Articol scris de Iulia.
…
Pentru că presimt că ian-fe-martie ăsta e o perioadă ușor răposată în ceea ce privește călătoriile pentru multă lume, m-am gândit astăzi să vă iau cu mine într-o călătorie virtuală prin cele mai…hm, să zicem… interesante locații unde am avut (ne)plăcerea de a-mi caza trupul de-a lungul timpului.
Primul care îmi vine în minte este un Ibis. Acum probabil veți ridica o sprânceană și vă veți uita chiorâș spre mine, întrebându-vă ce poate fi dubios la un Ibis. Că vorba aia, e ditamai lanțul hotelier, prezent în întreaga lume, au niște standarde, ce naiba? Și n-oi fi fost eu taman în Ibisul din Bangladesh pe dreapta, să fi nimerit în singurul Ibis dubios din lume (nu, habar nu am dacă există Ibis în Bangladesh), nu?
Ei bine, nu. Ibisul despre care vă povestesc se afla – și probabil că se află, bine-mersi, în continuare – în frumosul oraș Bonn din frumoasa patrie a lui Goethe și a BMW-ului bot de rechin. Am ajuns acolo într-o deplasare de serviciu. Pe vremea aia lucram la o agenție de traduceri din București, iar la Bonn se desfășura o mare conferință a industriei. Așa că șeful meu de atunci a decis: ne suim în mașină, mergem la Bonn, mai aflăm noutăți din industrie, mai socializăm, mai încercăm să agățăm ceva clienți noi.
Zis și făcut, ne-am suit în mașină, am plecat, am ajuns. Omul se ocupase de toată partea logistică – adică inclusiv cazare și tot, eu trebuia numai să fiu prezentă. Ceea ce am și fost. Am ajuns, deci, am găsit hotelul. Folosindu-ne de hartă, că de unde atâta GPS și waze și gugăl meps? Dap, atât de bătrână sunt.
Am parcat mașina în parcarea locației, ne-am dus la recepție, ne-am cazat, hai să mergem în cameră. Da, ne trezisem nevoiți să luăm o singură cameră pentru că, din cauza nefericirii de eveniment, tot orașul era full și asta fusese singura variantă care îndeplinea toate criteriile – să aibă parcare, să fie aproape de ceva transport în comun, ca să nu mai scoatem mașina din parcare cât timp frecăm menta p-acolo și să nu coste cât tot bugetul firmei pe un an de zile.
Dar nu ne-am stresat prea tare pe tema asta nici unul dintre noi, pentru că ne lega în primul rând o relație de prietenie de ceva ani, încă dinainte de a lucra împreună, așa că am considerat că nu o să fie nimic aiurea să împărțim aceeași cameră pentru două nopți. Cameră care avea, totuși, două paturi separate, da?
Mă rog, după cum urma să se dovedească, ele erau, fizic, două piese de mobilier distincte. Dar era cam ca și cum n-ar fi fost. Pentru că, băi oameni buni, camera aia era cea mai mică încăpere pe care v-o puteți imagina voi, care reușea să găzduiască într-însa două paturi, un dulap, un scaun, două noptiere și o budă. Era atât de mică încât ușa de la budă, care se deschidea înspre cameră, n-o puteai deschide decât dacă te urcai pe unul dintre paturi. De care se și lovea oleacă, de altfel. Dar puteai să te strecori, mna, nu zic nu.
Bine, eu mai bine, Andrei, prietenul și șeful meu, oleacă mai greu. Și asta din motive fizice, deoarece el deține o statură la vreun metru nouăzeci și un pic și bate spre suta de kile. Jur că la un moment dat ne-a fost teamă că o să rămână blocat în ușa aia de la baie și ne și imaginam cum ar suna un apel către recepție: „Ăăăă, bună ziua, de la camera XYZ sunt. Știți, avem o problemă…. Ăăă, colegul meu e înțepenit în ușa de la baie… Credeți că puteți trimite pe cineva, să mă ajute să-l desțepenesc?”
Cumva însă, s-a întâmplat minunea și a reușit omul să se strecoare în baie. Acolo, altă belea. Ca să stai pe budă, ușa de la cabina de duș trebuia să fie deschisă, că altfel n-aveai loc unde să-ți parchezi genunchii. Iar în cabina de duș propriu zisă era o singură poziție în care te puteai îndesa, ca să poți să o și închizi. Trebuia să efectuezi niște mișcări ușor contorsioniste, așa, ca să te vâri oarecum pe diagonală, ca apoi să expiri profund, să tragi iute ușa după tine și apoi să speri că intră suficient aer pe deasupra încât să nu te sufoci.
Vă zic, camera aia era atât de mică, încât a trebuit să ne lăsăm papucii pe hol, că dacă i-am fi lăsat în cameră, nu s-ar mai fi închis ușa. Era totul atât de mic, încât dacă pe unul dintre noi l-ar fi apucat vreun strănut, celălalt ar fi trebuit să iasă din cameră, că nu era loc suficient. Baia era atât de mică, încât trebuia să te speli pe dinți cu ușa deschisă, că altfel nu ai fi avut loc să faci mișcarea de dute-vino, că te loveai la cot.
Dacă ar fi fost mai mică de atât, camera aia ar fi trebuit să aibă paturile verticale, lipite de perete și ai fi fost nevoit să dormi în picioare, prins în chingi de pat, precum Hannibal Lecter când îl transportau ăia de colo-colo.
Partea bună la toată tărășenia era însă că, fiind totul atât de mic, nu trebuia să consumi nici un fel de energie ca să ajungi la diferite obiecte de prin cameră… Puteai lejer să ajungi la frigider chiar dacă stăteai în ușă și la telecomanda de pe noptieră dacă te aflai în baie. Puteai să stai în pat și să te cauți în buzunarele hainei agățate în cuierul de la intrare sau puteai să șezi pe scaun și să scotocești în valiza aflată în dulapul din cealaltă parte a încăperii. Una peste alta, recomand locația, ce să zic? O experiență ca asta nu întâlnești prea des.
Sau cel puțin așa am crezut eu, în naivitatea mea. Până când, mulți ani mai târziu, am plecat cu distinsul Fritz în ceva vacanță. Culmea, tot prin țări vorbitoare de limbă germană. De data asta, în țara lui Adolf. Știți voi care, ăla al cărui nume nu-l rostim.
Și cum bântuiam noi așa, fără o țintă anume, dintr-un loc în altul, că deh, eram tineri și n-aveam copil, așa că ne permiteam să facem aroganțe d-astea, am decis să mergem și noi să vizităm faimosul Zell am See. Eram deja în epoca smartphone-urilor și a internetului de mare viteză pe mobil – mă rog, de mediocră viteză în Austria – așa că pac, am scos telefonul, pac, am intrat pe booking, pac, n-am găsit nici o cazare.
Ca idee, era miezul verii, deci nu ne-am fi așteptat veci pururi să fie complet ocupate toate cazările de p-acolo. Dar iată că erau. Așa că am lărgit puțin aria de căutare și, ce să vezi, ni s-a arătat o pensiune drăgălașă, într-o localitate adiacentă Zell am See-ului, la vreo… 2-3 kilometri, să fi fost. Pac, clic, rezervat, bucurie.
Aici trebuie să mai fac o mică precizare, eram însoțiți în concediul ăla de 2 potăi. Cățela Fifi, un fel de cocker spaniel și cățelul Otto, Schnauzer uriaș de felul lui, care însă la vremea aia nu era chiar uriaș, că avea abia câteva luni, așa că nu era cu mult mai mare decât cockerița. Treaba asta e relevantă în poveste pentru că, și la austrieci, ca și pe la noi, nu e chiar ușor să găsești cazări pet-friendly, cu atât mai puțin când ești nu cu unul, ci cu doi peți.
E, dar norocul ne-a surâs după cum ziceam, și am găsit cazare. Pensiune de munte în Austria, rustic, tot ce trebe. Da nu chiar… Căci odată ajunși la fața locului, ne-am trezit în fața unei uși bine ferecate. Iar frumoasa pensiune rustică părea mai degrabă părăsită, decât plină de viață și fremătând de turiști.
Ne-am foit noi p-acolo câteva minute și am descoperit la un moment dat o foaie ruptă dintr-un caiet, îndesată într-un colț de fereastră, prin care erai îndemnat să suni la un număr de telefon ca să vină cetățeanul să desferece ușa. Ceea ce am și executat. Cetățeanul a apărut și-am intrat în preafrumoasa pensiune.
Băi copii, din poze era destul de clar că „rusticul” ăla însemna că locul e înțepenit undeva prin anii `90, așa. Dar realitatea ne-a dovedit că era înțepenit mai degrabă pe la începutul anilor `70… Totul era îmbrăcat în cele mai sinistre lambriuri, draperiile erau d-alea de catifea care cred că fusese maronie cândva, dar acum mai avea numai o culoare destul de incertă, mocheta probabil era prima mochetă care fusese produsă vreodată de mâna omului și din decor nu lipseau, cum altfel, animalele care mai de care mai împăiate. Evident, nici cheia de la cameră nu putea să se dezmintă, așadar era prinsă bine de un baritai brelocul de metal, d-ăla de trebuia să îl ridici cu amândouă mâinile și dacă ți-l scăpai pe picior, rămâneai cu siguranță olog pe viață.
Și camera… O, Doamne, camera. Vă zic numai atât – pe lângă asta, aia de la Ibis despre care v-am povestit mai sus era ditamai Versailles-ul. Era atât de mică încât literalmente nu am avut unde să ne punem geamantanul. Așa că am scos – pe hol stând, adică pe coridorul dintre camere, nu vă gândiți că avea camera aia ceva ce ar fi putut fi asimilat unui hol – strictul necesar din bagaj, după care am dus valiza înapoi la mașină, ca să putem intra în cameră amândoi, cu tot cu câini.
Bine, vorba vine, cu tot cu câini, că practic după ce au intrat câinii noi n-am mai încăput, tot norocul a fost că din prag ajungeai ușor să deschizi ușa de la balcon (că da, avea balcon, măcar atât), așa că asta am și făcut, câinii au evadat fericiți afară și am putut să intrăm și noi înăuntru.
După ce ne-am cazat frumușel și am făcut câte un duș, am pornit în explorare. Evident, nici dușul n-a fost lipsit de aventură, tot norocul era că aici nu exista cabină de duș, ci numai o perdea, așa că puteai face duș în baie, dar n-aveai loc să îți iei și prosopul cu tine. Iar să stai pe budă necesita ceva abilități de a produce cele fiziologice într-o poziție complet nefirească pentru vreo ființă umană, asta dacă nu erai dispus să faci cele trebuincioase cu ușa deschisă și genunchii lipiți de pat.
Jur că dacă ar fi renunțat la sărăciile alea de lambriuri, suprafața utilă ar fi crescut cu cel puțin 30% în toată pensiunea aia. Pe hol, de exemplu, erau niște ditamai dulăpoaiele care, am descoperit noi ulterior, erau destinate pusului la uscat al clăparilor. Că deh, stațiune de munte, schi, astea. Bine, cred că erau numai pentru clăpari de copii și pitici. Că dacă ar fi venit, de exemplu, unul precum Fritz, care are un delicat 46-47 la picioruș și ai cărui clăpari măsoară lejerel la juma de metru bucata, dacă ar fi încercat să își îndese numiții clăpari acolo, probabil ar fi trebuit ca turiștii din camera de vizavi să elibereze locația, că n-ar fi avut cum să încapă.
Dar, pe de altă parte, cât am râs în vacanța aia, nu știu dacă am mai râs în alta. De exemplu, încercând să ne dăm amândoi șosetele jos deodată, și, evident, nereușind, că dacă am fi insistat, cel puțin unul dintre noi s-ar fi ales cu un ochi vânăt. Așadar, una peste alta, o vacanță reușită :))
Ceva experiențe similare prin public?
sursa foto: Hotel Ibis Bonn
Buna dimineata, chiar am ras de peripețiile voastre. Nu prea calatoresc, sunt genul mai static. Cand o fac, citesc recenzii si imi intreb prietenii. Prefer locuri deja testate. Nu calatoresc cu animale.
Pana la 3 ani, pe gemenii nu i-am luat in calatorii, prestand doar eu cu sotul, mi se parea greu. Abia astept sa citesc comentariile celorlalti. Sigur, vor fi savuroase!
Comentariu beton!20
În mod normal, și eu citesc recenzii și întreb în stânga și-n dreapta, dar în cele 2 ocazii de mai sus, în prima nu a depins de mine alegerea, iar în a doua eram pe spontaneitate, pe d-astea, cine naiba se mai gândea la recenzii? 😁
Comentariu beton!24
Paris, anul de gratie 2020.
Fac planul de călătorie cu vreo trei luni înainte si găsesc un Airbnb la preț convenabil si, nec plus ultra, care accepta fumători.
