Vreau să fac o precizare. Prin ceea ce scriu nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Sunt ideile, experiențele, gândurile sau trăirile mele, pe care am ales să le fac publice, pentru că așa-mi place și așa vreau. Dar nu țin să le și adopte cineva. Intri aici, citești, îti place sau nu, în secunda doi ai ieșit și-ti vezi de viață. Articolul meu trăiește cinci minute. Cele pe care le-ai petrecut citindu-l.

Am învățat multe de când am blogul, dar un lucru este mai important decât toate celelalte: mi-am dat seama că, în orice împrejurare, trebuie să te pui și în pielea sau în mintea celuilalt. A celui care este de partea opusă a baricadei, a celui care te contrazice. Și spun că a trebuit să învăț asta, pentru că instinctul meu era acela de a-mi susține punctul de vedere chiar și atunci când devenea evident (inclusiv pentru mine) că este greșit. Pur și simplu nu acceptam. Ei bine, faptul că expun public ceea ce cred sau gândesc, m-a facut sa văd lucrurile un pic altfel. Să accept ca mă pot înșela și că asta nu este neapărat ceva nasol. Sau, dacă celălalt nu mă poate convinge că greșesc, măcar să pot înțelege că există și modul în care vede el lucrurile.

Şi am decis să fiu mai maleabil pentru că am ajuns la concluzia că suntem foarte puțini cei care putem accepta și alte opinii. Fraților, oamenii nu acceptă alte păreri. Mai bine spus, nu acceptă unele diferite de ale lor. Și asta este valabil pentru orice subiect pus în discutie. Spune-i unuia care bea numai apă plata că tu crezi în beneficiile celei gazoase şi ai cam belit-o. Încearcă să-i explici unui băutor de cafea că ție-ți place nessul. Ai îmbulinat-o. Moare cu tine de gât. Ultima greşeală ar fi să începi o discuţie în contradictoriu cu un consumator de coca-cola, din postura de iubitor de pepsi. Ia şi contrazice-te cu un vegan, în timp ce muşti cu poftă dintr-o bucată de slană, daca vrei să-ţi verifici sănătatea mintală. Sau încearcă-ţi nervii cu aberaţia supremă, discuţia care stărneşte orgolii capabile să declanşeze o nouă conflagraţie mondială: android versus iphone.

Iar astea-s subiecte de bârfă la dozatorul de apă. Dar ia apucaţi-vă de discuţii in contradictoriu despre religie, sfinţi şi tatăl lui tâmplaru’. Dacă te pune dracu’ să ai altă parere decât a interolcutorului, ai futut un cal in pizdă, cum te văd și cum mă vezi. S-a terminat. Se dezlănțuie iadul. Se pornește jihadul (uneori la propriu, după cum am constatat recent). Ce mi-au văzut ochii după articolul care nega existenţa lui dumnezeu, este greu de descris. Cele mai variate înjurături și blesteme, așa cum numai un credincios habotnic cu frica celui de sus poate să profereze. Dacă aveți chef să le aprofundați, băgați un ochi pe pagina blogului. Sunt acolo pentru toate gusturile. De la banalul „să mori și tu și toată famila ta” la mult mai complexul „târâi-mi-aș coaiele pe coliva mă-tii”, aveți pe alese.

Aşa că, după ce am făcut întindere la mâna dreaptă exersând „block, delete şi ban din poignet”, mi-am dat seama că fac o eroare şi că eu sunt cel care ar trebui să încurajeze divesitatea de opinii. Prin urmare am decis că voi deveni un guru, un Buddha, un Confucius, un monument de înţelepciune şi bună-voinţă. În sensul că voi accepta toate părerile care nu coincid cu a mea, atâta vreme cât sunt la obiect. Cum pomeneşte cineva despre sex cu decedaţii familiei mele, în locuri total nepotrivite cum ar fi „gâtul” sau o aduce în discuţie pe maică-mea, o să uit pentru scurte momente că sunt guru şi o sa purced a mă purta în consecinţă. Cui îi place să fie înjurat în propria-i casă?

Cam astea-s învăţaturile pentru azi. Este că deja mă simţiţi mult mai înţlelept? 😀

mihai_vasilescu_contradictoriu

 

 

Foto by Flickr