Dacă au început să răspundă și curierii „cu drag”, când le zici că nu ești acasă și vrei livrarea mâine, nu cred că mai avem vreo șansă să scăpăm de expresia asta absolut imbecilă.
Nu mă pot hotărî care sunt oamenii care mă enervează mai tare, ăia care zic „cu drag” sau ăia care urează „fie ca”.
Tot ce știu e că n-am încredere nici în unii, nici în ceilalți.
Dacă mă vedeți vreodată folosind „cu drag”, aveți libertatea să mă înjurați sau să mă ɓateţí. Ori, de ce nu, ambele. Promit să nu mă supăr.
Cred că o să încep să-i întreb pe toți ăia care răspund „cu drag” de ce nu vorbesc ca oamenii. Sunt extrem de curios ce vor răspunde.
Iată, asta e „rezoluția” mea pentru 2025: să încep lupta împotriva lui „cu drag”.
Se mai bagă cineva?
sursa foto: freepik.com
Am și eu una de care sunt sătul:”bănuți”.
Și am observat chestia asta mai ales la farmacii și magazinele de cartier.Nu știu de ce.La aproape orice produs.O fi o chestie psihologică, sau le-a intrat pur și simplu în reflex doamnelor de la casa.
Sa para ieftin, asta e strategia. Dai numai câțiva bănuți, nu cheltui bani.
Nu-i mai suport nici eu, mai ales ca s-a extins în limbajul curent: „sa-ti dau bănuții pentru cumparaturi”. Bleah
Alocuțiunea asta dulcegar-zgârietoare de timpan, mai ales când vine de la străini, e ca și „la revedere”-ul spus la telefon de oameni pe care nu i-ai văzut niciodată.
M-aș băga și eu în lupta asta a ta, dar mă tot gândesc … cu ce arme ?
Tare mi-e teamă că în ceva timp o să se ajungă la „cu toată dragostea !”.
Cu drag, Cotizo.
Ma inscriu si eu in lupta impotriva lui „cu drag” dar cu conditia sa treci in rezolutia comuna a lui 2025 si pe „cu placere”! 😉
Pentru putin! Ca daca-ș zice „cu placere”, aș minți!
Io am început din toamnă lupta asta, că începe să mă mănânce pielea când aud de la necunoscuți porcăria asta!
Eu m-am săturat de „extrem” și „extrem, extrem”!
Nu cred ca avem sanse sa scapam de „cu drag”. In curand o sa intre in dex ca formula incetatenita in limbajul comun😐.
Daaaa… euuuu sunt prima! Am zis de ceva vreme că mă zgârie pe creier expresia asta tâmpită, forțată. Te uiți la el cum ar vrea să-ți dea una-n cap și-ți spune „cu drag!”
La fel și cu „fie ca…”. De ani buni mă disperă mesajele cu „fie ca”, ele fiind copiate și trimise întregii liste, să fie și mai frumos.
Nu prea înțeleg dezbaterea, nu este primul loc în care o văd, este pur și simplu o expresie sinonim pentru „cu plăcere”. dacă te gândești la expresia „cu plăcere”, este la fel de penibilă. Daca nu și mai penibilă ! Pot să îmi imaginez că am făcut un gest banal (ținut ușa celui care intră după mine, lăsat un client cu un singur produs înaintea mea la coadă etc) „cu drag” decât „cu plăcere”. Eu am incercat mereu să o evit (mai ales că sunt multe situații în fac lucruri din politețe dar fără nicio plăcere) și folosesc „nu ai pentru ce”, „nu-i problemă”, etc. Uneori însă nu vreau sa zic nici „nu ai pentru ce”, mai ales dacă de fapt cel care mulțumește are pentru ce:))))
E plină limba română de expresii ridicole pe care nu le mai analizăm atât. Cea mai jalnică este cea cu „să-ți trăiască”, când ai un copil.
Eu cand le zic, is ala nebun 🙂
Maica-mea nu mi-a spus niciodata „cu drag” cand mi-a pus ciorba in fata si da, ma iubeste, sa stiti. Dar hei, imi spune ospatarul. E atat de cringe incat e gretos.
Eu mai am doua-trei cuvinte cu care disper: „empatie”/”bunatate” si „toxic”. Oameni dragi (v-ati prins?): in viata asta exista lucruri neplacute, deranjante, de evitat, de nedorit, enervante, rele … 16 locuri libere … si-abia apoi vine „toxic”. Nu orice neplacere, inconvenienta sau chiar lucru rau e ceva toxic, mai exista si nuante in viata asta, iar eu va doresc sa nu aflati vreodata ce inseamna de fapt „toxic”. La fel, nu orice act de minim bun simt/decenta poate fi catalogat ca si „bunatate” sau „empatie”.
Povestea o duduie pe LinkedIn, la modul serios, despre cat de „bun si empatic” e un coleg de-al ei ca i-a facut o cafea. Bunatatea, una dintre cele mai rare virtuti, a ajuns in ziua de azi sa insemne o cafea. Lady, chill. Era doar de treaba si, de fapt, cel mai probabil nu stia cum sa-si faca curaj sa te invite in oras. Mai avem de mancat multe franzele pana sa vorbim despre „bunatate”.