Salutare tuturor și bine ați venit în adevăratul Regat al Rock-ului, acolo unde îngerii au chipurile lui Halford, Dickinson, Araya, Cavalera și a altor grei, care după au aruncat harpele paradisului au apucat cu degete flămânde, chitarele și au lovit cu sete tobele, chemând sufletele pierdute de pretutindeni. Și ele au venit, pierdute sau regăsite, cu umbre, cu lumini și în sunetul muzicii au îmbrăcat haine noi, pentru vieți noi.
Să lasăm bloggingul blogherilor și rock-ul rockerilor.
Să dăm drumul la muncă.
NEWS
🔵 Slipknot și noul lor single
🔵 The Mars Volta și al lor Vigil
🔵 Byrmir plini de ritm
🔵 The Night Flight Orchestra
🔵 Copilul rătăcitor In Flames s-a întors în sfârșit acasă?
🔵 Suficient de bun și ciudat ca să îmi atragă atenția
🔵 Destul de melodic să placă la toată lumea
🔵 Nu sună rău deloc
🔵 At the Gates
🔵 Nestor, pentru zile ploioase și inimi grele,
Să intrăm serios în pâine.
➡️ Oceans of Slumber – Starlight and Ash (2022) – 8,5 din 10
Un album pentru Anduțe sensibile și lupi galbeni care se joacă prin nisipul Saharei.
Este fascinantă evoluția celor de la OoS de-a lungul anilor, similară cumva cu a celor de la Anathema, una, oarecum, away from metal. Unii, probabil ar vedea-o ca o trădare, nu și eu, care o văd că o evoluție firească. Albumul este unul lichid, curge atât de frumos, toate piesele par legate și vii și trăiesc acolo în muzică, încât indiferent cât de metalist zelot ai fi, uiți.
Dacă stilul celor de Oceans s-a schimbat de la album la album, calitatea, cumva, a crescut, iar muzica lor este la fel de hot.
Cu o Cammie Gilbert, la voce și în mare formă, OoS reușesc să aducă în urechile noastre un album cu suflet.
Începeți cu Star Altar, o piesă doom, care curge greu și gri, și este cumva ca o punte către începuturile formației. De aici călătoriți cum și unde vreți voi de-a lungul și latul albumului și vă puteți face singuri, propriile comparații.
Dă-i play AICI
➡️ Moonshade – As We Set the Skies Ablaze (2022) – 8 din 10
Nu vreau să supăr lumea și credeți că desconsider astfel de abordări muzicale , însă pentru mine melo-deathul este partea pop a death – metalului serios, un fel de hai să aducem și ceva curcubeu în iad că parcă așa smoala este mai rece.
Este ok, un melo-death bine făcut este binevenit oricând, iar portughezii fac tot posibilul să placă, fără să pară că au trădat cumva rădăcinile death – metalului ăla foarte clasic și sobru.
Play pe The Antagonist, un feature cu Sofia Beco, violonistă și solistă, un fel de dans vocal între demon și înger. Pe aceeași rețetă merge și A Treatise Of Human Nature, Artemis, ambele feat. Sandra Oliveira, multă melodiadie, pe amândouă, cu pasaje ușor orientale, cu coruri eroice.
Pentru fanii celor de la Amon Amarath albumul portughezilor o să intre ca uns. Mie unul mi-a plăcut.
Dă-i play AICI
➡️ Nicolas Cage Fighter – The Bones That Grew from Pain (2022) – 8 din 5
Nu ai cum, măcar din curiozitate, după ce citești numele brandului să nu dai măcar o ascultare a unei părți din album.
Aussie, căci da, vin din țara cangurilor și a altor mii de viețuitoare care vor să te otrăvească, sfâșie, înece, livrează muzică absolut exemplar.
Un fusion între un Hatebreed mult mai furios și un Killswitch Engage cu o doză mare de groove și ceva death metal din ăla super bunu. Toate elementele astea sunt excelent mixate, nici partea de bass, nici cea de drums sau voce nu iese deloc în față, totul este absolut perfect dozat și balansat.
Albumul este unul plin de revoltă și de ură, și orbitează în jurul întrebării, cum reușim să facem din planeta asta, o lume de căcat. Revolta asta se simte în fiecare acord, în fiecare cuvânt scrâșnit.