In camera aia de maximum 12 mp era un pătuț dublu, o măsuța, doua scaunele, un dulăpior in care erau farfurioare, paharele, cănițe, un fierbător de cafea. Mai era un frigiderut din ala înalt de 1,20 m pe care stătea un cuptor cu microunde.
La picioarele patului, adică la o distantă de cca 30 cm de pat, in spatele unei uși glisante (eh! Ce zici ce aroganta?) era o baie cu o cadita si o chiuveta din aia cat doua palme puse una lângă alta. Buda era pe hol, la comun cu gazdele.
Una peste alta, când ajungeam seara, in camera, eram așa de rupți de oboseala, ca distanta de 40 de cm de la ușă la pat era o binecuvântare.
Gazda, grozav de amabila, camera in buricul Parisului. Mergând pe jos, făceai 5 minute pana la Luvru sau trei pana la metrou.
Comentariu beton!33
Am mai auzit povești din astea despre locuințele/cazările din Paris. N-am fost încă, mă tot aburește omu’ ista al meu c-o să mă ducă într-o bună zi… 🙄
Comentariu beton!19
Si pe mine m-a socat prima data cand am descoperit ca trebuie sa merg in alta baie sa ma spal pe maini dupa ce am rezolvat niste lucruri in prima baie. Dubiosi :))
Comentariu beton!13
@Carmen: așa-s și-n Austria. Baia e separată de WC.
@Carmen, asa sunt locuintele in Germania, baia (adica cada/dus si chiuveta) separata de wc, dar multi au pus chiuvete din acelea mici.
Dada, știu că și eu m-am uluit prima dată când am mers la Viena și am stat la șefa mea în apartament. M-am dus la baie să mă spăl pe mâini și să fac un pipi, că abia ce ajunsesem și mă uitam prin baia aia ca gâsca la mașini străine… Unde dreq au pitit ăștia buda, nene?
Am identificat-o ulterior într-o mică încăpere separată.
Comentariu beton!13
Avem cum să nu! Am fost înainte de pandemie in minunată stațiune Felix, in mini vacanta de 24 ianuarie. Si am zis, hai sa nu stam la vreo pensiune amarata, luăm o camera la hotelul Internațional, ca in pozele postate de agenție arătau mișto. Erau camere cu 2 paturi și, pentru fiica-mea, au adus pat suplimentar. Bai frate, patul ala pliant a umplut toata camera, de trebuia sa mergem pe rând prin camera. În plus, salteaua lui mi-a amintit de salteaua pe care am avut-o în armată, plină de noduri. Asa ca mi-a fost milă de fiica-mea si am ales să dorm eu pe el. Dar ce sa vezi, nu a ajuns ca era incomod, era si strâmb, în sensul că partea de la picioare era lăsată mai jos cu vreo 20 cm fata de partea de la cap, asa ca am dormit in panta, tinandu-ma de ramă, să nu alunec, fapt care nu m-a ajutat prea tare pentru ca dimineața m-am trezit cu picioarele jos din pat! 😁
Comentariu beton!85
🤣🤣🤣🤣
Exact.Nu stiu sa fi intalnit camere asa mici ca la International.😂
Buna dimineata . Nu am nici prea multe experiente cu hotelurile ,dar imi amintesc primul drum la mare. Aveam cam 10 ani,deci prin ’67 ! Eheheee ! Plecat cu trenul ,zdranga zdranga,ajuns la Eforie Nord, apelam la cazarea oferita in gara de o doamna . Precizez ca eram cu familia unei vecine, cu inca doua fete. Ajungem la casa femeii,tip vagon,si ne arata camera. Era un fost hol,mai maricel,cu un pat imens (am dormit trei persoane ), numai ca a patra persoana(mama fetelor) a trebuit sa ceara o saltea (a fost doar o amarata de plapuma) si a dormit pe podea .
„Toaleta” in fundul curtii,comuna pentru toti locatarii,iar dusul…in curte,cu ceva apa calduta,de la o stropitoare.
Masa de seara,ca ziua eram la plaje,era un fel de picnic pe podea !
Eee,dar una peste alta a fost formidabil,am ras mult,ne-am bucurat de MARE !
Comentariu beton!30
JT ,esti bine ?
JT lenevește azi că e sâmbătă. 🤣🤣🤣
@Nicoleta, îmi aduc aminte de genul ăsta de cazări la mare. Copil fiind, mi se părea că au un aer așa, boem și mă fascinau teribil.
N-am apucat însă să experimentez niciodată, pentru că majoritatea vacanțelor la mare le-am petrecut cu bunicii, iar bunică-mea se oripila profund de astfel de locuri. Așa că, dacă nu reușeau să găsească o cameră la vreun hotel, mai bine nu mergeam 🤷♀️
Deși, între noi fie vorba, am stat prin unele hoteluri a căror amintire încerc până în ziua de azi să mi-o șterg din memorie 🤢
Comentariu beton!13
E sâmbătă, dă-i pace.
@Nicoleta & @Maricik: am adormit. 🤭
Comentariu beton!25
Iulia, sunt nițel cam chioara de somn și cafeaua mea încă nu s-a trezit, căci am prestat aseară un campionat de catan, asa ca posibil sa nu apăs chiar toate tastele în ordinea fireasca( în caz ca îngrămădesc ceva litere aiurea sa știi de unde se trage).
So, o singura aventura din asta am pățit în viata mea. Eram în luna de miere într-un hotel în Paris. Nu mai știu cum se numea. Camera ok, decenta, strictul necesar, dar curata și spațioasă. Dar baia, OMG! Baia era un fel de cabina de duș la care atasasera chiuveta și wc. Atât de mica! Practic după ce deschideai usa de la baie trebuia sa deschizi și usa cabinei de dus, ca să poți folosi wc – ul sau sa executi un spălat pe mâini la chiuveta. Niciuna dintre aceste activități nu putea fi făcută dacă nu deschideam mai intai usa cabinei, pentru ca pur și simplu nu exista spațiu în care sa te strecori pentru acces la chiuveta sau wc. Noroc ca nu stăteam prea mult în camera și, deci, nici în baie. Și da, eram mult mai supli amândoi. 😁😁
Comentariu beton!29
@Pierrine: Tastele ți s-au aliniat perfect, cafeaua si-a facut efectul! 😁
Bine că a fost decentă camera, până la urmă aia conteaza, în baie nu stai chiar atât dacă n-ai probleme de sănătate! 😁
Comentariu beton!12
V-am zis eu ca sunt chioara de somn?! Ei bien, între timp cafeaua si-a făcut efectul și mi s-a dezmorțit și memoria. Mi-am mai amintit una. Iarna trecuta ajungem pentru prima oara la schi la Straja. Pârtiile sunt faine, dar stațiunea în sine este horror. Nici nu e stațiune, de fapt, doar o aglomerare de clădiri ridicate anapoda și înghesuite una în alta, fara pic de plan urbanistic. Nu mai zic de prețuri la cazare, care se apropie binișor de prețul aferent unui hotel de 4 stele. Anyway, deși condițiile de cazare nu sunt strălucite, ci maxim decente, în sezon de schi este imposibil sa găsești fie și măcar o cușcă de cazare, daca nu ai avut diligenta sa rezervi cam cu 6 luni înainte.
So, prima oara la Straja, evident ca nu am găsit cazare în stațiune, ca deh, nu te hotărăști azi ca mâine vrei sa dormi în Straja și te și aștepți sa ai unde! Am găsit însă în Lupeni, la 7 km de Straja, un apartament cu 3 camere. Rezervarea se făcea cu bani trimiși în avans, fără posibilitate de refound. Bunnn. Ajungem la fața locului și constatam ca mărețul apartament (în poze arata spațios) era de fapt – jur ca nu exagerez – o sufragerie împărțită în 3!!!! Din care rezultatasera 2 dormitoare +1 living. În dormitoare accesul se făcea prin câte o ușă culisanta din pragul căreia te urcai direct în pat. Atât! Livingul era compus din fix o canapea. Noi eram 2 adulți și 2 liceeni de 1,85 fiecare. Va închipuiți cam cum ne strecuram noi unii pe lângă altii când ne întâlneam?!
Comentariu beton!38
@Pierrine, subscriu la ce se zice mai sus, ești ok, și-a făcut efectul cafeaua.
Cât despre faza cu Straja… 🤦♀️ Inventivi oamenii, nu zic nu…
Comentariu beton!15
Zâmbetele la cafeaua de sâmbătă dimineață.
În 2019, vara, mergem la o agenție pentru un City break la Paris. Totul din scurt, așa, în iulie. Cerința noastră pentru cazare era să fie în buricul Parisului, să ne fie cât mai ușor cu deplasarea spre obiectivele turistice. Doamna zice că mai au ceva disponibil, dar este mic. Cât de mic poate să fie, ne-am gândit. Și am luat, am plecat. Ajunși acolo am constatat nu că era mic, era foarte mic, extrem de mic, cel mai mic loc de cazare posibil. Ne strecuram pe cant pe lângă pat să intrăm în baie, care era minusculă. Tot în același spațiu era și o chicinetă. Dacă îți trecea prin cap să gătești ceva, sigur săreau stropi în pat. Dar eram în mijlocul Parisului.
Lăsând asta la o parte, a fost una dintre cele mai frumoase vacanțe, cu niște amintiri grozave.
Comentariu beton!28
Eh, până la urmă asta contează, că v-ați simțit bine.
Oricum, din experiența mea, dacă ești alături de persoana/persoanele potrivite, chiar și cea mai infectă vacanță/călătorie se poate transforma în ceva fain.
Comentariu beton!25
Am fost plecată în 2 ani pe 15 august în vacanță prin frumoasă noastră patrie fără să fi rezervat ceva înainte. În primul an, 2013 parcă, am reușit să ne cazăm la o pensiune la ieșirea din Săpânța. Camera a fost ok, ea era destul de mare (cât sufrageria mea de acasă), dar eram 2 copii (eu și sora mea, pe atunci aveam 11, respectiv 9 ani) și părinții mei și am stat puțin înghesuiți cu cele 2 paturi duble. Baia era la comun cu camera de lângă unde stăteau verișorii mei cu fetița lor de trei ani atunci. La următorul etaj mai erau două camere, tot cu o baie comună.
În următorul an, nu am găsit nimic liber în Sovata, Praid sau altundeva în apropiere și am mers până în Odorheiul Secuiesc la 80 de km depărtare. Ne-am cazat la un hotel care își merită cele trei stele, singura problemă a fost că personalul a refuzat să vorbească în română, așa că verișoara mea (cu care eram atunci plecată) a vorbit în engleză după ce au acceptat cu greu să ne cazăm. Aceea a fost singura vacanță în care am vorbit în engleză în România, deoarece oamenii refuzau să îți răspundă la întrebări în română.
Camere mici nu am avut niciodată, din fericire. Cu foarte mulți bani și servicii nu chiar pe măsură da.
De atunci, am planificat vacanțele cu toată logistica cu aproximativ un an înainte și am mers doar la hoteluri sau pensiune recomandate atât în România, cât și în străinătate și nu am mai mers nicăieri la noi în țară în august.
Comentariu beton!30
O sa îmi iau mult hate pentru comentariul asta, dar povestea m-a marcat pe viața.
Era prin 1978-1979, cred. Aveam 6-7 ani. In concediu cu bunicul, la Bușteni! Excursie de o zi cu autocarul, oprim la un han in Sighișoara. Pe scurt, văd la Recepție niște pungi cu bomboane “străine”. Merg la bunicul, ii povestesc, iar el îmi da bani sa îmi cumpăr.
Ți-ai găsit! Cine sa îmi vândă bomboanele? Că nem tudom romano.Nu știu cum se scrie, dar am învățat expresia, dar am învățat-o, am urat-o și am urat și pe cei care o rostesc. Și nu ma luați cu rasism și politicăli correct! Eram un copil de 6 ani care nu văzuse prea multe dulciuri in timpurile alea. Și m-a afectat!
Comentariu beton!57
Subscriu la „nemtudon” !
Tg.Mures,pe vremea lui ceasca,mergem eu si fratele cu mama (fractura de sold) la o clinica renumita (pe buna dreptate) sa i se monteze o proteza . Vreau sa va spun ca nu a fost posibil,la posta,sa pot schimba bani pentru fise de telefon. Raspuns :nemtudon ! Nu am putut cumpara o paine,era pe cartela,acelasi raspuns ! Si alte cateva… Pacat ca nu m-am gandit sa cer in franceza (doar aia o mai stiu!).
Bine ca nu am ajuns in Ungaria,ca ne si bateau !
