Trei ani de blog

Azi sunt exact trei ani de când am scris prima oară pe acest blog. Mă rog, nu chiar pe ăsta, pe atunci eram pe wordpress, dar aţi înţeles voi ce-am vrut să spun. Şi mă felicit, măcar o dată pe săptămână, pentru inspiraţia de a-l face. Datorită lui am trăit nişte experienţe incredibile şi am cunoscut oameni la care n-aş fi avut cum să am acces altfel. Dar cel mai mult mă bucură că în continuare scriu cu aceeaşi plăcere şi că voi sunteţi aici să ne distrăm împreună. Iar pentru asta vă mulţumesc!

Sunt extrem de mândru de tot ce-am realizat, vis-a-vis de blog, în ăştia trei ani. Dar totul a culminat chiar săptămâna trecută, când am aflat că am ajuns în top 50 bloggeri generalişti din România. Da, ştiu, am văzut că prin Social Media s-a făcut mişto de topul ăsta. Eu n-am făcut. Ştiţi de ce? Pentru că nu pot să fac mişto de hobby-ul meu şi de munca mea. Ba chiar voi mai spune încă o dată că sunt extrem de mândru că am ajuns în el. Pentru că am făcut totul singur, după capul meu, şi se pare că am făcut bine.

Iar acum, deşi nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi despre blogging, pentru că mai am eu o grămadă de învăţat, am să las totuşi mai jos nişte consideraţii de bun-simţ, câteva chestii de care m-am lovit eu în perioada asta. S-ar putea să le folosească celor care-şi simt talentul tropăindu-le prin vene şi ar vrea să-i dea frâu liber pe interneţi.

-Dacă simţi ca ai avea ceva de spus şi că un blog este exact ce ţi-ar trebui, nu mai sta pe gânduri, fă-l! Azi! Nu ai absolut nimic de pierdut. Măcar vezi despre ce este vorba şi cu ce se mănâncă domeniul ăsta, deci oricum vei ieşi pe plus, măcar ca experienţă.

-Dar dacă îl faci pornind de la intenţia de a-l monetiza, de a produce bani cu el, pentru că aşa vezi tu în jur sau aşa ai auzit, well, poţi să-l închizi. Tot azi. Nu se va întâmpla.

-Dacă nu te interesează banii, în schimb vrei celebritate (deşi nu te numeşti Cabral, Mîndruţă sau Tudor Chirilă), sfatul meu este acelaşi: închide-l azi! Nici asta nu se va întâmpla. Ştii, celebritatea este atunci când te recunoaşte lumea pe stradă. Iar pe tine, crede-mă, nu te va recunoaşte nimeni.

-Nu sta mai mult de câteva săptămâni pe subdomeniul wordpress. Ia-ţi domeniu propriu şi un hosting decent. Investeşte un pic în pasiunea ta, dacă vrei să investească şi cititorii în tine. Altfel mesajul pe care-l transmiţi este: nu am încredere în mine şi în ce fac aici. Păi dacă tu n-ai, atunci de ce-aş avea eu? Da, ştiu, esti ferm convins că tot ce contează este modul minunat în care scrii, nu url-ul blogului. Well, dacă mânjeşti o bucată de aur cu balegă şi o laşi pe stradă, o vei găsi acolo şi a doua zi. Şi dacă nu mă credeti pe mine, uite ce zice omul ăsta care are un pic mai multă experienţă.

-Nu mai spune în stânga şi-n dreapta că tu scrii de plăcere, doar pentru tine, şi nu te intersează dacă te citeşte cineva. Dacă ar fi fost aşa, ai fi avut un jurnal pe care-l ţineai în sertar, nu postai în spaţiul public şi nu apăsai obsesiv tasta F5. Ce nu ştii tu este că toţi am spus la un moment dat minciuna asta, dar să vezi ce repede uiţi de ea în ziua în care faci pentru prima dată trei sute de unici şi te crezi noul Orhan Pamuk.

-Răspunde la comentarii. La toate. Şi, dacă poţi, nu a doua zi, nu peste şase ore. Oamenii îţi scriu pentru că au rezonat cu textul tău, au o părere şi vor să le zici ce crezi despre ce au avut ei de spus, nu să vorbească singuri. Pentru vorbit ca televizorul, n-au nevoie de tine şi de blogul tău. Este un principiu de la care nu voi abdica niciodată, deşi am fost acuzat, mai mult sau mai puţin voalat, că „de-aia ai tu multe comentarii, fiindcă răspunzi la toată lumea”. No, shit! Este exact aşa, dar invers. Pentru că le răspund tuturor, am multe comentarii.

-Nu da mesaje sau mailuri către alţi bloggeri, prin care să-i rogi să facă schimb de link-uri cu tine.

-Du-te la evenimente. Ieşi din spatele tastaturii şi du-te să cunoşti oameni din zona asta. O să fii surprins cât de mult contează.

-Nu intra în „războaie” online inutile. Nu vei câştiga nimic din ele, în schimb rişti să rămâi certat cu o grămadă de lume. Vezi-ţi de blogul tău.

-Scrie! Scrie! Scrie! Conţinutul este singurul care te diferenţiază. Deci, scrie!

-Postează într-un ritm care ţi se potriveşte şi ţine-te de el.

-Dacă, din diverse motive, nu mai poţi/vrei să scrii o perioadă mai lungă de timp, anunţă. Spune-le cititorilor pe ce perioadă vei lipsi, ca să înţeleagă că-ţi pasă de ei. Altfel nu le va păsa nici lor de tine.

Cam atât pentru azi. Au trecut repede primii trei ani. Să vedem ce-o mai fi în următorii trei.

P.S. Nu aveţi idee ce bine m-am simţit prima oară când mi s-a adresat cineva cu apelativul „blogger”. Pentru că aşa cum trusa de scule, pe care o ţii în debara, nu te transformă automat în instalator, nici deţinerea unui blog nu te validează instant ca fiind blogger.

P.P.S. Nu pot să nu-i mulţumesc „tipului de la tehnic”, omul care îmi face toate chefurile şi care are grijă hobby-ul meu virtual. Să trăieşti, coane, şi să mă ierţi pentru cât te frec la cap!