În mod normal m-ar fi lăsat rece subiectul. Mă interesează puțin spre deloc ce procente de semi-analfabeți mai termină liceul. Dar anul ăsta am fost implicat în mod direct, așa că vă las și vouă aici harta promovabilității la BAC 2015. Via zoso.
Singura întrebare care-mi vine în cap, după ce m-am uitat un pic pe ea, este: oare de ce în sudul țării este mai mare procentul de proști elevi mai slab pregătiți? Sensibil mai mare, aș zice. Nu fac mișto, oare poate să-mi explice cineva? Ah, bineînțeles, asta în condițiile în care plec de la premisa că nu s-a copiat pe nicăieri și toată lumea a avut condiții egale. Că eu așa am văzut la tv.
Și pentru că tot a venit vorba, fie-mea a avut media 8.91 și vrea să facă nu știu ce contestație la geografie. N-am înțeles prea bine de ce, dar cred că scopul nedeclarat este să „sară” de media 9.00. Treaba ei, îi urez succes! 😉
L.E. După contestație, media fie-mii a devenit 9.38. Nu vreau nimic, doar mă laud. 🙂
ca sa fim in tema, (ma rog, un pic pe langa, asa..de dragul artei), vin cu o faza misto, traita de o fatuca super desteapta. La examenul de capacitate, a luat 9,50 la romana si 9,95 la matematica. Da, ati auzit bine…9.95. Am convins-o sa depuna contestatie si i-au pus aia nota 10. Bai, frate, eu nu reusesc sa inteleg si pace, cum doamne ia-ma a gresit copilul ala de exact 0,05 puncte. Si, la MATEMATICA….daca era la romana, intelegeam..nu a mai pus un termen, ceva, a lipsit vreun adjectiv care, din fericire nu a schimbat fraza, dar, la mate???/ SERIOS????
Nu reusesc sa vad rezultatele pe judete, dar, din cate am citit prin ziar,e promovabilitatea e undeva la 60%? Scuze daca am gresit, dar, singura sursa, pe tema asta, sunt ziarele, si, inca nu s-au pus de acord…
E trist, sa vezi cum aproape jumatate din copiii astia care au terminat 12 clase, dau chix la „examenul vietii”. Eu ma intreb, cam ce o fi in capul unora? Cam care sunt variantele pentru ei? parca era o universitate care ii accepta fara bac, sau ma insel eu?
@Sorin, care examen al vieții? Bacalaureatul e cel mai ușor din tot ce urmează. 🙁
Scuze, Mihai, am uitat ghilimelele de rigoare
@Sorin, da, era altceva cu ele. 😉
Universitate nu trebuie să urmeze toți. Iar cei care vor să meargă la facultate învață cu simț de răspundere. Dacă nu au făcut-o atunci trebuie să își reanalizeze opțiunile și să se gîndească ce vor să facă. Că s-ar putea să nu fie facultatea de ei, dacă nu au reușit la bacalaureat.
@Chircu Victor, să fim serioși, despre ce facultate vorbim. Poate ceva pe la Mc sau KFC.
Avea dreptate profesorul meu de fizică din liceu cînd spunea: „Facultatea are două conotații, facultate mintală și facultate facultativă.” Ăsta ar fi un sondaj de realizat, cîți urmează una dintre ele și cîți pe cealaltă! Un grafic pizza-slice în două culori și ne-am lămuri. 😉
@Chircu Victor, doar că una dintre felii ar fi foarte subțire. 😉
Felicitari fiicei tale!
Iar referitor la BAC, este doar o alta situatie in care nu ma mai surprinde absolut nimic. 104 elevi, din acelasi liceu, au gandit si scris la fel. Asta spune tot 😀 Una este sa te inspiri si o cu totu’ alta sa fii paralel.
@Scorpya Cristina, dacă așa vedeau toți 104 problema, ce să-i faci? Se mai întâmplă. 🙂
Felicitări ficei tale! Totuși remarc că anul ăsta procentul a fost mai mare cu vreo7% față de 2014. E un trend bun! În cîțiva ani ne vom apropia de un decent 80%! Totuși la ce folosește? Sclavi cu diplomă? Dar mă rog! Felicitări celor care au trecut!
@gheo, să nu fi fost subiectele mai ușoare anul ăsta.
A! Un P.S. Unde și-or fi luat Bacalaureatul fătucile de la tv de tot stîlcesc acest cuvînt, ba Bacaloreat, ba Bacalureat!!!?
Cît privește complexitatea, eu știu, ce ai fi vrut să fie ca la olimpiadă?
Aia cu rosu au sub 50% pentru ca n-au stiut sa copieze…
@Madalina Isac, eu chiar nu cred că s-a copiat, să ştii. Au mai fost cazuri, dar nu ca anii trecuți.
Da-mi voie sa te contrazic. De copiat, se copiaza, insa la un alt nivel. Ia uite aici: https://www.facebook.com/pages/Casti-pentru-copiat-la-BAC/841817779217609?fref=ts. E evident ca, de la montarea camerelor de filmat, nu mai merg metodele clasice: soptitul, „girafa” (cum spunea proful de istorie) sau copiutele, dar elevii nu se dau batuti asa usor…
Acum doi ani cand am dat si eu „examenul maturitatii” (ce hilar suna! hahaha), am avut media 9,65 (initial 9,45, dar am contestat nota la istorie) mi-am dat seama ce magarii se fac in continuare la „examenul vietii”. Dovada cea mai clara a fost nota unui coleg care nu pusese in viata lui mana pe o carte si, cu toate astea, media lui generala era de 8,80 – 8,90 (nu mai stiu exact). Cat despre Bac…ce pot sa zic… este doar o incalzire inaite de sesiunile din facultate! :)))
@Cristina, hai că m-ai făcut pref cu căștile pentru copiat la Bac. 🙁
Eu vad o puternica legatura intre saracia culturala, spirituala, materiala si cea intelectuala. E deja regula ca zonele bogate in resurse de orice fel din cele enumerate mai sus au sanse mai mari statistic sa cultive indivizi mai puternici.
