Știu c-o să vă vină să râdeți la videoul de mai jos, dar să mor io dacă e ceva de râs. Săracul om, voi vă dați seama cam ce-a simțit el când se plimba liniștit prin pădure și dintr-odată s-a întâlnit cu plușul ăla care nu părea prietenos deloc.
Da, am citit și eu că ăștia, ursologii de pe interneți (sau cum s-or numi specialiștii în întâlnirile cu urșii) nu recomandă să te urci în copac când dai nas in nas cu moș martin. Dar eu, după mintea asta puțină a mea, cred că atunci când te întâlnești pe neașteptate cu un urs care nu pare foarte prietenos, ți se întâmplă trei lucruri:
Unu. Ți se golește mintea pe loc și uiți într-o miime de secundă orice ai mai citit tu pe tema: „trei sfaturi prețioase pentru când te întâlnești cu ursul în pădure”.
Doi. Te caci instantaneu pe tine. La propriu.
Doi bis. Ordinea celor două puncte de mai sus este aleatorie. E foarte posibil sa incepi cu punctul doi și abia apoi sa treci la primul.
Trei. Îți urmezi instinctul de supraviețuire și faci exact ce simți tu că te-ar putea scoate din ingrata situație în care urmează să devii prânz pentru nen-tu urs. Pe scurt, faci ORICE ca să scapi cu viață.
Atenție! Vorbesc despre întâlniri față în față cu ursul. Urs care să mai aibă și niște intenții vădit agresive. Că altfel, cu ursul m-am întâlnit si eu, întâlnire la care am reacționat chiar foarte bine, n-am intrat în panică absolut deloc. Ne-am uitat pentru o secundă unul în ochii celuilalt, după care ne-am văzut fiecare de treaba lui. Doar că eu eram în cabană, iar el cotrobăia prin tomberonul de gunoi.
Desigur, toate astea dacă ești cetățean normal, ca mine și ca voi. Că dacă ești un băiat care a copilărit pe munți și-ai văzut urși de când mergeai de-a bușilea, te-ai bătut cu ei pe burtă toată viața, cu siguranță vei ști cum să reacționezi. Dar nu cred că este cazul domnului din imagini.
Nfine, nu știu cum s-a terminat povestea asta, dar sper să fi rămas la stadiul de sperietură și de „boss, hai să vă povestesc eu cum m-am întâlnit odată cu ursul, când mă plimbam prin pădure, și m-am urcat în două secunde într-un copac în care în mod normal n-aș fi reușit nici cu scară”. Asta sper.
P.S. De aici.
Asta e o echipă de la Enel…ăla de jos nu avea vestă…ce chef de muncă au amândoi…
Comentariu beton!99
Ahahahahahaaaaa.
Dar cum ar fi ca ăla de jos să fie om deghizat? :))))))))))))
Da, mi se pare corect. Curentul „ecologic” cu căcare de seamă se face. 🤣
Ananas, e o variantă, dar are o fisură: nu e nimeni pe lângă copaci să îi dirijeze: hai, mai sus…așa…mai la stânga…nu așa băăă😁
Comentariu beton!26
Dacă ai fi bărbatu’ Ilincăi Vandici, ai avea în palmares și câteva victorii în lupte directe cu urșii și articolul de azi ar fi avut alt subiect 😁
Dar, stai…ție îți place la Mega😁
Comentariu beton!38
S-o crezi tu. Bărbatul Ilincăi Vandici plătește pe cineva să se bată cu ursul, dar să meargă și la mega.
Da, e posibil să ai dreptate…frate, e cam costisitor să fii bărbat🤭
Comentariu beton!16
Doar dacă ești d-ăla adevărat. 😛
Tot e bine într-un fel: omul a plecat de acasă cu pantalonii maro pe el.
Comentariu beton!26
Așa cum se ducea și Fane Babanul la luptă mai către apusul carierei
Și dacă nu pleca cu ăia maro, de întors se intorcea sigur.
în mod cert, individul nu este vînător; pentru că instructajul sună așa:
– încarci, ochești, POC! tragi!
– și dacă nu nimeresc?
– atunci, cînd se mai apropie, arunci în el cu căcat!
– da’ de unde o să iau eu…?
– o să ai, o să ai…
PS intru mai tîrziu să citesc comentariile serioșilor; că nu s-a urcat corespunzător în copac, că n-are bască, you know, ăia care au comentat și la ursu’ de pe pîrtie, mai acu’ vreun an…
Comentariu beton!79
Dadada, p-ăia îi aștept și io. Că la ăla de pe pârtie a fost festival de ursologi aici și pe facebook.
