Cum poţi sa te pişi pe două filme bune?

Va zic eu imediat cum. Pai bagi o gramada de bani in ele. Le duci pana la nivelul in care un om normal ar zice „mama, ce film bun am vazut” si apoi vii cu un final care se pisa pe toata munca ta de pana atunci. Cam asa. Va si explic, ca sa nu ziceti ca aberez.

Primul este Fury. Pe care pur si simplu l-am devorat. Este un film de razboi cum imi doream de ani de zile sa vad. Dur, cinic, cu scene de lupta adevarate, capatani care zboara, picioare amputate, intestine iesite pe afara, replici taioase. Exact cam ce inseamna cu adevarat un razboi purtat cu arme conventionale. Ma rog, n-am nicio intentie sa vi-l povestesc aici. Dar vine finalul, fratilor. Care mictioneaza de sus, pe tot ce construise filmul pana atunci. Pe scurt, este vorba despre echipajul unui tanc american ramas imobilizat in mijlocul unui drum de tara, din cauza de senila distrusa de o mina. Si apar nemtii. Iar yankeii se hotarasc sa ramana acolo, sa apere pozitia aia cu pretul vietii. Foarte frumos, sunt convins ca razboaiele se poarta si cu aportul unor eroi de acest gen.

Partea proasta stiti care este? Ca in stanga si in dreapta drumului pe care-l aparau tanchistii nostri, era camp liber cat vedeai cu ochii. Acu’ eu inteleg ca soldatul german era obsedat de curatenie, ordine si disciplina, dar zic eu ca ar fi meritat sa faca un mic ocol prin campul ala, chiar daca se murdareau pe bocanci. Cumva parca era mai important sa supravietuiasca, chiar daca inverzeau un pic uniformele. Iar eu ma intrebam siderat: ba frate, astia care au gandit filmul sunt prosti? Cat de greu era sa imagineze o prapastie in dreapta si un versant abrupt in stanga, astfel incat singurul loc prin care mai puteau trece germanii sa ramana cel aparat de tanc? Ti-ai gasit, au ales sa-i „sinucida” in masa pe nemtalai.

Stati ca n-am terminat. Eu eram prin clasa a cincea cand am aflat (de la Sven Hassel, saracul) ca un tanc advers se inspecteaza intr-un singur mod: te urci pe el, deschizi turela, arunci o grenada inauntru si abia apoi intrebi de sanatate. Ei bine, nu va mai luati dupa carti din astea de fictiune. In realitate, se pare ca soldatii germani din al doilea razboi mondial, habar nu aveau de chestia asta. Alfel nu-mi explic de ce au deschis turela si au bagat capul in interior, fix cat sa-si ia niste gloante in dinti. Si se mai mira ca l-au pierdut. Razboiul, nu capul.

Mda, cam astea au fost detaliile pentru care filmul acesta nu este pozitionat acolo unde ar fi trebuit sa fie. Cel putin in ierarhia mea.

Iar doilea este The Judge. Bun film, foarte bun. Si pe asta l-am savurat. Din pacate a avut final. Daca-l lasau fara, era mai bine. Ia fiti atenti aici. Ah, imi pare rau ca va povestesc din el, este foarte nou si poate ma injurati, daca vreti sa-l vedeti, dar nu ma pot abtine. Incerc sa nu va spun prea multe si nici ceva prea relevant. Puteti merge linistiti sa-l vedeti, chiar daca ati apucat sa cititi articolul asta.

Deci, sala de Tribunal. Proces. Un tata, acuzat de crima cu premeditare, il are ca avocat in instanta pe fiu-sau. De partea cealalta a legii, un procuror din ala rau de tot. Stiti genul, ca mereu avem boala pe cate unul in filmele americane de gen. Dur gagiul si hotarat al naibii sa-l vada la parnaie pe asta batranul. Incep pledoariile. Bai nene, aproape la fiecare cuvant pe care il zicea avocatul, hainul ala de procuror sarea de cur in sus cu: objection, nerelevant pentru caz. Si i-a futut asa in gura juma’ de proces. Cum scoteau o vorba care jegosului ii suna prost, cum sarea cu „obiectez-ul” pe ei.

La un moment dat aia doi, tatal si fiul (pe care-i apasau rau niste chestii din trecut, de nu-si mai vorbisera in ultimii douazeci de ani) ajung sa aiba o discutie mai aprinsa si strict personala, despre cum de-au ajuns in situatia sa nu se mai suporte. Cu din alea nasoale mai tii minte cand mi-ai facut chestia aia? dar tu mai stii cand te-ai luat de mine in clasa a patra? păi si tu mi-ai luat caii de la bicicleta… si alte treburi de gen, care le apasau trecuturile si le distrusesera relatia. Un dialog foarte bun si foarte intens de altfel. Dar eu am fost incapabil sa-l savurez, pentru ca ma intrebam un singur lucru: ce mortii ma-sii face ma boul ala de procuror? Pana acum mai avea un pic si-i lega pe astia la gura si acum tace ca un mim, pentru ca de ce? Sau o fi fost si el impresionat de importanta momentului tata-fiu, ca altfel nu-mi explic.

Si inca una. Avocatul asta era prima oara cand se intorcea in orasul natal, dupa douazeci de ani. Plecase la un concert Metallica, cu doua decenii in urma si dus a fost (serios, nu e caterinca). Nimeni n-a mai stiut de el, pana acum cand a revenit in urbe. Odata intors, tipu’ isi regaseste gagica din liceu. Asta n-ar fi fost mare chestie, dar femeia avea si o fata care, sa vezi ce, avea fix douaj’ de ani. Evident ca omul nostru intra la banuieli si incepe sa cerceteze daca nu cumva se intampla sa fie el tatal. Si chiar asta afla, ca cea mica, se nascuse chiar la noua luni dupa ce el plecase.

Ba esti nebun, imediat o ia la trei pazeste pe ma-sa: fa, mie sa-mi spui  imediat daca fie-ta e facuta cu mine. La care aia ii spune nonsalant sa vezi ce chestie, nu e a ta. E a lu’ frac-tu ca m-am culcat si cu el. Na belea. Lu’ al nostru ii pica faţă: cum femeie, te-ai culcat cu frati-meu??? Aia se tinea tare: pai ce sa fac? Tu plecasei, el era aici disponibil, un baiat bun, saritor si m-am gandit sa-mi fac pomana.

Aaa, pai zi ma asa. Avocatul curului, harsit in mii de procese, inghite explicatia asta ca un catelus dobitoc. Baaa, boule, fie-sa s-a nascut la noua luni dupa ce tu plecasei la un concert. Anuntasei cumva ca nu te mai intorci? Nici pomeneala. Curva aia nu te-a asteptat deloc? Cum ai iesit pe usa s-a infipt in pula la frati-to? Chiar asa de prost esti?

Mda, cam astea sunt. N-am ce sa fac, mie-mi sar in ochi si imi termina placerea de a urmari un film.

sursa foto