Articol scris de Iulia.

…

Iar am început să scriu cu totul altceva, dar mna, s-a întâmplat viața și nu mă pot abține să vă supun dezbaterii ceea ce tocmai mi s-a întâmplat în seara asta.

Pe cât de scurt se poate: am fost cu copilul la ziua de naștere a unei colege de la grădiniță. Zi de naștere care s-a desfășurat la un loc de joacă din oraș.

Printre invitați s-a numărat și un băiețel care și în trecut a mai avut comportamente aiurea față de alți copii (lovit, vorbit urât și așa mai departe).

Din discuțiile cu alți părinți știu că și pe parcursul anilor de grădiniță a mai avut astfel de comportamente. Nu mă pronunț în sensul ăsta, pentru că fi-miu a avut relativ puțin de-a face cu el în grădiniță și între timp urmează să meargă la școală, așa că n-a mai venit la grădiniță de ceva luni bune.

În schimb, partea pe care mă pot pronunța sunt comportamentele și interacțiunile respectivului copil cu alți copii în situații similare – la diferite întâlniri cu ocazia unor aniversări. Iar comportamentele și interacțiunile respective nu au fost deloc ok.

Aici mai trebuie să fac o precizare: cel puțin în ultimul an, de când a început și fi-miu să frecventeze astfel de chermeze, acel copil nu a fost niciodată însoțit de un adult din familie. Ori a fost basculat la locul de joacă și (presupun) ridicat la ora de încheiere, ori a venit cu alți părinți care și-au adus odraslele proprii la petreceri.

Ei bine, astăzi respectivul copil l-a lovit pe fi-miu. Suficient de tare încât să-i facă ăstuia un frumos cucui în frunte.

Asta după ce și acum 2 săptămâni, când am fost la o altă șuetă d-asta, fi-miu a venit la mine și mi-a spus că acel băiat l-a lovit. În plus, tot la petrecerea anterioară, am mai auzit și alți copii plângându-se părinților că au fost loviți de el.

Așa că astăzi mi-a sărit puțin țăndărica, am pus mâna pe telefon și i-am comunicat printr-un mesaj stimabilei doamne mame a respectivului plod să facă bine să își controleze odrasla, pentru că nu este în regulă ce se întâmplă.

Firește, stimabila madamă m-a și sunat instant, să-mi ceară socoteală. În momentul în care am încercat să îi relatez ce și cum, a început să turuie precum o moară neferecată și să-mi explice: că lucrurile nu au sub nici o formă cum să stea așa; că este prima dată când aude așa ceva despre copilul ei; că oricum, ei sunt copii și se mai lovesc

Dup-aia a dat-o în psihologia pe care a studiat-o probabil intens la Universitatea Gugle și mi-a explicat că băieții trec printr-o schimbare în jurul vârstei ăsteia și încearcă să se impună drept masculi alfa. Și că atunci se formează caractere, și unii devin lideri și alții supuși.

După care mi-a mai explicat că ea a fost mereu o mamă foarte implicată, care s-a interesat permanent de soarta și comportamentul copilului ei la grădiniță și toate relatările de acolo nu făceau altceva decât să confirme caracterul de heruvim drăgălaș al odorului.

Și a ținut-o tot așa o bucată bună. După care a conchis că-l trimite pe bărbac-su să ia copilul de acolo. Atunci, pe loc.

Nici n-apucase să se răcească bine telefonul, că a și apărut domnul în cauză. Care m-a abordat, întrebându-mă ce s-a întâmplat și spunându-mi (citez cu exactitate): „[…] că știm și noi că nu avem un sfințișor acasă.”

Chestie care mi-a cam dat cu ecran albastru, în condițiile în care distinsa doamnă tocmai îmi împuiase bine capul cu cât de minunat și inocent este plodul dânsei.

Nfine, i-am explicat omului ce și cum și i-am spus că, din punctul meu de vedere, nu luatul copilului de acolo este soluția, ci supravegherea lui și corectarea comportamentelor nedorite. Însă aparent decizia era deja luată, așa că au plecat și duși au fost.

Ei bine, acum vin și vă întreb eu pe voi următoarele:

1️⃣ Am greșit că am pus mâna pe telefon și am contactat-o pe respectiva madamă, în condițiile în care copilul nu era la prima „abatere” și, mai important, nu era prima dată când îl bumbăcea pe fi-miu?

Și aici mai trebuie să fac niște precizări: nu sunt genul de mamă elicopter. Nu orbitez în permanență în jurul odorului, încercând să-l țin într-o bulă ferită de rele și pericole. Dimpotrivă, încerc să îl las să se descurce singur pe cât de mult posibil.

Asta înseamnă inclusiv să învețe să își soluționeze conflictele apărute la grădiniță, la locuri de joacă și așa mai departe.

Înțeleg că băieții sunt băieți și că e inevitabil să mai apară și hârâieli. Că uneori se mai trag sau se mai împing, se înghiontesc, se ciupesc și își mai fac diverse alte drăcării mai mult sau mai puțin intenționate unii altora. Aia e, sunt copii și sunt băieți, fac și astea parte din copilărie.

Însă în momentul în care un alt copil îl bumbăcește cu intenție în mod repetat, în momentul în care acel copil e cu un an și cu bine peste un cap mai mare decât al meu și în momentul în care copilul meu vine și îmi cere ajutorul, consider că e cazul să intervin, chiar dacă în dățile anterioare nu am făcut-o.

Pentru că până acum, când s-a mai întâmplat să îmi spună că acel copil s-a purtat urât cu el sau cu alții sau l-a lovit, i-am spus mereu să se ferească de el și pur și simplu să nu mai interacționeze cu el.

2️⃣ Ce vă spune vouă faptul că mama acelui copil a susținut până în pânzele albe că are la ușă un mic îngeraș inocent, însă în același timp l-a expediat aproape instant pe bărbac-su să vină să salte copilul? Iar respectivul bărbat a spus cu gurița lui proprie și personală că ei (da, a spus-o la plural) sunt conștienți că nu au un sfințișor la ușă?

Oare respectiva femeie chiar crede ce spune sau e perfect conștientă de faptul că modul în care se comportă copilul nu e ok, dar refuză să recunoască asta?

Sau pur și simplu sunt eu dilie și nu era nici cazul să o abordez, nici cazul să îi cânt în strună lu’ fi-miu, ci ar fi trebuit să îi zic să se descurce și cu asta basta? Pe principiul: „sunt copii, ce să le faci?”

sursa foto: freepik.com