@costicamusulmanu, am râs cu lacrimi. Să trăiești!!! 🌞
am uitat să scriu, mă grăbeam dimineață, că ursu’ știe schema: vedeți cum stă pe partea ailaltă de copac!?
Comentariu beton!18
Noi chiar mergem pe munți. Și în tot grupul de prieteni nu știu nici măcar 1 atacat de urs. Mai toți s-au întâlnit cândva cu Moș Martin dar fiecare cu treaba lui. Ajută foarte mult să-ți anunți prezența prin zonele predispuse traficului sau hrănirii urșilor. Aka vorbit unul cu altul, cântat ceva dacă ești singur. Ursul de obicei evită întâlnirea. Mai rău este cu urșii „domesticiți” de cretineii ce-i hrănesc pt selfie-uri.
Comentariu beton!33
Eu aveam un fost coleg de muncă care obișnuia (de fapt, obișnuiește și acum) să bată singur munții în fiecare weekend. Mai greu cu toate astea de le-ai zis tu, în cazul lui.
Nu are gură să cânte? „Tare și fals băieți! Tare și fals!” Dacă nu ar exista postprocesarea de studio multe „vedete” ar suna la fel. Doar nu crede că-l depunctează brazii sau jnepenii 😂 Bine acum dacă cumva dă de Ursu Meloman poate, poate va avea probleme cu critica.
Comentariu beton!41
Și cum urșii se cam pricep toți la solfegiat… 😛
io scriu aici, poate ajută și la urși;
‘ce că cel mai mare violonist al tuturor timpurilor este singurul supraviețuitor al unui accident aviatic în savană; vede doi lei cum se apropie și, în lipsă de altceva, ia vioara și începe să cînte; dumnezeiește! leii se opresc, se pun în cur și încep să asculte; la o vreme, apare al treilea leu; stă puțin, se uită la ăștia 2, se ridică și-l mănîncă pe violonist;
leul 1: „ți-am zis că dacă apare surdul, ne fwte audiția…”
Comentariu beton!73
Costica, you made my day, man!
Eu aplic doar „tare și cu forță, fato, tare și cu forță”, că fals iese oricum. 🙂
La sfatul tatălui meu, ghid ONT în tinerețe, mă manifest vocal când sunt pe munte. Chestia mi-a fost confirmată și de ghizi montani și cabanieri.
Deși am făcut la viața mea ceva trasee singură-singurică nu m-am întâlnit cu ursul nici măcar în zonele în care existau avertizări în acest sens.
Pe cuvântul meu, cine, om, urs sau altă vietate, mă aude pe mine cântând „treceți, batalioane române, Carpații” și „țăranul e pe câmp” (sunt și pretențioasă, doar la astea mai știu versurile și mi se pare că sunetele pe care le emit aduc vag cu melodia reală) se cară din zonă cât poate de repede pt a evita o traumă gravă a nervului auditiv.
Comentariu beton!13
Pt prostu’ blogului care pare că nu are nici viață, nici activitate, nici umor. Da. Tu ăla cu labele roșii:
Vine in goana un ostean la Stefan cel Mare:
-Maria Ta, dau turcii navala!!
-Pregatiti sabia, calul si camasa mea cea rosie daca sunt ranit sa nu se descurajeze ostenii mei! Dar cati sunt turcii?
-Vreun milion Maria Ta!
-Iara noi?
-Vreo zece mii!
-Pregatiti si pantalonii maro…
Comentariu beton!84
„Prostu’ blogului”…bună rău asta…cred că tocmai ai devenit nașul acestei categorii selecte de cititori🤣
Comentariu beton!24
Un singur amendament aș avea: proștii, la plural. Că, după socotelile mele, sunt vreo cinci. Poate chiar șapte.
Proștii și triștii. Ca să fie clar.
Totuși eu am o nelămurire. Dau mânuțe (verzi de obicei😀) și, când intru mai târziu să mă amuz citind comentariile, deseori pot apasa din nou orice mânuță pentru comentarii deja „votate”. Intru de pe același telefon, nu schimb device-ul.
