Salutare tuturor și bine ați revenit! Aș fi discutat strict despre muzică, însă nu îmi dau pace două subiecte, unul mondial și celălalt, local. Ăla mondial, m-a sufocat pur și simplu, indiferent de mediul în care m-am învârtit, cădea pe mine, așa că, oarecum silit, mă văd nevoit să îl menționez.

Este vorba, ăia care nu știți de el, țineți-vă bine de vreun colț de masă, de despărțirea dintre Pique și Shakira. Adică veteranul Barcelonei a căzut pe undeva prin vreun hotel pe o duduie mai tânără ca a lui celebră consoartă. A aflat cântăreața care, justificat, s-a supărat . Cică, nu am avut răbdarea să scormonesc subiectul, dar ea, Shakira, cică ar fi vrut să tragă silence-ul pe țambal, că e pe bază de copii, el este totuși la categoria cărniță tânără, ea la un 45, dar foarte bine, încă futibili amândoi. Însă nenorocitul infidel ar fi zis nu, nu mai vreau cu tine, fă, Shakiro, vreau să fac marcaj la altele, io nu mai pot cu monogamia, monoteismul, Real Madrid campioană, io vreau să călăresc viața alteia.

Ce mă freacă pe mine nu este cu divorțul, cu eventualele măscări reciproce din media, ci este când ea o să scoată vreun cântec în care să îl recheme între șoldurile ei de divă galactică. Iar el, Pique, luând-o razna complet după audiția piesei, o să își dea trei autogoluri  într-o singură repriză într-un meci cu Real Madrid.

Al doilea subiect ar fi cu ăia de au murit la Saga, nu-s date clare câți au murit. Unul e cert mort, al doilea nu se știe dacă a murit de poftă uitându-se la primul sau a băgat în el toată producția lunară de heroină, nu a mai avut ce face și a cam murit.

Nu vreau să duc în desuetudine subiectul, deja devenit național, într-un mod fals și forțat, zic eu,  însă deja citesc opinii care seamănă foarte mult cu condamnările debitate cu spume la gură în ședințele de partid.

Băbăeți și fete, bine că am terminat cu absolut toate problemele cetății , cu consumul fără opreliști de alcool, nu, nu, alcoolul nu este un drog, iarba este, iarba este Iarba Fiarei.

Dacă eu  simt nevoia să fiu foarte prost, vreau să am același drept ca și ăla care atunci când simte dorința de a fi prost sau expansiv ori simte nevoia de a bascula niște bastârci de vin din ăla subțire, de vară sau ceva distilat bine și se duce să cumpere de la oricare alimentară oricât alcool, vreau și eu să am posibilitatea să mă duc la Ierbărie și să îmi pot lua legal o marijuana cinstită. Fără a sta cu teamă că mă trezesc cu miliția la ușă. Eu zic că ar trebui să începem să decriminalizăm iarba și să punem un semn de egalitate și legalitate între consumul de alcool și cel de droguri ușoare.

Asta ar fi părerea mea și o aștept pe a voastră.

Ediția asta avem poveste, apariția lor a devenit rapid una dintre micile mele bucurii vinovate, să văd aici crâmpeie muzicale din viața voastră. O să continui să nu mai dezvălui autorul și să-i las opțiunea de a se deconspira singur. Bun, la fel de bine ar putea să nu o facă. Ar fi interesant să vedem și o astfel de opțiune a autorului.

…

Muzica. Acele vibraţii măiestre care ne zgâlţâie timpanul şi pun în mişcare ciocanul, nicovala şi scăriţa pentru a-şi găsi, mai departe, rezonanţă în membranele melcului,  gâdilându-i cilii senzoriali ale căror hohote de râs vor împrăştia semnale electrice neuronale către talamus şi cortexul auditiv care le vor interpreta şi ne vor face, la finalul acestui complicat mecanism, conştienţi de sunetele ce dansează în jurul nostru.

Muzica, flash-uri ce strălucesc pe axa timpului şi care răsar când te aştepţi mai puţin, amestecate cu emoţii şi amintiri. Ca nişte perdele ce se dau brusc la o parte şi iau pe nepregătite ochiul minţii şi dau palpitaţii benigne miocardului.

First flash, după o perdea veche, la ţară, eram copil. Transformasem un coş de rafie în pătuț cu baldachin pentru pisici, aruncând o pânză înflorată peste mânerul lui graţios. Iar pisicile îl adorau. În special pisica cea bătrână, Mekota (și da, puii ei se numeau Blekota şi Pekota, în  Arabela style). Ei bine, când îi era mâței somnul mai dulce, începeam să cânt cât mă ţineau plămânii: ,,De-ar fi să viiiiiii/Aş crede că viseeeeez…”. Coşul se legăna puţin şi se iţea capul pisicii, cu ochii cârpiţi de somn. Cobora în reluare din culcuş, cu pânza târâş după ea şi venea lângă mine să asculte. Îşi ţinea cu greu pleoapele care păreau niște jaluzele cu mecanism slăbit ce ajungeau mereu în poziția închis. Mă înduram la un moment dat de ea şi tăceam. Atunci, pisica cea melomană mai stătea câteva clipe să se asigure că nu mai urmează niciun tril irezistibil şi apoi se întorcea agale în coş. Lăsam să mai treacă o vreme (ca să adoarmă la loc) şi începeam din nou să cânt, coșul se mișca, pisica se ivea, povestea se repeta. În apărarea mea pot să invoc puţinii ani pe care-i aveam, iar pisica oricum dormea prea mult, în general.

