta!
Păi, s-avem, zic! Acu’ mă laud și io (dacă nu io, atunci cine? Popa și polițaiu’? 🙂 ) când vreau să zic că le-am înțeles pe săracele expresii, dar, nefiind uzuale, mi-au plăcut mult! În rest, vă mai așteptăm pe la noi, prin telefoane, tablete și de ce nu? prin leptoape, c-au fost reparate!!! 🙂
@VictorR, multumesc☺. Mai am cateva expresii..
De la tata am luat o singura palma in 88 lângă masina de spălat albalux,furam kent din ala maro din casa si îl dădeam la bagabontii cartierului.Si lipsisem si vreo doua zile de la scoală si trimisese dirigu pe unii sa ii intrebe pe ai mei daca sunt bolnav.Mama ma caftea cu entuziasm pentru fiecare tampenie.Dar de la 13 ani luam si dădeam pumni in cap intr-o sala de box asa ca palmele maica-mii erau bătăi cu panselute.Sa o urăsc pe mama sau sa am resentimente pentru palmele date ar fi dovada maxima de castrare.Nu mi-am lovit copiii,nu ii jignesc,am destule metode coercitive la dispozitie.Rolul meu este sa ii învăț sa fie barbati nu sa fie niste barbie introvertite.
@VictorR, expresiile mele :)))). Am cateva.
P.S. Multumesc de aprecieri☺
@edelweiss, o sa-mi inscriu copilul la box. Glumesc. Nu am mania persecutiei. Chiar am mare scandal cu invatatoarea la scoala ca simt ca-l ingradeste cu niste reguli depasite. Repet: a fost singura bataie pe care am luat-o…15 ani, discoteca, singura. Pe vremea aia nu prea aveau cum sa ma pedepseasca ca nu prea avem desene, tableta, telefon..
Eu am fost norocos. N am luat bataie, nu am fost abuzat nici macar verbal si am facut destule prostii
@Bogdan, si eu am fost norocoasa. Chiar n-am resentimente față de parinti. O parte din ce sunt astazi li se datoreaza. Textul a fost scris sa radem de prostiile facute in copilarie, nicidecum sa deschis rani.
Am luat o singura palma de la tata in toata copilaria pe motiv ca nu-i placea cum imi iesise nu stiu ce litera- si asa chinuita sa le pictez la lumina unei lampi chioare. Mama isi facuse un fetis din matura, sora -mea o pitea cand se apropia ora sa vina de la munca. Ea si-o lua mult mai des, ce e drept, a fost, este si va ramane oaia neagra a familiei.
@lectoraruman, mama a fost croitoreasa. Avea un „T-eu”. (linie de croitorie in forma de T). Noi ii ziceam T de la teroare. :))))
@Elena, daaa, cunosc si alte obiecte de „tortura”. Bine, cam orice le cadea in mana parintilor nostri se putea transforma in obiect de tortura pentru noi.
Offf! Pot să spun că am avut o copilărie fericită. Ai mei nu ne-au bătut niciodată. Singura care avea voie să ne certe sau să ne caftească cu câte o palmă peste fund când eram mici a fost bunica. Dar avea o mână uşoară aşa că era mai mult o…adiere de atenţionare, taică-meu nu ne-a lovi niciodată, doar că ne cicălea până ne-am fi dorit mai repede o bătaie, decât atâtea vorbe. Nu ne jignea, doar ne făcea morală. Chiar îmi pare rău de cei care au amintiri urâte din copilărie.
@9, din fericire aici nu exista oameni cu amintiri urate din copilărie sau cu sechele. Aici avem o comunitate de oameni frumosi, inteligenti si cu simtul umorului si autoironiei. Este meritul lui Mihai, bineinteles dar pana la urma noi suntem cei care ne facem unii altora diminețile si zilele mai bune. Cu sau fără bătaia din copilărie.
Georgian, de când citesc pe aici,am constatat şi eu că am de-a face cu oameni inteligenţi, cu simţul umorului şi autoironici. Sigur că dacă nu ar fi fost aşa, nu aş mai fi revenit a doua oară. Doar că aces text mi s-a părut a avea o veselie forţată. Poate doar mi s-a părut, poate….
@9, depinde cum privesti tu textul (si, implicit, intamplarea descrisa) si cum il priveste autoarea.
Eu, de exemplu, am incercat sa nu comentez prea mult fiindca, trecand peste faptul ca e foarte bine scris (bravo, @Elena!), mi-a rascolit niste amintiri nu tocmai placute. Batutul copiilor de catre parinti este un subiect sensibil si nu toti il pot trata cu umor si auto-ironie (eu nu pot).
Comentariu beton!12
Ionut, textul e bine scris, tocmai de aceea trezeşte compasiune din partea mea. Cât despre violenţa de orice fel, nu mi se pare că are haz, în nici un context.