@Bertha, nu schimbi device-ul, dar, probabil, schimbi rețeaua de internet la care este conectat device-ul. 😉
Schimbi celula GSM pe care este conectat telefonul. Pentru a balansa încărcarea în rețea și a-și proteja bateria telefoanele scanează periodic celulele disponibile și se conectează la cea mai puternică în stand by și la cea mai stabilă și apropiată în convorbire când trebuie și el să emită. La aceste schimbări se schimbă și IP-ul conexiunii de date => identitate nouă pe blog.
Comentariu beton!15
Vă mulțumesc pentru explicații:)
@Danezul, cred că trebuie să fie nebun ăla de își schimbă IP-ul doar ca să dea o lăbuță roșie de sus până jos. Labă tristă!
Și eu cred că’s mai mulți!
Domnul din imagine, s-o fi întâlnit și el cu ursul?
https://youtu.be/nusdwOhNprU
Nu râde, bă, că am pățit și io. Mă rog, eu nu eram arbitru…
@Mișule, nu râd deloc. Mi s-a întâmplat și mie… pe teren. Era meciul în desfășurare și la un moment dat, am zis gata… nu mai pot! Era doar numărul 1. Am oprit meciul! Pauză două minute, m-am dus la un boschet pe marginea terenului… am executat treaba în văzul tuturor. M-am dus la medic, i-am cerut niste apă să mă spăl pe mâini și pe urmă am dat drumul la joc.
Îți imaginezi ce hăhăială a fost pe urmă în tribune dar și pe terenul de joc 😁🙉.
PS. Pentru cei care se întreabă unde naiba ai văzut boschet pe marginea terenului, menționez că meciul era unul de Liga Campionilor… la sate!
Comentariu beton!31
Sa te stranga pantofii si sa n-ai unde sa te caci.
Cum a mai zis cineva mai sus, nu prea au treabă urşii cu oamenii. Dar, pentru orice eventualitate, e bine să ai un cuțit de lemn!
Io înțeleg că NU PREA au treabă cu oamenii. Dar domnul din video s-ar putea să aibă oareșce obiecții la faza asta.
Cine mai umblă cu cuțit de lemn de când s-au inventat mașinile de spălat? 😛
@MV, dacă se usucă pe pantaloni, nu ți-l mai scoate Arielul.
Mihai, acolo părea ceva caterincă… Ca să înțelegem un pic, https://youtu.be/3vIwNyqIceE.
Pentru ăştia cu mânuța roşie! Eu nu mi-am băut nici cafeaua. La voi deja mânuța e roşie? Mai răruț, băieți, mai răruț!
Comentariu beton!17
Nu sunt ursoloagă dar bărbatu-mio e vânător de 20 de ani. Urșii evită întâlnirea cu oamenii, dacă, cumva te intersectezi cu el, pleacă se întoarce și te lasă în pace. Sunt 3 variante în care să te atace: la goană, când este speriat și nu știe în ce parte s-o ia, dacă are pui și ei vin spre tine, sau treci tu pe lângă pui, sau, dacă este strâmtorat undeva între tine și vreo stâncă (bine, slabe șanse să îl înghesui, că, de regulă, se simte mirosul de urs în pădure de la 10 de metri si nu cred că mai înaintezi în cazul ăsta). Altfel, ei nu sunt flămânzi, nu te atacă de foame, slavă Domnului, primesc și își iau destulă mâncare.
Dacă îți faci simțită prezența prin pădure, probabilitatea să îți iasă vreun urs în cale, sare sub 5%. Bine, nu punem la socoteală urșii obișnuiți să coboare în localități după mâncare.
Acum, teoria ca teoria, dar eu nu merg în pădure, decât dacă are al meu arma la el. Cu toate că nu ai voie să omori ursul (amenda e 40000 euro), dar mă simt mai safe.
Comentariu beton!23
Da, știu și eu toate astea. Dar crezi că mai au vreo relevanță pentru domnul din video? 😁
🤣🤣🤣
Poate el NU ȘTIA. Nu a avut pe nimeni ca mine în jurul lui, să îi explice. Și vezi, unde a ajuns? 🤣🤣🤣
Comentariu beton!15
Dar nu cred ca il ataca. Era dornic sa faca cunostinta, sau sa ii vorbeasca cinci minute despre Domnul si Salvatorul nostru Mos Martin, poate il converteste.
Cred că ursul ăla era martor al lui Iehova și voia cinci minute ca să discute despre Domnul nostru Iisus Hristos.