Sub o altă perdea, alt moment în timp: clasele primare, eu (o mână de om și nici acum nu sunt mai rasărită) solistă pe scena de la Cântarea României, faza naţională (cred). Spre deosebire de etapele precedente, de data asta a intervenit o schimbare: mi-au dat microfon. M-a surprins greutatea lui şi mi-am auzit vocea răsunând puternic în sală: ,,- Ce greu e!”’ de m-am speriat şi era să-l scap. Sala a râs şi momentul a trecut. Dar tot am început cu voce puţin tremurată: ,,E-o lume minunată în care veți găsi/Numai copii…”.

Tot în acea perioadă ai mei au zis să îmi cultive talentul muzical şi mi-au cumpărat o chitară rece. Dar dihania era cât mine de înaltă, dacă nu chiar mai mare!, aşa că talentul şi-a luat câmpii când m-a văzut cum târam monstrul cu corzi pe caldarâm, în drumul către şi de la orele de modelare a unei posibile virtuozităţi. N-a rodit nimic de acolo şi nici n-am apucat să cânt cu ea:

,,Lasciatemi cantare

Con la chitarra in mano

 Lasciatemi cantare

Una canzone piano piano”.

Alte flash-uri mi se învălmăşesc în minte:

Serile de joi, în vacanţe, ascultam cu bunica Cenaclul Flacăra și nu ratam nicio ediție; seara de joi, noaptea de Revelion și miezul nopții de Paște erau cam singurele din an în care bunica accepta să uite de ora obișnuită de culcare;

Prin generală aveam casete diverse cărora le caligrafiasem frumos discografia: de la Elvis până la ABBA şi de la Toto Cutugno (il mio preferito nel tempo), Modern Talking până la Iuby Forty (da, aşa am scris pe ea, cu mâna mea şi cu mintea blank de engleză; ştiam doar franceză şi câteva slove de rusă la vremea aceea);

În adolescență m-a nimerit Cupidon în timp ce răsuna ,,Hotel California” în rockotecă; în acea perioadă am avut o afinitate instantanee și de lungă durată pentru Pink Floyd şi Blind Guardian;

Și, cum the wheel is spinning, m-am întors, la maturitate, la cântece pentru copii şi m-am regăsit, la serbări, în vocea fetelor mele.

Ne alină muzica durerile? Nu. Însă muzica e peste tot şi ne însoțește în momente diverse, vesele sau triste. Aşa se face că uneori plângi când auzi o melodie, alteori râzi. Şi cândva, cu trecerea timpului, nu vei mai plânge la unele, doar vei privi cu nostalgie înapoi. Muzica este un cameleon personalizat de trăirile noastre.

…

NEWS

🔵 Jinjer și al lor nou clip la single-ul lor de pe ultimul lor album, Wallflowers, cu Tatiana în mare formă. V-am spus că îmi place de ucraineancă de mor?

🔵 Wind Rose,  dwarfii roacheri scot și ei material de ascultat.

🔵 Soulfly s-au gândit ei să îl invite pe Tardy de la Obituary să cânte angelic alături de Cavalera.

🔵 Halo Effect au anunțat album pe 12 august, dar până atunci un mic șlagăr care să mai potolească din așteptări.

🔵 GWAR după ce au lansat noul lor album The Dark New Ages, unul destul de bun, au scos în față colaborarea cu Lzzy de la Halestorm.

🔵 Stratovarius,  au anunțat lansarea noului lor album Survive și au vrut să ne arate cam cum o să sune.

🔵 Vulnere cu ceva răcoros de vară.

🔵 Massacre încă au energia să ruleze fin și dau lumii de știre despre noul lor EP.

🔵 Kreator și un nou video, sună bine de tot.

🔴 Trecem la albumul cu multe anduțe, apără-ne Doamne pe toți, ehhh, glumeam. Și aici facem un duo, ba nu, un trio, adică aducem la lumină trei albume ale aceluiași band și țin neapărat să insist puțin.

În 2020, cumva, nu mai știu exact ce și cum, am primit o recomandare a unui EP scos de o trupă al cărei nume era atât de rusesc încât am ezitat în momentul ăla să îi dau o șansă.