Dar sigur că da, asta este opinia mea. 🙂
@9, ti s-a parut. Nu e fortata deloc.Realitatea este alta. Si e de bine .Chiar am vrut sa ne-amintim de copilarie. Dar la modul ala vesel. Citeste prima parte te rog. O sa vezi ca ironizez si ma amuz de tot. Inclusiv de combinatia verde-mov.
@Ionut, multumesc. Ma bucur ca ti-a placut. Cumva simt nevoia sa spun clar ca nu am fost un copil maltratat. Chiar am avut o copalarie mistom. Umorul il mostenes de la tata :))). Sincer, imi pare tare rau ca am deschis cutia Pandorei. Nu sunt de acord cu nici un fel de tortura. Atata timp cat am gura pot exprima verbal tot ceea ce-mi doresc.
@Georgian, amin!
Elena, tu ai scris texul, te cred că nu ai resentimente faţă de părinţii tăi. Asta spune multe despre tine.:)
Doar că eu spuneam că asta am simţit când am citit textul cap-coadă. 🙂
frumos scris, funny, asa, self deprecating, nice. Dã ce nu vrea sa-si face autoarea blog?
Astaa cu bataia la copii -eu nu stiu daca exista studii prospective longitudinale care sa urmareasca plozii comparativ aia educati cu cureawa versus aia educati cu trecutul la colt sau psihologii d-alea soft, studii cu un outcome clar si o metodologie serioasa. Zic doar ca nu stim care [i] au ajuns mai bine. [/i]
E foarte usor si emotional sa presupunem ca educatia se face indiferent de tipologia plodului intr-un singur fel si anume cum ne-ar conveni noua, societatii sau cum e la moda, ne scuteste de dileme.
Da stim sau doar credem ca asta e cea mai eficienta?
@Mihai, teoretic raul il preluam mai repede decat binele. Paralelismul dintre cele doua tipuri de copii ar fi interesant. Un lucru e clar si a spus si Georgian mai sus: pe vremea aia cam asta era educatia. Ca nu ma altoia mama, o luam de la bunica-mea si tot o luam. :))))
Si crede-ma, bunica activa la categoria grea:))))).
P.S. – blog, nu. N-am talentul lui Mihai de a strange atat dr multi oameni misto la un loc. In plus e o munca infernala pentru care-l admir foarte tare.
@ Mihai
In ultima vreme, de cand cu isteria generala declansata de dreptul la adoptie al cuplurilor LGBT sau de trendul de familii monoparentale rezultate din relatii pasagere sau prin insamantare artificiala, studiile sunt, cel putin pentru gustul meu, suparator de des si de partinitor invocate. In top, desigur, studiul celor de la Harvard, care concluzioneaza ca fie in cazul familiei hetero, fie in celalalt, personalitatea copiilor nu e afecatata. Mmm .. sa ne plecam asadar adevarului stiintific, ai zice. Pe dreacu’ ! Pana si Gherghina de la Belciugatele constientizeaza ca prichindeii au o inocenta, senitate sau o inconstienta proprie lor sau proprie varstei, la care aportul adultilor e zero barat. Cati nu profita abject de candoarea lor ce nu le constientizeaza imoralitatea ? „Sunt prea mici ca sa-si dea seama !” Apoi, din experienta personala, nu pot decat sa confirm ca notiunea de „parinte rau” e extrem de relativa. Sintetizand-o, as putea spune ca … n-am avut parinti de fapt. Nici n-au fost casatoriti, nici n-au trait impreuna. La inmormantarea tatalui am si refuzat sa particip. Dar, daaar ! Niciodata vreunul din ei nu s-a coborat la nivelul parintilor de azi, la promiscuitatea lor morala. Tata, profesor universitar, n-a dus vreodata mana dupa plic. Nu-ti lua dreptul la contestatie, nici n-avea cum, dar din 5,73 se facea 5,82, nicedecum 8 sau 9, ca-n zilele noastre, Ce rahat e asta ? Exista forma de discreditare mai profunda a profesiei sau a propriei judecati ? De altfel, cea mai vie amintire legata de meditatiile pe care mi le dadea, era ca lipea filele cu rezultatele corecte de la sfarsitul manualelor spre a ne stimula increderea in propria judecata. Mama, si ea fosta profa, era mult mai indulgenta, dar, copil de ghiabur ridicat de securitate, avea si ea momentele ei de intransigenta, jurandu-se ca ne omoara cu mana ei de vom ajunge sa „colaboram”. Desi stia sa prepare in casa cam orice fel de bautura, doar crescuse intr-o zona viticola, mai terminase si chimia, niciodata n-am vazut-o, hai, macar usor ametita de bautura. En fine, multe de povestit, insa in ciuda celor spuse, dar mai ales nespuse, niciodata n-am sa regret ca n-am avut alti parinti si numai pentru simplul fapt ca pentru mine „mai bine posibil” niciodata n-o sa inlocuiasca unicitatea lor. Cam atata pret pun pe „studiile” parentale !
