N-am avut de ales şi am fost nevoit să public acest text scris de Ana R. Ea zice că l-a scris ca pentru azi este ziua mea, eu sunt convins că doar s-a dat bine pe lângă mine, ca să uit că de patru săptămâni o freacă la rece  şi nu e în stare să-mi trimită nici doua rânduri. Na, că până la urmă a scris.

 

L-am cunoscut acum aproape trei ani. “Cunoscut” e mult spus, pentru că nu ne-am văzut niciodată față în față la un pepsi. Am dat total întâmplător peste blogul lui și mi-a plăcut din prima clipă. Apoi m-a impresionat povestea voinței lui.

În stilul lui am regăsit un fel de varianta mea masculină, mult mai dezinvolt și direct decât mine. Nu e de mirare că suntem născuți la interval de două zile (deși eu sunt un pic mai tinerica). 😀

Apoi am început să-i comentez pe blog, comentarii lungi, din ce în ce mai lungi. Când mi-a propus să scriu un guest post am leșinat de bucurie și de frică în același timp. Nu ştiam dacă voi fi în stare s-o fac, comentariile sunt una, articolele alta. Dar mi-am luat inima în dinţi şi am scris. Şi de atunci tot scriu, iar el îmi găzduieşte textele.

M-a lăsat să îmi fac de cap, deşi de multe ori am avut opinii diferite. Ne-am ciondănit în comentarii și în păreri. Interesant este că în permanență am învățat câte ceva. Datorită lui am devenit mai încrezătoare în forțele mele, am învățat să îmi susțin cu tărie ideile și să îmi depășesc propriile limite.

Habar nu aveam că un blog și un om pot avea atâta influența în sufletul și mintea mea. Și când te gândești că nici măcar nu face vreo mare filozofie de viață pe blogul ăsta! Dacă e să ne luăm după moto e un blog de râs și miștocăreala.

Dar, în realitatei a avut de multe ori alte valențe. Ne-a prezentat viața prin ochii lui și cred că toți am avut ceva de învățat din asta.

Cel mai citit text de pe blog este, de fapt, tragic și prezintă adevăruri dureroase ale societății actuale. Scrie despre copii sau despre animale și e foarte interesant cum privește lumea prin ochii și percepția lor.

Are o problemă cu grasele, cred că a avut ceva traume în domeniu, că altfel nu îmi explic frecvență articolelor despre balenuțe. Cred că în clasa a patra a fost îndrăgostit nebunește de o fetiță supraponderală ce avea ochi doar pentru salamul din pachețel, în loc să observe trăirile lui emoționale. Sau, în facultate, după o noapte bahică, s-a trezit lângă niște forme rubensiene. Asta explică și faptul că la întâlnirea cu prietenii, el bea Pepsi și ceilalți bere. Trauma a fost prea mare.

Scrie despre orice și reușește să surprindă umorul de situație până și la coadă la Mega Image (a propos, îți datorează ăștia o căruță de bani la câtă reclamă le-ai făcut). Ca să nu mai spun că au existat mulţi care au crezut că e reclamă pe bune.

E fascinat de lumea media și își respectă enorm cititorii. Nu știu dacă alt blogger scrie nopțile pentru ca cititorii lui să găsească în fiecare dimineață, fără excepție, un text pe blog.

Și dacă uneori e amuzant, ironic la adresă clasei politice sau a societății, alteori e nervos și deznădăjduit. Dar ne oferă nouă, celor ce îl citim cu plăcere, un motiv de meditație, de dezbatere sau de amuzament.

Pentru toate astea, îți mulțumim domn’ Vasilescu și să ne trăiești!

mihai_vasilescu_tort

sursa caricatură