Începeți cu Static Abyss, piesa cea mai lentă de pe album, apoi treceți cu încredere Environmental Consumption, despre răul făcut de consumul nostru dement și continuați cu A Great Ruinous Deeds, piesa cu cea mai multă textură, cea care închide The Bones That Grew from Pain, un excelent epitaf.
The Bones That Grew from Pain, poate fi un fantastic soundtrack al oricărui workout făcut în sală, aer liber sau acasă ori supapa voastră atunci când lumea care vă înconjoară, sufocă orice urmă de viață sau speranță, din voi.
Dă-i play AICI
➡️ Toxic – Dis Morta (2022) – 9 ( 9,5) din 10
O lecție de muzică pentru orice rocker.
Acum trebuie să vă țineți bine, care de ce puteți să vă apucați, pentru că urmează o avalanșă de superlative, și absolut toate, meritate. După ce am ascultat, savurat, cu ochii căscați și gura închisă, sau de fapt, invers, această bijuterie, am făcut puțin research, deoarece chiar nu știam de trupă.
Bandul s-a născut în 1985, au scos două albume cult, un tribut adus celor de la Anthrax, Pantera și Megadeth iar la începutul anilor ’90 au pus-o de o despărțire.
Încet, încet, Josh Christian, singurul rămas, a stat, într-o stare de semi letargie, suspendat într-un lichid amniotic al creației și a asamblat piesă cu piesă, comebackul. Unul absolut triumfal. Dacă ar fi fost o combinație fatală de lovituri, albumul ar fi Tyson in his prime. Megalitic, diabolic de bine scris.
Cei care vă amintiți de creația titanică din 2008 a celor de la Testament, The Formation of Damnation, vă pot spune că Dis Morta egalează lejer calitatea acestei capodopere.
Începeți cu Feeding Frenzy, care are unul din cele mai bune introuri din thrash, ever, continuați hotărâți cu Straight Razor și ca o ultimă și fatală lovitură de secure sfâșiați tot aerul din jurul vostru cu The Radical.
Luați o pauză scurtă. Trageți aer în piept, aveți nevoie, și aruncați-vă ființa prin tot albumul. Nu numai că merită, este necesar.
Unul dintre cele mai bune thrashuri, ceva care amintește de Nevermore, The Offering, Witherfall, dar și în anumite momente, și nu puține, în care poți recunoaște finețea tipică a celor de la Blind Guardian. Un album de colecție cât o colecție.
Dă-i play AICI
➡️ Lathe – The Tong of Silver (2022) – 8,5 din 10
A trecut ceva vreme de când aici, prin Listă, nu a mai trecut un album instrumental. Unul care să ne mulțumească, ceva solid care să lase ceva urme, ceva care să îl simți săpând în tine.
Eu bine, The Tong of Silver, face toate astea. Știu că sună ca o reclamă proastă de pe canalele de teleshopping, însă chiar asta face.
Albumul crește natural de la piesă la piesă, trecând de la o atmosferă de blues la una de doom apoi la ceva western patriarhal și întunecat, ca să te arunce fără avertisment în drone.
De-a lungul întregului album, niciodată nu îți pui întrebarea, băi, dar când intră vocea aia, lipsa ei nu se simte absolut deloc.
Un album de debut care pe mine mă obligă să mă interesez de evoluția viitoare a trupei.
Dă-i play AICI
➡️ Soulfly – Totem (2022) – 8 din 10
Am sperat că noul album, Totem, o să închidă peregrinările lui Max prin jungla NU Metal, acolo unde alții sunt regi. Am urât din rărunchi perioada aia Soulfly, un fel de proiect în care Ariana Grande ar face un duet cu Tatiana Shmayluk de la Jinjer și fătuca aia simpatică chiar luându-se în serios.
Ei bine, clar, Max a revenit acolo unde el este rege, la deaththrashul plin de groove, cu rădăcini adânc înfipte în jungla braziliană.
De-a lungul albumului, Max nu și-a uitat statul de părinte al proto – metalcorelui, însă revine timid soundul din Chaos A. D, riffurile generoase specifice Slayer și asta m-a făcut să îi dau o șansă. Asta și curiozitatea.
Personal o să mai ascult încă o dată albumul ca să mă lămuresc care sunt părțile care îmi plac dar și cele care îmi displac. Pentru că ambele sunt destul de multe.