Comentariu beton!51
Hihi, mi-a plăcut aia cu „un urs care nu pare foarte foarte prietenos”. Adică dacă pare prietenos se schimbă lucrurile cu ceva? Poate doar se preface, ca să aibă parte de hrană curată…:))
Nu m-am întâlnit vreodată cu un urs, nici măcar cu alertă din aia cu „ursu’ băăă” de la ISU n-am avut de-a face. Am avut, în schimb, parte de-o întâlnire complet neașteptată, în timp ce mă plimbam liniștită, printr-o mare. Era o mare limpede și plină de chestii prin interior. Plante, peștișori, căluți de mare, din astea. Și cum admiram eu niște plante de pe fundul mării, când îmi ridic ochii, jbam, aproape să dau nas în nas cu ….un peștălău imens. Pentru o fracțiune de secundă, ne-am privit ochi în ochi, după care, simultan, el a zvâcnit din coadă și a zbughit-o în sens opus, eu am zvâcnit din picioare, din mâini și am făcut același lucru. Și nici măcar nu părea neprietenos, mâncător de nasuri sau ceva.
Oricum, ca regulă generală, nici pe Calea Victoriei în weekend nu e de plimbat liniștit, darămite printr-o pădure. Bine, poate e forțat să compar jungla Capitalei cu o pădure, dar fie, să zicem.
Comentariu beton!29
Cum, mă, să fugi de un pește? :)))))))))))
Helloo, „peștălău imens”. Practic, un monstru marin!
Comentariu beton!19
Mihai, și rechinul e pește. Și orice peștălău poate părea rechin, deci mie mi se pare de bun simț să fugi de un pește😀 Intrebarea e dacă poți fugi (înota) mai repede ca el🤭
Asta vara am dat nas in nas cu o scorpie de mare (https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Scorpie_de_mare) in timp ce snorkeleam la mal, in Grecia. Tot atunci am avut norocul sa ma ciupească o meduza mică și roșie, tot la mal. Ciupitura de meduza a fost vizibila aproape o luna.
Eu țin un briceag la îndemână pentru o eventuală întâlnire cu ursul, ca să mi-l bag în ochi, la nevoie.
Despre nefericitul din copac, ce să zic, deșteaptă mișcare. Mă și gândeam ce greu ar fi să arunci cu căcat în urs, ți-e silă să pui mâna pe el, cauți un șervețel, vezi că n-ai, îți scapă de jos că-ți tremură mâinile, o risipă. Așa beneficiezi de efectul gravitațional și-l poți nimeri fix între ochi. Îl enervezi și tot la briceag ajungi. 😆
Comentariu beton!36
Bine între glumele montane mai e una:
Doi prieteni plecați pe munte. Merg ce merg și la un moment dat dau de un urs fioros. Cel mai bătrân se așează tacticos, scoate pantofii de alergare din rucsac și începe să-și schimbe bocancii.
– Degeaba. Nu poți alerga mai repede ca un urs.
– Nu dragul meu. E deajuns să alerg mai tare ca tine!
Comentariu beton!38
Da, da, așa zice și prietenul meu, că sunt victimă sigură și din punctul ăsta de vedere.
Și spray din ăla de urs mai vreau, tot pentru mine. 😆
Cum recunoști un turist pregătit?
Are la el fluier și șpray cu piper
Cum recunoști fecalele de urs?
Au un fluier în ele și miros a piper
Comentariu beton!25
Fiu-miu ăl mic stă exact la poalele Tâmpei. E frumos, e idilic, se plimbă oamenii cu bicicleta, fac jogging, plimbă câinii. Asta până apare ursul. Că ăștia s-au obișnuit cu oamenii, nu le este deloc teamă. Și trec agale pe lângă cetățeni, în căutare de tomberoane de unde să mănânce. Tomberoanele de la bloc sunt încuiate într-un fel de cușcă, însă Moș Martin își vede de drum spre bulevard. Într-o zi a vrut Horia să iasă la plimbare cu cățaua, numai că asta nu a vrut să iasă din scară. S-au întors în apartament și atunci a văzut fiu-miu că ursul era în parcare. S-au cam obișnuit locatarii cu ursul, dar asta nu înseamnă că dacă dau nas în nas cu el, știu ce să facă😁. Mai mereu sunt alerte pe telefon și vin jandarmii să-i alunge. Numa’ că ursul o știe pe a lui😁.