Comentariu beton!17
La o reuniune de familie, cu vreo 30 si ceva de persoane, am facut o iesire la Sovata. La restaurant, am fost intrebati de ce nu stim ungureste! Matusa Eva, unguroaica, a vrut sa zica ceva, ma gandesc ca a vrut sa salveze situatia, dar n-a mai apucat sa termine, ca de la masa s-a ridicat in toata splendoarea ei alta matusa, inalta, blonda, tapana, ce a inceput sa besteleasca personalul si in romaneste si in ungureste! Dupa care a declarat intregului familion ca ea nu mai mananca acolo si ca trebuie sa ne caram ca aia sigur o sa ne scuipe in mancare! Ce sa facem? Ne-am carat desi eram flamanzi ca lupii. La urmatorul restaurant, dam din nou de personal maghiar dar care, spre norocul nostru, ne-a intampinat foarte amabil si vorbind romaneste! Am ramas si am mancat, desigur in mormaielile si bolboroselile de nemultumire ale aprigei matusi.
Si azi rad si ma distrez copios amintindu-mi ironia situatiei, adica matusa suparata foc de intrebare dar amestecand intr-o veselie cele doua limbi. Bineinteles ca noi, restul, habar nu aveam ce zice in ungureste. Ea stia binisor ca avut un dragut ungur!
Comentariu beton!32
Similar ? Oarecum.. doar ça nu eram plecati nicaieri si nici nu eram in vacanta. Din 2009 pana in 2013, am stat cu chirie intr-un apartament de 9 mètri patrati. 9. Faceti si voi 3 pasi intr-o parte si inca 3 la perpendiculara si cam aia e suprafata apartamentului. In care aveam un pat supraetajat, 2 placi electrice, un frigider mini, un dulapior, o chiuveta mica mica si baia. Cu dus toaleta si chiuveta. De pe veceu puteam sa ma spal pe dinti la chiuveta si sa scuip apa in dus. Asa ça idée de dimensiuni. Pt mine, singura, mai treaca mearga.
Daaaaar la un moment dat à venit la mine si distinsul EL. Sa locuiasca, nu doar asa in week-end. Ça in week-end mai dormi in mod Tetris ça merge. Pe termen lung e mai complicat. Imi mai cumparasem eu acolo o etajera, o masuta un birou si un scaun pliant. Eh. Cand à venit si mister, am zis ok, cumparam o canapea din aia xare se intinde. Am masurat (la milimetru). Am zis ça intra. Au venit baietii cu canapeaua, s-au crucit de 4 ori , au lasat canapeaua si au plecat. Noi am avut dreptate, de intrat, à intrat. Am si putut sa o intindem ! Daaaaaaaar, dupa ce intindeam canapeaua, trebuia sa ne faxam ça sa ajungem in baie, loc de mers in jurul noului pat nu exista (devenise asa, ça un tatami), de deschis usa frigiderului, nici vorba. Problema era cu usa de la intrare. Ça sa iesim din „casa” trebuia mai intai sa strangem canapeaua. Eram acolo ça Stan si bran… am stat in caméra aia (ça apartament e cam impropriu spus) 3 luni impreuna. Dupa aia ne-am mutat intr-un apartament de 30 m2, cu un dormitor. Doamne, palat!
Dar avem niste amintiri minunate din camara aia <3
Comentariu beton!50
Aidecapumeu, și eu aveam impresia că prima mea garsonieră din București a fost minuscul de mică. Avea 22 de metri pătrați, dar avea baie relativ normală pentru o locuință de bloc și avea chiar și bucătărie, separată de cameră cu o ușă.
Păi după ce am citit ce ai povestit tu, aia era chiar pă lucs și opulență!
Comentariu beton!20
Eu nu prea am amintiri de concediu în care să fi stat în camere mici, dar așa cum spune și Andreea C, am avut plăcerea să văd cum e statul într-o garsonieră confort 3 li se zice, pe vremea când eram studentă. Nu era a mea, eu mă lăfăiam în apartamentul părinților mei de 2 camere, la garsoniera respectivă doar vizitam. Minunat gândite aceste culmi ale locuirii! Efort 0 pentru deplasare! Baia mirifică! Chiuveta din baie (că numai acolo era) servea și ca chiuvetă pentru spălat vase. Cu spălatul pe dinți, exact așa cum zice Andreea C. Dacă intrai în baie, rezolvai 3 chestii deodată: stăteai pe toaletă, întindeai puțin mâna, dădeai drumul la duș și rezolvai rapid spălatul (mai făceai și economie la apă, că se spăla și toaleta din aceeași mișcare), iar cu cealaltă mână puteai să te speli și pe dinți. În camera care era și bucătărie, plita de gătit era pe frigider, trebuia să fii maxim atent când te aplecai să iei ceva din frigider, că la ridicare sigur luai clanța de la ușa băii în spate șamd. Dar astea erau detalii nesemnificative, că eram tineri și încăpeam bine-mersi. Vremuri glorioase când aveam pașopt de kile 😂😂😂
Comentariu beton!29
Culmea e ça mi-a fost draga camera aia. Ça era A MEA. 18 ani, „fugita” in lume la facultate, cu nimeni sa ma turuie la cap „unde esti, cu ciné esti, ai invatat, bla bla bla”. Eu cu mine. Am adorat!
Dar, cu mintea de acum inca stau sa ma gandesc cum am putut.. aveam un calorifer din ala miiiiic miiiiic mic, caméra era practic neizolata termic, aveam 2 cm spatiu intre usa de la intrare si podea, peretii erau din carton (cand ii cadea vecinului de sus lingurita pe jos puteam sa numar clar de cate ori s-a rostogolit). Despre alte aventuri vecinesti nu mai vb, da ? 😂😂 patasti..
Comentariu beton!31
Oricât de dubioase ar fi genul ăsta de locuințe, la vremea lor au un farmec aparte. Fix d-aia, că ești plecat de acasă, ești pe barba ta, cumva reușești să treci peste toate inconvenientele.
Când m-am mutat din garsonieră la 2 camere, am cazat la un moment dat 12 oameni în 2 camere 😁
Țin minte și acum, era concert Depeche Mode la București, iar prietenii mei din Brașov au decis că ei n-au bani de cazări la capitală, așa că m-au invadat. Ziceai că suntem sardele, dar ne-am distrat copios!
Comentariu beton!32
Să fi fost celebra garsonieră de la Cluj? Că așa pare să fie 🙂 Dar când e primul tău loc doar al tău devine chiar o amintire deosebită 🥰
@Andreea C, așa-i ca tu ai fost proprietara inițială a garsoniere-vedeta din Cluj? 😁
@Pierrine: jur pa rosu ça nu! Dar as fi putut fi, léjer :)))
Lux de-a dreptu’ una din locuintele in care am stat candva in chirie, doua persoane, era de 2×2 m cu pat suspendat din beton ,chiuveta si dulap deasupra usii, urcai cu scara…
wc-ul era un etaj mai jos si era o adevarata aventura sa intri..iar dusul la et9 ,noi stateam la5..noroc ca era si un lift care mai mergea din cand in cand…
Am pățit în Stockholm. Eram la o conferință și am fost cazată la un hotel din centru, hotel cu istorie, un fel de punct de atracție. Norocul meu a fost că stăteam singură în cameră. Hotelul era construit în formă de corabie, ușa camerei se deschidea în exterior și trebuia să fiu atentă să nu pălesc pe cineva de pe hol, la baie ușa nu se închidea dacă stăteai normal pe budă, trebuia să stai câș, dușul era doar o perdea lângă o chiuvetă minusculă. Camera era atât de mică, încât nu era nevoie decât de un singur pas să ajungi la dulap, la ușă, la baie. Iar la micul dejun am stat la niște mese rotunde la fel de minuscule, pe niște scaune ca cele ale piticilor din Albă ca Zăpada. Plus că totul scârțâia în hotelul ăla. Ușile, podeaua, geamurile, scara, tot.
Comentariu beton!30
@AdinaL: daca hotelul era construit in forma de corabie, inseamna ca aia nu era camera, era cabina! 😁
Comentariu beton!25
@AdinaL, aha, deci nu am nimerit numai noi locații d-astea microscopice.
@Vic, 🤣🤣🤣
Comentariu beton!13
@AdinaL, in Scandinavia mai toate clădirile sunt din lemn. Pentru ei e ceva normal să scârțâie sau să auzi tocurile vecinei patrulând prin casă
Comentariu beton!13
Când m-am mutat în Austria, garsoniera în care am locuit doi ani avea 17 mp.
Asta găsise frate-miu pe repede-nainte, dar a compensat în alte privințe. 🤪
Apoi m-am mutat la 96 mp. Altă viață.
La hotel merg doar dacă-i minim 30mp camera.
Când am fost în Croația, Italia și Spania am închiriat apartament cu două camere.
Comentariu beton!15
Uite, asta eu n-o pot înțelege. Zic de mărimea camerei de hotel. Eu, când aleg hotelurile, am cu totul alte criterii decât mărimea camerei. Ok, nu vreau să stau în ceva de genul ăsta, mai ales dacă stau mai mult de o noapte, dar între un hotel cu camere mici, în centru, și unul cu camere de joci fotbal în ele, la periferie, o să-l aleg de fiecare dată pe primul.
@MV: no, io-s taman invers. Mi se fâlfâie că-i-n centru dacă-i 3mp. Prefer mai încolo de centru la 30mp camera.
Am zis că mie-mi place să merg pe jos?
Comentariu beton!18
@JT, păi tot pe jos îmi place și mie să merg, dar de ce să pierd timpul mergând de la un hotel care e la mama dracu’?
@MV: ca să nu dorm picioarele-n budă?
Sau să stau cu picioarele pe hol atunci când-s pe tron?
🤣🤣🤣🤣🤣
Dacă-i concediu, apăi concediu să fie, nu sesiune de contorsionism, de trebuie mers dup-aia la fiziokinetoterapeut 3 luni ca să mă-ndrepte la loc. 🤣🤪🤣
Comentariu beton!37
Pot să număr pe degete locurile în care m-am cazat până acum și, din punct de vedere al mărimii, au fost toate cel puțin decente.
În schimb, acum câțiva ani, când am hotărât să fiu complet independent în Germania (adică să nu mai locuiesc la sor-mea), am locuit într-o garsonieră. Tip singur cu bucurii simple fiind, am acceptat să stau în ea, deși în „bucătărie” nu aveau loc două persoane (la ăia 1,2×1,2m imi mai dădeam uneori singur coate în coaste, încercând să-mi fac un ceai), iar în baie, după ce am băgat mașina de spălat, mai intram doar „pe cant”. Puteam, cum scrie Andreea mai sus, să fac 3 lucruri în același timp: o nevoie fiziologică, un spălat pe dinți și un duș. Ba, puteam chiar să pun și o mașină de rufe la spălat fără să mă mișc.
Noroc că au fost doar 3 luni.
Comentariu beton!22
Pff, nu te plânge, dacă ai avut loc și de mașină de spălat în baie 😁
Dar aia cu datul singur coate în burtă așa era și la mine în garsonieră. Nu încăpeau 2 persoane nici dacă aveau 15 kile fiecare. Dar a avut farmecul ei. Am stat acolo vreo 6 ani, parcă…
Haha. In Dubrovnik am nimerit o camera unde stateai in pat cu picioarele afara, in bacon :)))
In Londra una atat de mica de avea patul fix cat camera
In Bruxelles, hotel Mozart, Grand Plaz, o chestie arabeasca de m-am simtit ca la mamaie la tara si ma rataceam in drum spre camera. Oribil de kitchoasa. Noroc ca am stat doar o seara
In Zagreb am dormit intr-o debara cred :))) asa de mica si ciudata era camera
In Ljubliana era o camera single intr-o mansarda de hotel super smecher si misto. Am cerut single si acolo m-au bagat, de parca daca esti single, esti prostul casei :)))
Si cred ca au fost mai multe, dar eu nu ma uit la camere cand calatoresc. Imi place calatoria, in rest, daca am unde dormi, sunt ok :))
Comentariu beton!26
Pățit și io, odată, demult. Atât de mult timp a trecut, că nici nu mai știu exact anul. Era înainte de a fi fost interzis fumatul in orice spatiu închis. Drept pentru care, hotelurile care se respectau aveau camere pentru fumători. Cel puțin aveau în Viena, că de acolo e povestea. Mbun…mă duc eu într-o delegație, aveam cameră rezervată, insistasem la doamna care se ocupa de rezervări să îmi rezerve o cameră unde se poate fuma, toate bune și frumoase. Dăcât că, din cauze de nușce festival sau paradă sau dracu’ cu crăci că nu mai țin minte, nu se găsise neam loc la vreunul din hotelurile unde ne cazam de obicei, așa că am fost cazat la o sărăcie de hotel de nu ii mai țin minte numele. Și când am ajuns in cameră…well, să zicem că am avut noroc că eram singur (camera era, cică, pentru 2 persoane). Poate 2 dintre piticii lui albă că zăpada. Singur fiind, nu am avut absolut nici o jenă să ies in costumul lui Adam de la duș și să mă șterg in „cameră”, să întreprind diverse activități (de fapt, cam toate) la baie cu ușa larg deschisă. Mă întreb însă cum ne-am fi descurcat dacă eram 2. Pentru că, da, erau 2 paturi, printre care puteam (cu greu) trece. Aici trebuie să menționez un alt aspect: am cca 1.70 m și aprox 75 kg (probabil atunci chiar mai către 70, că eram mai tinerel). Deci sunt mai degrabă mic pentru un bărbat. Oarecum mă pot strecura prin spatiile mici. Acolo mi-a fost și mie greu.