Dă-i play AICI
➡️ Amon Amarth – The Great Heathen Army (2022) – 8 din 10
Știu că sunt destui fani ai suedezilor, eu nu sunt unul dintre ei, însă nu pot să nu apreciez munca și constanța lor de-a lungul timpului.
Oamenii au rețetă și au găsit toate ingredientele care întregesc produsul și îl fac cake-ul perfect. Nu inovează, nu scot albume care să rupă frontiere, stau acolo în zona lor de confort și fac ce știu mai bine, melo-death eroic cu vikingi.
Între ce a scos Moonshade și albumul celor de la Amon Amarth, personal îi prefer pe primii, au un plus de inventivitate, au pus un pas, mic ce-i drept, dincolo de graniță, un timidă incursiune în afara confort zone.
Îi surclasează Amon pe partea de melodicitate, acolo veteranii au deja linia asta bine întipărită în ADN.
The Great Heathen Army, este un album cinstit, de ascultat oricând și de aproape oricine.
Dă-i play AICI
Atât pentru astăzi, al vostru Edel se înclină și vă urează zile line și inimi alături de care inima voastră să simtă fericirea.
sursa foto: freepik.com
Bine ați venit! Bucurați-vă de muzică, soare și berea rece.
Comentariu beton!14
Din lista de azi, mi-au plăcut:
The Night Flight Orchestra – Black Stars And Diamonds
NESTOR – It ain’t me
Oceans of Slumber – Starlight and Ash
S-aveți o duminică faină.
Ocean of slumber sunt într-un mare fel.
Da, i-am luat la puricat puțin și-mi place cum cântă.
Cu părere de rău dar nimic din ce ai recomandat nu este pe sufletul meu. Poate duminica viitoare să fie ceva.
Nu prea am avut material. Oceans sunt destul de jazzy.
Salutare!
Amon Amarth un album decent, un pic mai greu ca anterioarele, dar pe care nu se aventurează prea departe de zona lor de confort.
Toxic este puțin cam overrated. Ritmul este bun, dar accentul este pus pe tehnică, cu o mulțime de elemente prog în compoziție, lucru ce nu este pe placul tuturor. Ceea ce dezamăgește este vocea, care este unidimensională și țipătoare. Alăturarea cu Chuck este un pic cam forțată.
Totem este unul dintre cele mai bune albume Soulfly, Max este în formă maxima, chitarele sună într-un mare fel! Albumul îmbină sound-ul old school Sepultura cu sound-uri noi, neașteptate. Piesa de final, Spirit Animal https://www.youtube.com/watch?v=hUz-qZ-5nZE este una dintre cele mai bune piese pe care Soulfly le-a produs, sound-ul este neașteptat, iar modul cum curge este imprevizibil. Te face să te întrebi dacă Max a terminat experimentele și să aștepți cu interes următoarele lansări. Merită să începeți ascultarea cu piesa asta!
În încheiere, o propunere de album, ceva clasic, ce merge ascultat în serile fierbinți de vară în timp ce stai și savurezi ceva rece https://www.youtube.com/watch?v=LnAbIcfZIV0 .
Dacă îți place Vektor, îți place și Toxic. Este mult prog in Dis Morta. Ca și deather / thrasher caut albume cât mai bune. Dacă de câțiva ani deathul, indiferent de gen, domină calitativ, thrashul încă nu își regăsește cadența. Se tot ancorează în anii 90. Eu nu vreau pe unii care încearcă să sune ca unii care au excelat cândva. Vreau modernitate, evoluție.
Argentinienii nu sună rău. O să îi ascult să văd ce fac pe album.
Multumesc.
A fost părerea mea subiectiva, asta nu înseamnă ca Toxic nu este un album bun. Am văzut și alte recenzii, notele erau cam ca la tine, știam că este un album bine cotat, dar… nu este pe gustul meu. Pentru mine muzica nu se ascultă pe baza notelor. În cazul meu, combinația trash/prog nu este cea mai frecventabilă. Am spus ca este overrated, comparând cu Defiatory și Battlegrave, care au mers în alte direcții care mi-au plăcut mai mult. Nu am avut în intenție să critic nota ta, și implicit munca depusă, dacă asta s-a înțeles, îmi cer scuze, doar mi-am exprimat o părere pur subiectivă. O săptămână răcoroasă!