Comentariu beton!23
Bantui muntii patriei de multi ani,pe urmele ursului am fost de multe ori, chiar am renuntat la a vizita niste chei dragi mie (Cheile Bistrei Mici)pt ca nu e loc de circulat decat intr-un singur sens si cand am vazut urmele, ne-am dat seama ca in cazul unei intalniri ,ursul nu avea unde sa se retraga. Am fi fost pe acelasi sens unic de 3 m latime,la un capat o cascada, munte dreapta-stanga,la celalalt capat iesirea.
Dar acum 2 ani m-a marait un lup. Am ignorat bucatile de caprioara pe care le tot gaseam pe poteca, picioarele de caprioara roase cu urme de sange proaspat… Pantaloni maro nu aveam, am actionat din instinct,aplicand exact ce scrie Mihai la pct 1 ,adica am uitat tot ce stiam despre ce trebuie sa faci in asemenea situatii si am rupt-o la fuga spre baietii care erau mult mai in spate. Inca mi se zburleste parul pe ceafa cand imi amintesc maraitul patrunzator (care venea dintr-o zona de jnepi) ,care sigur mi-a provocat o groaza primitiva. Fii-mea era la 2 m de mine, a intors o privire ingrozita spre mine si cand si-a dat seama dupa ochii mei bulbucati, ca sunetul nu a fost o parere, a aplicat in tandem cu mine, punctul nr 1. Sunetul nu semana cu nimic din ce auzisem pana atunci, traseul era un traseu greu ,necirculat, si din acest motiv ales de noi. Dap, el ,lupul isi lasase ciozvartele pe poteca si se ascunsese in jnepi pt ca nu prea avea unde sa se retraga. Iar noi ,(h)idiotii, o lalaiam si noi pe acolo.
Comentariu beton!31
Bai, deștept ursu’. S a poziționat bine in partea opusa a stâlpului, daca urca sub ăla era plin de cufureală .
Comentariu beton!15
aici o „oama” care a copilarit la munte (in Moieciu de Sus), langa un bunic inginer silvicultor – cu facultatea de silvicultura facuta prin 1935! m-a invatat sa citesc devreme pe un.. „Manual pentru examenul de vanator”. si m-a invatat si sa „citesc ” comportamentul animalelor din padurile batute la pas toata copilaria, ca sa evit pericolele. asa ca pot afirma, dupa marimea exemplarului, ca ursul din filmulet nu-i un urs capital, ii cel mult ursac (pui la vreun an). puii sunt curiosi, jucausi, dornici sa exploreze, sa cunoasca mai bine oamenii si.. dependenti de mama! pentru nenea alpinistul de ocazie, pericolul nu-i ursacul in cauza, ci ursoaica – nu apreciaza deloc distanta mica dintre puiul ei si-un alt animal (om). altfel, daca ursul cu care va intalniti intamplator scoate un pufait ca si cum ar „scuipa” e surprins de intalnire, dar va pleca in legea lui. cand ii deranjat de prezenta omului – mormaie si poate deveni agresiv, daca nu va indepartati rapid in directia opusa ursului, cu fața spre el, niciodata cu spatele (si nu in fuga – va considera ca sunteti o prada, daca alergati!). cand se simte incoltit de om, ursul „răcneşte” si-atunci nu-i a buna defel. foarte important!! putin zgomot facut inaintea contactului vizual cu ursul va fi destul ca el sa se indeparteze. daaar, dupa contactul vizual, daca faceti zgomot, va considera ca-i provocat, iar țipetele il vor face sa atace. inainte sa atace, ursul are un tipar – se misca rapid de pe o laba pe alta, țipă agresiv si se ridica-n doua picioare. NU ataca niciodata inainte de ritualul asta! pana la urma, astea-s reguli de bun-simt pentru oamenii muntelui, evident nu cand vorbim de ursii-gunoieri, care-s obisnuiti cu omul si au un comportament imprevizibil. va doresc sa nu-l intalniti deloc prin padure, mai ales singuri fiind, pentru ca ursul alearga mai repede ca voi, fie la deal, fie la vale si-i un bun cățărător.. plus ca, daca vine dupa voi in copac – ii clar furios. NU il priviti NICIODATA in ochi, NU va intoarceti cu spatele la el si NU fugiti! drumetii fara pericole va doresc!
Comentariu beton!60
Mamă, ce de informații de uitat! 🙂
Bunicul meu a lucrat in padure asa ca se mai intalnea si cu mos martin (doar ochiometric, nimic spectaculos).
