Mi se întâmplă niște chestii cel puțin ciudate. Și sunt curios dacă doar mie sau este vreo problemă generală. Ia fiți atenți aici.
Sunt la masă, la film sau în orice al loc în care libertatea de mișcare îmi este oarecum îngrădită. Brusc, îmi vine o idee bună de text. Bă, dar atât de mișto și funny, că râd singur când îmi formulez primele fraze în cap.
Mă joc un pic cu ea, mustăcesc mulțumit că a venit și îmi zic că ar trebui s-o notez, să nu cumva s-o uit. Moment în care tot eu îmi spun „hai, frate, vezi-ți de mâncat/film/ce faci tu acolo că e prea tare ideea ca s-o pierzi. Ai tot timpul după ce termini.
Ghiciți ce, aproape de fiecare dată (cam de 3 ori din 5) nu mi-o mai aduc aminte. Băi dar ştiţi cum, blank total. Şi nu vorbesc prostii. Când în sfârşit ajung în fața unui device care mi-ar permite s-o notez, a unei coli albe şi a unui pix sau în sfârşit scot telefonul şi dau să încep să scriu, ia-o de unde nu-i, nu mai e acolo. S-a dus. Nu ştiu dacă înţelegeti ce zic eu aici, dar senzaţia e nasoală rău. Începi să te suspectezi şi de prostie. Nu-ţi vine să crezi că juma’ de oră mai înainte râdeai încântat şi acum te uiţi ca boul în gol.
Prima oară te ia panica. După aia te încordezi din toată fiinţa, încercând să scremi ceva din creier. Nimic. Te trec toate transpirațiile, începi să rememorezi absolut tot ce-ai făcut în perioadă dinainte să apară IDEEA, doar-doar îți dai seama de la ce ți-a venit. Nada! Te uiți descurajat în gol, te blestemi și-ți promiți că este ultima oară când se mai întâmplă. „Data viitoare, jur că scot telefonul și mi-o notez, indiferent de locul în care mă voi afla. Să fiu sub ameninţarea cu arma,în timpul unui atentat şi tot o scrijelesc cu unghiile pe-un perete”. După care, plin de ciudă, cauţi alt subiect. Care oricum nu va fi nici pe sfert ca ăla pe care nu ţi-l mai aduci aminte.
Câteva zile mai târziu. Ești la masă. Brusc îți vine o idee beton de text. E atât de amuzantă că nu ai cum s-o uiți…
sursa foto
Boss, ieri dimineata am incercat sa pornesc masina cu cheile de la casa…
@zorro, de-aia mi-am luat mașină cu card în loc de cheie. :))))
Si eu la fel, da cand am incercat sa pornesc bancomatul, au fenit badigarzii..
Comentariu beton!11
@Redoo, niște oameni fără inimă și fără compasiune.
La mine e mai grav : ma trezesc la job sau in diverse locuri cunoscute si uit motivul pt care sunt acolo! „Ce dracu caut aici?! ” …sau plec din dormitor catre bucatarie pt a lua vreun obiect si pe traseu uit…. obiectul care imi trebuia! Fie-mea zice ca in curand ma voi uita la ea si o voi intreba cine e! :)))))))
@emmanuella, been there done that! 🙂
La mine e usor.Reiau pasii si de obicei imi vine ideea.Multi psihologi spun ca cel mai bun lucru pe care poti sa il faci cand ai lapsus e sa nu incerci sa iti aduci aminte,cica ar veni memoria de la sine inapoi.
@Gabriel, care pași? Eram la masă și duceam furculița la gură când s-a întâmplat ultima oară. 🙂
@Mihai in cazul asta mananca alta farfurie din acelasi fel si infuleca. 😀
@Gabriel, ar putea fi o soluție, ar putea fi… 🙂
Am pățit-o. Și, tot timpul cît scrii altceva, te gîndești în permanență cît de mișto era ideea care îți venise. Și îți spargi creierii să îți aduci aminte dar nu îți reușește. Și după ce termini de scris, citești și zici: „Ce e rahatul ăsta?… Băi, ce idee am avut! **tu-i… etc. etc.”
@Victor, știu prea bine ce zici. 🙁
Si mie mi se intampla cu diverse….plec catre bucatarie din dormitor,ma intreb oare de ce am venit aici,o iau inapoi ma intorc….ma enervezzzzz
Dar cel mai grav a fost cand intru intr-un magazin ma duc sa caut un raion,ma opresc uimita era cu totul altceva acolo,o intreb pe vanzatoare
– De cand ati schimbat raionul ? Ea uimita se uita la mine :
– De cativa ani ..
Ma uit la ea zic asta-i proasta cum de cativa ani ???