Aaa, stai liniștit că nu’s vreo lumină a metalului. Eu, încerc să explic de ce îmi pare un album bun. Notele sunt subiective și așa trebuie să fie. Părerea ta contează la fel de mult ca a mea.
Ca tot vorbeam de Chuck și unde se duce trash-ul https://www.youtube.com/watch?v=Z772Gerl_aY&t=169s , nu m-am putut abține 🙂
Mamă nene ce voce mișto are Cammie Gilbert asta. Cred că e cea mai mișto trupă pe care am ascultat-o pe aici, în afară de cele pe care le știam deja. Am băgat deja vreo 3 melodii de la trupa asta și îmi place maxim.
Băi un sincer mulțumesc. Diseară când ies din tură mă apuc de ascultat cam tot ce găsesc.
Zi plăcută tuturor!
La tine m-am gândit în principiu când am ascultat albumul.
În momentul în care scriu acest mesaj sunt 38 de grade acum afară și tocmai am venit de la alergat. Când am început erau 39 de grade. Impropriu spus alergat… pentru ca tempoul nu a fost mai mult de 1/4. Și cu toată căldura asta am băgat vreo 35 de minute, timp în care am ascultat ceea ce am spus că ascult. Mă nene nici nu am simțit când a trecut timpul. Foarte mișto…
Formația asta deja a ajuns pe locul 2 în topul preferințelor mele în materie de rock după Evanescence!
Byrmir suna fabulos si la fel si Moonshade. Chiar aveam pofta de niste death melodic fain. Blackgold sunt fix Hollywood Undead, dar mai tineri 🙂
P.S: Pe ultimul Amon Amart suna fabulos colaborarea cu Saxon.
Ar trebui ăștia din power să ia notițe de la Byrmir.
Oceans of Slumber e incredibil. Danke schoen ❤
Audiție plăcută tuturor!
Mă bucur. Albumul lor precedent, Oceans of Slumber, poartă numele trupei https://m.youtube.com/playlist?list=PL4kbhIvGtwZimrS4rH5xgfru-VyfTz3uv, eu îl consider mult mai bun.
Servus, dragi pasionaţi.
Încercăm şi astăzi să găsim noi valenţe ale muzicii rock şi să ne bucurăm de materialul din această ediţie, pentru care mulţumim lui Edelweiss.
* Slipknot – Yen – este o melodie de pe noul album mult așteptat al trupei, „The End, So Far”, care ne aduce un vârf de energie și haos, un nu-metal ce menține impulsul spre reimaginarea domeniului muzicii rock. Aşa cum ne-au obişnuit, nici de această dată, Slipknot nu dezamagesc.
* The Mars Volta – Vigil – la fel ca celelalte două melodii, lansate anterior, „Blacklight Shine” și „Graveyard Love”, „Vigil” este un pare o piesă puţin grăbită, care este departe de perioada lor de glorie a rock-ului progresiv.
* Brymir – Herald Of Aegir – o combinație de linii strânse de chitară și orchestrație delicată, o furtună întunecată și furioasă de death metal melodic alimentată de atacul vocal furios prestat de Viktor Gullichsen… transmite un mesaj puternic împotriva distrugerii mediului.
* The Night Flight Orchestra – Black Stars And Diamonds – mulţumesc, dar nu! Sunt convins că în capul lor suna foarte bine, dar la mine e subţirel rău.
* In Flames – The Great Deceiver – sunetul clasic de melodic death metal al lui In Flames, adus de această piesă, exploatează rădăcinile melodeath ale trupei, dar adaugă o nuantă distinctă thrashy… te prinde de la primele acorduri şi te face să vrei mai mult.
* Mamaleek – Boiler Room – din punctul de vedere al execuţiei, e suficient de intrigant şi inedit, dar per total nu pot scăpa de impresia unui soudtrack pentru un film horror, mai mult decât ciudat. Clar nu!… e mai deprimant decât ştirile despre politică şi război.
* Kings Of Mercia – Wrecking Ball – o combinație de riff-uri simple, grele, care împreună cu vocea puternică a lui Steve dau tonul și starea de spirit pentru un rock melodic ascultabil.
* Blackgold – Its Art – stilul Blackgold, rap metal/nu-metal, poate fi comparat cu un meci de box murdar, underground, cu trimiteri la viaţa infracţională, traită pe propria piele… intrigant. Instrumental sună impecabil.