In unele “aventuri” o mai lua si pe mama cand era mica, deci si ea a vazut live.
Mie doar mi-au povestit, dar problema a fost ca tataie, probabil obosit de atatea intrebari, a hotarat sa imi deseneze diverse animale din padure (0 talent) :))…nu vreti sa stiti cat am plans prima data la zoo cand am vazut ca ursul nu are “flori” pe el:)))
Comentariu beton!30
🤣🤣🤣
Ursul era cu puiul la invatat vinatoarea. Ursulica il intreaba pe tac-su:
– De ce cind intilnim omul nu il mincam din prima si trebuie sa facem ca la circ, cu ridicat in 2 labe si mormait?
– Sint mai gustosi daca inainte de a-i minca ii golesti de rahat…
Comentariu beton!38
Nu’s urși în Mega, so chill.
Comentariu beton!17
Exact pe asta mă bazez și io.
Da’ și când s-o-nchide Mega și va trebui să meargă la vânătoare! Cred că nenea MV nu știe nici unde au bârlogul pufuleții! 😜
Comentariu beton!22
Urși n-aveam pe dealurile copilăriei, din Vîlcea, dar porci mistreți, da! Se știe despre copii că n-au minte multă, deci nici noi… De doua ori am întâlnit scroafe cu purcei și tot de atatea ori am încercat sa furăm câte-un purcel. Ce-i drept, eram proști, da’ mulți și am reușit să derutăm scroafele prin alergatul nostru haotic și urletele de satisfacție când le auzeam pe alea cum grohăie. Cică, știam noi că porcul nu vede decat in față și de-aia tăiam calea scroafelor, că era musai să avem cu ce ne lăuda, dar dracu știe dacă e adevarat sau doar ne mânca placajul. Mare fală ne-am mai facut până când au aflat părinții despre ocupația noastra și s-a lasat cu moțaieli, joarde peste picioare, papuci pe spate și interdicția de a mai merge cu caprele in padure.
PS. Tot eu sunt asta de acum, care m-am luptat pe viață și pe moarte cu o lacustă verde in care am dat cu prosopul și la fiecare lovitură eu dam, eu țipam, că ăleia moarte i se agățau picioarele si sărea in sus, de a venit vecina de deasupra intr-un suflet ca să mă salveze.
Comentariu beton!26
Intamplare povestita de un prieten. Facea un traseu si campase intr-un camping care era vizitat regulat de o ursoaica cu pui. Venea la tomberoane, tragea de ele, ca erau legate cu lanturi, le mai mirosea si, in cele din urma, isi lua talpasita. Omul meu era obisnuit, stia obiceiul. Langa el, aveau cortul un cuplu, venit pentru prima data acolo.
Cand a venit ursoaica, panica mare. Femeia incepuse sa tremure si sa planga, barbatul era si el cacat pe el. Prietenul le zice, daca le e frica de urs, sa faca zgomot, sa ia o cana de metal, ceva si sa bata cu ceva in ea.
Proasta idee! Dupa ce i-au zanganit aia jumatate de noapte in cap, plangand si tragandu-si mucii, amicul meu n-a mai rezistat si le-a deschis masina si i-a lasat sa doarma in ea, ca a doua zi trebuia sa plece pe traseu.
În studenție, fiind voluntar la o organizație de studenți, am avut un teambuilding undeva prin Harghita.
După o noapte în care ne-am distrat mai mult decât era cazul, pe la 3-4 dimineața eram în drum spre camerele de pensiune când am dat nas în nas cu ditamai ursul.
În acea secunda ne-a sărit tuturor alcoolul și distractia din sânge, unii au fugit, un altul a început să țipe, iar cei care am rămas pietrificați lângă el, am început să țipăm și să sărim și noi.
Până la urmă, ursul a plecat în treaba lui, iar vreo 5-10 dintre noi nu ne-am mai putut mișca vreo 5 minute, ne tremurau genunchii după trecerea adrenalinei. Fizic nu am putut face niciun pas, doar m-am prăbușit pe alee în fund.
A doua zi, oamenii de la locul respectiv râdeau de noi că ne-am speriat de Vasilică, era un fel de urs al casei aparent.
De fiecare dată când văd ursologii ăstia pe net mă tot gândesc că era de ajuns ursului ăla doar să vină spre noi că era prăpăd sau ce s-ar fi întâmplat dacă eram singur, mergând pe 4 cărări și să dau peste el.