EP-ul era The Baring of Shadows și a fost ceva care m-a zguduit bine de tot. Țin minte ca și cum ar fi fost ieri, de fapt l-am reascultat și ieri, ce senzații mi-a provocat atunci dar și ieri. Aceleași. Rar trăiesc asemenea experiențe, cu gura deschisă, cu ochii închiși și cu sufletul tremurând.

Un EP cu patru piese care pune în genunchi LP-uri mai stufoase și mai bine cotate.

Nu de foarte multe ori mi-a fost dat să ascult albume în care partea de voce guturală care intra deseori după partea de clean vocals să mă facă să înțeleg că acolo este locul ei, natural și firesc. Și să aștept succesiunea cu nerăbdare.

Dă-i play AICI

Plin de entuziasm, m-am pus să ascult un alt EP al băieților. Cum să vă spun, am retrăit absolut totul de pe The Baring of Shadow, dar altfel. Pentru că era la fel de bun dar cu totul diferit.

Dă-i play AICI

Pentru varianta instrumentală a albumului, dai play AICI.

Când am primit notificarea că oamenii or să scoată primul lor full LP, am fost ca un ginerică virgin care așteaptă noaptea izbăvitoare de după nuntă. Și astăzi pe 10 ei l-au scos și eu l-am ascultat.

Acum, sunt atâtea chestii pe care le-aș putea spune, atât de multe detalii, tranziții absolut criminale, totul lucrat extrem de atent.

Întreg albumul este o bijuterie, extrem de atent lucrată, impecabil finisată.Felul în care instrumental se pregătește intrarea vocii dure, tempoul bland de după, care așează cumva partea de clean vocals, arată cât de bine cunosc oamenii ăștia muzica.

Nu vă speriați de partea în care vocea guturală, dură intră în scenă, acolo este locul ei să fie, face parte din poveste. Doar închideți ochii, eliberați-vă mintea de orice preconcepție, o să fie o călătorie a naibii de tulburătoare. Este o muzică pe care o crezi.

Dă-i play AICI

Acum să trecem la ale noastre:

➡️ Ok Wait – Well (2022) – 3,8 din 5

Aici m-a frapat fluiditatea compoziției, practic nu agață nimic de nimic, totul curge extraordinar de natural. Un album în care să te pierzi, în care să uiți absolut de tot și eventual de toate.

Dă-i play AICI

➡️ Lord Belial – Rapture (2022) – 3 din 5

Colegul rocker, Mactatus mi-a dat un link cu ultimul album Lord Belial. Știam trupa din tinerețile mele, îmi aduc aminte că s-au retras prin 2008 sau ceva de genul din cauză de ceva probleme medicale.

Albumul nu este vreo capodoperă a genului și nici nu se vrea. Este o creație care nu vrea să păcălească muzica black. Are un ritm sufocant de la început până la sfârșit. Un album de black old school, facut de niște veterani ai genului, unul care pe mine personal nu m-a dezamăgit deloc.

Dă-i play AICI

➡️ Abstracted – Atma Conflux (2022) – 4 din 5

Brazilienii ăștia știu cu muzica bine de tot. Un death metal progresiv cu niște elemente de thrash metal de o înaltă calitate. Se simte că este un album bine gândit de la cap la coadă.

Dă-i play AICI

➡️ Deep Sun – Dreamland – Behind the Shades (2022) – 3 din 5 bagheruțe

Mi-a fost recomandat de niște amici, că este absolut minunat, că nu o să regret nici măcar un minut. Dacă vă place simfonic metalul altoit bine cu ceva epic este ce vă trebuie. Nu este rău pentru gen dar pentru mine unul nu este ceva de ținut minte. La mine a mers o tură.

Dă-i play AICI

➡️ All Things Fallen – Shadow Way (2022) – 3,5 din 5 bagheruțe

Progresiv power metal zic ei, nu sunt foarte convins că asta cântă, însă încadrarea muzicii lor într-o anumită categorie are mai puțină importanță. Importantă este calitatea muzicii lor iar suedezii au asta din plin. Un album absolut excellent, o muzică cu care poti începe ziua sau o poti încheia.

Dă-i play AICI

➡️ Torn Fabriks – Impera (2022) – 4 din 5

Îl citesc demult pe Bogdan, o fac de fiecare dată cu plăcere, am găsit la el multă muzică bună sau altfel de muzică decât cea cu care eram obișnuit. Este un loc comfy în care revin ca o mâță care caută un loc plin de căldură. Mai ales cu portughezii de la Torn, când mi-a spus că s-a gândit că or să îmi placă. Aici a greșit puțin pentru că nu că mi-au plăcut ci mi-au plăcut extrem de mult.

Thrash din new wave of old school thrash metal, noul val de lupi care vor să repună curentul undeva sus pe hartă. Este un album de thrash extrem cinstit cu ritm absolut dement.

Dă-i play AICI

Atât pentru astăzi, al vostru Edel se înclină și vă dorește să găsiți calea să vă bucurați așa cum trebuie de viață!