PS: da, era cameră de fumători. Cu o duhoare persistentă, pentru că geamul se putea numai rabata, probabil ca să evite tentativele de suicid. De atunci nu am mai rezervat niciodată camere „pentru fumători” (bine, nici nu au mai supraviețuit decât 1-2 ani). Am.zis că mai bine fumez eu pe balcon sau in fața hotelului decât să mai îndur așa ceva. Plm, oi fi eu fumător, dar asta nu înseamnă că nu îmi plac camerele aerisite. Acolo deja puțea de când am intrat în cameră, au fost necesare 2 țigări una după alta ca măcar să simt mirosul familiar al fumului de la țigările mele.
Comentariu beton!26
Ahahahahaha, îmi amintesc și eu de locuri din alea unde camera de fumători era atât de împuțită încât nici să fumezi nu-ți mai trebuia.
Singurul loc mai horror de atât mi s-a părut acvariul ăla pt fumători de pe Otopeni.
Comentariu beton!11
@ (altă) Iulia, la Otopeni măcar era construit ad-hoc. Pe principiul mergi-fumezi-ieși la aer respirabil. Dar o cameră de hotel, in care trebuie sa dormi, poate sa și lucrezi la un moment dat și să…altele (nu intru în amănunte), să nu se poată măcar aerisi ca lumea…de curat era curat, nu pot spune că nu, dar mirosul ăla era într-un mare fel. Pe de altă parte, înțeleg și teama lor de tentativele de suicid (altă explicație nu găsesc pentru geamul care nu se putea deschide), mă gândesc că dacă te cazai câteva zile în camera aia nefericită îți veneau și astfel de gânduri. E drept, avea aer condiționat (care a funcționat non-stop), dar cred că filtrele erau îmbâcsite. Nu mi s-a părut că ar fi îmbunătățit prea mult situația. Dracului, măcar niste odorizante de cameră, ceva…nu știu, era și spațiul foart mic. Am rămas cu traumă. Și am un psihic puternic, nu mă traumatizez ușor.
Comentariu beton!12
Experiență într-o tiny house 😂😂😂 de neprețuit nene, și plătită cu Visa, era atât de tiny încât rulota mea era Burj, Taj și Versailles la un loc, mai bine nu compartimentau cu hol la intrare, doar acolo puteam să desfășurăm activități precum umblat în bagaj, îmbrăcat/dezbrăcat sau mai știu eu ce. Loc între pat și pereți era fix cât o priză de încărcat telefonul, îți închipui cum trebuia să strecori mânuța ca să fixezi încărcătorul. Măcar a fost vremea bună, că era tot fără returnarea banilor.
Comentariu beton!13
😂😂😂
Paris, 2017, Ibis….aveam o baie atât de mare încât au pus pat in ea:)))
( Cam așa s-ar rezuma descrierea camerei)
Experiența similară, cu un plus de lipsa de flexibilitate din partea angajaților= experiență de neuitat..
Comentariu beton!15
Pățit! Tot Ibis, la Paris. In plus ( mai degrabă în minus 😄😄😄) față de ce-ai povestit tu, mâncam pe pervazul ferestrei, că nu aveam niciun pui de măsuță; așa zisul dulap de haine era o stinghie prinsă intr-un colț de perete, în spatele televizorului, încât trebuia să îmbrățișam cu mare drag TV-ul ca să luăm o haină de acolo. În pat nu ne puteam urca decât de pe o latură, așa că cine avea oaresce treburi noaptea, la toaletă și nu era pe latura aia trebuia să-l incalece pe celalalt să poată coborâ din pat🤭 În așa zisul hol abia încăpeau cele 2 valize. Deci dacă voiam să ieșim din cameră, ori dădeam valizele afară, ori le trânteam pe pat!
Nu mai povestesc și de baie care, ce să vezi, culmea „risipei” de spațiu, avea o cadă. Care ocupa tot locul. Stăteai intr-o parte să te speli la lavoar sau să stai pe budă, jumătate în cadrul ușii. Da’ am stat noi 7 zile la Paris?? Am stat!!😊😊
Comentariu beton!19
A, bun, deci începe să se contureze un tipar cu Ibisurile.
Eu am avut impresia extrem de eronată că au camere ok, pentru că mama a stat de mai multe ori la cel din București, de lângă Gara de Nord. Și ăla chiar e super decent dpdv al spațiului. Se pare însă că e printre puținele.
Anno Domini 2009: ca in „Dl. Goe”, recompensam copilul cel mare ca a terminat clasa I si pe cel mic ca a terminat grupa mare si plecam in excursie organizata de o firma de turism locala prin 8 tari europeene spre Disneyland. Ieftina excursia, in jur de 250 euro de persoana pentru 10 zile. De ce era atat de ieftin? Pentru ca: autocarul era de fapt un autobuz de carat navetistii, pe autostrada nu a depasit nimic, dar nimic! Bine ca nu s-a stricat in drum, cred ca rugaciunile intregului grup l-au tinut in functiune. La primul hotel in Praga, soferul a incercat sa treaca pe sub un limitator de inaltime dupa metoda romaneasca ” Da-i dreacu’, eu sunt roman destept!” si a fisurat tabla de pe autocar: a plouat inauntru, dar ne-am racorit caci aer conditionat nu avea. In Germania am ajuns la 11 noaptea la un motel curatel, paturi suprapuse (bucuria copiilor), cadem franti de oboseala. A doua zi, cobor cu plozii pentru micul dejun. In hol, la receptie, inainte sa o iau spre restaurant, sunt oprita de un tanar receptioner care tipa in germana si gesticula si ne arata cu degetul. Si iar tipa, si iar gesticula spre noi. Germana pe care o stiam se topise dupa prima fraza. Restul grupului inghetase. Parca eram cu steaua galbena cusuta la rever. Dupa ce a ramas fara aer, am reusit sa-l fac sa comute pe engleza. Am inteles ca se incalcase o regula a primariei locale: daca erau copii cazati in motel, trebuia anuntat la pompieri numarul camerelor unde erau cazati. In caz de probleme, erau scosi copiii cu prioritate. La Paris, cat am vizitat Louvre, Notre Dame si Sainte Chapelle, deci minim vreo 5 ore, (preluand mai mult fortata functia de ghid al grupului, caci eram profesoara de franceza), patronul l-a pus pe sofer sa conduca pe strazi, in cerc, ca sa nu plateasca parcarea. Cand ne-am imbarcat, soferul obosit a trecut pe rosu la un semafor si a trebuit sa vorbesc cu politia franceza. Un drum de o ora din Paris spre hotel s-a transformat in cinci ore, caci nu mai nimereau drumul spre hotel, a trebuit ca intreg autocarul sa protesteze ca patronul sa plateasca un taximetrist sa ne conduca (era epoca pre gps…). Si multe altele… In ultimele zile, patronul imprumuta bani pentru combustibil de la calatori. Inca sunt uimita ca firma n-a dat faliment inca, cu asemenea servicii de calitate.
Comentariu beton!29
Wow! 2009 nu e asa departe incat sa auzim de asemenea peripetii. (Eu am ramas blocata in 2000 🙈)
Am avut si noi o experienta cu excursie de grup prin Europa: autocar stricat, obiective bifate dupa miezul noptii, hoteluri dubioase, ghid care nu stia engleza, dar cu multe amintiri faine.
@Alidali, am râs cu sughițuri. Dar nu vreau să îmi imaginez ce o fi fost în sufletele voastre atunci…
Nu am avut parte de hoteluri cu camere și băi minuscule, dar am stat o perioadă în chirie într-un apartament la ultimul etaj al unui bloc vechi. Camera era cât de cât ok, adică avea o canapea, un dulap și un birou și puteai să deschizi ușa la dulap fără să urci în pat.
Baia în schimb, era de vis, avea o cadă mică, de stăteai cu genunchii la gură, pe vremea aia nu erau la noi cabine de duș, dar cred că e mai bine. 😀 Erau reale șanse să nu ai cum să intri la duș în spațiul ăla. Chiuveta era mică și pe jumătate băgată în perete, cu o oglindă deasupra cât alea de bărbierit. Și cum nu era loc să ții ceva pe lângă chiuveta aia, proprietarul a venit cu ideea genială și a pus o scândură mare peste cadă, ce servea ca spațiu de depozitare. De fiecare dată când voiam să fac baie, trebuia să manevrez toate obiectele, inclusiv scândura, să le scot pe hol și apoi să le pun la loc. Că nici holul nu deborda de prea mult spațiu. Cred că jumătate din timpul în care am stat acolo l-am petrecut cu mutatul chestiilor de colo-colo.
Comentariu beton!23
Am văzut și eu modelul ăsta cu scândura pusă pe cadă, pe post de spațiu de depozitare. Tot în ceva garsonieră prin Buc.
Scândura se folosea la spălatul covoarelor în cadă.
La Barcelona, daca ne-o mancat undeva sa ne cazam chiar in oras…scara de acces era o spirala unde erai nevoit sa tarasti bagajul dupa tine sau sa-l impingi in fata, iar in baie, daca nu erai atent, cand ieseai din chestia numita dus, calcai in vasul de toaleta.
La Muriol, in centrul Frantei…ajungem la adresa unde teoretic eram cazati, iese proprietarul, ne saluta, urca in masina personala si ne spune sa-l urmam. Cazarea era intr-un catun la juma de ora de mers cu masina. Si era mic…de genul era mai usor sa sari peste pat, de ocolit nu prea aveai pe unde.😂
La Amsterdam, ceva airbnb, apartament OK in linii mari, m-a pus necuratu’ sa umblu la chestia care regla temperatura, credeam eu, in sufragerie. A doua zi au venit vecinii sa ma roage sa nu mai fac asa ceva, ingheata de frig, minunea aia controla incalzirea in tot imobilul.🤣
Ultima, la Paris, am mai povestit, hotel OK, dar un pic in renovare. Dar doar pina la ora 5 dupa amiaza cu chestii electrice, dupa aceea, pina la 8 seara, chestii soft, bidinea, trafalet, mai un ciocan ici, colo, dupa cum m-a asigurat receptionerul. Doar un pic de praf, un pic de ciment si un pic de atentie sa nu te atingi de peretii proaspat zugraviti.😅
Si apropo de cazare cu catei. Austria, verificam, totul OK, fosta ferma reamenajata, oaza de verdeata, proprietari tineri, ce mai , raiul pe pamant. Ajungem, micul Tibet, clopotei, dreamcathers, om mani padme hum, iepuri, gaini, rate si ratuste care traiesc in armonie. Si cateaua noastra, care e o ametecatura de tot ce inseamna terrier mic si blanos, cu instinctele de vanatoare intacte. I-am dat drumul din masina si peste zece secunde era ca in poezioara. Cu rata-n gura. Salvat rata, timp de o saptamana verificat de fiecare data cand ieseam din apartament sa fie in lesa, dus naibii zenitudinea.
Comentariu beton!31
Dacă îți trece prin cap să umbli in Norvegia fără potaie in lesă îți mai trebuie un job pentru a plăti amenda. Off topic : nu există câini sau pisici vagaboande.
Comentariu beton!13
@Nemo, am pățit și noi cu cătzaua Fifi, zburătăcea aia orice orătanie prindea, dacă nu erai cu ochii pe ea ca pe butelie. Nu le omora sau ceva, cred că pur și simplu o distra să le fugărească.
Ai avut noroc ca nu ti-ai luat amenda, ca dacă umbli cu câinele fără lesa nici austriecii nu sunt prea veseli și ai amenda repejor
@Zuza, nunu, nu la austrieci a fugărit nebuna 🐔, ci pe un deal, pe undeva pe lângă ai mei.
În ciuda aparențelor, suntem civilizați și respectăm legile, atât în țară, cât și afară. N-am lăsat niciodată câinii să bântuie liberi decât în locurile unde era permis 😊
Tot în Paris, prin 2006 parca… o camera de hotel intr-un cămin studențesc. Noroc ca eram cazata cu mama, altfel ar fi fost aiurea sa ma duc la baie, ușa fiind cu o aerisire de 10 cm în partea de jos. Camera avea un pat mare, din care ajungeai la geam și la ușa de la baie fără sa cobori. Nu aveam TV.