De atunci, orice urmă de urs mă face să mă întorc 180 grade, mi s-a întâmplat pe la Sinaia pe „drumul reginei” să văd labe de urs prin noroi și să mă întorc fără nicio remușcare.
Mișto să știi ce să faci când vezi ursul, dar prefer să-i las pe alții să experimenteze live.
Comentariu beton!16
Ba baiatule…ce video tare.
Articolul descrie perfect starea normala a unui om normal.
Io am avut odata un eveniment unde ma intorceam seara acasa in bucuresti pe la 2 noaptea si mai aveam 100m pana acasa, scriam ceva pe telefon, cand am fost bruisc inconjurat de o haita de 7 caini, in prim plan un dulau urias si agresiv.
Nu observasem ca nu functionau luminile si era bezna pe trotuar. Moemnt numai bun pt haita pietei sa ma inconjoare.
BAi cum latrau ei asa, io fac instinctiv un pas in spate. Sefu haitei un pas in fata si latrand cu toata gura plina de dinti ranjiti la mine. Dau sa fluier dar nici fluieratul nu imi iesea ca aveam buzele uscate :D. aveam un copac la 2-3 m dar eram inconjurat nu aveam sanse sa ajung la el. si era de ala fara crengi jos, deci greu de escaladat la repezeala.
In disperarea momentului, ma uit la tel ca scriam un text pe fundal deschis, si ii bag ecranul in ochi la dulaul sef cu mana pana la 20 cm de capul lui. Asta face un pas in spate, haita la fel. Si decide sa se retraga.
Bai deci nu imi venea sa cred. Am actionat fara sa imi treaca Ideea prin creier.
Dar am scapat.
Alta data eram la munte pedalam la deal super lesinat de efort cand vad ceva maro miscandu-se printre copaci la 5-10 m de drum.
Ma opresc sa vad mai bine si ma ia ameteala de la efort. a trebuit sa ma intind pe spate sa imi revin. Unii specialisti zic ca m-am speriat de blana aia si am facut o sincopa vaso vagala, io zic ca mi-a scazut pulsul brusc cum m-am oprit in pedalat. Chit e ca am avut asa un blackout de 1-2 secunde. Cand mi-am revenit am constatat ca intre copaci erau niste vaci ce pasteau 😀 😀 😀
Stiu, nu e ceva cu care sa te lauzi dar e prea funny. Mai tare se speriase cel cu care eram de blackoutul meu ca nu mai patisem nici io nici el.
SI pana la urma a fost singura data in viata cand mi s-a intamplat.
Vă zic eu de la firul ierbii cum se simte, că am avut câteva întâlniri cu ursul, în pădure. Întâlnirile de la tomberoane nu le pun, că e altă situație. Odată, dimineața la ora 9, alergam în pădure la Brașov, aproape de o zonă de grătare. La un moment dat am auzit în stânga mea un urlet puternic și în același timp mi-a sărit ursul în față, în potecă, la 2-3 metri de mine. Ursul a luat-o la sănătoasa speriat. Probabil l-am trezit din somn. Era un urs tinerel, neexperimentat, altfel nu ar s-ar fi culcat lângă o zonă foarte circulată de oameni. Nu am avut timp să reacționez, așa de rapid s-a desfășurat totul. Dacă mă ataca, eram victimă sigură. Lecția învățată: de atunci obișnuiesc să îmi fac simțită prezența, în special când sunt singur, cu un strigăt, o bătaie din palme, un fluierat.
Așa am făcut, până într-o seară când mă aflam tot la alergare, tot în pădure, cu încă un tovarăș. Eram pe un traseu foarte familiar, ceea ce ne oferea o senzație de siguranță, de aceea am renunțat la a face gălăgie. Greșeală. Eu eram în față. După o curbă în pantă, l-am zărit. Era un ursalău mare, stătea la vreo 5 metri în față și scormonea pe sub o buturugă. M-am oprit și am ridicat brațul ca semn de avertizare pentru coleg, pregătit să dau înapoi. Preț de câteva secunde s-a uitat la mine liniștit și a analizat situația. Când a ajuns și tovarășul, văzându-ne doi, ursul a decis că e mai bine să spele el putina. A luat-o la vale printre arbori. Să nu-i credeți pe cei care vă zic că ursul nu aleargă bine la vale. Alerga fantastic pe teren accidentat, nicio șansă să scapi, dacă e pe urmele tale.
