Primiț’ cu tatuaju’?

Aveți mai jos un text absolutamente mișto, semnat Lacămioara Bozieru. Iar subiectul este și el beton. Luaț’ dă citiț.

………………………………………………………………………………

Să tot fie un an de când povestea Vasilescu despre un tatuat ,,culeanu” peste care a dat în metrou şi se întreba dacă cei peste 25 de ani trecuţi de la aventurile din ‘89 au fost suficienţi ca să ne vindecăm de prejudecăţi. Mai mare râsul, bre! Cum să ne vindecăm aşa pe repede-nainte? Să-i mai şi angajăm? Doamne apără şi păzeşte! Să zică mersi că nu-i scuipăm.

Ah, da, poate e bine să vă spun că eu sunt din-alea… tatuatele şi ca să vă iasă cafeaua de-o beţi acum când citiţi fix pe nas, m-am apucat de năzdrăvănia asta când aveam 46 de ani, nu 20. Dar staţi, dacă mai continuaţi lectura, la preţ de un articol vă mai dau şi o surpriză de proporţii, doar că aia vine la sfârşitul finalului.

Ce spuneam? (mă cam lasă memoria la vârsta mea) Hai că mi-am amintit: lumea nu prea ştie ce caută tatuaţii prin spaţiul carpato-danubiano-pontic, dar mai ales nu-i vrea prin multinaţionale că nu dau bine şi nici clienţii nu i-ar dori prin preajmă, să nu se infecteze de la desenele alea şi să le vină şi lor (puşchea pe limbă) asemenea idei.

People, şefilor din companii, haşeriştilor din toate multinaţionalele, recrutorilor din agenţii, numai tatuaţi ar trebui să căutaţi, d-ăia hotărâţi ca mine, cu cerneală pe mâini, numai p-ăia de pe ale căror antebraţe rânjesc cranii, se-colăcesc şerpi, de pe ai căror trandafiri subcutanaţi vă curge roua pe birou.

Vi se pare o exagerare? Atunci nu ştiţi ce înseamnă un ,,sleeve”. Înainte de a vă întinde vouă mâna, cel care v-a intrat în birou a petrecut timp contemplând ideea de a se tatua şi stabilind modelul. A ştiut prea bine cum îl veţi privi şi a avut în vedere şi posiblitatea ca niscai prieteni să nu-i mai vorbească niciodată după ce vor afla că a făcut această nebunie.

Toate astea demonstrează că noul vostru posibil angajat e capabil de decizii importante după ce ia toţi factorii în considerare, să planifice, să anticipeze, dar şi să-şi asume responsabilitatea propriilor decizii. Eh, spuneţi-mi voi că nu aţi fi fericiţi să aveţi doar astfel de angajaţi?

Apoi trebuie să mai aveţi în vedere că ar fi ideal să-l căutaţi pe cel care are cele mai multe tatuaje fiindcă acela este şi cel mai răbdător dintre ei. Nu-l întrebaţi dacă l-a durut că-i demonstraţi doar că sunteţi nătărăi (cum dreaqu să nu te doară când pielea ţi-a fost străpunsă de mii de ori, ştearsă cu dezinfectante, frecată cu antibacteriene, apoi ţesută din nou?), dar căscaţi ochii la desene.

Nu-i frumos să te holbezi, dar faceţi-o fără ruşine şi cereţi-le să vă explice semnificaţia (da, orice tatuaj are o poveste, nu fiţi proşti sadea să întrebaţi dacă înseamnă ceva, că poate nu vă mai vor ei de şefi) care vă poate dezvălui mai multe decât aţi putea crede despre personalitatea viitorului angajat. Uite-aşa aflaţi câtă imaginaţie are tatuatul, dar mai ales cât stoicism.

