Vă mai amintiţi cum e treaba cu românul şi capra vecinului? Hai că n-aveţi cum să nu ştiţi. Măcar o dată în viaţă trebuie să vă fi încercat o sfântă invidie şi aţi fi vrut s-o vedeţi moartă şi îngropată. Ei bine, de când cu „marele” câştig la loteria fiscală au mai apărut doua „capre” noi-nouţe, numai bune să le vezi decedate.

Mai precis, ni se trage de la nenea ăla care a strâns mii de bonuri fiscale de peste tot şi a avut nu mai puţin de 23 de bucăţi câştigătoare. Care e rezultatul? Păi unul dintre ele ar fi ăsta: zilele trecute m-am dus să cumpăr chestii pentru nişte colege din firmă. După ce le-am adus chelcăşoazurile, au sărit cu gura pe mine:

-Dar bonurile fiscale, unde-s bonurile? Mă, tu vrei să câştigi la loterie pe banii noştri?

Buuun, fetele glumeau (sau poate nu, oricum nu le-am dat nimic), da’ problema este serioasă. Aşa că simt deja cum apare prima „capră” care trebuie omorâtă rapid. Oamenii care, deşi nu au nici cea mai vagă intenţie de a strânge şi păstra bonuri, nu le vor mai lăsa pe te miri unde, ca să le ia alţii. Mai bine le fac frumuşel bucăţele şi le aruncă la gunoi. Pe principiul „nu câştig eu, dar nici altcineva, doar nu am luat-o razna să-i îmbogăţesc pe alţii”. Păi voi vă daţi seama cum ar suna ceva de genul „mai ştii că ţi-am cumpărat doi covrigi acum o lună? Cu bonul ăla am câştigat la loterie”. Se pot strica relaţii de prietenie pe treaba asta, vă spun. Deci, mai bine rupte şi la gunoi cu ele.

Buuun, dar ia imaginaţi-vă altă şmecherie. Masă cu prietenii sau colegii în oraş, la cârciumă. Lume multă, de la zece persoane în sus. Vine nota. Cum se procedează de obicei? Strange unul toţi banii şi plăteşte, da? Ei bine, s-a cam terminat cu trebuşoara asta. De ce? Păi bonul fiscal la cine rămâne? La cel care a achitat nota. Îhi, vezi să nu. De ce să căştige ăla pe banii mei? Sau el e deştept şi noi proşti? Ha? De ce să păstreze el bonul? Săriiiiiţi, vrea să ne fure!

Ce, credeţi că delirez? Staţi aşa să se prindă românachele că un prieten de-ai lui ar putea să căştige la loterie (eventual bani mulţi, nu suma de căcat de la prima extragere) cu un bon unde a pus şi el bani. Că din momentul ăla s-a terminat. Mi-e milă de bieţii chleneri. Căte persoane sunt la masă, atâtea note de plată, cu bonurile fiscale aferente, vor face. Ba chiar de câte două ori, pen’că nen-tu’ Victor Viorel vrea să fiscalizeze şi bacşişul, după cum se aude. Doar n-om fi nebuni să punem şpaga la comun ca să căştige altul la loterie, nu?

Ştiţi când o să vă aduceti aminte de articolul ăsta? Prima oară cănd o să fiţi la restaurant şi o să auziţi de la masa de lângă „nu vă supăraţi, noi vrem note separate pentru fiecare persoana”. „Noi” fiind aşa, cam la vreo cinşpe inşi. Exact în momentul când o să înghită chelnerul în sec, ca să nu înjure cu voce tare, o să vă treacă prin minte „bă, parcă citisem undeva despre chestia asta”.

 

mihai_vasilescu_capra_moarta