Pe lângă astea au fost multe alte întâlniri de la distanță și de fiecare dată ursul a fost cel care a dat bir cu fugiții. Mă/ne simțea de la distanță și îl vedeam/auzeam cum se retrăgea printre arbori. Nu mai zic de câte ori am văzut urme de lăboanțe în noroi sau plăcinte în potecă. Lecțiile învățate: cască ochii și mai ales cască gura. În pădure nu se merge liniștit. A nu se înțelege că trebuie să fii stresat, ci doar conștient de potențialele pericole, iar gradul de pericol variază în funcție de loc, ora zilei și anotimp.
Comentariu beton!18
Mișto comentariu. Mulțumesc.
Boss, apropo de punctul 2…se zice (nu știu dacă e și adevărat) că un reputat scriitor și profesor (posibil să fi fost Sadoveanu, dar nu sunt sigur) era și vânător. Un student mai curajos cică l-ar fi întrebat „ce faceți dacă, mergând în pădure la vânătoare vă întâlniți cu un urs? Nu puteți trage in el, că se vânează numai cu autorizație specială.” „Ii arunc in ochi o mână de căcat și fug cât mă țin picioarele!” „Pai și dacă nu găsiți căcat?” O, crede-mă, nu ai cum sa nu găsești!”
Pe valea mea, am crescut cu ursul la poartă. De obicei stătea prin livezile de peste vale, dar mai spre sfârșitul toamnei mai dădea iama și prin grajduri și pleca cu câte-o capră sau oaie.
Ne mai intersectam uneori pe drum, dar de fiecare dată pe înserat și de la depărtare.
A fost o perioadă în ultimii ani când a cam lipsit, dar s-a întors cu mai mult tupeu. Acum se plimbă și prin grădinile dintre case, nu doar prin livezile de peste vale.
În vara asta, mi-am dus mândra și copiii în zona livezilor, să inspectăm prunii. Câțiva erau rupți. Și o balegă proaspătă lângă un prun.
Dar cea mai tare fază cu ursul, am avut-o pe când aveam vreo 15-16 ani. Eram împreună cu bunul meu prieten, plecați într-o expediție zi-lumină, explorând pădurile din jur, pe unde nu erau cărări, că doar noi eram pui de apași. Beam apă de izvor și mâncam frunze fragede de fag (era primăvară), că mâncarea se gătase de mult. Și undeva spre amurg, cum mergeam noi cu veselie povestind cine mai știe ce chestii fantastice, fix pe când ieșeam din pădure într-o poieniță, ne trezim să privim în același timp în aceeași direcție.
Am amuțit și înghețat brusc și am dus mâinile la cingătoare, să scoatem cuțitele (că dară nu pleci apaș în pădure, neînarmat). Ambii am văzut un ditamai ursul, ridicat în două picioare, care ne adulmeca.
Băi, vă spun, nici vântul nu mai adia, nici gărgărița nu mai zbura. Până și râma de sub pământ se oprise în loc. Ce mai, eram asemenea pistolarilor din vestul sălbatic.
Noi eram nemișcați, cu mâinile pe cuțite, gata să le smulgem din teacă. Ursul, la rându-i nemișcat, cu nările în vânt, așteptând să facem o mișcare. Să tot fi fost vreo 15-20m distanță între noi. Încleștarea în schimb, a micșorat-o atât de mult, încât auzeam bătăile inimii ursului. Și nu, nu erau ale mele. Timpul în schimb, se mișca cu reluarea reluării reluărilor. Ce zic eu, cu mă-sa și cu ta’su și cu toți verii laolaltă. Vă spun, au fost cele mai lungi 30 de secunde din viața mea. Mă rog, pân’am descoperit secsu, da’ să nu deviem.
Măi băieți (și fete), și unde nu ne pufnește pe amândoi în același timp un râs isteric, de nu ne mai puteam ține pe picioare. Cu grohăituri și tăvălit pe jos.
Ursul… nemișcat. Că doară era un ciot de copac care în forma ce o avea, în felul cum cădea lumina soarelui pe el și din unghiul în care eram noi, părea un câtamai ursoiul gata să ne prade.
Doar că noi râdeam de ne prăpădeam de vitejia noastră, nu de afrontul adus martinului.
P.S. Bătăile inimii auzite de mine erau ale prietenului meu.
#vitejieînstarepură
Comentariu beton!15
Bănene, am grohăit cu sunet la aia cu „până am descoperit secsu”. 🤣🤣🤣