Cam da, stoicism, ţinând cont că un singur tatuaj de dimensiune medie poate să necesite 7 ore de lucru, timp în care nu te poţi frichini cum vrei tu, oricât de tare ar durea. Repet, doare ca naiba, ustură şi nemişcarea preţ de câteva ore accentueză senzaţia de disconfort până la paroxism. Nu cred că vreun angajator cu toate ţiglele pe casă ar refuza să aibă în echipă pe cineva capabil de asemenea performanţă. Închipuiţi-vă numai câte ore suplimentare ar face unul ca ăsta fără să clipească măcar.

În plus, n-ar fi rău să vă gândiţi ce coa*e are de-şi poartă tatuajele la vedere într-o lume în care reacţiile variază de la belitul ochilor, până la blesteme din cele pe care nici cu gândul nu le-aţi gândi.

Dacă mai aveţi norocul să vă stea o femeie d-asta pe scaun la interviu, chiar nu vă înţeleg dacă n-o angajaţi pe dată. Nici în proprii nădragi nu veţi găsi ,,bijuterii” mai făloase ca cele care sigur o împodobesc pe cea din faţa voastră. Nu doar că a îndurat cât i s-a bătut în piele desenul la care vă holbaţi, dar până să vi se aşeze înainte, cel mai probabil i s-a strigat cel puţin o dată: ,,Ioteee, nebunaaa, ce tatuaşe are! Făăă, curva dreaqu, dă-te, făă, în…” , aşa că nu e de camuflaj, e direct de bombardament.

E bine să ştiţi că, spre deosebire de bărbaţi, femeile tatuate devin exponate publice. În timp ce pe masculi nimeni nu simte nevoia să-i atingă, de femei doresc să se frece toţi bărbaţii din reatebeu, taximetriştii, vânzătorii de la piaţă, dar mai ales duduile de la cosmetică şi dacă n-au ucis pe nimeni încă, sunt reîncarnarea maicii Tereza, deci a nu se rata.

Necunoscuții de prin malluri vor da cu deştu‘ pe tatuaje (sau măcar vor încerca), vor înşfăca braţul tragându-le mai aproape, de parcă s-ar impregna şi pe ei vreun desen, vor dori să afle dacă au şi tatuaje ,,secrete” , sugerându-le femeilor să le arate şi p-alea, dar mai presus de orice îşi vor manifesta nevoia urgentă de a se angaja cu ele în relaţii sexuale imediate în poziţii mai mult sau mai puţin fireşti. Ştiţi ce înseamnă să rezişti la asemenea subtilităţi? Nervi de oţel.

Cât despre celelalte cucoane de anumite vârste, alea ,,curate”, ele vor privi cu oarecare jind la masculii bogat decoraţi, dar vor arunca anatema pe suratele lor care s-au ,,sluţit” sub aparatul artiştilor tatuatori, aşa că nu vor ezita să le arate pe tatuate cu deştu, să se crucească adânc peste ţâţe scuipându-şi des între ele, să nu care cumva să sară dracii şi pe ele, pot chiar să le strige ,,stricatelor” una-două din inima lor creştină, mâncată de indignare.

Credeţi-mă că vreţi în firmă o femeie care poate să treacă prin toate astea, să ţină fruntea sus, să zâmbească la fel de vesel şi indiferent, contemplând în acelaşi timp spectacolul imbecilităţii locale cu umor, demnitate şi fără ranchiună.

Merită să vă gândiţi şi la faptul că între un angajat ipocrit acoperit de desene, ca mafioţii (pe oriunde nu puteţi voi vedea) şi unul care-şi poartă deciziile de viaţă cu onestitate pe sub nasul vostru, aţi avea mai mult de câştigat atrăgându-vi-l alături de voi pe mâzgălitul nonconformist.

Cam atât mă gândeam să spun, doar că nu-mi amintesc ce surpriză ziceam că vă fac la sfârşit. Poate altă dată.

Oricum, fiindcă în septembrie e destul de cald, voi merge şi anul ăsta tot în maieu la deschiderea anului şcolar mai ales că am un upper sleeve nou cu un „tree of life” pe care nici elevii mei şi nici părinţii lor nu l-au văzut încă. Iar pe ei pot să contez că nu vor vrea să se frece de el ca de moaştele Sfintei Parascheva.

sursa foto