@elena
@faiantaru
Trollam si eu. In realitate exista o gramada (zeci cel putin!!) de studii care arata ca parental punishmentul nu da rezultate superioare altor metode in ceea ce priveste complianta copiilor, adica nu ii face mai ascultatori, ba chiar pe termen lung le afecteaza dezv sociala si psihica, cu mood disorders, depression, anxiety etcetc. ? Pe studiile astea se bazeaza o intreaga gama de politici /masuri impotriva child abuzului, incluzandu-le pe cele in vigoare si la noi din tara.
Da. Și ai mei erau ciufuți. Erau și vremurile altfel. În fine, pocneală era, pocneală o mai fi… Fiecare cum îl/o lasă barza.
@Simona, ciufuti in comparatie cu alti parinti? Ca pe vremea mea toti parintii erau la fel.
Se găsea măcar una care să aibă părinți indulgenți cu toate cele. Așa, pentru diversitate.
Părinţii mei n.au fost batuţi. Noi, „fetele lui tata” nici atât. Aveam reguli, pe care le respectam pentru că ni se pareau de bun simţ. Părinţii mei au fost campioni la tâmpenii, în copilărie și adolescenţă, mereu spun că noi am fost cuminți pe lângă ei. Tata a venit tatuat la 16 ani, l.a băgat bunica.n cadă și l.a frecat cu peria de sârmă. A sperat că e desenat :)) mama a spart tabla, la liceu. :)) a fost pedepsită o lună…n.a ieșit din casă nici măcar să ducă gunoiul. Și tot felul de povești din astea…ideea e că se poate să crești oameni buni și fără bătaie. Îmi iubesc și.mi respect părinții. Am avut ceva lipsuri financiare, dar iubirea și înțelegerea n.au lipsit niciodată.
Tata, dacă citești, să știi că meritam două palme când am ţipat că „am 18 ani, fac ce vreau”. Să știi că habar n.aveam de creierii mei :))
Si,te.a educa in vreun fel bataia aia!? Sunt sigur ca n.ai mai plecat niciodata fara sa spui: unde,ci cine si la ce ora!
Nu sunt de acord cu bătaia – în general! Nici a copiilor, nici a femeilor, nici a bărbaţilor între ei. Îmi repugnă violenţa fizică (chiar şi cea verbală când escaladează spre umilirea celuilalt).
Însă, noi toţi funcţionăm ca societate numai şi numai ţinând cont de reguli, legi, norme. Dacă nu sunt respectate, ne supunem corecţiilor (amenzi, sanctionari, penalizări, închisoare).
Ca atare, la nivel micro, ce-i poţi face unui copil (care mai e şi al tău şi-l iubeşti infinit) dacă el nu se supune „legilor” convieţuirii lui în familie şi societate? Să-i dai amendă? Sancţiunile există în familie la un alt nivel – şi mă refer aici la familii normale, nu la psihopaţi.
Am avut o copilărie fericită, dar taică-miu mă „sancţiona” exigent când mă prindea că mint. Şi bine a făcut! Sau când răspundeam obraznic. Şi bine a făcut. Sigur că mai întâi îmi spunea cu vorba bună, apoi mă moraliza, mă certa. Dar când aceste sancţiuni uşoare nu dădeau rezultat, trecea la alea grele. Şi bine făcea, că altfel cine ştie ce mitomană eram azi? Educaţia lui – aia cu cureaua – m-a format astfel încât azi să nu-mi fie frică să spun adevărul în faţă, fără teamă…
Pe fii-miu nu l-a atins nimeni, numai eu, 1 dată/an, până pe la 9-10 ani. Morală şi iar morală pe el, vreo 11 luni anual. Până devenea surd, imun la orice i se zicea. Şi venea momentul izbucnirii când nu ne mai înţelegeam cu el şi-l luam (intim şi discret) în altă camera unde îi trăgeam câteva scatoalce la fund – mai mult să-l sperii decât să-l doară. Vreau să spun că în următoarele luni era copilul model. Până uita scatoalcele şi iar o lua razna cu mitocăniile. Răbdam, moralizam, atenţionam – câteva luni. Iar se făcea anul şi se cerea o serie de scatoalce la fund.
Cert e că, uneori (poate deseori) toată morala din lume nu ajută. Şi dacă nu dă rezultate, trebuie să faci ceva cu copilul, ca să nu-l laşi să crească nesimţit, obraznic, mincinos etc. Şi el, ca şi adulţii, trebuie să ştie că dacă face tâmpenii este „amendat”.
Scuze pentru textul aşa lung. Extremele nu sunt o soluţie. Să-ţi baţi copilul de să-l bagi în spital e o crimă. Dar nici să-l bibileşti indulgent nu cred că e benefic, când încearcă să-l „plagieze” pe Dl. Goe…
Doi ani la rand, a noua si a zecea am invatat fizica vara… Adica eram corigenta.. Nu m-au batut dar mi-au tinut morala…
In clasa a xi-a la final am luat premiul doi…
M-a batut mama de mi-a mutat falca in stanga… Pe motiv ca * Nu esti proasta doar lenesa fir-ai a dracu’ sa fii*