Înainte de meci, am încercat să-mi dau seama dacă țin cu vreuna din echipe. Nici pomeneală, mi-e complet indiferent cine se califică. Dar n-ar fi deloc rău dacă cea care se califică ar face-o la penalty-uri, după un 3-3 (hai, poate și 2-2) în timpul regulamentar de joc.

După care a început meciul și m-am lejer panicat. Știți în ce minut a dus una dintre echipe mingea în careul advers pentru prima oară? În minutul 5. Mai precis, 4:27 arata cronometrul, iar echipa era Elveția. Păi în ritmul ăsta, 3-3 ăla pe care mi-l doream eu părea ceva de domeniul dorințelor pe care le îndeplinește peștișorul de aur.

Până la urmă, meciul s-a mai animat, dar nu într-un mod la care mă așteptam. În sensul că niciuna dintre echipe nu făcea presing avansat, după ce pierdeau mingea se retrăgeau rapid în apărare, unde se apărau în fața careului.

Părea un uriaș meci de handbal din care lipseau complet angajările pivotului, mingea doar se plimba de la o extremă la alta. Așa cald e la Düsseldorf de nu vrea niciuna dintre echipe să alerge?

În minutul 15 se sparge un pic monotonia când Harry Kane ține neapărat să fie penibil cerșind un penalty care nu s-ar fi dat nici la un meci între două echipe de bebeluși arbitrat de tatăl bebelușului „faultat”.

Ori sunt eu extrem de exigent, ori în primele 25 de minute chiar nu s-a jucat absolut nimic. Recuperări întâmplătoare, multe pase greșite și două-trei jumătăți de ocazii venite tot pe greșelile adversarilor. Un joc care l-ar fi plictisit îngrozitor până și pe Helenio Herrera.

În minutul 29, Saka ridiculizează fundașul elvețian care se chinuia pe lângă el, după care în loc de o pasă decisivă în mijlocul careului, începe să facă liniștit biluțe de muci.

Trec primele 30 de minute și nu pot decât să-mi spun că în ritmul ăsta ne îndreptăm spre cel mai plictisitor sfert de finală de când s-a inventat fotbalul.

Nu-mi dau seama de ce Elveția tot insistă cu centrări în careul unde băieții ăia învață să dea cu capul înainte să învețe să meargă. Serios, au tot atâtea șanse câte ar avea un preșcolar la un concurs de mâncat hamburgeri cu mine.

Au trecut 35 de minute. Doamne ajută, hai că mai e puțin. La pauză cred că fac un duș, să scot plictiseala din prima repriză.

S-au mai dus 5 minute. Încerc să-mi dau seama dacă am fost vreodată pe stadion la un meci atât de slab. Răspunsul este c-am fost într-o iarnă, prin ’92, la Ploiești, să văd un Petrolul – Inter Sibiu. Măcar ăla s-a terminat 3-0.

În minutul 45, fermecat de rapiditatea și agresivitatea atacurilor din teren, mă surprind întrebându-mă oare de ce n-oi fi vizitat eu și Düsseldorful? Am stat atâtea zile la Köln, muream dacă făceam și ăia 40 de kilometri? În timpul ăsta se mai desfășoară un episod din comedia mută Saka versus Xhaka. Tot fără rezultat.

Șase secunde peste 45 de minute a lăsat Daniele Orsato până să fluiere sfârșitul primei reprize. Enorm.

Repriza a doua a început cu englezii făcând ce nu făcuseră niciun moment în prima: s-au urcat peste elvețieni, cu fundașii la mijlocul terenului.

Păcat c-a durat doar 4 minute, după care s-a intrat în fotbalul de somnambuli din prima repriză.

În minutul 50 ar fi putut să fie o mare ocazie elvețiană, dar Embolo a tras la poartă cu tăria și determinarea unui martor al lui Iehova prins în biserică când aprindea o lumânare la „morți”.

După 10 minute din repriza a doua, am mulțumit cerului că nu se poate muri pe bune de la plictiseală. Mă găseau fetele fără suflare, cu mâinile pe taste.

Dacă lipsea ceva din meciul ăsta, lipsea o pasă în adâncime, pe jos, care să se oprească direct în picioarele arbitrului. Din minutul 59 n-a mai lipsit nici măcar asta.