Abia acasa mi-am amintit ca DA de cativa ani erau schimbate raioanele… 🙁
Nu vreau sa fiu rea…o fi de la varsta ?????
@OVANA, nu stiu la tine, dar eu sunt tânăr. 😀
Pai si eu sufleteste am 17 ani….caroseria ma tradeaza…..:))))
@OVANA, eu am 25 și cu asta basta. 😀
Avem hard-urile pline!?? Mi se intampla. O fi semn de batranete? Am impaturat niste rufe si le-am asezat frumos in frigider, sub privirea stupefiata a sotiei. Merg la cumparaturi, si uit exact cel mai important lucru care trebuia cumparat (uneori, cu lista in buzunar). Si am o problema, mai nou, cu oamenii si numele lor. „Ne intalnim maine cu X?” „Care X?” Intrebarea asta o innebuneste pe sotie si crede ca o fac dinadins. Dar nu, pur si simplu, pe moment, nu vizualizez cine e X si de ce ar trebui intalnit. Nu ma considet si nu sunt considerat o persoana distrata, cu capul in nori, dar, in ultima vreme….hmm, saptamana trecuta mi-am dat pe barba cu ceva crema de maini, si cand am ajuns cu rasul pe la jumate mi-a trecut prin cap ca ceva e in neregula. ?? Sa nu mai zic ca incep sa uit lucruri elementare, pe care le visam inainte: bai, cum sa nu tii minte cinea jucat pe stanga in finala de la Sevilla????
@Ionut, frate, problema cu numele persoanelor este absolut stresantă. Niciodată, dar absolut niciodată, nu mi le aduc aminte. 🙁
Hai ca am ras in hoote la faza cu frigiderul :))))
Cea mai ciudata faza de genul asta care mi s-a intamplat a fost cand nu mi-am putut aduce aminte numele unui tip cu care iesisem. A fost atat de ciudat ca am inventat ceva si am plecat acasa. Nu puteam sa stau in oras cu unul a carui nume nu-mi venea in minte.
@mada, bine i-ai făcut. Un nesimțit. Nu putea să țină un ecuson cu numele in piept?
Mie mi se intampla sa-i confund… M-am intalnit acum cateva saptamani cu un tip si eram convinsa ca e altcineva. Ne-am salutat si ne-am intrebat de sanatate, apoi i-am spus ca tocmai ma intalnisem si cu X cu o zi inainte. In mintea mea el umbla mai mereu cu X…. daca ar fi fost cine credeam eu 😀 Mi-am dat seama ca il confund abia cand mi-a spus ca nu-si aminteste de nimeni cu numele ala, dar am reustit sa-mi dau seama cine era de fapt abia dupa ce am plecat fiecare la treaba lui.
@Roxana, beton. :)))))
Scoti repede pix si carnetel (pe care le tii in buzunarul de la camasa) si notezi tot. Se integreaza perfect in peisajul in care razi singur :))
Acum fara gluma, se intampla tuturor, de asta telefonul e cel mai la indemana.
@Madalina, da, doar că ți se pare ciudat să-l scoti la masă și să începi să scrii. 😉
Pai asta zic, aduce in mod inevitabil cu o scena cu Mr. Bean :))
@Madalina, nu, nu, eu am una din Seinfeld în cap.
Ha ha am ras de la titlu… Fix la subiectul asta ma gandeam cand l-am citit :)) dar mai de cacat e sa iti vina o idee buna de „reinventare” si dupa sa o uitisau sa nu gasesti „americanu” sau „americanca” care sa te finanteze:))
@Catalin, aia deja e o tragedie. 😀
Eu am cam inceput sa iau chestia asta cu uitatul in serios, si, am vaga senzatie ca neamtul ala, Alzhaimer, ar putea fi de vina.? Sa va spun de ce. Am cunostinte care lucreaza in studii clinice. In Romania si afara. Si mi-au spus ca suntem una din putinele tari unde exista pacienti mai tineri de 50 de ani, cu diferite faze de Alzhaimer. Desi este considerata o boala a batranetii.
Exact!!!!
@Ionut, eu n-o iau în serios. Fac mișto de ea. 😉
@Mihai, si eu fac misto, dar cateodata uit de ce!?
@Ionut, nu, când fac mișto nu mi se întâmplă să uit. :)))))
Sotul meu mereu imi spune ca am memorie de elefant :)) Acum cativa ani, retineam si cele mai neinsemnate lucruri,deci pe cele importante nu aveam cum sa le uit absolut deloc, spre disperarea sotului! Nu stiu care sa fie cauza,poate imbatranirea, dar am cam inceput sa uit anumite lucruri importante, iar pe cele neinsemnate inca le retin ,oare de ce? :))
@Giorgia, măcar pe el (pe soț) îți mai aduci aminte cum îl cheamă? 😀
Cand uit,scot verigheta de la deget:))
@Giorgia, așa vezi. :))))))
Am uitat ce vroiam să comentez….
