Salutare tuturor credincioșilor și bine ați venit în catedrala sfântă a rockului! Urmează câteva zile de destrăbălare gastronomică și bahică, dacă o să aveți nevoie de salvare, vă sfătuiesc să vă duceți la spital și să lăsați o sacoșă, ceva, să știe oamenii ăia că ați lăsat rând. Șansele sunt mici să fiți băgați în seamă pentru că vor cădea drept-ortodocșii noștri ca rușii în Ucraina, sub zecile de kile de carne de miel, drob și ouă, neapărat roșii.

Cunosc pe cineva care o să facă șaijde ouă, dacă încălzește pe cineva, nu toate roșii și nu, nu sunt șase sau opt persoane în familie, nu au invitat tot blocul și nici blogherul vostru favorit nu o să pice pe capul lor.

Și nu, doamne apără și păzește-ne de foame, diete și cărucioare de supermarket goale, nu au făcut doar ouă, pe lângă este și mielu’, unu întreg, salata de boeuf, aia cu maioneza făcută din  gălbenușurile de la al treilea carton de ouă și o roabă de cozonaci.

Și avem, sărăkii progresiste, drob, pastramă de oaie, mama la mielu’ întreg, cârnați de oaie făcuți din tata la miel și cărbuni să frigem toate oile lu prostu’ ăla care s-a lăsat mierlit de jmekerii ăilalți doi.

Am uitat să vă spun că ăia de fac astea nu se pregătesc de vreun atac nuclear, nici nu sunt în anul morții, sunt o familie de doi, adică un bou, el și o vacă, ea, vor doar să arate că belșugul culinar are chipul lor. Au cel mai mare lighean, în care pun friptura, cred că este custom made, un lighean care poate adăposti doua familii de emigranți chineji absolut ilegali. Deci o salvare o puteți tăia de pe listă.

Acum abrupt și fără nici o legătură, corectură, așteptăm intervenția redacției, băgam poveste Anduței, despre muzică și viață.

…

Mi-a lansat Edelweiss frumoasa provocare de-a spune ce înseamnă muzica, pentru mine. Recunosc, nu mi se pare o treabă ușoară de făcut. Adică, primele mele amintiri muzicale sunt cu „Alunelu’ alunelu’ hai la joc” cântat și dansat voios la o serbare cu colegii de grădiniță. (Yeap, mie-mi plăceau serbările, să spun poezii, cântece, să joc în scenete). Sau cu „Așa-s eu și sunt voinică/ Cine-a zis că eu sunt mică” interpretat pe o scenă câmpineană la nu știu ce spectacol local. După care, din generală, îmi amintesc cu drag  „reuniunile”, la final de trimestre. Tiii, ce sincron acustic și dansant făceam pe holurile școlii, pe „All that she wants”. 

După care în liceu, trăiască Vama Veche, ce ne asigura chill out-ul după bairamuri. La nivel de părinți, rude și prieteni de familie, populara era regină. Ai mei găzduiau frecvent petreceri și tata era responsabil cu spălatul vaselor, la final. Între party și spălat vasele, mai trăgea de timp și mă lua la dans. „Trebuie să știi să dansezi la o nuntă, la un botez, dragă”. Ceea ce recunosc că mi-a prins bine. Nu doar că mă descurc binișor pe populară, dar știți voi sârbele alea interminabile? Zici că am o datorie sfântă să țin stindardul sus până la final sau ceva.

Totuși, cotrobăind prin amintiri, am dat peste o chestie. Ceva ce inițial, la vremea sa, m-a cam șocat. Nu e o melodie, nu e un album, nu e un gen muzical, ci un film. „Dirty Dancing” pe numele dumnealui. Ca să ofer un pic de context, ne mutaserăm deja de câțiva ani din Câmpina la Vaslui, dar mai (re)veneam cu tata în orașul de baștină. El cu treburi, eu să petrec timp cu niște oameni.