O alta cazare geniala a fost la Bologna. Eram un grup de 10 persoane, epoca pre-internet și google maps. Am ajuns noaptea obosiți, la ceea ce părea o pensiune. Camere mari, suspect decorate, dar la cât căutasem cazare, nu ne mai interesa. Chestia pe care nu o înțelegeam era de ce exista un wc funcțional în camera, separat doar de niște perdelele. A doua zi dimineață ne-am lămurit, când am văzut colocatarii. Dormisem intr-un bordel!
Comentariu beton!43
🤣🤣🤣🤣
Asta chiar ii tare ca experiența!
@Ana, leșiiiiiin 🤣🤣🤣🤣🤣🤣
🤣🤣🤣🤣🤣
Au făcut fostii mei colegi rezervare intr-un hotel Flora de prin vestul Germaniei, eu eram bolnava, nu puteam sa particip la deplasare și Hotel Flora era un bordel cu luminițe aprinse și domnișoare mai mult dezbrăcate. Au avut mare noroc ca au găsit camere altundeva asa de rapid, ca de dormit chiar au insistat sa nu doarmă la Flora
Japonia 2012, ceva asemanator, camera lunga si ingusta, deschideai usa de la dulap nu mai aveai aces sa treci, dar se putea deschide fara sa loveasca patul, masuta langa dulap pentru pus bagaj sau ce mai ai, in partea opusa la capatul patului masuta cu un tv mic, holul micut si el, de fapt cat baia, insa in baie nu era chiar asa stramt, la buda plina de butoane(jet, temp, presiune, directie) aveai spatiu acceptabil, la fel si in cabina de dus si chiuveta, partea asta era ok, camera insa a fost cea mai cu gust amar, in rest hotelul era curat, ok, nu aveai ce sa ii bagi de vina, poate la bucataria lor nefiind obisnuit cu meniurile din orientul indepartat.
@keepcalm: se știe că japonezii-s fierți pe camere de 1mp, unde camera aia-i de toate.
🤣🤣🤣
Comentariu beton!13
Dap no, eram prima data in Japonia, am mai fost prin 2009 cred in China, acolo nu am avut ce sa mai bag de vina in privinta asta, doar cu bucataria lor nu m-am impacat, am gasit pana la urma un restaurant cu profil european si seara de seara se umplea de romani:))
Din Japonia urmatoarea oprire a fost Malaezia, acolo a foat opusul ca spatiu, si ca locatie(pe malul oceanului eram) in afara umiditati excesive nu prea am avut ce comenta.
Am stat la Paris intr un Ibis!! Biscuite-n dunga e hotelul!! Din usa te aruncai direct in pat iar prietenii nostrii aveau camera si mai mica, daca asta e posibil!!!!!! Dar vacanta a fost minunata asa ca nu ne am stresat prea tare cu acea cazare!!
Comentariu beton!11
Dap, până la urmă asta contează – dacă reușești să te simți bine, nu-ți mai pasă prea tare unde ești cazat
Cea mai „luxoasa” cazare am avut-o in Slovenia intr-un hostel, prima si singura data. Eram in trecere, asa ca am zis ca rezistam o noapte, caaat de rau poate sa fie. Cea mai mica camera pe care am vazut-o, dar acum pare deja ff luxoasa la ce am citit mai sus: 2 paturi suprapuse si loc de bagaje in camera, baie minuscula, noroc ca era dus cu perdea. Nu s-a dus apa toata noaptea, dar nu am mai avut nevoie a 2-a zi.
Ooo, da!
3 hoteluri la Paris unde camera era cam încă 30 cm in jurul patului!!! In unul din ele chiar eram cazata atunci când se chinuia șeful la blog pe la San Remo 🙂
Alta stăteam pe tron in poziție de oamă necontorsionistă de fix 1,70 m și genunchii erau in camera, degetele de la picioare atingeau patul.
Dar pe primul loc in top e o camera dublă in Londra la un hotel lângă gara St Pancras. Pat dublu de 1,20 m (un metru douăzeci)!!! Și cam 1m80 lungime. Domnul meu (🤣) atingea ușa cu picioarele stând întins in pat. Vis!
Da eu nu-s pretențioasa, dacă nu-s ploșnițe și alte peturi poa’ să fie și de 3mp.
Comentariu beton!21
😂😂😂😂
Si eu am niste amintiri din astea faine.
1. Eram in 2007 si am plecat cu amicele in vacanta cu autocarul prin Europa. Si ajungem noi la Paris, orasul iubirii si suntem cazati intr-un hotel de 0 stele (da, exista asa ceva), desi ne promisesera de la agentie hotel de 3 stele. Si in acest hotel, un Ibis cu camere mici si bai de plastic la fel de mici, se inchiriau camerele in principal cuplurilor care practicau cea mai veche profesie din lume🙄 Si dupa ce toti oamenii care venisera cu autocarul s-au revoltat, ne-au mutat intr-un hotel de 1 stea dar cu camere la fel de mici si cu mic dejun inclus cu multe gemuri, paine si iaurt. Un adevarat mic dejun pentru vegani si spre oripilarea unor carnivori ca noi.
2. Eram un an mai tarziu, deja il cunoscusem pe domnul viitor sot si se gandeste el ca ar fi frumos sa facem cunostiinta cu zona Ardenilor belgieni. Si face reservare la un B&B nu departe de Dinant. Pozele din brosura erau promitatoare, asa ca si noi eram foarte increzatori in „charm”ul vilei din piatra. Si ajungem noi acolo si gazda hotareste sa ne cazeze la ea in casa, o ferma mare unde avea de altfel si acolo alte camere de inchiriat si nu in B&B ul de peste drum si din brosura. Camera de pe la 1950 toamna, destul de mare si plina de praf, in sensul ca aveai loc sa iti pui geamantanul si incaltarile langa pat. Dar partea cea mai frumoasa si palpitanta era ca… baia se afla in camera si era despartita de o draperie. Dar daca te asezai pe buda, trebuia sa tragi perdeaua care altfel ar fi stat in poala ta. Si uite asa cel care statea pe pat nu avea cum sa te rateze, cracit pe WC🫣. Cat de micul dejun a fost la fel de opulent ca si cel din Paris. Atata doar ca gazda noastra vazand fata mea de carnivor s-a gandit sa ne aduca cateva feliute de rulada de curcan prin care vedeai prin ele, asa de subtiri erau.
3. Tot la Paris in 2019, cu o saptamana inaine de incendiul de la Notre Dame. De data asta, eu personal ma ocup de rezervare. Un Novotel, nu foarte departe de gara pentru ca veneam cu Thalis-ul. Pozele ok, referintele ok. Numai ca nimeni nu ne-a avertizat cat de ingusta era baia. Adica cred vreo 60 a 70 cm pe un metru jumate. Loc cat sa iti intre vasul de WC, la chiuveta minuscula nu puteai sa te speli decat cu usa deschisa iar de cabina de dus nu pot sa zic decat ca noi avem noroc ca suntem slabanogi. Dar macar juniorul s-a bucurat de Disneyland si de Tour Effel si noi la fel.
da, știu camera de la Ibis; doar că nu era la Ibis ci într-un hotel de familie, și nu la Bonn ci la Celle; și n-avea două paturi ci unul matrimonial; în rest, fix la fel, tot cu șefu’ am fost cazat; să mai zic cum m-am trezit tot îmbrățișat, dimineață? că, na, tîrg la Hanovra, șnapsuri seara, sper că num-atît a fost! cum ziceam eram acolo pentru tîrgul de la Hanovra (cel mai important pentru industria noastră; un an Hanovra, celălalt Milano), unde patronii de atunci ne chemaseră inopinat, că voia să ne cunoască personal proprietarul celei mai mari oțelării din Munkfors, ai cărui clienți suntem…
cazări d-astea chibrit am mai prins, da’ să v-o zic p’aia de joi, de la Pazardzhik, care cred că a fost o răzbunare sau ceva; mai întîi, vă aduceți aminte de bulgarul meu, care acum 2 săptămîni abera cum că soveticii i-au „scos” pe americani d p d v tehnic during WWII? ei bine, că e important pentru economia poveștii, pe om îl cheamă LAKMOV (nu-l cheamă fix așa, dar rezonanța numelui e aceeași); și, joi la prînz, cînd ne vedem, îl salut ceva de genul:
– oooo, hailputler, helău mistăr lavrov, ăăă… lakmov!
mă rog, rîdem, glumim, descărcăm dubele etc; și, decid că rămîn în localitate, urmînd ca a doua zi să vizitez un client de-ai lor; și pun pe buking, iar bulgaru’ meu zice pick this one! is just here, at the exit of the town! m-am uitat rapid la 2 poze, părea ok, un motel dintr-alea mici, de familie, cu mobilă bună, albă…
parcă-mi luase Dumnezeu mințile, nu visam decît un duș și o masă caldă; n-a sunat clopoțelul de alarmă nici cînd am văzut prețul (22€), nici cînd am văzut locația (ÎN BENZINĂRIE SHELL), deloc-deloc…
mă rog, am urcat la volan și, pe măsură ce parcurgeam ăia 2 km, au început să-mi funcționeze sinapsele; boss, da’ pe lîngă motelul ăsta ai trecut de zeci de ori, n-ai văzut niciodată lumină în camere! și alte gînduri asemenea; a fost fix cum mi-am închipuit: p.la restaurant, p.la mic dejun (chief bolen, mi-a zis moșul de la recepție), iar camera era dezastru: tapetul pușcat, geamuri ca la pușcărie, doar 50 cm înălțime, în partea de sus a peretelui; bineînțeles că restaurantul recomandat cu căldură de același moșneag, aflat la doar 200m, în Lukoil, nu funcționa (era petrecere!); bineînțeles că a pornit o frumusețe de furtună care m-a murat pîna la piele în cei alți 200 de metri pînă la restaurantul găsit cu greu în centru (după ce m-am învîrtit 15′ să găsesc parcare pentru cei 6,3m de „limuzină”); să mai zic de pizza cu blat de pîine turcească?! și, în loc de mozzarella, cu mascarpone și grana padano!?!!!
una peste alta, chiar o experiență de neuitat…
Comentariu beton!24
Nu te plictisești, este? 😂😂😂
@costicămusulmanu: da’ lumină ai avut în cameră? 😂
Daaa, am și eu cu 2 cazări … mici. Una de prin 2007 tot cu firma la un târg de profil de la Londra. Mai fusesem noi și la Frankfurt, cazări super, așa că acum când am auzit de Londra și Hilton, eu și colega mea, cu care urma să împart o camera dublă, am început să ne facem planuri de cum o să ne răsfățăm acolo. Ne-am luat și costume de baie, convinse că o să avem piscină. N-am avut. Acel Hitlon în care am ajuns arăta ca, și cred că fusese, o fostă fabrică. Cărămidă roșie. Inăuntru arăta ok, dar camera… era așa de mică, poate nu ca la Ibis-ul tău, dar pe acolo. Noi am avut pat matrimonial, nu twin, așa că a trebuit să dormim în același pat. Niciun geam nu se deschidea, dar am aflat apoi că așa e peste tot în Londra. Baia era minusculă, ne ștergeam cu ușa deschisă că nu aveai cum înăuntru. Ușile de la toate camerele erau din lemn și arătau ca la cămin, crăpate, lovite, zgâriate. Aveau însă sistem cu cartela magnetică. Ar fi fost fain dacă și funcționa. Cel puțin o dată pe zi mergeam la recepție să spunem că nu merge cartela. Iar acolo era mereu altă echipă de pakistanezi și ne lua ceva până ne spuneam povestea și ne re-magnetizau cartela. Dar așa, puțin, cât să-i mai vizităm și a doua zi. Dar era curat și în general a fost bine.
Dar cea mai mizerabilă cazare a fost la Pireu, Hotel Delfin ceva, exact lângă ferry, că acolo aveam treabă. Ne trebuia o cazare de tranzit la dus și la întors, lângă port, mergeam în Ciclade. Acolo urma să avem un etaj dintr-o vilă micuță, așa de frumoasă, că nu am mai fi plecat. Am zis că nu murim o noapte în Pireu la un hotelaș oarecare doar să fim exact lângă port, așa că nu am luat prea în considerare scorul de aproape 6 pe booking. Ajunși acolo, nu era nimicuț ca în poze. Nu mai zic că am văzut șobolani pe străzi, dar am zis că na, e port, vapoare, ce vrem și noi. Hotelul era vechi și părea mai mult un refugiu de … refugiați. Nu aveau curent când am ajuns și era beznă. Așa că am urcat scările și am bâjbâit după cameră. Triplă, eram și cu copilul. Doamne, când am deschis ușa ne-am îngrozit. Trei paturi single foarte aproape unul de altul și care ajungeam aproape dintr-un perete în altul și… atât. Eram cu toate bagajele că venisem cu avionul și mergeam într-o insulă la plajă. Noroc că era loc sub pat, acolo am îndesat repede tot ca să putem intra în cameră. Lenjerie curată, dar paturi și perne foarte inconfortabile. Baia era aproape de nefolosit, am refuzat să facem duș acolo. Pe geam vedeam portul și ferry, asta da, dar așa, într-un colț. Priveliștea principală erau gunoaiele și spatele clădirilor de la strada principală… mirific. La întoarcere aveam aceeași cazare, dar nu puteam accepta să venim după o săptămână în insulă înapoi la maghernița aia. Am anulat și am luat altceva în Pireu. Drum mai lung cu bagajele, dar era un hotel adevărat. Am dat cel mai mic scor posibil pe booking la Delfin ăla, le-am zis că nu e cu siguranță hotel de 2 stele, dar e încă acolo.