P.s….mi-am amintit 😀
Mă apucă uneori ascultatul de muzică pe youtube și sar de la o melodie la alta și-mi vine în cap o altă melodie fața de cea care rulează și când se termină melodia ce o ascultam, uit și melodia ce o aveam în minte 🙁
Și stau ca bou’ cu căștile în urechi și mă chinui să-mi amintesc ce vroiam să ascult.
@diabolic, aaa, da, și mie. 🙂
Adevarul este ca, fiind unici, avem si „hard-urile” structurate diferit. Eu am o problema cu datele, cifrele, numere de telefon, zile de nastere. Pentru asta nu dau vina pe neamt. Pot sa povestesc cu lux de amanunte un eveniment, ce, cine, care, cum dar daca ma intrebi cand….aici am o problema. Data e aproximativa. D-aia n-am fost bun la istorie in scoala. Stiam tot, si acum stiu, dar datele erau…cam, circa, aproximative.? Retin filme, nume de actori, pot sa-ti redau din memorie meciuri de fotbal sau alte evenimente sportive intamplate chiar si cu 20 de ani in urma, fapte petrecute oriunde in lume, cu detalii etc. dar…nu datele. Si mai este si chestia aia cu memoria pe termen scurt si lung, pe care n-am aprofundat-o.? Poate ma lamureste cineva de pe aici.
@Ionut, da, te lămuresc io: esti mâncat! :)))))
Pe undeva are si lógica, asta cu uitatul. La mine e surprinzator cum unele detalii pe care le credeam insignifiante rabufnesc cu forta si multe date pe care le vreau memorate, nici de ale naibii nu se intiparesc.
De pilda, intro zi am uitat ID si password-ul, desi zilnic imi verific mailurile; de atunci, le-am unificat si le am si scrise in diferite agende. Numere de telefon sunt incapabila sa memorez, abia imi stiu fixul dupa 3 ani. Salvarea mea a venit odata cu Facebook-ul, el imi sopteste zilele de nastere ala cunoscutilor, prietenilor, etc. 🙂
@lectorarumana, a ta și a încă juma’ de planetă. :))))
Te inteleg, crede-ma 🙁 Stai sa ajungi la punctul doi: creezi paragrafe intregi in minte, story-lane tot, tot tot o zi intreaga. Ajuns acasa te pui sa scrii, iti aduci aminte mai tot ce ai gandit in timpul zilei dar nu ai cuvinte sa transpui cu toate ca nu cu mult timp inainte aveai paragrafe intregi gata formate. Ajungi la „bag pensula ba” si in final uiti tot si o iei de la capat *Cries*
@Ana Maria, da, da, da. Am fost acolo. 🙁
Mai sa uiti o idee, sau de ce te-ai dus pana la frigider sau numele unui vechi prieten {a} sunt lucruri normale .Dar sa pleci sa cumperi paine si sa te intorci dupa 3 zile asta cum naiba se mai cheama ??? Ex-ul meu avea obiceiul asta.
@dede cati, am eu o idee cum se numește ce făcea ex-ul tău. Offff…am uitat!
Aaaaa,gata, mi-am amintit, înșelat, parcă 😛
@dede cati, mamă, dar chiar că avea memoria praf ex-ul tău. :))))))))))))
Am păţit-o şi eu. Cred că e chestie de vârstă şi subconştient: ceea ce ultimul consideră că e neimportant, piere din sertarul memoriei.
De fiecare dată când păţesc asta, îmi spun că trebuie să (re)instalez Evernote, care se sincronizează cu tot ce înseamnă dispozitiv… dar de fiecare dată uit când ajung acasă… 🙂 Am s-o fac deseară (noroc că voi primi reminder de la comentariile postării tale).
@Bobses, diseară când ajungi acasa să nu uiți să sincronizezi Evernote-ul, da? :)))))
Am să mă străduiesc. :)))
@Bobses, „ce aveam de făcut? Nu mai stiu. Stai sa intru la Vasilescu pe blog să-mi aduc aminte”. Tot io, bă, tot io! :)))))
Asta inseamna ca am un subconstient …….inconstient.?? La ce selectie dubioasa face, ori am sertarele pline si rar se mai oboseste sa bage ceva acolo, ori e prost, ori are boala pe mine. ???
