Nu că trebuie să vă povestesc asta. De ceva vreme, telefonul meu are niște probleme la mufa pentru alimentare. Bagi cablul în el, de încărcat se încarcă, dar cum îl miști un pic, iese cablul.

Ușor neplăcut, dar cum eu încarc telefonul doar noaptea, când nu-l mișcă nici dracu’, sau în mașină, am trecut cu vederea. Puteam să trăiesc și în condițiile astea.

Doar că acum, când practic sunt toată ziua pe străzi, în fiecare zi am fost nevoit să-mi mai încarc telefonul de la acumulatorul extern. Iar asta s-a dovedit a face trecerea de la ușor neplăcut, la foarte deranjant. Efectiv nu puteam să-l încarc decât dacă stăteam pe loc. În mers trebuia să țin căcatul ăla de mufă cu mâna, altfel cablul de alimentare ieșea imediat. Prin urmare, nu reușeam să-l încarc mai deloc.

După ce m-am chinuit așa cu el prin Bratislava, am reînceput chinul și la Praga. Până azi, când la un moment dat n-am mai suportat și-am tastat pe google maps: service gsm. Cel mai aproape de mine era la 950 de metri. Ia hai până acolo. Pe drum am ras și-o înghețată, așa de control. Nimic deosebit, caramel sărat, alune și fistic. Decentă spre foarte bună.

Ajung la service. Intru. La front desk e un băiat. Îl întreb dacă vorbește engleză. Vorbea. Îi explic care e problema. Înțelege, verifică și el cu un cablu, se convinge că nu aberez.

Moment, zice, să verific dacă am conectorul ăsta pe stoc. Știți, Samsungul meu face deja trei anișori în toamnă, nu cred că mai sunt piese pentru el pe toate drumurile. Dar ce să vezi, are conectorul pe stoc.

Cât mă costă? O mie și nu știu cât de coroane. Euro, boss, zi-mi în euro. 60 de euro și durează în jur de o oră și jumătate. Dar nu vreau să mi-l resoftați (mă și vedeam reinstalând toate nenorocirile pe care le am pe el). Nu, nu, nu, zice, fără resoft, doar montăm conectorul nou.

Am analizat scurt situația. Dau acum 60 de euro sau mă mai chinui așa încă 17 zile? Cum probabil bănuiți, răspunsul a venit de la sine: mai bine îl arunc decât să mai țin de mufa aia cu mâna, în loc să mă plimb liniștit. La urma urmei confortul meu psihic e mai important decât 60 de euro. Mă duc să mă plimb două ore și când mă întorc, am telefon funcțional.

Ok. Let’s do it. Începe omul să scrie ceva în calculator, dar n-apucă, exact atunci se deschide ușa și intră norocul meu. Nu știam, dar aveam să aflu repede de tot că norocul poate să ia diverse înfățișări, inclusiv să arate ca o tipă pe 35 de ani, îmbrăcată în blugi cu tricou galben.

Pentru că trebuia să se ocupe de noua clientă, omul de la front desk mi-a zis să mă duc eu singur în spate, la băieții de la service, și mi-a făcut semn pe unde s-o iau. Păi și le spui tu ce trebuie să facă? Da, da, nicio grijă, le scriu eu ce au de făcut.

Mă duc la băieții de la service care erau doi, dar unul avea treabă cu un cetățean ceh nemulțumit de ceva. M-am dus la celălalt. Salut, salut. Care e problema? Bag cablul usb-C în portul telefonului și-i arăt cum cade singur. Gata, zice, am înțeles, ia dă-mi-l un pic să încerc ceva. Îi dau omului telefonul, scoate un fel de perie ca o periuță de dinți și frecăne ceva la mufă.

Nemulțumit de rezultat, pune telefonul sub ceva lumină puternică și se uită în, mă scuzați de expresie, fundul lui. După care, nu știu de unde, scoate ceva care arăta ca o pensetă subțire, deci probabil că pensetă subțire era. Bagă capu’ la pensetă în mufa mea și scoate, bănene, o scamă neagră de mărimea unei hidrobiciclete de patru locuri. Mi-a picat fața când am văzut-o. Chestia aia abia ar fi intrat într-un marsupiu de cangur, nu în portul bietului meu telefon. Evident, după această extracție, cablul stă la încărcat de trebuie să tragi tare de el ca să iasă.

Acu’ să nu credeți că nu încercasem și eu să curăț portul ăla de alimentare. Nu sunt la primul telefon, am mai pățit în această viață să se adune scame în mufa pentru încărcare și să nu mai funcționeze, dar de obicei doar suflam puternic de câteva ori și lucrurile reveneau la normal. Am suflat și-n ăsta de ziceai că mă pregătesc de petrecere de-aia pentru copii, cu cățeluși din baloane, dar nimic. Acum am înțeles și de ce. Păi scama aia nu ieșea de acolo nici dacă rugai uraganul Catrina să-ți sufle puțin în telefon.

Și-acum să ne întoarcem un pic la băiatul de la front desk, căruia i-a picat fața două minute mai târziu când m-a văzut ieșind fericit, cu telefonul funcțional în mână. El încă nu terminase cu fata în blugi și tricou galben. Că dacă termina, avea timp să le scrie celor de la service: „vedeți ce vrea fraierul ăsta, că l-am taxat la preț de turist habarnist”. 😀

P.S. Să știți că nu sunt chiar ultimul peizan, băiatului de la service i-am lăsat tot cash-ul pe care-l aveam la mine, adică cinșpe euro. L-am întrebat dacă e ok. A zis că da.