Comentariu beton!12
Am nimerit și eu în ceva de genul, în Belgrad. Pe dinafară, clădirea hotelului foarte mișto.
Pe dinăuntru… Meh, dar relativ decent. Nu păreau să fie gândaci, dar nici mobila sau altceva cred că nu mai fusese schimbată de prin anii 80.
Geamul camerei, în schimb, oferea o priveliște superbă – dădea într-un fel de curte interioară, cumva, mărginită pe 3 laturi de hotel (care avea o formă de U) și pe una de un fel de gang care nu știu unde ducea.
Bănene, cred că oamenii ăia foloseau spațiul ăla pe post de ghenă. Pentru că era atât de plin de gunoaie, încât se apropiau amenințător de geamul camerelor situate la parter. Hepatită, ce mai!
Un hotel unde nu camera a fost mică ci aerul din ea.
Mai pe vremuri eram la Iași în delegație și aveam cazare la Hotel Unirea. Dar regula era că se ocupau toate paturile si deci mai erai cu cineva în camera de 2 paturi în 90% din cazuri.
Ajung eu pe la11 noaptea si deja era o persoană in pat.
Mă dezechipez repede si mă bag si eu in celălalt pat să nu deranjez prea mult.
Dar omul tot făcea conversație cu banalități, că ce treabă ai, unde lucrezi, cât stai, etc.
Întreb și eu la rândul meu tra-la -la și la întrebarea de unde vine si unde se duce zice că vine de la pușcărie si se duce acasă mai la nord.
– Da de ce ai făcut pușcărie?
– Eh, am omorât un vecin.
Cine a mai dormit după aia?
N-am închis un ochi toată noaptea si un amic de la muncă care m-a văzut chiaun m-a întrebat:
– Ai fost la bairam astă noapte?
La 5 dimineață eram în gară, dar numai ca să beau cafea nu să plec.
Comentariu beton!35
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Adica te cazau 2 in camera cu un necunoscut? Ca la vagonul de dormit din tren?
@Miruna: Da, da! Nu știu dacă acum mai este așa, dar inainte de ’89 am pățit si eu de câteva ori să fiu cazat in cameră cu necunoscut, când mergeam în delegații! 😀
Comentariu beton!11
@Miruna iegzact. Am prins și eu o cazare din asta într-o delegație. Din fericirii, oamenii (că era cameră de 3) au fost ok. Dăcât că, până să ajung eu făcuseră un mic festin in cameră cu parizer, slană, ceapă și țuică. Și aerisisiră numai așa, vag și aproximativ, că era iarnă și era frig. M-au omenit și pe mine și m-am integrat. Dar nu, nu îi cunoșteam și nici ei nu se cunoșteau
Comentariu beton!18
Pățit. Amsterdam, 2016.
Găsit hotel în apropierea locului congresului (Beurs van Berlage, buricul târgului). Camera la cucurigu, identificată după ce am urcat aiurea pe scărițe înguste de lemn, m-am întors la recepție şi am revenit însoțită. Uşa camerei se proptea în pat la deschiderea maximă. Mai existau o noptieră şi taburet, pe cel din urmă rezemându-mi trollerul. Nu exista dulap (de unde loc?), mi-am pus jacheta şi rochia fancy pe un umeraş în cuierul de pe spatele uşii. Baia era la fel de mică, fără cabină de duş, doar o gaură de scurgere în podea şi un miros rânced. Noroc că veneam în cameră numai pentru nani sau întins picioarele 10 minute.
La un moment dat mi-a scăpat telefonul între laterala de lemn a patului şi perete. Nu se putea scoate decât dacă trăgeai de pat, aşa că am chemat un tip de la recepție, şi mai plăpând ca mine. A tras de patul ăla mai să-i alunece chiloții. Nu-i frumos, dar m-a umflat râsul 😀
Per total nu a fost aşa rea experiența..
Comentariu beton!19
Măcar te-ai amuzat oleacă 😂
Asa m-am invatat minte in Amsterdam sa caut hoteluri in cladiri moderne, nu de-alea vechi, cu scari aproape verticale
Datorită de motive de titlu, care zice ca tre să povestim de lucși și candeli, vad că lumea vorbește, cu preponderență de Paris, Viana, Bruseli și Amsterdami, prin urmare ma simt teribil de inferior în a relata experiența mea din Arusha, Tanzania, in drum spre Serengeti. Mă scuzaț, da n-am găsit alte muzeie dă vizitat
Comentariu beton!14
Hai, lasă alintatul și zi, te primim și fără opulență, că suntem o gașcă de treabă aici 😁
@Oldjohn: Nu stiu Arusha, dar doua nopti in cort printre lei si alte alea in Serengeti au fost cea mai cea experienta de pana acum. Prima noapte: cort marisor, doua paturi single cu culoar intre, plasa anti tantari, tot tacamul. Dupa “usa” din spate, baia, adica buda si chiuveta, acoperite cu plasa cu gauri cat capul meu, prin care si un leu ar fi trecut lejer, daramite un amarat de tantar. Plus o ploaie torentiala, probabil prima dupa o suta de ani, care a durat exact cat sa ne ude leoarca pijamalele. Buuun. Trecem la nani. La o bucata de noapte ma trezesc de niste flash-uri (sant foarte sensibila la lumina), omul meu cu lanterna in sus si-n jos. Ce faci? Nu stiu, e CINEVA sub patul meu. Mi-a zburat somnul instantaneu. Se auzeau niste zdupaieli care zgaltaiau platforma de lemn pe care era montat cortul. Am vrut s-o zbughesc afara, desi nu prea-s prietena cu intunericul, dar ni se atrasese atentia sa nu care cumva, ca-s lei in toate partile, sa zbieram daca e ceva, si vin masaii (care au ceva intelegeri speciale cu leii si alte jivine) sa ne salveze. N-am avut nici glas de zbierat, am stat in popou pana in zori…Nu stim ce a fost, poate draci de maimute topaind pe langa cort. A doua noapte s-a petrecut tot stand in popou, pentru ca a fost ceva agitatie in randul populatiei feline, cu ragete si pufneli, pe care le simteam in ceafa, toata noaptea. N-a dormit nimeni. La intoarcerea la hotel am fost foarte fericita ca avea pereti de caramida, nu de carpa (à propos de cat de putin ne trebuie ca sa fim fericiti 😁).
…Nu ma mai duc niciodata in Africa.
Comentariu beton!21
Brr, pe mine cred că mai tare decât gândul la toți leii și celelalte carnivore m-ar fi terorizat gândul la alte goange care ar fi putut mișuna pe acolo, să mă trezesc cu ele în pat 😱
În general, mă consider un om curajos. Sunt totuși vreo câteva locuri in care nu as merge. Africa sălbatică e unul dintre ele. Am io așa, o idee, că nu m-aș simți prea bine. Probabil nici America de Sud, cu toate că mi-aș dori cu ardoare să văd orașele Maya sau Inca. Precum și anumite zone din Asia. Neah, vreau sa vad multe, dar cred că în viața asta o să mă limitez la orașe. Sau măcar așezări care oferă confort asemănător orașelor. Sunt destule care merită vizitate.
@altă(Iulia) am rămas dator cu povestirea, că mi-s homălon cu copchii si am avut de mers la schi. Mă bucur in schimb că a facut @CorneliA un preambul convingător.
Povestea începe din Nairobi, unde era firma de turism la care plătisem excursia de 5 zile in Serengeti. Pe scurt m-au expediat cu un șofer care să mă ducă la un alt șofer și microbuz cu destinația Arusha, Tanzania 🇹🇿. Să nu va inchipuiti că Tanzania e Zanzibarul lui Mazăre, că luați mare tzeapă. In cele mai chinuite si prăfuite sate din Bărăgan nu am văzut ceva asemănător pentru a vă oferi comparație. La punctul vamal a oprit microbul și am fost trimiși să punem viză. „N-ai yellow fever vaccination? „, „aveeeem, ia de te uită pă șertificat!”. Buuun, 50 dă usedei viza! N-am mărunt! Meri de schimbă. Cumva am ajuns la microb care se pregatea să plece. Am urcat in el si am trecut fără să mai plătesc. E organizare demnă de bancurile cu proști.
Ajung in Arusha, așezare importanta pentru turismul tanzanian căci de acolo se pleacă spre multe destinații e.g. Serengeti sau Kilimanjaro.
Oprește microbu’ in fața unei chestii care arăta precum carciuma lu’ Bobiță din Las Fierbinti, numa că de chirpici. Fraților, credeti-mă că atunci când venea ploaia o spăla și ei puneau namolul la loc pe scândurile-armătură. Am văzut, că era sezonul ☔ (e foarte scump in sezonul migrației, adică niste prețuri care face Parisul să joace la pitici).
La o pseudo-receptie care tinea loc și de tejghea de bar imi dă o cheie care semna cu cea de la casa bunicii si mă insinuez pe un culoar îngust până la usa camerei. Evident că era mică, iar patul, care avea cam un metru înălțime avea baldachin pentru plasa de țânțari, ceea ce o făcea și mai mică. Intr-o cuscă de zăbrele ca plasa de Buzău statea închis un televizor. Cu tub. Mic. Cred ca avea diagonala de 15′. Telecomanda, dacă a avut vreodată, cred că fusese legată cu lanț. La geam, evident, gratii.
Baia era o chestie mică, cu un duș atârnând pe jos si un singur robinet. V-ați prins, nu era decât apă rece. Avea chiuvetă, prin miracol, dar era sistemul ăla englezesc precambrian cu 2 robinete separate pentru apa rece si apă caldă (poate imi explică si mie cineva mai priceput cum amesteci apa rece cu cea caldă că eu nu m-am prins) oricum nu avea niciun furtun legat la apă caldă, robinetul era decor. Pe jos era un linoleum ridicat la margini și apa se scurgea la un sifon de pardoseală și mai apoi pe stradă, aveam să descopăr.
La cârciumă/lobby/recepție am intalnit doi polonezi decantang niște agheasma sărbătorind plecarea de a doua zi către 5895ul Kilimanjaro. Cred că au fost in formă bună de funcționare, ca i-am văzut încrezători 🤔.
A doua zi tot așteptam ceva și nu stiam ce. Până la urmă am întrebat la ce dracu oră plecăm că io nu plătisem să stau ci să văz maimuțili si pă Big5. Se tot codeau, dar au recunoscut că asteotam niște talieni care intarziau pentru ca fuseseră la vânătoare cu niște triburi etc. Printre conversații am intrebat cum e cu cazarea in rezervație că eu plătisem să am pat. Stai liniștit, Oldjohn, că este pat. Evident i-am văzut din nou foindu-se si aruncând un pat pliant peste lada cu bagaje de pe capotă. Vin telienii, sunt chemați încă doi nemți de pe la cameră si impreuna cu șoferul (care era și pe post de ghid), plus ajutorul acestuia(și bucatar) am plecat dupe lei ca Tartarin din Tarascon.
Am ajuns la un lodge unde era cam ce povestea CorneliA, un cort mare cu vreo zece paturi unde am auzit toate păsarelele de noapte. A doua zi am mers printr-un parc național, flamingo, bivoli, gazele, poze, fain-frumos.
Plecăm spre Serengeti, tot înainte cum ne-nvățat partidul și organizația de tineret.
A doua noapte am dormit la cort, unul d-ăla ca Cerna3, in care eu trebuia să montez și pat, că deh, eram singurul cu pat, ioropenii ăilalți au dormit pe jos, deși plătiseră si ei pat, dar nu prea aveau de la cine să mai ceară.
Eu intuneric mai negru ca in Serengeti nu am văzut. Treaba aia cu bagat degetele în ochi că nu ți le vezi există. Dacă ieșeai la tufiș, ca asta era buda, pe model african, nu mai gaseai cortul, fără lanternă. Dușuri făceam cu șervețele umede (am in permanență la mine). Bivuacul era organizat in zona de lodge, care ziceau ei că sunt safe, dar eu nu am văzut niciun paznic. Orgasmele pe care mi le-au dat ragetele leilor in noapte nu le-am trăit cu nicio femeie.
In ultima noapte am mâncat un pui care deja mirosea ca nu funcționase lada frigorifică, priza fiind ocupată de telefonu’ ghidului care vorbea non stop. Nu cu noi. La masă am aflat sin conversația clor doi tanzanieni(eu mai inteleg ceva cuvinte in swahili) ca nu mai are motorină și nu orwa are de unde să ia. A pierdut juma de zi incercand să ia de la șoferii altor echipe.
