Zmeul cel Rău şi pompierul de serviciu

Guest Post by upprann.

Cine este upprann? Habar nu am. Stiu doar ca este unul dintre cititorii blogului, caruia ii face placere sa si comenteze. Si mai stiu ca traieste undeva in UK (cred ca a zis pe unde, dar nu mai retin) iar acolo practica nobila meserie de pompier. Drept pentru care imi scot palaria in fata lui si ii gazduiesc articolul pe care a avut placerea sa-l scrie si sa mi-l trimita.

Voiam sa va scriu cum vad de la aproape 2500km si prin prisma unei meserii asemanatoare, modul de operare al ISU, dupa accidentul elicopterului SMURD. Mihai m-a facut sa schimb macazul. E de ajuns ca dupa ultimile doua accidente aviatice in Romania, toti se scarpina in cur si gasesc doar vinovati de serviciu. In schimb o sa va povestesc o patanie din perioada cand eram pompier voluntar.

Pana sa ajunga candidat (pompier care si-a terminat stagiul de antrenamente si cursurile de prim ajutor la academie), oricine aspira sa ajunga sa se lupte cu focul poate sa se inscrie ca voluntar la orice statie sau brigada. Primesti echipament, esti invatat sa folosesti tot ce e la indemana oricarui pompier, in schimb, in caz de orice alarma, te deplasezi pana la locul cu pricina cu mijlocul de transport propriu, lasi echipajul sa isi faca treaba si intervii doar daca iti permite capitanul sau vreun locotenent. Poti sa ai ghinionul sa mergi la zece incendii si doar sa te uiti ca motanul la slanina.

La brigada la care eram inscris mai era un tip voluntar, sa-l numim „Zmeul cel Rau”. Pe care, evident, il consideram rivalul meu. Eram in a treia mea saptamana de voluntariat si se anunta o zi din aia in care toti din cele doua echipaje incearca sa alunge plictiseala. Cand, in difuzoare, dispeceratul anunta „Code-1-IM, respond CFS7, CFS8, EMT3” (cod de incendiu cu raspuns imediat, urmat de echipajele care vor asigura buna desfasurare a operatiunii). Moment in care am sarit in uniforma, m-am dus la masina si-am condus pana la locul incendiului, unde am reusit sa ajung cu zece minute dupa echipajele de salvare. Dar si cu patru minute dupa inamicul meu. Luati in considerare ca echipajele de urgenta au prioritate, iar Zmeul reusise sa evite traficul cunoscand zona mai bine ca mine. Plus ca am avut nevoie de aproximativ trei minute ca sa deznod snururile bocancilor. Farsa clasica. Al dracului dujman, noroc ca nu era concurs de marlanie, ca ar fi trecut cu brio.

Ajung la incendiu, casa tip victorian, focul pornise de la bucatarie si se impanzise inspre garaj si camera de zi. Proprietara o batranica simpatica, un pic panicata si ingrijorata ca nu isi mai vazuse catelul. Focul fusese stins, iar pompierii verificau structura casei, asa ca era momentul ca voluntarii sa intre in actiune. Ghiciti cine-a primit sarcina de a cauta javra?

Nu, nu, nu eu. Zmeul. 🙁 Ajunsese primul, iar acum era un soi de pompier junior insarcinat sa salveze vieti. Chiar daca era vorba de o aratare de zece kile.

In timp ce inamicul era implicat in propria operatiune de cautare, il vad pe capitan uitandu-se cam dezamagit spre mine. Se uita spre casa, apoi iar la mine, iar la casa, iar la mie. Dupa care ridica din umeri si-mi zice ca pot asista pe cine vreau.

Instant am alergat in cladire, am sarit peste farsorul aplecat sa prinda mâța latratoare, am verificat treptele si m-am strecurat la etaj in cautarea unui dulap cu haine. Am scos un pardesiu, o esarfa si o pereche de ghete si fuga inapoi afara sa ii predau babutei hainele, sa nu degere de frig. Mda, clar, pana am ajuns eu, Zmeul deja era incarcat cu multumiri, in timp ce javretul lingea baba pe obraz. Eu, cu hainele in brate, ma uitam si ma rodea invidia. Al dracu’ Zmeu.

Weekendul urmator, in editia saptamanala a revistei din zona a aparut un articol despre interventia noastra. Si citesc eu cum batranica ii multumea salvatorului care i-a scos catelusul din ghearele focului… (what the feck?!? mamaieeee, focu’ era deja stins)… dar si curajosului cu nume ciudat care a avut decenta sa ii aduca haine calduroase… (Aaa, pai ziceti doamna asa) 🙂

De atunci au trecut vreo trei ani. Zmeul mi-e prieten. Asta vara i-am botezat ficiorul.

Patania cu salvarea javrei versus salvarea babei de frig n-o s-o uit in veci. A fost prima actiune la care am participat, iar dupa articolasul din revista am tras invatatura. Nu conteaza ce faci, atata timp cat faci ceva constructiv, lasi rivalitatile la o parte, te concentrezi pe rezultate si nu pe gasit vinovati, totul va fi bine. Rezolva treaba, nu cauta tapi ispasitori cand unii mor inghetati pe munte si altii in apa la 300 de metri de mal.