* At the Gates – Garden Of Cyrus – o melodie diferită, cel puțin în termeni death metal melodic… să fie primit.
* Nestor – It Ain’t Me – un imn rock melodic atrăgător, un răsfăț pentru urechi și minte, cu orchestrație foarte precisă, voce clară… bine spus, pentru zile apăsătoare şi inimi frânte.
Acum să trecem la alchimie… să găsim aurul din plumb!
* Oceans of Slumber – Starlight and Ash (2022) – 4/5 – foarte apreciați, cel puțin în metalul progresiv, in Starlight And Ash, aduc influenţe care se simt mai mult gotice, decât doom, cu note care aduc aminte de Nick Cave. Cammie Beverly este o vocalistă extraordinară, care aduce un element de suflet remarcabil, iar atunci când este capabilă să dea drumul cu adevărat, pe „Just A Day” de ex., rezultă o experiență captivantă și minunată. E de păstrat.
* Moonshade – As We Set the Skies Ablaze (2022) – 4/5 – bazat în principal pe influentele unora ca Omnium Gatherum și Amorphis, As we set the sky on fire, combină părți emoționante de chitară cu riff-uri grele și structuri mai ușor digerabile și ascultabile, în timp ce vocea clară alui Ricardo acoperă întreaga gamă. Un album care sună familiar, oferind totuși o linie de înaltă calitate, demn de a fi păstrat în listă.
* Nicolas Cage Fighter – The Bones That Grew from Pain (2022) – 4/5 – combinaţie de influențe ruthless hardcore, metalul de la sfârșitul anilor ’90 și death metal, un amestec de Hatebreed, Pantera și aspectul groovy al unor trupe precum Thy Art Is Murder și Decapitated, definesc linia aproximativă de unde vine Nicolas Cage Fighter. Muzica este plină de energie și greutate, melodiile sunt concepute pentru arena live, dar sunt suficient de bine scrise pentru a supraviețui în afara mediului lor natural.
* Toxic – Dis Morta (2022) – 4/5 – Mno, dacă ai scos în faţă toate superlativele şi ai lăudat tot ce se putea, acum eu ce pisici să mai spun?! Lacom, frate, nimic n-ai lăsat! Hai să încerc, totusi…
Chiar și după atât timp, Toxik reușește să-și reproducă identitatea extrem de bine, sună ca cea mai recentă încarnare a trupei, mai degrabă decât o pastișă decolorată a ceea ce a fost odată. Dis Morta, este o revenire interesantă, cu punctul culminant în „Devil In The Mirror”, o piesă care comută între viteze atât de neted, încât trupa nu trebuie să cânte la viteze vertiginoase constante pentru a-ți reține atenția. În contrast, puterea devine copleșitoare cu cantitatea mare de componente care zboară în jur și un amestec care împinge lucrurile până la marginea difuzorului, creând genul de haos care este greu de urmărit. Absolut remarcabil!
* Lathe – The Tongue of Silver (2022) – 4/5 – Tongue of Silver este o poveste din trei părți, conectate prin cântece linistitoare și crescendo organice, riff-uri simple zdrobitoare, linii de bas blues, pedala și orgă de oțel, încărcate de reverb atmosferic ce își dezvăluie încet valențele. Tobele zgomotoase oferă ritmul solid, cu o precizie puternică, alternând între sunete influențate de doom și ritmuri de tren surprinzător de eficiente. Rock-ul de Sud este proeminent, trecând fără probleme de la cele mai năucitoare riff-uri ale albumului la solo-uri tânguitoare. Şi, nu, nu am aşteptat nici o secundă intrarea solistului… pur şi simplu nu-şi are rostul aici.
* Soulfly – Totem (2022) – 4/5 – Fiecare piesă, în afară de „Soulfly XII”, care este un instrument melodic, oferă o explozie scurtă și ascuțită de metal pur, nealterat, o producție șlefuită care accentuează vocea lui Max, ce sună la fel de puternic ca întotdeauna peste o succesiune de riff-uri de chitară pline de consistență, agățându-te adânc în secțiunea ritmică. Totem este o revenire bună pentru Max, care, deși nu mai este revoluționar în ceea ce privește sunetul sau stilul, este executat și produs bine.