Ei, și mă aflam acasă la tanti Z, o vecină din bloc și prietenă de familie care mă alinta cu „iubirea lu’ tanti Z”. Iar fetele ei, deși cu câțiva ani buni mai mari, se jucau mereu cu mine. De data asta plecau undeva pentru câteva ore, dar mi-au recomandat să văd un film din stiva lor de casete. Nu mai știu dacă mi-au recomandat și filmul sau cuvântul „dancing”, scris pe eticheta casetei, mi-a atras atenția.

Aveam vreo 10 ani, engleză nu știam, iar „dirty” ăla nu mi-a dat nimic de bănuit. Cert e că, de unde mă uitam eu la un film cu și despre oameni în vacanță și cu foxtrot, se deschide brusc o ușă (la propriu, în film) către o lume nemaivăzută, nemaiîntâlnită. De-aici încolo sunt spoilere, deci click pe link-uri se dă pe proprie răspundere.

Jbam. Vedeți cum se uită fata aia de are un pepene în brațe? Cam așa mă uitam și eu. Doar că nu eram pe sistemul „where did they learn to do that?”, ci mai degrabă „aoleo, măiculița mea, ce-i (nebunia) asta?” Cât pe ce să închid ochii și mai multe nu.

Dar cum probabil spiritul Vasluiului deja mă învățase că nu se dă bir cu fugiții așa ușor în fața necunoscutului, m-am uitat în continuare, cu dârzenie. Și bine am făcut. Pentru că dacă e să mă întrebe cineva care este unul din top 10 filme personale, acesta ar fi  musai unul dintre ele. Pe melodia și dansul de final e o fază care mie mi se pare că sintetizează perfect unul dintre rolurile principale ale muzicii. Exact, e faza cu doamna care, după ce se uită un pic scrutător în jur, își aruncă blana de pe umeri și devine parte a mulțimii dezlănțuite.

Acum, eu nu zic că treaba asta cu „rolul principal” al muzicii chiar e cum zic eu. Adică niște alte perspective ar fi mai mult decât binevenite. 🙂

…

Săptămâna viitoare altă poveste, alternăm, căutăm. Pentru orice vreți voi, de bine sau rău, un send aici: [email protected]

NEWS

🔵 Les Claypool de la Primus și Gogol Bordello plus alții au pus de o colaborare dedicată lui Zelensky :

🔵 We Came as Romans și Brand of Sacrifice s-au închis în studio și scos pe stream o colaborare super mișto, metalcore din ăla bunu :

🔵 Kirk Hammett a dezvăluit primul lui concept solo, destul de departe de ce face el în Metallica dar surprinzător de bun. EP-ul iese pe 23 aprilie și sincer are ceva din rădăcinile lui Trujillo, sună profi, sună bine. Eu unul de abia aștept.

🔵 Motor Sister, trupa în care la voce este fiica adoptivă a lui Michael Lee Aday sau cum îl știe lumea, Meat Loaf, unde dă cu rifful Ian Scott de la Anthrax, rup cu un nou single. Băi, sună bine tare.

🔵 Soreption, scot după patru ani de secetă primul lor single care prefațează noul lor album. Technical death și groove extrem de bun și lucrat. De abia aștept:

Să trecem dară la albumul full anduțe, adică cinci anduțe. Dacă citiți ce scriu eu pe aici, probabil ați remarcat văicăreala mea continuă cu privire la progresiv, nu am nimic, dimpotrivă, cu progresivul, technical adică, din death metal.  Bogdan m-a făcut cumva să trag de mine să mai pun urechea pe Dream Theatre, însă dacă nu am starea aia, nu pot duce un album DT până la capăt fără să par chinuit de crampe masive.

Pe suedezii ăștia îi pot duce oricând fără să fac vreun stretching mental. Un  album al unor băieți care se ocupă cu muzica de prin 97. Din ce am frunzărit eu din ce au scos ei, superficial recunosc, albumul din 2010 mi-a sunat cel mai bine.