@Apa fara gaz, nu am datele necesara ca să te pot contrazice.
Dragii mosului, dar voi ati vazut subiectele? Formularea lor? Dar modul de punctare? Eu am terminat liceul si am dat bacul prin 1983 (e.n.), dar lucrurile erau clare. Asta-i intrebarea, asta-i punctul. Acuma… Sincer, nu sunt vreun geniu, dar nici adus cu pluta. Asa ceva am mai vazut doar la testarile psihologice anuale ce se dau in cadrul institutiei. Atata alambicatura si intortocheala, doar, doar sa-l puna-n cap pe examinat. Nu contest ca si examinatul s-a pregatit de numa, numa. Dar dupa patru ani de frecangit tiparul si ciufulit barzoiul prin bar… pardon liceu, vii cu subiecte, nu foarte grele, dar alambicat puse si formulate, si te astepti la cine stie ce. Sa nu mai sara-n sus cei de pe la conducerea aste-i tari! Acesti copii sunt exact reflectarea guvernarii lor de 25 de ani.
@valny, special le formulează subiectele mai alambicat. Ca să mai pună și ei mâna să citească ceva. Că dacă-i scoți din alea 400-500 de cuvinte pe care le au în cap, sunt morți.
Nu rezist sa nu ma bag in seama:
1. Bravo Brasov (locul 2 per ansamblu!) – un rahat de mandrie locala 🙂 !
2. Da, sunt de acord ca unele subiecte au fost create de prosti cu ifose! Mihai le spune rasini, dar tot aia e! Si la Evaluarea Nationala (a.k.a. puntea dintre clasa a 8-a si a 9-a), la matematica a fost un subiect enuntat – dupa parerea mea, adica a celui care a fost el in situatie, a avut 4 nepoti in situatie si un copil proprietate personala in situatie! – de CĂCAT rau de tot! Pentru Mihai personal: cu berea ramane cum vorbiram de dimineata! 😛
@Victor, am zis, am zis. 🙂
Felicitari fetei tale pentru nota si bafta la contestatie! In legatura cu bacul pot spune ca in anul in care am dat eu examenele in toti pomii din fata liceului in care am invatat 3 ani (pomi ai caror coroana trecea prin fata toaletelor elevilor) erau niste minunate „flori” cu coperti in care se aflau raspunsurile la toate variantele. La ora 9 dimineata cand se dadea la toate posturile de radio ce subiect s-a extras, pagina respectiva era extrasa din carte si cartea aruncata pe geam. s-au crucit femeile de serviciu cand au vazut de cati saci nenajeri au nevoie pentru a curata pomii de „flori”. Si asta s-a intamplat zi de zi, la toate probele. In acel an a fost o promovabilitate de peste 80% dar anul urmator a fost de 13% daca nu ma insel (primul an cu minunatele camere).
@pisicutta, păi, da, cam la asta mă refeream când ziceam de condiţii egale.
Parerea mea este ca nu au fost conditii egale nici atunci si nu sunt nici acum. Si nu vor fi niciodata, cum nu vor fi nici in spitale conditii egale pentru pacienti, nici in banci sau institutii ale statului. Pentru ca traim in Romania, unde spaga e la ea acasa si totul se rezolva (mai repede) cu pile si bani.
@pisicutta, şi camerele? Cum rezovă banii camerele?
Camerele din ce stiu eu sunt verificate prin sondaj, asa ca ai posibilitatea sa te prinda sau sa te numesti negustor cinstit. Sunt 2 variante…te prinde repeti bacul, esti cinstit dar nu ai invatat..repeti bacul. Asa ca mai bine risti si poate castigi. Eu asa vad situatia, se poate sa ma insel.
@pisicutta, nu prea cred că se verifică prin sondaj. Dar chiar şi aşa, tu ai risca?
Eu nu am riscat nici cand nu erau camere, am preferat sa-mi cunosc nivelul si oricum ma tradeaza fata cand mint sau fac ceva gresit…asa ca nu m-as risca. Dar sunt sigura ca multi ar face-o doar ca sa dovedeasca cat de buni sunt ei ca au luat bacul.
@pisicutta, cred că nu ar fi dispuşi să rişte decât cei care ştiu că nu au nicio şănsă să ia bacul. Nicidecum pentru o notă mai mare.
http://m.hotnews.ro/stire/20282769
Uite ca se verifica prin sondaj. Ghinionul mai mare e ca nu mai au dreptul sa dea timp de 2 sesiuni
Felicitările mele pentru fiica ta! În județul Arad, respectiv în Ineu a fost un liceu cu 0,00% promovabilitate la bac. Cum este posibil? Habar n-am!
@mircelaionelailca, poate erau elevii în grevă.
Ce porcarie a ajuns si Bacul asta, inafara de matematica sunt niste cacaturi pe care trebuie sa le inveti pe de rost, ce stimuleaza? te invata sa fii o oaie careia i spune ce sa faca, nu stimuleaza deloc creativitatea, originalitatea. Le e rusine parintilor sa isi dea copiii la o meserie cinstita, toti vor sa faca masterat, doctorat.
@radu, da, vorbeam și eu cu un prieten aseară exact același lucru.