* Amon Amarth – The Great Heathen Army (2022) – 3,5/5 – Amon Amarth a călătorit constant în direcția heavy metalului tradițional, pierzând probabil o parte din incisivitate în acest proces. Cu toate acestea, în The Great Heathen Army, fac un pas înapoi spre originile lor melodice death metal și este cu siguranță spre binele lor, oferind poate cea mai puternică colecție de la Twilight Of The Thunder God din 2008. Există o varietate plăcută de tonuri și stiluri de-a lungul pieselor, nimic excepţional, dar totul bine produs şi executat. Să fie primit, zic!
Atât pentru astăzi… ca de obicei, vă urez zile liniştite şi muzică pe placul vostru.
Chapeau!
Salutare. Mă bucur că ești aici și mă bucur pentru comentariu. Excelent ca de obicei. Take care și să ne ascultăm sănătoși.
Servus, Edel.
Am reușit să spun câte ceva și pentru ediția trecută, cam târziu, e drept… abia vineri.
Toate cele bune!
Am văzut, bro. Tks.
Iar ajung târziu. Dar a meritat să nu ratez ediția de azi.
Slipknot conform așteptărilor. Foarte buni.
M-a intrigat Blackgold, dar mi-a plăcut în egală măsură.
Oceans of Slumbers – pot să spun doar… Superb!
Am încheiat seara in-Toxik-ându-mi vecinii. Voi aprofunda.
Merci, Edelweiss!
Pentru mine Toxic este de departe bijuteria acestei liste, și probabil unul dintre cele mai bune albume de thrash din ultimii ani, urmați de Oceans. Bagă când ai timp și pe Oceans of Slumber – Ocean of Slumber, albumul lor precedent.
Cu plăcere, doamnă.
Aaaaa, ce-mi plac oldies but goldies reinterpretate. House of the rising sun a celor de la The Animals https://www.youtube.com/watch?v=4-43lLKaqBQ, în varianta OoS, superb. https://www.youtube.com/watch?v=gyaRFqfNQWg&list=OLAK5uy_mPnbo5ST9BW934VuexKRR23KvslfHRJac&index=10
Aceeași surpriză plăcută am avut-o cu Sound of silence și Disturbed.
Mișto, mișto, mișto. Pentru asta mă gândesc să mă gândesc să nu te mai bat la cap să mergi la concert Delia. 😀
Eu cred că tu nu ai voie să intri duminică și faci asta luni, să nu observe lumea. 😂
Mă bucur că îți place ceva.
Domnule, articolele dumitale nu-s de comentat pe loc. Bine e să-și facă omul temele, să asculte, uneori chiar să se mire (a bine) în liniște, să lase impresiile să se decanteze și apoi să vadă ce-a rămas cu el. In all fairness, mie mi-a plăcut tot albumul recomandat de la OoS, dar House of the rising sun a fost cireașa de pe tort.
Scz, mă întorc înapoi în colțu de unde am îndrăznit să ies. 😂
„nu se mai face muzica buna”
Ooo, da, nu se
Dis Morta – https://www.youtube.com/watch?v=BkOM9-OBPhI&list=OLAK5uy_mqp0D1yzzFk1hG_3xQ5XSDcbGmlBNIR40
linku lu matale nu mai merge
Mulțumesc, man. Ti’a plăcut Toxic?
inca is in dubii. Voce HM anii 85. Instrumental de 2022.
Mi se pare putin aglomerat si nu stiu daca e de la boxele mele de 7e. O sa il pun maine pe casti.
nu ar fi primul album de metal care la prima ascultare sa fie „meh”. Iar la a doua sa fie „coaie…wait, what????”
Asa am patit la hell. Vazut: https://www.youtube.com/watch?v=Ol1KyuCHC8U
prima reactie: ce e mizeria asta
a doua reactie: nu suna rau
urmatoarea reactie: „baieti, canta hell in malta”
urmatoarea reactie :”BAAAAH. Mi-a pus ala mana pe chelie”
ultima reactie: sa ii fut in gura, au intrat in studio si studio s-au facut
Du-te băi ca nu ai tu boxe de 7 e. Box mai faci? Adică faci umbră și sac sau intri și în sparring?
mai fac pe dracu. Doar bicla
Jur. 7e. 2 logitech vai steaua lor. adica, am si un sistem mai sanatos, vechi dar mai sanatos, dar momentan le folosesc pe alea de 7e.