🔴 Pain of Salvation – Road Salt Pt.1 Ivory (2010) – 5 anduțe din tot atâtea anduțe

Dă-i play AICI

➡️ Monuments (UK) – In Stasis (2022) – 3.9 din 5

Știu că unii dintre cei din generația mea formați pe Maiden, Metallica, Judas, strâmbă din toate nările la orice ține de metalcore, nu metal, dar eu nu sunt unul dintre ei.

Britanicii au un metalcore deștept și bine lucrat, infuzat bine cu o doză de djent care te plimbă de la melancolie la furie brută cu viteza unui armăsar care fuge după iapa favorită.

Dă-i play AICI

➡️ Nostalghia (Mexic) – Olvido (2022) – 3,8 din 5

Din Mexic un atmosferic post black metal și unul bun. Alex Beccera este cel care și centrează și dă cu capul pe toate cele patru albume ale lui. Și o face foarte bine, omul are multă vână, foarte melodic tot ce face el aici. Bun, bun, bun.

Dă-i play AICI

➡️ KingCrown (Franța) – Wake Up Call (2022) – 3,9 din 5

Oamenii se apropie bine ca stil de Primal Fear și au și tușa aia de clasic care vine de Vicious Rumors, reușesc să își impună lejer propriul stil fără să își ascundă influențele. Un heavy cu influențe mișto de power, totul făcut sănătos și cu suflet.

Dă-i play AICI

➡️ Oddland (Finlanda) – Vermillion (2022) – 3,7 din 5

În comparație cu albumul lor precedent, Vermillion prezintă un salt uriaș din punct de vedere al calității compoziției. Dacă pe ăla nu am știut cum să îl uit mai repede, ăstuia i-am mai dat o tură să văd dacă sunt ok cu mine. Este, supriză, progresiv. Nu pot spune că progul o să ajungă pe lista mea medie, poate într-o viață viitoare sunt însă formații de prog cu care sunt confortabil.

Dă-i play AICI

➡️ Blind Girls (Australia) – The Weight of Everything (2022) – 4 din 5

Furia din vocea lui Brouwer contrastează cu silueta ei de păpușă nevinovată și absolut dulce, iar mantrele ei te aruncă prin toate stările posibile. Stările ei.

Un band de screamo care își are injecția de punk jazz și mathcore, toate în dozele care trebuie. Un album pe sufletul meu, un album greu pentru alții, foarte smooth pentru mine. Excelent.

Dă-i play AICI

➡️ Absent in Body – Plague God (2022) – 4,1 din 5

Igorr Cavalera, ex – Sepultura, Scott Kelly , Neurosis, nu mai au nevoie pentru mine de nici o prezentare. Au pus-o de un super band și de un super album. Pe mine unul m-a luat prin surprindere, pasajele grele, adevărate lovituri de macetă lasă loc unor segmente nostalgice, fără să pară nimic forțat. Un album care mi-a atins coarda sensibilă.

Dă-i play AICI

➡️ Dog Fashion Disco (USA) – Cult Classic (2022) – 4 din 5

Un alt band care încalecă frontiere și strivește tipare. Avem avant garde, groove, metalcore, avem solouri din perioada rock-n-roll, avem tot ce trebuie pentru ceva deosebit. În viziunea mea este ceva bun de tot . Excelent.

Dă-i play AICI

➡️ Morrow (UK) – The Quiet Earth (2022) – 4,6 din 5

Un album extraordinar de bun, nu vă luați după mine că știți că am gusturi ciudate dar aici este ce trebuie să fie. The Quiet Earth face parte dintr-o trilogie, de fapt o închide, deschisă de monstruosul Covenant of Teeth,  urmată firesc deun  Fallow epic și un Quiet Earth la fel de bun. Vă invit să parcurgeți întreaga poveste, de fapt eu deschid toate cele trei porți, pășitul peste prag este treaba voastră. Ce pot să vă spun este că merită.

1️⃣ Covenant of  Teeth

2️⃣ Fallow

3️⃣ The Quiet Earth

Vă salut, mă înclin, bucurați-vă de pace cu ai voștri!