După cum vă ziceam și ieri, am fost prins rău zilele astea. Dar nu vă lăsam eu de izbeliște. Așa că v-am pus spre citire un text scris de colega cititoare Oana.

…………………………………………………………………………………….

Am avut și eu ca toate fetele o prima mare iubire. Era vecin cu mine, iar din camera mea se vedea perfect la el în bucătărie. După ce-a observat cât timp stăteam și mă holbam la el cum făcea tracțiuni seara, la tocul ușii, mama l-a poreclit Romeo. Iubeam la el (platonic) din clasa a 7-a, cred, iar el îmi iubea toate vecinele mai puțin pe mine.

În vacanța de vară (terminasem a 10-a parcă) , pe 23 August am fost convocați de la toate liceele pe Staduionul Municipal la o serbare în cinstea prea-măritului, prea-slăvitului. Bineînțeles, era și EL acolo. Romeo, stăpânul inimii mele.

Am stabilit să ne așteptăm unul pe celălat la final și să mergem împreună acasă. Va dați seama ce emoții au fost toată ziua pe capul meu, au trecut orele alea înfiorător de greu, iar eu aveam atâția fluturi în stomac că, la final, chiar înainte să ne întâlnim, m-a apucat cufureala. Mă luaseră transpirațiile reci și am început să caut cu disperare un tufiș, o văgăună izolată, orice!

Dar de unde izolare pe un stadion plin ochi de elevi? În sfârșit dau de o toaletă în care dau buzna disperată, dar înauntru beznă totală! Nu vedeam nimic, puțea infiorător, dar cum eram la un sfert de secundă de a face pe mine, mi-am spus “la naiba, fie ce-o fi” și-am intrat. Nu vedeam absolut nimic, bâjbâiam ca un orb, pe pipăite am împins o ușă, apoi am sondat terenul cu piciorul, ca să identific poziția toaletei. Aparent edificată, m-am poziționat ca să “rezolv” treba și în timp ce mă aplecam am simțit că ating ceva, dar fericită că mi-am găsit locul în Univers, n-am mai dat importanță. Mă grăbeam, doar mă aștepta Romeo

Am terminat treaba și în drum spre ieșirea din văgăuna am dat să-mi îndrept sarafanul. M-am albit instant când am realizat de ce mă atinsesem pe toaletă. Pe sarafan și pe mână eram plină de… rahat. Disperată m-am întors în văgăună cu speranța deșartă că o curge măcar o picătură de apă la chiuvete.
După cum intuiți, nada, nema, niente.

Am ieșit, m-am strecurat langă un tufiș și am încercat procedeul de curățire cu frunze! Ce să te ștergi, că mai rău l-am întins pe mine. Iar în timpul ăsta, îl vedeam pe el cum se uită după mine și deja era nerăbdător.

Până la urmă, m-am dus umilă și i-am povestit ce am pătit. N-avea sens să ascund, oricum puțeam mai rău decât văgăuna din care ieșisem. Mult mai rău, că doar acum era întins pe tot sarafanul.

A fost drăgut, totuși. Am mers pe jos până acasă, mi-a cărat plasa. Am urcat pe Dobrogeanu Gherea, iar în vârful dealului țin minte că ne-am oprit puțin. Apusul lumina roșu orașul, eram langă băiatul pe care îl iubeam de patru ani, am tras adânc aer în piept și mi-au dat lacrimile… de miros și pentru că eram convinsă că n-o să mă pupe la despărtire! Am avut dreptate.

Ciudat e că și acum consider episodul ăsta ca fiind unul dintre cele mai romantice momente din viață mea. Normal, între timp mirosul s-a dus, nu-l mai simt!
mihai_vasilescu_sarut

sursa foto