La sfârșitul acestui minunat safari a intrebat unul din italieni cât dam tips. Ne-am uitat lung unul la altul, mai ales nemții și am hotărât ca 20j de usedei de cap de turist traumatizat e prea mult. A picat pe un neamț sarcina de a anunța rezultatele concursului.
Dacă ați fi văzut fața diletanților de ghizi, v-ați fi dat seama că am fost răzbunați.
Măcar am văzut cei big 5,deși rinocerul cam de departe
PS: cam lung, dar nu se va mai pkictisi multă lume să citească. E pentru tine, Iulia și eforturile tale de sâmbăta 😘
Comentariu beton!15
Ei, așa da! Faină poveste, mulțumesc că ți-ai luat din timp să o scrii ❤️
Și după ce am citit-o și pe a ta, și pe a Corneliei, nu pot decât să achiesez la cele spuse de colegul @Mircea… Africa nu-i de mine!
Dar foarte fain pentru voi, ăștia care ați ajuns pe acolo, sunt convinsă că sunt amintiri literalmente de neuitat.
Uau! Cea mai tare experiență pe care am citit-o cu sufletul la gură!
Și noi ne plângeam de camere mici😏🤨😉
Suntem mici copii pe lângă tine!
@Valeria, am scris fiecare cuvânt cu regretul că nu am putut să transmit cu adevărat ce am trăit. Africa centrală si de sud-est, pe unde am ajuns, e un loc uimitor la fiecare sută de km., dar trebuie trăită fizic.
Mă bucur că ai citit si ai savurat rândurile mele. Mai erau multe de spus, dar cei nouă ani trecuți de atunci au mai estompat din amintiri.
Pfuuu…Pățită și eu, pentru prima dată la Londra -Gainsboroug Hotel, 4 stele, în buricu’ târgului, vorba aia, South Kensington, la o aruncătură de băț(2 minute pe jos) de Royal Albert Hall.
Plecată și eu tot cu jobul, la World Trade Market, am zis să iau cameră mai pe oraș, zona 1, că nu are ce să meargă nasol. Hăhăhă! Țeapă!
Am rezervat camera single, am primit ceva, ce cred că a fost spațiu de depozitare inainte. Intre patul de 1 persoană și perete, trolerul meu avea loc să stea fix in picioare. Trebuia să îl pun pe pat de câte ori aveam nevoie de câte ceva din el, asta și pentru că dulapul era o chestie mică și scorojită, cu miros dubios, ce data, cred, de când era Regina mamă verjină. Pe peretele cu televizorul(cât de cât modern în 2012: plasmă) se vedea urma mare și innegrită a fostului televizor cu tub. Tapetul cu tentă de verde și auriu se pupa fix nu cu covertura și draperiile vișinii. De la fereastra mea(cu gratii) ce dădea spre școala din apropierea Royal Albert Hall, se vedea fix intr-o clasă, iar elevii aveau vedere, ați ghicit, in budoarul meu, ținând cont că mirobolantele draperii nu puteau fi trase. Erau inguste si puse doar de decor. Baia, o altă piesă de rezistență: cu chiuvetă mică-mică, pe colț, mai mică decât cele întâlnite in tren sau avion(da, jur că se poate!), vasul de wc foarte aproape de ușă, că de aveai nevoie, trebuia să lași ușa deschisă ca să-ți incapă genunchii iar dușul era fix, în tavan, astfel incât, obligatoriu de fiecare dată când făceam duș trebuia să mă spăl și pe cap.
Și de s-ar fi încheiat toate aici…dar a trebuit să iau act și de „grosimea” pereților, având vecini, în dreapta, adică peretele cu patul meu, un cuplu de gay iubăreți foc. Atât de iubăreți, incât in fiecare noapte, timp de o săptămână, am avut impresia că particip la un threesome marathon.
Inutil să spun că am încercat schimbarea camerei, eu insumi activând in domeniul turismului, dar fix din pricina cu târgul de turism, orașul era fully booked și a trebuit să „tac și să înghit”. :)))))
A fost pentru prima si ultima oară când am mai rezervat ceva, fără să verific in prealabil dimensiunea camerei și să mi se confirme in scris caracteristicile camerei rezervate.
Comentariu beton!19
Să știi că poți avea parte de participare involuntară la maratoane secsuale și dacă nu ești cazat în aceeași incintă cu iubăreții.
Casa în care am locuit noi înainte de a ne muta aici era în proximitatea unui bloc. Iar acolo, undeva la etajele superioare, era o doamnă care în serile de vară ținea geamurile larg deschise, astfel încât nu numai vecinii direcți, din bloc, ci chiar și noi, cei din casele din apropiere puteam ști cu certitudine că doamna are parte de tratament erotic cum se cuvine 🙄
Comentariu beton!22
@(altă) Iulia sau măcar îl mima ca să crape de invidie vecinele :))))). Am avut și Io vecine din astea. Amu, nu știu sigur dacă chiar mima, da având în vedere că partenerul se schimba cu o frecvență dubioasă, merg pe ideea că mima ca să se simtă ăla mascul și să marce banu’ și data viitoare. If you know what I mean.
Comentariu beton!12
@Mircea, nu, nene, să fim bine înțeleși, spectacolul auditiv nu se rezuma numai la… momentul culminant! Ntz, dura ceva, de fiecare dată…
Acu nu știu dacă doamna o fi fost profesionistă sau nu, dar de dat silința cu siguranță și-o dădea 😂
@Iulia, înseamnă că de aia am văzut io, la voi în urbe, pe o rezidențială nouă, următorul enunț: ÎN ACEST BLOC PUTEȚI FACE ȘI CREȘTE LINIȘTIȚI, COPII!
@(altă) Iulia pai și aici dura. Minim 10-15 min. De aia mă gândesc că mima. Dă-o dracului dă treabă, chiar să întâlnești un super-mascul in fiecare săptămână (uneori, de 2 ori pe săptămână)? Că zisei că partenerii se schimbau cu frecvență dubioasă. Ăla da noroc!
@costică, nu creeeeed 🤣🤣🤣🤣
Unde? Că pe cuvânt mă duc să fac o poză! 😂😂😂
Am patit multe de-a lungul anilor, si prin vacantele personale si pe la eventurile organizate, dar ca la hotelul ala din Beauvais unde a venit camerista si ne-a instalat extra-bed-ul pt copil si dupa aia NU A MAI PUTUT IESI DIN CAMERA ca nu se mai deschidea usa, nu cred ca a mai fost pe nicaieri.
Poate doar cand am cerut un campari orange la un restaurant de prin Piatra Neamt si dupa jumate de ora a venit chelnerul transpirat si si-a cerut scuze ca a verificat toate sticlele de campari din bar si din depozit si, din pacate, toate au campari rosu, nu orange!!!!!
Comentariu beton!35
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Faina treaba! Am ajuns la un chef cu oameni mai puțin cunoscuți, cu muzica dubioasa iar un prieten a întrebat dacă au Rammstein și a primit Metaxa ca Rammstein s-a baut!
Dragă @ Miruna, îți spun printre șoapte că m-am înecat de râs, fiind și cu puțină tuse, de nu mă mai opresc😘. Mi-ai facut seara!
Eu călătoresc destul de mult și am stat în tot felul de locuri, cort, hostel, apartamente, hoteluri de toate stelele. Cele mai mici cazări au fost una în Londra și una în Utrecht. În Londra, camera în pod, se deschidea ușa și intrai în pat direct. Trebuia să te sui în pat să închizi ușa și abia atunci descopereai ușa de la baie, din aia cu burduf pe laterala patului. Baia era fix cât toaleta. Nu se putea întra drept în picioare pentru ca chiuveta era prinsa deasupra toaletei, gen îți faceai treaba cu chiuveta în brațe, iar cireașa de pe tort era ca dusul era legat tot la chiuvetă și trebuia să faci duș peste toaleta practic. Lucs.
La Utrecht, ajungem, aveam camera dublă. Intram în cameră, un singur pat de o persoană lipit de geam lung cât lățimea camerei. Ne întoarce la recepție, care era de fapt barul unui restaurant Chinezesc să spunem că e o greșeală. „No no, no mistake, second bed under”. Ne vede că ne uitam pătrat și urcă să ne arate. Mămămică, odată se opinteste femeia și trage de sub patul single un pat pliant deja aranjat cu perne si cersafuri, click click și au apărut 2 paturi dar a dispărut camera. Nu mai era loc de nimic, a trebuit sa vârâm valizele sub pat ca să putem închide ușa. Baia era oricum la comun.
Dar lecția cea mai importantă la hotel, după ce mi-am luat-o de câteva ori, este să nu luați niciodată cameră single. Diferența de preț cu dublă e minoră dar condițiile sunt net diferite. Ultima dată când m-am zgârcit și am rezervat single, m-au băgat itr-un dulap de maturi cu un pat, o baie atât de mica încât nu era loc pe perete să prindă un uscător de par, iar noaptea nu se putea dormi pentru că dedesubt era sala de mașini de spălat și uscătoare. Nu mai zic ce umezeala era în cameră. Asta la hotel de 4 stele. Mi-am luat upgrade la dublă și aveam salon cu canapele, baie cu cadă, balcon, doar patul și era mai mare decât toată camera mea single. Diferența de preț? 10 euro în plus pe noapte.
Comentariu beton!23
Când ai zis că s-a opintit femeia și a început să tragă de ceva de sub pat, am crezut că urma să apară ceva d-ăla ca pe la japonezi, tip sertar 😂
Doamne, asta cu single este blestemul vieții mele, nu înțeleg și pace de ce își bat joc așa de oameni, iar în România cred că numeri pe degetele unei mâini hoteluri/pensiuni cu asemenea cazare, da, e mai rezonabil până la urmă să rezerv dublă și gata
Eu călătoresc puțin, una sau două vacanțe pe an. De aceea când o fac prefer sa ma tratez cât mai bine posibil. In 2008 decid sa vizităm Barcelona, un 4 stele care în poze era perfect (hotel H10 Itaca) . După ce am făcut check in ne-am dat seama că era țeapă, camerele erau total diverse de ce era prin poze, mici, mobilier sfârșitul anilor 80, TV cu tub catodic etc. Între timp am înțeles că l-au restructurat. Dar am și o experiență unde am avut bulan: anul trecut mergem la mare, rezervam o cameră „deluxe” la un 4 stele superior. Ajungem acolo și vedem ca la recepție se cam foiesc și o dau din colț în colț; ba sa așteptăm 10 minute, cu scuzele de rigoare, ba să mergem la prânz la restaurantul lor întrucât e totul inclus în preț.. Ne întoarcem de la masă și ne zice ca neavând camera noastră gata, au decis sa ne dea o „suite”, aproape 40 de m (diferența de preț era de 75%, pierdere pe care și-au asumat-o). A fost cea mai tare vacanță și a creat un standard sub care nu aș mai fi dispus sa cobor.
Comentariu beton!16
Ăsta da upgrade!
Citindu-te, Iulia, cum scrii tu cu drag si relaxat si cu umor si cu talent despre una, despre alta, imi permit sa-ti propun ca in caz ca ramai cumva, in pana de subiecte, poti sa abordezi si: Ce mai gatim?, Ce mai si pe cine iubim si de ce?, Credinta, religie, Ce uram la altii, ce iubim la altii?, Cum e o existenta ideala in doi?, Ce frici avem in relatii?, Ce fel de sex preferam?, LGBTQ, Ce defecte si calitati avem noi, romanii, ca popor, la fel alte popoare. Un subiect amuzant ar fi ardeleni, moldoveni si regateni sau romani si unguri. 😅Ceva subiecte tabu, sa vedem cat de deschis putem discuta despre chestii despre care s-a pus batista pe tambal in vremurile noastre de political correctness. Ca vremurile astea au mai multe interziceri decat comunismul! Sa vedem ce lucruri ne despart, ce lucruri ne apropie, daca avem mai multe lucruri in comun decat credem sau nu, daca suntem dispusi sa ne acceptam diferentele si nu in ultimul rand, sa discutam despre adevar si minciuna si despre deghizarile lor. E doar o propunere pe care poti sa o ignori cu aplomb, ca nu ma supar dar poate totusi, gasesti ca nu e chiar asa rea. Asta desigur cu aprobarea autorului de blog 🙃 si a cititorilor blogului ca daca ei nu sunt interesati nu iasa bine. 🙂
Comentariu beton!18
Mulțumesc pentru idei, notat 😊
Eu am mai povestit aici pe blog, am sta intr-un hotel in Londra, aproape de Victoria Coach, pe un pod peste liniile de metrou. Nu faptul ca era minuscula camera m-a deranjat, ci faptul ca era la demisol. Nu numai ca auzeam toate trenurile, care treceau cam unul pe minut, asa, dar se si scutura tot patul cu mine.