Paranteză. Este înduioșător cum comentatorii protv îi zic „Jude” lui Bellingham. E atât de ușor sa devii ridicol.

Elvețienii scapă pe un contraatac 3 contra 1, de-am început să-mi frec mâinile fericit că în sfârșit se întâmplă ceva. Încă mi le mai frecam, când contraatacul se transformase în 3 contra 8.

Țin degetele încrucișate la spate, c-au fost vreo 10 minute cu ceva mai multă acțiune și nu vreau să cobesc.

Am cobit. Cartonașul galben primit de Kane a fost cel mai palpitant lucru vreme de alte zece minute.

Dacă vedeam un meci din liga 1 a României cu „viteza” asta debordantă de joc, am fi comentat că așa se întâmplă când aduci jucători liberi de contract sau din ligile inferioare. Dar aici, pe teren, sunt multe sute de milioane de euro care de-abia se mișcă.

În minutul 75 se produce în sfârșit miracolul: vine golul elvețian. Embolo, aflat la doi metri de portă, s-a trezit în picior cu o minge trecută absolut halucinant de doi fundași englezi.

M-am uitat la fața lui Southgate după ce-a făcut Elveția 1-0. Zero reacție, s-ar fi enervat mai tare dacă-i vărsa cineva paharul cu bourbon într-un pub de pe Oxford.

În minutul 80, Saka și-a adus aminte că e fotbalist și-a făcut 1-1 cu o bijuterie de gol. A trecut mingea aia printr-o pădure de picioare și s-a dus cuminte, lângă bară, la colțul lung.

Să vezi că se-apucă nebunii ăștia de jucat fotbal acum la spartul târgului. Cât ziceam că-mi doresc? 3-3? Să vezi că le dau ăștia.

Paranteză. Să le spună cineva comentatorilor protv că „dar însă” este pleonasm și că verbul „a risca” nu este reflexiv, prin urmare nu poți să zici că „Murat Yakin s-a riscat” decât dacă ești semi-analfabet.  Absolut penibili.

Au trecut 10 minute de la golul Angliei, am intrat în cele 3 minute de prelungiri, și încă aștept să se mai întâmple ceva. Mda, la fel de bine puteam să aștept să mă sune Cate Blanchett, să mă roage s-o scot la o shaorma. De fapt, cred că erau șanse mai mari cu Cate.

Intrăm în cele 30 de minute de prelungiri. Și totuși, cum ar fi să mai dea ăștia câte două goluri?

Cred că cei mai fericiți de prelungirile astea sunt organizatorii. Încă minimum o jumătate de oră de băut bere pentru câteva zeci de mii de englezi. Știți cât e o bere la stadion, în Germania? 10 euro. Bine, e doar 7, dar mai lași 3 garanție pentru pahar. Nu se duce nimeni să-și ia ăia înapoi ăia trei euro.

A trecut prima repriză de prelungiri. Nimic la nimic în continuare, a încercat ceva-ceva Declan Rice, dar…

Pe elvețieni îi înțeleg de ce așteaptă penaltyurile, dar pe englezi nu. Nu pricep de ce nu forțează, de ce așteaptă să se bage în ceva ce habar nu au cum se va termina? Ca să nu mai spun că sunt absolut convins că, dacă se va ajunge la penaltyuri, se va califica Elveția.

Harry Kane împins de un elvețian, din teren până pe propria bancă de rezerve, este de departe cel mai palpitant lucru din prelungiri.

A intrat Shaqiri și sunt în stare să fac pariu că va fi decisiv pentru calificarea Elveției.

A fost cât pe ce să am dreptate, dar Widmer, ajuns în poziție de finalizare după o fază plecată de la o pasă marca Shaqiri, are agilitatea unui rinocer care înoată într-un cazan cu smoală.

După care s-a opus bara să dea gol direct din corner. În continuare cred că Shaqiri va califica Elveția într-un fel sau altul. Vedem la penaltyuri.

S-au terminat penaltyurile. Elveția pleacă acasă, nu mi-a ieșit nici premoniția cu Shaqiri, iar Anglia se vede cu un pas mai aproape de „it’s coming home”. La bulanul pe care l-a avut până acum, sunt șanse mari să se și întâmple.