Şi acum, pentru că voi aţi vrut aşa, vă las linkuri către articolele care mi-au placut cel mai mult în săptămâna care se termină azi. Pe unele dintre ele le-am mai share-uit pe Facebook, dar cum nu vă am pe toţi în listă sau mulţi dintre voi nici nu aveţi cont, le voi pune şi aici.

M-am tot gândit câte să vă las, ca să nu fie obositor. Prima oară am vrut cinci, apoi am urcat la şapte, în final, după cum vedeţi, m-am oprit la zece. Va rog să-mi spuneţi dacă este ok. Mie mi se par olecuţă cam multe, dar nu m-am putut hotărî (aveam salvate încă vreo cinsprezece). Deci? Rămâne aşa? Vreţi mai puţine? Daţi-vă şi voi cu părerea, please!

Încă o rugăminte. Mulţi dintre voi aveţi bloguri, pe unele le citesc, pe altele nu. Dacă în cursul săptămânii scrieţi vreun text care vi se pare bun, spre foarte bun, spre excepţional, nu ezitaţi să-mi daţi linkul pe email, adresa de la „Contact” (da, deşi pare puţin probabil, nu apuc nici eu să citesc chiar tot internetul de la cap la coadă).

Nu mă întrebaţi ce înseamnă articol bun. Orice om care scrie ştie din secunda în care a pus ultimul punct dacă e ceva de capul textului respectiv. Deci, dacă simţiţi asta, încercaţi-mă cu un link pe email. Dacă vreţi, nu e obligatoriu.

Ah, o scurtă concluzie: nu-mi vine să cred că în anul de graţie 2016 mai există publisheri care nu folosesc diacritice. Pur şi simplu nu înţeleg de ce. Dar cel mai probabil de vină este lenea. Trist.

Lectură plăcută!

  1. M-a uns pe suflet;
  2. Nu vreţi să ştiţi cât am râs şi ce ciudă mi-a fost ca nu mi-a venit mie ideea;
  3. Pentru dacopaţi (dacologi?);
  4. De ce nu e bine să punem etichete;
  5. Nici măcar iarna nu-i ca iarna;
  6. Generaţia următoare mai mişto sau nu?
  7. Aşa m-am lămurit ce s-a întâmplat cu familia de români din Norvegia;
  8. Florin Chilian e noul Dan Puric. Sau nu;
  9. O poveste. Care s-ar putea să nu fie chiar poveste;
  10. Cel mai tare tratat de parenting ever;

 

mihai_vasilescu_cititori