Comentariu beton!16
@SAM: da, dar cine avea pat cu vibromasaj gratis? 🤣🤪🤣
Paris, anul de grație 2012. Lucram pe un proiect, 2 săptămâni la Paris, două la București. Avea sens sa închiriez un apartament, ca era mai ieftin decât hotelul. Chirie plătită de firma (aspect relevant, pentru că bugetul era destul de bun). Și ma întâlnesc eu cu agentul imobiliar, entuziasmat nevoie mare ca mi-a găsit un loc „tres chic et coquet” in Bastille, la Un preț foarte bun. Bloc vechi, tipic parizian. Îmi subliniază ca are doua camere independente și ca e „un tresor”. Entuziasmata ca nu o să-mi mai târâi valizele non-stop, deschid ușa plina de cele mai bune intenții. De menționat ca stăteam la Paris deja de câteva luni, și știam ca de obicei „chic et coquet” e cod pentru camere mici, dar nu ma deranja ideea, ca nu voiam sa dau dineuri. Și deschid ușa…. Hm, sa zicem apartamentului. Primul gând a fost „ce ciudat, intri direct în debara”. Ah, cât de inocentă eram….aceea era bucătăria. Aproape un metru pătrat, în care reușiseră sa înghesuie o chiuvetă și un frigider din acela mic, cu ușa transparenta, practic un minibar de hotel. Pe el trona plita electrica cu un singur ochi. Am zis, hm, oricum nu gătesc, nu e panică. Sa vedem și restul. M-am întors în stânga și mi-am dat seama brusc ca sunt în sufragerie. Cum mi-am dat seama de asta? Pai simplu. Spațiul care se deschisese în fața mea era ocupat de o canapea, in fața căreia, la o distanță care facilita apăsarea butoanelor fără niciun fel de deplasare, se afla televizorul. Bun, măcar nu e nevoie de telecomandă. Acum problema era sa te strecori printre cele doua obiecte menționate, pentru a ajunge în partea unde se afla ușa care dădea spre dormitor. Noroc ca viața pe drumuri nu-ți da prea mult timp pentru mâncat, asa ca eram slăbuță bine. Eu am trecut ușor, agentul a țopăit puțin pe canapea dar a trecut. Și am deschis ușa dormitorului, nu înainte de a muta puțin canapeaua pentru a face loc ușii. Ei, dragii moșului…. Dormitorul era… Cum sa spun? Trebuia sa îți antrenezi neuronul responsabil cu strategia, pentru a putea face exact secventa de mișcări care să-ți permită sa te urci în pat fără a te lovi de geam sau de ușă. De ce sa te urci în pat? Pai ca să ajungi la baie, desigur, ca era pe partea cealaltă a patului. Iar patul acoperea cam 99.5% din suprafața camerei. Cei 0.05% rămași permiteau deschiderea ușii de tip burduf a băii, unde nu puteai decât sa te minunezi de cum au reușit sa găsească obiecte sanitare pentru spiriduși. O chiuveta cam cât palmele mele, un veceu pe care aproape încăpea o – ma scuzați – bucă, și – culmea ironiei – un bideu. Mic mic, dar burghez! Nu, nu l-am închiriat, dar nici n-o să-l uit vreodată.
Comentariu beton!29
🤣🤣🤣🤣🤣
LOOOL 😂😂😂
Oooooo, Bonn… Pe cât de generoase sunt spațiile publice, pe atât de miniaturizate sunt camerele de hotel. Pe la Anno Domini 2011 am participat la o conferință în Bonn, șefa mea de la vremea aceea a făcut rezervările, ca să mă țină sub ochi (eu studentă la doctorat, șefa cu accese tiranice). Pe scurt, acum eu nu aș mai încăpea în camera aceea. Un singur pat de-a lungul camerei, pe o parte, dulap cu bec în el și o masa cu tv suspendat pe cealaltă lungime, spațiu între ele cât să intre o silfidă transparentă, am desfăcut bagajul parțial în baie că era lângă dulapul menționat și perdeaua de la duș funcționa și ca ușă la baie. Și cât stăteam pe toaletă îmi ieșeau genunchii din baie (eu fiind o girafă de 1,65 m). Ah, și pe hol era un parchet din secolele trecute, că se auzea fiecare pas de pe holul hotelului și fiecare vizită la baie din camerele învecinate. Camera în centrul vechi. Cu vedere la un alt zid din centrul vechi, aflat la fix 3 m de geamul reședinței mele temporare. De atunci am zis că voi sta doar la prieteni în Bonn 🙂 Sau în orice altă parte pe lângă Bonn.
1. Paris – Adagio, cred că ăla a fost cel nai nașpa hotel în care am stat ever. Ca să stai pe budă picioarele îți intrau în camera mai mult sau mai puțin depinde de înălțime.
2. Frankfurt – centru orașului nimic de zis, am stat 2 băieți și două fete într-o camera ce părea a cameră de spital, paturi de spital. Ulterior cănd am plecat am aflat că ăla chiarfusese spital.
3. Rusia – am plecat cu un coleg, am făcut vreo 24 de ore până acolo schimbat vreo 3 avioane, mers vreo 4 ore cu mașina ajunși acolo îi zic colegului, hai mă că e mișto hotelul. Îi văd pe prost că râde, el mai fusese odată acolo și îmi zisese că e nașpa. Ne-a dat cheia gagica de la recepție, am vorbit cu ea prin google translate pe calculatorul din dotare și ne-a direcționat spre maghernița din spatele hotelului. Măcar era cald în hotel, dar totul trosnea din toate încheiturile, de la podea, pat, mobilă… nașpa!
4. Algeria – am stat la container – o frumusețe când era furtună de nisip – era camera plină… mă și toamna și primăvară niște muște nenoricite… și agresive!
După descriere erau muște tze tze, câteodată vin cu bonus, boala somnukui
@OldJohn nu erau tse tse deoarece în Algeria este prea în nord pentru ele, totuși erau mai mici de statură decât muștele normale de pe la noi. Din ce știu eu specia asta de muscă a somnului locuiește în țările care se află mai jos de mai jos de Sahara.
Cea mai dubioasă cameră am gasit-o în Serbia, în primul rând era un 3in1, atelier auto, schrot și pensiune. Cameră curată și spațioasă dar multe chestii improvizate: paharele erau niște sticle de bere tăiate, cabina de duș era DIY din policarbonat și ceva țevi, boilerul atârnat deasupra dusului. Ah și aveau și piscină, mică și înconjurată de piese de mașini. Deși am stat doar o noapte inainte de a plec am primit cafea, super bună, și ceva produs de patiserie din partea casei.
Vaaaai, 2 experiențe hoteliere memorabile recente din Sardinia: o noapte în Cagliari, Bed and Breakfast intr-o clădire atât de veche în orașul vechi, încât avea ziduri de aproape 1m, nu intra niciun semnal la telefon. Dar baia a fost o plăcere,
Tot ce trebuia, suficient de mare, perfectă! La întoarcerea spre patrie, in Olbia, am stat tot 1 noapte intr-un loc de pe booking cu baie dar fără baie, adică foarte ascunsă. Adică era intr-un dulap, ceva gen Narnia, cu usi culisante, ca la un dulap. Baia maxim 3m lunga si 1m lată/ adâncă, in dreapta dușul, in stânga WCul, fix in față o farfurie gen, care aspira sa fie chiuveta. Pe mâini mă spălam la duș, ca jur ca așa o chiuveta mică nu am văzut nici în casele foarte vechi din Germania sau Austria (inclusiv in stațiuni de ski), și am văzut câteva la viata mea pe acolo. Dacă m-as fi spălat pe mâini sau Doamne ferește pe față la chiuveta, as fi udat picioarele, coatele, adidașii, tot. Nu vrem asta.
Dușul era de fix 1 persoana, cam 75cm x 75 cm și m-am bucurat foarte mult când am scăpat de el. Nu puteai face mare lucru în cabina, în afară de lăsat apa să curgă pe superbul corp cu tot cu săpun, de sus, apoi clătit. Toaleta avea un rezervor care făcea ca trenul când trăgeai apa, imposibil sa nu auzi din stradă. Păcat de casa, că era drăguță cu un smochin imens în curte, dar baia aia e memorabila. Dacă într-o clădire istorica de 500 de ani în Cagliari au reușit sa facă o baie moderna, păcat ca am dat in Olbia de Narnia 😂😂😂
Well, puțini sunt cei care pot spune că au vizitat Narnia 😂😂😂😂
Bă nene, io nu prea stăpânesc arta comparațiilor și a metaforelor, așa că o să fiu foarte scurt și exact, chiar dacă nu va fi amuzant.
Cannes. Buda separată de baie, că Franța. Camera și baia au fost ok. Dar buda 80 cm x 45 cm. Și sunt așa exact nu fiindcă am avut la mine ruletă în concediu, dar sunt plăci de gresie cu dimensiuni standard de 40 x 22,5. Erau fix 4.
🤣🤣🤣🤣
Bă nene, io nu prea stăpânesc arta comparațiilor și a metaforelor, așa că o să fiu foarte scurt și exact, chiar dacă nu va fi amuzant.
Cannes. Buda separată de baie, că Franța. Camera și baia au fost ok. Dar buda 80 cm x 45 cm. Și sunt așa exact nu fiindcă am avut la mine ruletă în concediu, dar sunt plăci de gresie cu dimensiuni standard de 40 x 22,5. Erau fix 4.
De aici vă las pe voi să vă imaginați
Buna de dimineata,
Prin natura meseriei sunt un fel de Globetrotter,am vazut si m am cazat in majoritatea tarilor „civilizate” si in destule mai ne.Le am vazut pe toate, camere de 300 usd/noapte de toata jena-La Quinta Inn Fort Lauderdale, pe langa Miami(varf de sezon),surprinzator de misto la super-bani(Turcia si China),spectaculoase la bani de nimic(boutique hoteluri prin Portugalia si din nou,Turcia)
La capitolul „spatiu” ,mai jos top 3
1.Hotel Boss Singapore(asa se numea atunci,prin 2015).10.5 mp cu tot cu baie.Fara ferestre. Curat si misto foc,dar camere cat alea din casuta de papusi a fetelor mele.
2.Ibis Budget Amsterdam.Pe langa port pe undeva.Ca sa deschizi usa de la baie trebuia sa ridici masa pliabila de perete(by design).Ca sa stai la masa trebuia sa ridici patul la perete(again by design).Fara gluma.
3.Hotel intr-un port la Marea Baltica ,in Suedia.Nu imi mai amintesc numele,Victoria parca.De fapt hotelul era un etaj intr-o cladire de birouri sau ceva.Un hol lung cat o zi de post si vreo 20 de camere care cred ca fusesera birourile alea in care sunt trimisi aia care-l supara pe sefu”.Asta pe vechi,in era pre- cubicle, ca respectiva cladire parea de vreo 60 de ani.Baia era OK,in schimb singurul loc de stat, in afara de patul de o persoana, era un scaunel din ala de copii de la Ikea.
Cea mai ciudata experienta de cazare a fost intr-o iarna, cand copilul dorea musai un weekend la zapada. Aproape de casa, ca sa nu petrecem jumatate din el pe drum. Dar … aproape de casa, totul ocupat. Prin PCR pe tip nou – adica pile, relatii, cunostiinte, prindem o camera la o cabana in zona dorita. Camera, frumusica, curata, draguta, cu vedere la padure de brazi plina de zapada, exact ce ai visa. Doar ca era probabil conceputa pentru weekend-uri romantice, doi oameni cu silueta lucrata la sala – ceea ce poate era cazul sotului, dar nu si al meu. Plus copilul din dotare. Asa ca dupa o zi superba cu schiat, bulgarit, plimbat in ninsoare, ne-am trezit spre seara ca trebuie sa incăpem trei în pat de maxim, asa, optimist si pe gen sportivi cum ar veni, doi cu indulgență. Copilul a zis ca nu risca sa-l strivim, asa ca a ales pozitia laterală spre geam. Sotul a luat-o pe aia laterala spre perete. Iar eu, cea mai dodoloață dintre ei, am ramas la mijloc. Am dormit cu mainile în sus, ca la pedepsele cu ele deasupra capului din școala primară. M-am trezit cam anchilozată dar, per total, a fost mișto.
Am ras cu lacrimi. Cu micimea camerei am patit-o in Londra, acolo trebuia sa sar peste valiza ca sa intru in baie, da, direct din pat. Usa de la intrare se deschidea si urcai direct in pat. Si cica era un hotel de 4 stele…ca ma trimisese angajatorul la un curs, sa ma mai destept. Aproape similar in Amsterdam, la unul dintre hoteluri, apoi…am mai crescut in grad, am putut sa merg si la hoteluri care mai aveau un spatiu rezonabil intre baie si pat sau intre usa de la intrare si pat sau masa.