Mda, şi eu sunt surprins (uneori neplăcut, de ce să nu recunosc) de selecţiile făcute de subconştient.. Dar, asta e, e al nostru şi n-avem ce-i face: defilăm cu el în continuare, până o să ne ia neamţul ăla cu nume ciudat. :))
Uite asa scapa upprann de executat chestii. Uit ca i-am zis, iar cand imi amintesc ca l-am rugat ceva, nu-mi amintesc ce…
@skogentrollet, al naibii norocos. Eu n-am avut bulan de așa ceva. :))))
I totally feel you bro! :))
@haivas, da, da, ce bine că nu sunt singurul. 😀
Ceea ce am sa povestesc in randurile ce urmeaza nu are legatura cu „lapsusul” dar are legatura cu memoria.
Prin viata, impreuna cu o sora mai mica, calatorind cu trenul de la Timisoara la Ploiesti cu schimbare la Bucuresti Nord. Ne cautam locurile, ne asezam, porneste trenul. Alatui de noi o faptura minunata. O tanara, presupun studenta, inalta de vreo 1,75 m cu o figura angelica, par usor ondulat, privire rapitoare, purtatoarea unor ochi albastrii ce te invitau sa-i privesti pana la nesimtire. Imbracata cu o pereche te pantaloni scurti bej din stofa si un tricou alb, usor transparent si larg ce lasa sa se ghiceasca formele perfecte. Avea picioare lungi, un bronz ce contrasta cu tot ce detinea, sandale cu barete subtiri ce-i subliniau gleznele fine. Isi privea indelung mainile delicate in care tinea biletul de calatorie si pe care il fixase asa minute bune. Incepe usor sa-l plieze, o data si inca o data si fara graba il rupe in bucatele mici. Faptura gingasa tinea acum in mainile ei delicate, biletul faramat in bucatele de nici 5 mm.
Un vlajgan in haine de controlor isi face aparitia, cere biletul fapturii iar ea cu o reactie aproape naturala ii arata mainile cu biletul ce aducea destul de bine cu confeti. Vlajganul intreaba „Ce-i asta?” Fata raspunde la fel de natural „Biletul…l-am rupt, nu stiu de ce…am uitat ca este biletul de calatorie, am crezut ca este o hartie”. Vlajganul o priveste fara replica, ii priveste ochii apoi mainile cu bucatelele de hartie la care doar bleu-ul ce itea ici colo mai amintea de biletul de tren. Ii ureaza o zi buna si merge mai departe, adica la mine si surioara.
Ne da binete, ne cere biletele, eu le intind, le priveste, composteaza biletul meu si cere carnetul surorii caci ea avea bilet cu reducere pentru elevi. Intinde sora carnetul, se uita lung vlajganul la noi dupa care ne arata carnetul ca nu are stampila pusa astfel incat sa prinda si poza elevei. Il lamuresc ca daca mi s-a eliberat biletul de la casa de bilete inseamna ca doamna de-acolo stie ce face, daca cineva are vina in mod clar dansa este aceea…As fi platit biletul intreg daca imi cerea asta. „Da dar vedeti dumnneavoastra, eu…”, n-apuca vlajganul sa-si termine vorba ca eu ma aplec pe dupa el si ma uit circumspecta la faptura de alaturi. Pe vlajgan il lovise Alzheimerul la noi iar eu i-am adus aminte vlajganului ca ultima data cand l-am vazut nu era controlor.
Nu aratam eu ca o caprioara ci mai degraba ca o hypsterita, pantalonii mei nu lasau sa se vada glezna, camasuta mea decoltata era mascata cu o esarfa iar pe genunchi tineam o carte inchisa (eu nu pun cartea cu fata in jos din dragoste pentru carte, cartile au suflet).
Morala: Sa „uitam”, dar cu masura 🙂
PS: Eu cred ca toata lumea uita.
Ah, sunt CarmenP, mi-am uitat pseudonimul 🙂
@CarmenP, am corectat eu. 😉
Multumesc 🙂
Citesc eu ce citesc comentariile si pana sa ajung sa comentez am uitat ce voiam sa spun. Trist, dom’le, trist.
In alta ordine de idei, tin minte Cnp-uri, date bancare, conturi, orice vrei ce are de-a face cu numere. In schimb uit ce treburi casnice am de facut de pe o zi pe alta….gen: suna instalatorul, suna la electricitate, etc. Asa ca am facut apel la consort….si imi scrie mail-uri pe care sa gasesc de cum deschid casuta… Eu zic ca e jalnic, dar nah…. Sper sa nu prind ziua cand voi uita si sa imi deschid mail-ul
@Roxana, sau măcar să mai treacă ceva timp până atunci. 😉
E o distanță ca de la Pământ la Pluto între ce-ți trece prin cap și ce pui pe „hârtie”.
@Renata, d-apăi când mai şi uiţi ce-ţi trece prin cap. 😉
Naspa e ca articolul asta e deja scris… Data viitoare nu stiu ce te faci 🙂